Arhivă pentru 25 octombrie 2014

25
oct.
14

Osînda vrăjitoriei

715Sîntem creştini de două mii de ani. Totuşi, în ultimul timp, remarcăm o tendinţă vădită spre ocultism, în toate formele lui de manifestare: spiritism, magie, ghicitul în cafea, tоlcuire a viselor, preziceri de tot felul (inclusiv şi horoscopul).

Dacă răsfoim ziarele şi revistele, observăm anunţuri ale magilor, care susţin că posedă puteri supranaturale şi vindecă orice boală (să fie oare chiar aşa?), ba mai mult, dezleagă şi cununiile! Iată cursa ideală în care cad fetele fricoase, ca nu cumva, Doamne fereşte, să rămînă nemăritate!

Intelectualii sunt captaţi şi ei în plasa ocultismului, dar printr-o momeală adecvată nivelului lor cultural: ştiinţele oculte. Eşti considerat „modern”, deştept, cult dacă studiezi extrasensorica, bioenergetica, ufologia, teosofia, învăţătura despre karma, parapsihologia.

Cum să explicăm faptul că într-un secol al progresului ştiinţific sînt atоt de răspоndite şi devin actuale practicile păgîne care îşi au obоrşia lor în ritualurile triburilor primitive?

Cu adevărat, omul fără Dumnezeu se îndobitoceşte… De ce spun aşa? Dar despre ce fel de dezvoltare intelectuală poate fi vorba atunci cînd sursa inspiraţiei devine şamanismul? E foarte trist că nici măcar nu vrem să recunoaştem acest adevăr. Sfinţii Părinţi afirmă că atunci cînd dispare credinţa locul ei este preluat de superstiţie.

Omul este creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (şi nu a maimuţei), iată de ce „neliniştit este sufletul său pînă nu se va odihni în Domnul” (Fer. Augustin, Confesiuni, 1). Iar atunci cоnd оl pierde pe Dumnezeu, mai bine zis cоnd оl scoate din inimă, sufletul nu suportă hiatul, golul, deoarece rămîne tendinţa firească de a se îndrepta spre Cineva. Şi atunci această lipsă este acoperită cu superstiţii şi ocultism.

Pe necredincioşi îi putem compara cu un om care a flămînzit timp оndelungat şi atunci cоnd găseşte hrană mănîncă fără a ţine cont dacă e alterată sau chiar otrăvită. Tinerii frecventează cercurile oculte mai mult din curiozitate. De fapt, întotdeauna misteriosul, tainicul, necunoscutul a avut o putere seducătoare. Dorinţa omului de a cunoaşte şi de a experimenta totul, şi binele şi răul, este o particularitate moştenită de la strămoşii Adam şi Eva. Dumnezeu le-a interzis să mănînce din pomul cunoştinţei binelui şi răului, pentru ca ei să nu amestece bucuria binelui cu ceea ce duce la opusul acesteia. Porunca, spune Sfîntul Grigorie de Nyssa, era o lege de viaţă care cerea omului să nu moară şi care îl invita să trăiască în ambianţa binelui şi să rămînă în afara răului. Primii oameni n-au ascultat de Dumnezeu şi, în consecinţă, au devenit muritori. Tot aşa, cei care folosesc droguri au dorit, din curiozitate, să “guste” din sensaţii puternice, devenind în urma acestor „experimente” victime neputiincioase şi fără voinţă. La fel şi cei care vor să pătrundă în sferele supranaturalului, o pot sfоrşi tragic. Căci răul este bălţat, adică ni se prezintă totdeauna printr-o iluzie înşelătoare, înfăţişindu-se cu o aparenţă de bine, în experienţă însă se arată altceva: cunoaşterea lui, intrarea în contact cu el, este оnceputul şi fundamentul stricăciunii şi al morţii.

Se cunosc cazuri când cei care au intrat în legătură cu duhurile necurate au avut de suferit dereglări de ordin psihologic: dereglări emoţionale, senzaţii de frică, depresii. Unii chiar s-au sinucis. De aceea şi Dumnezeu i-a poruncit lui Moise: „Să nu fie la tine nimeni care să aibă meşteşugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor, descîntător, nimeni care cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe pe morţi, căci oricine care face aceste lucruri este urîciune оnaintea Domnului” (Deut. 18, 10). Apoi arată şi pedeapsa: „Dacă un om sau o femeie se îndeletniceşte cu ghicire să fie pedepsiţi cu moartea, să-i ucideţi cu pietre” (Levitic 20, 27).

Cum se schimbă conştiinţa oamenilor: ceea ce condamnă Dumnezeu este acceptat cu aclamaţii de contemporanii noştri. Mulţi creştini nici nu cunosc faptul că a recurge la ajutorul vrăjitorilor este un păcat grav, iar cei care au făcut-o şase ani nu trebuie să se împărtăşească (Canonul Sfîntului Vasile cel Mare).

E cazul ca creştinii să înţeleagă că la biserică se vine nu doar atunci cînd botezi, cununi sau оnmormоntezi pe cineva. Biserica este Casa lui Dumnezeu, Trupul Tainic al lui Hristos şi are puterea de a-l sfinţi, vindeca, şi de a-l feri pe om de tot răul. Nu avem ce căuta ajutor înafara Bisericii. Ea este corabia mоntuirii. Fără dînsa ne vom оneca оn valurile păcatelor, aşa cum s-au înecat toţi care nu se aflau оn corabia lui Noe.

Pentru bolnavi, se săvîrşeşte Taina sfîntului Maslu, despre care aminteşte Apostolul Icov în epistola sa: „este cineva bolnav оntre voi, să cheme preoţii bisericii să se roage pentru el, ungîndu-l cu untdelemn, оn numele Domnului” (Iacov 5, 14). Vedeţi, apostolii nu ne-au poruncit să alergăm la ghicitori sau să practicăm yoga. Taina Sfîntului Maslu este precedată de mărturisirea păcatelor, deoarece boala este mai mult o consecinţă a păcatelor.

Împotriva duhurilor necurate în cărţile de rugăciune este inclus psalmul 90 şi Acatistul Sfîntului Ciprian. Iar condiţia supremă care îl va proteja pe om de toate influenţele rele este mărturisirea cît mai frecventă şi împărtăşirea cu Sfîntul Trup şi Sînge al Domnului Iisus Hristos. Căci tocmai prin Sfânta Împărtăşanie rămîne Hristos în noi şi noi întru El. Or, dacă Hristos rămîne întru noi, ce ne mai lipseşte sau de ce bunătăţi am mai avea nevoie? Cine ar mai putea să ne facă vreun rău? El opreşte săgeţile viclene care sunt azvîrlite spre noi, adăpostindu-ne de orice atac venit dinafara noastră, pentru că El este Scăparea noastră şi Izbăvitorul nostru.

25
oct.
14

Iubirea e cea care moare ca plată a păcatului desfrâului

grust1Vine vârsta în care începi să ai fiori. Atunci să zici: „Slavă Ţie, Doamne, slavă Ție!”. Şi vine vârsta când descoperi păcatul, că te-a învăţat cineva sau că a căzut mâ­nuţa unde nu trebuia, să zici: „Doamne, scapă-mă de păcat, că grele sunt urmările lui!”.

De ce e păcat? Pentru că aşa zice Dumnezeu. Dumnezeu a binecuvântat şi binecuvântează bărbatul şi femeia şi unirea lor în Taina Nunţii. Un om al lui Dumnezeu, pă­rintele John Breach, spune că deosebirea dintre bărbatul şi femeia de dinainte și de după cununie e ca deosebirea dintre pâine şi vin dinainte și de după prefacerea lor în Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. Taina Nunţii face din bărbat un împărat şi din femeie o împă­răteasă, din doi înrobiţi ai poftelor trupeşti, doi robi ai lui Hristos, adică ai Iubirii, ai Jertfei. Şi acolo vine o putere care îi face capabili de iubire, şi atunci când nu se atrag trupeşte sau când trec prin supărări şi dureri sufleteşti, sentimentale.

Când crezi că-ţi „începi viaţa sexuală”, nu începi decât să alegi anumite căi de obţinere a plăcerii legată de pa­tima desfrâului. Pui început unei noi forme de alergare după nişte plăceri care te duc la durere. Aceasta e căde­rea omului, fuga după o plăcere care-i aduce, dincolo de plăcerea de moment, o părută eliberare, un sentiment de siguranţă. Dar totul e la nivel psihologic şi se sfârşeşte mereu în frică şi durere.

Da, astăzi este dureros să vorbim despre aşa ceva, pentru că majoritatea tinerilor au căzut, au început iubirea aşa. Dar nu avem de ales; dacă iubim în Hristos, e ne­voie să spunem lucrurilor pe nume: acest fel de iubire este păcat şi plata păcatului este moartea. Cine moare? Iubirea e cea care moare. Să nu se sperie, să nu se supere, să nu zică aceşti copii că n-au avut noroc atunci când nu se mai pot iubi. Nu se mai iubesc pentru că iubirea a murit, pentru că aceasta e plata păcatului desfrâului. Da, o relaţie de cuplu poate dăinui şi după moartea iubirii, dacă e alimentată de valori sau interese comune, dar nu mai e iubire. Şi oamenii cred că „asta-i viaţa”, dar, de fapt, „asta-i moartea”…

Nu plângeţi! Am şi o veste bună! Dumnezeu vindecă, Dumnezeu iartă, Dumnezeu le face pe toate noi cu harul Său, dacă ne oferim Lui!

Din Monahia Siluana Vlad, Deschide cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 46-47

25
oct.
14

Suntem vinovaţi noi că nu ştim să iubim

pervozv1Iubirea fără Hristos nu are nici un gust. Şi mai mult, vă spun că iubirea se consumă şi nu mai are acel gust, în care să vezi în fiecare clipă o veşnicie întreagă, alături de celălalt. Nu mai are gust, pentru că este fără Hristos. Dar dacă este cu Dumnezeu, atunci este prospeţime în fiecare clipă şi nu există derapaje… Mireasa care intră fecioară în biserică la Taina Cununiei, fecioară în suflet rămâne toată viaţa – chiar după ce naşte prunci – şi mirele la fel, bineînţeles doar dacă sunt şi rămân în Hristos.

Nimic nu se poate concepe fără Dumnezeu. Dragii mei, plăcerea este o consecinţă, nu este un scop în sine. Eu mănânc să mă hrănesc, nu mănânc pentru că este mâncarea dulce. Dacă este şi dulce este foarte bine, dar nu contează, pentru că nu acesta este scopul. Plăcerea nu-i decât un incident care să te mâne din ce în ce mai mult, pentru procreare, pentru a se perpetua specia!

Referitor la lumea aceasta… nu e vinovată, suntem vinovaţi noi că nu ştim să iubim şi nu ştim s-o apreciem! Ce-am făcut noi pentru lumea asta, dacă este vorba să intrăm în amănuntele drumului mântuitor? Ce-am făcut noi pentru lumea aceasta? Asta ni se cere să răspundem!

Din Arhimandrit Arsenie Papacioc, Despre armonia căsniciei, Editura Elena, Constanța, 2013, p. 10-11

25
oct.
14

De ce te lasă Dumnezeu să urli de durere?

016De ce te lasă Dumnezeu să urli de durere? Pentru că te iubeşte. Dacă asculţi puţin tăcerea din ochii Lui din icoană vei auzi că-ți cunoaşte durerea pe care o simte deodată cu tine în trupul Său. Doar că nu are aceeaşi atitudine față de ea, ca tine. Lui îi este milă de tine, ție nu! El din milă și din iubire, a venit la noi și vine la tine ca să-ți arate pe viu că durerea se poate trăi și altfel decât revoltându-ne, acuzând și învinovățind: pe ceilalţi, pe noi înşine, pe El … Tu, lipsită de milă față de tine, din cauza dorinței ca lucrurile să fie așa cum ți-ar plăcea ție, alegi mereu soluții care sporesc suferința, întunecă mintea și otrăvesc viața.

Dacă acum, te oprești din cârtit și te așezi în fața Lui și hotărăști să iei în fața durerii atitudinea Lui, totul se va schimba.
Ți se pare că poruncile Lui sunt nori și sunt grele. Ele sunt pur și simplu puterea pe care nu o ai acum ca sa trăiești cum ne cere El. De exemplu: tu nu poți să nu cârtești când cineva face ceva rău sau ceva care te doare pentru că nu știi să faci altceva și nu te-a învățat nimeni să fii atentă și la durerea celorlalți pe care nu o poți simți pe dinăuntru, ca pe a ta. Ca remediu la acestă neputință, Domnul îți dăruiește porunca: Binecuvintează pe cel ce-ți face rău. Nu judeca! Făcând asta, fără plăcerea cu care faci ce poți, vei descoperi că nu mai cârtești și că durerea devine altceva pentru tine.

Cum binecuvântezi? Așa, simplu: „Doamne, binecuvântează pe X care făcând ce face acum, mă rănește, îmi face rău, mă doare!”
Cum nu judeci? Tot simplu: „Doamne, ce face acesta acum e treaba lui. Are voie să facă ce vrea. Numai Tu știi de ce face: de frică, de durere, că-l provoc eu, din nesimțire sau ură, din neștiință sau cu bună știință… Tu ești judecătorul lui. Eu te rog să-l binecuvântezi și pe mine să mă înveți cum să-l iubesc, cum să mă apăr, cum să-mi trăiesc durerea”. Desigur e doar un exemplu. Poți găsi alte cuvinte.

Dacă nu ai puterea să rostești asemenea cuvinte, să-I spui tot Lui: „Doamne, nu pot. Tu poți. Ajută-mă!”
Atunci poate că vei auzi cheamarea Lui: „Veniți la Mine, toți cei osteniți și eu vă voi odihni pe voi”.
Atunci poate că vei alege să mergi la El, la Biserică și să-L lași să te mângâie, să te spele de păcat prin Spovedanie, să te întărească în har prin Împărtășanie, să te învețe mai multe, cum știe El.

Și multe, multe se vor schimba mergând pe calea ce strâmtă a renunţării la voia noastră, la dorința ca lucrurile să fie așa cum vrem noi.
Alfel, oricât ai urla și ai bate din picior, nimic nu se schimbă pentru că schimbarea poate avea loc numai în tine.

Extras din Monahia Siluana Vlad, Gânduri din încredinţare, Editura Doxologia, Iaşi 2012

25
oct.
14

Despre legăturile cu blesteme și despre cei care se blestemă singuri făcând abuz de Psaltire

135279_psaltire Am scris mai înainte cât de urât este înaintea lui Dumnezeu obiceiul de a blestema, mai ales când se face pentru nişte lucruri de nimic şi fără nici o căinţă. Pentru că sunt unii care socotesc blestemul obişnuit ca o hula împotriva Duhului Sfânt, eu voi căuta, după putere, să lămuresc ce înseamnă blestemul.

Deşi mulţi dintre dascăli spun că blestemul se înrudeşte cu hula, aceasta nu înseamnă că orice blestem este hulire împotriva Duhului Sfânt.

Adevărat este că atât blestemul, cât şi hulele odrăslesc din rădăcina mâniei, deci din aceeaşi rădăcină. Pentru aceasta, blestemul şi hula stau pe acelaşi cântar şi amândouă poartă venin de moarte, după cum şi maica lor, patima mâniei, are locul de cinste între cele şapte păcate de moarte. Cine se obişnuieşte să blesteme, uşor alunecă şi la hulă. Blestemul este un cuvânt potrivnic blagosloveniei. Şi după cum blagoslovenia arată o dorinţă spre bine şi spre mântuire, tot aşa blestemul arată o dorinţă spre paguba cuiva şi spre pierzare.

Am putea zice că şi blestemul este o rugăciune, însă nu spre folosul omului, ci spre paguba lui. De aceea legea creştină opreşte întrebuinţarea blestemului. El poate să fie folosit numai de păstorii duhovniceşti, ca o legătură pentru duhurile cele necurate sau ca o pedeapsă pentru cei nepocăiţi, care fac sminteala poporului.
Cei care blestemă la orice supărare, dau dovadă că nu au mintea sănătoasă, ori n-au credinţă curată. Blestemele cele nesocotite sunt ca nişte picături de otravă, care izvorăsc din inima celui mânios si mai ales din inima necredinciosului. De obicei, blestemele sunt roadele mâniei şi semne de pricopseală a celor pătimaşi. Ca să ne încredinţăm cât de mult urăşte Domnul blestemul, voi aminti un paragraf din Sfânta Evanghelie.

Înainte de Sfintele Patimi, mergând cu Sfinţii Apostoli spre Ierusalim, Domnul a trimis pe câţiva dintre ucenici mai înainte într-un sat de-al samarinenilor să vestească despre venirea Lui. Însă necredincioşii samarineni n-au voit să-L primească pe Domnul. Pentru aceasta Apostolii Iacob şi Ioan s-au tulburat şi au zis către Domnul: „Doamne, vrei să zicem să se pogoare foc din cer să-i mistuie, cum a făcut şi Ilie?“ Domnul însă i-a mustrat pentru socoteala lor, zicând: „Nu ştiţi ai Cărui Duh sunteţi? Căci Fiul Omului n’a venit să piardă sufletele oamenilor, ci să le mântuiască“, şi au trecut în alt sat (Luca IX 54, 55).

După cum se vede, Sfinţii Apostoli Iacob şi Ioan s-au mâniat împotriva samarinenilor, care nu voiau să-L primească pe Domnul, şi pentru asta voiau să-i pedepsească. Deci au cerut voie de la Domnul ca să rostească un fel de blestem, adică să-i ardă focul pe necredincioşi. Domnul însă i-a mustrat, căci nu voia să cheme pe nimeni la credinţă cu sila şi nici nu voia să facă răzbunare asupra cuiva. Căci El a venit pentru iertarea oamenilor, iar nu pentru pedeapsă. Cum ar fi putut îngădui Domnul blestemul, când El învăţa pe toţi, zicând: “Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blesteamă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi vă rugaţi pentru cei ce vă nedreptăţesc şi vă prigonesc ca să fiţi fiii Tatălui vostru care este în ceruri” (Matei 5, 44-45)?

Vedeţi cum i-a oprit Domnul pe Sfinţii Apostoli de a rosti vreun cuvânt greu, deşi ei cereau aceasta din râvna cea mare pentru credinţă şi din dragostea lor către Dascălul şi Stăpânul lor?

Acum gândiţi-vă cât de vinovaţi sunt cei care uneltesc blestemul pentru orice nimic. Mulţi folosesc cuvintele: “arde-l-ar focul” sau “mânca-l-ar moartea” ca şi cum ar zice: “bună ziua”. Obişnuinţa îi face să nu se mai sfiască de greutatea blestemului.

Dar vă rog, pe cei care aveţi obiceiul de a blestema, să deschideţi Psaltirea la Psalmul 108, stihurile 16-18 şi 27. Iată cum îl împodobeşte Sfântul Prooroc David pe cel care blestemă, căci zice: “Şi au iubit blestemul şi-i va veni lui, şi nu a voit blagoslovenia şi se va depărta de la dânsul! Şi s-a îmbrăcat cu blestemul ca şi cu o haină şi a intrat ca apa în maţele lui şi ca untuldelemn în oasele lui.” Iar mai departe zice: “Blestema-vor ei şi tu vei binecuvânta!” Pentru aceasta şi Sfântul Apostol Pavel ne porunceşte tuturor creştinilor, zicând: “Binecuvântaţi şi nu blestemaţi!”, căci: “Cei ce binecuvântează vor moşteni pământul, iar cei ce blestemă vor pieri!” (Psalmi 36, 22).

Sunt unii care rostesc cuvinte de blestem şi de afurisenie, în chip de glumă, pentru a face haz.

Desigur că aceste blesteme nu se lipesc de nimeni, însă cei care fac aceasta nu rămân fără de păcat, mai cu seamă dacă sunt clerici.
Mi-a povestit un ieromonah, că în vremea când era egumen la Sfântul Spiridon, în Ierusalim, mereu venea la dânsul o arăboaică şi se ruga să-i citească o molitvă pentru pruncul ei, care avea duh necurat. Egumenul nu voia cu nici un chip, căci femeia era turcoaică. Dar ea avea evlavie la Sfântul Spiridon şi la rugăciunea egumenului.

Într-o zi, când egumenul nostru era foc de supărat, a venit iarăşi femeia cu pruncul bolnav, rugându-l ca de obicei. Atunci evlaviosul părinte a rostit o înjurătură grecească, lungă şi răspicată. Biata femeie a luat înjurătura lui drept molitvă şi s-a bucurat, rugându-l ca să facă şi semnul crucii asupra bolnavului. Egumenul s-a mâniat şi mai tare şi, făcând mai mult în batjocură semnul crucii, a rostit totodată şi un puişor de blestem asupra copilului, zicându-i în greceşte: “Să piei de-aici, arătare, să nu te mai văd!” Sărmana femeie, neştiind ce a zis el, i-a mulţumit cu lacrimi în ochi şi s-a dus acasă, cu deplină nădejde a se face bine copilul pentru rugăciunea egumenului. Şi, într-adevăr, din ziua aceea pruncul s-a făcut sănătos, iar femeia venea adeseori la Biserică cu daruri şi povestea la toţi minunea care s-a făcut prin blagoslovenia cuviosului egumen. S-a speriat şi el singur de puterea credinţei, dar neavând curajul să mărturisească ce fel de rugăciune a făcut, s-a lipit de el duhul cel rău, care-l necăjea pe copil şi până în ziua de azi îl tulbură, după cum singur mărturiseşte.

Din pilda aceasta putem înţelege că blestemul cel nesocotit, adică nedrept, sau rostit în batjocură, se întoarce la cel care îl rosteşte, iar persoana blestemată, dacă este nevinovată, nu se alege cu blestem, ci dimpotrivă, primeşte după credinţă şi blagoslovenie.

Un lucru însă trebuie ştiut: că de la cel care are obiceiul blestemului se depărtează blagoslovenia, după cum zice Sfântul Prooroc David, şi niciodată nu se pricopseşte, căci blestemul nu este altceva decât izgonirea darului.

Drept dovadă că blestemul cel rostit pe nedrept nu se lipeşte de nimeni, ci se întoarce de unde a ieşit, vă amintesc o întâmplare minunată, care a avut loc în ţara noastră, pe vremea când era domnitor Cuza Vodă, iar la Episcopia de Râmnic păstorea Sfântul Episcop Calinic.

Într-o duminică Sfântul Ierarh Calinic mergea cu trăsura de la Râmnicu Vâlcea spre Mânăstirea Frăsinei. Era pe la sfârşitul lui aprilie, când se terminase cu aratul şi semănăturile începeau să înverzească. Însă mare i-a fost mirarea Sfântului Episcop când a văzut pe un om arând în ziua de Duminică. Din râvna lui cea mare pentru lege, episcopul s-a tulburat cu duhul şi a zis în gândul lui: “Blestemat să fie cel care necinsteşte ziua Domnului!”, cum zice la Sfânta Scriptură. În clipa când a cugetat Sfântul acestea, un diacon, care era cu el în trăsură, a văzut cum a ieşit o limbă de foc din gura Preasfinţitului. Şi, privind cu mirare, a observat că limba cea de foc a zburat asupra omului care lucra pe ogor, l-a înconjurat de trei ori şi pe urmă s-a întors iarăşi în gura Sfântul Calinic.

Diaconul n-a îndrăznit ca să spună chiar atunci cele văzute, ci mai târziu, când au ajuns la mânăstire. Auzind Sfântul despre vedenia diaconului, a înţeles îndată că aceasta s-a făcut pentru cugetarea lui. Cuvintele care le-a rostit în mintea lui au fost ca o legătură pentru creştinul care lucra în zi de sărbătoare. Dar pentru că limba de foc nu s-a oprit la ţăran, ci s-a întors înapoi, pentru aceasta Sfântul a socotit că omul este nevinovat. Deci a trimis imediat după o slugă ca să cheme la mânăstire pe ţăran, căci nu era departe ogorul lui. Ţăranul a venit cu multă frică şi, căzând la picioarele Episcopului, se ruga ca să-l ierte. Atunci sfântul episcop l-a întrebat ce nevoie mare l-a silit ca să lucreze duminica.
Bietul creştin a mărturisit cu lacrimi că n-a făcut aceasta din defăimare sau din necredinţă, ci din multa lui strâmtorare şi sărăcie. Căci zicea el: “Cât a fost vreme de arat, nimeni nu s-a îndurat să-mi dea plugul cu boi ca să-mi ar şi eu ogorul meu. Abia astăzi, când toţi sătenii au terminat treaba şi dobitoacele sunt slobode, am putut găsi şi eu un plug cu o pereche de boi, fără plată, la un vecin, şi pentru asta am ieşit la treabă, căci trecea vremea aratului şi am casă grea, neavând cu ce plăti lucrul”. Acestea le zicea bietul ţăran cu lacrimi de umilinţă şi se vedea că avea frica lui Dumnezeu în inimă şi multă căinţă.

Din povestirea lui a cunoscut Sfântul Calinic că Dumnezeu, pentru multa lui sărăcie, nu i-a socotit păcatul şi pentru aceasta nici blestemul nu s-a lipit de el, ci s-a întors înapoi, ca o pasăre care nu află adăpost.

Deci i-a citit omului o molitvă de dezlegare şi, dându-i un ajutor, l-a slobozit cu pace. Însă din ziua aceea se păzea Sfântul Ierarh Calinic de a rosti sau de a cugeta vreun cuvânt de legătură. El sfătuia pe toţi clericii săi să fie şi ei cu pază despre aceasta. Iar dacă vreunul ar fi rostit cuvinte grele, de legătură, asupra cuiva, atunci el singur, adică preotul, să aibă grijă să-l dezlege cât este în viaţă. Căci, zicea Sfântul, la ziua judecăţii, din mâna lui se va cere sufletul celui care a fost legat, dacă legătura a fost pe nedrept.

Din întâmplarea aceasta se vedea cât de mare putere au cuvintele persoanelor sfinţite, când sunt rostite din râvnă pentru Dumnezeu şi pentru Sfânta Credinţă. Dacă Sfântul Calinic a gândit numai la greutatea osândei pentru cei care defăimau ziua Domnului şi îndată s-a văzut pară de foc ieşind din gura lui, să ne gândim deci cu cât mai greu cad cuvintele celor sfinţiţi, când sunt rostite asupra celor vinovaţi. Este şi mai greu când se întâmplă chiar în vremea slujbei.

De asemenea, se blestemă singuri şi cei care fac nedreptate, precum şi cei care iubesc răzbunarea şi nu lasă nici un dram nerăsplătit, faţă de cei care îi nedreptăţesc ori îi necăjesc. Aceştia, când citesc Psaltirea, se leagă singuri prin cuvintele prooroceşti care glăsuiesc:
“Doamne, Dumnezeul meu, de am făcut aceasta, de este nedreptate întru mâinile mele, de am răsplătit rele celor ce-mi răsplătesc mie (adică celor ce mă asupresc), să prigonească dar vrăjmaşul sufletul meu şi să-l prindă. Să calce în pământ viaţa mea şi slava mea în ţărână s-o aşeze!” (Psalmi 7, 3-6).

Sfântul Ioan Iacob Hozevitul
extras din “Sfinţi şi mari duhovnici despre exorcizare şi tămăduire”

25
oct.
14

„Am înţeles, măcar în ceasul al 13-lea, că totul se plăteşte în viaţă”

fPxZJHxL9r0Sunt chirurg ginecolog de aproape două decenii şi multă vreme am trăit în pace şi belşug! Începând din 1999, viaţa mi s-a dat peste cap din senin…

Într-o noapte am visat o mulţime de nou-născuţi care, parcă, înotau într-un acvariu uriaş, aflat chiar în faţa mea, şi păreau că se sufocă, fiindcă pipăiau cu disperare peretele de sticlă, căutând o ieşire. N-am să le mai pot uita niciodată ochii aceia mari şi disperaţi ce priveau spre mine!

De a doua zi, au explodat în existenţa mea câteva necazuri care m-au dus până în pragul disperări. Soţiei i-a fost diagnosticat un cancer la sân şi a suferit o operaţie care a mutilat-o. În scurt timp, fiul meu – licean pe atunci – mi-a mărturisit, într-o manieră suspectă, că datorează o sumă mare de bani cuiva şi că viaţa i-ar putea fi în pericol dacă nu-şi achită datoria. Foarte repede am aflat că devenise dependent de heroină şi se împrumuta tot mai des, pentru că nu-i mai ajungeau banii ca să-şi plătească dozele. După nici o săptămână, mi-a fost furată maşina – un Volkswagen Passat nou-nouţ – pe care nu apucasem să o asigur împotriva furturilor. Şi pentru ca tabloul sumbru să fie complet, interiorul vilei noastre spaţioase a fost parţial distrus de un incendiu… Eram pur şi simplu copleşit.

Mă consideram un om relativ credincios şi mi-a venit deodată gândul să urc în dealul Patriarhiei, căci culmea disperării mele a coincis cu ziua de 27 octombrie, când se făcea pelerinaj la moaştele sfântului cuvios Dimitrie Basarabov. În orele cât am aşteptat la coadă, m-am rugat pe tăcute, întrebându-l pe sfânt ce era de făcut şi unde am greşit de s-au abătut atâtea nenorociri pe capul meu. Când am ajuns în faţa moaştelor, nu m-am mai putut gândi la nimic… Am izbucnit doar în plâns şi nu m-am putut opri decât târziu, după ce coborâsem dealul.

Vă rog să mă credeţi, în noaptea următoare l-am visat pe Sfântul Dimitrie cel Nou, care mi-a vorbit cu multă blândeţe, dezvăluindu-mi adevărul pe care eu îl ignorasem cu desăvârşire, ca un nelegiuit ce eram! Mi-a spus că acei nou-născuţi pe care îi văzusem în vis erau cei 187 de copii ce nu mai apucaseră să ajungă pe lumea aceasta pentru că eu le făcusem chiuretaje mamelor lor, la cererea acestora, şi primisem o mulţime de bani necuveniţi în schimbul acestor crime. Sfântul a continuat să mă lumineze cu aceeaşi blândeţe, lămurindu-mă că, dacă voi continua să comit asemenea pruncucideri, nenorocirile care se vor abate asupra mea vor fi şi mai mari. Mai mult decât atât, mi-a cerut să botez un număr de copii egal cu cel al pruncilor pe care îi omorâsem cu mâinile mele, spunându-mi: Vei vedea ce se va întâmpla , pe măsură ce vei duce la capăt o asemenea faptă bună! Şi nu mai păcătui…

De a doua zi nu am mai făcut nici un chiuretaj şi mi-am câştigat existenţa din consultaţii, naşteri sau intervenţii chirurgicale care ajutau la venirea pe lume a unor copii. La foarte scurt timp, am pornit cu soţia mea prin orfelinate însoţit de preotul de la noi din parohie, botezând cel puţin un copil în fiecare lună.

Vreau să vă spun că lucrurile au luat o cu totul altă întorsătură în viaţa mea… Astăzi, după cinci ani, soţia se simte bine, chiar dacă şi-a pierdut un sân, iar fiul meu, după terminarea liceului, m-a rugat să-l ajut să se interneze într-o clinică de dezintoxicare. Acum este pe deplin vindecat. Analizele medicale ale soţiei dovedesc că pericolul de cancer a fost îndepărtat. Ne-am refăcut casa cu greu, dar temeinic şi – surprinzător, pentru un păcătos ca mine – câştigurile noastre băneşti nu s-au diminuat foarte tare, în absenţa chiuretajelor. Am devenit credincios înţelegând, măcar în ceasul al treisprezecelea, că totul se plăteşte în viaţă. Vedeţi cum lucrează Dumnezeu prin sfinţii Săi?

Alexe I., medic specialist chirurg – obstetrică şi ginecologie, Bucureşti
Mărturii ale unor mame care au făcut avort, Piatra Neamţ, 2007
25
oct.
14

Sfântul Nil Atonitul, despre Antihrist și sfârșitul lumii

12-05Cand se va apropia vremea venirii lui Antihrist, se va intuneca mintea omului de toate patimile cele trupesti ale curviei, si foarte mult se va inmulti necredinta si faradelegea. Atunci omul va deveni de nerecunoscut, schimbandu-se fetele oamenilor, si nu se vor mai cunoaste fetele barbatilor de ale femeilor, pentru nerusinata imbracaminte si a parului din cap.

Oamenii din vremea aceea se vor inrai ca niste fiare salbatice, fiind inselati de Antihrist. Nu vor da respect parintilor si celor mai batrani, iar dragostea va pieri. Pastorii crestinilor, arhierei si preoti vor fi oameni cu slava desarta, afara de prea putini, cu totul nerecunoscand calea din dreapta de cea din stanga.

Atunci se vor schimba obiceiurile si traditiile crestinilor si ale Bisericii. Curatia va pieri de la oameni si va stapani faradelegea. Minciuna si iubirea de argint vor ajunge la cel mai inalt grad si va fi vai de cei care vor aduna bani. Curviile, preacurviile, sodomiile, hotiile si omorurile, in vremea aceea, vor fi pe toate drumurile. Pentru savarsirea acestor mari pacate, oamenii vor fi lipsiti de darul Sfantului Duh, pe care l-au primit la Sfantul Botez, precum si de mustrarea constiintei. Bisericile lui Dumnezeu vor fi lipsite de preoti credinciosi si evlaviosi si va fi vai de crestinii care se vor afla in lume, caci isi vor pierde cu totul credinta, nevazand la nimeni lumina cunostintei.

Atunci se vor duce la locurile ascunse si sfinte (manastiri si schituri), ca sa gaseasca mangaiere sufletului de multele tulburari si ispite pe care le vor intampina zilnic; dar usurare nu vor gasi, caci peste tot vor fi piedici si sminteli. Si toate acestea se vor face pentru ca Antihrist va stapani peste tot, va domni in toata lumea, va face semne si minuni cu inselaciune si va insela pe oameni cu viclenie, ca sa nascoceasca si sa vorbeasca unul cu altul de la un capat al pamantului la celalalt (telefonul, radiotelefonul, televiziunea, n.n.). Atunci vor zbura prin aer ca pasarile (avioanele n.n.) si vor inota prin adancul marii ca si pestii (submarinele n.n.).

Si toate acestea le vor face oamenii, traind in tihna, necunoscand ca acestea sunt inselaciunile lui Antihrist. Si asa de mult va inainta stiinta vicleanului, ca sa insele prin nalucire pe oameni, pentru a nu mai crede in Dumnezeu Cel in Sfanta Treime inchinat.

Atunci, vazand Prea Bunul Dumnezeu pierzania neamului omenesc, va scurta zilele pentru cei putini care se vor mantui; ca se va sili Antihrist cu slugile sale sa insele – de va fi cu putinta -, si pe cei alesi. Atunci fara de veste va veni sabia cu doua taisuri si va omori pe inselatorul si pe cei ce-i slujesc lui.

25
oct.
14

Unii nu cred că există iad şi Rai…

56067.bPărinte, unii nu cred că există iad şi Rai.

Nu cred că există iad şi Rai? Atunci cum este cu putinţă ca morţii să rămână în inexistență, de vreme ce sunt suflete? Dumnezeu este nemuritor, dar şi omul este nemuritor după har. Prin urmare, nemuritor va fi şi în iad. Pe lângă aceasta, Raiul şi iadul le trăieşte sufletul într-un anumit grad încă din această viată, potrivit cu starea în care se află.

Când cineva are mustrări de conştiinţă şi simte frică, tulburare, nelinişte, deznădejde, sau este stăpânit de ură, invidie etc., atunci trăieşte iadul. În timp ce, dacă înlăuntrul său există dragoste, bucurie, pace, blândeţe, bunătate etc., atunci trăieşte Raiul. Totul este sufletul, deoarece el este cel care simte şi bucuria, şi durerea.

Iată, mergi la un mort şi spune-i cele mai plăcute lucruri, de pildă: „A venit fratele tău din America” etc., şi vei vedea că nu va înţelege nimic. Chiar dacă i-ai rupe mâinile şi picioarele, tot nesimţitor va rămâne. Prin urmare, sufletul este cel care simte. Sau să presupunem că ai un vis frumos şi de aceea te bucuri, inima simte o negrăită dulceaţă şi nu vrea să se mai termine. Te trezeşti şi te mâhneşti pentru că te-ai trezit. Sau ai un vis urât, în care se face că îţi rupi picioarele şi de durere plângi. Din pricina agoniei pe care o ai, te trezeşti cu lacrimi în ochi, dar văzând că nu ai păţit nimic, spui: „Bine că a fost numai un vis!”.

Adică sufletul participă şi la bucurie, şi la durere. Omul suferă mai mult din pricina unui vis urât decât atunci când acel lucru s-ar petrece în realitate. Tot astfel şi bolnavul, suferă mai mult noaptea decât ziua. La fel se întâmplă şi atunci când moare omul, va fi foarte dureros dacă va merge în iad. Gândiți-vă să trăiască cineva un coşmar fără sfârşit şi să se chinuiască veşnic. Aici nu poți suporta un vis urât nici măcar pentru câteva minute… Cum, dar, vei putea suferi să fii veşnic – Doamne fereşte! – în mâhnire? De aceea este mai bine să nu mergem în iad. Voi ce spuneţi?

Din Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti. Volumul 4. Viața de familie, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 308-309

25
oct.
14

Dumnezeu este la datorie, datoria de a veghea asupra ta!

gand._trezvieOrice se întâmplă în viaţă este spre binele nostru… aşa ar trebui să încetăm a ne mai face griji pentru viitor!

După evenimentele de la 11 septembrie 2001, o firmă din SUA a invitat membrii rămaşi ai unor companii care fuseseră afectate de atentate să împartă spaţiul de birouri devenit disponibil.

La una din întâlnirile de dimineaţă, şeful serviciului de securitate a spus poveştile acelor oameni rămaşi în viaţă… şi motivele lor au fost toate lucruri aparent banale: directorul firmei a supravieţuit în ziua aceea fiindcă fiul lui începuse grădiniţa.Un altul a rămas în viaţă fiindcă ieşise să cumpere gogoşi.

O femeie a întârziat la serviciu fiindcă nu sunase ceasul deşteptător.

Un altul a pierdut autobuzul.

Altcineva şi-a murdărit hainele cu mâncare la micul dejun şi a trebuit să se schimbe.

Altuia nu i-a pornit maşina. Unul s-a întors să răspundă la telefon.

Copilul altuia nu a fost gata la timp pentru a fi dus la şcoală.

Altul nu a găsit nici un taxi liber atunci.

Exemplul care i-a uimit pe toţi a fost al unui om care se încălţase cu o pereche de pantofi noi în dimineaţa aceea. Pe drum spre serviciu l-au ros pantofii şi s-a oprit la farmacie să cumpere leucoplast. De aceea este în viaţă astăzi.

Acum, când mă înţepenesc în trafic, când liftul se închide exact în faţa mea, când mă întorc din drum să răspund la telefon…. adică toate acele lucruri mărunte care mă enervează, mă gândesc că probabil acela este locul în care Dumnezeu vrea ca eu să mă aflu în acel moment…

Data viitoare când dimineaţa ta pare că începe prost, când copiii se îmbracă prea încet, când nu găseşti cheile maşinii, când prinzi toate semafoarele pe roşu, nu te simţi supărat sau frustrat.

Dumnezeu este la datorie, datoria de a veghea asupra ta.

sursa Ziarul Lumina

25
oct.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-10-25

SÂMBĂTĂ
ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI TREIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Luca
(VIII, 16-21)

is-a Domnul: „Nimeni, aprinzând făclia, n’o acoperă cu un vas, nici n’o pune sub pat, ci o aşază în sfeşnic, pentru ca cei ce intră să vadă lumina. Că nu este nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut şi nimic tainic care să nu se cunoască şi să nu vină la lumina zilei. Aşadar, luaţi seama cum auziţi: Celui ce are i se va da; iar de la cel ce nu are se va lua şi ceea ce i se pare că are“. Şi au venit la El mama şi fraţii Săi; şi nu puteau să se apropie de El din pricina mulţimii. Şi I s’a dat de veste: „Mama Ta şi fraţii Tăi stau afară şi vor să Te vadă“. Iar El, răspunzând, le-a zis: „Mama Mea şi fraţii Mei sunt aceia care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l îndeplinesc“.
25
oct.
14

Apostolul Zilei : 2014-10-25

SÂMBĂTĂ
ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI TREIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Ap. II Corinteni 1,

8-11

F-150x150raţilor, nu voim ca voi să nu ştiţi de necazul nostru, care ni s-a făcut în Asia, că peste măsură, peste puteri, am fost îngreuiaţi, încât nu mai nădăjduiam să mai scăpăm cu viaţă. Ci noi, în noi înşine, ne-am socotit ca osândiţi la moarte, ca să nu ne punem încrederea în noi, ci în Dumnezeu, Cel ce înviază pe cei morţi, Care ne-a izbăvit pe noi dintr-o moarte ca aceasta şi ne izbăveşte, şi în Care nădăjduim că încă ne va mai izbăvi, ajutându-ne şi voi cu rugăciunea voastră pentru noi, aşa încât darul acesta făcut nouă, prin rugăciunea multora, să ne fie prilej de mulţumire, adusă de către mulţi pentru noi.



Blog Stats

  • 325.206 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte