09
oct.
14

În creşterea copiilor trebuie multă atenţie, răbdare, şi mai ales rugăciune

copiii-la-slujbele-bisericiiTatăl să ia aminte să n-o tulbure pe femeia însărcinată, pentru nici o pricină. Când se întoarce de la lucrul lui, nervos sau abătut, mai bine să facă un mic ocol ca să-şi revină, şi după aceea să se întoarcă la casa sa liniştit şi cu zâmbetul pe buze, puţin mai târziu.

Când se naşte copilul, mama trebuie să-l alăpteze cât de mult poate. Laptele mamei este cel mai bun, ajută mult copilul – care nu se îmbolnăveşte uşor. Alăptatul înseamnă mai multe lucruri. Copiii nu primesc doar lapte, ci şi iubire, afecţiune, tandreţe, se simt în siguranţă şi devin mai puternici trupeşte şi sufleteşte.

Părinţii nu lasă copiilor lor drept moştenire doar case, ogoare sau bani. Lasă şi moştenire duhovnicească patimile sau virtuţile lor. Astfel, există copii care au de la părinţii lor o bogată moştenire duhovnicească, cu multe virtuţi şi, dacă adaugă şi lupta lor dusă cu dăruire, pot ajunge pe culmi duhovniceşti înalte.

Părinţii au o mare îndatorire să dea copiilor o educaţie creştinească bună. Acest lucru este pentru copii izvorul cel mai important al vieţii lor. Copiii încă de mici trebuie să înveţe să lucreze, să “pescuiască”. Părinţii lor trebuie să-i pună la treburile casei încă de mici, ca mai târziu să devină bărbaţi în viaţă. Din nefericire, mulţi părinţi îi învaţă rău şi după aceea ajung nefericiţi.

Să nu-i constrângeţi pe copiii voştri fără discernământ şi să nu fiţi prea aspri cu ei. Trebuie mare atenţie! Astăzi copiii au maşină cu motor iute, doar roţile sunt grele. Ei vor doar să fie împinşi ca să ţâşnească.

Astăzi, cu mic cu mare, oamenii trăiesc într-o lume ca într-un spital de nebuni. Trebuie multă atenţie, răbdare, şi mai ales rugăciune.

Din Cuviosul Paisie Aghioritul, Mica Filocalie, Editura Egumeniţa, 2009, p. 26-27


0 Responses to “În creşterea copiilor trebuie multă atenţie, răbdare, şi mai ales rugăciune”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 322.324 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat ce să fac?” cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: