Arhivă pentru 30 octombrie 2014

30
oct.
14

Învățământul din România și duhul demonic. Halloween sărbătorit în școli mai mult decât sărbătorile românești

141503.p In situatia in care dascalii din scoli invata copii cu paganisme, singura solutie ramane educatia din familie. Parintii sa nu isi lase copii la “serbarile” de Halloween organizate in scoli.

Din pacate multi nu isi dau seama de pericolul ce il reprezinta Halloween pentru viitoarele generatii. Copii nostri sunt invatati de acum cu aceste sarbatori ca si cum ar fi un lucru firesc, o simpla joaca de-a magia. Din pacate, acest duh demonic, caracteristic cugetului american, este preluat de massmedia romaneasca. Asta nu ne mira, stiind ca tot ce este antiromanesc este promovat in massmedia din Romania. Trist este ca multi profesori din scoli sustin si promoveaza in institutiile de invatamant aceasta sarbatoare a vrajitoriei.

Este dureros ca un dascal, indiferent ca ar fi de la tara sau de la oras, organizeaza petreceri de Halloween cu copiii carora le predau la cursuri, in timp ce multi au uitat de ziua recoltei sau de ziua eroilor. Aceasta sarbatoare, pe langa faptul ca e pagana, are si consecinte grave in formarea personalitatii copiilor inca de mici. Multi copii nu stiu care este ziua nationala a Romaniei, sau lucruri importante din istoria tarii, in timp ce toti sunt chemati de profesorii lor sa sarbatoreasca “Halloween” si “Valentine’s day”. Daca e sa fim atenti cine sunt profesorii care promoveaza aceste “sarbatori” observam cu usurinta ca majoritatea dintre ei sunt robi ai anumitor vicii. Nu e greu sa constati ca unii dascali sunt mai preocupati de banchetele de la sfarsitul anului, de “petreceri cu clasa”, in timp ce educatia copiilor lasa de dorit. Cam aceeasi profesori incurajeaza o vestimentatie indecenta la fete si invata copii ca sexul e un lucru firesc indiferent de varsta.  Iata cam cine sunt acei profesori care indeamna copii la sarbatoarea Halloween-ului! Ce se va alege de noua generatie?

Promovarea unor astfel de sarbatori este o sfidare fata de jertfelnicia stramosilor nostri. Pentru ce au murit Brancovenii, razesii lui Stefan sau Mihai Viteazul? Cu siguranta nu pentru aceste “invataturi” pe care unii le preiau cu “demnitate” lasandu-se manati de pofte si slabiciuni. Nici pentru ca generatia noastra sa ramana pasiva de educatia urmasilor nostr.

O fetita dintr-un sat apropiat a venit zilele trecute la manastire si a intrebat: “Maicutelor, am auzit ca aveti la manastire un atelier de croitorie. Ati putea sa imi faceti si mie o rochita de vrajitoare? Joi avem la scoala serbare de Halloween si domnul profesor ne-a spus sa ne imbracam in vrajitoare si sa ne mascam” Copilul, in naivitatea lui, nu si-a dat seama de ceea ce cere pentru ca in mintea sa a fi vrajitor i se parea ceva firesc, asa i-a spus profesorul. Practic, acest copil nu mai are nevoie sa fie spalat pe creier caci deja au facut-o dascalii sai din scoala. Singura solutie pentru a salva educatia copiilor e ca parintii sa nu lase copii sa mearga la aceste “sarbatori” organizate in scoli.

ieromonah Eftimie Mitra

30
oct.
14

Rugăciunea în duh și adevăr înaintea icoanelor făcătoare de minuni

hristosPe măsură ce începi a te ruga în duh și adevăr înaintea unei sfinte icoane – de pildă, a Mântuitorului – așa încât dacă credința ta în prezența celui zugrăvit în icoană ajunge până la a-L vedea viu pe acesta, aceasta chiar se întâmplă, prin har, cu adevărat.

