Arhivă pentru 22 octombrie 2014

22
oct.
14

Vârsta pentru căsătorie

cununiiOmul trebuie să se căsătorească într-un anumit moment, atins la vârste diferite de fiecare. Marea problemă este dacă la 26 de ani se poate administra taina Sf. Cununii cu punerea cununilor pe cap. Asta-i marea problemă. Dacă ţi se pun cununile pe cap sau nu. Dacă ţi se pun, atunci este minunat, dacă nu ţi se pun, este foarte complicat.

Fiecare să se cunoască pe sine, să se studieze şi mai ales să se roage. Să zică aşa: „Doamne, învârte-le Tu cum vrei în folosul meu!”. Şi face 40 de zile de acatist, iar după aceea, iar se roagă şi zice: „Doamne, nu cum vreau eu, ci cum crezi Tu, care vezi în perspectivă, întrucât eu nu reuşesc să văd decât până la nas… Şi atunci Tu echilibrează!” Şi te trezeşti după aceea cu un mic semn! Dar trebuie să-l sesizezi şi să-l accepţi. Cu un mic semn. Din căruţa de flori pe care ţi-a tot cărat-o câte unul de-a lungul vremii, acum brusc nu ţi-a mai adus flori, ba ţi-a mai zis şi vreo două în public; nu ştiu pe ce linie te-a mai tras, te-a mai încadrat şi în nu ştiu ce categorie, iar tu faci ochii mari şi nu-l mai recunoşti! Dacă ai dat acum glas conştiinţei tale pe de o parte şi dacă dai importanţă gestului, atunci te-ai lămurit. Pentru că o calitate pe care o ai înainte de căsătorie se diminuează după căsătorie de 10.000 de ori, iar un defect pe care îl ai înainte de căsătorie se amplifică de 10.000 de ori. Aşa că nu se admite niciun compromis.

Bineînţeles că nu există om perfect. Şi atunci trebuie să vedem care defecte sunt suportabile pentru noi. „Suport eu să fumeze? Nu suport. Dar să drăcuie? Nu. Suport eu să nu gătească mâncare? Da, suport. Eu ştiu să fac mâncare. Îmi iau o soţie căreia puţin îi pasă de mâncare. De ce? Pentru că suport. Bine? Suport eu ca el să n-aibă studiile mele? Da, suport. Nu mă interesează asta sau nu suport. Păi, cum pot eu să ies în lume cu el, el cu şcoala profesională şi eu cu licenţa. Nu, nu se poate”. Dar, dacă suporţi, se poate. Şi tot aşa. Ce câştigi aici, pierzi dincolo. Ce găseşti extraordinar la o fată, nu găseşti la cealaltă. Se poate prelungi situaţia şi te trezeşti că te încadrezi în vârsta în care canoanele opresc să se mai săvârşească căsătoria! Apoi poţi să scrii o carte ca să înveţe şi alţii din lunga mea gândire.

 Din Părintele Nicolae Tănase, Soțul ideal, soția ideală, Editura Anastasis, Sibiu, 2011, p. 201-202

22
oct.
14

Să preţuiţi femeia…

481011_208743052644332_1035397150_nAm cununat odată pe cineva, şi cînd am ajuns la citirea din apostol unde citeţul spune: “iar femeia să asculte de bărbat”, toată lumea s-a uitat la mireasă şi mireasa a plecat capul. Mie nu mi-a convenit acest moment care a stăpînit ceremonia, pentru că fetiţa aceea a fost înjosită în cel mai mare moment din viaţa ei. Dar am tăcut pînă mi-a venit vremea la cuvînt, şi i-am spus: “Am constatat că lumea n-a fost atentă la cuvintele de mai înainte, care spuneau că bărbatul este dator să-şi iubească nevasta.

Dragă mireasă, dacă nu te iubeşte, să nu-l asculti!” Să nu ne jucăm cu cuvintele! Fata nu e numai o jucărie de pat sau o jucărie de bucătărie; suntem plini de obligaţii, suntem plini de datorii. Prin urmare, trebuie să vezi într-o iubită de la început, cînd poţi să judeci – pentru că dacă te-ai îndrăgostit nu mai judeci – nişte lucruri pentru viitor, pînă la sfîrşitul vieţii. Deci este dezavantajul celui care se îndrăgosteşte prost, care s-a îndrăgostit pentru că a văzut ceva superficial; el nu mai simte frumuseţea aceea grozavă a iubirii.

Credeţi dumneavoastră că acest mare meşter, Dumnezeu, cînd a creat omul, şi pe femeie deci, a creat-o fără să toarne acolo sentimente şi posibilităţi extraordinare?! Femeia, ţineţi seamă, dragii mei, care e rea, nimic nu-i mai rău, dar care e bună, nimic nu-i mai bun! Deci trebuie cu orice chip s-o faci bună, dar cel mai bine este să nu te grăbeşti la începutul începuturilor.

Există un instinct în noi. Odată, mă găseam la Timişoara. Nu eram călugăr, nici la mînăstire nu eram, dar mă gîndeam la asta. Un student la politehnică se îndrăgostise de o studentă foarte urîtă. M-am trezit cu el la mine să-mi ceară sfaturi, că era înnebunit după ea. N-o cunoşteam, că nu putea să pătrundă oricine pînă la mine, dar el o iubea… Am cunoscut-o apoi. Ea, săraca, n-avea cum să speculeze iubirea, pentru că nu avea nimic, era urîtă. Dar nu există femeie urîtă. Femeile sunt ca florile: toate sunt frumoase, dar fiecare în felul ei. Bărbatul trebuie să se plece să o ia – adică să-i arate eleganţă, preţuire. Atunci floarea îşi arată şi mirosul, şi calităţile ascunse, pentru că tu ai ştiut să răscoleşti adîncurile şi ai făcut din ea ceea ce nu ştia ea că este. Femeia trebuie preţuită, să ştiti, pentru că mai întîi ne reprezintă o femeie în Împărăţia cerurilor: Maica Domnului. Te cutremuri, ţi-e şi frică să vorbeşti comparînd-o pe ea cu oamenii.

“Să preţuiţi femeia”

Floarea stă în glastră; băiatul trebuie să umble să şi-o aleagă. Fata nu trebuie să bată cărările băiatului, ci băiatul să dea peste ea. Şi apoi, voi trebuie mai întîi de toate să ştiti să preţuiti femeia foarte mult. Ea este o creaţie a lui Dumnezeu extraordinară. Vă daţi seama ce putere are o femeie să te scoată dintr-o stare amărîtă. Faptul că un bărbat ştie că acasă are parte de o iubire desăvîrşită îl face să muncească, să cîştige războaiele, să-şi rezolve problemele.

Să ştiti că femeia nu gîndeşte simplu. Chiar dacă nu e învăţată, ea are o putere de pătrundere deosebită şi e mult mai realistă decît un bărbat. Ea are încă de astăzi un sentiment pentru ziua de mîine. Însă noi discutăm, raţionalizăm nişte lucruri, dar în iubire nu este nimic raţional.

Extras din Ne vorbeşte Părintele Arsenie, Editura Man. Sihastria Neamt, 2010
22
oct.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-10-22

MIERCURI
ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI TREIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Luca
(XI, 9-13)

is-a Domnul către ucenicii Săi: „Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide. Că oricine cere, ia; şi cel ce caută, găseşte; şi celui ce bate, i se va deschide. Şi care tată dintre voi, dacă-i va cere fiul său pâine, îi va da piatră? Sau dacă-i va cere peşte, în loc de peşte îi va da şarpe? Sau dacă-i va cere un ou, îi va da scorpie? Deci dacă voi, răi fiind, ştiţi să le daţi fiilor voştri daruri bune, cu cât mai mult Tatăl Cel din ceruri va da Duh Sfânt celor care-L cer de la El!“
22
oct.
14

Apostolul Zilei : 2014-10-22

MIERCURI
ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI TREIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Ap. Filipeni 2,

24-30

F-150x150raţilor, sunt încredinţat în Domnul că eu însumi voi veni în curând. Am socotit de grabnică nevoie să vă trimit pe Epafrodit, fratele şi împreună cu mine lucrător şi luptător, cum şi trimisul vostru şi slujitorul nevoilor mele, fiindcă avea mare dor de voi toţi şi era mâhnit fiindcă aţi auzit că a fost bolnav. Într-adevăr, bolnav a fost aproape de moarte, dar Dumnezeu a avut milă de el şi nu numai de el, ci şi de mine, ca să nu am întristare peste întristare. Deci l-am trimis mai degrabă ca, văzându-l, voi iarăşi să vă bucuraţi, iar eu să fiu mai puţin mâhnit. Primiţi-l dar întru Domnul, cu toată bucuria şi pe unii ca aceştia întru cinste să-i aveţi, fiindcă pentru lucrul lui Hristos a mers până aproape de moarte, punându-şi viaţa în primejdie, ca să împlinească lipsa voastră în slujirea mea.



Blog Stats

  • 323.355 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte