Arhivă pentru 8 noiembrie 2014

08
nov.
14

Acatistul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâieto­rule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le îm­plinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.

Doamne miluiește (de trei ori), Slavă…, și acum…

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfin­țească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pă­mânt. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noș­tri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbă­vește de cel rău. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin

Troparul, glasul al -lea

Mai-marilor Voievozi ai oștirilor cerești, rugămu-vă pe voi noi, nevrednicii, ca prin rugăciunile voastre să ne acoperiți cu acoperământul aripilor măririi voastre celei netrupești, păzindu-ne pe noi, cei ce cădem cu dinadinsul și strigăm: Izbăviți-ne din nevoi, ca niște Mai-mari peste cetele Puterilor celor de sus.

Condac 1:
Pe căpeteniile îngerilor Treimii, pe Mihail și Gavriil, să-i lăudăm noi toți, iubitorii de praznic, care ne acoperim cu ari­pile amândurora și din nevoile cele de multe feluri ne izbăvim, unuia grăind: bucură-te, slujitorule al Legii, iar altuia zicând: bucură-te, îngere al darului!
Icos 1:
Arhanghele Mihaile, mai-marele cetelor îngerilor celor fără de trup, creat ai fost de Dumnezeu, Ziditorul tuturor; de aceea, cu bucurie, laude de acest fel aducem ție:

Bucură-te, făptură a Minții celei ce a făcut lumea;
Bucură-te, revărsarea luminii celei mai înainte de lumină;
Bucură-te, cel ca focul, care stai aproape de Dumnezeire;
Bucură-te, slujitorule neostenit al Treimii;
Bucură-te, Duh înfocat și nematerial după asemănarea lui Dumnezeu;
Bucură-te, ființă nemuritoare, lăudătoare de Dumnezeu;
Bucură-te, apărătorule de foc al cerului;
Bucură-te, căpetenia oștii celei nematerialnice;
Bucură-te, luminătorule al cetelor celor bine mulțumitoare;
Bucură-te, arzătorule al duhului celui nemulțumitor;
Bucură-te, prin care firea îngerilor s-a întărit;
Bucură-te, prin care satana s-a surpat;
Bucură-te, Mihaile, slujitorule al Legii!

Condac 2:
Pe îngerii cei nemulțumitori văzându-i trufindu-se și din cerul cel înfocat căzând, o dumnezeiescule Mihaile, ca un rob mulțumitor stând, ai strigat: «Să stăm bine și să luăm aminte», cântând Sfintei Treimi: Aliluia!
Icos 2:
Gavriil, al minților celor ascunse și al tainelor Celui Preaînalt părtaș te-ai arătat, făcând mai înainte cunoscute cele ce aveau să fie și bunele vestiri de bucurie oamenilor spunându-le. Pentru aceasta, cu dorință mă grăbesc a-ți cânta ție:

Bucură-te, văzătorule al luminii celei necunoscute;
Bucură-te, părtașule al tainelor lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce descoperi cele ascunse ale voinței;
Bucură-te, vestitorule de cele negrăite ale lui Dumnezeu;
Bucură-te, că strălucești cu mintea în știința cea ascunsă;
Bucură-te, că întru această știință înveți pe față pe oameni;
Bucură-te, slujitorule al bunelor vestiri dumnezeiești;
Bucură-te, vestitorul lucrurilor celor îmbucurătoare;
Bucură-te, arătarea multor neștiințe;
Bucură-te, că mai înainte ai cunoscut cele ce aveau să fie;
Bucură-te, prin care în lume s-a adus bucuria;
Bucură-te, prin care întristarea a fost îndepărtată afară;
Bucură-te, Gavriile, îngere al darului!

Condac 3:
Proorocului Daniel mai mult decât tuturor proorocilor ai arătat taina cea străină a venirii celei înfricoșătoare a lui Hristos și a iconomiei, preamare Gavriile; și pe el l-ai înțelepțit a cânta cu bucurie lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 3:
Având numirea de putere de la Dumnezeu, Mihaile, cu dumnezeiască minte puternic în războaie pururea te-ai arătat; și pe Iacov în luptă l-ai întărit ca să biruiască neamurile străine; pentru aceea mărim puterea ta, zicând:

Bucură-te, cel ce ești mai puternic decât focul;
Bucură-te, cel ce ești mai ascuțit decât văpaia;
Bucură-te, cel ce ai înecat oștile egiptenilor;
Bucură-te, cel ce ai învins cetele canaanenilor;
Bucură-te, că pe Moise și Aaron i-ai întărit;
Bucură-te, că pe Isus al lui Navi îndrăzneț l-ai făcut;
Bucură-te, cel ce deodată oștirea asirienilor ai tăiat;
Bucură-te, cel ce pe Simion al amoreilor l-ai lovit;
Bucură-te, pierzarea lui Og, împăratul Vasanului;
Bucură-te, pază a marelui Moise;
Bucură-te, prin care se pierd cei rău-credincioși;
Bucură-te, prin care dreptcredincioșii se înalță;
Bucură-te, Mihaile, slujitorule al Legii!

Condac 4:
Mihaile, căpetenie a îngerilor, roagă, cu solirile tale, pe Dumnezeu pentru noi care prealăudatul tău praznic cu dragoste îl cinstim, ca zilele noastre în fapte bune să le petrecem și ne învrednicește ca, viața cea mai bună dobândind, lui Dumnezeu împreună cu tine să-I cântăm: Aliluia!
Icos 4:
Venit-ai de la Cel Preaînalt, Gavriile, minte dumnezeiască, aducând Anei și lui Ioachim bunele vestiri de bucurie, cu dezlegarea sterpăciunii lor; pentru care, bucurându-ne, ție cu credință îți grăim:

Bucură-te, aducătorule al știrilor frumoase;
Bucură-te, cel care celor doritoare de prunci le aduci bucurie;
Bucură-te, cel ce ești rodire dată de Dumnezeu celor neroditori;
Bucură-te, naștere plăcută lui Dumnezeu, a celor fără de copii;
Bucură-te, că fericitului strămoș i-ai adus naștere mărită;
Bucură-te, că fericitei strămoașe i-ai dat odraslă pântecelui;
Bucură-te, cel ce dezlegi legăturile nașterii de prunci;
Bucură-te, cel care povățuiești darul celor ce se nasc;
Bucură-te, laudă a multor părinți;
Bucură-te, mângâierea maicilor celor bune;
Bucură-te, prin care crește neamul omenesc;
Bucură-te, prin care nașterea mai înainte se vestește;
Bucură-te, Gavriile, îngere al darului!

Condac 5:
Maria, Născătoarea de Dumnezeu și Doamna lumii venind în biserica Domnului, trimis ai fost, o, Gavriile, să-i aduci cu îngrijire hrană cerească și totdeauna ai deșteptat-o spre a cânta lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 5:
Pe strămoșii cei de demult, care se rugau lui Dumnezeu, i-ai mântuit din multe rele, o, Mihaile, iar poporului ales pururea i-ai fost înaintemergător; de aceea, într-acest fel grăim ție:

Bucură-te, cel ce pe Isaac de junghiere l-ai scăpat;
Bucură-te, cel ce pe Avraam de bucurie l-ai umplut;
Bucură-te, cel ce pe însetatul Ismail l-ai răcorit;
Bucură-te, străină mângâiere a Agarei celei ce plângea;
Bucură-te, stâlpul cel în chip de foc care pe Israel l-ai condus;
Bucură-te, norul cel aurit, care pe Israel în cale îl acopereai;
Bucură-te, că pe cei întâi-născuți ai evreilor i-ai păzit;
Bucură-te, că pe cei întâi-născuți ai egiptenilor i-ai omorât;
Bucură-te, laudă strălucită a evreilor;
Bucură-te, îngrădire tare a Legii;
Bucură-te, că pe popor din Egipt ai scos;
Bucură-te, că pe el la pământ bun l-ai adus;
Bucură-te, Mihaile, slujitorule al Legii!

Condac 6:
Când S-a pogorât în muntele Sinai Marele Dumnezeu, vrând să dea Lege evreilor, prin slujirea și mijlocirea ta, mare Mihaile, pe aceasta lui Moise o ai descoperit și l-ai învățat să cânte: Aliluia!
Icos 6:
Lui Zaharia celui sfințit care, odinioară, în locașul lui Dumnezeu, cerea scăpare și mântuire pentru popor, i-ai vestit, o, Gavriile, nașterea dumnezeiescului Înaintemergător. De aceea, de bunele tale vestiri spăimântându-ne, grăim ție acestea:

Bucură-te, cel ce ai vestit omenirii lucruri preaminunate;
Bucură-te, cel ce pe îngerul Tatălui l-ai arătat;
Bucură-te, grăire îmbucurătoare către Zaharia;
Bucură-te, dulce auzire pentru Elisabeta;
Bucură-te, că pe Botezătorul lui Hristos l-ai binevestit;
Bucură-te, că pe el, al doilea Ilie, mai înainte l-ai vestit;
Bucură-te, cel ce ai prevestit pe predicatorul pocăinței;
Bucură-te, trâmbița cea tare răsunătoare a candelabrului luminii;
Bucură-te, vestitorul începerii Darului;
Bucură-te, vestirea zorilor zilei;
Bucură-te, semnul mântuirii oamenilor;
Bucură-te, temelia împărăției cerurilor;
Bucură-te, Gavriile, îngere al darului!

Condac 7:
Dumnezeu Cuvântul, vrând mai înainte a Se întrupa pentru noi, taina aceasta numai ție, o, Gavriile, a încredințat-o și slujitor al acesteia te-a ales pe tine; iar tu, cugetând în sineți la minunea aceasta, cântai așa: Aliluia!
Icos 7:
Pe cei trei tineri de demult, din văpaia cuptorului i-ai scăpat, Mihaile arhanghele, arătându-te preamărit și luminat cu chipul și asemănarea lui Dumnezeu, încât de minunea aceasta tiranul s-a înspăimântat; de aceea grăim ție:

Bucură-te, stingerea focului celui nepotolit;
Bucură-te, ațâțarea văpăii celei pururea vii;
Bucură-te, scăparea tinerilor feciori;
Bucură-te, păzire a trupurilor celor neîntinate;
Bucură-te, că tu, cu înfățișarea ta, pe tiranul ai înfricoșat foarte;
Bucură-te, că tu pe Daniel proorocul l-ai împuternicit;
Bucură-te, cel ce ai răpit pe Avacum proorocul;
Bucură-te, că pe el în grabă l-ai dus la Babilon;
Bucură-te, învingerea cea tare a lui Ghedeon;
Bucură-te, înfrângerea cea strălucită a lui Madiam;
Bucură-te, prin care se întăresc credincioșii;
Bucură-te, prin care se înfricoșează tiranii;
Bucură-te, Mihaile, slujitorule al Legii!

Condac 8:
Străină minune, văzându-te pe tine Balaam vrăjitorul, și în urmă, David proorocul, la tine, o, fericite Mihaile, în grabă căzând, s-au închinat: unul de frică încremenind, iar celălalt lui Dumnezeu grăind: Aliluia!
Icos 8:
Ca un purtător de fulger atotstrălucit și atotvoios ai venit către cea plină de dar, Gavriile, aducându-i bunele vestiri de bucurie. Pentru aceasta și noi, bucurându-ne, te fericim pe tine, cântându-ți:

Bucură-te, vestitorule al bucuriei celei nesfârșite;
Bucură-te, dezlegătorule al blestemului celui de demult;
Bucură-te, ridicarea lui Avraam celui căzut;
Bucură-te, mângâierea Evei celei întristate;
Bucură-te, înalt descoperitorule al întrupării Cuvântului;
Bucură-te, mărite cunoscător al pogorârii lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce bucurându-te ai zis celei pline de dar: «Bucură-te»;
Bucură-te, cel ce ai dezlegat cu «Bucură-te» toată întristarea;
Bucură-te, stea care ai vestit Soarele;
Bucură-te, luminătorule, care ne-ai arătat lumina cea neapropiată;
Bucură-te, prin care lumea s-a luminat;
Bucură-te, prin care întunericul s-a desființat;
Bucură-te, Gavriile, îngere al darului!

Condac 9:
Nașterea Mântuitorului o ai vestit cu bucurie păstorilor celor ce privegheau, Gavriile, bucurându-te; și la închinarea Lui pe magi, ca o stea luminoasă, i-ai condus și pe toți i-ai înțelepțit a cânta Celui născut așa: Aliluia!
Icos 9:
Râvnitor și puternic apărător al Tesalonicului celui nou te-ai arătat, Mihaile, purtătorule de lumină și ajutător mare ești pururea popoarelor creștine, de multe nevoi scăpându-le și îndemnându-le a cânta ție:

Bucură-te, cetatea poporului celui nou;
Bucură-te, tăria neamurilor creștine;
Bucură-te, cel ce pe apostoli de multe ori i-ai întărit;
Bucură-te, cel ce pe martiri tari i-ai făcut;
Bucură-te, că pe Petru din legături și din închisoare l-ai slobozit;
Bucură-te, că tu pe Irod îndată l-ai omorât;
Bucură-te, al Bisericii păzitor neînvins;
Bucură-te, cel ce ești asupra ereticilor secure cu două ascuțișuri;
Bucură-te, întărire puternică a cuvioșilor;
Bucură-te, sprijin luminat al ierarhilor;
Bucură-te, prin care se lățește credința;
Bucură-te, prin care se micșorează rătăcirea;
Bucură-te, Mihaile, slujitorule al Legii!

Condac 10:
Sfârșitul a toată lumea când se va face, Mihaile, trâmbița cea mai de pe urmă vei trâmbița, după care morții din pământ, sculându-se, cu frică vor sta înaintea judecătorului nepărtinitor, cântând împreună cu tine cântarea: Aliluia!
Icos 10:
Totdeauna numele tău, o, Gavriile, purtătorule de lumină, arată luminat înălțimea rânduielii tale, căci, după chemarea lui Dumnezeu, te-ai arătat cu cuviință slujitor vrednic al Cuvântului, Dumnezeu-Omului; de aceea, cu laude te fericim, grăind:

Bucură-te, prin care logodnicul în taină s-a învățat;
Bucură-te, prin care Fecioara de dânsul a fost luată;
Bucură-te, cel ce numele lui Iisus mai înainte l-ai spus;
Bucură-te, cel ce ai vestit mântuirea lumii;
Bucură-te, că logodnicului Iosif i-ai descoperit taina;
Bucură-te, că pe Iisus în Egipt L-ai scăpat;
Bucură-te, cel ce pe Hristos din Egipt înapoi L-ai chemat;
Bucură-te, cel ce ai vestit că El va locui în cetatea Nazaret;
Bucură-te, cel ce pe credincioșii magi, taina i-ai învățat;
Bucură-te, că pe dânșii de Irod i-ai scăpat;
Bucură-te, prin care Iisus a fost păzit;
Bucură-te, prin care Irod a fost luat în râs;
Bucură-te, Gavriile, îngere al darului!

Condac 11:
Deasupra pietrei mormântului celui primitor de Viață, șezând îmbrăcat în alb și ca fulgerul strălucind, Gavriile, învie­rea lui Hristos ai binevestit femeilor, zicând lor «nu plângeți» și cântând cântarea: Aliluia!
Icos 11:
Făclie lumii ești, Mihaile arhanghele, strălucind mințile credincioșilor și povățuindu-le către cunoștința cea dumneze­iască și către mântuire, luminând și mântuind de răutățile amăgitoare pe toți care grăiesc:

Bucură-te, apărătorule al tuturor credincioșilor;
Bucură-te, făcătorule al multor feluri de minuni;
Bucură-te, neîmpuținată tămăduire a bolnavilor;
Bucură-te, grabnică scăpare a celor din robie;
Bucură-te, cel ce ai apărat Mănăstirea Dochiarului;
Bucură-te, că pe aceasta o ai izbăvit de năvălirea saracinilor;
Bucură-te, scăparea tânărului celui afundat;
Bucură-te, arătarea aurului celui ascuns;
Bucură-te, cel ce ai făcut să izvorască izvor de aghiasmă;
Bucură-te, cel ce pe apă faci minuni;
Bucură-te, înfrumusețătorul Bisericii creștine;
Bucură-te, ajutătorul Bisericii acesteia;
Bucură-te, Mihaile, slujitorule al Legii!

Condac 12:
Dar dumnezeiesc dăruiește celor ce serbează cu dragoste ziua amintirii tale, Mihaile, și celor ce te cheamă pe tine la ieșirea lor din viață arată-te ajutător și mai ales păzește-ne pe noi, cei ce în biserica ta cântăm: Aliluia!
Icos 12:
De la tine, o, îngere al darului, învățându-ne a cânta în psalmi laude de bucurie dumnezeieștii întrupări, ție cele de mulțumire cu dor cântăm și ca unui bun vestitor, mărindu-te, așa-ți grăim:

Bucură-te, bucuria celor întristați;
Bucură-te, păzitorul celor asupriți;
Bucură-te, bogăția nefurată a săracilor;
Bucură-te, liman de mântuire al celor ce înoată;
Bucură-te, armă prea puternică a credincioșilor;
Bucură-te, laudă preamărită a preoților evlavioși;
Bucură-te, întăritorule al mănăstirilor;
Bucură-te, îngrijitorule minunat al bisericii acesteia;
Bucură-te, apărătorule al celor ce pe tine te măresc;
Bucură-te, preabunule aducătorule de bucurie al sufletelor;
Bucură-te, binecuvântare dumnezeiască a credincioșilor;
Bucură-te, bună povățuire a călugărilor;
Bucură-te, Gavriile, îngere al darului!

Condac 13:
O, dumnezeieștilor căpetenii ale îngerilor, Mihaile și Gavriile, care stați aproape de scaunul lui Dumnezeu, laudele acestea ale noastre, ca banul văduvei primindu-le, de gheenă ne izbăviți pe noi, ca împreună cu voi să cântăm: Aliluia!
Acest Condac se zice de trei ori.
Apoi se zice iarăși Icosul întâi: Arhanghele Mihaile, mai-marele… și Condacul întâi: Pe căpeteniile îngerilor…; și se face otpustul.
08
nov.
14

Dumnezeu nu se oferă pe Sine celor în nesimțire și păcate

622-600x400Cândva, o femeie trăia în posturi şi rugăciuni. Părea evlavioasă, dar era stăpânită de multă mandrie şi se considera pe sine sfânta. De asemenea, ţinea minte răul, iar dacă se certa cu cineva nu mai putea să-l privească în ochi.

La un moment dat s-a îmbolnăvit şi a chemat preotul să se spovedească, dar nu sincer. Aceasta fac de obicei unii creştini superficiali care ascund păcatele mari şi le vădesc pe cele mici. în sfârşit, când preotul a adus Sfintele Taine ca s-o împărtăşească, femeia s-a întors cu faţa la perete, căci nu putea să le privească. în aceeaşi clipă, din îngăduinţă dumnezeiască, a mărturisit cu voce tare: “Precum eu din mândrie nu iert pe cei care mi-au greşit, ci mi-e scârbă de ei, aşa şi Domnul acum îşi întoarce faţa de la mine şi nu vrea să intre în sufletul meu ticălos. N-o să văd împărăţia Cerurilor, ci o să ard în iadul cel veşnic. Şi rostind aceste cuvinte a murit .

Din Revista “Schimbarea la faţă”, nr. 10, iul-dec. 1998 (Asociaţia Agriniu, filantropică şi de cultură)

***

Mulţi oameni ajung la o tocire a simţirii duhovniceşti, nemaivă-zându-şi starea de păcătoşenie din pricina timpului îndelungat în care au stat despărţiţi de harul lui Dumnezeu, care se dă prin tainele Bisericii lui Hristos. Despre un astfel de om mi-a povestit cucernicul slujitor al lui Hristos din satul Cepelare, răposatul protoiereu Eustatie Iancov.

„Enoriaşul meu, Bocio, iubea băutura. El o rupsese cu biserica şi se afundase întru totul în cârciumă. Multă vreme nu a venit la spovedanie şi la împărtăşanie. Dar iată că, într-o seară, m-a chemat sora lui, care era o creştină foarte evlavioasă.

– Haide, părinte, să-l spovediţi şi să împărtăşiţi pe Bocio. Nu-i bolnav, dar pentru că se ştie că nu va veni el la sfinţia ta, vino sfinţia ta la el!

M-am dus. I-am explicat cât de bine e pentru el să se spovedească. Dar el doar tăcea. L-am întrebat dacă are ceva pe conştiinţă care să îl apese.

– N-am nimic. Conştiinţa mea este liniştită, mi-a spus el.

– Ei, cum se poate aşa, să nu ai nimic ? Oare e om să nu greşească ?

– Nimic rău nu am făcut.

– Şi doreşti să te împărtăşeşti ?

– De ce nu ? Să mă împărtăşesc, mi-a răspuns el cu nepăsare.

– Bine ! Mâine voi veni la voi cu Sfânta împărtăşanie.

M-am întors acasă. Insă îmi simţeam sufletul foarte împovărat!

Sora lui Bocio l-a pregătit pentru Sfânta împărtăşanie – l-a ajutat să se spele şi i-a dat haine curate să se schimbe.
în ziua următoare am luat Sfintele Daruri şi am plecat către casa lui Bocio. Dar m-au întâmpinat nişte cunoscuţi, care mi-au spus:

– Bocio a murit azi-noapte, părinte!

Am înmărmurit de spaimă. Se vede că Dumnezeu nu i-a îngăduit să primească Sfânta împărtăşanie, pentru că el nu voise să se mărturisească şi să se smerească înaintea lui Dumnezeu, recunoscându-şi păcatele.”

Arhimandritul Serafim Alexiev, Leacul uitat Sfânta Taină a Spovedaniei, Editura Sophia, Bucureşti, 2007

08
nov.
14

Sfaturi practice în Biserică: despre tăierea moţului

asdddd_97095500Părinte, de ce nu au un fundament religios obiceiurile tăierii moţului şi a ruperii turtei la un an de la naştere?

Sunt obiceiuri care se referă mai mult la integrarea în societate sau în comunitate a copiilor. Sunt momente de bucurie, dar nu pot avea o semnificaţie religioasă, fiindcă Biserica, prin tradiţia ei sfântă şi consemnată în cărţile de cult, nu prevede nici un fel de practică din aceasta lumească. Acestea sunt obiceiuri lumeşti sau datini populare care îşi au originea adânc în istorie sau datează de foarte mult timp, dar nu se poate stabili cu exactitate data istorică la care acestea au intrat în vigoare sau au fost practicate de către popor. Sunt şi alte popoare care practică şi ele aceste obiceiuri, însă aş spune că tăierea moţului, de pildă, la băieţi se vrea să fie o prelungire a actului bisericesc, care are o semnificaţie teologică. Dacă acea tăiere acasă a moţului de către naş sau naşă este doar o semnificaţie fără nici o explicaţie, în schimb, actul liturgic care se petrece după ce copilul este botezat, tunderea părului, reprezintă prima jertfă pe care copilul respectiv o aduce lui Hristos, jertfă de mulţumire pentru darul pe care l-a primit de la Hristos – haină luminoasă, a devenit purtător de har, i s-a restaurat firea şi a devenit moştenitor al Împărăţiei lui Dumnezeu. De aceea se şi cântă “Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat”. Prin Taina Botezului are loc o renaştere, o naştere duhovnicească. Se taie acea şuviţă de păr în semnul Sfintei Cruci pentru că lucrarea din Biserică este o lucrare treimică.

O altă explicaţie a tunderii la botez ar fi lepădarea de omul cel vechi, adică renunţarea la păcat şi înnoirea în Hristos.

Deci, practica tăierii moţului nu are o semnificaţie aparte, ci ea ţine de această bucurie a împlinirii primului an de viaţă a copilului, a băiatului respectiv. Naşii şi finii se întâlnesc, este o masă în familie, bucurie, se fac daruri, dar sunt doar manifestări laice, profane, fără a avea un substrat sau o semnificaţie duhovnicească pentru viaţa copilului. Tot la fel şi în cadrul ruperii turtei fetiţei este o practică asemănătoare, fără semnificaţie religioasă, care nu este recomandată de către Biserică.

De ce nu sunt încurajate aceste practici de Biserică?

Pentru că încurajează superstiţiile, mai ales prin obiceiul de a pune în faţa copiilor tăviţe cu diferite obiecte, printre care şi stilouri, cărţi şi chei, cerându-i să aleagă dintre ele. Este foarte periculos, deoarece se încearcă a se intui perspectiva profesională a copilului. Această practică este greşită pentru că reprezintă un fel de actualizare a ursitoarelor. Sfânta Biserică ne învaţă că viaţa omului nu este indicată de destin, aşa cum există în religiile păgâne, de unde cred că se trag şi aceste practici. Nu destinul stă la baza vieţii omului, ci rugăciunea şi împreună – lucrarea lui cu harul lui Dumnezeu prin pronia sau providenţa divină. Adică viitorul unui om se stabileşte prin rugăciune şi prin voinţă proprie.

Creştinii ortodocşi ar trebui să renunţe la aceste superstiţii pentru că îi duc la o diluare a credinţei, pentru că în loc să ţină legătura cu izvorul vieţii, Hristos, şi să vină în Sfânta Biserică să consulte un preot duhovnic, se pretează la tot felul de practici superstiţioase.

Legat de aceste practici, vin credincioşi şi întreabă preoţii dacă pot să facă petrecerea de împlinire a unui an de viaţă în post. Spun ei că nu vor să o facă nici mai devreme, nici mai târziu. Cum e mai bine?

Postul este o perioadă de pregătire sufletească, şi nu de bucurie, iar acesta este un moment de bucurie în familie, de petrecere, cum se spune. Mai întâi trebuie să acordăm întâietate vieţii spirituale, şi apoi putem să ne veselim.

Tăierea moţului sau ruperea turtei nu este un mare păcat, însă să nu cădem în superstiţie din cauza acestor practici.

Sursa Ziarul Lumina, interviu cu Pr. lect. dr. Zaharia Matei

08
nov.
14

Diferenţa dintre căsătorie şi concubinaj

casatorie_inelÎn societatea de astăzi, în care valorile au devenit non-valori, în care bunul simţ şi smerenia sunt considerate o dovadă de slăbiciune, în care fecioria este considerată un motiv de mare ruşine, căsătoria, în sensul creştin al cuvantului, este puternic ameninţată, iar exigenţele unei adevărate vieţi creştine nu mai sunt acceptate de oameni. Căsătoria este o sfântă taină şi nimeni nu are dreptul să îi ştirbească din acest statut.

Nu s-ar putea spune că iubește cu desăvârșire cel care trăiește în concubinaj. Dacă îți iubești prietena/prietenul cu adevărat, atunci nu este nevoie de o perioadă de probă pentru a vedea dacă merge relația. Însăși ideea “hai să locuim împreună să vedem dacă suntem compatibili, dacă ne înțelegem bine”, pune sub semnul îndoielii sentimentele dintre cei doi. În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire (I Ioan 4:18).

Recurgerea la viața în concubinaj relevă lipsa unei bune educații creștine și a unui sistem de valori morale. Urmând îndemnul Sfântului Apostol Pavel, părinții au marea misiune de a-și crește copiii în frică de Dumnezeu și de a-i deprinde să trăiască viața aceasta în scopul dobândirii celei veșnice: “creșteți-i întru învățătura și certarea Domnului” (Efeseni 6:4).

Nu trebuie să judecăm pe cei care trăiesc în concubinaj deoarece scris este: “Nu judecați ca să nu fiți judecați. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura” (Matei 7:1-2). Mai mult decât atât, se cuvine să nu judecăm pentru ca nu cumva, mai târziu să cădem noi înșine în acest păcat. Trebuie avută multă rabdare și multă prudență în discuțiile cu astfel de persoane pentru că dacă vom ști să-i câștigăm pentru Hristos vom avea mare rasplată, dar dacă ii vom judeca atunci vom avea partea noastră de vină pentru că s-au depărtat și mai mult de Hristos. Însuși Sfântul Apostol Iacov evidențiază răsplata de care se bucură cel care a reușit să întoarcă pe un păcătos: “Fraţii mei, dacă vreunul va rătăci de la adevăr şi-l va întoarce cineva, să ştie că cel ce a întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui îşi va mântui sufletul din moarte şi va acoperi mulţime de păcate” (Iacov 5:19-20). 

Căsătoria este o taină, iar căsătoria de probă distruge tradiția. Nu întâmplător, înainte de începerea slujbei de cununie, se cântă Psalmul 127, iar primul stih este: Fericiți toți cei ce se tem de Domnul, care umblă în căile Lui (Ps. 127). Din acest stih desprindem învățătura că cei care trăiesc în concubinaj nu umblă în căile Domnului, deoarece iubirea lor nu este pecetluită de Biserică.

Concubinajul este semnul depărtării omului de Dumnezeu și duce treptat la profanarea templului sufletului: Importanța păstrării acestui mare dar, sufletul, este relevată de însuși Mântuitorul Hristos:

– “trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care- L aveți de la Dumnezeu” (I Corinteni 6:19);

– “ce-i va folosi omului, dacă va câștiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde?” (Matei 16:26).

Sfântul Ioan Gura de Aur spune că atunci când doi tineri se căsătoresc feciori, soția devine mult mai înțeleaptă și soțul ei la fel. Mai mult decât atât, Domnul va fi mai îngăduitor cu ei și le va dărui binecuvântări nenumărate, deoarece s-au unit așa cum El a poruncit. Căsătoria ne este dată de la Dumnezeu pentru ca punând într-o soție afecțiunea inimii și odihna simțurilor, noi să nu ne dedăm la necinste și la dezordinile iubirii libere.

Sfântul Apostol Pavel explică foarte limpede în Întâia sa Epistolă către corinteni, cel două căi de petrecere a vieții, acceptate de Biserică și posibilitate omului de a alege: “Eu voiesc ca toţi oamenii să fie cum sunt eu însumi. Dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui: unul aşa, altul într-alt fel. Celor ce sunt necăsătoriţi şi văduvelor le spun: Bine este pentru ei să rămână ca şi mine. Dacă însă nu pot să se înfrâneze, să se căsătorească. Fiindcă mai bine este să se căsătorească, decât să ardă” (I Corinteni 7:7-9). O analiză atentă a textului permite desprinderea ideii că doar viața de familie sau monahismul constituie căi spre dobândirea mântuirii, iar cea de a treia cale, concubinajul, este în afara Bisericii. Sfântul Apostol continuă apoi prin a prezenta foarte limpede diferența dintre cele două căi de urmat în viață: “Cel necăsătorit se îngrijeşte de cele ale Domnului, cum să placă Domnului. Cel ce s-a căsătorit se îngrijeşte de cele ale lumii, cum să placă femeii. Şi este împărţire: şi femeia nemăritată şi fecioara poartă de grijă de cele ale Domnului, ca să fie sfântă şi cu trupul şi cu duhul. Iar cea care s-a măritat poartă de grijă de cele ale lumii, cum să placă bărbatului” (I Corinteni 7:32-34).

Căsătoria reprezintă unirea celor doi pentru a urma Lui Hristos, în scopul desăvârșirii și dobândirii mântuirii. “De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va unui cu femeia sa și vor fi amândoi un trup” (Facerea, 2:24). Omul a fost creat să viețuiască doar sub harul Lui Dumnezeu. Trebuie să urmăm poruncilor evanghelice pentru că păcatul alungă harul și să încercăm să căutăm mereu pe Domnul și să-i aflăm voia: “Domnul iubește pe toți oamenii, dar încă mai mult, îl iubește pe cel care îl caută. Pre cei ce Mă caută Îi iubesc, zice Domnul și cei ce mă caută vor afla har” (Sfîntul Siluan Athonitul). Viața de familie trebuie să fie una de sfințenie. Nu întâmplător, familia creștină mai este numită Biserica din casă.

Căsătoria nu este doar un mare eveniment social. Este mai mult decât atât, este o mare taină. Jumătatea nu se găseşte prin anunţurile matrimoniale şi nici prin internet. Din acest motiv se şi spune că relaţiile stabilite doar pe cale virtuală nu sunt fireşti, dezumanizează şi determină oamenii să spună lucruri pe care în mod firesc nu ar fi avut curaj sa le rosteasca în viaţa reală. Astfel se construieşte o anumită imagine despre celălalt, imagine care poate fi mult diferită de realitate. In discuţia faţă către faţă cu o persoană, limbajul nonverbal transmite foarte mult. Si apoi, pe lângă limbajul nonverbal, ochii sunt oglinda sufletului si ei ne spun foarte multe despre celălalt.

Rugăciunea reprezintă singura noastră formă de comunicare directă cu Dumnzeu şi din acest motiv ar trebui să o iubim mult. Cel care a ales viața de familie, să ceară Domnului în rugăciune să-i dăruiască o soție sau un soț pe inima sa, alături de care să fie împreună lucrători la mântuire. Cu siguranță, acesta este un mare dar pe care, odată dobândit, trebuie să știm să-l prețuim: “Cel ce găsește o femeie bună află un lucru de mare preț și dobândește dar de la Dumnezeu” (Pildele lui Solomon 18:22). “O casă și o avere sunt moștenire de la părinți, iar o femeie înțeleaptă este un dar de la Dumnezeu” (Pildele lui Solomon 19:14).

Pentru întemeierea unei familii plăcute Domnului, o deosebită importanță are educația, primită de acasă. O bună educaţie creştină acordată copiilor încă din primii ani ai vieţii constituie piatra de temelie pentru conturarea caracterului lor ulterior. Această educaţei poate fi considerată și un punct de referinţă la anii maturităţii. Părintele Teofil Pârâian spunea: dați-mi mame creștine și vom avea o lume mai bună. Este un mare efort pentru fiecare dintre noi să ducă o viață creștină, plăcută Domnului, înfruntând ispitele veacului.Totuși, mare este cununa acestei nevoințe și mai mult, ea este veșnică: “Căci socotesc că pătimirile vremii de acum nu sunt vrednice de mărirea care ni se va descoperi” (Romani 8:18).

Prin urmare, iubește cu desăvârșire cine îşi materializează iubirea prin căsătorie. Pentru a putea construi ceva durabil trebuie să ai o temelie solidă. Așadar, căsătoria realizată între două persoane care se iubesc și care și-au păstrat curăția trupească are o temelie puternică și este binecuvântată de Biserică.

08
nov.
14

Întâmplare minunată

ixcoanaEra în ajunul sărbătorii Bunei Vestiri, 24 martie 1942 în Drama, Grecia. Ocupația străină era bulgară. Lipsurile, bolile şi foamea luaseră proporţii înspăimântătoare şi moartea secera în fiecare zi mici şi mari, dar, în special copii. Printre locuitorii Dramei se afla şi o văduvă cu cinci copii. Pe soţul ei îl uciseseră ocupanţii cu şase luni înainte, în măcelul din 29 septembrie 1941.

De mâncare nu aveau, decât puţin ulei şi un ciurel de malai. În acea dimineaţă femeia s-a gândit că a doua zi, de Bunăvestire, avea mâncare mult mai puţină pentru copii: 100 de grame de malai şi un deget de ulei. Deodată, privirea ei s-a îndreptat spre candela stinsă, care era agaţătă înaintea icoanei şi atunci a încolţit în sufletul ei intrebarea: să pastreze uleiul pentru copiii ei flămânzi sau pentru candela de la icoana?

Hotărâtă, însa, şi-a făcut cruce şi a zis către Maica Domnului: ”Prea Curată Fecioara, eu îţi voi aprinde candela căci mare este sărbătoarea de mâine pentru credinţa noastră, tu, însă, te rog ai grijă de hrana copiilor mei!” A luat puţin ulei şi a aprins candela. Lumina slabă a luminat casa sărăcacioasă, iar inima ei s-a umplut de pace. Aceasta a însoţit-o la rugăciunea de seară şi în somnul ei din acea noapte memorabilă.

A doua zi după Sfânta Liturghie, văduva a deschis dulapul ca să ia puţinul malai şi a rămas fără glas! Vasul în care se afla uleiul era plin ochi, iar alături erau doi săcuţi plini cu macaroane şi malai. S-a închinat femeia de mai multe ori, preamărind şi mulţumind lui Dumnezeu şi Maicii Domnului pentru această minune pe care n-a spus-o nimăniu. Timp de doi ani de zile nici uleiul n-a scăzut, nici malaiul nu s-a sfârşit, cu toate că erau şase guri la masă, le schimbau cu alte alimente şi făceau milostenie pe ascuns. Dar şi candela a rămas de atunci aprinsă zi şi noapte dând mărturie cu lumina ei nestinsă despre credinţa acestei femei binecuvântate.

Această istorisire adevărată este o puternică palmă dată creştinilor ortodocşi de astăzi care nu numai că n-au candela aprinsă, dar n-au nici macar icoane în casa lor.

 

Extras din Pr. Stefanos Anagnostopoulos, Explicarea Dumnezeiestii Liturghii, Editura Bizantina 2005, p.60-61
08
nov.
14

Vă daţi seama ce înseamnă preoţia!

литургия4Eram prin anii ’50-’53 spiritualul Seminarului de la Neamţ, singurul seminar monahal din ţară. Aveam 35 de diaconi elevi. Şi am slujit Sfânta Liturghie împreună cu un diacon mai în vârstă decât ceilalţi.

Diaconul, tocmai în momentul în care ţineam predică – că eram obligaţi să le ţinem un cuvânt de zece minute, în care le vorbeam despre Sfintele Taine, care se pot arăta în chip de pâine şi în chip de carne sau în chip de prunc – , consuma Sfintele şi gândea: „Ce, o fi chiar aşa cum spune părintele?” Şi i s-a umplut gura de sânge şi carne în loc de pâine. Şi i-a căzut potirul pe Proscomidier şi el a căzut jos. Eu am crezut că s-a îmbolnăvit. Eram la o jumătate de metru de uşa altarului. S-a îndoit. Vă închipuiţi, dragii mei! Vedeţi, nu trăia în credinţă. „N-o fi chiar aşa cum spune părintele…!” Dar pentru care motiv te pregăteşti tu pentru preoţie?

De două ori s-a întâmplat în viaţa mea. Odată la Sihăstria şi odată acum, la Neamţ.

Dragii mei, să ştiţi şi lucrul acesta. Dumnezeu a creat cele mai grozave lucruri! A creat o femeie distinsă, care a născut pe Hristos, şi a creat preoţia, care-L aduce pe Dumnezeu din cer să-L nască pe Sfânta Masă!

Vă daţi seama ce înseamnă preoţia! Nu faceţi deosebire între duhovnicul cutare şi duhovnicul cutare. Orice duhovnic are putere să te dezlege. Nu te dezleagă vrednicia lui, ci te dezleagă harul lui Dumnezeu din el. A dat Dumnezeu putinţa aceasta preotului, să ne dezlege de păcatele noastre, căderi grozav de grele, şi le dezleagă pentru totdeauna.

Vă dați seama ce posibilități are omul să se mântuiască? Indiferent cum, un duhovnic trebuie să știe și să fie fericit când i se spun păcate grele, pentru că salvează un om din adânc de ape. Și nu-l mai ceartă de ce este ud. Bine că l-a scos din apă.

Din Ne vorbește Părintele Arsenie, ed. a 2-a, vol. 2, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 54-56

08
nov.
14

Omul caută crucea lui Hristos

P1030537qCred că vin zilele când viața noastră trebuie să fie curată. Curată nu înseamnă că păcătuim pe ici pe acolo. Măcar gândirea noastră să fie dreaptă, să fie integră, să fie deplină. Că dacă nu, riscăm să fim înhățați de valurile, tsunami-urile post-moderne. Adevărata viață culminează cu crucea, paradoxal. Dar oare Biserica nu spune: „Bucură-te cruce, de viață făcătoare”. Cum „de viață făcătoare”, când Dătătorul de viață a murit pe ea? Trupul nu e totul, trupul a fost obiect de jertfă, și ni l-a dat ca împărtășanie, și sângele vărsat, la fel. Pentru ca și noi, mâncând trup și sânge, sub formă de pâine și vin, că știe că nu suntem canibali, mâncăm trup și sânge care au cunoscut înviere. și de aceea mâncăm viață veșnică, cum zice Hristos.

De când am fost hirotonit duhovnic, am auzit de foarte multe ori de la tineri, spovedanie de genul acesta: am încercat cele trupești sau cele trupești i-au încercat pe ei, și ori zic: „Dar n-am mers prea departe, sau până la capăt sau am mers până la capăt”, sau, cum spuneau câțiva: „O, părinte, când am avut prima dată experiența aceasta, după aceea m-am gândit: Asta a fost tot?!”. Două lucruri vreau să mai zic:

 

  1. Asta a fost tot? Da, sigur, asta a fost tot; tu căutai dragostea, iar trupul, săracul de el, asta a fost tot ce ti-a putut oferi. De ce? Pentru că, în sine, nu este decât o funcție biologică și mai mult nu poate. E o funcție biologică pe care minciuna o învăluie într-un întreg misticism al trupului, și chiar sufletesc. Cauți împliniri sau mai știu eu ce. Cei care au avut experiența, așteptând lucrurile acestea, au rămas dezamăgiți. Adică, am fost amăgiți și suntem amăgiți, în măsura în care ne pot atrage peste măsură lucrurile acestea.
  2. Până la capăt. Voiam să mă concentrez mai ales pe cuvântul acesta: „prea departe” sau „până la capăt”. Dragostea are nevoie să meargă până la capăt, și pe latura aceasta ne poticnește vrăjmașul și întunecă pe om, și merge până la așa-zisul capăt al apropierilor trupești, în legea lor, în limita lor, bune foarte, și de o deosebită frumusețe, dacă am avea destulă des-pătimire, ca să vedem cu ochi curat toată lucrarea aceasta a zămislirii chipului lui Dumnezeu, fie și după cădere.

Până la capăt; dragostea nu poate să se dea decât până la capăt, nu poate. Nu că nu poate, dar înțelegeți că este în firea ei, este un foc mistuitor, care îl mistuie pe însuși Dumnezeu. El se mistuie pe sine fiindcă El este dragoste. și dacă este vorba în istorie, într-o istorie în care lucrurile culmină cu moartea, atunci până la moarte se lasă mistuit de dragoste și se lasă mistuit de dragul celor iubiți. și când zice pe cruce: „Părinte, iată-i că nu știu ce fac!”, tot nu de ranele Lui se tânguia, ci se tânguia de ranele noastre, de întunericul nostru. Că nu știu bieții aceștia întunecați, că pe singurul lor adevărat prieten îl omoară. „Însă Eu muri-voi pentru ei, și prin moartea aceasta voi găsi altă cale spre a-i mântui, dacă n-am găsit răspuns de ascultare și de dragoste în ei; prin ura lor și prin criminalitatea lor, Mă las Eu, Dumnezeu nemuritor, omorât, și prin aceasta, prin jertfa aceasta, voi strica lucrarea morții și a iadului, și tot îi voi mântui!”.

Însă, bineînțeles, adaugă cei care vor: „Dă-ne Doamne să voim, și să voim mai deplin”. Marea erezie este felul în care înțelegem noi crucea, și zicem:”A, îmi port crucea!”, adică am multe de suferit. Echivalăm crucea cu suferința. Erezie!Crucea este dragostea, dragostea dusă – să cităm – „prea departe”, dragostea dusă „până la capăt”, dragostea adevărată, care nu are nevoie de acea împlinire trupească, bună foarte, pe care o poate trăi în legea ei și în limitele ei. Dar trebuie să meargă dincolo de aceasta. Crucea este acel lucru pe care omul îl dorește. și atunci când omul ajunge în păcat, până la acel capăt unde se „dez- amăgește” – și o, doară de s-ar dez-amăgi! – dar, dezamăgit fiind, crede că n-a fost destul, și caută altă experiență, caută altă persoană. Încearcă din ce în ce mai mult, și riscă să se împotmolească în ale păcatului, în ale minciunii, în ale întunericului, până la capăt.

Mă veți crede dacă vă voi spune că omul caută crucea lui Hristos? și nimic altceva. Domnul să ne lumineze, și atunci vom putea cânta: „O, cruce de viață făcătoare!”.

Parintele Rafail Noica

Din textul conferinței “Ce este omul?”, Alba Iulia, 23 Nov. 2006




Blog Stats

  • 309.357 hits

Arhive

Adormirea Maicii Domnului Aghiasma Ajunul Bobotezei apa sfintita Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat Ce simbolizeaza semnul Crucii savarsit de credinciosi? cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria darul lui Dumnezeu De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Doamne DUMNEZEU Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Familia Familia creştină Focsani fraților! Hristos Icoanele in cultul ortodox Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Ispitele Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Lunea Sfantului Duh Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul Noi Nu te atinge de Mine omule Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Petru si Pavel - sarbatoarea dragostei lui Hristos Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Purtarea crucii Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Rusaliile răbdare Saptamana Alba Saptamana Luminata Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Epitaf Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul Triodul Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Părinte