Pildă sunt icoanele făcătoare de minuni, care vorbesc, izvorăsc lacrimi, sânge și așa mai departe: fiindcă anume acestea arată toate neobișnuit de viu și de expresiv. Ce e cu neputință pentru Dumnezeu, Care poate să dea viață pietrei și să facă din ea un om…? Tot așa, în chip minunat, El poate face asta cu un chip zugrăvit. Toate sunt cu putință celui care crede (Mc. 9, 23), și către cel credincios Se pogoară în chip minunat Cel Preaînalt – iar El se unește cu semnul de viață făcător al crucii și face minuni.

Din Sfântul Ioan de Kronstadt, În lumea rugăciunii, Editura Sophia, p.97

30
oct.
14

Fiul meu, ţine Rugăciunea!

bnn_0Într-o altă zi, pe când îmi făceam ascultarea pregătind mâncare pentru obşte, rosteam Rugăciunea cu gura: Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă! Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă! Stareţul mă urmărea cu metania sa şi, văzându-mă că lucrez şi rostesc Rugăciunea cu gura, se bucura foarte mult.

Căci atunci când vedea că cineva nu rostea Rugăciunea, se întreba în sinea sa: Oare ce spune acesta înlăuntrul său? Nu cumva mintea lui hoinăreşte? Şi ca un părinte duhovnicesc ce era, se neliniştea. Dar când ne auzea, rostind Rugăciunea, se încredinţa că într-adevăr ne rugam. Iar în acea clipă, când eu găteam şi rosteam Rugăciunea, dintr-o dată, de bucurie că mă auzea rugându-mă, dar şi pentru că avea să plece din această viaţă, mi-a spus:

– Fiul meu, ţine Rugăciunea! Toată viaţa ta ea îţi va fi mângâiere. Ţine rugăciunea şi toate vor merge ceas. Nu te teme, căci după plecarea mea această Rugăciune va fi pentru tine totul şi te va ţine pe calea cea duhovnicească şi monahală. Să nu o laşi, fiul meu!

– Cu rugăciunile Sfinţiei Voastre, Gheronda, o voi ţine.

Stareţul meu Iosif Isihastul, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2002, p. 408-409

30
oct.
14

„Ochii care nu se văd se uită”?

71240119_440267_423436Ce părere aveţi despre relaţiile la distanţă? E adevărată zicala: „Ochii care nu se văd se uită”?

Depinde. Depinde de ochi. Eu am uitat multe nume, dar ochi nu am uitat. Sunt oameni pe care îi recunoşti imediat după ce i-ai privit în ochi, îţi aduci aminte de unde îi ştii.

La distanţă? Ca să vă răspund la întrebare o să vă spun o poveste, o fabulă.

Se spune că un om a murit împreună cu câinele său şi a plecat să se ducă la Rai. A ajuns la poarta Raiului şi a bătut. I-a deschis cineva foarte amabil şi omul îl întreabă:

„Aveţi un pahar cu apă rece?”

„Da, avem. Fântâna este acolo!”

„Pot să intru cu prietenul meu, câinele?”

„Nu se poate aici cu câinele. În Rai nu se intră cu câinele!”.

Şi omul, trist, spune: „Nu pot să mă despart de el; m-a slujit, m-a iubit, a murit împreună cu mine; mă duc mai departe!”.

Şi merge ce merge, ajunge la o poartă părăsită, undeva în pustiu. Poartă era, dar gard nu era, nici pe o parte, nici pe alta. Şi în poartă cineva citea ceva. Zice:

„Bună ziua!”

„Bună ziua!”

„Aveţi un pahar cu apă rece?”

„Avem, uite acolo fântâna!”

„Pot să-l iau şi pe prietenul meu, câinele?”.

Şi zice: „Sigur că da, ia-l!”

„Dar ce-i aici?”

„Aici e Raiul.”

„Cum, aşa e Raiul?”

„Da!”

„Şi unde am fost mai înainte, ce ara?”

„Acolo era iadul!”

„Păi, de ce i-aţi lăsat înaintea voastră, căci păcălesc oamenii şi poate intră acolo?”

„Păi, special am lăsat, că acolo intră toţi cei care se leapădă de prietenii lor!”.

Extras din Monahia Siluana Vlad, Deschide cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, 2013, p. 39

30
oct.
14

Rugăciune, dar şi milă…

ucenikRugăciunea are foarte mare importanţă pentru lume în general, ca şi pentru persoanele singuratice, în special; pentru cei sănătoşi şi în bună stare, ca şi pentru cei bolnavi şi în suferinţă. Numai că nu trebuie să rămânem doar la rugăciune, când e nevoie de mai mult decât rugăciune. În Pateric se spune că un părinte, care era mai mare peste o obşte de zece inşi, se ruga lui Dumnezeu ca şi în viaţa de dincolo de mormânt să fie şi el împreună cu ucenicii lui.

Condiţia pentru aceasta a fost stabilită prin minune dumnezeiască: “Să fie ucenicii la măsurile părintelui” şi atunci vor putea fi împreună în veşnicie. În viaţa aceasta pământească s-a constatat că ucenicii nu erau la măsurile părintelui. Căci ei n-au ajutat pe un bolnav pe care l-au găsit pe cale, pe când părintele, cu toate că era singur, şi-a dat toată silinţa să-l ajute pe acel bolnav, care de fapt nu era un bolnav obişnuit, ci era îngerul lui Dumnezeu, închipuit într-un bolnav, fără ajutor.

Este interesant de observat că cei zece ucenici ai părintelui, deşi erau cu toţii împreună, nu s-au simţit îndemnaţi să facă ceva concret pentru cel ce se întâmplase a le fi în cale, în timp ce părintele, singur fiind s-a gândit să-l transporte în spate şi să nu-l lase acolo unde îl întâlnise.

Pe mine, de la prima lectură a acestui pasaj din Pateric, m-a surprins felul cum a întâmpinat bolnavul de pe cale constatarea celor zece ucenici, că n-au ce să facă cu el. Bolnavul, ca şi cum ar fi fost de acord cu ei, că într-adevăr n-au cum să-l ajute, a zis: “Duceţi-vă şi rugaţi-vă pentru mine”. Mie, acest  cuvânt mi-a apărut de la prima lectură şi a continuat să-mi rămână în minte ca o ironie. Bineînţeles, are şi rugăciunea rostul ei, dar ea nu înlocuieşte şi nu suplineşte ceea ce s-ar mai putea face şi ceea ce ar mai trebui făcut, adică mila, ajutorul material efectiv.

 

Din Arhim. Ioanichie Bălan,  Ne  vorbeşte  Părintele  Teofil (Pârâian), vol. I, Ed. Episcopiei Romanului,  1997,  p. 71-72

30
oct.
14

Fără dragoste, nu există creștinism

img16Amintiți-vă că sunteți fii și fiice a Bisericii Ortodoxe. Acestea nu sunt cuvinte goale. Amintiți-vă angajamentul  pe care acestea le implică.

Viața pământească este trecătoare: suntem prea puțin conștienți de rapiditatea cu care ea se scurge. Cu toate aceestea, această viață trecătoare ne determină destinul sufletului pentru veșnicie. Nu uitați aceasta nici măcar pentru o clipă!

Încercați să duceți o viață evlavioasă. Rugați-vă lui Dumnezeu la biserică, rugați-vă lui Dumnezeu acasă, cu râvnă, cu credință, și încredințați-vă voii Lui. Împlinți-I poruncile sfinte și mântuitoare. În afara Bisericii, în afara ascultării pe care I-o datorăm, nu există mântuire.

Darul cuvântului este unul dintre cele mai mari daruri ale lui Dumnezeu. El îl înnobilează  pe om și-l ridică deasupra tuturor făpturilor. Dar acest dar este atât de rău folosit de omenirea căzută! Păstrați acest dar și obișnuiți-vă să-l folosiți așa cum se cuvine unui creștin. Nu judecați, nu vorbiți în deșert. Feriți-vă ca de foc de răutatea limbii și de pălăvrăgeală, nu uitați cuvintele Domnului și Mântuitorului nostru: „Căci din cuvintele tale vei fi găsit drept, şi din cuvintele tale vei fi osândit.” Nu vă dedați minciunii. Sfânta Scriptură ne avertizează cu severitate: „Pierde-vei pe toţi cei ce grăiesc minciuna”.

Iubește pe aproapele tău ca pe tine însuți. Fără dragoste, nu există creștinism. Nu uitați că iubirea creștină nu este egoistă, ea implică jertfa. Nu pierdeți nicio șansă în care puteți arăta milă și iubire.

Fii delicat, curat și smerit în gândurile, cuvintele și faptele tale. Nu vă asemănați celor destrăbălați.  Nu-i luați drept exemplu și feriți-vă să aveți relații prea apropiate cu ei. Nu vă faceți relații inutile cu necredincioșii – necredința este contagioasă. Păziți blândețea și bunăcuviința totdeauna și în tot locul. Aveți grijă să nu vă contaminați cu obiceiurile nerușinate ale acestei lumi.

Îndepărtează frica, îngâmfarea și mândria. Mândria este cauza pentru care îngerul cel mai înalt și cel mai puternic a fost aruncat afară din ceruri. Amintește-ți  faptul că „pământ eşti şi în pământ te vei întoarce”. Fii smerit cu desăvârșire.

Scopul vieții este acela de a ne pregăti pentru veșnicie. Faceți din aceasta preocuparea voastră principală! Vai de cei pe care indiferența și neglijența îi vor duce la pierzanie!

Mitropolitul Filaret Voznesensky, noul mucenic

30
oct.
14

Dacă îţi ceri iertare de trei ori şi nu te iartă…

pr-cleopa– Dacă eşti certat cu cineva şi vorbeşti cu el, dar el totuşi nu vrea să răspundă, ce trebuie să facem în acest caz?

– Dacă a intrat diavolul atât de tare în inima lui şi nu te iartă, oricine ar fi – cumătru, cuscru, soră, frate –, trebuie să-i zici de trei ori: „Iartă-mă, frate, pe mine păcătosul şi Dumnezeu să te ierte!”

– Dar dacă după aceasta tot te urăşte şi nu te iartă?

– Dacă îţi ceri iertare de trei ori şi nu te iartă, păcatul rămâne asupra lui. Dar tu să-ţi faci datoria şi până de trei ori să-ţi ceri iertare. Dacă nu te iartă, rămâne greutatea asupra lui şi tu roagă-te pentru el şi urmează sfatul preotului tău.

Din Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a 2-a, vol. 3, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, p. 138

30
oct.
14

Dumnezeu nu condamnă căderea, ci lipsa voinţei omului de a se ridica

frica_1Dumnezeu a lăsat posibilitatea curăţirii noastre prin Sf. Botez şi prin al doilea Botez şi prin al nenumăratelea Botez, care este taina Sf. Spovedanii. „Datu-mi-s-a mie putere în cer şi pe pământ. Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile. Cărora veţi ierta păcatele vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, ţinute vor fi” (Matei 28, 18-19). Este această putere dată Apostolilor, Episcopilor, Preoţilor, puterea de a te curăţi. Şi atunci venim şi spunem: „Am săvârşit un păcat!” Dar ai avut puterea să te curăţeşti de el. Dacă tu nu te-ai curăţit de el, Dumnezeu a sădit în tine conştiinţa, iar conştiinţa este aceea care te rânduieşte în iadul veşnic sau în raiul veşnic.

Noi spunem că Dumnezeu pedepseşte. Nu-i adevărat. Dumnezeu nu pedepseşte. Dumnezeu numai îşi ia puţin mâna de pe noi şi atunci diavolul îşi face de cap. Dumnezeu cel mult slobozeşte acţiunile diavolului asupra noastră, pentru că Dumnezeu, fiind Atotbun, nu poate să intervină (şi nici nu vrea, pentru că atunci ar depăşi această însuşire a Lui: atotbunătatea). Dar, pentru plinirea atotdreptăţii sale, Dumnezeu lasă să se reproducă acest dezechilibru. Dumnezeu nu condamnă căderea omului. Dumnezeu condamnă lipsa voinţei omului de a se ridica. Aşa că, Hristos s-a răstignit pentru noi, şi-a vărsat sângele până la ultima picătură şi Hristos a înţeles cât poate omul, că de aceea s-a întrupat în chip de om, să vadă cât poate duce firea umană. Şi a văzut cât poate duce. A mers şi a dus crucea, a postit, s-a rugat, a răbdat de foame, a plâns, a înţeles durerea, a putut să verifice ce stare ai când cineva te pălmuieşte pe nedrept şi a ajuns până acolo să spună: „Iartă-le lor, că nu ştiu ce fac! Iartă-le lor, Părinte, păcatele lor”.

Deci dacă El a făcut toate acestea, dacă a înţeles slăbiciunea firii umane, dacă a lăsat botezul pentru anularea păcatului strămoşesc şi spovedania pentru celelalte păcate, iar dacă omul nu vrea să se adape din izvorul răscumpărării lui autentice, este foarte drept ceea ce conştiinţa noastră va hotărî: iadul veşnic. Singura discuţie poate rămâne: de ce veşnic? Iată de ce veşnic: pentru că şi raiul este veşnic. Pentru că au existat toate posibilităţile să eviţi iadul veşnic. Dumnezeu ar vrea să te ierte, dar conştiinţa ta nu te lasă! La dreapta sau la stânga o vom lua în funcţie de sentinţa conştiinţei noastre.

Din Părintele Nicolae Tănase, Soțul ideal, soția ideală, Editura Anastasis, Sibiu, 2011, p. 185-186

30
oct.
14

“Iartă-mă, dragostea mea”

imbratisareIertarea în căsnicie înseamnă să ştim să nu dăm importanţă la „cine a făcut” sau „de ce a făcut” sau „cum a putut să facă”, ci la „care este cea mai scurtă modalitate de a remedia situaţia”.

Domnul Radu m-a învăţat un lucru important: orăşelul în care am crescut a fost un adevărat rai pentu băieţii care adorau apa. Într-o zi, autoritatea care supraveghea râul nostru a anunţat organizarea unui concurs de canoe indian. Cursa urma să aibă loc în partea de sus a oraşului, într-o porţiune a râului pe care nimeni din grupul nostru nu o cunoştea. În zilele dinaintea concursului am examinat foarte atent traseul şi am început antrenamentul intensiv. Domnul Radu locuia în apropierea râului, acolo unde noi obişnuiam să ne jucăm şi, astfel, el devenise prietenul nostru nedespărţit. Odată, la unul dintre antrenamente, am început să mă plâng de faţă cu dânsul din cauza stâncilor şi a pietrelor ascuţite care se aflau pe traseu. A ascultat mult timp cu atenţie plângerile mele vrednice de milă, până m-a întrerupt cu următoarele cuvinte: „Fiul meu, niciodată n-ai să câştigi, dacă stai şi te gândeşti la stânci. Lasă-le deoparte şi uită-te pe unde se poate trece”.

Iată un cuvânt frumos care se potriveşte şi celor îndrăgostiţi.

Hai să presupunem că soţul tău a fost cel care a început o ceartă. Sau, hai, să spunem că vinovată ai fost tu. Este posibil ca nici unul dintre voi să nu-şi amintească de unde a început cearta. Dar ce importanţă are de unde a început? Important este când se va termina. La foarte multe chestiuni care privesc dragostea, spusa: „cu cât mai repede, cu atât mai bine” are o însemnătate specială.

Deci, dacă astăzi a fost ziua ta rea, nu ezita: fugi şi sună-l la telefon. Lasă-ţi dragostea să se reverse cât mai tandru, cerându-ţi iertare. Bucuria se va naşte din această biruinţă a ta şi tu vei reuşi să ajungi la adevărata demnitate, eliberată de greutatea greşelilor tale, rostind aceste cuvinte foarte importante pentru căsnicie: „Iartă-mă, dragostea mea”.

Din Charlie W. Shedd, Scrisori Caterinei. Sfaturi unei tinere căsătorite, Editura Bizantină, București, p. 65-66

30
oct.
14

Naşii, părinţii spirituali ai finilor

cununie_1De unde provine tradiţia de a avea naşi la Cununie?

Din cele 7 Sfinte Taine ale Bisericii Ortodoxe, cea a Cununiei sau Nunţii este reglementată mai târziu. Iniţial, era privită doar ca o simplă binecuvântare, apoi întâlnim şi o scurtă slujbă a acestei binecuvântări. Nu în toate Bisericile locale se practică tradiţia de a avea naşi, în unele participă doar doi martori. Nevoia de a avea naşi este ca ei să adeverească Taina săvârşită şi îşi iau angajamentul de a susţine bunul, sănătosul şi creştinescul mers al nou-înfiinţatei familii. Ei devin părinţi spirituali, ghidându-i pe tineri în viaţa de familie. Deşi cei care se căsătoresc sunt maturi şi iau decizii singuri, naşii nu doar supraveghează şi îndrumă, dar se roagă şi susţin tânăra familie.

Ce reguli trebuie să urmeze naşii atunci când decid să cunune un cuplu?

Să nu o facă pur formal sau din alte interese, să fie o decizie izvorâtă din adâncul rădăcinii inimii şi să-şi asume responsabilităţile unor naşi. Năşia nu este un act de văzul lumii, ci este o înrudire duhovnicească plină de dăruire şi de responsabilitate. Totodată, naşii ar trebui să fie precauţi atunci când sunt solicitaţi de a-i cununa pe doi tineri, cercetându-le viaţa, valorile, scopurile vieţii etc. Uneori naşii sunt mai responsabili decât finii, iar aceştia din urmă nu îi iau în serios, decât drept decor la ceremonie.

Cum ar trebui să alegem corect naşii?

După virtutea lor, să fie cu credinţă, nădejde, dragoste, smerenie, cumpătare etc. Să fie apţi de a-i îndruma, să le fie un bun exemplu finilor, să fie înduhovniciţi şi înţelepţiţi. Tot important este să nu fie egoişti, dar plini de dragoste jertfelnică.

Mulţi confundă rolul naşilor de cununie cu cea a naşilor de botez. Sau, mulţi fini îi exploatează oarecum pe naşii lor de cununie când ei îşi botează pruncii. Unde este limita?

Nu este obligatoriu ca naşii de cununie să fie şi naşii de botez ai copiilor. Fiecare copil îşi poate avea naşii săi, cei care sunt în stare să-şi asume astfel de responsabilităţi. Şi în cazul încreştinării sunt abuzuri şi devieri, pe care Biserica nu le încurajează, încât unii nu botează copiii până nu revine naşa de peste hotare, apoi nu botează că nu sunt pe loc toţi cumătrii, iar aceştia uneori sunt exagerat de mulţi. Adevăratul naş este cel care ţine pruncul în braţe, deci participă cu trup şi suflet, şi îşi asumă acest jug, deloc uşor, de a contribui la creşterea duhovnicească a pruncului.

Într-un cuvânt, suntem în mare CRIZĂ! Oamenii de astăzi oficiază ceremonii religioase pur formal, în fală sau mânaţi de alte interese.

Să trecem de la formalism la trăire sinceră şi curată a sentimentelor noastre, care ar face ca naşii de botez şi de cununie să fie autentici şi să contribuie la creşterea şi dezvoltarea unor personalităţi înduhovnicite.

răspunsuri oferite de pr. Octavian Moşin

Revista Mireasa şi Mirele, nr. Iulie-August, 2014

30
oct.
14

Naşterea de copii mulţi este mai mult o chestiune de jertfă şi mai puţin de mijloace materiale

O_ea2Q0zzSg-550x365Naşterea de copii mulţi este mai mult o chestiune de jertfă şi mai puţin de mijloace materiale.

Stareţul considera că familiile cu mulţi copii sunt foarte binecuvântate de Dumnezeu. Şi a adus de fată următorul fapt: Un oarecare soț cu mulţi copii a murit cam de tânăr. Toți care l-au cunoscut au spus că era foarte aspru şi-şi chinuia femeia şi copiii. Însă cu puţin timp înainte de a muri, a venit la pocăinţă, a cerut iertare de la familia sa, s-a mărturisit şi a plecat pregătit. Şi Stareţul a comentat: – Dumnezeu, răsplătind ascultarea omului acestuia în problema naşterii de prunci mulţi, l-a mântuit şi pe el şi i-a scăpat şi familia de comportamentul său grosolan.

O familie, dintre fiii lui duhovniceşti, cu trei copii se împotrivea de flecare dată când Stareţul punea problema dobândirii celui de-al patrulea copil. Printre îndreptăţirile sale neraţionale, pe soţ îl preocupa intens eventuala mutare a sa, ca funcţionar de stat, din zona Atenei, fapt ce ar fi avut consecinţe asupra familiei sale.

Părintele Epifanie, ca întotdeauna, printre alte ’reţete’ tămăduitoare, a spus:

Să le lăsăm, fiule, pe toate, prin rugăciune, în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, ca să avem rezultate pozitive. Dragostea lui Dumnezeu a hărăzit perechii acesteia al patrulea copil şi soţului post nemutabil. A rămas mulţi ani funcţionar în zona Atenei şi numai când au crescut copiii destul, a apărut mutarea sa, dar pentru un scurt interval de timp. La botezul celui de al doilea copil al unei familii dintre fiii lui duhovniceşti, a accentuat:

– Naşterea de mulţi copii este mărturisire şi mucenicie. Mărturisire deoarece creştinul cu mulţi copii in fiecare zi mărturiseşte credinţa, căci împlineşte porunca lui Dumnezeu referitoare la naşterea de copii. Mucenicie, deoarece continuu suferă batjocurile şi ironiile acestei lumi, dar şi deoarece se consumă necurmat în grijile familiale.

La întrebarea unui oarecare dacă este bine să ajute economic o familie cu mulţi copii, fără să aibă cunoştinţă de situaţia adevărată a ei şi dacă va cheltui cu prudenţă ajutorul ce i-l va oferi, Stareţul a spus: – Fiule, este cu mulţi copii şi are neapărată nevoie. Dă-i fără să cercetezi prea mult. Cine face azi atâţia copii? Cei căsătoriţi nu trebuie să evite numai zămislirea, ci şi programarea copiilor. Să se lase cu încredere în mâinile lui Dumnezeu şi să considere venirea fiecărui copil un mare dar dumnezeiesc. Copiii nu sunt cozonaci să-i comandăm la brutărie când vrem şi cum vrem. Nu trebuie să ne scape nici pentru o clipă faptul că omul, născând copii, se face împreună Creator cu Dumnezeu.

Din Pr. Epifanie I. Teodoropulos, Crâmpeie de viaţă, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2003, p. 152-153

30
oct.
14

Nimic nu-i dezbină mai mult pe oameni decât invidia

invidiaNimic nu-i dezbină mai mult pe oameni decât invidia, care e o boală neînchipuit de grea şi mult mai primejdioasă decât iubirea de argint, căci ea este rădăcina tuturor relelor. Iubitorul de argint este mulţumit atunci când el dobândeşte ceva, pe când cel care invidiază nu se mulţumeşte decât atunci când semenul său nu dobândeşte nimic. Fericirea sa este nefericirea celuilalt. Există o nebunie mai mare ca aceasta?

Omul invidios se topeşte ca o lumânare văzând că vecinului său îi merge bine. Astfel, el nu numai că se lipseşte de bunătăţile cereşti, dar nici în această viaţă nu are linişte. Molia nu roade lâna şi nici viermele carnea aşa cum invidia roade şi distruge inima şi măruntaiele omului invidios.Rău mare este invidia. Există ceva mai rău decât ea?Poate preacurvia. Dar cel care săvârşeşte preacurvie măcar, pe de o parte, simte o anumită plăcere, iar pe de altă parte, păcătuieşte doar câteva minute, pe când cel care invidiază nu se odihneşte zi şi noapte, căci invidia este un vierme care îi roade inima fără încetare.

Află că cine doreşte rău semenului său sau îl nedreptăţeşte, sie însuşi îşi face rău. Pe când cine doreşte binele pentru semenul său sau îi face bine, sie îşi face bine. Cel care este vorbit de rău, nu numai că nu va fi nedreptăţit, dar va primi şi o mare răsplată. Nu acesta este vrednic de pedeapsă – bineînţeles, dacă nu a prici­nuit el însuşi vorbele rele care s-au iscat despre el -, ci acela care îl vorbeşte de rău. Nefericiţi sunt şi au fost toţi oamenii invidioşi din toate timpurile şi din toate locurile, pentru că se chinuiesc din pricina răutăţii lor şi, mai mult decât atât, sunt izgoniţi de Dumnezeu pentru acest păcat înfricoşător. Nu le rămâne altceva de făcut decât să se pocăiască şi să dobândească smerenie şi dragoste, ca să primească linişte sufletească şi bunăvoinţa lui Dumnezeu.

Din Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieţii, Editura Egumeniţa, Galaţi, p.233-234

30
oct.
14

Apostolul Zilei : 2014-10-30

JOI
ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI DOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Coloseni 1, 24-29; 2

, 1

F-150x150raţilor, acum mă bucur de suferinţele mele pentru voi şi împlinesc, în trupul meu, lipsurile necazurilor lui Hristos, pentru trupul Lui, adică Biserica, al cărei slujitor m-am făcut, potrivit iconomiei lui Dumnezeu, ce mi-a fost dată mie pentru voi, ca să aduc la îndeplinire cuvântul lui Dumnezeu, taina cea din veci ascunsă neamurilor, iar acum descoperită sfinţilor Săi, cărora a voit Dumnezeu să le arate care este bogăţia slavei acestei taine între neamuri, adică Hristos cel dintru voi, nădejdea slavei. Pe El noi Îl vestim, sfătuind pe orice om şi învăţând pe orice om, întru toată înţelepciunea, ca să înfăţişăm pe tot omul, desăvârşit în Hristos Iisus. Spre aceasta mă şi ostenesc şi mă lupt, potrivit lucrării Lui, care se săvârşeşte în mine cu putere.

Căci voiesc ca voi să ştiţi cât de mare luptă am pentru voi.

30
oct.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-10-30

JOI
ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI DOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Luca
(IX, 49-56)

n vremea aceea s-a apropiat de Iisus unul dintre ucenicii Săi şi I-a zis: „Învăţătorule, noi am văzut pe unul scoţând demoni întru numele Tău şi l-am oprit, pentru că el nu merge cu noi“. Iar Iisus i-a zis: „Nu-l opriţi; căci cel ce nu este împotriva voastră este pentru voi“. Şi a fost că atunci când s’au apropiat zilele înălţării Sale, El Şi-a întărit gândul de a merge la Ierusalim. Şi a trimis vestitori înaintea Sa. Şi mergând ei, au intrat într’un sat de Samarineni, ca să-I pregătească totul. Dar ei nu L-au primit, pentru că El Se îndrepta spre Ierusalim. Şi văzând aceasta, ucenicii Iacob şi Ioan I-au zis: „Doamne, vrei să zicem să se coboare foc din cer să-i mistuie, cum a făcut şi Ilie?…“. Iar El, întorcându-Se, i-a certat şi le-a zis: „Nu ştiţi ai Cărui Duh sunteţi? Că Fiul Omului n’a venit să piardă sufletele oamenilor, ci să le mântuiască“. Şi s’au dus în alt sat.



Blog Stats

  • 323.355 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte