Arhivă pentru 7 noiembrie 2014

07
nov.
14

Ce se ascunde în spatele hainelor de fiţe?

Totul a pornit de la un documentar numit Sweat Shop, realizat de cotidianul norvegian Aftenposten pentru a arăta lumii cum și unde sunt fabricate produsele celui mai cunoscut lanț de magazine de îmbrăcăminte din lume, gigantul suedez H&M.

Trei tineri bloggeri norvegieni din domeniul modei au fost trimiși de publicația citată, în Cambodgia, una dintre țările în care compania H&M produce majoritatea articolelor vestimentare. Timp de o lună, cei trei au trăit lângă muncitorii care lucrează în atelierele de confecție a hainelor, exact în aceleași condiții ca ei, în case dărăpănate și mizere, simțind pe pielea lor ritmul draconic de muncă, cu ture epuizante.

Prin acest demers, ziarul Aftenposten a dorit să le arate tinerilor occidentali de unde provin hainele pe care ei le poartă zilnic și pentru care trudesc din greu oameni dintr-o țară în curs de dezvoltare, devenită de ani buni un teren de exploatare pentru cele mai mari branduri ale modei. Unde sclavia este legală, muncindu-se între 16 și 18 ore pe zi, pe un salariu mult sub ceea ce se poate numi ”salariu minim”. În condiții igienico-sanitare jalnice și fără nicio protecție, scrie site-ul informarexresistere.fr.

Deși inițiativa cotidianului norvegian  părea lăudabilă, cei trei bloggeri au fost instruiți, la revenirea în țară, să nu spună chiar tot ce au văzut în timpul șederii lor în Cambodgia.

Una dintre tinere a ales însă să spună tot adevărul, pornind din proprie inițiativă o campanie de informare a lumii întregi asupra condițiilor inumane de muncă din atelierele in care se fac hainele H&M. Meritul lui Anniken Jørgensen, în vârstă de 17 ani, este că, încălcând omerta, a reușit să scoată la lumină drama celor care muncesc în atelierele groazei.

Tinerele cambodgiene lucrează de dimineața până noaptea, niciodată mai puțin de 16 sau 18 ore, până la epuizare, pe un salariu de 80 de dolari pe lună, in cazul cel mai bun. Pentru că există și situații in care nu sunt plătite cu lunile.

Când îndrăznesc să protesteze, pentru a cere 4 dolari în plus, protestele lor sunt înăbușite în sânge. Anniken povestește că multe dintre fetele de 18 ani pe care le-a întâlnit in Cambodgia începuseră să muncească de la vârsta de 9 ani.

Grație filmulețului postat de ea pe internet, care a devenit viral, mulți internauți au anunțat că vor boicota hainele gigantului H&M.

07
nov.
14

Doua vorbe despre machiaj

0d6e4598720eGândiţi-vă la machiaj din punct de vedere teologic. Omul, fiind chipul slavei lui Dumnezeu, orice adaos sau scădere din el duce la o demonetizare a lui ca persoană. Se pierde prosopoon-ul, persoana, ceva din identitate.

Mă gândesc la o imagine pe care o am de când eram mic, la Braşov, când deasupra scenei de la teatrul de păpuşi erau două măşti: una care râde, alta care plânge. E cea mai bună icoană pe care o am asupra persoanei din teologia bizantină. Cred că pe măsură ce ne machiem, uităm să ne aducem aminte că machiajul ţine de împărăţia inversă a îndumnezeirii. Pe măsură ce te apropii de chipul lui Hristos, chipul tău se şterge şi se aseamănă cu chipul lui Hristos! De aceea seamănă preoţii între ei, pentru că chipul lor seamănă cu icoanele, iar icoanele seamănă cu Dumnezeu.

La tănţicele machiate, problema se pune invers. Pe măsură ce vor să se individualizeze, fără îndoială că… se individualizează, nu mai seamănă cu nimic! Uneori nu mai seamănă chiar cu nimic omenesc. Observaţi, există un conţinut teologic al machiajului. Pe de altă parte, există o doză de bun simţ, peste care dacă se trece, este lezată inclusiv frumuseţea feminină, în fond, o fată care se machiază recunoaşte ce? De ce se machiază? Ca să arate mai frumoasă. Deci, în esenţă, fără machiaj e urâtă, e o urmare a unui com­plex. Iar cum complexele au la bază păcate, trebuie să caute ce anume este păcat în ea, încât să aibă nevoie de adjuvantul acesta pentru a merge mai departe.

Să ştiţi că nici bărbaţii nu sunt departe de femei la machiaj! Ei nu se machiază cu tot felul de artificii de genul acesta. Ei îşi cumpără care mai de care maşină mai puternică, telefon cât mai şmecher, câte un lanţ, câte un ceas cât mai sofisticat… Există o men­talitate de emisie şi pe linia bărbatului.

Pe mine mă deranjează când pentru machiaj fetele sunt scoase afară din Biserică. Domnişoarelor şi doamnelor care vă machiaţi, nu există anatemă pentru machiaj! Cine vă spune că nu aveţi ce căuta în Biserică pentru că vă machiaţi, acela greşeşte. Acela nu are ce căuta în Biserică, pentru că nu a înţeles că şi ma­chiaţii se pot mântui. Cu o singură condiţie: să se demachieze la timp…

Pr. Constantin Necula, „Provocarile strazii”, Editura Agnos, Sibiu, 2006

Odată a venit la Părintele Paisie o femeie tânără, machiată foarte strident, cu un copil de câteva luni în braţe, care era agitat şi plângea mereu. A intrat la părintele si i-a spus necazul său, ca nu reuşeşte să-şi potolească copilul, care este mereu foarte speriat şi agitat, si îi este frică să nu moara de atâta plâns. Părintele i-a răspuns: „Daca vrei sa se facă sănătos, sa te duci acasă si sa iţi dai jos toate vopselele de pe faţă. Sa fii aşa cum te-a lăsat Dumnezeu, si sa vezi ca se va vindeca pruncul tău”. Deşi neîncrezătoare, mama s-a dus acasă si a făcut ce i-a spus părintele si, spre marea ei mirare, copilul a încetat sa mai plângă si s-a făcut sănătos. După câteva zile, a alergat din nou la părintele sa ca-i mulţumească si sa-l întrebe din ce pricina a încetat copilul sa plângă. Atunci părintele i-a spus: ”De cate ori pruncul se uita la tine, el vedea pe duhul cel rău al sulemenelii care te stăpânea, si se speria. Iar acum, când ai părăsit acest obicei, te-a lăsat si duhul acela, iar copilul s-a liniştit.”

Părintele Paisie Olaru, Povăţuitor spre poarta raiului – in memoriam-
Editura Trinitas, Iaşi, 2005

07
nov.
14

Maicuța Domnului l-a prins în brațele Ei

Sus pe o stâncă, înlăuntru într-o peșteră, era o bisericuță a Maicii Domnului. Farasioții au făcut în afara stâncii o terasă de scânduri pentru mai multă lărgime. Ca să ajungă până acolo trebuiau să urce 40 de trepte săpate în stâncă și altele 120 ce erau făcute din scânduri. La această bisericuță a mers să slujească oarecând ca de obicei Părintele Arsenie cu Prodromu.

Când s-a terminat Sfânta Liturghie, Părintele a ieșit puțin pe terasă. Călcând pe o scândură, aceea s-a desprins din cuie și părintele a căzut în prăpastie. Un țăran ce l-a văzut din cealaltă parte că a căzut și-a lăsat boii în jug și a alergat să adune – precum crezuse – trupul zdrobit al părintelui. Prodromu n-a priceput nimic pentru că era în Biserică și făcea curățenie. Când a ajuns acolo jos, în prăpastie, a văzut trupul Părintelui Arsenie întreg, dar nemișcat.

A întins mâna să-l miște, dar Părintele i-a spus: “Nu mă atinge! N-am nimic!”

Părintele a rămas nemișcat nu pentru că s-a lovit, ci datorită marii emoții ce o încercase, deoarece în timp ce cădea în prăpastie, l-a luat în brațe o Femeie, l-a coborât până jos și l-a lăsat acolo. S-a simțit pe sine, în momentul acela, precum însuși spunea, ca și cum ar fi fost un prunc în brațele maicii sale. După emoția aceea s-a ridicat și a urcat cele 160 de trepte, care aveau 50 metri înalțime, mergând iarăși în bisericuța Maicii Domnului, unde i-a povestit lui Prodromu ce s-a întâmplat. Acela fiind preocupat cu aranjarea bisericii nu observase nimic. Țăranul a mers după aceea la Farasa și a vestit cele petrecute.

Din Cuviosul Paisie Aghioritul, Sfântul Arsenie Capadocianul, Chilia “Bunei – Vestiri” Schitul Lacul, Sf. Munte Athos 1999, p.80

07
nov.
14

Ce virtute ne poate păzi în vremurile ce vor veni?

Ce virtute ne poate păzi în vremurile ce vor veni?

Lepădarea de sine. Nu ne rămâne decât să ne luăm jugul lui Hristos, să ne luăm cămașa Lui, toate chinurile Lui. Și așa ne va da bunul Dumnezeu și darul rugăciunii. Sunt și la noi oameni care cad, se prăbușesc, dar sunt și oameni care rămân în demnitatea lor, și cu rugăciunile lor vrednice pe care le primește Dumnezeu, va fi salvat și neamul acesta.

Dar să nu ne găsim în nepăsare. Să nu ne ispitească toate aceste așa zise bucurii ale acestei vieți pământești. Noi trebuie să ne educăm de pe acum copii, să ne formăm pe noi înșine, să putem posti, să ne putem ruga, să menținem o stare în care să nu ne părăsească Dumnezeu. Atunci când ne părăsește Dumnezeu cădem în deznădejde. Păzirea de deznădejde – aceasta este o chestiune foarte importantă. Să fim conștienți că omul este în orice moment pe treapta aceasta a ridicării. Nu-i a creștinului deznădejdea. Deznădejdea este numai a omului lipit de material.

Din Ne vorbește părintele Justin, Petru Vodă, 2011, p.225

07
nov.
14

Să apreciem şi să iertăm acum, să iubim – acum….

153760718Ne desprart cei câţiva metri, care sunt între patul pe care stă întins soţul şi fotoliul unde m-am ghemuit eu. Dar am senzaţia că acum această distanţă nu poate fi parcursă, de parcă existând o prăpastie nedesluşită de ochiul liber.

O prăpastie imaginară, creată de noi, dar care nu poate fi depăşită prea uşor, căci prea mult a fost săpată de mândrie, supărare şi neiertare. Privesc în direcţa soţului, dorind să nu observe această mişcare. Sunt supărată şi nu vreau să înţeleagă că nu mă preocupă deloc cartea, pe care o ţin pe braţe.

Nu mi-a observat privirea…E prea obosit sau poate încearcă să se concentreze la ştirile privite. De fapt e mai unica ce mai priveşte la televizor, căci mai mereu nu are timp.  Încerc să înţeleg de ce sunt supărată şi de ce nu vreau să fac primul pas.

Seara trecută s-a reţinut din nou, iar apelurile telefonice un răstimp îndelungat au rămas fără răspuns. Iar noi cu biatul îl aşteptam la o cină în familie cu prilejul la 15 ani de căsnicie. Cina se răcise, băiatul nu mai avu chef nici să guste din ea, când în sfârşit a revenit şi capul familiei. Iar dezamăgirea mea cred că era uşor de citit în expresia feţii şi în cele câtevai cuvinte pe care le-am schimbat.

Înţelegeam că s-a reţinut din motive întemeiate, dar ceva îmi spunea în interior că oricum putea să evite această reţinere, doar totuşi era o zi specială…Şi ca deobicei e de ajuns să dai drumul unei supărări în inima ta că nu se lasă aşteptate şi restul.

Şi totuşi nu e bine, nu e corect aşa. Ar trebui acum să încerc să găsesc cuvintele potrivite ca să ne împăcăm. Doar nu e un om rău. Mereu a încerct să facă totul pentru noi…Poate nu i-a reuşit, poate nu ne-am înţeles mereu aşa cum mi-aş dori. Dar viaţa de familie nici nu e una coloroată în roz.

Mă ridic şi ies din odaie. “Ar trebui să fac primul pas…nu ar trebui…”Încerc să-mi fac ordine în gânduri, aranjând din nou şi din nou hainele în dulap. De parcă ele m-ar putea ajuta cu ceva. Arunc o privire la ceasul de pe perete şi înţeleg că în aceste frământări a trecut o jumătate de oră.

Nu, nu e bine.. Trebuie să fac totuşi ceva.

Între timp se înserase şi doar la lumina televizorului chipul soţului mi-a părut al unui necunoscut şi ceva încă nedesluşit, dar foarte dureros mi-a încleştat inima. De parcă era o figură amorţită… poate aţipise?  Dar nu, la sigur nu dormea…

În următoarele momente deja acţionam fără a conştientiza ceva şi doar cu un singur gând – El nu poate să păţească ceva. Apăs fără milă pe soneriile vecinilor, împreună cu ei reuşesc să formez în sfârşit numărul salvării…

De parcă aud ce îmi spune vecina, care încearcă să mă încurajeze pâna la sosirea medicilor, dar de fapt nu aud nimic.

În sfârşit a sosit salvarea. Cele câteva minute de examinare par a fi o veşnicie. Şi cuvintele ce spulberă orice speranţă—

–   E prea târziu.

–   Nu v-am înţeles, cum adică e prea târziu. Pentru ce e târziu, de ce nu-l internaţi, de cu nu faceţi NIMIC?

–   Dacă ne-aţi fi chemat cu jumătate de oră mai devreme. Totul mai era posibil. Acum nu mai e nimic de făcut.

Nu prea ţin minte cum a plecat salvarea, unde au dispărut vecinii. Ţin minte că-l ţineam de mână pe acel, care mi-a fost alături în aceşti 15 ani şi nu puteam să înţeleg – Cum poate fi “prea târziu”?

Doar nici nu am reuşit să ne împăcăm…şi el nu poate să ne părăsească aşa pur şi simplu. Doar noi avem atât de multe de făcut împreună.

Avem de crescut un fiu, şi poate nu doar unul. Aveam speranţa că cândva vom fi şi bunei şi dragostea pe care nu am reuşit să le-o dăm copiilor, o vom revărsa din plin peste nepoţi.

Îl priveam ţinându-l de mâna încă caldă şi şopteam :

“Doamne, Tu nu poţi să-l iai acum. Eu nu voi putea singură. Doamne, fă ce vreai cu mine, numai mai dă-mi o şansă … Nu-l voi mai presa cu veşnicile mele nemulţumiri. Voi fi acel liman, în care el mereu îşi va regăsi liniştea şi odihna. Nu mi-l lua, Doamne! Atâtea nu am reuşit să fac, Doamne! Şi nu am reuşit să-i spun cât de mult îl iubesc!…”

Brusc am tresărit, iar cartea de pe genunchi a lunecat jos.

“Totuşi ar fi cazul să privesc mai puţin televizorul şi mai ales ştirile”, – cu gândul acesta m-am îndreptat spre baie. Apa rece mi-a alungat puţin starea de amorţeală şi am am revenit în odaie.

Mă întorc încet, încet în odoie şi mă apropii de soţ. Îmi aplec capul de obrazul lui şi încerc să-l privesc cât mai gingaş. Mă priveşte şi  încearcă să mă îmbrăţişeze, dar un suspin greu îi taie răsuflarea şi sleit de puteri cade greu pe pat. Respiraţia abea de i se mai desluşeşte.

De data aceasta de parcă aş parcurge un traseu bine cunoscut. Reuşesc să chem în ajutor vecinii din apropiere şi chiar să formez numărul salvării. Medicii au venit după zece minute. Încă câteva minute, care par o veşnicie şi bătrânelul medic ne zâmbeşte încurăjător:

–      Ei, acum toate vor fi bine, numai neapărat să faceţi şi o consultaţie cardiologică cât mai curând posibil.

Salvarea a plecat, vecinii s-au întors la casele lor. Numai acum simt cât de tare îmi tremură mânile, şi cât îmi este de frig. Îngenunchez în faţa patului, iau mâna soţului şi mă lipesc de ea.

-Ei lasă, de acum totul va fi bine, -încearcă să-mi zâmbească el…

Şi îmbrăţisarea sa încă slabă de tot mă face să cred că anume aşa va fi.

Adesea credem că vom mai avea timp, că vom reuşi altă dată să ne cerem iertare. Că altă dată noi vom fi acei, care vom face primul pas…Că mai târziu îi vom spune celui de alături cât de mult îl iubim. Dar mereu pot apărea în viaţa noastră şi cuvintele – “prea târziu…”, care nu ne mai dau nici o şansă. Şi unica soluţie e să apreciem şi să iertăm acum, să iubim – acum….

Natalia Lozan

07
nov.
14

Nu e suficient să te opreşti din a face răul, trebuie să faci binele

31_afaraNe ghidăm deseori după un proverb care este înţelept: „Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face.” Dar nu e de ajuns. Principiul enunţat de Mântuitorul este altul: „Tot ceea ce doriţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi lor.” Nu ceea ce nu-mi place joacă rolul principal, ci ceea ce-mi place. Sunt bolnav şi aş dori să vină cineva să mă ajute – caut un bolnav şi merg să-l ajut. Sunt singur şi aş dori să fie cineva să-mi dea măcar un telefon, să mă întrebe de sănătate – să fac şi eu acest lucru cu altul. Aştept de la cineva o bucurie – să ofer cuiva o bucurie. Aştept de la cineva un dar – să ofer cuiva un dar. Aştept de la cineva iubire – să dau cuiva iubire. Totul este pozitiv şi dinamic. Dacă ne luăm după proverbul: „Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face” rămâi sec şi pasiv, îţi este indiferent. Pe când porunca Mântuitorului este vie şi lucrătoare.

Nu e suficient să te opreşti din a face răul, căci te afli pe linia zero, linia stearpă. Trebuie să faci şi binele, abia atunci urci spre plus infinit.

Viaţa noastră religioasă nu poate rămâne fără activitate. Înaintăm sau dăm înapoi ! A da înapoi înseamnă moarte. Omul căzut în lenevire îşi opreşte puterile ca să nu fie puse la lucru şi îşi acoperă ochii în faţa luminii ca să nu vadă. Atunci sufletul se stinge ca şi cum s-ar asfixia, e o adevărată sinucidere şi o intoxicare bruscă a cursului vieţii.

Dumnezeu a creat trei feluri de fiinţe desăvârşite care au diferite vieţi, potrivit diferitelor însuşiri ale naturii lor; adică: îngerul, omul şi animalul. Îngerul este o fiinţă cu totul duhovnicească. Animalul este o fiinţă cu totul materială, nu are suflet, viaţa lui e cu totul trupească. Omul este o fiinţă compusă dintr-o substanţă duhovnicească şi alta trupească, din trup şi suflet. Când omul trăieşte după trup, degenerează din nobleţea sa şi cade în condiţia animalului. Când trăieşte după duh, după suflet, el îşi menţine demnitatea şi se înalţă la starea unui înger.

De mai multă înţelepciune are nevoie viaţa în starea de fericire decât în starea de nenorocire, căci suferinţa sileşte pe om spre îndreptare, pe când desfătarea îl ademeneşte spre amorţire sufletească.

Viaţa te aruncă şi în sus, te aruncă şi în jos. Te aruncă şi în fundul prăpastiei, te poate urca şi în vârful muntelui. E bine ca ajuns în fundul prăpastiei să nu disperi, iar ajuns în vârful muntelui să nu ameţeşti. Primejdia din vârful muntelui este incomparabil mai mare decât aceea din fundul prăpastiei. În fundul prăpastiei, în disperare,  vei găsi resursele unei noi speranţe că te vei salva, dar dacă în vârful muntelui ai ameţit, nu urmează decât prăbuşirea. Iar prăbuşirea poate să fie uneori definitivă, să nu te mai poţi ridica…

I.P.S. Bartolomeu Anania

07
nov.
14

Mărturie…

avortCând m-am hotărât să fac avortul aveam 20 de ani şi o mulţime de motive:

 – nu eram căsătorită
– prietenul meu era student şi nu dorea copilul
– studiam la o şcoală de asistente medicale
– nu doream să fiu o victimă

Era la începutul anilor ’70. Fiind vorba de trupul meu şi de viaţa mea aveam tot dreptul să fac avort. Un copil ar fi fost pe atunci o piedică în viaţa mea.

Tocmai eram în stagiu la ginecologie şi am văzut pentru prima dată cum se face un avort. Trupul copilului era deja prea mare pentru a folosi metoda prin aspiraţie aşa că medicul a fost nevoit să-l zdrobească mecanic. Plângea în timp ce făcea această operaţie, căci avea şi el copii acasă. În final, împreună cu asistenta, a trebuit să verificăm dacă toate membrele copilului au fost chiuretate.

În aceeaşi perioadă trebuia eu însămi să iau o decizie cu privire la sarcina mea.. Din momentul în care am asistat la avort mi s-a împietrit inima şi împreună cu prietenul meu am luat decizia să fac avort. Copilul avea 10 săptămâni. Inima îi bătea deja, se cunoştea sexul şi i se puteau lua amprentele de la degete. Dar pe atunci eu nu ştiam toate acestea.

Aparent toate problemele mele s-au rezolvat după avort! Mi-am spus că depresiile sunt pentru cei slabi de înger, iar eu le voi învinge cu siguranţă!

Am absolvit şcoala de asistente medicale şi timp de 3 ani m-am simţit foarte bine. Nu am avut nici un fel de complicaţii post-avort. Apoi m-am căsătorit şi am devenit mamă. Abia atunci am înţeles ce transformări profunde se produc în organismul femeii la naştere.

În mod inexplicabil, la un moment dat trupul meu a început să reacţioneze la lucruri îngropate de mult în trecutul meu. Totul a ieşit la iveală cu o forţă neobişnuită. În fiecare noapte simţeam că mă lupt cu moartea. Aveam atacuri de panică, însoţite de palpitaţii foarte puternice care durau câteva minute. Aveam senzaţia că mă sufoc şi ajungeam leoarcă de transpiraţie. În fiecare noapte mă simţeam la un pas de moarte. I-am spus soţului meu că într-o dimineaţă mă va găsi moartă, dar el nu avea cum să mă ajute.

Timp de 18 ani am avut aceste stări şi am obosit să mă lupt cu ele. Nici nu mi-a trecut prin cap că îşi au rădăcina în avortul făcut cu atâta timp în urmă. Pentru mine acea problemă a fost îngropată şi uitată demult.

În situaţia disperată în care mă găseam mi-a mai rămas doar Dumnezeu, aşa că am strigat către El după ajutor. Iar El mi-a răspuns. Mai târziu am aflat că de fapt am avut două fetiţe gemene şi a fost groaznic. Am strigat către Dumnezeu: “De ce aflu asta abia acum? E prea greu pentru mine şi nu foloseşte la nimic!” Răspunsul Lui a fost foarte blând şi simplu: “Ca să-mi ceri iertare pentru doi copii.” Am plâns mult atunci… Putea El oare să mă ierte pentru cei doi copii pe care i-am ucis? Câtă răbdare şi dragoste are Dumnezeu pentru noi şi cât de preţioasă este fiecare viaţă omenească! Le-am dat şi nume celor două fetiţe: Melody şi Harmony. Această experienţă a fost ca un cadou oferit de Dumnezeu când ele ar fi împlinit 20 de ani.

Apoi a început o perioadă în care mi-am jelit fetele şi am început să experimentez iertarea lui Dumnezeu. Mi-am cerut iertare şi de la copiii mei pentru că i-am lipsit de surorile lor.

(Marianne, 42 de ani, mamă a 4 băieţi)

07
nov.
14

Dumnezeu nu va căuta la faţă

parintele-cleopa-ilieCând va judeca Dumnezeu inimile, nu va căuta la mitre arhiereşti, nici la coroane împărăteşti, nici la dregătorii înalte. Va căuta la inimile noastre. Cel mai umil ţăran, cel mai necăjit om, cel care stă la vreo stână şi se roagă cu lacrimi lui Dumnezeu, sau este la închisoare şi se roagă, sau este undeva străin, sau bolnav în pat, suspinînd din adâncul inimii către Dumnezeu, sau o văduvă săracă căreia nu-i deschide nimeni uşa şi zace cu copiii ei în necaz şi în scârbe, dar se roagă lui Dumnezeu, toţi aceştia vor fi în ziua Judecăţii mai mari decît împăratul lumii de astăzi şi de mâine şi de alaltăieri. Căci Dumnezeu nu va căuta la faţă, cum i-a spus lui Samuil, când a ales pe David.

Dumnezeu caută şi acum la inima omului, dar cu atît mai mult atunci, în ziua Judecăţii. Se vor slăvi cei smeriţi, cei nebăgaţi în seamă, cei ocăriţi, cei prigoniţi pentru dreptate, cei săraci cu duhul, care se socotesc pururea săraci de fapta bună, cei ce flămânzesc pentru dreptate, cei săraci cu duhul, cei ce doresc să facă dreptate şi toţi pe care i-a fericit Hristos. Se vor ferici atunci cei nebăgaţi în seamă, cei ce au fost ca gunoiul pământului.

Cele proaste şi nebăgate în seamă ale lumii vor ruşina pe cele înţelepte.

Cele slabe vor ruşina pe cele tari. De aceea zice că cele de pe urmă vor fi cele dintâi. Cei pe care nu-i băgăm noi în seamă acum, dacă se roagă lui Dumnezeu din toată inima, vor străluci mai mult decît soarele în împărăţia cerului, iar împăraţii lumii şi toţi puternicii pămîntului vor fi atunci gunoi înaintea lui Dumnezeu, dacă nu vor fi crezut în El. Căci El este drept şi dreptatea Lui rămâne în veacul veacului.

Pr. Ilie Cleopa, Îndrumări duhovnicești pentru vremelnicie și veșnicie. O sinteză a gândirii Părintelui Cleopa în 1670 de capete, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2004, p. 134

07
nov.
14

Biserici istorice, transformate în pizzerii, bănci și ateliere auto

img_1451191_thumbs_600x440_759501Multe dintre bisericile emblematice ale Italiei, unele vechi de sute de ani, au cazut in dizgratie, iar cladirile au fost transformate in magazine, banci sau spatii de recreatie.

Acest lucru s-a petrecut in special in perioada recesiunii, cand economia Italiei a fost grav lovita, iar cladirile care gazduiau credinciosii au fost vandute privatilor, potrivit Russia Today.

Cateva mii de biserici au fost vandute in ultimii ani. “Mi-au placut toate. Imi plac locurile care contin o doza de ironie. Si exact asta am experimentat in toate bisericile pe care le-am vizitat”, a spus Andrea Di Martino, cel care a fotografiat 70 de biserici care au acum un cu totul alt rol.

Partea buna este ca aceste cladiri au un pret de vanzare bun, dat fiind faptul ca sunt constructii solide, cu tavan inalt si, de obicei, aflate in centrul oraselor.

Un astfel de exemplu este Biserica din Como, transformata de noii proprietari intr-un atelier auto.

Biserica din Montescaglioso a fost transformata intr-un loc de adunare pentru fanii fotbalului, care si-au montat si o masa de ping-pong in centrul incaperii.

61591386 Biserici istorice, transformate în pizzerii, bănci și ateliere auto

Biserica Santa Sabina a fost terminata in 1036 si, de 40 de ani, este sediul unei banci.

61591387 Biserici istorice, transformate în pizzerii, bănci și ateliere auto

sursa protv.ro

07
nov.
14

Părinții permisivi din Suedia au dat naștere unei generații de monștri?

wwwdet-sadcom_deti_23“Parintii permisivi din Suedia au dat nastere unei generatii de monstri?”, se intreaba Judith Woods intr-un articol cu acelasi titlu publicat in The Telegraph, care pune in discutie efectele modelului scandinav de a-ti creste copilul. Stilul permisiv de a fi parinte creeaza o generatie de tineri adulti fara empatie sociala, care, dupa o copilarie de rasfat, sfarsesc prin a fi dezamagiti in viata, sustine psihiatrul suedez David Eberhard, tatal a 6 copii. Potrivit acestuia, “a-i spune ‘nu’ unui copil nu este acelasi lucru cu a bate un copil”.

Judith Woods isi incepe articolul din The Telegraph povestind reactia fiicei sale de 5 ani atunci cand este contrazisa sau nu i se face pe plac. O simpla rugaminte de a inchide televizorul si de a se imbraca starneste o adevarata furtuna: “Pot sa vad cum pe spranceana amenintatoare se aduna norii negri de furtuna, cum i se ingusteaza ochii, buzele-i stranse intr-o nemultumire shakespereana, pe masura ce cauta cea mai dureroasa, intepatoare ingratitudine care-i poate trece prin cap: ‘Nu mai esti prietena mea!’”

In conditiile in care tot mai multi copii devin de nestapanit atunci cand sunt lasati sa faca tot ceea ce vor, moda veche de crestere a copiilor ar putea reveni in actualitate chiar si in Scandinavia, scrie Judith Woods, care precizeaza ca exact tarile care altadata se mandreau cu stilul inovator de crestere a copilului acum se gandesc daca este intelept sa-ti lasi copilul sa faca ce vrea, ori de cate ori vrea.

Stilul permisiv de a fi parinte creeaza o generatie de tineri adulti fara empatie sociala, care, dupa o copilarie de rasfat, sfarsesc prin a fi dezamagiti in viata, sustine psihiatrul suedez David Eberhard, tatal a 6 copii. Potrivit acestuia, “a-i spune ‘nu’ unui copil nu este acelasi lucru cu a bate un copil. Parintii ar trebui sa se comporte ca parinti, si nu ca cei mai buni prieteni. Ar trebui sa isi pregateasca copiii pentru viata adulta invatandu-i cum sa se comporte, nu tratandu-i ca pe printi si printese. In Suedia, ei cred ca orice forma de interventie impotriva copilului este o forma de molestare“.

Asa-zisii experti cred ca parintii trebuie sa negocieze mai degraba decat sa pedepseasca. Au inteles gresit conceptul de a fi parinte. Copiii nu sunt atat de fragili precum cred ei“, sustine David Eberhard, autor al cartii “How Children Took Power”, citat de Telegraph.

Psihiatrul sustine ca acest stil de a-ti lasa copilul sa fie seful a esuat; ca dovezi, el arata catre prabusirea disciplinei in scoli si a calitatii actului educational, dar si spre cresterea ingrijoratoare a tentativelor de sinucidere in randul adolescentilor.

Suedia a fost prima tara care a interzis pedepsele fizice, in 1979, pentru ca apoi opinia sa fie ca cei mici trebuie sa fie tratati ca adulti. Valorile egalitare ale social-democratiei s-au soldat insa cu un dezastru in familie, noteaza publicatia.

Frank Furedi, sociolog, profesor emerit la University of Kent si autor al “Paranoid Parenting”, este citat in articol spunand ca “cea mai tulburatoare caracteristica a societatii suedeze este abdicarea voluntara din autoritatea de adult”. “A inceput cu stigmatizarea pedepsirii copiilor si a transformat-o intr-o frica de a-i disciplina, ceea ce este lucrul pe care parintii ar trebui sa il faca”, iar ingrijorarea nu este ce li se intampla cand sunt copii, “ci ce se intampla cu ei pe masura ce cresc“, avertizeaza Frank Furedi.

In tarile scandinave, copiii nu incep educatia formala mai devreme de 6 sau 7 ani, lucru pe care specialistii in educatie l-au calificat adesea preferabil sistemului britanic, in care toti copiii trebuie inscrisi in sistemul de educatie pana la 5 ani, noteaza Judith Woods.

Aceasta face referire si la o scrisoare trimisa in septembrie 2013 la The Daily Telegraph de un grup de specialisti britanici in educatie – printre care si Lord Layard, director al Well-Being Programme la London School of Economics, si David Whitebread, senior lecturer in psihologia educatiei la Cambridge University – care au sustinut ca modelul scandinav ar trebui copiat.

Psihiatrul suedez David Eberhard avertizeaza insa ca problemele sociale sunt in crestere in scolile din Suedia, unde elevii refuza in mod obisnuit sa urmeze instructiunile profesorilor, iar problemele continua in ceea ce el numeste o viata adulta neimplinita. Potrivit acestuia, “asteptarile lor [asteptarile copiilor – n.red.] sunt prea mari si viata e prea dura pentru ei. O vedem in tulburarile de anxietate si de automutilare, care au crescut in mod dramatic“.

Tinerii din Suedia tind sa fie foarte dezamagiti in viata, mai ales in jurul varstei de 20 de ani“, sustine Eberhard, care precizeaza ca desi se inregistreaza o scadere a sinuciderilor, “exista o crestere uriasa a tentativelor de sinucidere, mai ales in randul fetelor cu varste cuprinse intre 15 si 25 de ani“.

sursa hotnews.ro

07
nov.
14

Unde sunt casele în care se mai citeşte psaltirea?

psaltire_2Unde sunt casele în care se mai citeşte psaltirea, cea de Dumnezeu inspirată şi care dă omului o atât de mare credinţă în Dumnezeu, o atât de puternică speranţă în El, atunci când este lovit de o nenorocire, de-o boală, de un necaz, de-o supărare, şi o atât de ardentă iubire de Dumnezeu? Unde a dispărut cititul psalmilor, de Dumnezeu inspiraţi, care era lectura favorită a strămoşilor noştri, nu numai a poporului de rând, ci şi a boierilor şi cnejilor? Nu mai există.

De aceea mulţi şi-au pierdut credinţa, nădejdea creştină, dragostea de Dumnezeu şi de aproapele, apărând în loc necredinţa, disperarea, ura. Nu mai există rugăciune înflăcărată, nici curăţia moravurilor, nici duh de umilinţă, inimă zdrobită, pentru ispăşirea păcatelor, nu mai există bucurie, pace, dreptate întru Duhul Sfânt. Majoritatea creştinilor sunt pătrunşi de duhul lumii, duhul ziarelor şi revistelor, al scriitorilor profani, care şi aceştia, la rândul lor, sunt pătrunşi de duh păgân, nu creştinesc, duh care tăgăduieşte inspiraţia divină a Sfintei Scripturi şi care se exaltă pe sine, trufaşa şi îngâmfata sa deşteptăciune, duhul deşertăciunii vieţii pământeşti.

Din Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos, Editura Sophia, Bucureşti, 2005, p. 269 – 270

07
nov.
14

Atrag cu adevărat atenția bărbaților blândețea feminină, smerenia, castitatea…

privire_spre_frumosMulte fete încearcă să facă impresie asupra bărbatului doar prin aspectul exterior: cosmetică, bluzițe cât mai frumoase, fustițe cât mai scurte. Ele cred că la ele nu se vor uita nimeni dacă nu se vor găti cât mai strident.

În societate precumpănește părerea potrivit căreia idealul feminin este „fata de pe coperta revistei”, care le place tuturor de la prima vedere – și toate fetele se străduie să se conformeze acestui ideal, acestei forme lipsite de conținut, fiindcă aproape nimeni nu se străduie să-și cultive lumea lăuntrică. Toate eforturile sunt orientate doar spre aspectul exterior, puțini se îngrijesc de frumusețea lăuntrică. Aceasta este miopie, e o falsificare a valorilor și a idealurilor.

De fapt, toate acestea se nasc tot mai mult din repulsie, fiindcă arată lipsa integrității lăuntrice, a castității. În ultimă instanță, ceea ce fac fetele din ziua de astăzi nu place nimănui. În mod serios atrag cu adevărat atenția bărbaților blândețea feminină, smerenia, castitatea, așadar idealurile acestea impuse le împiedică pe fete să-și găsească un soț cum trebuie.

Din Dmitrii Semenik, Dragostea adevărată: taina dragostei înainte și după căsătorie, Editura Sophia, București, 2012, p. 77-78

07
nov.
14

De ce Dumnezeu nu îngăduie să ne cunoaştem ceasul morţii?

yy_0La această întrebare ne răspunde un Sfânt Părinte: “Dumnezeu n-a voit să cunoaştem ceasul cel din urmă al vieţii noastre pentru ca fiecare ceas să-l socotim ca fiind cel din urmă şi deci oricând să fim pregătiţi!”.

Însuşi Mântuitorul ne sfătuieşte astfel în pilda celor zece fecioare atunci când spune: “privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului” (Matei 25, 13).

Totuşi, să ne închipuim că am şti dinainte ziua şi ceasul când vom muri. Ar fi oare ştiinţa aceasta spre binele sufletelor noastre? Nicidecum. O asemenea descoperire nu ne-ar fi de folos şi cred că o groază cumplită ar cuprinde sufletele oamenilor.

De frică, unii şi-ar pierde minţile. Alţii, dintr-o pornire de deznădejde, ştiind că numai atât de puţin mai au de trăit, şi-ar cheltui viaţa în cele mai urâte plăceri.

Nu se poate şti câţi dintr-o sută s-ar mai gândi atunci la suflet şi la judecata din urmă.

De aceea, mai bine este aşa cum a rânduit Dumnezeu, să nu ne cunoaştem ceasul sfârşitului nostru, dar să fim gata oricând a da socoteală de faptele noastre fără să ne fie ruşine de felul în care ne-am trăit viaţa.

Ce este bine să facem?

De moarte nimeni nu poate scăpa. Toţi suntem datori să plătim acest tribut obştesc, atunci când va rândui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi.

Dacă ceasul morţii ne este necunoscut şi suntem îndemnaţi să priveghem şi să ne pregătim ca pentru cel mai mare şi ultimul examen din viaţa noastră pământească, atunci această aşteptare a clipei din urmă nu trebuie să fie o stare pasivă, de nelucrare, plină de groază, ci, dimpotrivă, trebuie să fie o aşteptare senină, însoţită de muncă statornică, plină de hărnicie şi de voie bună. Să avem însă, în acelaşi timp, o grijă neîncetată pentru a ne păstra – pe cât se poate – sufletul cinstit, inima curată şi trupul neîntinat de patimi, ştiind că trupul împreună cu sufletul nostru sunt locaşul Duhului Sfânt din noi.

Să medităm asupra faptului că toate trec, toate curg, iar noi odată cu ele străbatem drumurile vieţii. Aşa precum toamna se despoaie copacii de frunze şi seva lor începe să se împuţineze, aşa şi viaţa noastră scade în fiecare an, în fiecare lună şi în fiecare oră.

Floarea tinereţii se vestejeşte, lumina bucuriilor pământeşti se stinge, bătrâneţea cea grea se apropie, prietenii mor, cei de aproape se depărtează şi ne părăsesc…

Mormintele celor dragi zac fără de glas, doar sufletele unora dintre morţii noştri au ajuns în mâna lui Dumnezeu.

Aşa trece viaţa noastră, aşa trecem fiecare dintre noi, ca nişte umbre pe faţa pământului, până când nu ne mai vede nimeni, până când aproape toţi ne uită, ajungând nişte morţi uitaţi de orice inimă…

Drept aceea:

– Să ne sfinţim viaţa prin Sfintele Taine, lăsate de Dumnezeu oamenilor;

– Să trăim în bună înţelegere unii cu alţii;

– Să nu ne bârfim între noi, să nu ne înşelăm unii pe alţii, să nu ne invidiem şi să nu ne urâm unii pe alţii, ci dimpotrivă să ne sârguim a trăi ca fraţii, fiind cu toţii fii ai aceluiaşi Părinte Ceresc pe Care Îl numim Tatăl nostru;

– Să ne ostenim a ne trăi vremelnica noastră viaţă aşa după cum ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel: “Îngăduindu-vă unii pe alţii şi iertând unii altora, dacă are cineva vreo plângere împotriva cuiva; după cum şi Hristos v-a iertat vouă, aşa să iertaţi şi voi.

Iar peste toate acestea, îmbrăcaţi-vă întru dragoste, care este legătura desăvârşirii.

Şi pacea lui Hristos, întru care aţi fost chemaţi, ca să fiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre” în veci. Amin (Coloseni 3, 13-15).

Din ”Smerenia şi dragostea, însuşirile trăirii ortodoxe”, Arhimandrit Sofian Boghiu

07
nov.
14

Să oferi semenului puţinul din ostenelile tale

inapoi-la-omenieSă nu fii nelucrător şi leneş, ci lucrează cu mâinile tale ca să ai din ce ajuta pe cel lipsit, să-i dăruieşti cu cumpătare după putinţele tale. Atât să se ceară de la tine, cât ți-a fost încredinţat. Nimeni, deci, să nu ceară de la tine ceea ce el însuşi posedă câtuşi de puţin. Milostenia făcută din agoniseala pe nedrept este urâtă de Hristos, pe când cea făcută din bunuri dobândite cinstit este bineprimită. Fiule, milostenia nu are conţinut când este făcută din agonisiri nedrepte. Sunt unii care, prădând bunuri străine, se prefac a practica milostenia şi, după ce storc pe unii, simulează că sunt milostivi cu alţii. Lui Dumnezeu nu-i plac faptele acestora, ci dimpotrivă, blestemă şi respinge făţărnicia inimii lor.

Tu, fiule, să oferi semenului puţinul din ostenelile tale, ca acest lucru să fie plăcut şi primit de Domnul. Să nu te făleşti când dai milostenie celui lipsit, nici să te socoteşti pe tine mai bun decât acela căruia îi dăruieşti ceva, ci în orice binefaceri ale tale să fii smerit faţă de Dumnezeu, fiindcă nu este plăcut lui Dumnezeu cel care săvârşeşte ceva din mândrie. Tot ceea ce se săvârşeşte cu smerenie este bine primit de El.

Din Sfântul Vasile cel Mare, Învățătură către fiul duhovnicesc, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2007, p. 36-37

07
nov.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-11-07

VINERI
ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI PATRA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Luca
(XII, 2-12)

is-a Domnul către ucenicii Săi: „Nimic nu este acoperit care să nu se descopere şi nimic ascuns care să nu fie cunoscut. De aceea, câte aţi spus la întuneric se vor auzi la lumină; şi ceea ce aţi vorbit la ureche, în cămări, se va propovădui de pe acoperişuri. Dar vă spun Eu vouă, prietenii Mei: Să nu vă temeţi de cei ce ucid trupul şi după aceea nimic mai mult nu pot face. Vă voi arăta însă de cine să vă temeţi: Temeţi-vă de acela care, după ce a ucis, are putere să arunce în gheenă; da, v’o spun Eu vouă, de acela să vă temeţi! Nu se vând oare cinci vrăbii cu doi bani? Şi nici una din ele nu este uitată înaintea lui Dumnezeu; cât despre voi, şi perii capului vostru, toţi sunt număraţi. Să nu vă temeţi: voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii. Dar vă spun: Pe tot cel ce Mă va mărturisi pe Mine înaintea oamenilor, şi Fiul Omului îl va mărturisi înaintea îngerilor lui Dumnezeu. Iar cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, lepădat va fi înaintea îngerilor lui Dumnezeu. Oricine va spune un cuvânt împotriva Fiului Omului, va fi iertat; dar cel ce va blasfemia împotriva Duhului Sfânt, nu va fi iertat. Iar când vă vor duce în sinagogi şi la dregători şi la stăpâniri, nu vă îngrijiţi cum sau ce să răspundeţi sau ce să spuneţi, că Duhul Sfânt, în chiar ceasul acela, vă va învăţa ce trebuie să spuneţi“.
07
nov.
14

Apostolul Zilei : 2014-11-07

VINERI
ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI PATRA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Ap. Coloseni 4,

10-18

F-150x150raţilor, vă îmbrăţişează Aristarh, cel întemniţat împreună cu mine, şi Marcu, vărul lui Barnaba – în privinţa căruia aţi primit porunci; de va veni la voi, primiţi-l – asemenea şi Isus, cel ce se numeşte Iustus, care sunt din tăierea împrejur; numai aceştia au lucrat împreună cu mine pentru împărăţia lui Dumnezeu. Ei au fost cei ce mi-au adus mângâiere. Vă îmbrăţişează Epafras, care este dintre voi, rob al lui Iisus Hristos, pururea luptând pentru voi în rugăciunile sale, ca să staţi desăvârşiţi şi plini de tot ce este voinţa lui Dumnezeu. Căci martor îi sunt că are multă râvnă pentru voi şi pentru cei din Laodiceea şi din Ierapole. Vă îmbrăţişează Luca, doctorul cel iubit, şi Dima. Îmbrăţişaţi pe fraţii din Laodiceea şi pe Nimfas şi Biserica din casa lui. Şi după ce scrisoarea aceasta se va citi de către voi, faceţi să se citească şi în Biserica laodiceenilor, iar pe cea din Laodiceea să o citiţi şi voi. Şi spuneţi lui Arhip: Vezi de slujba pe care ai primit-o întru Domnul, ca să o îndeplineşti. Salutarea cu mâna mea, a lui Pavel. Aduceţi-vă aminte de lanţurile mele. Harul fie cu voi. Amin!



Blog Stats

  • 330.892 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Rusaliile Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte