Arhivă pentru 3 noiembrie 2014

03
nov.
14

Așa cum m-a văzut greșind, tot așa mă va vedea pocăindu-mă

o_femeie_ce_s-a_pocaitO fată care în timpul liceului trăise cu prietenul ei si care, după ce rămăsese însărcinată, făcuse un avort de frica părintilor ei, a simtit că fără Dumnezeu viata nu are rost si s-a apropiat de biserică. Vreme de trei ani a trăit în curătie, după ce Îi promisese lui Dumnezeu că nu se va mai culca decât cu sotul ei, după nuntă.

Dar, într-o seară, fiind apăsată de singurătate, a iesit să se plimbe în parc. A făcut cunostintă cu un doctor, nu foarte frumos dar prezentabil, si plimbarea s-a terminat în patul doctorului.

Dimineata, când a ajuns acasă, s-a dus în fata icoanei si s-a rugat:

– Doamne, iartă-mă, că desi am căzut încă o dată, am să pun din nou început bun. Mă voi spovedi si voi lupta din toate puterile să nu mai cad.

După rugăciune, a văzut în camera ei un drac mare si urât:

– De ce te mai rogi? Gata, de acum vei fi a noastră…

– De unde stii tu că voi fi a voastră? Puternic este Dumnezeu să mă ridice iar si să mă ierte.

– De unde stii că te va ierta?

– Dumnezeu stie că nu am mintit când i-am spus că nu vreau să mai cad niciodată. Stie cât m-am luptat. Si, asa cum m-a văzut gresind, tot asa mă va vedea pocăindu-mă.

Auzind acestea, dracul a plecat rusinat. Iar fata, mirată că diavolul a lăsat-o în pace, a căpătat si mai mare nădejde în mila lui Dumnezeu. Fără să mai amâne, în loc să meargă la serviciu, a alergat la părintele ei si s-a spovedit cu inimă frântă. Si, primind canon, a plecat cu nădejdea că Dumnezeu o va ierta.

Extras din Danion Vasile, Patericul Mirenilor, Pilde pentru secolul XXI, Editat de Editura Egumeniţa. Galaţi. 2004
03
nov.
14

Dimineaţa când vă sculaţi voi, câte ore vă rugaţi?

deti22Dimineaţa când vă sculaţi voi, câte ore vă rugaţi? Ia spuneţi, mamă! – Dar avem treburi, părinte. Zicem câteva rugăciuni şi plecăm. – ’’Văruit pe necârpit, bodaproste c-am gătit!“, îmi spunea o fată cum se roagă mama ei: ”Tatăl nostru, Care eşti în Ceruri… Mărie, hăi, ai dat mâncare la gâşte?…, sfinţească-se numele Tău…fată, hăi, ai luat rufele de pe sârmă? vie împărăţia Ta”. Ştii cum râde dracul de femeia aceea? Se îmbolnăveşte. ÎI băgaţi în spital. Ea zice «Tatăl nostru» cu gândul la gâşte şi la rufe. Vai de noi! Dumnezeu cercetează inimile şi rărunchii şi El nu ştie numai ce gândim noi acum, ci ce o să gândim până la moarte. Dar când îi vorba să stai la rugăciune, tu te gândeşti la treburile astea trecătoare?

Când staţi la rugăciune, totdeauna întâi să cereţi iertare unul de la altul: ”Iartă-mă, femeie!“ ”Iartă-mă, bărbate!“ ”Iartă-mă, băiete!“ ’’Sărut mâna, tată!“ ’’Sărut mâna, mamă!“ ”Iertaţi-mă!“. Şi să răspundeţi: ’’Dumnezeu să vă ierte!“

Iată atunci te iartă Dumnezeu. Poate ai supărat pe mama, pe tata, pentru că zicem la ’’Tatăl nostru“: Şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Dacă ai iertat, te iartă şi Dumnezeu; dacă nu, nu! Auzi ce spune Sfântul Apostol Pavel? Soarele să nu apună întru mânia voastră. N-ai voie să ţii supărare pe cineva până la asfinţitul soarelui. Este mare păcat. Dar dacă mori în noaptea aceea!? Te duci în fundul iadului. Că dacă n-ai iertat din inimă, nu te iartă Dumnezeu pe tine. În Pateric a venit un frate la un bătrân în pustie.

– Părinte, uite fratele cutare a zis aşa, aşa… – Fiule, iartă-l!

– Nu-l pot ierta, părinte!

– Fiule, du-te şi-l iartă, şi-ţi cere iertare!

– Nu pot, părinte, că dacă îl iert el se face mai rău. Atunci a zis bătrânul: – Hai să ne rugăm, fiule!

S-a pus bătrânul în genunchi – bătrânul cu barba albă -, a luat fesul de pe cap şi: „Tatăl nostru Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă astăzi şi nu ne ierta nouă greşalele…

Dar fratele:

– Nu aşa, părinte!

– Ba aşa, fiule: „…şi nu ne ierta nouă greşalele…”

– Părinte, ai greşit!
– N-am greşit, fiule! Că dacă nu vrei să-l ierţi pe fratele tău, aşa să zici “Tatăl nostru“. Îţi convine? ”Şi nu mă ierta, Doamne, de păcate, că nici eu nu iert!“ De ce a pus Preaveşnicul şi Preasfântul Dumnezeu în ’’Tatăl nostru“ condiţia asta? Ca să ne ierte Dumnezeu, precum şi noi iertăm. Că dacă nu ierţi, nu-ţi iartă nici Dumnezeu. Dacă ai avea ură sau zavistie, să ferească Dumnezeu! Zavistia este mai rea decât diavolul!

Extras din Arhim. Cleopa Ilie, Ne vorbeşte părintele Cleopa vol. 3, Editura Episcopiei Romanului, 1996, p. 108-109

03
nov.
14

Cel care se îndreptăşeşte nu poate fi ajutat duhovniceşte

paisieAm observat că astăzi şi cei mici şi cei meni pe toate le justifică cu o gândire satanică. Diavolul pe toate li le explică în modul său personal şi astfel se află în afara realităţii. Îndreptăţirea este o tâlcuire satanică.

– Şi cum se face. Părinte, că unii la fiecare cuvânt află replică?

– O, este înfricoşător să discuţi cu un om care s-a obişnuit să se îndreptăţească! Este ca şi cum ai vorbi cu un îndrăcit. Cei care se îndreptăţesc – Dumnezeu să mă ierte – îl au de stareţ pe diavolul. Sunt nişte oameni chinuiţi. Nu au pace înlăuntrul lor. Iar din aceasta au făcut o ştiinţă. Adică precum un hoţ nu doarme toată noaptea şi se gândeşte cum poate reuşi să fure, tot astfel şi aceştia se gândesc mereu cum să-şi îndreptăţească o greşeală sau alta a lor. Sau precum cineva se gândeşte cum să afle ocazia de a face un bine sau cum să se smerească, aceştia, dimpotrivă, se gândesc cum să justifice pe cele ce nu se pot justifica. Se fac avocaţi! N-o poţi scoate la capăt cu unii ca aceştia.

Este ca şi cum ai vorbi cu diavolul însuşi. Ce-am păţit cu unul! În timp ce îi spuneam: „Ceea ce faci nu este corect, la cealaltă trebuie să iei aminte, nu mergi bine. Trebuie să faci asta şi asta…”, acela pentru orice afla îndreptăţiri şi la sfârşit îmi spune: „Nu mi-ai spus ce să fac”. „Bre, omule, oare ce vorbim de atâtea ceasuri? Îti spun greşelile tale, că nu mergi bine şi mereu te îndreptăţeşti. Trei ceasuri m-ai sufocat, m-ai topit. Cum nu ţi-am spus ce să faci?’ Să-i spui pilde ca să-i dai să înţeleagă că nu este decât egoism satanic în felul cum înfruntă lucrurile, că primeşte influenţe diavoleşti şi că, dacă nu se schimbă, se va pierde, şi în cele din urmă să spună: „nu mi-ai spus ce să fac!’. Cum să nu explodezi? Când cineva este nepăsător, le depăşeşte pe toate cu „nu-i nimic”. Dar dacă nu este nepăsător, se sufocă. Eu îi fericesc pe cei nepăsători.

– Părinte, cred că în nici un caz nu aţi vrea să fiţi nepăsător.

– Măi copile, cel puţin cel nepăsător nu se consumă aşa, fără rost. Să suferi pentru un îndurerat, aceasta are sens. Dar ca să te topeşti cu acesta, să-i spui atâtea şi atâtea şi în cele din urmă să-ţi spună: „nu mi-ai spus ce să fac”, şi să justifice cele ce nu se pot justifica! În felul acesta din om se face diavol. Înfricoşător! Dacă s-ar gândi numai la osteneala pe care o faci – ca să nu mai vorbim de durere – ca să-l ajuţi, s-ar schimba puţin. Deşi te vede că suferi, te osteneşti, te chinuieşti, nu ia în seamă nimic.

– Părinte, atunci când cineva se îndreptăţeşte pentru o neorânduială pe care a făcut-o şi-i spui: „Aceasta este îndreptăţire”, dar acela continuă să se îndreptăţească, încercând să demonstreze că aceea nu este îndreptăţire, oare este cu putinţă ca unul ca acesta să se mai îndrepte?

– Cum să se îndrepte? Îşi dă seama că greşeşte, pentru că se chinuieşte, dar din egoism nu vrea să recunoască. Este foarte înfricoşător!

– Da, dar acela spune: „Nu mă ajuţi. Vreau să mă ajuţi. Nu m-ai chemat ca să discutăm? Pentru ce mă dispretuieşti?”.

– Ei, aceasta tot de la egoism porneşte. Adică este ca şi cum ar spune: „Eu nu sunt vinovat, tu eşti vinovat că nu merg bine’. Acolo ajunge. Lasă-l! Nu trebuie să te preocupi de el, pentru că nu poate fi ajutat.

Pentru un astfel de suflet duhovnicul sau stareţul nu are nici o răspundere. Acesta este egoism satanic, nu omenesc. Egoism omenesc are şi acela care nu se va smeri să spună „iartă-mă”, dar cel puţin nu va vorbi ca să se îndreptăţească. Cel care se îndreptăţeşte pe sine atunci când greşeşte îşi schimbă inima sa în refugiu diavolesc. Dacă nu-şi va zdrobi eul său, va continua să greşească mai mult şi se va zdrobi fără folos de însuşi egoismul său. Când cineva nu ştie ce mare rău este îndreptăţirea, are circumstanţe atenuante. Dar când ştie sau i-o spun alţii, atunci nu are circumstanţe atenuante.

Este trebuinţă de multă atenţie atunci când mergi ca să ajuţi pe cineva care a învăţat să se îndreptăţească, pentru că uneori se întâmplă următorul lucru: dacă se îndreptăţeşte înseamnă că are mult egoism, iar când îi vei spune că ceea ce a făcut nu este corect, va spune alte minciuni şi alte îndreptăţiri, până ce îti va dovedi şi aceea şi cealaltă, ca să apară nevinovat. Dar în felul acesta tu, care ai mers să-i dovedeşti că greşeşte, te faci pricina să se facă mai egoist, mai mincinos. Din clipa în care vei vedea că îşi continuă îndreptăţirile, nu mai este nevoie să-i dovedeşti nimic. Fă numai rugăciune ca să-l lumineze Dumnezeu.

Extras din Cuviosul Paisie Aghioritul, “Nevointa duhovniceasca“, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003
03
nov.
14

Pe Dumnezeu nu-i supărat pe noi atât de mult, cât pentru faptul că suntem nepăsători

parintele-arsenieEu sunt întrebat toată ziua: Cum să ne rugăm, cum? Doamne, Doamne, Doamne, Doamne, dacă zicem, e bun. Pentru că Dumnezeu nu-i supărat pe noi atât de mult, cât pentru faptul că suntem nepăsători. E supărat pentru asta Dumnezeu. Eu v-am făcut şi la Mine nu vă gândiți. Eu vă iau, eu vă fericesc, eu vă judec, nu vă gândiți şi la Mine deloc?

Această nepăsare Îl doare pe Dumnezeu. Ca orice mamă căreia nu-i plânge copilul deloc ca să-i dea țâță. Ei, nepăsarea asta e foarte dureroasă. Unde-i iubirea autentică? Deci întrebarea este: De ce n-ai iubit? Răspunsul e limpede: Pentru că am urât, am duşmănit, şi asta este ce ai băgat în traista veşniciei tale. Trăistioara aia mică, nici aia nu e plină; din ea te hrăneşti o veşnicie întreagă, cu un simplu: Doamne, Doamne, Doamne, Doamne. Nu trebuie să ne concentrăm pe rugăciuni lungi sau rugăciuni mistice. Aceea este a oamenilor mari.

Noi suntem viermi, dar poate nici aşa. Rugăciunea Doamne Iisuse e o rugăciune foarte importantă, de mare taină, dar să fie tăcută. Pretinde lucrul ăsta, rugăciunea inimii: taină. Dacă se poate, nici tu să nu ştii că zici. Aşa de tainică este. Ai rugăciuni Tatăl nostru, ai psalmi. Şi dacă nu taci, ai vorbit față de tine însuți, că eu suflu şi răsuflu. Dar nu te-ai întrebat: De unde e puterea aceasta? Rugăciunea inimii e o rugăciune foarte importantă şi foarte bogată, foarte înzestrată, dar tainică. Dacă ai vorbit este egal cu a mâna oile la un cioban. Dar ăla ştie de ce le mâna, tu nici nu ştii ce faci.

Am auzit şi eu şi zic că e ceva decât nimic; dar tu eşti departe de nimic. Rugăciunea inimii e viața ta: sufli şi răsufli. Nu se vorbeşte. Prezinți acest lucru, intri într-o intimidate cu divinitatea: Doamne Iisuse, Dumnezeule, miluieste-mă pe mine păcătosul! Dar eu am redus-o până la să zic aşa: Doamne, Doamne, Doamne. Nu merge să păcăleşti. Spun Doamne, Doamne, dar pe toate fibrele, nu pe unde trece sângele vieții, sângele nevăzut; nu sângele roşu, sângele duhului. Să-mi spuneți unde greşesc şi mă corectez. Cine poate să se plângă că nu a ştiut? N-ai ştiut că bate clopotele? Te întreb: De ce

Parintele Arsenie Papacioc

03
nov.
14

“Când Dumnezeu îţi trimite dragostea, nu înseamnă că-ţi dă de-a gata şi o mare iubire”

vis-de-primavara– Nu toata lumea are parte in viata aceasta de iubiri extraordinare. E vina noastra? Tine de noi sa traim o mare iubire sau ea e un dar de la Dumnezeu?

– Dumnezeu are un drum clar pentru fiecare. Nu exista coincidente. Faptul de a intalni o anumita persoana tine de voia Domnului. Dar felul in care reactionam noi la intalnirea respectiva tine de noi. Fiecare persoana care ne iese in cale e un dar de la Dumnezeu si noi trebuie sa ne intrebam, de fiecare data, de ce a randuit Dumnezeu sa intalnesc omul ala. Ce pot eu sa fac din relatia asta? Ce trebuie eu sa inteleg? Ce folos pot sa trag? Apoi, sa nu confundam indragostirea cu iubirea. Daca Dumnezeu iti trimite dragostea, nu inseamna ca-ti da de-a gata si o mare iubire. Dragostea e doar o arvuna de la Dumnezeu. Daca o cheltui fara stiinta, nu mai ajungi niciodata la iubirea adevarata. Poate la inceput nu pare mare, dar iubirea, daca se lucreaza, creste tot mai mult. Iubirea nu e emotie, e o putere. Dumnezeu nu e trup si totusi se defineste pe sine ca iubire. Deci, iubirea nu e trup! Sigur, si componenta asta trupeasca intra in iubire, dar nu se reduce totul la ea. Iubirea e o mare putere a omului, primita de sus, o putere care trebuie eliberata si lucrata de fiecare in parte. Spun eliberata, pentru ca cel mai adesea ne iubim pe noi insine, si atunci iubirea este inchisa in noi, se invarte in cerc. Este o iubire egoista, intoarsa catre sine, in loc sa fie libera si sa nu ceara nimic in schimb.

– Iubirea adevarata e intotdeauna libera?

– Da, iubirea adevarata afirma libertatea celuilalt. Nu incearca sa-l stapaneasca. Aici se greseste cel mai mult in relatii, cand unul incearca sa-l transforme pe celalalt, sa-l ajusteze dupa gustul propriu. Cand iubesti, trebuie sa iesi din tine in sensul de a incerca sa-l traiesti pe celalalt, sa-l intelegi pe celalalt, sa vezi lumea prin ochii lui. Daca ii calci libertatea, apare instinctul de aparare. Si se va inchide in el. Se va feri de tine, se va simti agresat. Intr-o relatie trebuie sa existe un balans intre apropiere si distanta. Trebuie sa-i pastrezi celuilalt taina, sa n-o spulberi. Sa nu incerci sa cotrobai in toate cotloanele sufletului lui, sa nu intri cu excavatorul peste flori. Tupeul, indrazneala distrug misterul celuilalt. Exercitiul acesta al iesirii din noi insine uneori e dureros, inseamna sa parasesti o pozitie sigura, sa iesi din confortul felului tau de a fi, adoptand felul celuilalt de a fi. Dar numai asa te poti largi, te poti imbogati si poti transforma iubirea in cale de cunoastere. Daca ramai in tine insuti, esti foarte sarac. Ba, mai mult, te trezesti ca toti iti intorc spatele. Te trezesti singur.

– Ar trebui atunci sa cultivam toleranta in dragoste?

– Ar trebui sa facem exercitiul alteritatii, nu al tolerantei. Toleranta e un fel de ingaduinta fata de ceva ce tie nu-ti convine, presupui ca celalalt are niste defecte pe care tu, din marinimie, le treci cu vederea. Adica toleranta presupune mandria. Or, intr-o relatie de iubire tu nu ai dreptul sa consideri felul tau de a fi mai bun ca al celuilalt, n-ai voie sa ceri celuilalt sa se schimbe, trebuie sa-ti ceri tie sa-l suporti pe celalalt. In iubire, nu trebuie sa te preocupe binele tau, ci trebuie sa te pui pe tine in slujba celuilalt, preocuparea ta sa fie devenirea lui. Scopul lui nu e sa te infrumuseteze pe tine, sa te faca sa te simti mai frumos si mai bun. Iubirea traita drept schimba oricum lucrurile in bine. Faptul ca ma daruiesc total, ca ma arat jertfitor il face si pe celalalt sa se corecteze, sa se simta, il schimba in bine. Parintele Teofil Paraian spunea ca dragostea niciodata nu calculeaza si dragostea totdeauna calculeaza. Cum vine asta? Pai, niciodata nu calculeaza ce daruieste, ca sa-i atraga atentia celuilalt uite, cate am facut pentru tine, acum da-mi si tu la fel. Si in acelasi timp calculeaza mereu cat primeste, ca sa poata da mai mult. Asta e iubirea adevarata.

– Cateodata, oricate ai face pentru celalalt, el ramane indiferent si nu-ti intoarce nici o farama de dragoste. Cum stii care e omul pentru care merita sa dai tot?

– In ordinea fireasca, important e sa nu te implici intr-o relatie pana nu esti sigur de ea. Potentialul de afectiune, de iubire, trebuie pastrat pana gasesti o persoana cu care te potrivesti cu adevarat, cu care sa ai in primul rand o potrivire sufleteasca, nu trupeasca. Apoi, un om de calitate, daca a intalnit un alt om de calitate si se jertfeste pana la capat, reuseste sa-l invinga pe celalalt prin iubire, chiar daca celalalt iubeste mai putin. Iubirea unuia, cu statornicie, poate sa salveze iubirea celuilalt. Am cunoscut multe recuperari miraculoase de relatii care erau in pragul esecului si au ajuns chiar mai puternice si mai profunde ca inainte. Oamenii trebuie sa invete sa aprecieze crizele. Intrebarea mai are insa si o capcana. Daca te opresti la om, risti sa pierzi tot. Daca il ai in minte mereu si pe Dumnezeu, gasesti in jur suficiente persoane care sa merite sa dai tot, fara sa-ti mai fie teama ca ai putea pierde. Nici un om nu merita in sine sa-i dai tot. Pentru ca omul ala nu e ultima realitate, dar Dumnezeul din el, da. In definitiv, prin om ne daruim, de fapt, lui Dumnezeu.

Extras din interviu cu Pr. Pantelimon de la Oașa, Formula AS, nr. 973, anul 2011

03
nov.
14

Care este adevărata smerenie?

smerenia3_0Când stai de vorbă cu patima, îţi vorbeşte însuşi satana. Când îi consideri pe ceilalţi inferiori ţie, atunci e patimă. Când ai gânduri de umilinţă, că eşti ultimul şi cel mai rău dintre oameni, nevrednic şi vinovat întru toate, atunci coboară harul Sfântului Duh peste sufletul nostru cel fără patimă.

Fiecare cât ştie după mintea şi pregătirea lui adevărul de credinţă, să caute să-l păzească la nivel personal, adică pentru mântuirea sufletului lui.

Care este adevărata smerenie? Nu să fugi, ci să rămâi, cu răbdare şi curaj, să treacă ispitele peste tine. Aceasta este adevărata smerenie, care nu poate fi cu laşitate, ci cu bărbăţie duhovnicească. Să spui: „Aşa merit! Aşa trebuie pentru mine. Ceilalţi sunt sfinţi, eu sunt rău”. Asta să o spui în orice situaţie ai fi.

Călugărul care nu-şi ţine pravila şi canonul este un mort. Altfel ce sens are să părăsim lumea şi să venim la monahism?

Să ne smerim întotdeauna şi atunci toţi ne vor fi apropiaţi. Dar dacă ne vom ţine grumazul ţeapăn, atnnci de toţi vom fi respinşi.

Din Stareţul Dionisie – Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos, Editura  Prodromos, 2009, p. 290-291

03
nov.
14

Putem rămâne oi a lui Hristos şi printre lupi, dar la fel de bine şi neoameni printre oameni

pavelNoi suntem ziditi pentru a fi nemuritori şi, se înţelege, suntem zidiţi din dragoste. Să avem şi noi, dară, dragoste faţă de vrăjmaşi! Dar noi n-o avem nici faţă de apropiaţii noştri. Ştiti şi singuri în ce stare se află familia, societatea… Omul, pe lângă raţiune, mai este dăruit şi cu inimă, şi cu sentimente, şi cu voinţă ca putere care poate să înfăptuiască ceea ce raţiunea şi inima găsesc de cuviinţă. Pe lângă acestea, mai este dăruit şi cu libertate, în virtutea căreia omul poate face voia lui Dumnezeu, dar I se poate şi împotrivi.

Cum zice filosoful nostru, Boja Knejevici: «Omul e o fiinţă care poate fi atât de bună încât să-L bucure pe Dumnezeu, dar poate fi şi atât de rea încât să-l ruşineze pe diavol». Vedeţi ce mare diferenţă! Unde ne vom afla ţine doar de noi.

De bună seamă, aceşti cincizeci de ani de mare atheism şi de folosire a tuturor mijloacelor pentru promovarea materialismului au contribuit mult la starea noastră actuală de robie. Dar, până la urmă, omul poate să rămână Om şi printre neoameni. Poate să rămână oaie a lui Hristos şi printre lupi, dar la fel de bine poate să fie şi neom printre oameni. Cu cât împrejurările sunt mai grele şi omul rămâne Om, cu atât mai mare este el în faţa lui Dumnezeu şi-n faţa înaintaşilor şi-a oamenilor de bună-credinţă. Iată o pilda: pe lângă Domnul Hristos au stat doispreze­ce din cei mai apropiaţi ucenici, Apostolii Săi, dar Iuda a rămas Iuda, trădator. Şi el a văzut cu ochii săi viaţa, faptele şi minunile Domnului, a auzit şi cuvintele din gura Sa, cuvinte pe care noi acum putem doar să le citim!

Pe atunci, un numar mare de oameni, evrei, aşteptau ve­nirea Mântuitorului – dar îl aşteptau ca împărat al lumii acesteia, care să nimicească împărăţia Romei şi să ridice o nouă împărăţie în care Evreii să fie poporul conducător. Iar El vine şi le propovăduieşte că va muri pe Cruce! De neînţeles! Şi Apostolii erau din poporul evreiesc, ca şi Născătoarea de Dumnezeu. Este adevărat, Hristos nu este evreu în sensul paternităţii care dă apartenenţa la un popor. Adam nu este nici evreu, nici sârb. El este părintele tuturor. Toţi Apostolii sunt din poporul evreiesc, ca şi primii creştini, cu toate acestea majoritatea evreilor au rămas în afara Bisericii, deoarece n-au crezut că Hristos este adevăratul Mântuitor.

Cu cât vom inainta în timp, cu atât va fi din ce în ce mai greu. Hristos a ştiut cum vor fi vremurile şi ne-a înştiinţat din timp, ca să ne pregătim şi să nu ne ducem şi noi după cei mulţi care merg spre prăpastie. Al nostru este a ne strădui să fim cu adevărat Oameni, pregătiţi să rămânem oile lui Hristos şi printre lupi. Dumnezeu ne trimite lupii ca să-i iubim şi pe ei, pentru că şi ei, văzând viaţa şi credinţa noastră, să-­şi dorească să ajunga oi ale lui Hristos. Dar, în orice caz, cel mai im­portant e ca noi să nu ajungem lupi. Acest gând ne va ţine şi trupeşte, şi sufleteşte. Iar dacă va trebui să pierim, să pierim ca Oameni. Ca neoameni să nu primim nici să trăim, nici să murim.

Extras din Sa fim oameni.Viata si cuvantul Patriarhului Pavel al Serbiei. Editura Predania 2011, p. 136-137




Blog Stats

  • 309.357 hits

Arhive

Adormirea Maicii Domnului Aghiasma Ajunul Bobotezei apa sfintita Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat Ce simbolizeaza semnul Crucii savarsit de credinciosi? cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria darul lui Dumnezeu De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Doamne DUMNEZEU Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Familia Familia creştină Focsani fraților! Hristos Icoanele in cultul ortodox Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Ispitele Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Lunea Sfantului Duh Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul Noi Nu te atinge de Mine omule Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Petru si Pavel - sarbatoarea dragostei lui Hristos Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Purtarea crucii Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Rusaliile răbdare Saptamana Alba Saptamana Luminata Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Epitaf Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul Triodul Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Părinte