23
oct.
14

Danemarca: există Bordeluri cu animale pentru zoofili. Acum ăia cu drepturile animalelor se luptă cu ăștia cu drepturile zoofililor

1_2_lightbox_imageIata ce putem citi la Culmea democrației: Război între drepturile ANIMALELOR și drepturile ZOOFILILOR!:

A avea relații sexuale cu un animal nu este interzis în Danemarca. Aici este paradisul zoofililor: există până și bordeluri cu animale, foarte căutate de turiști din toată lumea. Dar țara scandinavă este acum scena unei dezbateri aprinse între organizațiile care apără drepturile animalelor și cele care apără drepturile zoofililor.

„Propun o modificare a legii privind protecția animalelor, unde să se precizeze explict că relațiile sexuale cu acestea sunt interzise”, a declarat Dan Jørgensen, ministrul Agriculturii, pe 12 octombrie. „Animalele trebuie tratate cu respect și grijă, și au dreptul la o protecție specială, dat fiind că nu se pot opune”, a explicat demnitarul danez, citat de Le Nouvel Observateur.

Dacă propunerea lui Jørgensen va fi aprobată, relațiile sexuale cu animale vor fi echivalentele unui viol în regnul uman. Până acum, zoofilul nu era pedepsit decât dacă animalul prezenta urme de violență constatate de către medicul veterinar.

Astfel, Danemarca s-ar alinia legislației vecinilor europeni, unde zoofilia este ilegală: Suedia, Norvegia, Olanda, Elveția, Marea Britanie, Franța și, cel mai recent, Germania. O măsură cu atât mai necesară, apreciază Excutivul danez, dată fiind proliferarea bordelurilor cu animale, celebre în toate lumea, și la care dau buluc autocare cu zoofili. „Vreau să dăm un semnal că Danemarca nu este un refugiu pentru indivizi care vor să exploateze sexual animalele”, a delarat Jørgensen.

Majoritatea zoofililor, cum ar fi cei care fac parte din asociația germană ZETA (Zoophiles Engagement für Toleranz und Aufklärung), se apără, însă, invocând dragostea lor sinceră pentru animale, dar și dreptul oamenilor la propria identitate sexuală, indiferent care ar fi aceasta. Argumente invocate, bunăoară, și de apărătorii pedofiliei sau ai incestului.

Comentariu saccsiv:

   Dar nu s-a gasit nici un ministru sau parlamentar care sa fie oripilat de aceasta decadere a omului? Drepturile zoofililor, drepturile animalelor, dar nimic despre om? Dar oare ce mai inseamna in Danemarca a fi om?


0 Responses to “Danemarca: există Bordeluri cu animale pentru zoofili. Acum ăia cu drepturile animalelor se luptă cu ăștia cu drepturile zoofililor”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 305.855 hits

Arhive

Adormirea Maicii Domnului Aghiasma Ajunul Bobotezei apa sfintita Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat Ce simbolizeaza semnul Crucii savarsit de credinciosi? cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria darul lui Dumnezeu De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Doamne DUMNEZEU Familia Familia creştină Focsani fraților! Hristos Icoanele in cultul ortodox Iisus Hristos Ilie Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Ispitele Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Lunea Sfantului Duh Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul Noi Nu te atinge de Mine omule Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Petru si Pavel - sarbatoarea dragostei lui Hristos Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Purtarea crucii Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Rusaliile răbdare Saptamana Alba Saptamana Luminata Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Epitaf Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul Triodul Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Părinte

%d blogeri au apreciat asta: