Arhivă pentru 24 octombrie 2014

24
oct.
14

Cum putem păstra familia dacă unul din soţi întâlneşte o altă “iubire”

infidlitateCum putem păstra familia dacă unul din soţi întâlneşte o altă “iubire” şi e gata să renunţe la propria familie?

– E nevoie de multă răbdare şi înţelepciune. Când unul dintre soţi cade în ispită, Dumnezeu trimite celor apropiaţi lui multă tărie, ca împreună să depăşească această situaţie grea.

De ce cădem în ispită? Pentru că unul dintre soţi greşeşte în comportamentul său. Vine soţul obosit de la serviciu şi nu găseşte acasă grija binemeritată, tandreţe şi odihnă. Soţia este şi ea foarte obosită, pentru că e pusă în situaţia de a lucra şi ea pentru a câştiga o bucată de pâine. Ea nu mai are speranţa ca soţul ei va fi în stare să întreţină singur familia. Din această cauză bărbatul îşi pierde echilibrul sufletesc şi începe să caute linişte şi alinare în altă parte.

Cel mai des, omul pleacă nu la cineva, ci de la cineva. De aceea, primul lucru pe care îl vom face în asemenea situaţie, vom recunoaşte că de vină suntem ambii şi vom încerca să păstrăm familia. Cum? Vom revizui atitudinea noastră, adică vom recunoaşte că nu am fost corecţi.

De obicei, noi începem să plângem, să ne reproşăm reciproc anumite  lucruri şi, în consecinţă, convieţuirea noastră devine de nesuportat. Pe când, de fapt, ar trebui să ameliorăm situaţia.

Dacă de vină este bărbatul, el va analiza pe cât de bine poate întreţine familia. Dacă de vină este femeia, ea se va gândi ce reprezintă ea pentru soţ şi să încerce să devină bună.

Ambii îşi vor aminti de ce s-au îndrăgostit ei unul de altul şi să devină tandri şi îngăduitori. Omul nu părăseşte totul deodată. El are nevoie de mult timp pentru a lua o astfel de hotărâre şi nu trebuie nicidecum împins spre acest pas, ci, dimpotrivă se va face tot posibilul pentru a păstra familia întreagă şi se va crea în casă o atmosferă plăcută, unde să domine doar iubirea, pacea şi bucuria. Pentru a realiza aceasta, e nevoie de multă înţelepciune şi tărie.

Înţelept este acela care nu reproşează, nu ispiteşte, nu-şi aminteşte momentele neplăcute, ci cel care iartă şi este în stare să-şi recunoască propriile greşli.

De obicei, numai cei ce reuşesc să-şi păstreze familia înţeleg importanţa ei, căci peste un an, doi, sau trei ei vor spune: “Ce fericire că nu am complicat şi mai rău lucrurile.”

În cazul când se destramă prima căsnicie, această experienţă dureroasă nu-l va părăsi pe om niciodată.

 

Extras din Familia Ortodoxă, Pr. Evgheni Şestun, Editura Cartea Ortodoxă, Bucureşti 2006, p. 53-54
24
oct.
14

Minunea sfintei Cruci

Expozitie-cruci-2Din viaţa Sfântului Ioan Teologul ştim, iubiţii mei copii, că unul dintre bunii creştini a ajuns în sărăcie şi, neputând să-şi plătească datoriile, a vrut să-şi pună capăt zilelor. In acest scop, a mers de mai multe ori la un vrăjitor evreu, să ia de la el otravă. Dar de fiecare dată când ajungea acasă, mai înainte s-o bea, o însemna cu semnul Crucii, după care bea otrava. Şi puterea semnului Crucii îl menţinea în viaţă şi nevătămat.

Când acest lucru a ajuns la cunoştinţa vrăjitorului evreu, pe acesta l-a cuprins o frică sfântă, a venit la marele Apostol Ioan Teologul, s-a lepădat de păgânătate, a primit credinţa creştină şi s-a botezat.

Iar creştinului sărac, Sfântul Apostol Ioan i-a cerut să-i aducă un braţ de fân, a însemnat acest fân cu semnul Crucii, l-a transformat într-o grămăjoară de aur, pe care i-a dat-o săracului să-şi plătească datoriile şi să se întreţină.

Din Sfântul Ierarh Serafim (Sobolev) Făcătorul de minuni din Sofia,

Predici, Editura Adormirea Maicii Domnului, Bucureşti, 2007, p. 199

24
oct.
14

Maica Domnului este în mijlocul marilor suferinţe

maica-domnului7Puterea dumnezeiască a Preacuratei Maicii lui Dumnezeu se manifestă, nu doar în cutezanţa fără asemănare a rugăciunilor Ei, dar şi în revărsarea necontenită şi nesecată asupra noastră a înaltei Ei milostiviri, nedespărţită de această cutezanţă.

Ne putem da seama cât de mari sunt aceste rugăciuni, dacă facem următoarea comparaţie: îndurările care izvorăsc de la sfinţi, ca urmare a rugăciunilor noastre, pot fi asemănate curgerilor unui râu, iar îndurările ce se revarsă asupra noastră de la Maica Domnului trebuie asemănate cu mările şi oceanele. Şi care dintre noi nu a simţit apărara ei, ca jurmare a rugăciunilor neîngrădite către Ea? Această apărare este cunoscută de credincioşi din toate veacurile, de când există Biserica Ortodoxă. Această apărare a Preacuratei Maicii Domnului; această minunată acoperire maternă, va sta deasupra noastră totdeauna, până la sfârşitul veacului, legământ lăsat de Ea apostolilor, după Preaslăvita sa Adormire.

De unde izvorăsc înalta cutezanţă a rugăciunilor Maicii Domnului şi înaltele Ei milostiviri pentru noi? Se înţelege – din dragostea Ei de mamă pentru noi. Din viaţa Sfântului Andrei, cel nebun pentru Hristos, se vede că Maica Domnului nu se află întotdeauna acolo, în ceruri, ci părăseşte fericirea înaltelor locaşuri şi se pogoară pe pământ, să ne mângâie în necazurile noastre. Ea este aici, în mijlocul marilor suferinţe.

Ea este acolo unde curg lacrimi fierbinţi din cauza necazurilor. Ea este acolo unde Ei i se aduc calde rugăciuni în grele suferinţe şi situaţii fără ieşire. Ea este acolo unde oamenii se află chiar pe marginea prăpastiei primejdioase.

Din Sfântul Ierarh Serafim (Sobolev) Făcătorul de minuni din Sofia, Predici, Editura Adormirea Maicii Domnului, Bucureşti, 2007, p. 179-180

24
oct.
14

Iadul este plin de suflete care nădăjduiau să ajungă în Rai

pr ArsenieSă nu ne amăgim că, dacă am făcut ceva milostenie, putem acoperi desfrâul, furtul, clevetirea sau lenevirea! Domnul Hristos, într-o Evanghelie, spune: „Acestea se cădea să le faceţi şi acelea să nu le lăsaţi”.

Iadul este plin de suflete care nădăjduiau să ajungă în Rai. Nădejdea aceasta fără fapte de pocăinţă este mincinoasă, şi aceasta este de la vrăjmaşul. Dumnezeu nu ascultă pe cineva care zice numai: „Doamne am greşit, iartă-mă”, căci pocăinţă înseamnă înfrânare şi smerenie. Deci Dumnezeu ne cunoaşte inima, şi dacă este înfrântă şi smerită se îndură de dânsa.

Fericitul Augustin a a afirmat despre David că a păcătuit o dată şi a plâns în toate zilele, şi tu păcătuieşti în toate zilele şi nu plângi niciodată. Dacă ai pierdut sufletul, le-ai pierdut pe toate. Dacă îl câştigi, toate le câştigi. Numai să tai legătura păcatelor tale cu sabia grozavă a unei sincere pocăinţe.

Extras din Arhim. Arsenie Papacioc. Despre spovedanie, Editura Elena, Constanţa, 2013, p. 24 – 25

24
oct.
14

Ce persoane nu se pot trece pe pomelnic?

parintele-cleopa-ilieCând facem pomelnic pentru Sfânta Liturghie, pe cine să trecem în primul rând?

Cel mai mare neam pe care îl avem pe fața pământului nu-i tata și mama, cât veți trăi voi. Cel mai mare neam pe care îl avem nu-i soția, nu-i soțul, ci este preotul care ne-a botezat, și al doilea este nașul de botez, și al treilea – pentru care sunteți cununați – este nașul de cununie.

Deci, când faci un pomelnic, întâi și întâi la morți să faci. Și dacă preotul care te-a botezat este mort, pe el să-l pui întâi. Apoi să pui nașul, dacă-i mort, pe urmă pe ceilalți.

Când faci pomelnic la vii, tot așa. Dacă trăiește preotul, pui pe preot mai întâi, și apoi pe nașul de la botez, nașul de cununie și apoi pui soț, soție, mamă, soră și alte rudenii.

Ce persoane nu se pot trece pe pomelnic?

Pe pomelnic nu se pot trece niciodată sectarii, căci ei s-au rupt definitiv de Biserica lui Hristos. pe aceștia în veac nu-i poți trece în pomelnic. Al doilea sunt sinucigașii, care și-au făcut seama singuri; ori s-au înecat, ori s-au spânzurat, ori au murit de beție, au băut și au murit beți, ori au murit în duel, tot sinucigași se socotesc.

Pe urmă nu se pun la slujbe pe cei ce trăiesc necununați. În veacul veacului nu-i poți pune părticică în Sfântul Potir celui ce trăiește în preacurvie. Niciodată. Pentru preacurvie se dă 15 ani oprire de la împărtășanie, că trăiește necununat. Cum să-i pui părticică lui, să se împărtășească cu Trupul și Sângele Domnului?

De asemenea, nu se trec pe pomelnic cei care refuză Sfintele Taine și care nu se mai spovedesc. Pe aceștia ni-i mai pui. S-au despărțit de Biserică pentru veșnicie.

Este de folos creștinilor să ia părticele acasă?

N-ai voie să iei părticica acasă. Nici un preot n-are voie să dea părticica acasă. Nu-i voie, Doamne ferește! Sfântul Simeon al Tesalonicului zice: “Preotul care va da părticele din altar poporului, să nu mai fie preot!“

Părticica ți-o scoate preotul în altar și rămâne în Sfântul Potir. Ți-a scos pentru vii și pentru morți. Ea rămâne să se sfințească când se coboară Preasfântul Duh la epicleză (prefacerea darurilor). După ce s-a sfințit, este pusă în dumnezeiescul Sânge, și atunci ai împărtășire direct cu Trupul și Sângele Domnului. Nu să i-o dea omului acasă s-o pună prin castroane.

Dar dacă un creștin este bețiv, este bine să-l trecem pe pomelnic?

Este bine să-l pui la Psaltire, la Sfântul Maslu, la acatiste, dar nu la Sfânta Liturghie.

Dar cel desfrânat se poate trece la Sfânta Liturghie?

Desfrânații, dacă nu părăsesc păcatul și nu se spovedesc, nu se pun niciodată. Dimineața, la Sfânta Proscomidie, ai văzut că preotul are copia aceea de argint în mână, și din prescura întâi scoate dumnezeiescul Agneț, care se preface în Trupul lui Hristos. Din prescura a doua se scoate partea Maicii Domnului. Din prescura a treia se scoate pentru cetele îngerești. Din a patra prescură se scot părticele pentru cei vii: ctitorii mănăstirii, conducătorii țării, conducătorii Bisericii și ceilalți care sunt vrednici.

Dar pentru cel care înjură, hulește și trăiește în desfrâu nu poți scoate, că acea părticică reprezintă fața sufletului lui. Din a cincea prescură se scoate pentru cei morți. Aceste părticele sunt numai binecuvântate. Și atunci când în biserică se cântă “Pe Tine te lăudăm, pe Tine te binecuvântăm… “, preotul în Altar ridică mâinile la cer, se roagă în fața Sfintei Mese și se pogoară Sfântul Duh peste Sfintele Daruri. Atunci pe Sfânta Masă nu mai este pâine, ci Trupul lui Iisus Hristos. În Sfântul Potir nu mai este vin, ci Sângele lui Iisus Hristos.

Din Ne vorbește Părintele Cleopa, vol. 7, Editura Mănăstirea Sihăstria

24
oct.
14

Cuviosul Ambrozie de la Optina:”E cu neputinţă a trăi împreună fără conflicte”

ambrozie2Îmi scrii despre o întâmplare care v-a lăsat o impresie neplăcută. Ce e de făcut? Oamenii din vechime au hotărât că nu poţi trăi fără pilde, şi au adăugat că precum şi oala cu oala se ciocnesc, cu atât mai mult oamenii care vieţuiesc împreună, nu pot să o facă fără să a se ivi conflicte.

Şi aceasta se întâmplă îndeosebi din cauza divergenţelor de opinii referitoare la diferite lucruri: unul gândeşte pe parcursul lucrurilor într-un fel, iar altul altfel, unul este convins de dreptatea sa, care i se pare bine fundamentată şi de neclintit, iar celălalt se încrede în cugetările sale.

Dacă în regula de început a aritmeticii se adună unu cu unu şi iese doi, dacă în a treia regulă înmulţind doi cu doi va ieşi deja patru; când însă se va ajunge la fracţii, va fi o cifră sus şi alta jos, iar între ele o linie: astfel se întâmplă şi în treburile omeneşti. Dacă sunt împărţite prea mult, va fi neplăcere şi sus şi jos, cu o oarecare piedică la mijloc.

Eu astfel ţi-am scris şi ţi-am vorbit înainte vreme, şi astfel îţi voi spune şi acum: dacă vei crede în Pronia lui Dumnezeu şi vei nădăjdui în ajutorul atotputernic a lui Dumnezeu, atunci nu vei întâlni nici un fel de neajunsuri… şi… te vei folosi totdeauna de putinţa liniştii sufleteşti. Când însă te vei îngriji de ceea ce nici nu se poate întâmpla (pentru că presupunerile sunt în mare parte neadevărate şi greşite), atunci în zadar te vei nelinişti.

Ţi-e teamă ca nu cumva deodată să te refuze! Din scrisorile primite de către mine nu văd nici măcar o aluzie la aceasta şi nu cred că vor proceda astfel cu tine, dacă nu intervin oarecare evenimente deosebite, neprevăzute. Ce nu presupun oamenii! Nu da totdeauna atenţie acestora.

Iar pe tine te sfătuiesc să respecţi calea de mijloc, regula de aur, în relaţia cu cei mai mici şi cu cei mari, străduindu-te sa nu insişti asupra celor ale tale şi să-ţi împlineşti îndatoririle, după putinţă, conducându-te de către frica lui Dumnezeu şi conştiinţa ta.

Chemând asupra ta pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu, îţi doresc cu sinceritate toate cele folositoare sufletului. Neajunsurile exterioare trebuiesc însă răbdate.

Ai aşteptat liniştire, alinare, însă ai primit supărare.

Ce să faci? Nu te întrista, ci mângâie-te cu gândul că nu eşti mai bună decât regele David, care în toată viaţa sa a suportat suferinţe şi amărăciuni din partea celor apro­piaţi, de o sută de ori mai mari decât cele îndurate de către tine. Nu ţi le voi descrie pe toate, ci îţi voi spune doar că fiul său, Abesalom, a hotărât să-l detroneze pe tatăl său şi a atentat la… viaţa lui. Însă Sfântul David s-a smerit cu sinceritate înaintea lui Dumnezeu şi oamenilor, nu a respins mustrările, ci recunoscându-şi fărădelegile sale înaintea lui Dumnezeu, le spunea cu smerenie altora că Dumnezeu i-a poruncit lui Şimei să-l blesteme pe David. Pentru o astfel de smerenie Dumnezeu nu doar că l-a iertat, ci i-a şi întors împărăţia. …Trebuie să fim înţelepţi, adică avem nevoie să ne îngrijim în primul rând pentru primirea milei lui Dumnezeu şi mântuirii veşnice, şi nu pentru întoarcerea împărăţiei precedente, adică a bunurilor vremelnice, care au căzut şi cad din mâinile slăbite ale fiului. De fapt, este puternic Dumnezeu să-l îndrepte şi pe el, însă doar dacă acesta va voi să se închine pe sine sub puternica mână a lui Dumnezeu. Pentru aceasta trebuie să ne rugăm cu smerenie şi cu credinţă lui Dumnezeu, ca El să ne înţelepţească.

Din Sfaturi pentru familia crestina, Sfantul Ambrozie de la Optina, Bucureşti 2006, p.50-52

24
oct.
14

A trecut la Domnul Părintele Victorin Oanele, starețul Mănăstirii Sihăstria

În dimineața acestei zile, 24 octombrie, a trecut la Domnul Părintele Victorin Oanele, starețul Mănăstirii Sihăstria din județul Neamț. Înmormântarea va avea loc duminică, 26 octombrie, la ora 11.00, imediat după ce va fi săvârșită slujba Sfintei Liturghii de către IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu un sobor de ierarhi, preoți și diaconi. Trupul neînsuflețit al Părintelui Victorin va fi îngropat apoi în cimitirul mănăstirii.

Părintele Victorin Oanele s-a născut pe 1 februarie 1931, în satul Poiana, comuna Vrâncioaia (județul Vrancea). A intrat în monahism pe 3 mai 1952, iar din 13 noiembrie 1972 a fost stareț al Mănăstirii Sihăstria. Și-a început slujirea în această funcție de mare responsabilitate în vremuri grele pentru monahism, beneficiind de sprijinul și prezența marilor duhovnici, precum Părintele Cleopa Ilie sau Părintele Paisie Olaru. Părintele Victorin s-a ocupat, în calitate de stareț, cu multă râvnă de latura edilitar-administrativă, lăsând în urma sa una dintre cele mai numeroase și venerabile obști de călugări din Patriarhia Română.

 

Dumnezeu să-l ducă în cereștile sale locașuri, la binemeritata odihnă. Veșnica pomenire!

Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Iașilor

24
oct.
14

Păcatele mici se adună şi fac o grămadă de nisip, care este mai greu decât o piatră mare

– Părinte, ce este de vină atunci când nu simt nevoia de a mă spovedi?

– Nu cumva nu te supraveghezi pe tine? Mărturisirea este Taină. Să mergi şi să-ți spui păcatele tale în mod simplu. Ce crezi? Oare nu ai încăpăţânare? Nu ai egoism? N-o răneşti pe sora ta? Nu judeci? Oare eu ce spun atunci când merg? „M-am mâniat, am judecat…”, şi duhovnicul îmi citeşte rugăciunea de iertare. Dar păcatele mici au şi ele greutatea lor.

Atunci când mergeam la Părintele Tihon să mă spovedesc, nu aveam nimic serios să-i spun, dar el îmi spunea: „nisip, fiul meu, nisip!”. Păcatele mici se adună şi fac o grămadă de nisip, care este mai greu decât o piatră mare. Unul care a făcut un păcat mare se gândeşte mereu la el, se pocăieşte şi se smereşte. Tu ai multe păcate mici.

Dacă însă îţi cercetezi condiţiile în care ai crescut tu şi cele în care a crescut acela, vei vedea că eşti mai rea decât el. Să încerci de asemenea să fii mai concret în mărturisirea ta. Nu ajunge să spună cineva, de pildă, „invidiez, mă mânii etc.”, ci trebuie să spună căderile sale concrete pentru ca să poată fi ajutat. Iar atund când este vorba de ceva grav, precum este viclenia, trebuie să spună şi cum a gândit şi cum a acţionat, căci altfel îşi bate joc de Hristos.

Dacă omul nu mărturiseşte adevărul la duhovnic, nu-i descoperă greşeala sa, astfel încât să poată fi ajutat, păţeşte vătămare, precum cel bolnav îşi pricinuieşte un mare rău sănătăţii sale atunci când îşi ascunde de medic boala sa. În timp ce dacă se arată pe sine exact aşa cum este, atunci duhovnicul îl poate cunoaşte mai bine şi îl poate ajuta mai eficient.

Din Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. III Nevoința duhovnicească, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 280-281

24
oct.
14

Pentru cei care au probleme cu băbuţele din biserică

tineriPentru tine şi pentru alţi tineri care au probleme cu băbuţele din biserică (printre care mă număr şi eu) – vă sfătuiesc să faceţi ce am făcut şi eu. Chiar dacă am intrat destul de bătrână în Biserică, am fost la fel de emoţionată şi timorată ca şi voi şi mi-a fost la fel de frica de “teroriştii” din Biserică ca şi vouă. Am ascultat însă sfatul Sfintei Matrona a Rusiei, care zicea: “Când mergi la biserică, nu privi la nimeni, roagă-te cu ochii închişi sau aţinteşte-i la o icoană.

 Nu te interesa de vieţile preoţilor şi nu alerga în căutarea stareţilor şi a celor văzători cu duhul. Lumea se află în răutate şi amăgire, iar amăgirea-ademenirea sufletelor va fi directă, fii cu mare grijă.” Aşa că mi-am ales un loc retras, stau foarte mult în genunchi (căci părintele Arsenie Boca zicea: “Mai mare este omul în genunchi, decât omul în picioare” şi, de altfel, să stau şi eu cât mai pot, că la bătrâneţe nimic nu prea mai poţi face) şi cu ochii închişi. Nu văd nici în dreapta, nici în stânga. Eu merg la biserică să mă rog, nu să mă încarc de alte păcate. Şi de mine s-au luat. Pentru că nu folosesc perinuţa când stau în genunchi (tot la sfatul unui mare duhovnic), cineva mi-a zis: “Te dai mare credincioasă şi vii neacoperită la biserică”. Şi azi îi mulţumesc doamnei respective pentru duritatea cu care mi-a spus adevărul. Dacă ar fi fost mai blândă, şi azi aş fi încălcat porunca cea mai uşor de îndeplinit: aceea ca femeia să fie acoperită când se roagă.

Cât priveşte femeia în pantaloni, am citit că la un Sinod (la începuturile Bisericii), s-a stabilit ca femeia în haine bărbăteşti să fie scoasă din Biserică. Deci, facem ascultare, învăţăm smerenia, făcând mai întâi lucrurile cele mai simple şi mai uşoare. Şi cât de frumoasă e femeia în fustă sau rochie! Încercaţi! Nu este greu.

Nu renunţaţi la nimic din ce vă învaţă marii duhovnici, chiar dacă băbuţele (ca mine! ha, ha) strâmbă din nas. Nu ieşiţi cu nimic în evidenţă. Asta am înţeles din tot ce am citit până acum. Îmbrăcămintea trebuie să fie decentă şi curată (poţi să ai şi costum Armani şi pantofi Guban) pentru ca să nu fie motiv de păcătuire, nici pentru bărbaţi (arătându-ne formele), nici pentru femei (ca să ne invidieze sau să se necăjească de sărăcia lor).
Tot Sfânta Matrona a spus ceva foarte drăguţ, pe care vreau să-l împărtăşesc cu voi: “De ce să judeci alţi oameni? Gândeşte-te mai des la tine. Fiecare oiţă va fi atârnată de propria-i codiţă. Ce ai tu cu alte codiţe?”.

Şi dacă vă mai necăjesc băbuţele, gândiţi-vă că printre ele se află şi băbuţe ca mine, la fel de speriate ca şi voi.

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 29 – iunie 2009

24
oct.
14

Să facem bine celor care ne fac rău, chiar dacă aceştia rămân neîndreptaţi

children_s_innocence_by_theoteom-d670n68Să facem bine celor care ne fac rău, chiar dacă aceştia rămân neîndreptaţi. Astfel, păcatele noastre vor fi iertate şi vom dobândi smerenie. Atunci când alungăm din sufletul nostru orice duşmănie, avem multă îndrăzneală în rugăciunea noastră către Domnul.

Să ne doară sufletul pentru cei care ne fac rău, mai mult decât ne doare pentru noi înşine; căci rana pe care vor să ne-o facă nouă, o primesc, de fapt, ei. Aşa cum cei care dau cu piciorul în cuie şi se laudă cu aceasta sunt vrednici de plâns, la fel şi cei care îi nedreptăţesc pe alţii sunt vrednici de mila noastră, deoarece îşi rănesc propriile lor suflete.

Iubirea noastră trebuie să-i cuprindă pe toţi oamenii. Dacă pe unii îi iubim, iar pe alţii nu, niciodată dragostea noastră nu va fi mai presus decât a oamenilor necredincioşi. Creştinii nu trebuie să iubească aşa cum iubesc necredincioşii.

Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieții

24
oct.
14

“Aşa sunt eu din fire: mai gelos”

gelozieCei care, în copilărie, au fost tratati nedrept sau cu o perceptie acută a lipsei de loialitate a oamenilor sunt mai susceptibili să dezvolte în relaţia de cuplu trăiri de gelozie fără nici un fundament în comportamentul partenerului. Ca adulţi, ei se aşteaptă să fie nedreptătiţi sau înşelaţi, ca atunci când erau copii.

ACESTE AŞTEPTĂRI SUNT DE NATURA INCONŞTIENTĂ. Un flirt nevinovat al partenerului sau o îmbrăţişare amicală pot declanşa furia intensă şi un torent de acuzaţii şi interpretări.

Persoanele lipsite de încrederea în propriile capacităţi relaţionale, critice cu ele însele şi având complexe de inferioritate pe linia masculinităţii sau feminităţii, în faţa unui potenţial rival, vor fi mai predispuse să creadă că partenerul este atras de acesta. Trăirea de inadecvare nerecunoscută le face să atribuie potenţialului rival nu calitatea reală de obiect de invidie pentru ele ci calitatea presupusă de obiect de atracţie pentru partener.

Geloşii incapabili să se dăruie, şi să se investească în parteneriat uzează de trairea lor într-o rnanieră manipulativă, nu pentru a elimina ameninţările ci pentru a se asigura de dragostea partenerului. Raţionamentul inconştient din spatele acestui comportament este: “Eu nu mă pot dărui şi în ceea ce priveşte dăruirea nu sunt sigur. Trebuie să fac ceva pentru a rnă asigura de dragostea ta” . Un alt gând, “Eu nu mă pot dărui şi cred că nici tu nu te poţi dărui”, când e urmărit cu perseverenţă, îl determină pe partener să cedeze în cele din urmă, din cauza lehamitei: “M-am săturat să îţi tot dovedesc dragostea mea” . Moment în care gelosul exclamă: “Aha, ştiam eu!” .

Partenerii foarte geloşi, fie că actionează din neincredere şi teama de abandon fie din nevoia de a poseda şi controla, sfârşesc, prin a-l face pe celălalt să se simtă prins în capcană, asaltat, devalorizat sau nerespectat. Atenţia constantă şi constrângerile autoinpuse, pentru a nu da prilejul suspiciunilor conduc nu doar la pierderea independenţei, ci şi a simţului integrităţii personale. Pe de altă parte, acuzaţiile repetate de infidelitate pot deveni sui-generis “programe negative” în soft-ul psihologic al celui acuzat, astfel încât acesta ajunge într-adevăr la trădare (fenomen de tipul “profeţie autoîmplinită”) sau îşi repolarizează sentimentele, înlocuind iubirea cu ura.

Toate aceste trăsături de personalitate, alături de narcisism şi imaturitate emoţională semnalează aptitudini incerte (ca să mă exprim elegant), pentru relaţia de parteneriat erotico – afectiv. Un partener echilibrat şi stabil emoţional, capabil a se orienta şi spre alte optiuni nu va tolera mult timp comportamentul celui  gelos şi, în cele din urmă îl va respinge.

Egoismul trebuie distins de interesul propriu. Sunt egoist atunci când nu-mi pot reprezenta reciprocitatea, când sunt centrat pe propriile nevoi şi dorinţe şi nu ţin cont de celălalt.

Este un aranjament psihic specific copiilor care nu ştiu să împartă cu alţii, să ţină seama de dorinţele celorlalţi, care vor să aibă acum, fără nici un fel de amânare. “Copiii” de acest fel au buletin de identitate, carnet de asigurat şi uneori talon de pensie.

Promovarea propriului interes, în comparaţie cu egoismul, este o atitudine sănătoasă şi perfect rtzonabilă. Din când în când, e necesar să mă plasez deasupra intereselor celorlalţi. Dacă cineva strigă după ajutor în larg iar eu nu ştiu să înot, interesul personal îmi dictează să NU plec vitejeşte spre el, pentru a muri împreună. Dacă familia partenerei mele îmi oferă o friptură apetisantă iar organismul meu nu tolerează carnea de porc, interesul personal îmi cere să NU mănânc, cu riscul de a părea nepoliticos sau indiferent la strădaniile culinare ale soacrei.

O persoană care răspunde propriului interes este dispusă să facă sau să întoarcă o favoare, să mulţumească sincer pentru un serviciu şi să acorde celuilalt un privilegiu similar celui pe care îl solicită. Un egoist nu are această disponibilitate.

Persoanele imature afectiv nu-şi pot controla izbucnirile agresive şi tolerează greu (uneori deloc) frustrarea, ameninţările sau respingerea. Nu îi recunosc partenerului DREPTUL DE A GREŞI şi îşi transformă dorinţele în revendicări nevrotice. Ca un copil care nu a primit ciocolata, au un acces de furie. Ciocolata sau îngheţata din copilărie sunt acum dragostea, atenţia sau dăruirea sexuală partenerului.

Un imatur se enervează, îşi dramatizează emoţiile şi “depăşeşte măsura” nu atunci când nu obţine CEEA CE DOREŞTE, ci când nu obţine CEEA CE REVENDICĂ. În timp ce o persoană mai echilibrată preferă ca, la o petrecere, soţia lui să se distreze alături de el, dar NU-I IMPUNE aceste dorinţe, un imatur insistă şi chiar face o criză dacă această cerere expresă nu este satisfăcută.

Nu este rară, pentru multe persoane geloase, să nu-şi asume responsabilitatea pentru trăirile lor. Dacă partenerul meu dansează cu altcineva, sub ochii mei, gelozia pe care o resimt ÎMI APARŢINE. Eu sunt singura responsabilă pentru ea. El nu face decât să apese un buton pe care scrie: “Când partenerul meu dansează cu altcineva, el mă înşeală” . Dar butonul şi mesajul lui SUNT ALE MELE. La fel de bine ar fi putut scrie: “Când partenerul meu dansează cu o altă femeie, el este un bărbat atrăgător de care sunt mândră” .

NIMENI, NICIODATĂ NU NE FACE GELOŞI. Cauza trăirilor de gelozie nu se află în comportamentul partenerilor noştri, ci în felul în care noi interpretăm comportamentul lor. Când interpretarea este corectă, trăirea afectivă nu este gelozia ci tristeţea/furia: “Mă gândesc la faptul că mă înşeli şi asta mă întristează/mă înfurie” . Este însă mult mai uşor să-l facem pe celălalt responsabil pentru trăirile noastre. Celălalt caz reclamă efortul de a ne cunoaşte şi transforma şi cine are chef de o asemenea muncă?

Spre deosebire de tristeţea sau furia menţionate mai sus, care sunt trăiri emoţionale pure, necontaminate de nimic, gelozia este un amalgam de afecte, emoţii şi idei trăite frustrant, o constelare ideo – afectivă ce implică teama de abandon, sentimentul de a fi prejudiciat, ostilitatea pentru partener sau rival, autodevalorizarea şi neîncrederea în sine.

Nonasumarea responsabilităţii este detectabilă în constrângerea sau manipularea celuilalt astfel încât EL/EA SĂ ACŢIONEZE şi NU EU. Pentru ca eu să nu mai fiu gelos, tu trebuie să faci ceva: să nu întârzii, să nu fii cald/ă cu altcineva, să faci ceea ce îţi cer, să mă asculţi, să pui nevoile mele mai presus de nevoile tale. (Sclipitoare manevră, trebuie să recunoşti.). Mesajul pe care-1 transmit, indirect, este că gelozia mea nu este problema mea, ci PROBLEMA TA! Adică, dacă tu te- ai comportat altfel, gelozia nu ar exista şi relaţia noastră ar fi extraordinară.

TRĂIRILE NOASTRE, ÎN MĂSURA ÎN CARE SUNT NEGATIVE SAU PERTURBATOARE, SUNT PROBLEMELE NOASTRE. Ceilalţi sunt doar stimuli, condiţii, fundal. A-l face pe celălalt responsabil sau vinovat este ca şi cum am învinui cerul pentru că plouă. Ploaia vine, într-adevăr, de sus dar este responsabilitatea noastră să ne adăpostim sub o umbrelă.

A-l face pe celălalt responsabil sau vinovat este ca şi cum am învinui cerul pentru că plouă.

Non – asumarea responsabilităţii, ca modalitate de a dinamita o relaţie iniţial promiţătoare, rivalizează cu comportamentele autodistructive. Din acest punct de vedere, persoanele geloase oricât de şcolite sau inteligente ar fi, par oarbe.

Ele se comporta astfel încât să-i îndepărteze chiar pe cei după a căror dragoste tânjesc. Sunt asemenea unor copii care scâncesc, plâng, ţipă, dau din picioare sau, într-un limbaj mai frust, fac ca toţi dracii pentru a avea ceea ce îşi doresc, cu orice preţ.  Devin o povara pentru parteneri, si intr-un chip foarte curios, se aşteaptă să fie iubiţi pentru conduitele lor infantile, meschine sau josnice.

In sfârşit, nu vreau să închei acest subcapitol fără a aminti de “mentalitatea stăpân – sclav” specifică anumitor persoane geloase. Preluând această concepţie de la propriile lor familii, asemenea unui bun de mare preţ, ele isi considera partenerii obiecte comerciale, mărfuri asupra cărora deţin drepturi de proprietate.

Stăpânul are un fel de drepturi de sorginte divină asupra sclavului. Ii poate pretinde orice şi la nevoie îi impune orice, chiar într-un mod violent, fără a se simţi vinovat. Stăpânului nu-i pasă de setimentele sclavului si uneori este incapabil să şi le reprezinte.

din “Inocenta si inchipuire” de Adrian Nuta

24
oct.
14

Cu cât eşti mai aproape de Dumnezeu, cu atât mai puţin te vor afecta loviturile

avionPuţin după cel de-al doilea Război Mondial, un tânăr pilot englez proba un avion fragil monomotor într-o aventură periculoasă în jurul lumii.
La puţin timp după decolarea de pe unul din micile şi improvizatele aeroporturi ale Indiei, auzi un zgomot straniu care venea din spatele scaunului său. Îşi dădu seama că era un şobolan la bord şi că dacă rodea învelişul de pânză, ar putea distruge fragilul său avion.

Putea să se întoarcă la aeroport pentru a se descotorosi de incomodul, periculosul şi neaşteptatul pasager. Dintr-o dată îşi aminti faptul că şobolanii nu rezistă la mari altitudini. Zburând tot mai sus, puţin câte puţin încetară zgomotele care puneau în pericol călătoria sa. Şobolanul nu rezistase.

Dacă eşti ameninţat cu distrugerea prin invidie, calomnie sau blestem, zboară mai sus. Dacă eşti criticat, zboară mai sus. Dacă ţi se face vreo nedreptate, zboară mai sus.

Aminteşte-ţi întotdeauna că şobolanii nu rezistă la mari altitudini… Cu cât eşti mai aproape de Dumnezeu, cu atât mai puţin te vor afecta loviturile. Iar dacă te afectează mult, este semn că trebuie să te apropii mai mult de Dumnezeu, să zbori mai sus.

24
oct.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-10-24

VINERI
ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI TREIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Luca
(XI, 23-26)

is-a Domnul: „Cel ce nu este cu Mine e împotriva Mea; şi cel ce nu adună cu Mine, risipeşte. Când duhul necurat iese din om, umblă prin locuri fără de apă căutând odihnă; şi negăsind, zice: Mă voi întoarce în casa mea, din care am ieşit. Şi venind, o află măturată şi împodobită. Atunci se duce şi ia cu el alte şapte duhuri mai rele decât el; şi ele intră şi locuiesc acolo; şi starea de pe urmă a omului aceluia se face mai rea decât cea dintâi“.
24
oct.
14

Apostolul Zilei : 2014-10-24

VINERI
ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI TREIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Ap. Filipeni 3,

8-19

F-150x150raţilor, toate le socotesc că sunt pagubă, faţă de înălţimea cunoaşterii lui Hristos Iisus, Domnul meu, pentru Care m-am lipsit de toate şi le privesc drept gunoaie, ca pe Hristos să dobândesc, şi să mă aflu întru El, nu având dreptatea mea cea din Lege, ci pe aceea care este prin credinţa în Hristos, dreptatea cea de la Dumnezeu, pe temeiul credinţei, ca să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi să fiu primit părtaş la patimile Lui, făcându-mă asemenea cu El în moartea Lui, ca, doar, să pot ajunge la învierea cea din morţi. Nu (zic) că am şi dobândit îndreptarea, ori că sunt desăvârşit; dar o urmăresc ca doar o voi prinde, întrucât şi eu am fost prins de Hristos Iisus. Fraţilor, eu încă nu socotesc să o fi cucerit. Dar una fac: uitând cele ce sunt în urma mea şi tinzând către cele dinainte, alerg la ţintă, la răsplata chemării de sus, a lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus. Aşadar, câţi suntem desăvârşiţi aceasta să gândim; şi dacă gândiţi ceva în alt fel, Dumnezeu vă va descoperi şi aceea. Dar de acolo unde am ajuns, să urmăm acelaşi dreptar, să gândim la fel. Fraţilor, faceţi-vă urmăritorii mei şi uitaţi-vă la aceia care umblă astfel precum ne aveţi pildă pe noi. Căci mulţi, despre care v-am vorbit adeseori, iar acum vă spun şi plângând, se poartă ca duşmani ai crucii lui Hristos. Sfârşitul acestora este pieirea. Pântecele este dumnezeul lor, iar mărirea lor este întru ruşinea lor, ca unii care au în gând cele pământeşti.



Blog Stats

  • 323.355 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte