Arhivă pentru 17 octombrie 2014

17
oct.
14

Ierarhia în familie – nu există loc pentru democraţie

pisma123Când lumea întreagă se luptă pentru egalitatea tuturor şi în toate, în familie, acest leagăn al iubirii în lumea care-şi pierde mintea, trebuie menţinută ierarhia. Inegaliatea fiind binecuvântată de însăşi Dumnezeu.

Societatea umană este o structură complexă. Şi ca orice lucru complex, ca să-şi menţină viabiliatatea, trebuie să existe în interiorul ei un sistem de subordonare şi conexiune între părţile existente. Aceste legături complexe şi se numesc ierarhie.

Din limba greacă acest cuvânt ar putea fi tradus drept “puterea sacră”. Există ierarhie în armată, având titlurile sale, semnele de distincţie, îndeplinirea necondiţionată a ordinelor. Desigur, şi puterea statului este ierarhică, având ca scop să pedepsească şi să încurajeze, să ia decizii şi să le aducă la îndeplinire. Ierarhic este şi orice magazin, cu directorul, contabilul, vânzătorii şi paznicul său. Orice întreprindere este, de asemenea, ierarhică. Pe o navă nu poate exista democraţie.

Din copliărie suntem înconjuraţi cu semnele vizibile ale puterii, ne confruntăm cu ele la orice pas. Acestea sunt plăcile de pe birouri şi secretarele din holuri, semnăturile şi ştampilile pe cereri, rapoartele şi chitanţele de plată. Toată exestenţa umană complexă este pătrunsă de ierahie şi inegalitate, dar numai datorită aceastei inegalităţi, ea continuă să existe, fără a aluneca în haos şi război a tuturor împotriva tuturor. Anume de atât ierarhia şi se traduce ca “puterea sacră”. Sacru în ea este faptul că mereu avem nevoie de ea. Absenţa ei este dezastruoasă: căci anume după perioadele de anarhie la coducere se ridică dictatorii. Epuizaţi şi lipsiţi de orientare, oamenii sunt gata să primească orice despotism. Chiar şi el le pare că este miere, deoarece conducerea este în natura lucrurilor, şi anarhia nicidecum.

Inevitabil fiind prezentă la fabrici, la bordul navei şi în oficiu, puterea ca sistem ierarhic de autoritate şi responsabilitate trebuie să fie prezentă şi în familie. Ar fi foarte ciudat ca în toate comunităţile şi uniunule umane să fie necesară subordonarea, iar în cea mai veche şi mai iubită de Dumnezeu – familie –să existe o egalitate şi lipsă de conducător. Desigur şi familia este ierarhică, cimentată de relaţii complexe de subordonare reciprocă.

Există printre mulţimea legilor fizice şi morale, şi aşa o lege, formulată de apostolul Pavel: Hristos este capul oricărui bărbat, iar capul femeii este bărbatul (1 Corinteni 11:3.). O linie verticală trasează gândul Apostolului Pavel – verticală, ca trunchiul unui copac înalt. Acest copac va avea şi laturi orizontale – copiii. Ele înfrumuseţând trunchiul, vor pleca în diverse părţi. Dar principalul sunt rădăcinile puternice, pornind de jos în sus către trunchiul puternic. Soţia este supusă soţului ei, soţul este supus lui Hristos. Acest lucru –este o normă, care este minunată, indiferent de cât de urât nu stau de-a lungul pământului familiile reale de arbori pitici.

Puterea oricărui lanţ este echivalentă cu puterea la cea mai slabă verigă a acestuia. Valoarea cea mai mare o are prima verigă “Hristos – soţul – soţia”, prezentând cea mai mare putere. Hristos este puternic, prezentând viaţa însăşi. Dar poţi şi să nu crezi în El! Atunci se rupe veriga cea mai de sus, fără vina însăşi a lanţului. Soţul nu se teme de Dumnezeu, nu ascultă de Hristos. Cum de aşa un soţ să dea ascultare soţia? De fapt, este dificil să fie el numit şi tată. El – este părinte, pentru că a dat naştere copiilor săi. Dar tată nu poţi fi decât conştientizând supremăţia Tatălui Ceresc. În literatura clasică poate fi găsit citatul: “Ce fel de colonel sunt eu, dacă nu există Dumnezeu?” Astfel reacţionau oamenii înţelepţi la replicile ateiste din secolele trecute. Care pot fi diferenţele valorilor pentru oameni, dacă însăşi Esenţa acestora este dat la o parte?

Greutatea lumii se află pe umerii bărbaţilor. Dacă bărbaţii nu mai sunt în stare să ducă această povară, lumea alunecă, fiind ameninţată de cădere. Pot să se simte ofensate feministele şi toţi acei care luptă pentru egaliate. Egalitate în lume nu există, existând resposabilităţile atribuite de către Dumnezeu pentru fiecare. Sotul trebuie să-L cunoască pe Dumnezeu şi să conducă în continuare, partea umană a lanţului. Atunci va fi pentru soţia sa “al doilea dumnezeu”, şi ascultarea ei nu va fi o povară.

Acest sistem ierarhic este complicat, dar nu şi pentru femei. Nu pentru o femeie adevărată. Sistemul dat este dificil anume pentru bărbaţi. Iar pentru ca să fie un bărbat care să poate fi acest cap al familiei, el ar trebui să fie educat corect. Nu sub aripa mamei, nu un papă-lapte şi egoist, dar un viitor bărbat. Aparent, e timpul să-şi muşte coatele, nu numai liberalii şi feministele, dar şi mămicile care-şi educă fiul spre durerea şi lacrimile viitoarei lui soţii, dar şi a întregii omeniri. Căci anume de aici, de la educaţia incompetentă şi prea drăgăstoasă, cresc persoanele slabe şi fără de voinţă, după umerii căruia nu se vor ascunde nici soţia, nici copiii.

Colonelul a fugit de pe câmpul de luptă, în locul lui se vor ridica un sergent sau locotenent. Dacă bărbatul e unul de nimic – locul său îl va ocupa femeia nefericită. Uneori – şi în afaceri, dacă va avea noroc. Dar cel mai des la conducerea maşinii de asfaltat, la întreprinderi şi chiar la colectarea sticlelor goale în anii amari de pensie singuratică.

Concluzia este transparentă – trebuie crescuţi şi educaţi bărbaţii adevăraţi, puternici, responsabili. În caz contrar, interesele lor vor fi doar berea, fotbalul, şezutul pe canapea şi glumele indecente. Cel mai mult vor avea de suferit, acelea, care rerezintă a treea verigă a acestui lanţ – femeile. Ele nu vor avea de cine asculta, şi nici după umerii cui se ascunde. Vor încerca în continuare să pară pentru lumea din jur fericite, de fapt dorindu-şi cu totul altă viaţă. Doar cea mai bună prietenă, preotul la mărturisire, şi perna sărată de atâtea lacrimi, vor cunoaşte adevărata stare a lucrurilor. Bărbaţii – totuşi sunt persoane care-şi pot găsi echilibrul şi fără altă persoană alături. Un bărbat fără de femeie – este un om fără o coastă. O femeie fără de bărbat – este o coastă fără de om. Cred că diferenţa este destul de vizibilă.

Deci am putea recapitula: Hristos este capul oricărui bărbat, iar capul femeii este bărbatul. Este un ideal pentru care trebuie să aspirăm. Este un ton stabilit pentru întreaga cântare. Şi noi ar trebui glasurile noastre slabe şi neîndemnatice să le cnducem după tonul ceresc. Trebuie să educăm băieţii noştri, pregătindu-i pentru greutăţile vieţii de adult. Femeile nu trebuie să lupte pentru contestarea supremăţiei soţului în familie, dar binevol să i se supună, sprijinundu-l în misiunea de a fi cap al familiei.

Dar cea mai mare responsabilitate o poartă băbaţii. Ei –sunt întruchiparea imaginii lui Hristos în familie, iar în cazul în care viaţa lor nu este una asemenea – reprezintă imaginea lui antihrist.

Traducere şi adaptare Natalia Lozan

Sursa omiliya.org

17
oct.
14

O întâmplare înfricoșătoare

information_items_1589In ultima vreme, defaimarea slujitorilor Bisericii Ortodoxe a luat proportii masive. Nimeni insa nu vorbeste de consecintele acestor acte. Iata in randurile de mai jos o povestire, pe care va recomand sa o cititi cu mare atentie:

In Pireu, cu destui ani in urma, un preot a fost caterisit si pentru ca avea o dubla pregatire, a lucrat dupa aceea ca profesor. Desigur a cerut transferul, si a plecat in alta parte. De sarbatori venea in Pireu ca sa-i vada pe ai sai si pe prieteni. O doamna l-a recunoscut si i-a zis alteia:

-Il cunosti? A fost preot ”Si l-au tuns”, l-au caterisit. Cealalta cand a auzit, fiind si slaba de minte, cand fostul preot a trecut pe langa ea, ”i-a pus coarne” si s-a strambat in spatele lui. N-a trecut un an, si femeia a murit si au inmormantat-o in Cimitirul Invierii. S-au incheiat trei ani (n.n. acesta era termenul legal acceptat pentru deshumare), dupa care au deshumat-o, si au gasit-o putrezita, in afara de maini care erau intregi, de parca atunci ar fi fost puse in mormant si negre ca si cum ar fi fost vopsite, cu unghii mari cumplite la vedere.

Au chemat pe preotul cimitirului care i-a facut slujba si i-a citit rugaciunile de iertare de trei ori, dar nu s-a intamplat nimic! Atunci l-au instiintat pe mitropolitul Hrisostom, care a venit imediat, si-a pus epitrahilul si omoforul si a citit rugaciunea arhiereasca de iertare, dar tot nu s-a intamplat nimic. Printre rudele si cunoscutii care se sflau la deshumare era si doamna aceea care -i aratase moartei pe preotul caterisit. Era vecina ei si ruda mai indepartata. Aceasta se gandea:-Ceva pacate trebuie sa fi facut mainile, daca acestea n-au putrezit. Si si-a adus aminte de acea intamplare, a priceput care este cauza si a povestit mitropolitului. Acesta a dispus sa-l gaseasca imediat pe acel preot caterisit. Pentru ca aceasta se intampla in perioada vacantei scolare, l-au gasit in Pireu. In dupa-amiaza acelei zile, el a mers cu mitropolitul la cimitir. Intre timp separasera oasele moartei, iar mainile le pusesera intr-un colt. Mitropolitul l-a pus in tema pe fostul preot si i-a zis:

-Vino sa vezi, fiule, harul preotiei nu te-a parasit, ci a ramas lipit de tine. Iart-o, spune ”Dumnezeu s-o ierte”, atinge-ti mainile de mainile ei si minunea se va intampla. Cand preotul a rostit acele cuvinte si i-a atins mainile, ele s-au facut tarana.

Din ”Explicarea Dumnezeiestii Liturghii” – Pr. Stefanos Anagnostopoulos

17
oct.
14

Cum vine vindecarea in sufletul tau

199649input_file0073838Așadar, nu poți s-o vindeci (suferința) și nu poți s-o percepi ca și cum nu există. Ea mocnește în tine, dar poți s-o depășești, nu să o lași și să pleci, pentru că oriunde vei merge ea va veni cu tine, ci să o socotești că Dumnezeu o îngăduie, o rânduiește, și cunoaște pentru ce acea durere există. Pentru că este Atotînțelept, Atotbun, Iubitor de oameni și Iubire deplină.

Nu greșește, și-l înconjoară pe om cu o asemenea iubire, pe care acela nici nu poate s-o bănuiască. O astfel de iubire are Dumnezeu pentru făptura Sa.

În acel ceas, dacă poți să crezi astfel și să te lași pe seama harului lui Dumnezeu, a iubirii și a proniei Lui, dacă te predai în întregime tainei dumnezeiești, chiar dacă durerea și starea în care te afli te silesc să te împotmolești, atunci apare asemenea vindecare în suflet, ca și cum nu s-ar fi întâmplat vreodată.

Simți în suflet un asemenea bine, o asemenea cunoaștere a lui Dumnezeu, a proniei, a iubirii Lui – cunoaștere în sensul de experiență – pe care nu le-ai fi cunoscut altfel.

Numai atunci când Dumnezeu îngăduie suferința vine și acest fel de binefacere. Vezi binele, te încredințezi de el și vei spune:

„Dumnezeul meu, lucru mai dureros n-am trăit în viața mea! Dumnezeul meu, să nu-l lași să se mai întâmple nimănui! Dar în nici un alt mod n-ar fi putut să apară binele înlăuntrul sufletului meu. Prin această smerenie, prin această pocăință, prin acest fel de a cădea și a mă închina, mi-a venit fericirea! Această comuniune și unire cu Tine nu s-ar fi întâmplat în alt mod!”

Și omul începe să „adulmece” înlăuntrul sufletului său mântuirea, dacă-mi îngăduiți să spun așa.

Toate cele despre care spunem teoretic că sunt mântuire, că Dumnezeu ne mântuiește începem să le vedem înaintând astfel. Omul „adulmecă” mântuirea cu toate că nu dorește suferința, asemenea Domnului Care a zis: „Părintele meu, dacă este cu putință, să treacă de la Mine paharul acesta”, este însă pregătit să continue: „Dar nu cum vreau Eu, ci cum vrei Tu.”

Dacă începem să vedem în acest fel de viața de fiecare zi, dacă percepem astfel tot ce ni se întâmplă, dacă tindem în acest mod să ne apropiem de Dumnezeu și să simțim că și El se apropie de noi, dacă apare o astfel de schimbare înlăuntrul nostru, înțelegem cu toții că avem de făcut o lucrare înălțătoare și însemnată.

Și prin acestea, puțin câte puțin, sufletul nostru se îndreaptă spre mântuire.

Să lăsăm în seama lui Dumnezeu cât va dura aceasta și greutățile prin care vom trece. S-o lăsăm în seama Lui, dar vă repet, cu siguranța, cu certitudinea că El ne duce la mântuire.

Să zicem precum profetul: „Grăiește Doamne, robul tău ascultă!”

Am putea adăuga și cuvintele Sfântului Augustin: „Dă-mi, Tu Cel ce poruncești și poruncește ceea ce voiești!” Desigur, poate că altfel înțelegea aceste cuvinte Sfântul Augustin, dar noi înlegem astfel:

„Ajută-mă, Dumnezeul meu, să depășesc această greutate care este cumplită. Să mă ajuți de fiecare dată s-o duc, adică să se întâmple ceea ce tu dorești, și de acum înainte să îndur toate câte vrei să mi se întâmple!”

Și, astfel, înaintăm spre mântuire.

„Dumnezeul meu, lucru mai dureros n-am trăit în viața mea! Dar, Dumnezeul meu, această smerenie, această căință, această dorință de a cădea și a mă închina înaintea Ta, această comuniune și această unire cu tine prin nimic altceva n-ar fi dobândit-o sufletul meu”.

Taina Suferinței – Arhim. Simeon Kraiopoulos – Editura Bizantină – București 2007

17
oct.
14

Acatist de mulţumire – Slavă lui Dumnezeu pentru toate

icoana_iisus_0Dupã obisnuitul inceput se zic Condacele si Icoasele:

Condacul 1

Împãrate al veacurilor, Cel ce nu suferi stricãciune, Tu tii in dreapta Ta toate cãrãrile vietii omenesti cu puterea proniei Tale celei mântuitoare. Îti multumim pentru binefacerile Tale cele arãtate si cele ascunse, pentru viata pãmânteascã si pentru cerestile bucurii ale Împãrãtiei Tale. Aratã-ne si de acum mila Ta, celor ce cântãm: Slavã Tie, Dumnezeule în veci!

Icosul 1

Venit-am pe lume prunc slab si neajutorat, dar Îngerul pãzitor a întins aripi luminoase, ocrotind leagãnul copilãriei mele. Dragostea Ta strãluceste de atunci peste toate cãrãrile mele, în chip minunat cãlãuzindu-mã cãtre lumina vesniciei. Cu slavã s-a arãtat, din prima zi si pânã acum, darurile Proniei Tale cele imbelsugate. Îti multumesc si îti strig cu toti cei care te cunosc pe Tine:
Slavã Tie, Celui ce m-ai chemat la viatã,
Slavã Tie, Celui ce mi-ai arãtat frumusetea lumii,
Slavã Tie, Celui ce ai deschis înaintea mea cerul si pãmântul ca pe o carte a vesnicei întelepciuni,
Slavã Tie, pentru vesnicia ce se aratã în lumea cea vremelnicã,
Slavã Tie, pentru milele Tale cele arãtate si cele ascunse,
Slavã Tie, pentru fiecare suspinare în încercãrile mele,
Slavã Tie, pentru fiecare pas al vietii, pentru fiecare clipã de bucurie.
Slavã Tie, Dumnezeule în veci!

Condacul al 2-lea

Doamne, ce bine e sã fii oaspetele zidirii Tale: vântul bine înmiresmat, muntii care tind spre cer, apele ca niste oglinzi nemãrginite în care se rãsfrâng aurul razelor si curgerea linã a norilor. Intreaga fire sopteste tainic, toatã e plinã de mângâiere, pãsãrile si dobitoacele poartã pecetea iubirii Tale. Binecuvântat este pãmântul cu frumusetea cea degrab trecãtoare care desteaptã dorul de vesnicul locas unde întru nestricãcioasã frumusete se aude cântarea: Aliluia!

Icosul al 2-lea

M-ai adus în viata aceasta ca într-un rai preasfânt. Am vãzut cerul ca un potir albastru si adânc, în azurul cãruia cântã pãsãrile, am ascultat fosnetul linistitor al pãdurii si susurul dulce – glãsuitor al apelor, m-am înfruptat din roadele bine înmiresmate si dulci, ca si din mierea cea parfumatã. Ce bine e la Tine pe pãmânt si câtã bucurie sã fii oaspetele Tau!
Slavã Tie, pentru praznicul vietii;
Slavã Tie, pentru buna mireasmã a lãcrãmioarelor si a trandafirilor;
Slavã Tie, pentru felurimea cea desfãtatã a roadelor si a seminelor;
Slavã Tie, pentru strãlucirea de giuvaer din roua diminetii;
Slavã Tie, pentru surâsul desteptãrii scãldate în luminã;
Slavã Tie, pentru frumusetea zidirii mâinilor Tale;
Slavã Tie, pentru viata veacului acesta, prevestitoare a celei ceresti;
Slavã Tie, Dumnezeule, în veci!

Condacul al 3-lea

Prin puterea Sfântului Duh împrãstie mireasmã orice floare, tainicã adiere de parfum, gingasã alcãtuire de culori, frumusetea Celui Mare întru cele smerite. Laudã si cinste Fãcãtorului de viatã Dumnezeu, Cel Care a încununat tarina cu aurul spicelor si cu azurul albãstrelelor, iar sufletul cu bucuria vederii celor tainice. Veseliti-vã si-I cântati Lui: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Cât de minunat esti în sãrbãtoarea primãverii, când se trezeste la viatã toatã fãptura si noi strigãm cu bucurie cãtre Tine: Tu esti Izvorul vietii, Tu esti Biruitorul mortii!
Mângâiate de lumina lunii si de cântecele privighetorilor stau vãile si codrii in vesminte de nuntã. Întreaga lume e mireasa Ta si ca pe Mirele ei vesnic te asteaptã. Dacã iarba câmpului astfel o îmbraci, pre noi, oare cum ne vei preschimba în veacul Învierii ce va sã fie? Cum vor lumina trupurile noastre, iar sufletele cum vor strãluci?
Slavã Tie, Celui ce ai scos dintru întunecimile pãmântului felurite culori si gusturi si miresme;
Slavã Tie, pentru zidirea cea primitoare si bogatã în mângâiere;
Slavã Tie, cã ne-ai înconjurat cu mii si mii de fãpturi;
Slavã Tie, pentru adâncul întelepciunii Tale, care si-a pus pecetea peste întreaga lume;
Slavã Tie, cu evlavie sãrutãm urmele pasilor Tãi nevãzuti;
Slavã Tie, Celui ce ai aprins inaintea noastrã lumina cea strãlucitoare a vietii vesnice;
Slavã Tie, pentru nãdejdea vietii nestricãcioase, nepieritoare, desãvârsite;
Slavã Tie, Dumnezeule, în veci!

Condacul al 4-lea

Cu câtã dulceatã îi indestulezi pe cei ce se gândesc la Tine, ce Fãcãtor de viatã este Cuvântul Tãu cel Sfânt! Mai placutã decât untdelemnul si mai dulce decât fagurii este împreunã – grãirea cu Tine. Rugãciunea adusã Tie prinde viatã si se înaripeazã: cu ce cutremur se umple sufletul si cât de mãrete si pline de tâlc par atunci viata si fãptura toatã! Unde nu esti Tu – acolo este pustiu. Unde esti Tu – acolo e bogãtia sufletului, acolo se revarsã, ca un suvoi de apã vie, cântarea: Aliluia!

Icosul al 4-lea:

Când se lasã înserarea pe pãmânt si se asterne linistea aducând vremea odihnei si a somnului obstesc, paletele strãlucitoare închipuite de norii poleiti cu aurul amurgului îmi par a fi cãmara Ta. Foc si porfirã, aur si azur grãiesc proorocind despre frumusetea negrãitã a cerestilor Tale sãlasuri si cu glas de prãznuire strigã:
Slavã Tie, în ceasul tihnit al înserãrii,
Slavã Tie, Celui ce ai revãrsat asupra lumii adâncã pace,
Slavã Tie, pentru raza de rãmas bun a soarelui care apune,
Slavã Tie, pentru darul somnului odihnitor,
Slavã Tie, pentru bunãtatea vãditã în întuneric, prin lumina pe care o tesi în inimile noastre,
Slavã Tie, pentru rugãciunile smerite ale sufletului pãzit de înger,

Slavã Tie, pentru desteptarea fãgãduitã în bucuria vesnicei zile neînserate,
Slavã Tie, Dumnezeule, în veci! Condacul al 5-leaNu sunt cumplite viforele vietii pentru acela în al cãrui suflet strãluceste fãclia focului Tãu. Împrejur-vreme rea si întuneric, groazã si urlet de vijelie; iar sufletul lui e PACE si LUMINA: acolo e HRISTOS! Si inima cântã: Aliluia!Icosul al 5-lea

Vãd cerul Tãu strãlucitor de stele. O, cât esti de bogat si câte lumini ai! Prin razele îndepãrtatilor luminãtori mã priveste vesnicia; Sunt asa mic si neînsemnat, dar cu mine este Domnul si pretutindeni sunt pãzit de dreapta Lui cea iubitoare.
Slavã Tie, pentru necontenita Ta purtare de grijã;
Slavã Tie, pentru oamenii pe care pronia Ta mi i-a adus in cale;
Slavã Tie, pentru dragostea rudelor, pentru dãruirea prietenilor;
Slavã Tie, pentru blândetea dobitoacelor care-mi slujesc;
Slavã Tie, pentru clipele luminoase ale vietii mele ;
Slavã Tie, pentru bucuriile limpezi ale inimii;
Slavã Tie, pentru fericirea de-a trãi, de-a mã nevoi si de-a contempla;
Slavã Tie, Dumnezeule, în veci!Condacul al 6-lea

Cât esti de mãret si de apropiat întru cumplita suflare a furtunii, cum se vãdeste atotputernicia mâinilor Tale în serpuirea fulgerelor orbitoare: minunatã este mãretia Ta. Glasul Domnului peste câmpii si în fosnetul codrilor, glasul Domnului în purcederea tunetelor si ploii, glasul Domnului peste ape multe. Lãudat fii in vuietul muntilor care scuipã foc. Tu scuturi pãmântul ca pe un vesmânt; Tu înalti pânã la cer valurile mãrii. Laudã Tie, Celui ce ai smerit trufia omeneascã, fãcând sã se înalte strigãt de pocaintã: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Ca fulgerul când lumineazã cãmãrile ospãtului si dupã el par jalnice toate fãcliile, asa ai strãlucit si tu în sufletul meu, fãrã de veste, la vremea celor mai mari bucurii ale mele; iar dupã lumina ta de fulger, ce palide, întunecate si firave pãreau aceste bucurii… Sufletul meu nãzuieste spre Tine!
Slavã Tie, culme a celor mai înalte visuri omenesti;
Slavã Tie, pentru setea noastrã nepotolitã dupã împãrtãsirea cu Dumenezeu;
Slavã Tie, Celui ce ai aprins in noi un dor mai mare de cele ceresti decât de cele pãmântesti;
Slavã Tie, Celui ce faci din noi fii ai luminii învesmântandu-ne cu cele mai gingase raze ale Tale;
Slavã Tie, Celui ce ai zdrobit puterea duhurilor întunericului si ai sortit tot rãul nimicirii;
Slavã Tie, pentru descoperirile Tale;
Slavã Tie, pentru fericirea de a Te simti si a vietui cu Tine;
Slavã Tie, Dumnezeule, în veci!

Condacul al 7-lea

In sânul minunatei simfonii care ne infãsoarã cu bogatele ei armonii se face auzitã chemarea Ta. Tu ne descoperi pridvorul Împãrãtiei ce va sa fie în dulceata cântãrilor, în minunatele acorduri ale suntetelor, în simtirea inaltã din glãsuirea lor, în strãlucirea lucrãrii artistului. Orice adevãratã frumusete ne poartã sufletul spre Tine, ca o puternicã chemare, fãcându-ne sã înãltam cu glas de sãrbãtoare cântarea: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Cu pogorîrea Sfântului Duh, Tu luminezi si faci sã rodeascã arta pictorilor, inspiratia poetilor, gândirea savantilor. Cu puterea cunoasterii de sus pãtrund ei legile Tale, luminându-le adancul întelepciunii Tale de Ziditor. Lucrãrile lor si fãrã de voie Te mãrturisesc: O, cât de mare esti în operele lor, cât esti de mare în omul pe care Tu l-ai facut!
Slavã Tie, Celui ce Ti-ai arãtat puterea în legile ce cârmuiesc zidirea;
Slavã tie, cã toata fãptura e plinã de legile pe care i le-ai rânduit;
Slavã Tie, pentru tot ce ni s-a descoperit prin harul Tãu;
Slavã Tie, pentru ceea ce cu întelepciune ne-ai ascuns;
Slavã Tie, pentru geniul mintii omenesti;
Slavã Tie, pentru puterea de-a lucra cele de folos;
Slavã Tie, pentru limbile de foc ale inspiratiei;
Slavã Tie, Dumnezeule, în veci!

Condacul al 8-lea

Cât de apropiat esti de noi în ziua bolii! Tu Însuti cercetezi pe cei bolnavi, Tu Însuti te apleci spre patul celui suferind. Si inima lui stã de vorbã cu Tine. Tu luminezi sufletul cu pace în vremuri grele, de pãtimiri si scârbe, Tu trimiti ajutor neasteptat. Tu mângâi, Tu cercetezi cu dragoste si mântui, Tie îti înãltãm cântare: Aliluia!

Icosul al-8 lea

Când, prunc fiind, Te-am chemat cu întelegere pentru prima oarã, mi-ai împlinit rugãciunea si mi-ai adumbrit sufletul cu pacea harului Tau. Atunci am înteles cã Tu esti bun si fericiti sunt cei care aleargã la Tine. Am început a Te chema din ce in ce mai des, iar acum strig:
Slavã Tie, Celui ce plinesti cererea pentru cele bune,
Slavã Tie, Celui ce veghezi necontenit asupra mea,
Slavã Tie, Celui ce tãmãduiesti neputintele si scârbele pentru trecerea vindecatoare a timpului,
Slavã Tie, Celui ce sigur stii sã îngadui sã fim prigoniti pe nedrept,
Slavã Tie, Celui prin Care nici o pierdere nu e de neînlocuit si tuturor le dãruiesti viata de veci,
Slavã Tie, Celui ce faci nepieritor tot lucurul cel înalt si bun,
Slavã Tie, Celui ce ne-ai fãgãduit reîntâlnirea cea doritã cu cei de aproape ai nostri adormiti intru nãdejdea Invierii,
Slavã Tie, Dumnezeule, în veci!

Condacul al 9-lea

De ce zâmbeste tainic toatã fãptura în zilele de praznic? De ce atunci se revarsã în inimã o minunatã usurare, fãrã asemãnare cu cele si însusi vãzduhul devine altar si bisericã purtatoare de luminã? E adierea harului Tãu, e strãlucirea Taborului, cerul si pãmântul cântã atunci laudã: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Când m-ai insuflat spre a sluji aproapelui, luminându-mi sufletul cu umilintã, atunci una din razele Tale nenumãrate a cãzut asupra inimii mele, si ea s-a facut purtãtoare de luminã, fier in vãpaie: am privit chipul Tãu tainic si neapropiat.
Slavã Tie, Celui ce ai preschimbat viata noastrã cu faptele bunãtãtii;
Slavã Tie, Celui ce ai pecetluit cu negrãitã dulceatã fiecare din poruncile Tale;
Slavã Tie, Celui ce Te sãlãsluiesti în chip nevãzut acolo unde adie buna mireasmã a milostivirii;
Slavã Tie, Celui ce ne-ai trimis nereusite si scârbe , ca sã ne întoarcem ochii spre suferinta celorlalti;
Slavã Tie, Celui ce ai pus mare rãsplatã în insãsi fapta bunã;
Slavã Tie, Celui ce primesti avântul spre cele înalte;
Slavã Tie, Celui ce învalui cu iubirea mai presus de toate;
Slavã Tie, Dumnezeule, în veci!

Condacul al 10-lea

Un lucru prefãcut în pulbere nu se alcãtuieste iarã din aceasta, dar Tu învii pe cei a caror constiintã s-a stins si întorci la frumusetea cea dintâi sufletele ce o pierduserã fãrã nãdejdea de a o mai dobândi. Cu TINE nimic nu e cu neputintã de îndreptat. Tu esti cu totul DRAGOSTE. Tu esti Cel ce pe toate le zidesti si Cel ce iarãsi dai VIATÃ.
Pe Tine te lãudam cântând: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Dumnezeul meu, Cel ce cunosti cãderea îngerului trufas al zorilor, mântuieste-mã cu harul Tãu, nu mã lãsa sã mã îndepãrtez si sã mã indoiesc de Tine. Ascute auzul meu, ca sã aud in toate clipele vietii mele glasul Tãu tainic si sã-ti strig, iubitorule de oameni:
Slavã Tie, pentru minunatele potriviri de intâmplãri pe care le-a rânduit pronia Ta;
Slavã Tie, pentru presimtirile dãruite de har;
Slavã Tie, pentru povetele glasului tainic;
Slavã Tie, pentru descoperirile din vis si din trezie ale cuviosilor Tãi;
Slavã Tie, Celui ce zãdãrnicesti planurile nefolositoare;
Slavã Tie, Celui ce ne trezesti prin suferinte din betia patimilor;
Slavã Tie, Celui ce smeresti spre mântuire trufia inimii;
Slavã Tie, Dumnezeule, în veci!

Condacul al 11-lea

Prin lantul de gheatã al veacurilor simt suflul fierbinte al dumnezeirii Tale si dragostea Ta de oameni. Tu esti aproape, sorocul vremurilor se apropie. Vãd Crucea Ta: ai îndurat-o pentru mine. În pulbere se asterne duhul meu înaintea Sfintei Cruci: aici e biruinta iubirii si a mântuirii, aici nu inceteazã în veci lauda: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Fericit cel care va cina în Impãrãtia ta, însã Tu m-ai împãrtãsit încã de pe pãmânt cu aceastã fericire, de fiecare datã când mi-ai întins cu dreapta Ta dumnezeiascã Trupul si Sângele Tãu, iar eu, mult pãcãtosul, am primit Sfintele Taine si am simtit iubirea Ta cea negrãitã si mai presus de fire.
Slavã Tie, pentru puterea harului Tãu cel necuprins si de viatã fãcãtor;
Slavã Tie, Celui ce ai inãltat Biserica Ta ca adãpost lumii ostenite;
Slavã Tie, Celui ce ne-ai nãscut a doua oara prin apele cele de viata fãcãtoare ale Botezului;
Slavã Tie, cãci Tu întorci celor ce se pocãiesc neprihãnirea crinilor;
Slavã Tie, adânc nesecat al iertãrii;
Slavã Tie, pentru paharul vietii si pentru pâinea bucuriei vesnice;
Slavã Tie, Celui ce ne-ai ridicat spre cer;
Slavã Tie, Dumnezeule, în veci!

Condacul al 12-lea

De multe ori am privit cum se rãsfrângea Slava Ta pe chipurile celor rãposati. Cum strãluceau de nepãmânteascã frumusete si bucurie, cat de nematerialnice pãreau trãsãturile lor: cu adevãrat era praznicul fericirii si al odihnei in sfãrsit atinse; tãcerea lor striga spre Tine. În ceasul sfârsitului lumineazã si sufletul meu, cel care striga: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Ce înseamnã laudele mele înaintea Ta ! Eu nu am auzit cântarea heruvimilor – aceasta este partea sufletelor înalte – dar stiu cum te slãveste firea. Am privit iarna cum, sub tãcerea lunii, întreg pãmântul îti aduce tihnitã rugãciune, învesmântat în haina albã, strãlucind de nestematele zãpezii. Am vãzut cum se bucurã de Tine soarele care rãsare si-am auzit corurile pãsãrilor slavoslovind. Am auzit cum fosnesc codrii, cântã vânturile si apele susurã cu tainã despre Tine, am auzit cum Te propovãduiesc cetele luminãtorilor prin miscarea pe care le-ai rânduit-o, cu întelepciune pe nesfârsitele întinderi.
Ce e lauda mea ! Firea este ascultãtoare, iar eu nu sunt. Atâta cât trãiesc si vãd dragostea Ta, râvnesc sã-Ti multumesc, sã mã rog Tie si sã strig:
Slavã Tie, Celui ce ne-ai aratat lumina,
Slavã Tie, Celui ce ne-ai iubit cu dragoste adâncã, nemãsuratã si dumnezeiascã,
Slavã Tie, Celui ce ne umbresti cu lumina, cu cetele sfintilor si îngerilor Tãi,
Slavã Tie, Preasfântule Pãrinte, Care ne-ai chemat sã dobândim Împãrãtia Ta,
Slavã Tie, Duhule Sfinte, Soare De-Viata-Fãcãtor al veacului ce va sã vinã;
Slavã Tie, Fiule al lui Dumnezeu, începãturã a mântuirii noastre;
Slavã Tie, pentru toate, Treime Dumnezeiascã si Preabunã;
Slavã Tie, Dumnezeule, în veci!

Condacul al 13-lea

O, Preabunã si De-Viatã-Fãcãtoare Treime, primeste multumire pentru toate milele Tale si ne arãtã vrednici de binefacerile Tale ca, înmultind talantii care ne-au fost încredintati, sã intrãm în vesnica bucurie a Domnului nostru cântând cântare de biruintã: Aliluia !

Acest Condac se zice de trei ori.
Apoi se zice Icosul 1: Venit-am pe lume… si Condacul 1: Împãrate al veacurilor…
Si se face otpustul.

17
oct.
14

De ce este necesară păstrarea curăţiei trupeşti înainte de căsătorie?

40451Cele mai dese întrebări pe care le pun liceenii, în general, sunt acestea legate de castitate şi căsătorie. Şi de fiecare dată mă duc cu gândul la icoanele mari ale Maicii Domnului pe care le am în memorie sau la frumuseţea Bisericii. Şi le-am spus: încercaţi să vă închipuiţi că intraţi într-o Liturghie în care altarul nu există, deci Biserica nu-i desăvârşită. Sau citiţi un manual, care pe dinafară va indica materia care va place vouă cel mai mult, şi când vă uitaţi înăuntru, descoperiţi filele de la materia care va place cel mai puţin.

Şi apoi, mai este-o treabă pe care aş vrea să v-o pun întotdeauna la inimă. Eu cred că vorbim foarte mult de fecioria dinainte de căsătorie şi uităm de foarte multe ori să vorbim de fecioria de după căsătorie. Aceea care păstrează integritatea familiei, aceea care păstrează unitatea familiei, aceea de care avem absolută nevoie pentru că Betleemul acesta, pe care-l prăznuim în curând, să se facă desăvârşit pentru fiecare dintre familiile noastre. Dar se întâmplă lucruri totalmente reprobabile şi pentru aceea că, constatând că formalităţile au fost îndeplinite – „vă declar soţ şi soţie“ – atunci când vin tinerii la spovedit, consilierea noastră pastorală în raport cu ei tinde spre zero. Când nu tind spre 200…

Suntem neatenţi, că noi continuăm să cununăm în Biserica oameni pe care nu-i spovedim, sau, de exemplu, îi spovedim, constatăm că au trăit o viaţă în concubinaj ani de zile şi…„nu-i nimic rău, vă căsătorim; nicio problemă nu este!“ De parcă Biserica poate binecuvânta concubinajul! N-o poate face decât în situaţiile extreme. Şi cred că în anumite privinţe ar trebui să fim mult mai atenţi la modul cum prezentăm lucrurile acestea credincioşilor noştri din parohie. În Ardeal era vorba aceea – nu ştiu, poate tehnica era în toată ţara de fapt – care se strigă înainte: „Se cununa Gheorghiţă cu Vasilică“. Da! Trei duminici înainte. Şi toţi zic: „A, ce, că astea-s vrăji! Ce să mai strigi acuma?…“ Sunt, da’ pe de altă parte strigau ca să vadă dacă nu este un amestec de sânge. Strigau ca să vadă dacă nu sunt probleme de moralitate la cei doi. Eu am auzit odată într-un sat când o zis o tanti din spate, din biserica: „Părinte, nu mere! Ca muma lu’ ceea îi verişoara primară cu tată-so lu’ cela!“ Şi, într-adevăr, mergând la forma aceea iniţială de a cerceta neamurile, aşa era. Sau altădată, undeva spre Sebeş: „Părinte, nu mere, ca asta se ţâne de trii ani de zile cu unu’ la oraş şi prostu’ ăsta nu ştie!“ O zâs-o femeia pe şleau, în fata comunităţii!

Acuma este drept că, din păcate, vocea comunităţilor este tot mai nesigură, când nu-i tăcere complice. Oamenii vin la Biserică numai ca să aibă de unde pleca, uneori. Nu vin să schimbe ceva, să se transforme, să simtă că trăiesc ceva cu totul şi cu totul deosebit. Or, dacă iau Banatul – acuma mă iertaţi că v-atac acasă, dar existau cărţi vestite pe această temă! În vremea studenţiei mele, citeam la vlădici vestiţi ai Banatului, care vorbeau despre plaga mare a concubinajului în Banat. Şi era aceasta şi pentru că atingea puţin Occidentul, probabil. Acuma ce mă fac, ca România-i cât Banatul, sau Banatul a intrat în România!

Şi să vă mai zic un lucru. Am făcut un studiu de sociologie aplicat la scară mică. M-am dus în toate cancelariile din Sibiu ale şcolilor generale şi de liceu ş-am calculat acolo… Am zis: „Care-i căsătorită sau care-i căsătorit, câţi sunt divorţaţi – ca divorţialitatea acum e o altă formă de concubinaj –, câţi sunt căsătoriţi ca şi cum n-ar fi? Şi sigur, ei au scris ce au vrut, dar marea majoritate au scris cinstit ce a fost acolo şi-am constatat cu stupoare că noi avem copii, în 70% dintre cazuri, totalmente anacronici în ceea ce priveşte viaţa de familie. Or, asta se manifesta în modul lor de a se purta cu copiii. Asta se reflectă în modul lor de a preda anumite materii, în modul lor de a-şi transmite iubirea copiilor, şi deja lucrurile se complică la nesfârşit. Care-i soluţia Bisericii? o să mă întrebaţi. Şi o să vă spun: soluţia Bisericii este deja pusă pe rol. Avem Taina Spovedaniei, avem rânduielile noastre referitoare la cununie, avem – acolo unde preotul îşi ia în serios misiunea – modul pastoral fundamental de a-i putea face pe oameni să iasă din păcat. Că în fond, să ştiţi, nu mă tem atât de tare de cei care păcătuiesc înainte de nuntă şi apoi, căsătoriţi, stau în sobrietatea lor şi, aducându-şi aminte mereu de păcatul săvârşit, trăiesc o viaţă deplin pocăită şi întoarsă către Dumnezeu – m-am făcut preot pentru că eu mai cred încă în pocăinţa oamenilor –, ci mă tem de aceia care frizează puritatea înainte de căsătorie, şi nu o au, şi intră farisei în căsătorie şi strică de fapt, calcând în picioare, tot ceea ce poate fi mai sfânt în ceea ce priveşte taina căsătoriei.

 Provocarile strazii – Pr. Constantin Necula, Ed. Agnos, Sibiu, 2006

17
oct.
14

Să trăim creștinește

img_2123– Să ținem post Miercuri și Vineri tot timpul, cu excepția celor consemnate în calendar cu “Harți”.

– Să ne spovedim cel puțin în cele patru posturi mari de peste an, deoarece spovedania este un “duș spiritual” care igienizează interiorul nostru.

– Să mergem duminica și în sărbătorile religioase la biserică și să încercăm pe cât putem, încetul cu încetul, să fim foarte atenți la ceea ce se citește și să încercăm să înțelegem.

– Unul din momentele foarte importante din viața noastra este participarea cu toată ființa și luarea aminte la Sf. Liturghie, împărtășindu-ne de harul Duhului Sfânt prin vizualizarea, ascultarea, și concentrarea maxima la slujba divină.

– Să nu lucrăm prin casă, la câmp, sau în gospodărie duminica sau iî saăbătorile religioase, deoarece vom cădea sub blestemul lui Dumnezeu. Tot ceea ce credem că realizam lucrând în sărbători se va dărâma. Dumnezeu ne va pedepsi cândva într-un fel sau altul.

– Să facem milostenie cât putem de mult la săraci pe măsura posibilităților din puținul acela pe care îl avem, deoarece Dumnezeu ne va răsplăti când nu ne așteptăm.

– În fiecare zi să ne facem pravila de rugăciune, adică să citim rugăciunile de dimineață, de seară și Paraclisul Maicii Domnului. În cazuri deosebite și alte rugăciuni.

– Zilnic, fiecare om poate rosti “Rugăciunea lui Iisus”, “Rugăciunea minții”: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul” de cel puțin o sută de ori indiferent ce face (merge, lucrează, stă) și oriunde este (pe drum, în autobuz, în tren, pe stradă, în parc, la serviciu, în casă, în bucătărie, pe câmp, etc).

– În fiecare zi, orice creștin, de la cel mai mic până la cel mai în vârstă, cu excepția femeilor în zilele de necurăție, dimineața pe nemâncate să consume anafură (pâine sfințită), aghiasmă (apă sfințită) și să se ungă cu ulei sfințit de la Sf. Maslu, deoarece prin aceste elemente sfințite ne împărtășim de harul Duhului Sfânt întărindu-ne și luminându-ne.

– Să facem sfeștanie (sfințirea casei) cel puțin o dată pe an, iar dacă observăm lucruri suspecte (farmece, vrăji) în casă să facem sfeștanie cu 2-3 preoți de mai multe ori pe an.

– Să stropim cu aghiasmă (apă sfințită) casa, gospodăria, mașina, biroul, locul unde lucrăm, etc, în fiecare lună sau chiar săptămânal pentru a avea protecția Duhului Sfânt.

– Să avem în fiecare cameră câte o icoană sau Sf. Cruce, deoarece odată sfințită icoana posedă o încărcătură energetică, deține mari puteri harice, este o protecție în casă.

– Dimpotrivă, să aruncăm orice tablou nud sau pornografic pe care îl avem în casă, deoarece acea imagine deține o încărcătură malefică pe care de cele mai multe ori creștinul nu o conștientizează.

– Fiecare casă trebuie să aibă un hram, un sfânt protector pe care trebuie să-l respecte, să i se roage toată viața și să-i aibă icoana sa ca o protecție și ca o prezență vie.

– Să ne ferim a avea prietenie cu sectarii și ereticii mai ales când nu suntem stăpâni pe învățătura ortodoxă, deoarece putem fi foarte ușor influențați. Oricâte cunoștințe și cultură ai avea cu acești eretici nu o poți scoate la capăt, purtând discuții interminabile și paralele.

– Responsabilitatea nașterii, creșterii, și educării copiilor este foarte, foarte mare. În primul rând nu trebuie să avortăm copiii, să ne opunem naturalului, firescului și în ultimul rând voii lui Dumnezeu. În al doilea rând, nu este suficient să avem un copil sănătos trupește, bine îngrijit, bine îmbrăcat, ci mai important este să-i dăm educație religioasă, să-l hrănim de mic cu cuvinte duhovnicești, să-l îmbrăcăm cu tainele Bisericii, să-l adăpăm cu apa dreptății care este Iisus Hristos.

– Tinerii să nu se grăbească la căsătorie ci să se roage foarte mult, să se consulte cu duhovnicul și numai după un timp de cercetare să facă acest pas.

– Oamenii căsătoriți să-și păstreze fidelitatea conjugală, să nu se înșele unul pe altul, deoarece din cauza aceasta vin majoritatea cazurilor de despărțire.

– Să cinstim pe părinți și să-i ajutăm cât putem.

– Este un păcat cutremurător ca fiul să-și ridice mâna la tatăl sau mama sa. Acea mână nu-i va putrezi.

– Părinții să nu-și blesteme copiii indiferent de greșeala pe care au făcut-o, deoarece odată blestemați de către părinți acei copii vor avea mari necazuri, greutăți și eșecuri în viață.

– Să nu mergem niciodată la vrăjitori indiferent de necazul pe care îl avem, ci să alergăm la biserici și mănăstiri, deoarece acolo este prezența lui Dumnezeu. La vrăjitori este prezența diavolului, care ia masca cucernică și credincioasă. Să ne ferim a înjura, a pomeni numele satanei, deoarece atunci când pomenim numele diavolului, energia malefică, negativă, intră în noi, ne hrănim cu putoarea insuportabilă a energiei numelui, înmagazinăm în ființa noastră negativul prin excelență.

– Este foarte bine să avem pomelnice cu numele tuturor membrilor familiei la cât mai multe mănăstiri și biserici mai ales acolo unde se face slujbă zilnic. Astfel vom avea un ajutor concret în lupta inevitabilă din această viață pământească.

– Să evităm lecturarea revistelor și ziarelor pornografice sau vizionarea filmelor pornografice, deoarece efectul psihologic negativ al acestora este maxim și poate avea urmări foarte grave asupra ființei noastre mai târziu. Acele imagini ne vor teroriza continuu și ne vor întuneca.

– Niciodată să nu ne mândrim cu ceea ce avem mai bun în noi (inteligența, frumusețe, inițiativă, realizări, etc.) dimpotrivă tot timpul să spunem că nu noi suntem merituoșii, ci Bunul Dumnezeu care ajută să le înfăptuim. Păcatul mândriei este cel mai mare păcat. Iar virtutea smereniei este cea mai mare virtute.

– Scopul vieții noastre este dobândirea mântuirii, de aceea trebuie să punem foarte mare accent pe partea spirituală a ființei noastre și nu pe cea materială. Deci, dominanta vieții noastre trebuie să fie spiritualul cu tot ceea ce implică el.

– Acasă să ne retragem într-o cameră, să aprindem candela sau o lumânare și să ne rugăm Bunului Dumnezeu să ne lumineze și să ne arate calea pe care trebuie să mergem, deoarece de foarte multe ori în viață noi mergem pe căi greșite și întunecoase din cauza mândriei și a păcatelor noastre.

– Niciodată să nu socotim că vom face fapte bune la bătrânețe pentru că ceea ce facem și ceea ce adunăm la tinerețe aceea avem la bătrânețe. La bătrânețe este mai greu și chiar imposibil ca omul să se mai modeleze să se mai îndrepte.

– Orice lucru bun pe care îl începem, să îl începem cu binecuvântarea lui Dumnezeu, adică să ne rugăm lui înainte de a-l începe și după ce l-am terminat să-I mulțumim că ne-a ajutat.

– Când este omul bolnav să cheme mai întâi preoții să-l spovedească, să-l împărtășească și să-i facă Sf. Maslu, după aceea să meargă la doctor. Fiecare boală trupească este urmarea unor boli sufletești: adică a unor păcate, de aceea să aplicăm mai întâi terapia spiritual, și după aceea terapia medicamentoasă.

– Sf. Cruce să o facem tot timpul, să o purtăm la noi și să o avem în casele noastre, deoarece este cea mai puternică armă împotriva diavolului.

– Să nu urâm pe nimeni indiferent ce ne face, ci să-l compătimim și să ne rugăm pentru el.

– În familie comportamentul părinților față de copii este cel mai influent. Adică degeaba spui copilului “să fii cuminte, să nu înjuri” când tu ca părinte înjuri. Sau îi spui copilului “îngenunchează în fața icoanei și te roagă” dacă tu ca părinte nu îngenunchezi cu el și nu te rogi, copilul te copiază practic prin ceea ce faci nu prin ceea ce spui, sau este de-a dreptul satanic când tu ca părinte îl înveți pe copil să fure, să mintă, să fumeze, să nu se roage, să nu meargă la biserică să înjure, să bea alcool, etc, mai bine nu l-ai fi născut pe acest pământ.

– Să nu vorbim de rău pe nimeni, chiar dacă e adevărat sau chiar dacă nu e adevărat. Dacă putem să vorbim despre oameni de bine, dar în nici un caz de rău. Sf. Scriptură spune: “Vai de cel ce adapă pe aproapele cu apă tulbure” adică îl adapă cu informații negative, cu cuvinte rele. Dacă poți să-i dai aproapelui un pahar de apă limpede, dă-i, dar nu să-i dai apă tulbure, să-l îmbolnăvești. Adică dacă poți să vorbești de bine pe cineva, să-l vorbești; iar dacă nu poți de bine, în nici un caz de rău să nu-l vorbești. A vorbi de rău pe cineva nu produce nici un bine nici celui care-i spui, nici celui despre care spui.

– Să nu dăm nume neortodoxe la copii, când îi botezăm, ci să ne uităm în calendar și să le găsim un nume de sfânt care ne place. Pentru că numele acelui sfânt din calendar este sfințit pe de o parte, iar pe de altă parte copilul îl are ocrotitor pe acel sfânt.

– De asemenea, să nu dăm două-trei nume la copil la botez, ci să-i dăm un singur nume, pentru că acest obicei cu două-trei nume nu-i creștin.

– Copiii care se nasc din părinți necununați la biserică vor moșteni genetic, ei sau urmașii lor, acele păcate sau acele înclinații păcătoase.

– Este mare greșeală ca doi tineri să se împreune înainte de cununia religioasă, deoarece numai după ce se cunună în biserică devin soț și soție. Cineva care nu este botezat sau cununat în biserică cu soția sa nu poate fi naș la alți tineri, chiar dacă sunt cununați la primărie. Numai după ce se cunună în biserică ei înșiși pot să cunune la rândul lor pe alții.

– În biserică, atunci când mergem, să fim foarte atenți să nu deranjăm pe nimeni sau să smintim pe cineva prin portul indecent sau prin comportamentul necuviincios.

– Este mare păcat când femeia se îmbracă indecent, când își arată mădularele sau forma trupului său. Un bărbat poate nu vrea să gândească la păcat, dar când vede o femeie îmbrăcată necuviincios i se transmite duhul desfrânării și păcătuiește în mintea și inima sa cu ea. Acea femeie face zilnic multe păcate și va avea repercusiuni asupra sa mai târziu când nu se așteaptă.

– Părinții față de copii și copiii față de părinți trebuie să se poarte cuviincios, atât în comportament cât și în îmbrăcăminte. Adică o mamă nu este cuviincios să se îmbrace indecent având un băiat mare și iarăși un tată nu poate să se îmbrace indecent în fața fiicei sale care este matură.
Aceste lucruri care par la suprafață minore în realitate sunt foarte grave. Din cauza acestor scăpări vin păcate mari mai târziu.

– Copiii sub șapte ani se pot împărtăși în fiecare lună sau chiar în fiecare duminică pentru că până la acea vârstă nu au păcate personale Sfânta împărtășanie îi ajută foarte mult; le dă sănătate, îi ferește de rele, îi luminează și îi protejează.

Sfaturi duhovnicești – Arhim. Ioachim Pârvulescu, Repere morale pentru o viață practică creștin – ortodoxă, Sfânta Mănăstire Lainici 2004

17
oct.
14

Să ţinem sărbătorile!

ecclesiaÎn ultimul timp am observat că tot mai numeroşi credincioşi cu serviciu, pentru care s-au luptat mult să-l obţină sau se zbat stăruitor ca să şi-l menţină, se preocupă de modul cum este bine să procedeze în sărbătorile din cursul săptămânii, atunci când, nefiind declarate libere legale, se văd constrânşi să-şi împlinească obligaţiile contractuale. Intervine, aşadar, o problemă inevitabilă: cum se ţin praznicele în zilele de lucru?

Pe bună dreptate, în societatea contemporană nici nu concepem ca funcţionarii publici ori cadrele didactice sau personalul medical să nu lucreze, chiar de mâine, bunăoară, s-ar prăznui un sfânt având cruce roşie. Ce s-ar întâmpla într-un spital într-o asemenea situaţie, neasigurându-se garda necesară nici măcar pentru intervenţiile de urgenţă? Sau într-o unitate de ambulanţă? Sau la o regie de transport în comun a unui oraş? Exemplele pot continua. Şi într-o mănăstire, în astfel de zile, când toţi călugării se află la dumnezeiasca Liturghie, cineva munceşte pregătind masa pentru vieţuitori ori pentru creştinii care solicită la finele slujbei un blid de mâncare.

Cum facem, deci, să ne îndeplinim obligaţiile profesionale concomitent cu cele privind învăţătura de credinţă? Intuiesc că mulţi vor invoca memorabilele cuvinte ale Mântuitorului Hristos: “Marto, Marto, te sileşti şi de multe te grijeşti, dar un singur lucru trebuie. Maria şi-a ales partea cea bună care nu se va lua de la ea”. Nimic de zis: suntem datori să ne asumăm cuvintele Domnului Hristos, împlinindu-le. Însă situaţia evanghelică invocată anterior comportă o dezbatere atentă. Putem considera că în casa celor două surori, Marta şi Maria, era sărbătoare, căci ce altceva înseamnă întâlnirea cu Hristos şi sfinţii Lui? Cu toate acestea, Marta muncea, pregătind masa invitaţilor, pe când Maria sărbătorea. Dojana Preasfântului oaspete a venit doar atunci când Marta, din prea mult zel, transforma totul într-un prilej de roboteală excesivă, îndemnând-o pe Maria să renunţe la ascultarea Cuvântului dumnezeiesc în favoarea lucrului. Aşadar, porunca e poruncă. Trebuie să ţinem sărbătorile!

Dar, deopotrivă, obligaţiile profesionale nerespectate riscă să atragă după sine nu doar perturbarea unor activităţi vitale în societatea contemporană, ci şi desfacerea contractului de muncă! Câţi şefi ar accepta ca subalternii să lipsească de la serviciu pentru a merge la Sfânta Liturghie? Sigur, ar fi ideal ca ocârmuitorii în drept să procedeze aşa, dar, din păcate, realitatea este alta. Aici, în zona Neamţului, cunosc persoane care diriguiesc anumite unităţi economice şi care, din fericire, în zilele de sărbători nu muncesc, oferind posibilitatea angajaţilor să se hrănească duhovniceşte în cadrul Liturghiei. Ar fi şi mai frumos ca toţi acei simbriaşi să folosească timpul liber pentru Biserică. Dar cum procedăm cu cei care nu pot lipsi de la muncă?

Voi încerca un posibil răspuns, fără pretenţia de valabilitate generală. Sunt convins că alţi duhovnici au, probabil, soluţii mai adecvate. Eu, unul, am stat şi am chibzuit: nu pot să-i dau canon unui fiu duhovnicesc, medic chirurg de profesie, să lipsească din gardă, ci îl îndemn să săvârşească o altfel de liturghie, a iubirii, care este prelungirea celei euharistice din Biserică. Practic, dacă timpul şi împrejurările permit, cei obligaţi să muncească în zilele de sărbătoare se pot abate în drumul către locul de muncă pe la biserică. Aprind o lumânare, rostesc o rugăciune, lăsând făgăduinţa că vor reveni să-şi împlinească datoria de bun creştin. După terminarea programului, pot participa, seara, la Vecernie sau vor citi acasă un acatist. Sărbătoarea nu presupune doar slujbă şi odihnă, ci şi lucrare duhovnicească: să facem milostenie, să cercetăm pe bolnavi, pe cei singuri, să zăbovim mai mult în preajma celor ce rătăcesc pe cărările umbroase ale acestei vieţi.

Peste toate, neparticiparea la Sfânta Liturghie în sărbători trebuie să stârnească în sufletul creştinului un sentiment de regret. Să evite ca nefirescul să nu devină firesc. Chiar dacă obligaţiile profesionale îl împiedică să fie prezent la biserică, să nu se resemneze, să nu lase conştiinţa să-i justifice absenţa, ci dimpotrivă, să lupte pentru ca la următoarea sărbătoare sau duminică să ajungă numai decât în “anticamera Împărăţiei lui Dumnezeu”. Doar împărtăşindu-se din acelaşi potir cu ceilalţi membri ai comunităţii, acelaşi duh al iubirii se roagă în toţi, fiindcă ei alcătuiesc un singur trup, găsindu-se într-o interioritate reciprocă de existenţă. Prezenţa continuă a lui Hristos în Liturghie coboară cerul pe pământ, transfigurează şi sfinţeşte făptura, făcându-ne să gustăm pe pământ fericirea cerească viitoare. Aceasta face din Sfânta Liturghie un mediu al cunoaşterii intermediate de simţire şi sentiment mai ales în sărbători, când tainic ne întâlnim cu “prietenii lui Dumnezeu”, sfinţii. Aşa procedând, vom înţelege mai bine spusele Sfântului Ioan de Kronstadt:

“Dumnezeiasca Liturghie este izvor de comuniune, de lumină şi de sfinţenie. Este vieţuire în rai, împreună şedere cu Dumnezeu şi cu sfinţii Lui”.

sursa: Ziarul Lumina

17
oct.
14

„Păi ce sunt eu trufașă?”

-spovedanieDespre trufie și slava deșartă și care sunt manifestările trufiei!

Scrieți: „Am vorbit cu părintele meu duhovnicesc și i-am povestit tot felul de lucruri despre mine. El mi-a zis pe față că sunt trufașă și că mă slăvesc în deșert. Eu i-am răspuns că nu sunt deloc trufașă, dar nu pot să rabd umilirea și servilismul.”

Grozav! Nu vă lăsați călcată în picioare, ca să nu știe că sunteți la cheremul oricăui. Păi cum, a îndrăznit să vă facă trufașă, și încă pe față!

Acum hai să vă spun și eu: ce dovadă mai bună că sunteți trufașă vreți? Acest răspuns tăios pe care l-ați dat nu vine din smerenie. Și de ce să vă împotriviți unei asemenea sentințe? Dacă nu vi se potrivește, nu vă va face nici un rău; dacă însă vi se potrivește, iar dumnevoastră o respingeți, veți avea nu puțin de tras din această pricină, deoarece nerecunoscându-vă scăderile nu vă veți strădui să vi le îndreptați, și ele vor prinde rădăcini pentru întotdeauna în dumneavoastră. Mai bine ar fi să vă cercetați cu de-amănuntul, fără cârtire, ca să vedeți dacă nu cumva se află cu adevărat în dumneavoastră această otravă foarte vătămătoare. Data trecută vă pregăteați să vă rugați Domnului să vă dea să aflați cu adevărat cum sunteți. Uite că Domnul v-a și arătat, iar dumneavoastră vă întoarceți spatele.

Așteptați, pesemne, ca Domnul să vă arate cât de grozavă și minunată sunteți. Așa ceva să nu așteptați. Această întâmplare este un răspuns nemijlocit al Domnului la dorința și rugăciunea dumneavoastră. Așadar faceți bine și adăugați propria osteneală la acest semn al Domnului. Să începeți să vă cercetați cu mai multă severitate. Să stați la ușa inimii și să băgați de seamă ce iese din ea și de unde anume după aceea să cercetați de ce fel este ceea ce a ieșit. Dacă lucrul acela se va dovedi trufaș într-o măsură cât de mică, înseamnă că trufia șade în inimă și face de acolo bășici din astea de săpun.

Ca să să vă fie mai ușor să faceți această lucrare cu care nu sunteți obișnuită, să revedeți semnele prin care se vădește trufia, și cu ajutorul tuturor acestor semne să vă supravegheați – iar care sunt semnele trufiei puteți afla de la Scărar (tocmai din cuvintele lui despre trufie și slavă deșartă), de la Cassian, de la Cuviosul Nil.

Rețineți cât mai bine toate semnele prin care se arată trufia, și după aceea uitați-vă dacă se regăsesc la dumneavoastră.

Dacă sunt fie și puține, dacă se arată fie și numai uneori, înseamnă că trufia există și că ea trebuie dezrădăcinată. Scrieți că doreați cândva jigniri și înjosiri. Aceasta este mărturia nemijlocită a smereniei – iar acum vi s-a spus: „Sunteți trufașă”, și gata, vă simțiți jignită, vă împotriviți și respingeți acest verdict.

Aceasta nu arată,oare, că nu aveți smerenie? A fost, dar s-a evaporat – cel puțin în cazul de față.

Cine dorește jigniri nu se mai satură de ele și cel smerit socoate că prea puțin a fost înjosit, pe când dumneavoastră spuneți: „Păi ce sunt eu trufașă?”

Ehei, trufia poate să fie foarte subțire, așa încât se simte că ea există, dar s-o definești clar este lucrul foarte greu. Faceți bine și lămuriți-vă singură în ce constă trufia dumneavoastră, iar celui care v-a zis de ea să-i fiți recunoscătoare că vă îndreaptă spre cunoașterea de sine.

Data trecută v-am scris să purcedeți la rugăciune ca un om osândit, care piere, însă dumneavoastră v-ați apucat să protestați. La dumneavoastră ridică deseori capul protestul. Sunt nevoit să spun că în duh sunteți protestantă. Veți spune că și eu, la fel ca duhovnicul, sunt contra dumneavoastră. Eu nu sunt nici contra, nici pentru dumneavoastră, ci doar încerc să vă fac să vă cercetați bine.

Iarăși repet: dacă vi se pune în seamă ceva ce nu există, nu e nici un necaz, dar dacă vă veți cerceta și veți descoperi trufia, va fi bine.

Să știți că toate lucrările Proniei asupra fiecărui om în parte au în primul rând scopul de a face praf și pulbere eul nostru.

Bineînțeles, asta este valabil și cu privire la dumneavoastră – și să-I mulțumiți Domnului că v-a dat o lecție atât de mântuitoare la atât de scurtă vreme după ce ați hotărât să vă închinați viața slujirii Lui. Așadar, chibzuiți la ea cum trebuie și învățați-o.

Despre felurite probleme de credință și viață – Sfântul Teofan Zăvorâtul – Editura Sophia, 2012

17
oct.
14

Dumnezeu ne trimite copiii, ca să ne înveţe ei pe noi

copilMami, nu mai rezist ce frumoasă e viaţa asta a mea!

Am tot primit iconiţe din acelea mici pe care le poţi purta în poşetă.
Eu le-am tot strâns în portofel și văzându-le Mihăiță mi le-a cerut spunând că eu am destule. I le-am dat și am hotărât să le păstreze în albumul lui de fotografii. S-a apucat el să și le aranjeze și după ce punea o iconiţă în folie se închina și tot aşa până le-a terminat pe toate.
De unde ştiu ei micuţii să facă aşa gesturi minunate?
Apoi, după ce a terminat îmi spune: Mami, nu mai rezist, ce frumoasă e viaţa asta a mea!

***

Dumnezeu ne trimite copiii, ca să ne înveţe ei pe noi

Ieri am avut o discuție extraordinară cu Luca. El era foarte speriat de părinții mei, nu trecea pe lângă ei decât cu mine de mână, tresărea dacă intrau în camera lui, etc…

Ieri mă întreba: Mama, de ce nu mă iubesc Nonno și Nonna? (așa li se spune în calitate de bunici)

Eu zic: Eu cred că te iubesc în felul lor, mami. Dar cred că nu știu să își arate dragostea. Asta nu e din vina ta, puiule, e o neputință a lor, o boală a sufletului lor.

Stă Luca și se gândește…

Mami, știi, eu cred că pot… dar nu vor!

Mai târziu, în aceeași zi, am vorbit despre cum e el unic în lume, cum niciodată, niciodată nu se va mai naște alt om, alt băiețel identic cu el, și tocmai de asta e atât de neprețuit în ochii Domnului. Ah, trebuia să vedeți zâmbetul din ochii lui!…

Nu știu ce anume l-a liniștit, dar în seara aceea s-a dus la ai mei în cameră foarte liniștit și a stat de vorbă cu ei foarte calm și le-a povestit câte în lună și în stele.

***

Altă poveste din înțelepciunea copiilor.

Într-o seară îl apucă furia și mă lovește. Acum, noi am vorbit de multe ori că e în regulă să fie furios, dar că trebuie să găsească alte metode de a-și consuma furia, nu lovind pe alții (unele metode i le-am zis eu, cu altele a venit el).

Eu chiar mă supăr și îi zic: Știi pedeapsa; mâine nu te uiți la desene! (pedeapsă stabilită de comun acord).

El: Iartă-mă, iartă-mă, mami!

Eu, nervoasă: Sunt foarte supărată, pentru că ai zis că nu mai faci asta, dar nu te văd nici măcar încercând.

El, cu lacrimi în ochi și indignat: Dar nu poți să vezi încercarea mea; pentru că ea e în inimă, dar încă nu a ajuns la cap, și d-aia fac încă așa.

Și-acuma râd!!! Uneori am senzația că Dumnezeu ne trimite copiii, că să ne învețe ei pe noi. Bineînțeles că ne-am împăcat imediat și mi-am cerut eu scuze că nu am suficientă răbdare cu el și i-am spus că apreciez că încearcă (și chiar încearcă, și începe să reușească, și chiar sunt mândră de el pentru asta.).

***

Tati, eu ştiu de ce te simţi bine

După Sfânta Liturghie, în drum spre casă, tatăl lui Mihai a spus: Ce bine mă simt! Şi Mihai, care nu are încă 4 ani, comentează: Tati, eu ştiu de ce te simţi bine. Pentru că a intrat Doamne Doamne în Tine.

***

Mami, nu înțeleg ce tot citești tu cărți despre Dumnezeu. Eu știu două lucruri: că Doamne există și că are grijă de noi.

17
oct.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-10-17

VINERI
ÎN SĂPTĂMÂNA A DOUĂZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Luca
(VII, 31-35)

is-a Domnul: oare cu cine voi asemăna pe oamenii acestui neam? Şi cu cine sunt ei asemenea? Sunt asemenea copiilor care şed în piaţă şi strigă unii către alţii zicând: Din fluier v’am cântat şi n’aţi jucat; de jale v’am cântat şi n’aţi plâns. Că a venit Ioan Botezătorul nemâncând pâine şi nici bând vin, şi spuneţi: Are demon! A venit Fiul Omului mâncând şi bând, şi spuneţi: Iată om mâncăcios şi băutor de vin, prieten al vameşilor şi-al păcătoşilor!… Dar înţelepciunea a fost găsită dreaptă de către toţi fiii ei“.
17
oct.
14

Apostolul Zilei : 2014-10-17

VINERI
ÎN SĂPTĂMÂNA A DOUĂZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Ap. Filipeni 1,

20-27

F-150x150raţilor, după aşteptarea şi nădejdea mea că întru nimic nu voi fi ruşinat, ci, întru toată îndrăzneala, precum totdeauna, aşa şi acum, Hristos va fi preaslăvit în trupul meu, fie prin viaţă, fie prin moarte: căci pentru mine viaţă este Hristos şi moartea, un câştig. Dacă însă a vieţui în trup înseamnă a da roadă lucrului meu, nu ştiu ce voi alege. Sunt strâns din două părţi: doresc să mă despart de trup şi să fiu împreună cu Hristos, şi aceasta e cu mult mai bine; dar este mai de folos pentru voi să zăbovesc în trup. Şi având această încredinţare, ştiu că voi rămâne şi împreună voi petrece cu voi cu toţi, spre sporirea voastră şi spre bucuria credinţei, pentru ca lauda voastră să prisosească în Hristos Iisus prin mine, atunci când voi veni iarăşi între voi. Să vă purtaţi numai în chip vrednic de Evanghelia lui Hristos, pentru ca, fie venind eu şi văzându-vă, fie nefiind de faţă, să aud despre voi că staţi într-un duh, nevoindu-vă împreună întru-un suflet, pentru credinţa Evangheliei.



Blog Stats

  • 323.355 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte