Căsătoria este o Taină – în care trebuie să mori ca să renaşti

Despre căsătorie cu maica Gavrilia

– Maică, ce ne puteţi spune despre Căsătorie?

– A păşi în viaţa de familie este ca şi cum ai intra în mânăstire. Deoarece Căsătoria este ceva sacru – este o Taină a Bisericii binecuvântată de Dumnezeu. Ştiţi de ce? Pentru că două persoane care pot fi foarte diferite între ele se întâlnesc şi devin Soţ şi Soţie. Cum s-a întâmplat aceasta? Cred cu adevărat că a te naşte, a te căsători şi a muri nu ţine de noi. Totul este planificat de Dumnezeu. Acum aceste două persoane au devenit miri. Soţia ar trebui să îşi considere soţul ca şi egumen ( stareţ)… De ce? Pentru că premisa fericirii în această lume este tăierea voii, renunţarea la egoism. Când renunţăm la voia proprie şi amândoi dorim să respectăm voinţa Domnului, atunci binecuvântarea Domnului este asupra noastră…

– Da, însă căsătoriile din zilele noastre nu sunt chiar aşa şi se pot sfârşi prost. Ce se întâmpla mai demult? Era altfel atunci?

– Erau la fel. Dar soţiile păstrau tăcerea, pentru că ţineau cont de opinia publică. Ce va spune lumea? Acum, nu le pasă…

– Poate soţii erau mai delicaţi, mai atenţi unul cu celălalt? Sau femeile erau mai tolerante, mai răbdătoare?

– Nu era vorba numai de asta… Soţia avea mai multă răbdare. Era mai puţin educată şi nu putea să îşi asigure traiul lucrând. Ce avea să fie dacă şi-ar fi părăsit soţul? Un rob liber? Soţul, pe de altă parte, nu îi era potrivnic soţiei. Nu avea neînţelegeri cu ea în chestiuni de egalitate , aşa cum se întâmplă în zilele noastre, când şi ea are ceva de spus, iar el devine nervos, mânios…pentru că acum ea are o personalitate independentă. Deci, el îşi iubea foarte mult soţia…pentru relaţia pe care o aveau împreună, pentru că ea era mama copiilor săi – în alte privinţe, el făcea ceea ce îi plăcea… În acele vremuri o astfel de situaţie era normală… Am fost martoră a condiţiilor în care se făceau căsătoriile în ambele secole!

Mai demult, fiecare îşi avea locul său. Demnitate…Puţine cuvinte…Acum ce văd? Vorbărie fără sfârşit pretutindeni, numai cu rezultate vătămătoare! Îmi este greu să le sfătuiesc pe toate soţiile care vin la mine: „Nu vorbi! Nu spune ce ai făcut, ce ai gândit, ce ai spus, unde te-ai dus, cum ai lucrat… De ce vorbeşti atât de mult? Nu ştii că majoritatea soţilor îşi doresc să fie numai ei ascultaţi de către soţiile lor? Nu?! Atunci totul este fără speranţă, încheiat”! În zilele noastre mai există o altă mare dificultate. Cu cât părinţii se iubesc mai mult, cu atât copiii aşteaptă acelaşi lucru în căsătoriile lor. Când realizează ceea ce se petrece în jurul lor, chibzuiesc bine. Dacă în schimb părinţii se ceartă între ei, copilul e gata să facă la fel, ştiind că aşa este căsătoria… Căsătoria este o Taină. Trebuie să mori ca să renaşti. Este o Taină la fel ca şi Botezul. Dacă nu te naşti din nou în inima celuilalt şi celălalt nu a renăscut în inima ta, Dumnezeu este absent.

Maica Gavrilia –  Asceza Iubirii , Maică, da-ţi-ne cuvânt, p.265-266

Cel mai scurt curs de teologie din lume – doar 30 de secunde (video)

Autorii clipului “Teologia în 30 secunde” au reușit într-un mod accesibil tuturor să explice esența creștinismului.

Într-un pahar cu apă curată este adaugat un lichid de culoare închisă – păcatul. Conținutul celui de-al treilea păhar cu inscripția “Hristos” face conținutul lichidului din păharul “Tu” transparent.

După care vedem că, chiar dacă este adăugat în păharul “Hristos” lichidul întunecat, “păcatul”, acesta devine imediat transparent. Același lucru se întâmplă și în final, atunci când lichidul din paharul “Hristos” distruge complet “păcatul“.

Omul este om prin puterea dragostei sale

Omul e singur şi sărac, ca un ecou fugar printre stâncile unui munte. Omul e trist, făptură rătăcită şi slabă, orfan al darurilor dumnezeieşti, sărman al înţelesului şi bucuriei, poartă deschisă tuturor îngenunchierilor.

Om, omule bun, pune în cugetul şi fapta ta întâi dragostea. Întâi dragostea… Nu dragostea nesăţioasă, dragostea de bogăţie, de putere, de stăpânire, ci dragostea de frumuseţe, de lumină, de adevăr, dragostea mângâiere, îndemn şi creaţie. Nu dragostea care cere, vrea pentru sine, ci dragostea care dăruie, care hrăneşte pe altul. Nu dragostea sufletului pustiit, ci aceea a sufletului care se revarsă fluvial.

Dragostea este cheia şi a veşniciei. Dragostea împrăştie urâtul, urâtul singurătăţii, topeşte răul, răul întunericului, alungă tiparele şi hotarele, alungă potrivniciile; aduce pretutindeni fiinţă nouă şi roditoare. Dragostea naşte şi pârguieşte rodul, transfigurează şi înalţă sufletul; prin ea dumnezeiasca faţă joacă focul luminilor de ape în lumea durerilor noastre. Acolo unde nu e dragoste, stăpânesc întunericul şi urâtul, acolo unde nu e dragoste înfloresc trufia, pizma, nedreptatea şi toate chipurile prostiei omeneşti.

Omul care nu iubeşte nu înţelege nimic din lumea lucrurilor văzute şi ascunse. Graiul minunilor îi este cu desăvârşire închis. Acolo unde nu este dragoste nu este nici cunoştinţă adâncă. Este în firea omului să învingă prin dragoste. Dumnezeul întrupat ne-a dezvăluit lumea nouă, adevărul, viaţa şi puterea prin dragoste. Omul este om prin puterea dragostei sale. Să iubeşti un copac, o floare, un copil, o femeie, să iubeşti pământul aspru şi cerul boltit albastru, să iubeşti totul, chipuri şi sensuri, totul: joc, cântec, lumină, jocul şi armonia cosmică, să iubeşti îndeosebi omul, fratele tău, bun sau ticălos, tare sau slab, să-l iubeşti pe Dumnezeu cu puterile tale însutite peste fiinţa ta legată de păcat.

Cine nu iubeşte, nu are simţuri; toate ferestrele, de la firicelul de iarbă la steaua ce clipeşte în liniştea depărtărilor, i se închid. Grăuntele de bine şi frumos ce-l purtăm în inima noastră îl dezvăluie şi-l creşte dragostea…

Întâi dragostea. Dragostea care înfloreşte cireşul, care creşte copilul, care satură flămândul, care mângâie răstignitul, dragostea lui Dumnezeu pentru creaţia Sa. Aşa vine pacea, pacea desăvârşită, pacea raiului şi a vieţii veşnice. Pământul e uşor sub pasul tău, uşor ca arborul gândurilor pure, omule, lumina creşte şi înfloreşte pe buzele, pe ochii, pe cerul minunilor puse acolo de degetul lui Dumnezeu.

Când ai pornit să fii om să ştii că dragostea e cea dintâi virtute, ea este semnul dezrobirilor. Cântecul tău se îneacă fără dragoste şi mâna ta bâlbâie. Caută sâmburele vieţii. E în tine!”

Extras din Ernest Bernea, Îndemn la simplitate: mărturisiri pentru un om nou, Editura Vremea, Bucureşti, 2006

EVANGHELIA ZILEI: 2014-10-18

SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA A DOUĂZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca (V, 27-32)

n vremea aceea, pe când trecea, Iisus a văzut un vameş, cu numele Levi, şezând la vamă, şi i-a zis: „Urmează-Mi!“ Şi lăsând totul, acesta s’a ridicat şi I-a urmat. Şi I-a făcut Levi un ospăţ mare în casa sa. Şi era mulţime multă de vameşi şi de alţii care şedeau cu ei la masă. Dar fariseii şi cărturarii lor murmurau şi ziceau către ucenicii Lui: „De ce mâncaţi şi beţi cu vameşii şi cu păcătoşii?“ Şi Iisus, răspunzând, le-a zis: „Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. Eu n’am venit să-i chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi la pocăinţă“.

Apostolul Zilei : 2014-10-18

SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA A DOUĂZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. I Corinteni 15, 58; 16, 1-3

raţilor, fiţi tari, neclintiţi, sporind totdeauna în lucrul Domnului, ştiind că osteneala voastră nu este zadarnică în Domnul. Cât despre strângerea de ajutoare pentru sfinţi, precum am rânduit pentru Bisericile Galatiei, aşa să faceţi şi voi. În ziua întâi a săptămânii (Duminică), fiecare dintre voi să-şi pună deoparte, strângând cât poate, ca să nu se facă strângerea abia atunci când voi veni. Iar când voi veni, pe cei pe care îi veţi socoti, pe aceia îi voi trimite cu scrisori să ducă darul vostru la Ierusalim.