Arhivă pentru 10 octombrie 2014

10
oct.
14

Taina iubirii – omul acela, care era doar unul dintre mulţi, devine deodată unic

iubireOmul începe să-l iubească pe altul fiindcă deodată, pe neaşteptate chiar pentru sine însuşi, vede el ceva ce nu a mai văzut niciodată. Se întâmplă ca tinerii, fetele să aparţină unui cerc comun, să trăiască alături, să lucreze împreună, să ia parte la viaţa socială. Şi deodată cel care până atunci nu era remarcat de nimeni devine centrul interesului altcuiva din cercul acela; într-un anumit moment, un om l-a văzut pe altul nu doar cu ochii, ci cu o anumită pătrundere a inimii şi a minţii. Şi omul acela, care era doar unul dintre mulţi, devine deodată unic. El apare atunci cu o nouă frumuseţe, cu o nouă profunzime, cu o nouă însemnătate.

O astfel de viziune poate să ţină ani, poate să ţină întreaga viaţă. Dar câteodată, după ce trece o vreme, viziunea aceasta păleşte (aşa se întâmplă când soarele dispare din fereastră şi deodată strălucirea ferestrei cu pricina păleşte). Şi iată că în acea clipă intră în scenă credinţa – credinţa iată în ce sens: credinţa ca încredinţare că ceea ce a fost văzut cândva, iar acum a devenit nevăzut, este neîndoielnic. Cu această credinţă toţi trăim, mai mult sau mai puţin.

Există momente de întâlniri deosebite, profunde, tulburătoare; după aceea ne întoarcem la viaţa obişnuită: dar ajungând din nou faţă în faţă cu omul legat de acea trăire, ştim că ceea ce vedem noi nu e întregul om, că în el există o profunzime pe care acum n-o mai putem zări. Şi ne raportăm la omul acela într-un fel nou. Lucrul acesta apare foarte limpede şi într-o serie de rugăciuni din slujba cununiei.

Vorbind despre căsătorie, despre relaţiile dintre soţ şi soţie, am amintit că în afara dragostei, adică a atracţiei tandre, înflăcărate şi line pe care o simte un om faţă de altul, acestor relaţii le este inerentă şi credinţa.

La începutul slujbei logodnei ne rugăm ca Domnul să le trimită celor care se pregătesc să se cunune nu numai dragoste reciprocă desăvârşită, cu pace, nu numai ajutorul Său, ci şi unire de cuget şi credinţă tare. Şi, bineînţeles, cel dintâi lucru care îi vine în minte credinciosului este: „Dă-ne, Doamne, credinţă tare în Tine, şi totul o să fie bine…”.

Mitropolitul Antonie de Suroj, Taina iubirii, Editura Sophia 2009

10
oct.
14

Ce să fac atunci când cineva îmi cere milostenie, dar nu am ce să-i dau?

milostenia– Părinte, ce să fac atunci când cineva îmi cere milostenie, dar nu am ce să-i dau?

Când vreau să fac milostenie şi nu am ce să dau, atunci fac milostenie cu sânge. Unul care are şi dă ajutor material, simte bucurie, în timp ce acela care nu are ce să dea, suferă mereu şi spune cu smerenie: „N-am făcut milostenie.” Intenţia cea bună este totul. Un bogat are ce să dea, dar nu dă. Un sărac vrea să dea, dar nu dă pentru că nu are ce să dea. Diferă unul de altul. Bogatul, dacă dă, simte şi o mulţumire. Pe sărac îl doare, căci vrea să facă o milostenie, dar nu are ce să dea, şi suferă sufleteşte. În timp ce dacă ar fi avut, ar fi dat şi n-ar fi suferit. Intenţia cea bună se vede din fapte. Dacă cineva cere de la un sărac milos­tenie şi săracul, deşi este în lipsă, îi dă, atunci săracul ce a dat, va simţi o bucurie duhovnicească, indiferent dacă acela se duce şi bea rachiu cu ei. Atunci Dum­nezeu va lumina pe cineva să-i trimită şi lui ajutor material.

Şi ştiţi ce nedreptate se face uneori? Unul să dea tot ce are ca să ajute, iar altul să le interpreteze în cu­getul său după cum i se pare lui.

– Părinte, la ce vă referiţi?

– Să presupunem că unul, de pildă, are numai 5.000 de drahme în buzunarul său. Întâlneşte pe drum un cerşetor, îi pune în mână aceluia şi pleacă. Cerşetorul vede că sunt 5.000 şi se bucură. În clipa aceea trece pe acolo şi un bogat şi, văzând că acela a dat 5.000, spune întru sineşi: „Ca să dea acesta 5.000, cine ştie câţi are! O fi vreun milionar!” Atunci el îi dă cerşetorului doar 500 de drahme şi astfel îşi odihneş­te gândul că şi-a făcut datoria. În timp ce sărmanul acela a avut numai acei 5.000 şi, de îndată ce l-a vă­zut pe cerşetor, inima i-a tresăltat şi i-a dat. Dacă şi bogatul ar fi lucrat puţin duhovniceşte, ar fi avut şi el un gând bun şi ar fi zis: „Ia te uită, acesta a dat tot ce a avut.” Sau ar fi spus: „A avut zece mii şi a dat cinci mii.” Dar cum să aducă gândul cel bun, dacă n-a lu­crat duhovniceşte! Ci spune: „Ca să arunce aşa banii, înseamnă că-i întoarce cu lopata.”

Din Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol.2: Trezire duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Ed. a 2-a, Editura Evanghelismos, București, 2011, p. 175-176

10
oct.
14

Între răbdarea durerilor şi pacea sufletească

pacea-sufletului Bun lucru este a fi statornic în dreapta credinţă care te face prin nădejde şi dragoste să le depăşeşti pe toate, cât de multe rele, necazuri şi dureri ar fi în viaţa ta, şi să ajungi la acea mult dorită pace şi linişte sufletească.

Dumnezeul nostru, al dragostei, grijii şi milostivirii şi al tot binele nu îngăduie să fim ispitiţi peste măsura puterilor noastre. Domnul ne ajută ca să înfruntăm toate încercările, dar să ne trudim în această luptă cu răul, să nu aşteptăm doar intervenţia Tatălui.

Iată ce ne învaţă Avva Dorotei: „Fie că ne face cineva bine, fie că suferim rele din partea cuiva, datori suntem a privi în sus şi a da mulţumită lui Dumnezeu pentru tot ce se întâmplă cu noi, pururea mustrându-ne pe noi înşine şi spunând, precum spuneau Sfinţii Părinţi, că dacă se întâmplă cu noi vreun lucru bun este lucrul purtării de grijă a lui Dumnezeu, iar dacă se întâmplă ceva rău, de vină sunt păcatele noastre, căci cu adevărat orice pătimim, pentru păcatele noastre pătimim”.

Răbdare şi pace, fraţilor, la care ajungem cu ajutorul Domnului prin rugăciune. Numai ea ne întăreşte şi ne face să depăşim toate greutăţile şi durerile şi ne face capabili să poposim în lumea păcii divine.

Iar cei care vor să dobândească răbdare şi să ducă o viaţă în linişte duhovnicească să zică rugăciunea: „Doamne, Dumnezeul nostru, Care ai răbdat prigonirile, batjocurile şi chiar moartea pe cruce pentru mântuirea noastră, Cel ce ai spus că prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre, arată-mi mie, păcătosului, milele tale cele bogate şi dăruieşte-mi duhul răbdării, ca sufletul meu cel încercat să dobândească alinare.

Vezi deznădejdea care mă ispiteşte, vezi încercarea prin care trec şi ajută-mă să ies din ea curăţit de păcate şi pregătit să-Ţi slujesc în toate zilele vieţii mele, şi să slăvesc Numele Tău cel sfânt, cântând împreună cu toţi îngerii şi sfinţii: Aliluia!”.

Preot Octavian Moşin

10
oct.
14

Eşti din cale-afară de sensibil

2fgfgMi-a spus odată Părintele:

– Singurul tău rău e că eşti din cale-afară de sensibil şi nu accepţi să fii jignit. Că eşti sensibil nu e vina ta, fiindcă îl moşteneşti pe tatăl tău, părintele Ioan. Dar nu e deloc bine să fii prea sensibil. Fiindcă alţii pot profita de această sensibilitate, şi încă în­tr-un mod foarte urît. Pentru cel care o are, sensibili­tatea prea mare e o adevărată pacoste şi cauza tuturor bolilor. De aceea, încearcă, pe cît poţi, să scapi de ea sau măcar s-a mai micşorezi un pic. Altfel, îţi faci rău singur, ţie şi familiei tale – pe care n-are nici un rost să o chinui aşa.

În ce priveşte jignirea din partea altora, normal că nimeni nu o acceptă cu plăcere, cu atît mai puţin tu, care eşti mîndru şi ai pretenţia să nu fii jignit, pentru că nici tu nu jigneşti pe nimeni. Dar astăzi, vrem, nu vrem, toţi sîntem victime ale jignirilor altora. Când spun “jignire”, am în vedere înjosirea morală, vătămarea morală de către alţii a presti­giului nostru neîndoielnic. Şi cum să-i ţii pe unii ca aceştia în frâu? Cu siguranţă că nu se poate. Corect şi drept ar fi ca noi să nu jignim pe nimeni şi nimeni să nu ne jignească pe noi. Greu lucru… Totuşi, nu e chiar imposibil!

Spre aceasta năzuieşte astăzi Biseri­ca lui Hristos. Uneori, Domnul îngăduie să ni se încerce răbdarea şi credinţa. De ce? Pentru că, în teorie, cu toţii suntem de acord, toţi suntem de nota zece; în schimb, cînd e vorba să mai punem şi în practică, atunci ne cam împotmolim… Ai să mă în­trebi acum: “Dar tu, Bunicuţule, tu pui în practică aceste lucruri?”. Eu, copilul meu, de o viaţă mă lupt să fac voia lui Dumnezeu şi încă nu ştiu dacă am izbutit. El o ştie. Doar mila Lui ne poate mântui.

Acum, după cîte s-au întîmplat, încă mai crezi că nu te iubesc?

Din Părintele Porfirie, Antologie de sfaturi şi îndrumări, Editura Bunavestire, Bacău, p. 180-181

10
oct.
14

Dreptatea dumnezeiască

5209374122_354b97fe98_zUn ţăran bun la suflet şi credincios era nedumerit despre cum primesc unii în viaţă, răi fiind, numai bine, iar alţii, buni fiind, au parte de rău. De aceea, adeseori se întreba: „Ce ciudată e lumea asta! Cum cei mari au de toate şi sunt primiţi oriunde cu mare pompă, în timp ce pe noi, cei simpli, nimeni nu ne bagă în seamă? Cum se poate una ca asta? Dincolo, în viaţa veşnică vom vedea cum va fi răsplătit fiecare…“

Dumnezeu, văzând tulburarea ţăranului, i-a dat să cunoască în vis cum este dreptatea dumnezeiască. Omul a visat că murise şi că ajunsese la poarta raiului, unde era veselie multă şi mari pregătiri. Îngerii erau bucuroşi că încă un pământean va avea parte de fericirea veşnică. Însă, când să intre pe poartă în paradis, înconjurat de tot acel alai minunat, o făptură cerească îi spuse: „Omule, nu poţi intra pe aici, du-te ceva mai încolo şi vei găsi o portiţă mică, păzită de un înger. Intră pe acolo şi, mai târziu, ne vom revedea în grădinile strălucitoare ale Raiului“.

Ţăranul rămase mirat: „Atunci pentru cine sunt toate aceste pregătiri?“, îl întrebă el pe îngerul care-l oprise să intre. „Ei, bine, aşteptăm un bogat care a murit odată cu tine şi care, din clipă în clipă, trebuie să ajungă aici. Pentru venirea lui este sărbătoare şi ne pregătim să-l întâmpinăm cum se cuvine“.

Omul sărac era din ce în ce mai uimit: „Bine, îngerule, dar cum se poate una ca asta? Cât am trăit în lume, am văzut nedreptăţi multe, dar şi aici, cum de e cu putinţă? De ce el, fiindcă este bogat, trebuie primit cu atâta cinste? Contează că el are bogăţii şi eu nu?“

Îngerul zâmbi la judecata pripită a ţăranului: „Omule, pentru a te mântui nu contează ce ai avut – fie că ai fost sărac, fie bogat -, ci ceea ce ai făcut cu tot ce Dumnezeu ţi-a dăruit. Dacă ai fost sărac şi ai ştiut să împarţi şi celorlalţi din puţinul de care ai avut parte, te vei mântui negreşit. Dacă ai fost bogat, cu atât mai mult ai fi putut dărui cu drag celor mai necăjiţi decât tine. Fie că eşti sărac sau bogat, important este să rămâi om“. „Dar atunci, dacă şi eu şi bogatul vom intra în rai, pentru ce este venirea lui aşa o sărbătoare?“ „Omule, îi aminti portarul raiului, creştini ca tine vin aici în fiecare zi, cu miile şi sunt bine primiţi cu toţii. Dar un bogat de când n-a mai ajuns şi aici, în rai…“

sursa Ziarul Lumina

10
oct.
14

Cum ne aud sfinţii?

2013-04-01-smeh-1Sfinţii au împlinit cuvântul Domnului, Domnul împlineşte cuvântul lor; ei au lucrat pentru Domnul, Domnul lucrează pentru ei. Cu măsura cu care măsuraţi, a grăit Domnul însuşi, se va măsura vouă (Mt. 7, 2). lată de ce Domnul împlineşte degrabă rugăciunile sfinţilor pentru noi.

Rugăciunile sfinţilor pentru noi sunt plăcute Domnului, fiind ale unor robi credincioşi ai lui Dumnezeu.

Sfinţii lui Dumnezeu sunt mari negustori, ce s-au îmbogăţit cu toate comorile sufleteşti, cu toate faptele bune: cu blândeţea, cu smerenia, cu înfrânarea, cu răbdarea, cu bogăţia credinţei, a nădejdii şi a dragostei. Drept aceea şi cerem sfintele lor rugăciuni, ca nişte săraci de la cei bogaţi, ca ei să ne ajute în sărăcia noastră duhovnicească, să ne înveţe a ne ruga şi a spori în faptele bune creştineşti, ca ei, ca ceia ce au îndrăznire înaintea lui Dumnezeu, să se roage pentru iertarea păcatelor noastre şi să ne păzească de păcate noi. Mergem la negustorii pământeşti, în prăvăliile lor, ca să le cumpărăm mărfurile: şi atunci, cum să nu mergem la negustorii cei cereşti cu rugăciune osârdnică în loc de argint şi aur, cum să nu cumpărăm de la ei mijlocire înaintea lui Dumnezeu pentru iertarea de păcate şi pentru dăruirea feluritelor fapte bune creştineşti! Se pare că este un lucru foarte firesc.

Pe sfinţi să-i chemi cu credinţă neruşinată şi dragoste nefăţarnică, de vrei ca ei să te asculte şi să plinească ruga ta. Adu-ţi aminte: fiecare caută pe cel asemenea lui. Sfinţii au plăcut lui Dumnezeu prin credinţă şi dragoste, şi de la tine vor acelaşi lucru. La credinţă şi dragoste uneşte evlavia cea cuvenită către dânşii.

Cum ne aud sfinţii? Ne aud, fiindcă sunt una cu noi în Sfântul Duh – ca Şi aceştia întru Noi una să fie (In. 17, 21), ca mădulare ale uneia şi aceleiaşi Biserici a lui Hristos, ce are drept cap pe unul şi acelaşi Hristos şi e însufleţită de unul şi acelaşi Duh al lui Dumnezeu. Sfinţii ne văd şi ne aud în Duhul Sfânt aşa cum noi vedem şi auzim cu ochii şi urechile trupeşti, prin mijlocirea luminii şi a aerului – dar văzul şi auzul nostru trupesc sunt departe de a fi desăvârşite faţă de văzul şi auzul duhovnicesc: la mare depărtare noi nu vedem foarte multe lucruri, nu auzim o mulţime de sunete. Văzul duhovnicesc şi auzul duhovnicesc sunt desăvârşite: lor nu le scapă nici o mişcare a inimii, nici un gând, nici un cuvânt, plan, dorinţă, fiindcă Duhul lui Dumnezeu, în Care petrec, ne văd şi ne aud sfinţii, este Atotdesăvârşit, Atoateştiutor, vede şi aude totul.

Sfinţii lui Dumnezeu sunt aproape de inimile credincioase şi, ca cei mai adevăraţi şi buni prieteni, sunt gata să ajute într-o clipă celor credincioşi şi evlavioşi, care îi cheamă cu credinţă şi cu dragoste. După ajutătorii pământeşti trebuie de obicei să trimitem şi uneori să aşteptăm vreme îndelungată până ce vin, iar după ajutătorii cei duhovniceşti nu trebuie să trimitem şi să aşteptăm multă vreme: credinţa celui ce se roagă îi poate pune într-o clipă chiar în inima ta şi totodată poate să primească prin credinţă deplin ajutor duhovnicesc. Ceea ce spun, din cercare spun. Vorbesc aici despre deasa izbăvire din necazurile inimii prin mijlocirea şi ocrotirea sfinţilor, mai ales prin mijlocirea Născătoarei de Dumnezeu. Vor spune unii, poate, că aici lucrează simpla credinţă, altfel spus credinţa tare, hotărâtă, că vei fi izbăvit din necaz, nicidecum mijlocirea sfinţilor înaintea lui Dumnezeu. Nu este aşa. De unde se vede asta? Din faptul că dacă nu chem în rugăciunea inimii pe sfinţii cunoscuţi (fără deosebire), dacă nu-i văd cu ochii inimii nici nu primesc vreun ajutor, oricâtă încredinţare aş nutri că mă voi izbăvi fără ajutorul lor. Îmi dau seama, simt limpede că primesc ajutor din partea acelor sfinţi pe care îi chem din pricina credinţei vii pe care o am în ei. Aceasta se întâmplă la fel ca în obişnuita rânduială a lucrurilor pământeşti. La început îi văd pe ajutătorii mei prin credinţa inimii. După aceea, văzându-i, îi rog tot cu inima, în chip nevăzut, însă limpede pentru mine însumi; după aceea, primind ajutor nevăzut în chip cu totul nebăgat de seamă, însă simţit de suflet, capăt totodată puternică încredinţare că ajutorul cu pricina este anume de la sfinţi, aşa cum bolnavul vindecat de doctor este încredinţat că a primit tămăduirea anume de la doctor, nu de la altcineva şi nu de la sine însuşi. Totul se face atât de simplu că nu-ţi trebuie decât ochi să vezi.

Dacă chemi pe vreun sfânt cu îndoială în ce priveşte apropierea lui de tine şi faptul că te ascultă, iar inima ta este strâmtorată, frânge-te îndată pe tine însuţi – sau, mai bine zis, biruie îndată, cu ajutorul Domnului Iisus Hristos, pe diavolul cuibărit în inimă, cheamă-l pe sfânt cu inima încredinţată că el este aproape de tine în Duhul Sfânt şi aude rugăciunea ta: şi îndată vei dobândi uşurare.

Sfântul Ioan de Kronstadt, În lumea rugăciunii, Ed. Sophia 2011

10
oct.
14

Să nu substituie sau să înăbușe internetul și calculatorul preocupările duhovniceşti care trebuie susţinute prin rugăciune

IMG_1121Să luăm aminte toţi, şi voi creştini şi necreştini, şi voi trăitori ai Creştinismului şi vrăjmaşi şi critici ai Ortodoxiei: să nu substituie sau să înăbușe internetul şi calculatorul preocupările duhovniceşti care trebuie susţinute prin rugăciune.

Să nu se întâmple că accesăm mai des un site ortodox, decât păşim pragul unui sfânt locaş ortodox, că stăm mai mult în faţa calculatorului, decât înaintea Sfântului Altar.

Să înţelegem corect internet-ul şi, respectiv, site-ul ortodox – doar ca pe un mijloc prin care poate pătrunde în viaţa unora o rază curăţitoare ce va mişca poate cumva o inimă împietrită…

Iubiţilor, harul nu se trimite pe cale electronică; mântuirea prin cablu sau prin fir nu vine, şi nici prin internet! Harul şi mântuirea vin pe calea curăţirii inimii de patimi, prin luminarea sufletului şi prin îndumnezeirea pe care o dobândim nu în faţa ecranului, ci în Sfânta Biserică Ortodoxă prin trăirea dumnezeieștilor slujbe și a Sfintelor Taine ale Ortodoxiei!

Să dăm voie lui Dumnezeu să intre în viaţa noastră, căci astăzi nu mai sunt şi nu vom mai găsi adrese unde să ne putem îndrepta dorinţele, protestele sau năzuinţele… Cuvintele s-au isprăvit…

Puterile diavoleşti îşi arată din ce în ce mai des adevărata lor faţă, fără a se mai strădui să apară în chip de înger de lumină… Vremea e de rugăciune, mai înainte de toate de rugăciune. Rugăciunea noastră nu este îndreptată către dumnezei mincinoşi, croiţi după cum „convine vremii”, după măsura omului căzut şi iubitor de sine, ci către Singurul Dumnezeu Viu şi Adevărat, Dumnezeu Ziditorul şi Mântuitorul tuturor oamenilor – Dumnezeul dragostei…

Extras din Cuvântul Părintelui Ioan Plămădeală la prezentarea site-ului catedralei ortodoxe „Schimbarea la Faţă a Mântuitorului” din municipiul Chşinău

10
oct.
14

– Care este rânduiala de înfrânare (curăţie) şi trăire conjugală a soţilor?

familie_0– Care este rânduiala de înfrânare (curăţie) şi trăire conjugală a soţilor?

– Biserica nu a fixat soţilor un program de convieţuire, căci nu poate intra în amănuntele zilnice. Ci, a lăsat totul la ştiinţa lor şi la posibilitatea de a se iconomisi unul pe altul, potrivit cu natura, cu mijloacele şi cu idealul fiecăruia. În general, soţii au datoria de a se ajuta unul pe altul, atât la bine cât şi la necaz, şi mai ales la boală şi în greutăţile vieţii, în general. Credincioşia unuia faţă de altul trebuie să fie sfântă; copiii să fie bine crescuţi, gospodăria bine chibzuită şi demnitatea morală şi socială cu grijă păstrată, cum zice şi Sfântul Apostol Pavel: „Căsătoria să fie cinstită întru toate şi patul nespurcat, iar pe desfrânaţi şi pe preadesfrânaţi îi va judeca Dumnezeu” (Evrei 13, 4).

Un părinte bisericesc zice: „Cei ce sunt legaţi prin căsătorie, trebuie să-şi fie lor judecători, fiindcă au auzit pe Pavel care scrie că este lucru cuviincios a se depărta unul de altul pentru un timp, prin consimţământ, pentru ca să stăruiască în rugăciune şi apoi iar să se apropie” (I Cor. 7, 4; Sfântul Dionisie, 3).

Celor căsătoriţi legal le zice acelaşi Sfânt Apostol: „Să nu vă lipsiţi unul de altul decât numai prin înţelegere, pe un anumit timp, ca să vă îndeletniciţi cu rugăciunea şi apoi iar să vă împreunaţi ca să nu vă ispitească pe voi satana pentru neînfrânarea voastră. Şi aceasta o zic după sfat, iar nu din poruncă” (I Cor. 7, 5-6). „Însă este de trebuinţă a se feri de împreunare sâmbăta şi Duminica şi în zilele de post, pentru că în aceste zile se aduce Domnului jertfa cea duhovnicească” (Timotei, canonul 13). „Nu s-a oprit bărbatul şi femeia de la împreunare trupească, decât numai când vor a se pregăti pentru rugăciune şi Sfânta Împărtăşanie” (Pravila Mare, 170).

Sfântul Simeon al Tesalonicului învaţă pe cei căsătoriţi: „Trebuie să ştim că cei ce se însoţesc prin nuntă s-au legat de la Dumnezeu şi sunt curaţi cu chemarea Celui curat. Deci, trebuie să păzească unul faţă de altul nunta neîntinată şi să vieţuiască în pace şi evlavie. Cei ce s-au unit de la Dumnezeu cu cinste, curăţie şi dragoste, să păzească însoţirea într-un cuget, cu pace, ca un mare dar, pentru că vor răspunde înaintea Domnului, alături de celelalte îndatoriri dumnezeieşti, îngrijindu-se nu numai de trup, ci şi de sufletul lor. Căci numai aşa Dumnezeu va fi cu ei. Să-şi crească copiii cu frică de Dumnezeu (Ef. 6, 4), să facă milostenie şi să se mântuiască” (Sf. Simeon Tesaloniceanul, op. cit., cap. 262).

Pravila Mare a lui Matei Basarab, cap. 170, spune următoarele despre curăţenia trupească a celor doi soţi: „Bărbatul şi femeia să nu se afle în pofta trupului, nici sâmbăta, nici Duminica, că în aceste zile mai mult se face dumnezeiasca Liturghie. Însă sâmbăta pentru sufletele celor morţi, iar Duminica pentru Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Însă aceasta să fie cu înţelegerea amândurora, adică să fie cu voia bărbatului şi a femeii”.

Iar Molitfelnicul mare, numit „Trebnic”, pagina 519, spune despre înfrânarea trupească a soţilor: „În cele patru posturi, precum şi miercurea şi vinerea este bine ca soţii să se înfrâneze de la împreunarea trupească, ca semn că iubim pe Dumnezeu”.

Aşadar, zilele de înfrânare trupească ale soţilor sunt cele patru posturi, miercurea, vinerea, sâmbăta, Duminica şi toate zilele de post şi sărbătorile de peste an. Soţii trebuie să aibă două zile de curăţie înainte să meargă la biserică, iar când vor să se împărtăşească, în afară de cele patru posturi, să ţină cel puţin o săptămână de curăţie înainte de a primi Preacuratele Taine şi trei zile după Sfânta Împărtăşanie.

Din Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a 2-a, vol. 5, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, p. 42-45

10
oct.
14

Producătorii unui serial turcesc au dinamitat o biserică ortodoxă din Capadocia

biserica-distrusa-capadocia-turcia-filmariProducătorii turci de film au stârnit protestele comunităţii culturale din Turcia după ce au dinamitat şi incendiat o biserică ortodoxă, Adormirea Maicii Domnului, din oraşul Nevshir pentru realizarea unui serial de televiziune, informează lonews.ro.

Sursa citată precizează că producătorii serialului Emanet au ales această biserică pentru filmarea unei scene violente. Distrugerile au fost atât de mari încât directorul Fundației pentru Protecția Clădirilor Capadociene a depus o plângere împotriva producătorilor de televiziune.

Biserica Adormirea Maicii Domnului a funcţionat din 1849 până în 1924, iar în 1950 a fost transformată în închisoare. În 1983 a fost abandonată, în 1986 încercându-se restaurarea ei, dar lucrările s-au oprit rapid.

Nu doar bisericile ortodoxe au fost afectate de filmări, ci şi casele istorice greceşti, precum şi monumentele acestei comunităţi.

Patriarhul României, PF Daniel, este locţiitor al tronului Cezareei Capadociei.

Sursa: http://activenews.ro/

10
oct.
14

“Cineva ori este ortodox tot timpul, ori nu este nicidecum cu adevărat ortodox”

seraphim_roseCare este misiunea noastră cea mai importantă pe pământ?

Misiunea noastră cea mai importantă, poate, este luminarea creştină proprie, precum şi a celorlalţi. Trebuie să înaintăm mai profund în credinţa noastră, nu studiind canoanele Sinoadelor Ecumenice sau Tipicul (deşi îşi au şi ele locul lor), ci cunoscând cum lucrează Dumnezeu în vieţile noastre; citind vieţile celor bineplăcuţi lui Dumnezeu din Vechiul şi Noul Testament (citim mult prea puţin Vechiul Testament; este foarte instructiv); citind vieţile Sfinţilor şi scrierile Sfinţilor Părinţi despre practica vieţii duhovniceşti; citind despre pătimirile creştinilor de astăzi şi din anii recenţi. În tot acest proces de învăţare, ochii noştri trebuie să fie aţintiţi către cerul de deasupra noastră, ţelul pentru care ne nevoim, şi nu spre problemele şi dezastrele pământului de dedesubt.

Nu trebuie să ne izolăm în mod artificial de realităţile lumii de astăzi; mai degrabă, trebuie să învăţăm a folosi cele mai bune lucruri pe care ni le oferă lumea, căci tot ceea ce este bun în lume – dacă suntem îndeajuns de înţelepţi ca să vedem – arată către Dumnezeu, şi trebuie să folosim aceasta. Prea mulţi oameni cad în greşeala mărginirii Ortodoxiei la slujbele Bisericii, la rugăciuni şi la lectură ocazională a unei cărţi duhovniceşti. Adevărata Ortodoxie, însă, cere o dăruire care implică fiecare aspect al vieţilor noastre.

Cineva ori este ortodox tot timpul, în fiecare zi, în fiecare moment al vieţii, ori nu este nicidecum cu adevărat ortodox. De aceea trebuie să ne dezvoltăm o perspectivă ortodoxă asupra lumii şi să trăim potrivit ei. Ortodoxia se vădeşte nu doar în vederile noastre strict religioase, ci în tot ceea ce facem şi spunem. Mulţi dintre noi suntem extrem de necunoscători asupra responsabilităţii creştine, religioase pe care o avem pentru partea aparent lumească a vieţilor noastre. Cel cu o adevărata perspectivă ortodoxă asupra lumii, trăieşte toate părţile vietii sale ca un Ortodox.

Deci să întrebăm acum: Cum putem alimenta şi susţine această perspectivă ortodoxă asupra lumii în viaţa noastra cotidiană? Primul şi cel mai evident fel este de a fi în legătura permanentă cu sursele de hrană creştină, cu tot ceea ce Biserica ne dă spre luminare şi mântuire: slujbele Bisericii şi Sfintele Taine, Sfânta Scriptură, Vieţile Sfinţilor, scrierile Sfinţilor Părinţi.

Trebuie citite, desigur, cărţile potrivite nivelului de înţelegere al fiecăruia, şi aplicată învăţătura Bisericii la propriile circumstanţe de viaţă; atunci ele pot fi rodnice în a ne călauzi şi a ne schimba într-un mod creştin. Dar deseori aceste surse creştine fundamentale nu au efect deplin asupra noastră, sau nu ne influenţează cu adevărat, deoarece nu avem atitudinea creştină corectă asupra lor şi asupra vieţii creştine pe care ele ar trebui să ne-o inspire.

Extras din Ne vorbeşte părintele Serafim Rose, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003

10
oct.
14

Rugăciunea alungă mânia

ssora_v_semeO femeie care era profesoară a venit nervoasă de la şcoală. Se certase cu directoarea. Când a intrat în casă, a început să se răstească la soţul ei. Acesta tăcea şi nu o contrazicea. La un moment dat, femeia a început să îl certe că nu cumpărase fructe pentru copii. Bărbatul simţi că i se urcă sângele în cap. De dimineaţă, femeia îi spusese că va cumpăra ea fructe, dar, din cauza supărării, uitase. Bărbatul a vrut să ţipe la ea, dar îşi aduse aminte că duhovnicul îl sfătuise să spună „Doamne miluieşte“ ori de câte ori era ispitit de mânie. A spus o dată rugăciunea, dar nu se simţi mai liniştit. Mai repetă de câteva ori rugăciunea şi până la urmă se linişti.

Când i-a trecut supărarea, soţia şi-a adus aminte cum au stat lucrurile. A venit la el şi l-a luat în braţe:

– Iartă-mă, am spus că iau eu fructe. Iartă-mă.

– Te iert, cum să nu te iert, spuse soţul.

Noaptea, soţia a visat încă o dată discuţia cu soţul ei. A văzut că, atunci când ea ţipa la el, un diavol venea din ce în ce mai aproape de el. Îl văzu pe soţ cum a început să se roage şi diavolul a plecat imediat.

Când s-a sculat, i-a zis:

– Nu am ştiut că te-ai rugat aseară când ţipam la tine. O să încerc să mă rog şi eu când o să mai fiu ispitită de mânie.

Extras din Danion Vasile, Patericul Mirenilor, Pilde pentru secolul XXI, Editat de Editura Egumeniţa. Galaţi. 2004
10
oct.
14

Ce este iadul?

singuratateCe este iadul? O sperietoare pentru a-i face pe tineri să se apropie de Hristos?…

Da, de fapt, Dumnezeu, văzând că adevărul nu este destul de eficace pentru a-i călăuzi pe oameni spre mântuire, s-a gândit să-şi teleghideze roboţeii de Sfinţi Părinţi să ne zică poveşti horror cu iadul, cu draci, cu furci, cu bărci… Şi, în cele din urmă, după ce vom muri, ne vom uni cu Acest Dumnezeu, neputincios de a-i duce pe oameni în Rai cu adevărul, şi vom vedea că vom găsi minciună şi pe lumea cealaltă, şi, în cele din urmă, viaţa noastră în rai va fi o viaţă de minciună, o viaţă de compromis, suferinţă şi aşa vom trăi miliarde şi miliarde de ani. Şi care a mai fost învierea noastră, de fapt? Nici una. O astfel de abordare este penibilă…

Iadul e o realitate tot aşa cum realitate este Raiul. A spus clar Mântuitorul că există Rai şi iad şi între ele o prăpastie de netrecut. Nu pot cei din iad să ajungă în Rai. Numai pe unii din iad îi scoate Dumnezeu, pentru rugăciunile Bisericii.

Motovilov, de exemplu, ucenicul Sfântului Serafim de Sarov, n-a crezut că există chinurile iadului aşa cum sunt descrise în literatura bisericească şi a trăit pe propria piele chinurile respective, a simţit viermele cel neadormit care îi tot mânca trupul şi nu termina să mănânce trupul respectiv şi, pe măsură ce viermele mânca, trupul se refăcea la loc, şi tot aşa. Motovilov a simţit, aşadar, aceste chinuri, şi cred că pe lumea cealaltă, la Înviere, păcătoşii or să sufere şi cu trupurile, tot aşa cum drepţii care vor învia în Împărăţia Cerurilor se vor bucura şi cu trupurile de slava lui Dumnezeu.

Pentru mine iadul înseamnă singurătate. Nici nu-mi trebuie o frică de iad mai mare decât frica de singurătate! Cea mai mare pedeapsă pentru păcatele mele – sau poate cea mai mică – ar fi să fiu singur. Iar eu nu vreau să fiu singur! Vreau să fiu cu Hristos, cu Maica Domnului, cu Sfinţii, cu soţia mea, cu copiii, cu prietenii, cu cunoscuţii, cu toţi oamenii. Şi cu duşmanii mei. Am un fix: vreau să fiu în rai cu duşmanii mei. Mă rog pentru ei şi nădăjduiesc că Hristos va primi dacă nu rugăciunile mele, măcar rugăciunile altora pentru aceştia, pentru că se roagă toată Biserica pentru ei, aşa cum se roagă pentru toţi ceilalţi.

Extras din Danion Vasile, Underground – Rebelii generaţiei NU, Editura Agnos, 2007
10
oct.
14

Cea mai mare frumuseţe a unei femei este cuviinţa

73336675_x_b9be42f6Cea mai mare frumuseţe a unei femei este cuviinţa, căci lipsa de cuviinţă la o femeie este cea mai nenaturală şi mai respingătoare imagine care se poate vedea în lume.

Viaţa Sfintei Macrina este un exemplu ilustru de bună cuviinţă, care se cuvine să fie a oricărei femei, în tinereţile ei Cuvioasei Macrina i s-a ivit o rană adîncă la sîn. în pofida sfaturilor mamei ei, Emilia, de a lăsa să o vadă un medic care să-i poată prescrie şi tratament, Macrina a refuzat aceasta.

Afierosindu-se pe sine în întregime, trup şi suflet, ca monahie lui Dumnezeu, Macrina nu mai înţelegea să se descopere în faţa unui bărbat, spre a afla de la el vindecare bolii ei trupeşti, ea care nu concepea să apară goală nici  măcar înaintea mamei ei.

în timpul acestei boli, şi acestor discuţii, Macrina s-a rugat într-o noapte cu lacrimi înaintea lui Dumnezeu, strigînd din rărunchii inimii ei. Lacrimile ei s-au amestecat cu praful pămîntului din locul în care se afla, şi l-au prefăcut în tină la picioarele ei. Cu credinţă de nezdruncinat, Macrina a luat din acea tină făcută din tărînă şi din lacrimi, şi s-a uns cu ea la rana ei.

A doua zi, fericita s-a trezit complet vindecată. Cînd maica a intrat la ea, cernită de durere, să vadă cum îi este, Macrina, din smerita cugetare, nu a voit să-i descopere că Domnul a vindecat-o prin minunea rugăciunii şi a lacrimilor amestecate cu tărînă, ci, nevoind să-i arate rana, i-a zis: „Mă voi vindeca, mamă, numai dacă îţi vei pune tu mîna ta dreaptă peste pieptul meu şi mă vei însemna cu semnul Sfintei Cruci peste rană.”

Emilia şi-a întins mîna şi a însemnat-o pe fiica ei cu semnul Sfintei Cruci peste rană, pe care atingînd-o, nu a mai simţit-o, căci rana nu mai era: se mai vedea doar cicatricea rănii care fusese. Aşa şi-a ascuns Macrina goliciunea trupului din bună cuviinţă, şi puterea ei de a face minuni, din smerită cugetare.

Sf. Nicolae Velimirovici (din Proloagele de la Ohrida

10
oct.
14

Întoarce-te la Dumnezeu, căci Dumnezeu te aşteaptă

citesc._rugaciune._tanaraPărinte, spuneţi-ne un cuvânt despre războiul nevăzut!

Când faceţi rugăciunea sunt mii de gânduri care vă asaltează. Când stai la televizor în faţa unui film, două ceasuri nu te mişti de acolo şi mintea ta nu mai fuge. Stai acolo şi te uiţi la ce se întâmplă.

Dar încearcă să spui Tatăl nostru şi ai să vezi că o mie de gânduri o să îţi treacă prin minte. Tatăl nostru îl spui într-un minut şi-ţi trec o mie de gânduri prin minte… Zici că nu sunt gânduri păcătoase? Este adevărat, unele gânduri nu sunt păcătoase, pentru că demonul vrea să facă orice din tine, numai să nu spui rugăciunea.

În timp ce spui „pâinea noastră cea de toate zilele”, îţi vine în minte că nu ai luat pâine de la magazin, sau te întrebi cât o fi ceasul, sau dacă afară plouă, sau ninge, sau e soare. O mie de gânduri inocente, dar ele toate au rolul satanic de a te îndepărta de la atenţia rugăciunii.

Aşa că nu spuneţi: „gândurile mele au fost gânduri simple, copilăreşti”. Sunt copilăreşti, dar substratul lor este foarte adânc. Cele mai multe fapte pe care le facem noi sunt fapte rele. Mai puţine sunt cele bune, pentru că răul este foarte imaginativ. Uită-te la un om rău câte născoceşte ca să facă rău, câtă elaborare mintală iroseşte ca să-şi închipuie răul, câte mijloace are prin care face păcatul, prin care loveşte… Pe când omul bun este foarte simplu. El ştie că face binele şi îl face. Nu se omoară ca să inventeze tot felul de sisteme ascunse şi subterane.

Întoarce-te la Dumnezeu, căci Dumnezeu te aşteaptă.

Extras din Părintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii, Editura Bonifaciu, 2009, p. 43

10
oct.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-10-10

VINERI
ÎN SĂPTĂMÂNA A DOUĂZECI ŞI UNA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Luca
(IX, 12-18)

n vremea aceea cei doisprezece ucenici au venit la Iisus şi I-au spus: „Dă drumul mulţimii să se ducă prin satele şi gospodăriile dimprejur, ca să poposească şi să-şi găsească de mâncare, că aici suntem în loc pustiu“. Iar El le-a zis: „Daţi-le voi să mănânce“. Şi ei au zis: „Nu avem mai mult decât cinci pâini şi doi peşti, afară numai dacă ne vom duce noi şi vom cumpăra hrană pentru poporul acesta“. Că erau ca la cinci mii de bărbaţi. Iar El le-a zis ucenicilor Săi: „Aşezaţi-i jos, în cete de câte cincizeci“. Şi au făcut aşa şi i-au aşezat pe toţi. Iar Iisus, luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, le-a binecuvântat, a frânt şi le-a dat ucenicilor ca să le pună înaintea mulţimii. Şi au mâncat şi s’au săturat toţi; şi au luat ceea ce le-a rămas, douăsprezece coşuri pline de fărâmituri. Şi a fost că pe când El Se ruga deoparte, ucenicii erau cu El, iar El i-a întrebat, zicând: „Cine zic mulţimile că sunt Eu?“
10
oct.
14

Apostolul Zilei : 2014-10-10

VINERI
ÎN SĂPTĂMÂNA A DOUĂZECI ŞI UNA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Ap. Efeseni 6,

18-24

F-150x150raţilor, faceţi în toată vremea, în Duhul, tot felul de rugăciuni şi de cereri, şi întru aceasta priveghind cu toată stăruinţa şi rugăciunea pentru toţi sfinţii. Rugaţi-vă şi pentru mine, ca să mi se dea mie cuvânt, când voi deschide gura mea, să fac cunoscută cu îndrăzneală taina Evangheliei, pe care o binevestesc, în lanţuri, ca să vorbesc despre Evanghelie, fără sfială, precum trebuie să vorbesc. Iar ca să ştiţi şi voi cele despre mine şi ce fac, Tihic, iubitul frate şi credinciosul slujitor întru Domnul, vi le va aduce la cunoştinţă pe toate; l-am trimis pe el la voi, pentru aceasta, ca să aflaţi cele despre noi şi să mângâie inimile voastre. Pace fraţilor şi dragoste, cu credinţă de la Dumnezeu-Tatăl şi de la Domnul Iisus Hristos. Harul fie cu toţi care iubesc pe Domnul nostru Iisus Hristos întru curăţie.



Blog Stats

  • 323.355 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte