Arhivă pentru 5 noiembrie 2014

05
nov.
14

Vindecarea sufletului prin Taina Spovedaniei

6_2Oamenii s-au îndepărtat de Taina Mărturisirii și de aceea se îneacă de gânduri și de patimi. Câți nu vin și cer să-i ajut în vreo problemă de-a lor, dar nici nu se spovedesc, nici nu merg la biserică. “Mergi la biserică?”, îi întreb. “Nu”, îmi raspund. “Te-ai spovedit vreodată?”. “Nu. Dar am venit să mă faci bine”. “Dar cum așa? Trebuie să te pocăiești de greșalele tale, să te spovedești, să mergi la biserică, să te împărtășești atunci când ai binecuvântare de la duhovnicul tău, iar eu voi face rugăciune să te faci bine. Uiţi că există şi altă viaţă şi trebuie să ne pregătim pentru ea?”. “Ascultă, Părinte, cele ce le spui despre biserici, altă viaţă etc., pe mine nu mă preocupă. Astea sunt basme. Am mers la vrăjitori, la medium şi nu au putut să mă facă bine. Am aflat că tu mă poţi face bine”. Hai, acum descurcă-te! Le spui despre spovedanie, despre viaţa viitoare şi îţi spun: “Acestea sunt basme”, iar pe de altă parte, te roagă: “Ajută-mă, că iau hapuri”. Ei, cum, în chip magic se vor face bine?

– Părinte, unii spun: “Nu aflăm duhovnici buni şi de aceea nu mergem să ne spovedim”.

– Acestea sunt îndreptăţiri. Fiecare duhovnic are putere dumnezeiască din moment ce poartă epitrahil. Săvârşeşte Taina, are har dumnezeiesc şi atunci când citeşte rugăciunea de iertare Dumnezeu şterge toate păcatele pe care le-am mărturisit cu pocăinţă sinceră. De noi depinde cât ne vom folosi prin Taina Mărturisirii. Odată a venit acolo la Colibă unul care avea probleme psihologice, cu   gândul că am harisma străvederii şi aş putea să-l ajut. “Ce prevezi pentru mine?”, mă întreabă. “Să cauţi un duhovnic şi să te spovedeşti, ca să poţi dormi ca un puişor şi să nu mai iei medicamente”, îi spun. “Nu mai există astăzi duhovnici buni, îmi spune. Mai demult existau”. Vin cu gând bun, că vor fi ajutaţi, dar nu primesc ceea ce le spui, şi păcat de cheltuielile cu drumul.

Văd însă şi o nouă tehnică a diavolului. Bagă în minţile oamenilor gândul că, dacă fac o oarecare făgăduinţă şi o împlinesc, dacă mai merg şi la vreun loc de închinare, sunt în regulă duhovniceşte. Şi vezi pe mulţi mergând cu lumânări şi cu alte obiecte făgăduite la mănăstiri, la locuri de închinare şi le atârnă acolo, mai fac şi cruci mari, mai plâng puţin şi se limitează la acestea. Nu se pocăiesc, nu se spovedesc, nu se îndreaptă, iar aghiuţă se bucură.

– Părinte, un om care nu se spovedeşte poate fi liniştit lăuntric?

– Cum să fie liniştit? Ca să simtă cineva odihnă trebuie să arunce molozul dinlăuntrul său. Asta se va face prin mărturisire. Omul, deschizându-şi inima sa duhovnicului şi mărturisindu-şi greşelile se smereşte şi astfel deschide uşa cerului, lăsând să coboare din belşug harul lui Dumnezeu, care îl eliberează. Prin mărturisire omul aruncă din lăuntrul său orice ar fi nefolositor şi rodeşte duhovniceşte… Cel care nu are duhovnic ca să se sfătuiască cu el în călătoria sa duhovnicească se încurcă, se osteneşte, întârzie şi cu greu va ajunge la destinaţia sa. Dacă îşi dă singur soluţii la problemele lui, oricât de înţelept ar fi, rămâne întunecat, deoarece se mişcă cu încredere în sine şi mândrie.  Iată, atunci când vine cineva cu evlavie, cu gândul că sunt sfânt, deşi eu sunt tinichea, am observat că simt înlăuntrul meu o schimbare şi cele pe care i le spun nu sunt ale mele. Din aceasta îmi dau seama limpede că omul acesta a venit cu evlavie şi Dumnezeu, ca să nu-l nedreptăţească, îmi dă mie această stare bună. In aceste cazuri, dacă este vorba de o problemă serioasă, Dumnezeu te vesteşte şi-i poţi spune ce se va întâmpla, când se va întâmpla şi cum s-o înfrunte.

In viata duhovnicească este nevoie de povăţuitor duhovnicesc

Astăzi lucrul cel mai de nevoie este ca oamenii să afle un duhovnic, să se spovedească, să aibă încredere în el şi să se sfătuiască cu el. Dacă au duhovnic şi îşi fac un program de rugăciune, cu puţin studiu, dacă merg la biserică şi se împărtăşesc, atunci nu au de ce să se teamă în această viaţă. Precum pentru sănătatea trupului caută un medic bun, tot astfel şi pentru sănătatea sufletului său va căuta un duhovnic bun pe care îl va cerceta în mod regulat, avându-l pe acela ca medic al sufletului său.”

Din Cuviosul Paisie Aghioritul, Nevointa Duhovniceasca, Ed. Evanghelismos, Bucuresti, 2003

05
nov.
14

Tot mai mulţi studenţi din SUA susțin uciderea copiilor după naştere

268187-publimedia-shutterstockTot mai mulţi studenţi americani sunt de acord cu “avortul postnatal”, adică uciderea copiilor după naştere, afirmă liderii a două organizaţii de peste Ocean. Liderii de la Created Equal şi Survivors of the Abortion Holocaust susţin nu doar că unii studenţi sunt de acord cu uciderea copiilor până la 5 ani, pentru că aceştia nu ar avea “conştiinţă de sine”.

Întâlnim tot mai mulți oameni, în aproape toate campusurile vizitate, care consideră acceptabil moral să se ucidă cu regularitate bebeluși după naștere. Deși acest punct de vedere este încă perceput drept șocant de majoritatea oamenilor, el capătă tot mai multă popularitate”, a spus Mark Harrington directorul organizaţiei Created Equal, citat de stiripentruviata.ro.

Kristina Garza, purtătoarea de cuvânt a Survivors of the Abortion Holocaust, afirmă că studenţii cu tendinţe ucigaşe îşi aleg argumentele din ideile lui Peter Singer, omul care a scris în 1979 că “bebelușii umani nu se nasc conștienți de sine sau capabili să priceapă faptul că există în timp. Ei nu sunt persoane [… prin urmare] viața unui nou-născut este inferioară ca valoare față de viața unui porc, a unui câine sau a unui cimpanzeu.” Aceasta mai declară că pentru susţinătorii avortului este foarte uşor să adopte astfel de idei: “Pentru cei care sunt ferm pro-avort, aceștia înțelegând că avortul ucide o ființă umană, este foarte ușor să accepte uciderea unei ființe umane după naștere. Există această noțiune, frecvent întâlnită în campus, că este OK să fie omorâți bebeluși întrucât, cumva, nu devenim oameni până când nu avem conștiință de sine.”

Aceasta spune că Singer este una lecturile cele mai întâlnite ce li se recomandă studenţilor în campusurile americane.

În acest an, doi experţi publicau în revista Journal of Medical Ethics un argument în favoarea uciderii copiilor nou-născuţi, pentru că ar fi “irelevanţi din punct de vedere moral”. 

Tot în 2014, Comisia Europeană a refuzat să adopte o rezoluţie prin care copiii care supravieţuiesc avortului să aibă dreptul la îngrijire medicală, în ciuda faptului că până acum s-au înregistrat sute de astfel de cazuri, bebeluşii fiind lăsaţi să moară.

sursa http://activenews.ro

05
nov.
14

Cine intristeaza preotul, intristeaza pe Duhul Sfant

carte-rugaciune_19Domnul ne-a iubit într-atât încât a suferit pentru noi pe cruce; şi suferinţele Lui au fost atât de mari, încât nu le putem pricepe, pentru că iubim puţin pe Domnul. Tot aşa, şi păstorii noştri duhovniceşti suferă pentru noi, deşi adeseori nu vedem suferinţele lor. Şi pe cât de mare e iubirea păstorilor, pe atât de mari sunt şi suferinţele lor. Noi, oile, trebuie să înţelegem aceasta şi să-i iubim şi cinstim pe păstorii noştri.

Fraţilor, să rămânem în ascultare de păstorii noştri şi atunci va fi pace obştească şi Domnul va rămâne prin Duhul Sfânt cu noi toţi.

Mare faţă este preotul, slujitor la altarul lui Dumne­zeu. Cine-l întristează, întristează pe Duhul Sfânt Care via­ză în el.

Ce să spunem atunci de episcop? Episcopilor li s-a dat un mare har al Duhului Sfânt; ei stau mai presus decât toţi; ca vulturii ei se ridică în înălţimi şi de acolo văd în depărtări nesfârşite şi cu o minte de-Dumnezeu-grăitoare [teologică] păstoresc turma lui Hristos.

Duhul Sfânt, se spune, a aşezat în Biserică episcopi ca  să păstorească turma lui Hristos [FA 20, 28]; dacă credin­cioşii şi-ar aduce aminte de aceasta, i-ar iubi cu o mare iubire pe păstorii lor şi s-ar bucura din suflet la vederea păstorilor. Cine poartă în el harul Duhului Sfânt ştie de­spre ce vorbesc.

Un om smerit şi blând mergea odată cu femeia sa şi cei trei copii ai săi pe o cale şi au întâlnit un arhiereu care călătorea într-o trăsură, şi atunci, când ţăranul s-a închi­nat înaintea lui cu cucernicie, l-a văzut pe arhiereul care-l binecuvânta în focul harului.

Dar poate va întreba cineva:

„Dacă Duhul Sfânt a aşe­zat pe episcopi şi-i călăuzeşte, de ce nu este la noi pace şi nu înaintăm duhovniceşte?”

Pentru că nu gândim drept despre puterea aşezată de Dumnezeu şi prin aceasta ne facem neascultători. Dar da­că ne-am preda voii lui Dumnezeu, am înainta degrabă, fiindcă Domnul iubeşte sufletul smerit şi ascultător şi-l că­lăuzeşte El însuşi, iar pe cel neascultător îl aşteaptă cu răbdare şi milostivire ca el să se îndrepte. Domnul învaţă în chip înţelept sufletul prin harul Său ca un bun învăţător şi un adevărat părinte. Dar chiar şi un părinte adevărat face greşeli şi un învăţător nu ştie totul, dar Domnul e atotştiutor.

Toate nenorocirile vin din aceea că nu întrebăm pe „bă­trânii” [„stareţii”] care au fost aşezaţi să ne călăuzească, iar păstorii nu întreabă pe Domnul cum trebuie să proce­deze. Dacă Adam ar fi întrebat pe Domnul atunci când Eva i-a dat să guste din rodul oprit, Domnul l-ar fi luminat şi Adam n-ar fi păcătuit. Spun despre mine însumi:

toate păcatele şi greşelile mele au venit pentru că în ceasul is­pitei şi nevoilor n-am chemat pe Domnul; dar acum am învăţat să cer în rugăciune harul lui Dumnezeu şi Domnul mă păzeşte pentru rugăciunile părintelui meu duhovnicesc.

Tot aşa şi arhiereii: deşi au darul Duhului Sfânt, nu în­ţeleg totul aşa cum trebuie şi, de aceea, în ceas de nevoie trebuie să caute luminare de la Domnul; ei însă lucrează după mintea lor, fapt prin care întristează milostivirea lui Dumnezeu şi seamănă tulburări. Cuviosul Serafim [din Sarov] spune că, atunci când dădea sfaturi după mintea sa, se întâmpla să greşească, şi greşelile pot fi mici, dar pot fi şi mari.

Astfel, noi toţi trebuie să învăţăm să recunoaştem voia lui Dumnezeu; dar dacă nu vom învăţa, nu vom cunoaşte niciodată această cale.

Domnul a zis: „Cheamă-Mă în ziua necazului şi Eu te voi izbăvi şi tu Mă vei preamări” [Ps 49, 16]. Domnul luminează pe om prin Duhul Sfânt; dar, fără Duhul Sfânt, nici un om nu poate judeca drept. Până la venirea Duhului Sfânt, apostolii înşişi nu erau nici tari, nici înţelepţi, aşa încât Domnul le-a spus: „Până când vă voi mai răbda?” [Mt 17,17].

Domnul a dat Sfintei Biserici păstori şi ei slujesc în chipul lui Hristos şi lor le-a fost dată puterea de a ierta pă­catele prin Duhul Sfânt.

Dar poate că vei gândi: cum poate cutare episcop sau duhovnic sau preot să aibă Duhul Sfânt, când îi place să mănânce şi are atâtea slăbiciuni? Dar eu îţi spun: e cu pu­tinţă, dacă nu primeşte gânduri rele; aşa încât, chiar dacă are unele defecte, acestea nu împiedică harul să vieze în sufletul lui, aşa cum un pom verde poate avea şi ramuri uscate fără ca acestea să-l vatăme, şi el aduce roadă; sau, într-o holdă de grâu, chiar dacă grâul este amestecat cu neghină, aceasta nu-l împiedică să crească.

“Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznadejdii și iadul smereniei, în traducere de Pr. Prof. Dr. Ioan Ica și Diac. Ioan I. Ica jr., Editura Deisis, Sibiu,2001”

05
nov.
14

Rugăciuni pentru găsirea unui loc de muncă

pray-117848952Părinte Sfinte, Care de toţi porţi grijă şi eşti scăpare celor din nevoi, Te rog, vino degrabă în ajutorul meu, care doresc să îmi găsesc un loc de muncă, de pe urma căruia să-mi întreţin viaţa proprie şi a familiei mele.

Doamne, ştii necazurile şi lipsurile care mă împresoară. Fie-Ţi milă de mine şi trimite-mi degrab ajutorul Tău. Îndrumă-mă spre locuri potrivite şi spre oameni de nădejde. Milostive, Doamne, Cel ce îndreptezi paşii omului în această viaţă, caută cu iubire Părinteasca spre mine, care-Ţi cer ajutorul Tău, şi binecuvintează-mi cu har buna mea voire. În îndeplinirea voinţei mele de a-mi găsi un loc stabil de muncă, te rog cu stăruinţă, Doamne, trimite-mi înger luminat, care să mă povăţuiască spre oameni de nădejde şi spre tot lucrul bun, să mă izbăvească de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, de oamenii răi şi vicleni, de orice întâmplare rea. Ca împlinindu-mi-se cu binecuvântarea Ta, Doamne, cererea mea, şi având de la Tine dar de sănătate, de putere de muncă şi de bună sporire, să-mi împlinesc temeinic munca mea, preamărind puterea şi mila Ta.

Că Tu eşti Chivernisitorul vieţii noastre şi Cel ce toate le rânduieşti spre folosul nostru şi Ţie-Ţi mulţumim, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Amin.

Rugăciune la începerea lucrului

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiule Unule-Născut al Tatălui celui fără de început, Tu eşti cel ce prin gura proorocului Tău David ai zis: ieşi-va omul la lucrul şi la lucrarea sa până seara. Tu ai zis şi prin gura fericitului Pavel Apostolul: cel ce nu vrea să lucreze, nici să nu mănânce. Şi iarăşi Tu ai zis cu preacurată gura Ta: fără de Mine nu puteţi face nimic.

Doamne, Doamne, ascult din tot sufletul şi din toată inima dumnezeieştile Tale cuvinte şi cu umilinţă alerg la bunătatea Ta: ajută-mi mie, păcătosului, cu darul Tău, să săvârşesc lucrul ce încep acum: în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Rugăciune după sfârşitul lucrului

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Dumnezeule a toată milostivirea şi îndurarea, Care ai nemăsurată milă, nespusă şi neajunsă iubire de oameni, căzând acum către a Ta slavă, cu frică şi cu cutremur, aduc Ţie mulţumire pentru binefacerile de care m-ai învrednicit pe mine, nevrednicul robul Tău.

Te slăvesc şi Te laud şi Te cânt ca pe un Domn, Stăpân şi Făcător de bine,- şi iarăşi căzând înaintea Ta, îţi mulţumesc şi cu smerenie mă rog nemăsuratei şi negrăitei Tale milostiviri, ca şi de acum înainte să-mi dăruieşti faceri de bine, ca să sporesc în dragostea faţă de Tine şi de aproapele meu. Izbăveşte-mă de tot răul şi necazul. Dăruieşte-mi linişte. Şi mă învredniceşte în toate zilele vieţii mele totdeauna mulţumire să-Ţi aduc şi să grăiesc şi să cânt cele preabune Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Acatistul Sfintei Xenia din Sankt Petersburg

PSALMI PENTRU LUCRU: 2, 38, 39, 46, 48, 51, 52, 57, 60, 64, 74, 81, 83, 100, 101, 103, 129, 137, 140,144

Psalmul 38 – Pentru ca oamenii ce sunt părăsiți și abătuți să găsească de lucru, ca să înceteze a se mai necăji.

Psalmul 144 – Pentru ca Dumnezeu să binecuvânteze lucrul oamenilor, ca să fie bine primit de către Dansul.

Psalmul 57  – Pentru ca lucrurile să se așeze pe o cale folositoare celor ce lucrează cu intenție

bună, ca Dumnezeu să împiedice orice acțiune îndărătnica a diavolilor sau a oamenilor necinstiți.

Psalmul 129 – Pentru ca Dumnezeu să dăruiască neînfricare și nădejde celor ce încep o slujbă

nouă și nu o cunosc bine încă, ca sa nu afle mari greutăți în lucrul lor.

Psalmul 144 – Pentru ca Dumnezeu să binecuvânteze lucrul oamenilor, ca să fie bine primit de către Dansul.

05
nov.
14

Neputinţa de a ierta

420410_401750783225212_14214351_nUneori e greu să iertăm şi e greu din două motive: e greu pentru că vrăjmaşul se împotriveşte, nu-i place deloc să iertăm pe cineva şi din cauza asta ne aduce argumente – că nu merită, dar iertarea nu e legată de meritul celui pe care-l iertăm.

Iertarea este lucrarea mea, a sufletului meu, şi este puterea pe care mi-o dă mie Dumnezeu. Şi un alt motiv pentru care este greu să iertăm este că nu ştim ce este iertarea. Noi confundăm iertarea cu scuzarea celuilalt: “Era beat!”. Aceasta nu este iertare. Acesta este.. găsim o explicaţie, o scuză pentru comportamentul care ne-a rănit, şi nu avem curajul să spunem: “M-ai rănit şi te iert!” Să nu reiau discuţia şi să nu mă împac cu celălalt înainte de a-l ierta. Confundăm iertarea cu împăcarea.

Noi ne împăcăm fără să ne iertăm, şi se adună şi se adună şi se adună, şi nu mai putem să ne privim în ochi cu adevărat. Confundăm iertarea cu uitarea. “Am uitat!” Nu. Iertarea nu este uitare. Atunci ce este iertarea? Este mila lui Dumnezeu trecută în mine, pe care eu o trec aproapelui meu, sau celui care m-a rănit, sau mie, şi zic:”Doamne, vino Tu şi iartă!”.

Maica Siluana Vlad

05
nov.
14

Pentru a avea o căsnicie fericită

image-900x480Eram mai optimist în tinerețe. Acum sunt mai pesimist. Experiența câtorva zeci de ani de căsnicie, dar mai ales de contact duhovnicesc cu nenumărate familii mi-a temperat mult entuziasmul din tinerețe. Cred și de data aceasta că pentru a avea o căsnicie fericită trebuie mai întâi să vrei cu tot dinadinsul acest lucru.

O să vi se pară deranjantă insistența mea asupra acestui aspect, dar tot din experiență vă spun că soții vor mai curând dreptate în familie decât fericire. Eu îi provoc la spovedanie să spună cu glas tare că vor o căsnicie fericită și cei mai mulți nu pot să spună măcar acest lucru. Am în vedere pe cei care au fost cuprinși de rutina și de inerția căsniciei. Înainte de căsnicie și la început toți spun că își doresc o căsnicie fericită și chiar și-o doresc cu adevărat. După ce s-au confruntat cu concretețea însoțirii, sunt mai curând prinși de dorința obsesivă de a avea dreptate în disputa cu celălalt, de a se îndreptăți. Și în consecință nu văd fericirea decât cu condiția ca să se facă voia lui și celălalt să renunțe la dreptatea sa, să se îndrepte, să fie cum și-l dorește.

Reușita căsniciei depinde de măsura împlinirii personale, iar măsura împlinirii personale este dată de măsura capacității sacrificiului de sine, a jertfelniciei. Căsnicie presupune răspunsul la chemarea sau provocarea esențială a vieții, aceea de a iubi pe celălalt. Ori iubirea celuilalt presupune sacrificiu de sine. Mare provocare este nu să-l ai pe celălalt, ci să i te dai!

Dacă această logică este inversată se anulează orice șansă de împlinire în căsnicie, și aceasta devine un chin zadarnic. Viața omului este un mare dar, o mare taină, un univers extraordinar, o adâncime de nepătruns, o minune. De aceea responsabilitatea lui este uriașă. Investim voință pentru a înfăptui multe lucruri în viața noastră, uneori chiar neînsemnate, dar nu investim aproape nici un strop de voință pentru a iubi. Ne amăgim că dragostea este ceva care vine de la sine. O confundăm cu atracția trupească de cele mai multe ori. Nimic mai greșit! Și totuși majoritatea dintre noi cădem în această capcană. Capabil de iubire nu poate fi cineva confuz, inconștient, care-și duce viața la nivelul instinctelor primare. Pentru a iubi este nevoie de maximă trezvie sufletească, duhovnicească, de simțire curată.

Un alt aspect mai practic și, oarecum, mai la îndemână este așezarea cu fermitate în propria fire. Însoțirea bărbatului cu femeia va fi cu atât mai reușită cu cât bărbatul este mai așezat în firea sa bărbătească, cu cât este mai bărbat și cu cât femeia este mai așezată în firea sa femeiască, cu cât este mai femeie. Dacă cineva întreabă ce înseamnă să te așezi în propria fire, face dovada că nu are simțul și cunoștința propriei firi și aceasta este o problemă. Asumarea firii începe cu cunoașterea ei. Cunoașterea începe cu anatomia dar nu se termină aici pentru că firea bărbătească este bărbătească în toate componentele ei și ca întreg, după cum și firea femeiască este femeiască în toate componentele ei și ca întreg.

Cele mai multe probleme în căsnicie vin de la confuzia care domnește în fiecare dintre subiecți în ceea ce privește specificul propriei firi. Nu este timp să discutăm aici în amănunt acest aspect. Voi spune numai că în ceea ce privește însoțirea cu femeia, bărbatul este dotat cu o fire care să-i slujească darul specific firii sale – specific prin raportare la femei – anume acela de a stăpâni femeia, iar femeia este dotată cu o fire care să slujească supunerea față de bărbat. Acest lucru poate fi dovedit pornind de la cele mai mici componente ale trupului și ajungând la suma manifestărilor specifice firii.

Bărbăția, cum spuneam și mai sus, se manifestă în capacitatea de a stăpâni, care începe cu stăpânirea de sine. Criza familie de astăzi nu vine din căderea femeii de la condiția de a se supune soțului, ci din faptul că bărbații nu ajung să-și activeze darul stăpânirii de sine. Prima care simte că bărbatul nu este stăpân pe sine și deci nu-și poate exercita stăpânirea nici asupra ei, este soția sa. În acest caz, soției îi va veni foarte greu să se supună unui bărbat neputincios, slab, imatur. Soluția ar fi, ca cei doi să-și cunoască foarte bine putințele și neputințele și să se ajute reciproc în a și le depăși. În care caz, fundamentală este înțelegerea. Să arăți celuilalt înțelegere.

Extras din Interviul cu Părintele Constantin Coman

revista: “Cuvinte catre tineri”, Manastirea Putna
05
nov.
14

„Fericiţi cei săraci cu duhul, … blânzi, … milostivi, … curaţi cu inima …”

blandeteaAstăzi tot mai mulţi oameni se plâng că sunt nefericiţi. Iar la întrebarea: de ce? majoritatea răspund că nu au suficienţi bani; că copiii sunt neascultători; că relaţiile între oameni sunt reci ş. a. m. d. Dar prea puţini conştientizează adevăratul izvor al tuturor relelor – depărtarea de Dumnezeu, care este adevărata, nepieritoarea şi suprema Fericire.

Frământându-mă această întrebare, s-a întâmplat să fiu alături de un evreu, şofer de taxi, cu care am intrat în discuţie. Dumnealui mi-a mărturisit că a devenit cu adevărat fericit când l-a cunoscut pe Hristos.

A primit botezul de câţiva ani, a întemeiat o familie şi vrea să-şi ducă viaţa în ascultarea Domnului.

Nu în fiecare zi poţi întâlni astfel de oameni ataşaţi de Biserică, sinceri şi deschişi spre credinţă. Un evreu venit la Hristos! Câtă credinţă, ce viaţă frumoasă! Oare n-am putea să ne încredem cu toţii şi întru toate în Domnul?

Anume în El este rezolvarea tuturor problemelor. Mulţi dintre noi plâng, dar după bani; sunt blânzi, dar faţă de nişte patimi necurate; flâmânzesc şi însetează, dar de averi străine; curaţi cu inima, dar pentru slavă deşartă.

Unde este inima noastră, acolo este averea şi fericirea noastră. „Bucuraţi-vă şi vă veseliţi căci plata voastră multă este în ceruri!” (Matei 5, 10).

Pentru dobândirea adevăratei fericiri este nevoie şi de invocarea harului lui Dumnezeu. Iar acesta ni se dă doar prin Sfintele Taine. Harul dumnezeiesc îşi face prezenţa pe măsura strădaniilor noastre în împlinirea noilor porunci rostite de către Mântuitorul în Predica de pe Muntele Măslinilor.

Prin acest îndemn Hristos vrea să ne facă fericiţi întru El. Şi de rând cu cele nouă Fericiri, Mântuitorul îi fericeşte şi pe mulţi alţii: pe cei care nu se smintesc în El; care priveghează; care se încred în Domnul; care ascultă cuvântul divin; pe cei care ştiu şi fac voia Domnului; pe cei ce n-au văzut şi au crezut …

Fericirile sunt legile Împărăţiei cerurilor. Ele reprezintă acea scară care ne garantează urcuşul spre Domnul, spre veşnica desfătare. Deşi este o singură Fericire, pentru a ajunge la ea trebuie să urmăm una câte una din virtuţi: smerenia, pocăinţa, lacrimile iubirii duhovniceşti, blândeţea, săvârşirea din interior a virtuţii, milostenia, curăţia inimii, pacea, suferinţa pentru Domnul…

Să încercăm a urma drumul care duce spre Fericire! Să gustăm din dumnezeire şi nu vom mai dori nimic altceva afară de lucrarea voii Domnului.

Preot Octavian MOŞIN

05
nov.
14

Dacă celălalt apucă pe un drum greșit…

smerenia-este-sinonim-al-iubiriiDupă cum am înţeles, cele mai mari scandaluri, nu numai în familii, ci şi în state, se fac de la lucruri de nimic. În familie unul trebuie să se smerească înaintea celuilalt, să-i imite virtuţile, dar să-i suporte şi capriciile. Pentru o astfel de înfruntare a lucrurilor, foarte mult îl ajută pe cineva atunci când se gândeşte că Hristos S-a jertfit pentru păcatele noastre şi ne rabdă pe toţi, miliarde de oameni, deşi este fără de păcat, în timp ce noi, atunci când suntem chinuiţi de capriciile altora, ne plătim păcatele. Bunul Dumnezeu le rânduieşte astfel încât unul, cu harisma cu care este înzestrat, să-l ajute pe celălalt şi, prin cusurul pe care îl are, să se smerească înaintea aceluia. Pentru că fiecare om are harismele sale, dar are şi câteva cusururi pe care trebuie să se nevoiască să le taie.

I-am tras o scuturătură bună cuiva. Şi să vedeţi câtă răbdare face femeia lui cu el, deşi este foarte destoinică. înaintea ei, el este ca un copil mic. Ea, prin răbdarea pe care o face, primeşte şi agoniseşte mereu har dumnezeiesc, în timp ce acela, prin egoismul său, îl alungă mereu şi astfel se goleşte. Şi în cele din urmă ne este cel câştigat? Vezi că tot secretul este smerenia? Ea este temelia. Şi smerenia vine prin ascultare. Dacă bărbatul aceleia şi-ar fi recunoscut neputinţa sa şi ar fi cerut ajutor de la Dumnezeu, ar fi venit şi la el harul dumnezeiesc.

-Părinte, o femeie a fost părăsită de bărbatul ei, care, după ce i-a luat şi copilul, trăieşte acum cu altele două. A venit aici şi m-a întrebat ce să facă.
Să-i spui să facă pe cât poate, răbdare, rugăciune şi să se poarte cu bunătate. Să aştepte şi să nu strice ea căsătoria. Unul îşi dispreţuia femeia, o  maltrata, iar ea le-a suferit pe toate cu răbdare până ce a murit destul de tânără. Atunci când au dezgropat-o, a ieşit din mormânt o bună mireasmă. Toţi care se aflau acolo s-au mirat de aceasta. Vedeţi, aceea le-a suferit pe toate cu răbdare în această viaţă, de aceea a fost răsplătită în cealaltă viaţă.

Vreau să vă povestesc şi un alt caz. Un tânăr oarecare a simpatizat o tânără, care trăia duhovniceşte. Şi pentru ca să-l simpatizeze şi ea, încerca şi el să trăiască duhovniceşte, să meargă la biserică, etc. n cele din urmă s-au căsătorit. însă, după câţiva ani, bărbatul acesta şi-a început din nou viaţa sa lumească de mai înainte. Deşi avea copii mari – un băiat la facultate şi două fete, una la liceu şi cealaltă la gimnaziu -el continua să trăiască o viaţă destrăbălată. Avea o întreprindere mare şi câştiga mulţi bani, dar cei mai mulţi îi cheltuia cu viaţa sa desfrânată. Sărmana lui soţie ţinea casa prin  economiile ce le făcea şi copiii cu sfaturile ei. Nu-l clevetea pe tatăl copiilor, pentru ca ei să nu se îngreţoşeze de el şi astfel să se rănească sufleteşte, dar şi pentru a nu fi atraşi şi ei de o astfel de viaţă, noaptea târziu, atunci când acesta se întorcea acasă, soţia lui uşor îl putea justifica în faţa copiilor, spunându-le că are treburi, dar la amiază când mergea acasă cu câte o prietenă, ce putea să le mai spună?

Dar ce făcea acest om fără frică de Dumnezeu? Cu toate că nu merită să fie numit om, pentru că nu avea deloc omenie. Îi telefona femeii sale să-i pregătească mâncarea ce o prefera şi venea la amiază, la masă cu una din prietenele lui. Sărmana mamă, îi primea cu bunătate, pentru a nu intra la gânduri copiii ei. Dădea impresia că aceea este o prietenă a ei şi că tatăl copiilor a trecut pe la ea pe acasă şi a adus-o la ei cu maşina. Îi trimitea pe copii în camerele lor să înveţe, pentru că se temea ca nu cumva să vadă vreo scenă ruşinoasă, deoarece, din păcate, bărbatul ei nu se ferea, şi făcea lucruri necuviincioase şi în casă. Iar aceasta se întâmpla în fiecare zi la amiază.

Şi acesta atât de des îşi schimba prietenele, încât copiii au ajuns s-o întrebe pe mama lor: “Mamă, dar câte prietene ai?”. “Ne cunoaştem de mai demult”, le spunea aceea. Pe lângă toate acestea, acela o trata pe sărmana femeie mai rău decât pe o servitoare, deoarece se purta cu ea  cu multă barbarie. Gândiţi-vă, această mamă să slujească în fiecare zi la două dobitoace, care îi necinsteau casa, iar ea să pună mereu gânduri bune în mintea copiilor ei. Şi nu ştia dacă povestea aceasta se va termina vreodată, ca să poată spune: “Voi face răbdare”, şi astfel să aibă puţină mângâiere. Iar povestea aceasta a durat mulţi ani. Şi fiindcă dăduse ticălosul, multe drepturi diavolului, era firesc să primească înfricoşătoare înrâuriri diavoleşti. Era ca un nebun, nu se putea controla, nimic nu-i convenea.

Într-o zi, alergând ca un nebun cu maşina şi fiind ameţit de beţia poftei trupeşti, a deviat de pe drum şi a căzut într-o prăpastie. Maşina s-a zdrobit cu totul, iar el s-a rănit grav. L-au dus la spital, iar după o perioadă de internare, a fost adus acasă schilodit. Dar nici o prietenă de a lui nu a venit la el, pentru că acum nu mai avea bani mulţi, iar faţa lui era mutilată. Atunci devotata lui soţie şi mama cea bună îl îngrijea cu multă bunătate, fără să-i amintească nimic din viaţa lui cea desfrânată. Fapta aceasta a ei l-a mişcat mult şi l-a schimbat duhovniceşte. S-a căit cu sinceritate şi s-a spovedit. A trăit creştineşte câţiva ani, în pace sufletească, apoi s-a odihnit în Domnul. După moartea tatălui, fiul său a preluat munca aceluia, şi întreţinea familia. Şi împreună cu surorile lui au trăit în dragoste, pentru că primise învăţături bune de la buna lor mamă. Această mamă a fost o eroină. A băut ea toate otrăvurile, numai ca să nu i se destrame familia şi să nu i se amărască copiii, a ştiut să ţină corect cârma familiei, l-a mântuit şi pe bărbatul ei, agonisindu-şi pentru toate acestea multă răsplată în ceruri. Dumnezeu o va aşeza pe această femeie în locul cel mai bun din rai.

05
nov.
14

Aspirină? Doar cu permisiunea părinților! Avort? Poți decide singură!

avort adolescentaÎn multe dintre țările cu o legislație a avortului permisivă se înregistrează un paradox: minore cu vârste de la 14 ani împliniți (limita inferioară variază între 14 și 16, de obicei) au „dreptul” legal de a solicita și primi avort fără încuviințarea sau măcar știrea părinților. Paradoxul este aceste tinere nu pot șofa, nu au drept de vot și nu au dreptul să cumpere măcar o inofensivă bere; în schimb, sunt considerate apte să ia singure o decizie care le poate afecta dramatic viața.

Și în România, minorele începând cu 16 ani au dreptul la acces la servicii de „planificare familială” confidențiale. Prin aceasta se înțelege contracepție și avort așa-zis gratuite (adică, decontate din banii publici). De menționat că aceasta este, conform legislației privind drepturile pacienților, UNICA excepție de la solicitarea consimțământului parental pentru pacienții minori, în situații care nu presupun caz de forță majoră (urgențele medicale).

Creștinii din România, care se opun ingineriilor sociale anti-nataliste promovate insistent de autoritățile „democratice”, este bine să știe că EI ÎNȘIȘI PLĂTESC, din propriul buzunar, avorturile fetelor minore. Și aceasta într-un sistem sanitar aflat la pământ, în care adesea bolnavii trebuie să-și aducă de acasă și pansamentele. Absolut toate guvernele României din ultimii 25 de ani, indiferent de orientarea lor politică, au tolerat și perpetuat acest triumf al unei ideologii inumane, pe altarul căreia sunt sacrificate fiicele acestui neam.

05
nov.
14

A mângâia pe cel în durere

lumanari_71Uneori problemele celor de lângă noi nu își găsesc ușor rezolvarea și asta ne face să ne simțim agasați de aceleași văicăreli. Începem imediat a judeca pe cel în necaz că nu a făcut suficient pentru a ieși din situație, că nu are destulă voință, credință etc. Îi spunem verde în față “mai scutește-mă, m-am săturat să mă tot bați la cap!”. Ce ar fi să ne gândim o clipă dacă nu apărem și noi la fel în fața lui Dumnezeu? Oare nu venim și noi la rugăciune și spovedanie mereu cu aceleași greșeli, păcate și cereri? Oare noi dăm dovadă de voință și credință? Dacă și Dumnezeu ne-ar răspunde “mai lasă-mă cu asta, fă-ți întâi ordine în viață și apoi să mă cauți…”, oare cum ne-am simți?

Toate darurile închise în destinul nostru sunt îngrădite cu suferințe și numai la atâtea daruri ajungem, prin câtă mulțime de suferințe putem răzbi cu bucurie. Numai atât bine putem face, câtă suferință putem ridica de pe el. Numai atâta mângâiere putem aduce printre oameni, câtă amărăciune putem să bem în locul celor ce vrem să-i mângâiem. Atâta strălucire va arata iubirea de Dumnezeu și de oameni în noi, sau atât de puternice vor fi mila și adevărul în noi, câtă văpaie de ură înfruntăm bucuroși pentru Dumnezeu și oameni.”

Pr. Arsenie Boca, omul lui Dumnezeu

05
nov.
14

Cea mai bună armă împotriva vrăjmaşului este rugăciunea lui Iisus

parintele-justin1Astăzi, când timpul trece parcă atât de repede şi oamenii le fac pe toate în grabă, încât nici Ceaslovul nu mai apucă să îl deschidă de obosiţi ce sunt, cea mai bună armă împotriva vrăjmaşului este rugăciunea lui Iisus, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul.

Această rugăciune a fost şi este zidul de apărare al Bisericii, zidul de apărare al creştinilor. Pentru că fiecare creştin este o biserică, fiecare familie este o biserică, fiecare şcoală poate fi o mică biserică… Această rugăciune are puterea să adune mintea foarte repede, să te interiorizezi şi să strigi din adâncul inimii către Dumnezeu. Rugăciunea lui Iisus nu trebuie să o facă doar monahii, această rugăciune sunt datori să o facă toți creştinii.

Pe ea s-a sprijinit secole la rând viaţa Bisericii, pentru că stârpeşte patimile, care sunt în inima noastră, căci acolo își au rădăcina. Înainte viața creștinilor nu era departe de cea a monahilor, şi Sfântul Vasile cel Mare este cel care a adus monahismul până în cetate, spre a fi de ajutor creştinilor în trebuinţele trupeşti şi sufleteşti. De aceea, creştinii, oriunde s-ar afla, fie că sunt acasă, fie că sunt la lucru, că merg cu tramvaiul, călătoresc cu avionul, gătesc, repară, oriunde şi orice ar face, să rostească cu mintea lor această rugăciune a lui Iisus. Şi în funcție de silinţa fiecăruia Dumnezeu vă coborî harul Său cel sfânt în inimile noastre.

De ce nu se mai citesc cărţile duhovniceşti, acum când se tipăresc din ce în ce mai multe cărţi?

Dumnezeu o să ne ceară socoteală pentru că nu am citit. Nu avem dreptul să spunem că nu am ştiut atunci când suntem în necaz şi ne depărtăm de Dumnezeu; nu există nu am ştiut, ci nu am vrut să ştiu. Pentru că sunt atâtea cărţi ale Sfinţilor Părinţi în care poţi găsi sfaturi pentru orice problemă ai avea. Ne plângem că nu mai avem povăţuitori şi duhovnici iscusiţi, dar nu îi vedem că ei trăiesc prin cărţile, pe care noi nu le citim. O să vină vremea când nici Sfânta Scriptură nu o vom mai avea şi vom tânji după un cuvânt din Scriptură şi nu îl vom găsi. Luaţi şi citiţi vieţile sfinţilor şi învățăturile Sfinţilor Părinţi, că va veni vremea când nu le veţi mai găsi. Mamele să citească fiilor lor câte un capitol din Sfânta Scriptură în fiecare zi. Să nu ne lipsească Scriptura, că în ea găsim viaţa veşnică.

Extras din interviul apărut în revista ATITUDINI, nr. 25

05
nov.
14

Smerenia omului faţă de alţi oameni alcătuieşte „nebunia” sau ce am înţeles din nebunia întru Hristos

12_1„Supuneţi-vă… unii faţă de alţii, îmbrăcaţi-vă întru smerenie…” (I Petru, 5, 5).

Măreţia „nebuniei” se deschide din smerenia vieţii creştineşti exprimată prin lepădarea de sine; a fi fără nici o pretenţie la demnitatea exterioară, a fi mai prejos decât acei cu care trăieşti şi te cunosc.

Smerenia încununează nevoinţa „nebuniei” anume prin aceea că, cel ce şi-a asumat-o trebuie să lupte cu sine însuşi, dezrădăcinând din inima sa cel mai puternic sentiment din sufletul omului – iubirea de sine.

Smerenia omului faţă de alţi oameni alcătuieşte „nebunia”.

Sfinţii „nebuni”, prin smerenie, care le-a fost călăuză de neînlocuit în viaţa lor, au luptat cu acest duşman al omului. Desăvârşirea prin smerenie, după cuvintele Sfântului Isaac Sirul, este „să primeşti cu bucurie învinuiri nedrepte”. Smerenia i-a făcut pe Sfinţii „nebuni” să se considere pe sine mai prejos decât li se cuvenea lor după cin sau rang. Din acest punct de vedere, „nebunia” este rolul (dacă putem întrebuinţa acest cuvânt) mântuitor, dar şi cel mai important al slujirii obşteşti. Ei păstrau neîncetat în inima lor mustrarea de sine, din care se năştea pocăinţa. Viaţa Sfinţilor „nebuni” a constat dintr-o exercitare neîntreruptă a pocăinţei smerite.

Smerenia Sfinţilor „nebuni” era asemenea celei întâlnite la copii. Un copil, după fire este şi plăpând, şi sărac, şi fără putere, şi fără voinţă. Dar în viaţa duhovnicească, dimpotrivă, copilul după duh „este cel mai mare în Împărăţia cerurilor” (Matei, 18, 4). Sfinţii „nebuni” au mers după Hristos, ca un copil mic după tatăl sau mama sa. Ei nu se lăudau cu nici un lucru, ci-l camuflau în fapte „stranii” şi în duhul smereniei se bucurau în Domnul. Se străduiau să fugă de laude şi în acest scop se ascundeau de tot ce-i lumesc, dându-se în multe cazuri drept fără de minte (asemenea sfat pentru întărirea în smerenie l-a dat încă pustnicul avva Or al Nitriei). Smerenia duhului i-a făcut pe Sfinţii „nebuni” să se îndepărteze de tot ce putea să-i jignească pe cei din jur şi această calitate înalţă nevoinţa „nebuniei” la treapta slujirii obşteşti.

Sfinţii „nebuni” erau oamenii prin care Dumnezeu descoperea voia Lui. Dumnezeu i-a ales pe aceşti oameni simpli, pentru că, în primul rând, prin simplitatea lor, ei spuneau numai adevărul, iar în al doilea rând, ei au suferit mult, au pătimit mult, iar suferinţele răscumpără păcatele, îl aproprie pe om de Dumnezeu. Iată de ce dreptatea era întotdeauna de partea Sfinţilor „nebuni”, cu toate că de cele mai multe ori erau socotiţi fără minte, proşti. Dar însăşi omenirea a observat demult puterea adevărului spusă de un „prost” sau de un copil. Un proverb rusesc aşa ne şi spune: „Prostul şi cel mic vor spune adevărul”. Şi experienţa de viaţă ne dovedeşte că nu există situaţie mai penibilă pentru părinţi decât atunci când sînt mustraţi de un adevăr spus aproape inconştient de copii. Viaţa Sfinţilor „nebuni” se potrivea întocmai cu adevărul pe care-l spuneau oamenilor.

„Nebunia întru Hristos” poate trezi nedumeriri pentru cei ce înţeleg „nebunia” ca o stare de boală, stranie a omului. Asemenea nedumeriri apar de cele mai multe ori la omul intelectual, puţin familiarizat cu viaţa Sfinţilor „nebuni”. Moralitatea, obiceiurile sînt diferite la diverse categorii de oameni şi ele cu anii se schimbă. Fără îndoială că un om dintr-un cerc mai înalt, aflat în sfera unor relaţii complicate şi diplomatice cu alţi oameni, va găsi multă naivitate în viaţa ţăranilor simpli şi deschişi la suflet. În zilele noastre, când societatea este plină de minciună şi de nedreptate, a nimeri în tagma „nebunilor” – e un lucru uşor. E de ajuns să te hotărăşti numai a spune tuturor şi întotdeauna adevărul în faţă, fără făţărnicie, e destul să gândeşti fără a minţi, să fii sincer şi îndată vei auzi că eşti un anormal şi un nebun.

„Nebunia” nu se tratează numai prin prisma faptelor ciudate făcute de Sfinţii „nebuni”, care se pare că nu pot fi modele de urmat, cum ar fi spre exemplu purtarea necuviincioasă în biserică. Aşa, despre Sfântul Simeon nebunul se ştie că el, venind odată în biserică, a început să stingă lumânările aruncând cu nuci, iar când au vrut să-l scoată afară, el a început să arunce cu nuci în femei. Mulţi nu mergeau la biserică. Aici trebuie să menţionăm următoarele: nu orice lege are putere obligatorie pentru toate stările omului. Legea este un mijloc ce-l duce pe om spre viaţa duhovnicească. Dar treptele vieţii duhovniceşti sînt diferite şi, prin urmare, nici mijloacele care înalţă de la o treaptă la alta nu-s la fel. Deci, în afară de legile principale, esenţiale, obligatorii pentru toate vârstele vieţii duhovniceşti, există legi care, la trecerea de la o treaptă la alta, îşi pierd importanţa lor. În viaţa nouă – lege nouă, deci legea trecută, dată pentru treptele inferioare ale vieţii, pentru omul care a atins treptele ei superioare, nu mai are puterea de mai înainte. De aceea, nu-i de mirare faptul că Sfinţii „nebuni”, care au atins treapta înaltă a desăvârşirii duhovniceşti, uneori nu îndeplineau cerinţele legilor bisericeşti. Nevoinţa „nebuniei” este pentru cei aleşi şi se primeşte sub insuflarea harului dumnezeiesc. În această nevoinţă intrau bărbaţi maturi din punct de vedere moral; unii dintre ei se pregăteau către această nevoinţă prin asceză (ca de exemplu Sfântul Simeon, care a trăit 29 ani în pustie până la „nebunia” sa).

Proslăvirea Sfinţilor „nebuni” ne arată clar că „nebunia pentru Hristos” este plăcută lui Dumnezeu şi prin urmare este mântuitoare. Dar această importanţă a „nebuniei” în lucrarea mântuirii se deschide şi mai clar atunci, când intrăm mai adânc în esenţa nebuniei, ca stare deosebit de înaltă a lepădării de sine, în care Sfinţii „nebuni” au respins acea parte a minţii, care-i apropia de firesc, de pământesc, de „viaţa veche”, adică de păcat.

Sfinţii „nebuni” şi-au dedicat viaţa duhului, cunoaşterii de sine şi cu încetul ei mureau pentru lume, înălţându-se la aşa o libertate a duhului, încât pentru ei însăşi „viaţa este Hristos şi moartea câştig” (Filipeni, 1, 21). Anume o astfel de lepădare de sine au înfăptuit Sfinţii „nebuni” şi probabil nu vom greşi, dacă vom spune, că o astfel de lepădare şi cunoaştere de sine este proprie adevăratului Creştinism, deoarece viaţa creştinească nu este a noastră proprie, ci viaţa lui Hristos, viaţa Duhului lui Dumnezeu în noi şi ea se va manifesta numai atunci, când firea şi persoana noastră vor ceda locul ei şi, astfel, nimic al nostru, nimic vechi şi firesc nu o va împiedica şi activitatea noastră peste tot va fi nu una a firii, ci de la Hristos şi de la harul Sfântului Duh.

Protodiacon Ioan MUNTEANU

05
nov.
14

Rușinea de a-ți face cruce

cruce-apaScrii că în societate nu se obișnuiește acum să-ți faci semnul crucii. De pildă, când pornește trenul ai vrea să îți faci cruce, dar te temi de batjocuri, și singură rezolvi dilema prin cuvintele Mântuitorului: Cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat și păcătos, și Fiul Omului se va rușina de el când va veni întru slava Tatălui Său împreună cu sfinții îngeri (Mc. 8,38).

De ajuns este și aceasta pentru a urma fără frică regulile religioase, dar există și multe alte învățături creștine care arată că nu trebuie să urmăm lumii și obiceiurilor ei: Domnul spune că nu putem sluji la doi domni, și lui Dumnezeu, și lumii, iar Apostolul Iacov arată că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaș lui Dumnezeu. Nu putem sluji lumii, adică obiceiurilor lumești ce nu se potrivesc cu creștinismul. Din păcate, acum „nu se obișnuiește în societate” să-ți faci cruce. Or, este vorba de mântuitoarea pecete a crucii și a numelui lui Hristos.

Din Școala ortodoxiei pentru începători, Editura Sofia, p. 143-144

05
nov.
14

Sfânta Fecioară – modelul desăvârşit pentru toate mamele

prilie-icoana-tempera-detaliu-2000Ca “Maică a Vieţii”, Sfânta Fecioară este şi modelul desăvârşit pentru toate mamele, de pretutindeni şi de totdeauna. Femeile creştine nu sunt şi nu trebuie să fie simple “fiice ale Evei”; chemarea lor este de a se sili să devină fiice ale Maicii Domnului, atât prin împărtăşirea de darurile Fiului ei, Iisus Hristos, cât şi prin imitarea virtuţilor ei.

Suntem o ţară creştină, cel puţin cu numele, o ţară în care practic toate femeile sunt botezate. Dar câte dintre ele se şi silesc să se asemene Maicii Domnului? Cu mare durere constatăm că destule femei, în loc să-şi facă un ideal din a urma modelul “Maicii Vieţii”, devin cu cea mai mare uşurinţă ucigaşe ale propriilor lor copii, devin “maici ale morţii”.

Ce a făcut Sfânta Fecioară Maria când Arhanghelul i-a binevestit zămislirea lui Hristos în pântecele ei? A refuzat ea chemarea la conlucrarea cu Dumnezeu? A pus ea înainte greutăţile inerente unei astfel de misiuni? Situaţia ei era cu atât mai grea cu cât era fecioară, necăsătorită, iar a fi însărcinată şi a naşte în aceste condiţii implica înfruntarea unor greutăţii şi riscuri  de neimaginat pentru oamenii zilelor noastre. Înţelegând însă că aceasta este voia lui Dumnezeu, Sfânta Fecioară n-a răspuns altceva decât: Iată roaba Domnului! Fie mie după cuvântul tău! (Luca 1, 38).

Din Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc, Şapte tâlcuiri biblice despre Maica Domnului, Editura Teofania, 2001, p. 34-35

05
nov.
14

„SODOM” – Documentar şocant privind implicațiile comportamentului homosexual (Subtitrare în limba română)

maxresdefault„SODOM”, documentarul filmat în 8 țări aduce elemente importante în dezbaterea publică privind implicațiile comportamentului homosexual pentru persoanele care îl practică, pentru instituţia familiei, educarea copiilor și pentru societate.
05
nov.
14

Încă n-a cunoscut pe Dumnezeu cineva care nu se uimește de Dumnezeu

prezenta_lui_dumnezeuRugându-ne și curățindu-ne astfel sufletul, făcând din sufletul nostru locaș al lui Dumnezeu, devenind și noi purtători de Dumnezeu, devenind și noi purtători de Hristos.

În măsura în care îi slujești lui Dumnezeu, Îl cunoști pe Dumnezeu, devii teognost și, dacă ești teognost, te uimești de Dumnezeu, cum spune Sfântul Isaac Sirul: Încă n-a cunoscut pe Dumnezeu cineva care nu se uimește de Dumnezeu. Când te uimești de Dumnezeu nu se poate să nu-L iubești pe El pentru bunătatea Lui, pentru înțelepciunea Lui, pentru dragostea Lui, pentru sfințenia Lui, pentru tot ce știi despre Dumnezeu, ca unul care îi slujești lui Dumnezeu, ca unul care ai primit descoperirea lui Dumnezeu, pentru că Hristos e ascuns în poruncile Lui. Cine împlinește poruncile Domnului Hristos, acela Îl cunoaște pe El și se bucură de Dânsul, se minunează de El. Minunându-te de Dumnezeu, nu se poate să nu-L iubești.

Așa se realizează cerul cel de pe pământ! E ușor să spui, dar în viață nu-i așa de simplu să realizezi lucrurile acestea. Ele sunt, însă, realizabile.

Să știți că Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut!

Din Părintele Teofil Părăian, Rugăciunea pelerin către cer, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 29-30

05
nov.
14

Icoana Maicii Domnului din Kazan (Kazanskaia)

kazanNumele icoanei Maicii Domnului din Kazan (sau Kazanskaia) vine de la o localitate din pravoslavnica Rusie, unde ea a aparut, era pastrata, si de unde cinstirea ei deosebita s-a raspandit in mai toate asezarile tarii. Cinstitul chip apartine icoanelor care au o obarsie tainica, si acest lucru se evoca si in textul Slujbei sarbatorii ei, atunci cand se face pomenire de chipul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu din Lida (Palestina), aparuta miraculos pe zidul bisericii construita de Sfintii Apostoli.

In 1579, Kazan, vechea capitala a hanatului tatarilor a suferit un mare incendiu. In acelasi an, Maica Domnului se aratase unei copile de 9 ani, pe nume Matrona, poruncindu-i sa-i scoata la lumina chipul frumos zugravit de sub ruinele uneia dintre casele arse. Viziunea s-a repetat pana cand copila a inteles ca icoana trebuia luata de sub vatra odaii indicate. Dusa din locul cu pricina, Fecioara din Kazan este purtata in procesiune in biserica Sfantului Nicolae, iar apoi in Catedrala Blagovesteniei (Buneivestiri), loc in care multi credinciosi alergand au primit tamaduire sufleteasca si trupeasca. Aceste minunate fapte, si nu numai ele, l-au determinat pe Ivan cel Groaznic sa zideasca pe locul aparitiei o manastire de maici, unde a asezat icoana. La randul sau, tarul Fedor Ivanovici inalta si el o mare biserica din piatra, inchinata Uspeniei (Adormirii), iar de la 8 iulie 1594 Chipul Fecioarei era pus aici la loc de mare cinste.

Cea de-a doua praznuire se face in 22 octombrie, data fixata dupa batalia de eliberare a Moscovei, asediata in 1612. Se spune ca inaintea razboiului soldatii dreptslavitori au privegheat trei zile, in post si rugaciune, in fata icoanei, si ca in ajunul luptei Sfantul Serghie de Radonej s-a aratat blagocestivului arhiepiscop Arsenie spre a-i marturisi ca rugaciunile lor au fost primite, ca suferinta va lua sfarsit iar Rusia va fi izbavita prin mijlocirea Maicii Domnului. Prin ale carei rugaciuni sa ne pazeasca si pe noi Domnul Dumnezeu de tot raul si sa ne invredniceasca imparatiei Cerurilor, Amin.

Rugăciune

O, Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare! Cu frică, cu credinţă şi cu dragoste căzând înaintea sfintei tale icoane, te rugăm: Nu întoarce faţa ta de la noi, cei ce ne cucerim ţie, Maică milostivă, roagă pe Fiul tău şi Domnul Dumnezeul nostru, Iisus Hristos, să dăruiască pace ţării noastre. Sfânta Sa Biserică să o păzească neclintită de necredinţă, de eresuri şi de dezbinare, căci nu avem alt ajutor, nici altă nădejde afară de tine, Născătoare de Dumnezeu. Tu eşti Ajutătoarea şi Apărătoarea cea atotputernică a neamului creştinesc. Izbăveşte pe cei care se roagă ţie de căderea în păcat, de asuprirea oamenilor răi, de toată nevoia şi ispita, de tot necazul şi de moartea cea năprasnică. Dăruieşte-ne nouă duhul smereniei, inimă înfrântă, curăţia cugetelor, ca lăudând cu mulţumire măreţia ta să ne învrednicim toţi de Împărăţia Cerurilor şi acolo împreună cu toţi Sfinţii să preamărim Preacinstitul şi de mare cuviinţă Nume al Tatălui şi al Fiului, şi al Sfântului Duh, în vecii vecilor. Amin!

 Icoana Maicii Domnului din Kazan (Kazanskaia)

05
nov.
14

Blidul de lemn

7a228714f4820898f86713f5349e7364_mUn bătrân locuia împreună cu fiul şi cu nora sa, care aveau un băieţel de 4 ani. Mâinile celui vârstnic tremurau tot timpul, ochii îi erau înceţoşaţi, iar paşii uşor împleticiţi. Întreaga familie mânca împreună la aceeaşi masă, însă mâinile nesigure ale bătrânului şi vederea lui tot mai slăbită îl puneau mereu în încurcătură. Boabele de mazăre sau de fasole i se rostogoleau din lingură pe covor, iar când întindea mâna după cana cu lapte, jumătate din ea se vărsa pe faţa de masă. Fiul şi soţia lui se simţeau tot mai iritaţi de neajutorarea bătrânului. Până într-o zi când a fost luată o hotărâre.

„Trebuie să facem ceva cu bunicu’, a spus băiatul omului neputincios. M-am săturat să tot văd lapte vărsat pe masă, să tot calc pe resturi de mâncare şi să curăţ după fiecare masă covorul! Tata va mânca de acum încolo la o măsuţă într-un colţ al bucătăriei, după uşă.“ Zis şi făcut. Acolo a fost mutat bunicul care mânca singur, în timp ce întreaga familie se bucura în jurul mesei din sufragerie. Şi pentru că bătrânul reuşise să spargă câteva farfurii, i-au cumpărat un blid de lemn.

Uneori, când se uitau în direcţia bătrânului, familia putea să vadă o lacrimă stingheră în ochii lui slăbiţi şi trişti. Singur, după uşă, omul îşi mânca bucăţica de pâine muiată în lapte. Cu toate acestea, singurele cuvinte pe care fiul şi nora lui le aveau pentru el erau de mustrare când îi cădea furculiţa pe covor sau când se mai vărsa din lapte pe masă. Băieţelul lor, de 4 ani, se uita când la bunicul, când la mămica şi la tăticul lui, fără să spună un singur cuvânt…

Apoi, într-o seară, chiar înainte de cină, tatăl băiatului a observat că acesta meşterea ceva în camera lui. S-a apropiat şi a văzut că micuţul încerca să cioplească o bucată de lemn. „Ce faci tu acolo?“, l-a întrebat tatăl. Băieţelul şi-a ridicat ochii mari spre părintele său şi i-a răspuns cu blândeţe: „O, am treabă. Vreau să fac un blid ca al bunicului. Un blid din lemn, din care să mănânci tu şi mami atunci când eu o să cresc mare…“ Copilul a zâmbit, apoi s-a întors la treaba lui.

De data aceasta a fost rândul părinţilor să rămână fără cuvinte. O linişte apăsătoare s-a aşternut în cameră. Şi lacrimi mari au început să le tremure în ochi, să li se rostogolească peste obrajii pe care se citea ruşinea. Nici un cuvânt nu rosteau, domnea deplina tăcere, dar amândoi ştiau ce au de făcut.

În seara aceea, fiul şi-a luat de mână tatăl vârstnic şi l-a condus cu grijă la masa mare din centrul camerei. Bunicul urma să mănânce la masă împreună cu întreaga familie, în seara aceea şi în fiecare seară de atunci înainte, până la sfârşitul zilelor lui. De atunci, nici fiul, nici nora bătrânului nu au mai fost deranjaţi dacă se vărsa din lapte pe faţa de masă sau dacă mai cădea vreo furculiţă plină de mâncare pe covorul sufrageriei…

Ce seamănă omul, aceea va şi secera.

dupa o povestire de Lev Tolstoi

05
nov.
14

Căsătorie bazată pe atracţie fizică sau una morală, spirituală?

familia-fericitaExplicaţi sensul cuvintelor: „De la prietenie la iubire este sau un pas, sau o prăpastie.” Ce aţi alege: o căsătorie bazată pe atracţie fizică sau una morală, spirituală?

Răspuns: Aş alege o căsătorie bazată pe atracţie fizică, urmată de o atracţie moral-religioasă. Problema cu pasul (că este un pas, sau o prăpastie) este următorul lucru: noi trebuie să ne prezentăm precum suntem. Trebuie să nu ne prefacem şi mai ales să nu ne ascundem. Ori noi ce facem? Ne punem masca continuu.

De aceea românul şi zice: „sita nouă”. Această mască nu trebuie să existe la creştini. Vă dau un exemplu de cum am fost eu dedublat. După ce m-am căsătorit, m-am dus la socrul meu care făcea un gard şi eu am luat tesla şi cuiele să-l ajut şi asta a fost odată. Altă dată, m-am dus şi i-am mai făcut ceva. Altă dată m-am dus şi n-am mai făcut nimic. Aveam de scris, de citit, mai şi dormeam, iar la un moment dat soacra mea mă întreabă: „Să nu te superi, dar cum se explică că atunci ai făcut atâtea … şi acum…?” Deci i-am spus: „Sita nouă”, iar ea a înţeles proverbul.

Deci, trebuie să înţelegem să ne prezentăm aşa cum suntem. Că mai facem o glumă, că încercăm să explicăm stările noastre, dar nu trebuie să fii foarte pus la punct până în căsătorie şi atunci să-ţi arăţi faţa. Ţi-o arăţi de la început, căci cine te iubeşte, te iubeşte cu starea aceea în care tu eşti şi pe care o ai.

Extras din Părintele Nicolae Tănase, Soțul ideal, soția ideală, Editura Anastasis, Sibiu, 2011, p. 48-49

05
nov.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-11-05

MIERCURI
ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI PATRA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Luca
(XI, 42-46)

is-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: „vai vouă, fariseilor!, că daţi zeciuială din izmă şi din untişor şi din toate legumele, dar lăsaţi la o parte dreptatea şi iubirea lui Dumnezeu; pe acestea se cuvenea să le faceţi, fără ca pe acelea să le lăsaţi. Vai vouă, fariseilor!, că iubiţi scaunele cele dintâi în sinagogi şi salutările în pieţe. Vai vouă, cărturari şi farisei făţarnici!, că sunteţi ca mormintele ce nu se văd şi pe care oamenii calcă fără s’o ştie“. Şi răspunzând unul dintre învăţătorii de lege, I-a zis: „Învăţătorule, spunând acestea ne ocărăşti şi pe noi?“ Iar El a zis: „Vai şi vouă, învăţătorilor de lege!, că-i împovăraţi pe oameni cu sarcini anevoie de purtat, dar voi nici cel puţin c’un deget nu le-atingeţi.“
05
nov.
14

Apostolul Zilei : 2014-11-05

MIERCURI
ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI PATRA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Ap. Coloseni 3, 17-20;

4, 1-2

F-150x150raţilor, orice aţi face, cu cuvântul sau cu lucrul, toate să le faceţi în numele Domnului Iisus şi prin El să mulţumiţi lui Dumnezeu-Tatăl. Femeilor, supuneţi-vă bărbaţilor voştri, precum se cuvine, în Domnul. Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre şi nu fiţi aspri cu ele. Copiilor, ascultaţi pe părinţii voştri întru toate, căci aceasta este bine-plăcut Domnului.

Stăpânilor, daţi slugilor voastre ce este drept şi potrivit, ştiind că şi voi aveţi Stăpân în ceruri. Stăruiţi în rugăciune, priveghind în ea cu mulţumire




Blog Stats

  • 323.283 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte