Arhivă pentru 8 noiembrie 2014

08
nov.
14

Acatistul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâieto­rule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le îm­plinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.

Doamne miluiește (de trei ori), Slavă…, și acum…

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfin­țească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pă­mânt. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noș­tri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbă­vește de cel rău. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin

Troparul, glasul al -lea

Mai-marilor Voievozi ai oștirilor cerești, rugămu-vă pe voi noi, nevrednicii, ca prin rugăciunile voastre să ne acoperiți cu acoperământul aripilor măririi voastre celei netrupești, păzindu-ne pe noi, cei ce cădem cu dinadinsul și strigăm: Izbăviți-ne din nevoi, ca niște Mai-mari peste cetele Puterilor celor de sus.

Condac 1:
Pe căpeteniile îngerilor Treimii, pe Mihail și Gavriil, să-i lăudăm noi toți, iubitorii de praznic, care ne acoperim cu ari­pile amândurora și din nevoile cele de multe feluri ne izbăvim, unuia grăind: bucură-te, slujitorule al Legii, iar altuia zicând: bucură-te, îngere al darului!
Icos 1:
Arhanghele Mihaile, mai-marele cetelor îngerilor celor fără de trup, creat ai fost de Dumnezeu, Ziditorul tuturor; de aceea, cu bucurie, laude de acest fel aducem ție:

Bucură-te, făptură a Minții celei ce a făcut lumea;
Bucură-te, revărsarea luminii celei mai înainte de lumină;
Bucură-te, cel ca focul, care stai aproape de Dumnezeire;
Bucură-te, slujitorule neostenit al Treimii;
Bucură-te, Duh înfocat și nematerial după asemănarea lui Dumnezeu;
Bucură-te, ființă nemuritoare, lăudătoare de Dumnezeu;
Bucură-te, apărătorule de foc al cerului;
Bucură-te, căpetenia oștii celei nematerialnice;
Bucură-te, luminătorule al cetelor celor bine mulțumitoare;
Bucură-te, arzătorule al duhului celui nemulțumitor;
Bucură-te, prin care firea îngerilor s-a întărit;
Bucură-te, prin care satana s-a surpat;
Bucură-te, Mihaile, slujitorule al Legii!

Condac 2:
Pe îngerii cei nemulțumitori văzându-i trufindu-se și din cerul cel înfocat căzând, o dumnezeiescule Mihaile, ca un rob mulțumitor stând, ai strigat: «Să stăm bine și să luăm aminte», cântând Sfintei Treimi: Aliluia!
Icos 2:
Gavriil, al minților celor ascunse și al tainelor Celui Preaînalt părtaș te-ai arătat, făcând mai înainte cunoscute cele ce aveau să fie și bunele vestiri de bucurie oamenilor spunându-le. Pentru aceasta, cu dorință mă grăbesc a-ți cânta ție:

Bucură-te, văzătorule al luminii celei necunoscute;
Bucură-te, părtașule al tainelor lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce descoperi cele ascunse ale voinței;
Bucură-te, vestitorule de cele negrăite ale lui Dumnezeu;
Bucură-te, că strălucești cu mintea în știința cea ascunsă;
Bucură-te, că întru această știință înveți pe față pe oameni;
Bucură-te, slujitorule al bunelor vestiri dumnezeiești;
Bucură-te, vestitorul lucrurilor celor îmbucurătoare;
Bucură-te, arătarea multor neștiințe;
Bucură-te, că mai înainte ai cunoscut cele ce aveau să fie;
Bucură-te, prin care în lume s-a adus bucuria;
Bucură-te, prin care întristarea a fost îndepărtată afară;
Bucură-te, Gavriile, îngere al darului!

Condac 3:
Proorocului Daniel mai mult decât tuturor proorocilor ai arătat taina cea străină a venirii celei înfricoșătoare a lui Hristos și a iconomiei, preamare Gavriile; și pe el l-ai înțelepțit a cânta cu bucurie lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 3:
Având numirea de putere de la Dumnezeu, Mihaile, cu dumnezeiască minte puternic în războaie pururea te-ai arătat; și pe Iacov în luptă l-ai întărit ca să biruiască neamurile străine; pentru aceea mărim puterea ta, zicând:

Bucură-te, cel ce ești mai puternic decât focul;
Bucură-te, cel ce ești mai ascuțit decât văpaia;
Bucură-te, cel ce ai înecat oștile egiptenilor;
Bucură-te, cel ce ai învins cetele canaanenilor;
Bucură-te, că pe Moise și Aaron i-ai întărit;
Bucură-te, că pe Isus al lui Navi îndrăzneț l-ai făcut;
Bucură-te, cel ce deodată oștirea asirienilor ai tăiat;
Bucură-te, cel ce pe Simion al amoreilor l-ai lovit;
Bucură-te, pierzarea lui Og, împăratul Vasanului;
Bucură-te, pază a marelui Moise;
Bucură-te, prin care se pierd cei rău-credincioși;
Bucură-te, prin care dreptcredincioșii se înalță;
Bucură-te, Mihaile, slujitorule al Legii!

Condac 4:
Mihaile, căpetenie a îngerilor, roagă, cu solirile tale, pe Dumnezeu pentru noi care prealăudatul tău praznic cu dragoste îl cinstim, ca zilele noastre în fapte bune să le petrecem și ne învrednicește ca, viața cea mai bună dobândind, lui Dumnezeu împreună cu tine să-I cântăm: Aliluia!
Icos 4:
Venit-ai de la Cel Preaînalt, Gavriile, minte dumnezeiască, aducând Anei și lui Ioachim bunele vestiri de bucurie, cu dezlegarea sterpăciunii lor; pentru care, bucurându-ne, ție cu credință îți grăim:

Bucură-te, aducătorule al știrilor frumoase;
Bucură-te, cel care celor doritoare de prunci le aduci bucurie;
Bucură-te, cel ce ești rodire dată de Dumnezeu celor neroditori;
Bucură-te, naștere plăcută lui Dumnezeu, a celor fără de copii;
Bucură-te, că fericitului strămoș i-ai adus naștere mărită;
Bucură-te, că fericitei strămoașe i-ai dat odraslă pântecelui;
Bucură-te, cel ce dezlegi legăturile nașterii de prunci;
Bucură-te, cel care povățuiești darul celor ce se nasc;
Bucură-te, laudă a multor părinți;
Bucură-te, mângâierea maicilor celor bune;
Bucură-te, prin care crește neamul omenesc;
Bucură-te, prin care nașterea mai înainte se vestește;
Bucură-te, Gavriile, îngere al darului!

Condac 5:
Maria, Născătoarea de Dumnezeu și Doamna lumii venind în biserica Domnului, trimis ai fost, o, Gavriile, să-i aduci cu îngrijire hrană cerească și totdeauna ai deșteptat-o spre a cânta lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 5:
Pe strămoșii cei de demult, care se rugau lui Dumnezeu, i-ai mântuit din multe rele, o, Mihaile, iar poporului ales pururea i-ai fost înaintemergător; de aceea, într-acest fel grăim ție:

Bucură-te, cel ce pe Isaac de junghiere l-ai scăpat;
Bucură-te, cel ce pe Avraam de bucurie l-ai umplut;
Bucură-te, cel ce pe însetatul Ismail l-ai răcorit;
Bucură-te, străină mângâiere a Agarei celei ce plângea;
Bucură-te, stâlpul cel în chip de foc care pe Israel l-ai condus;
Bucură-te, norul cel aurit, care pe Israel în cale îl acopereai;
Bucură-te, că pe cei întâi-născuți ai evreilor i-ai păzit;
Bucură-te, că pe cei întâi-născuți ai egiptenilor i-ai omorât;
Bucură-te, laudă strălucită a evreilor;
Bucură-te, îngrădire tare a Legii;
Bucură-te, că pe popor din Egipt ai scos;
Bucură-te, că pe el la pământ bun l-ai adus;
Bucură-te, Mihaile, slujitorule al Legii!

Condac 6:
Când S-a pogorât în muntele Sinai Marele Dumnezeu, vrând să dea Lege evreilor, prin slujirea și mijlocirea ta, mare Mihaile, pe aceasta lui Moise o ai descoperit și l-ai învățat să cânte: Aliluia!
Icos 6:
Lui Zaharia celui sfințit care, odinioară, în locașul lui Dumnezeu, cerea scăpare și mântuire pentru popor, i-ai vestit, o, Gavriile, nașterea dumnezeiescului Înaintemergător. De aceea, de bunele tale vestiri spăimântându-ne, grăim ție acestea:

Bucură-te, cel ce ai vestit omenirii lucruri preaminunate;
Bucură-te, cel ce pe îngerul Tatălui l-ai arătat;
Bucură-te, grăire îmbucurătoare către Zaharia;
Bucură-te, dulce auzire pentru Elisabeta;
Bucură-te, că pe Botezătorul lui Hristos l-ai binevestit;
Bucură-te, că pe el, al doilea Ilie, mai înainte l-ai vestit;
Bucură-te, cel ce ai prevestit pe predicatorul pocăinței;
Bucură-te, trâmbița cea tare răsunătoare a candelabrului luminii;
Bucură-te, vestitorul începerii Darului;
Bucură-te, vestirea zorilor zilei;
Bucură-te, semnul mântuirii oamenilor;
Bucură-te, temelia împărăției cerurilor;
Bucură-te, Gavriile, îngere al darului!

Condac 7:
Dumnezeu Cuvântul, vrând mai înainte a Se întrupa pentru noi, taina aceasta numai ție, o, Gavriile, a încredințat-o și slujitor al acesteia te-a ales pe tine; iar tu, cugetând în sineți la minunea aceasta, cântai așa: Aliluia!
Icos 7:
Pe cei trei tineri de demult, din văpaia cuptorului i-ai scăpat, Mihaile arhanghele, arătându-te preamărit și luminat cu chipul și asemănarea lui Dumnezeu, încât de minunea aceasta tiranul s-a înspăimântat; de aceea grăim ție:

Bucură-te, stingerea focului celui nepotolit;
Bucură-te, ațâțarea văpăii celei pururea vii;
Bucură-te, scăparea tinerilor feciori;
Bucură-te, păzire a trupurilor celor neîntinate;
Bucură-te, că tu, cu înfățișarea ta, pe tiranul ai înfricoșat foarte;
Bucură-te, că tu pe Daniel proorocul l-ai împuternicit;
Bucură-te, cel ce ai răpit pe Avacum proorocul;
Bucură-te, că pe el în grabă l-ai dus la Babilon;
Bucură-te, învingerea cea tare a lui Ghedeon;
Bucură-te, înfrângerea cea strălucită a lui Madiam;
Bucură-te, prin care se întăresc credincioșii;
Bucură-te, prin care se înfricoșează tiranii;
Bucură-te, Mihaile, slujitorule al Legii!

Condac 8:
Străină minune, văzându-te pe tine Balaam vrăjitorul, și în urmă, David proorocul, la tine, o, fericite Mihaile, în grabă căzând, s-au închinat: unul de frică încremenind, iar celălalt lui Dumnezeu grăind: Aliluia!
Icos 8:
Ca un purtător de fulger atotstrălucit și atotvoios ai venit către cea plină de dar, Gavriile, aducându-i bunele vestiri de bucurie. Pentru aceasta și noi, bucurându-ne, te fericim pe tine, cântându-ți:

Bucură-te, vestitorule al bucuriei celei nesfârșite;
Bucură-te, dezlegătorule al blestemului celui de demult;
Bucură-te, ridicarea lui Avraam celui căzut;
Bucură-te, mângâierea Evei celei întristate;
Bucură-te, înalt descoperitorule al întrupării Cuvântului;
Bucură-te, mărite cunoscător al pogorârii lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce bucurându-te ai zis celei pline de dar: «Bucură-te»;
Bucură-te, cel ce ai dezlegat cu «Bucură-te» toată întristarea;
Bucură-te, stea care ai vestit Soarele;
Bucură-te, luminătorule, care ne-ai arătat lumina cea neapropiată;
Bucură-te, prin care lumea s-a luminat;
Bucură-te, prin care întunericul s-a desființat;
Bucură-te, Gavriile, îngere al darului!

Condac 9:
Nașterea Mântuitorului o ai vestit cu bucurie păstorilor celor ce privegheau, Gavriile, bucurându-te; și la închinarea Lui pe magi, ca o stea luminoasă, i-ai condus și pe toți i-ai înțelepțit a cânta Celui născut așa: Aliluia!
Icos 9:
Râvnitor și puternic apărător al Tesalonicului celui nou te-ai arătat, Mihaile, purtătorule de lumină și ajutător mare ești pururea popoarelor creștine, de multe nevoi scăpându-le și îndemnându-le a cânta ție:

Bucură-te, cetatea poporului celui nou;
Bucură-te, tăria neamurilor creștine;
Bucură-te, cel ce pe apostoli de multe ori i-ai întărit;
Bucură-te, cel ce pe martiri tari i-ai făcut;
Bucură-te, că pe Petru din legături și din închisoare l-ai slobozit;
Bucură-te, că tu pe Irod îndată l-ai omorât;
Bucură-te, al Bisericii păzitor neînvins;
Bucură-te, cel ce ești asupra ereticilor secure cu două ascuțișuri;
Bucură-te, întărire puternică a cuvioșilor;
Bucură-te, sprijin luminat al ierarhilor;
Bucură-te, prin care se lățește credința;
Bucură-te, prin care se micșorează rătăcirea;
Bucură-te, Mihaile, slujitorule al Legii!

Condac 10:
Sfârșitul a toată lumea când se va face, Mihaile, trâmbița cea mai de pe urmă vei trâmbița, după care morții din pământ, sculându-se, cu frică vor sta înaintea judecătorului nepărtinitor, cântând împreună cu tine cântarea: Aliluia!
Icos 10:
Totdeauna numele tău, o, Gavriile, purtătorule de lumină, arată luminat înălțimea rânduielii tale, căci, după chemarea lui Dumnezeu, te-ai arătat cu cuviință slujitor vrednic al Cuvântului, Dumnezeu-Omului; de aceea, cu laude te fericim, grăind:

Bucură-te, prin care logodnicul în taină s-a învățat;
Bucură-te, prin care Fecioara de dânsul a fost luată;
Bucură-te, cel ce numele lui Iisus mai înainte l-ai spus;
Bucură-te, cel ce ai vestit mântuirea lumii;
Bucură-te, că logodnicului Iosif i-ai descoperit taina;
Bucură-te, că pe Iisus în Egipt L-ai scăpat;
Bucură-te, cel ce pe Hristos din Egipt înapoi L-ai chemat;
Bucură-te, cel ce ai vestit că El va locui în cetatea Nazaret;
Bucură-te, cel ce pe credincioșii magi, taina i-ai învățat;
Bucură-te, că pe dânșii de Irod i-ai scăpat;
Bucură-te, prin care Iisus a fost păzit;
Bucură-te, prin care Irod a fost luat în râs;
Bucură-te, Gavriile, îngere al darului!

Condac 11:
Deasupra pietrei mormântului celui primitor de Viață, șezând îmbrăcat în alb și ca fulgerul strălucind, Gavriile, învie­rea lui Hristos ai binevestit femeilor, zicând lor «nu plângeți» și cântând cântarea: Aliluia!
Icos 11:
Făclie lumii ești, Mihaile arhanghele, strălucind mințile credincioșilor și povățuindu-le către cunoștința cea dumneze­iască și către mântuire, luminând și mântuind de răutățile amăgitoare pe toți care grăiesc:

Bucură-te, apărătorule al tuturor credincioșilor;
Bucură-te, făcătorule al multor feluri de minuni;
Bucură-te, neîmpuținată tămăduire a bolnavilor;
Bucură-te, grabnică scăpare a celor din robie;
Bucură-te, cel ce ai apărat Mănăstirea Dochiarului;
Bucură-te, că pe aceasta o ai izbăvit de năvălirea saracinilor;
Bucură-te, scăparea tânărului celui afundat;
Bucură-te, arătarea aurului celui ascuns;
Bucură-te, cel ce ai făcut să izvorască izvor de aghiasmă;
Bucură-te, cel ce pe apă faci minuni;
Bucură-te, înfrumusețătorul Bisericii creștine;
Bucură-te, ajutătorul Bisericii acesteia;
Bucură-te, Mihaile, slujitorule al Legii!

Condac 12:
Dar dumnezeiesc dăruiește celor ce serbează cu dragoste ziua amintirii tale, Mihaile, și celor ce te cheamă pe tine la ieșirea lor din viață arată-te ajutător și mai ales păzește-ne pe noi, cei ce în biserica ta cântăm: Aliluia!
Icos 12:
De la tine, o, îngere al darului, învățându-ne a cânta în psalmi laude de bucurie dumnezeieștii întrupări, ție cele de mulțumire cu dor cântăm și ca unui bun vestitor, mărindu-te, așa-ți grăim:

Bucură-te, bucuria celor întristați;
Bucură-te, păzitorul celor asupriți;
Bucură-te, bogăția nefurată a săracilor;
Bucură-te, liman de mântuire al celor ce înoată;
Bucură-te, armă prea puternică a credincioșilor;
Bucură-te, laudă preamărită a preoților evlavioși;
Bucură-te, întăritorule al mănăstirilor;
Bucură-te, îngrijitorule minunat al bisericii acesteia;
Bucură-te, apărătorule al celor ce pe tine te măresc;
Bucură-te, preabunule aducătorule de bucurie al sufletelor;
Bucură-te, binecuvântare dumnezeiască a credincioșilor;
Bucură-te, bună povățuire a călugărilor;
Bucură-te, Gavriile, îngere al darului!

Condac 13:
O, dumnezeieștilor căpetenii ale îngerilor, Mihaile și Gavriile, care stați aproape de scaunul lui Dumnezeu, laudele acestea ale noastre, ca banul văduvei primindu-le, de gheenă ne izbăviți pe noi, ca împreună cu voi să cântăm: Aliluia!
Acest Condac se zice de trei ori.
Apoi se zice iarăși Icosul întâi: Arhanghele Mihaile, mai-marele… și Condacul întâi: Pe căpeteniile îngerilor…; și se face otpustul.
08
nov.
14

Dumnezeu nu se oferă pe Sine celor în nesimțire și păcate

622-600x400Cândva, o femeie trăia în posturi şi rugăciuni. Părea evlavioasă, dar era stăpânită de multă mandrie şi se considera pe sine sfânta. De asemenea, ţinea minte răul, iar dacă se certa cu cineva nu mai putea să-l privească în ochi.

La un moment dat s-a îmbolnăvit şi a chemat preotul să se spovedească, dar nu sincer. Aceasta fac de obicei unii creştini superficiali care ascund păcatele mari şi le vădesc pe cele mici. în sfârşit, când preotul a adus Sfintele Taine ca s-o împărtăşească, femeia s-a întors cu faţa la perete, căci nu putea să le privească. în aceeaşi clipă, din îngăduinţă dumnezeiască, a mărturisit cu voce tare: “Precum eu din mândrie nu iert pe cei care mi-au greşit, ci mi-e scârbă de ei, aşa şi Domnul acum îşi întoarce faţa de la mine şi nu vrea să intre în sufletul meu ticălos. N-o să văd împărăţia Cerurilor, ci o să ard în iadul cel veşnic. Şi rostind aceste cuvinte a murit .

Din Revista “Schimbarea la faţă”, nr. 10, iul-dec. 1998 (Asociaţia Agriniu, filantropică şi de cultură)

***

Mulţi oameni ajung la o tocire a simţirii duhovniceşti, nemaivă-zându-şi starea de păcătoşenie din pricina timpului îndelungat în care au stat despărţiţi de harul lui Dumnezeu, care se dă prin tainele Bisericii lui Hristos. Despre un astfel de om mi-a povestit cucernicul slujitor al lui Hristos din satul Cepelare, răposatul protoiereu Eustatie Iancov.

„Enoriaşul meu, Bocio, iubea băutura. El o rupsese cu biserica şi se afundase întru totul în cârciumă. Multă vreme nu a venit la spovedanie şi la împărtăşanie. Dar iată că, într-o seară, m-a chemat sora lui, care era o creştină foarte evlavioasă.

– Haide, părinte, să-l spovediţi şi să împărtăşiţi pe Bocio. Nu-i bolnav, dar pentru că se ştie că nu va veni el la sfinţia ta, vino sfinţia ta la el!

M-am dus. I-am explicat cât de bine e pentru el să se spovedească. Dar el doar tăcea. L-am întrebat dacă are ceva pe conştiinţă care să îl apese.

– N-am nimic. Conştiinţa mea este liniştită, mi-a spus el.

– Ei, cum se poate aşa, să nu ai nimic ? Oare e om să nu greşească ?

– Nimic rău nu am făcut.

– Şi doreşti să te împărtăşeşti ?

– De ce nu ? Să mă împărtăşesc, mi-a răspuns el cu nepăsare.

– Bine ! Mâine voi veni la voi cu Sfânta împărtăşanie.

M-am întors acasă. Insă îmi simţeam sufletul foarte împovărat!

Sora lui Bocio l-a pregătit pentru Sfânta împărtăşanie – l-a ajutat să se spele şi i-a dat haine curate să se schimbe.
în ziua următoare am luat Sfintele Daruri şi am plecat către casa lui Bocio. Dar m-au întâmpinat nişte cunoscuţi, care mi-au spus:

– Bocio a murit azi-noapte, părinte!

Am înmărmurit de spaimă. Se vede că Dumnezeu nu i-a îngăduit să primească Sfânta împărtăşanie, pentru că el nu voise să se mărturisească şi să se smerească înaintea lui Dumnezeu, recunoscându-şi păcatele.”

Arhimandritul Serafim Alexiev, Leacul uitat Sfânta Taină a Spovedaniei, Editura Sophia, Bucureşti, 2007

08
nov.
14

Sfaturi practice în Biserică: despre tăierea moţului

asdddd_97095500Părinte, de ce nu au un fundament religios obiceiurile tăierii moţului şi a ruperii turtei la un an de la naştere?

Sunt obiceiuri care se referă mai mult la integrarea în societate sau în comunitate a copiilor. Sunt momente de bucurie, dar nu pot avea o semnificaţie religioasă, fiindcă Biserica, prin tradiţia ei sfântă şi consemnată în cărţile de cult, nu prevede nici un fel de practică din aceasta lumească. Acestea sunt obiceiuri lumeşti sau datini populare care îşi au originea adânc în istorie sau datează de foarte mult timp, dar nu se poate stabili cu exactitate data istorică la care acestea au intrat în vigoare sau au fost practicate de către popor. Sunt şi alte popoare care practică şi ele aceste obiceiuri, însă aş spune că tăierea moţului, de pildă, la băieţi se vrea să fie o prelungire a actului bisericesc, care are o semnificaţie teologică. Dacă acea tăiere acasă a moţului de către naş sau naşă este doar o semnificaţie fără nici o explicaţie, în schimb, actul liturgic care se petrece după ce copilul este botezat, tunderea părului, reprezintă prima jertfă pe care copilul respectiv o aduce lui Hristos, jertfă de mulţumire pentru darul pe care l-a primit de la Hristos – haină luminoasă, a devenit purtător de har, i s-a restaurat firea şi a devenit moştenitor al Împărăţiei lui Dumnezeu. De aceea se şi cântă “Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat”. Prin Taina Botezului are loc o renaştere, o naştere duhovnicească. Se taie acea şuviţă de păr în semnul Sfintei Cruci pentru că lucrarea din Biserică este o lucrare treimică.

O altă explicaţie a tunderii la botez ar fi lepădarea de omul cel vechi, adică renunţarea la păcat şi înnoirea în Hristos.

Deci, practica tăierii moţului nu are o semnificaţie aparte, ci ea ţine de această bucurie a împlinirii primului an de viaţă a copilului, a băiatului respectiv. Naşii şi finii se întâlnesc, este o masă în familie, bucurie, se fac daruri, dar sunt doar manifestări laice, profane, fără a avea un substrat sau o semnificaţie duhovnicească pentru viaţa copilului. Tot la fel şi în cadrul ruperii turtei fetiţei este o practică asemănătoare, fără semnificaţie religioasă, care nu este recomandată de către Biserică.

De ce nu sunt încurajate aceste practici de Biserică?

Pentru că încurajează superstiţiile, mai ales prin obiceiul de a pune în faţa copiilor tăviţe cu diferite obiecte, printre care şi stilouri, cărţi şi chei, cerându-i să aleagă dintre ele. Este foarte periculos, deoarece se încearcă a se intui perspectiva profesională a copilului. Această practică este greşită pentru că reprezintă un fel de actualizare a ursitoarelor. Sfânta Biserică ne învaţă că viaţa omului nu este indicată de destin, aşa cum există în religiile păgâne, de unde cred că se trag şi aceste practici. Nu destinul stă la baza vieţii omului, ci rugăciunea şi împreună – lucrarea lui cu harul lui Dumnezeu prin pronia sau providenţa divină. Adică viitorul unui om se stabileşte prin rugăciune şi prin voinţă proprie.

Creştinii ortodocşi ar trebui să renunţe la aceste superstiţii pentru că îi duc la o diluare a credinţei, pentru că în loc să ţină legătura cu izvorul vieţii, Hristos, şi să vină în Sfânta Biserică să consulte un preot duhovnic, se pretează la tot felul de practici superstiţioase.

Legat de aceste practici, vin credincioşi şi întreabă preoţii dacă pot să facă petrecerea de împlinire a unui an de viaţă în post. Spun ei că nu vor să o facă nici mai devreme, nici mai târziu. Cum e mai bine?

Postul este o perioadă de pregătire sufletească, şi nu de bucurie, iar acesta este un moment de bucurie în familie, de petrecere, cum se spune. Mai întâi trebuie să acordăm întâietate vieţii spirituale, şi apoi putem să ne veselim.

Tăierea moţului sau ruperea turtei nu este un mare păcat, însă să nu cădem în superstiţie din cauza acestor practici.

Sursa Ziarul Lumina, interviu cu Pr. lect. dr. Zaharia Matei

08
nov.
14

Diferenţa dintre căsătorie şi concubinaj

casatorie_inelÎn societatea de astăzi, în care valorile au devenit non-valori, în care bunul simţ şi smerenia sunt considerate o dovadă de slăbiciune, în care fecioria este considerată un motiv de mare ruşine, căsătoria, în sensul creştin al cuvantului, este puternic ameninţată, iar exigenţele unei adevărate vieţi creştine nu mai sunt acceptate de oameni. Căsătoria este o sfântă taină şi nimeni nu are dreptul să îi ştirbească din acest statut.

Nu s-ar putea spune că iubește cu desăvârșire cel care trăiește în concubinaj. Dacă îți iubești prietena/prietenul cu adevărat, atunci nu este nevoie de o perioadă de probă pentru a vedea dacă merge relația. Însăși ideea “hai să locuim împreună să vedem dacă suntem compatibili, dacă ne înțelegem bine”, pune sub semnul îndoielii sentimentele dintre cei doi. În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire (I Ioan 4:18).

Recurgerea la viața în concubinaj relevă lipsa unei bune educații creștine și a unui sistem de valori morale. Urmând îndemnul Sfântului Apostol Pavel, părinții au marea misiune de a-și crește copiii în frică de Dumnezeu și de a-i deprinde să trăiască viața aceasta în scopul dobândirii celei veșnice: “creșteți-i întru învățătura și certarea Domnului” (Efeseni 6:4).

Nu trebuie să judecăm pe cei care trăiesc în concubinaj deoarece scris este: “Nu judecați ca să nu fiți judecați. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura” (Matei 7:1-2). Mai mult decât atât, se cuvine să nu judecăm pentru ca nu cumva, mai târziu să cădem noi înșine în acest păcat. Trebuie avută multă rabdare și multă prudență în discuțiile cu astfel de persoane pentru că dacă vom ști să-i câștigăm pentru Hristos vom avea mare rasplată, dar dacă ii vom judeca atunci vom avea partea noastră de vină pentru că s-au depărtat și mai mult de Hristos. Însuși Sfântul Apostol Iacov evidențiază răsplata de care se bucură cel care a reușit să întoarcă pe un păcătos: “Fraţii mei, dacă vreunul va rătăci de la adevăr şi-l va întoarce cineva, să ştie că cel ce a întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui îşi va mântui sufletul din moarte şi va acoperi mulţime de păcate” (Iacov 5:19-20). 

Căsătoria este o taină, iar căsătoria de probă distruge tradiția. Nu întâmplător, înainte de începerea slujbei de cununie, se cântă Psalmul 127, iar primul stih este: Fericiți toți cei ce se tem de Domnul, care umblă în căile Lui (Ps. 127). Din acest stih desprindem învățătura că cei care trăiesc în concubinaj nu umblă în căile Domnului, deoarece iubirea lor nu este pecetluită de Biserică.

Concubinajul este semnul depărtării omului de Dumnezeu și duce treptat la profanarea templului sufletului: Importanța păstrării acestui mare dar, sufletul, este relevată de însuși Mântuitorul Hristos:

– “trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care- L aveți de la Dumnezeu” (I Corinteni 6:19);

– “ce-i va folosi omului, dacă va câștiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde?” (Matei 16:26).

Sfântul Ioan Gura de Aur spune că atunci când doi tineri se căsătoresc feciori, soția devine mult mai înțeleaptă și soțul ei la fel. Mai mult decât atât, Domnul va fi mai îngăduitor cu ei și le va dărui binecuvântări nenumărate, deoarece s-au unit așa cum El a poruncit. Căsătoria ne este dată de la Dumnezeu pentru ca punând într-o soție afecțiunea inimii și odihna simțurilor, noi să nu ne dedăm la necinste și la dezordinile iubirii libere.

Sfântul Apostol Pavel explică foarte limpede în Întâia sa Epistolă către corinteni, cel două căi de petrecere a vieții, acceptate de Biserică și posibilitate omului de a alege: “Eu voiesc ca toţi oamenii să fie cum sunt eu însumi. Dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui: unul aşa, altul într-alt fel. Celor ce sunt necăsătoriţi şi văduvelor le spun: Bine este pentru ei să rămână ca şi mine. Dacă însă nu pot să se înfrâneze, să se căsătorească. Fiindcă mai bine este să se căsătorească, decât să ardă” (I Corinteni 7:7-9). O analiză atentă a textului permite desprinderea ideii că doar viața de familie sau monahismul constituie căi spre dobândirea mântuirii, iar cea de a treia cale, concubinajul, este în afara Bisericii. Sfântul Apostol continuă apoi prin a prezenta foarte limpede diferența dintre cele două căi de urmat în viață: “Cel necăsătorit se îngrijeşte de cele ale Domnului, cum să placă Domnului. Cel ce s-a căsătorit se îngrijeşte de cele ale lumii, cum să placă femeii. Şi este împărţire: şi femeia nemăritată şi fecioara poartă de grijă de cele ale Domnului, ca să fie sfântă şi cu trupul şi cu duhul. Iar cea care s-a măritat poartă de grijă de cele ale lumii, cum să placă bărbatului” (I Corinteni 7:32-34).

Căsătoria reprezintă unirea celor doi pentru a urma Lui Hristos, în scopul desăvârșirii și dobândirii mântuirii. “De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va unui cu femeia sa și vor fi amândoi un trup” (Facerea, 2:24). Omul a fost creat să viețuiască doar sub harul Lui Dumnezeu. Trebuie să urmăm poruncilor evanghelice pentru că păcatul alungă harul și să încercăm să căutăm mereu pe Domnul și să-i aflăm voia: “Domnul iubește pe toți oamenii, dar încă mai mult, îl iubește pe cel care îl caută. Pre cei ce Mă caută Îi iubesc, zice Domnul și cei ce mă caută vor afla har” (Sfîntul Siluan Athonitul). Viața de familie trebuie să fie una de sfințenie. Nu întâmplător, familia creștină mai este numită Biserica din casă.

Căsătoria nu este doar un mare eveniment social. Este mai mult decât atât, este o mare taină. Jumătatea nu se găseşte prin anunţurile matrimoniale şi nici prin internet. Din acest motiv se şi spune că relaţiile stabilite doar pe cale virtuală nu sunt fireşti, dezumanizează şi determină oamenii să spună lucruri pe care în mod firesc nu ar fi avut curaj sa le rosteasca în viaţa reală. Astfel se construieşte o anumită imagine despre celălalt, imagine care poate fi mult diferită de realitate. In discuţia faţă către faţă cu o persoană, limbajul nonverbal transmite foarte mult. Si apoi, pe lângă limbajul nonverbal, ochii sunt oglinda sufletului si ei ne spun foarte multe despre celălalt.

Rugăciunea reprezintă singura noastră formă de comunicare directă cu Dumnzeu şi din acest motiv ar trebui să o iubim mult. Cel care a ales viața de familie, să ceară Domnului în rugăciune să-i dăruiască o soție sau un soț pe inima sa, alături de care să fie împreună lucrători la mântuire. Cu siguranță, acesta este un mare dar pe care, odată dobândit, trebuie să știm să-l prețuim: “Cel ce găsește o femeie bună află un lucru de mare preț și dobândește dar de la Dumnezeu” (Pildele lui Solomon 18:22). “O casă și o avere sunt moștenire de la părinți, iar o femeie înțeleaptă este un dar de la Dumnezeu” (Pildele lui Solomon 19:14).

Pentru întemeierea unei familii plăcute Domnului, o deosebită importanță are educația, primită de acasă. O bună educaţie creştină acordată copiilor încă din primii ani ai vieţii constituie piatra de temelie pentru conturarea caracterului lor ulterior. Această educaţei poate fi considerată și un punct de referinţă la anii maturităţii. Părintele Teofil Pârâian spunea: dați-mi mame creștine și vom avea o lume mai bună. Este un mare efort pentru fiecare dintre noi să ducă o viață creștină, plăcută Domnului, înfruntând ispitele veacului.Totuși, mare este cununa acestei nevoințe și mai mult, ea este veșnică: “Căci socotesc că pătimirile vremii de acum nu sunt vrednice de mărirea care ni se va descoperi” (Romani 8:18).

Prin urmare, iubește cu desăvârșire cine îşi materializează iubirea prin căsătorie. Pentru a putea construi ceva durabil trebuie să ai o temelie solidă. Așadar, căsătoria realizată între două persoane care se iubesc și care și-au păstrat curăția trupească are o temelie puternică și este binecuvântată de Biserică.

08
nov.
14

Întâmplare minunată

ixcoanaEra în ajunul sărbătorii Bunei Vestiri, 24 martie 1942 în Drama, Grecia. Ocupația străină era bulgară. Lipsurile, bolile şi foamea luaseră proporţii înspăimântătoare şi moartea secera în fiecare zi mici şi mari, dar, în special copii. Printre locuitorii Dramei se afla şi o văduvă cu cinci copii. Pe soţul ei îl uciseseră ocupanţii cu şase luni înainte, în măcelul din 29 septembrie 1941.

De mâncare nu aveau, decât puţin ulei şi un ciurel de malai. În acea dimineaţă femeia s-a gândit că a doua zi, de Bunăvestire, avea mâncare mult mai puţină pentru copii: 100 de grame de malai şi un deget de ulei. Deodată, privirea ei s-a îndreptat spre candela stinsă, care era agaţătă înaintea icoanei şi atunci a încolţit în sufletul ei intrebarea: să pastreze uleiul pentru copiii ei flămânzi sau pentru candela de la icoana?

Hotărâtă, însa, şi-a făcut cruce şi a zis către Maica Domnului: ”Prea Curată Fecioara, eu îţi voi aprinde candela căci mare este sărbătoarea de mâine pentru credinţa noastră, tu, însă, te rog ai grijă de hrana copiilor mei!” A luat puţin ulei şi a aprins candela. Lumina slabă a luminat casa sărăcacioasă, iar inima ei s-a umplut de pace. Aceasta a însoţit-o la rugăciunea de seară şi în somnul ei din acea noapte memorabilă.

A doua zi după Sfânta Liturghie, văduva a deschis dulapul ca să ia puţinul malai şi a rămas fără glas! Vasul în care se afla uleiul era plin ochi, iar alături erau doi săcuţi plini cu macaroane şi malai. S-a închinat femeia de mai multe ori, preamărind şi mulţumind lui Dumnezeu şi Maicii Domnului pentru această minune pe care n-a spus-o nimăniu. Timp de doi ani de zile nici uleiul n-a scăzut, nici malaiul nu s-a sfârşit, cu toate că erau şase guri la masă, le schimbau cu alte alimente şi făceau milostenie pe ascuns. Dar şi candela a rămas de atunci aprinsă zi şi noapte dând mărturie cu lumina ei nestinsă despre credinţa acestei femei binecuvântate.

Această istorisire adevărată este o puternică palmă dată creştinilor ortodocşi de astăzi care nu numai că n-au candela aprinsă, dar n-au nici macar icoane în casa lor.

 

Extras din Pr. Stefanos Anagnostopoulos, Explicarea Dumnezeiestii Liturghii, Editura Bizantina 2005, p.60-61
08
nov.
14

Vă daţi seama ce înseamnă preoţia!

литургия4Eram prin anii ’50-’53 spiritualul Seminarului de la Neamţ, singurul seminar monahal din ţară. Aveam 35 de diaconi elevi. Şi am slujit Sfânta Liturghie împreună cu un diacon mai în vârstă decât ceilalţi.

Diaconul, tocmai în momentul în care ţineam predică – că eram obligaţi să le ţinem un cuvânt de zece minute, în care le vorbeam despre Sfintele Taine, care se pot arăta în chip de pâine şi în chip de carne sau în chip de prunc – , consuma Sfintele şi gândea: „Ce, o fi chiar aşa cum spune părintele?” Şi i s-a umplut gura de sânge şi carne în loc de pâine. Şi i-a căzut potirul pe Proscomidier şi el a căzut jos. Eu am crezut că s-a îmbolnăvit. Eram la o jumătate de metru de uşa altarului. S-a îndoit. Vă închipuiţi, dragii mei! Vedeţi, nu trăia în credinţă. „N-o fi chiar aşa cum spune părintele…!” Dar pentru care motiv te pregăteşti tu pentru preoţie?

De două ori s-a întâmplat în viaţa mea. Odată la Sihăstria şi odată acum, la Neamţ.

Dragii mei, să ştiţi şi lucrul acesta. Dumnezeu a creat cele mai grozave lucruri! A creat o femeie distinsă, care a născut pe Hristos, şi a creat preoţia, care-L aduce pe Dumnezeu din cer să-L nască pe Sfânta Masă!

Vă daţi seama ce înseamnă preoţia! Nu faceţi deosebire între duhovnicul cutare şi duhovnicul cutare. Orice duhovnic are putere să te dezlege. Nu te dezleagă vrednicia lui, ci te dezleagă harul lui Dumnezeu din el. A dat Dumnezeu putinţa aceasta preotului, să ne dezlege de păcatele noastre, căderi grozav de grele, şi le dezleagă pentru totdeauna.

Vă dați seama ce posibilități are omul să se mântuiască? Indiferent cum, un duhovnic trebuie să știe și să fie fericit când i se spun păcate grele, pentru că salvează un om din adânc de ape. Și nu-l mai ceartă de ce este ud. Bine că l-a scos din apă.

Din Ne vorbește Părintele Arsenie, ed. a 2-a, vol. 2, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 54-56

08
nov.
14

Omul caută crucea lui Hristos

P1030537qCred că vin zilele când viața noastră trebuie să fie curată. Curată nu înseamnă că păcătuim pe ici pe acolo. Măcar gândirea noastră să fie dreaptă, să fie integră, să fie deplină. Că dacă nu, riscăm să fim înhățați de valurile, tsunami-urile post-moderne. Adevărata viață culminează cu crucea, paradoxal. Dar oare Biserica nu spune: „Bucură-te cruce, de viață făcătoare”. Cum „de viață făcătoare”, când Dătătorul de viață a murit pe ea? Trupul nu e totul, trupul a fost obiect de jertfă, și ni l-a dat ca împărtășanie, și sângele vărsat, la fel. Pentru ca și noi, mâncând trup și sânge, sub formă de pâine și vin, că știe că nu suntem canibali, mâncăm trup și sânge care au cunoscut înviere. și de aceea mâncăm viață veșnică, cum zice Hristos.

De când am fost hirotonit duhovnic, am auzit de foarte multe ori de la tineri, spovedanie de genul acesta: am încercat cele trupești sau cele trupești i-au încercat pe ei, și ori zic: „Dar n-am mers prea departe, sau până la capăt sau am mers până la capăt”, sau, cum spuneau câțiva: „O, părinte, când am avut prima dată experiența aceasta, după aceea m-am gândit: Asta a fost tot?!”. Două lucruri vreau să mai zic:

 

  1. Asta a fost tot? Da, sigur, asta a fost tot; tu căutai dragostea, iar trupul, săracul de el, asta a fost tot ce ti-a putut oferi. De ce? Pentru că, în sine, nu este decât o funcție biologică și mai mult nu poate. E o funcție biologică pe care minciuna o învăluie într-un întreg misticism al trupului, și chiar sufletesc. Cauți împliniri sau mai știu eu ce. Cei care au avut experiența, așteptând lucrurile acestea, au rămas dezamăgiți. Adică, am fost amăgiți și suntem amăgiți, în măsura în care ne pot atrage peste măsură lucrurile acestea.
  2. Până la capăt. Voiam să mă concentrez mai ales pe cuvântul acesta: „prea departe” sau „până la capăt”. Dragostea are nevoie să meargă până la capăt, și pe latura aceasta ne poticnește vrăjmașul și întunecă pe om, și merge până la așa-zisul capăt al apropierilor trupești, în legea lor, în limita lor, bune foarte, și de o deosebită frumusețe, dacă am avea destulă des-pătimire, ca să vedem cu ochi curat toată lucrarea aceasta a zămislirii chipului lui Dumnezeu, fie și după cădere.

Până la capăt; dragostea nu poate să se dea decât până la capăt, nu poate. Nu că nu poate, dar înțelegeți că este în firea ei, este un foc mistuitor, care îl mistuie pe însuși Dumnezeu. El se mistuie pe sine fiindcă El este dragoste. și dacă este vorba în istorie, într-o istorie în care lucrurile culmină cu moartea, atunci până la moarte se lasă mistuit de dragoste și se lasă mistuit de dragul celor iubiți. și când zice pe cruce: „Părinte, iată-i că nu știu ce fac!”, tot nu de ranele Lui se tânguia, ci se tânguia de ranele noastre, de întunericul nostru. Că nu știu bieții aceștia întunecați, că pe singurul lor adevărat prieten îl omoară. „Însă Eu muri-voi pentru ei, și prin moartea aceasta voi găsi altă cale spre a-i mântui, dacă n-am găsit răspuns de ascultare și de dragoste în ei; prin ura lor și prin criminalitatea lor, Mă las Eu, Dumnezeu nemuritor, omorât, și prin aceasta, prin jertfa aceasta, voi strica lucrarea morții și a iadului, și tot îi voi mântui!”.

Însă, bineînțeles, adaugă cei care vor: „Dă-ne Doamne să voim, și să voim mai deplin”. Marea erezie este felul în care înțelegem noi crucea, și zicem:”A, îmi port crucea!”, adică am multe de suferit. Echivalăm crucea cu suferința. Erezie!Crucea este dragostea, dragostea dusă – să cităm – „prea departe”, dragostea dusă „până la capăt”, dragostea adevărată, care nu are nevoie de acea împlinire trupească, bună foarte, pe care o poate trăi în legea ei și în limitele ei. Dar trebuie să meargă dincolo de aceasta. Crucea este acel lucru pe care omul îl dorește. și atunci când omul ajunge în păcat, până la acel capăt unde se „dez- amăgește” – și o, doară de s-ar dez-amăgi! – dar, dezamăgit fiind, crede că n-a fost destul, și caută altă experiență, caută altă persoană. Încearcă din ce în ce mai mult, și riscă să se împotmolească în ale păcatului, în ale minciunii, în ale întunericului, până la capăt.

Mă veți crede dacă vă voi spune că omul caută crucea lui Hristos? și nimic altceva. Domnul să ne lumineze, și atunci vom putea cânta: „O, cruce de viață făcătoare!”.

Parintele Rafail Noica

Din textul conferinței “Ce este omul?”, Alba Iulia, 23 Nov. 2006

08
nov.
14

Cât de minunat ne vindecă Dumnezeu

rugaciune2223Întotdeauna Domnul depășește așteptările noastre.

N-ar fi mare lucru pentru Dumnezeu ca atunci când venim și ne ungem, să ne vindece pe toți fără osebire.

N-ar fi mare lucru, dar nici n-ar avea însemnătate, n-ar avea valoare.

De altfel, Dumnezeu o va face, așa cum o și face. Noi suntem datori să alergăm la harul Lui și să cerem ceea ce avem nevoie, dar vindecarea aceasta nu are valore.

Are valoare să vii la Sfânta Taină și să pleci cu încrederea și cu certitudinea că s-a întâmplat, întocmai, ce ai cerut. Același lucru este valabil și pentru cele duhovnicești.

Omule, este cu neputință ca Dumnezeu să te lase în păcat, în patimi, în slăbiciunile tale, cu rănile păcatului.

El te va vindeca, dar vrea ca tu să crezi aceasta, chiar înainte de vindecare și mai ales, să crezi până într-atât, ca și cum deja te-ai vindecat.

Adică, atunci când participi la Taina Sfântului Maslu, în paralel să alergi la Domnul cu rugăciunea și cu pocăința pentru ca să te vindece, să te facă un om nou. Și crezând că va face aceasta vei rămâne sub harul Lui și vei pleca la casa ta, ca și cum așa s-au întâmplat lucrurile. Cu această certitudine, cu această credință să pleci.

Este lucrul de cea mai mare valoare și este cu neputință ca după aceea Dumnezeu să nu-ți vindece sufletul, să nu-l sature, să nu nască înlăuntrul tău o stare prin care, dacă-mi este îngăduit să vorbesc așa, să înnebunești de mulțimire și de fericire.

Nu-ți va veni să-ți crezi ochilor, tu cel care aveai impresia că niciodată nu vei fi îndreptat, nu vei fi vindecat, nu vei deveni așa cum vrea Dumnezeu.

Vei constata că ești un om nou, mult mai mult decât puteai să-ți închipui, să-ți dorești, decât reușeai să cuprinzi cu mintea și cu dorința ta.

Darul pe care-l oferă Dumnezeu sufletului nostru depășește întotdeauna ceea ce cerem, ceea ce nădăjduim, întrece orice așteptare a noastră.

Însă, și în neputințele trupești și în cele sufletești Domnul dorește să vadă credința, certitudinea despre care am vorbit.

Dacă primim aceste învățături, dacă le lăsăm să intre în sufletele noastre și arătăm credință și certitudine cât timp stăm aici, dar și după ce plecăm de aici, înțelegeți ce se va întâmpla în sufletul nostru?

Vă dați seama cât de schimbați vom fi, cât de schimbați vom pleca și cât de schimbați vom trăi oriunde ne-am afla?

Taina Suferinței, Arh. Simeon Kraiopoulos, Editura Bizantină 2007

08
nov.
14

Semnele cuielor

cuiTrăia un om, odată demult. El avea un fiu tare neascultător, care îi făcea tot soiul de necazuri. Ajunsese bietul om să se gândească cu teamă la ziua, care urma…A început să bată câte un cui, în tocul uşii, pentru fiecare greşeală a fiului său. Când tocul uşii s-a umplut de cuie încât părea un arici, omul şi-a chemat fiul şi i-a spus:

–Am bătut câte un cui, pentru fiecare greşeală a ta!
Fiul s-a speriat, văzând mulţimea cuielor şi a hotărât în sinea lui să răscumpere fiecare greşeală cu o faptă bună.

După prima faptă bună, şi-a chemat tatăl în faţa uşii, rugându-l să scoată un cui.

În ziua, în care a scos ultimul cui, tatăl şi-a îmbrăţişat fiul, bucurându-se împreună cu el. Fiul l-a strâns la piept şi a văzut că tatăl său plângea.

–De ce plângi? Ar trebui să fii fericit şi mulţumit că ai putut să scoţi toate cuiele…
–E adevărat, cuiele au fost scoase, dar semnele, semnele au rămas!

08
nov.
14

Ai făcut ascultare, mergi în Rai, nu ai făcut, mergi în Iad

duhovnic._prietenieAscultarea faţă de duhovnic le va aduce pe toate. Ascultarea va aduce harul. Cea mai mică neascultare alungă harul. Duhovnicul este, oarecum, în locul lui Dumnezeu. Orice spune duhovnicul e că din gura lui Dumnezeu. Să-l ai pe duhovnic că pe chipul lui Dumnezeu. Toate patimile, puţin câte puţin, se vindeca prin ascultare. Nu mântuie nici preoţia, nici postul, nici asceză, ci doar ascultarea de duhovnic.

Ascultarea face minuni: ascultarea va aduce toate harismele. Prin ascultare Hristos da rugăciunea. Nu  ne mântuie rugăciunea; ci ascultarea de duhovnic ne mântuie.

Un demonizat a intrat la ascultare la doi bătrâni şi prin ascultarea lui s-a vindecat. Mi-a povestit el însuşi cum vedea demonul înaintea lui şi când zicea o dată rugăciunea lui Iisus demonul se tulbură. Când zicea rugăciunea a doua oară, demonul începea să tremure. A treia oară când zicea rugăciunea, demonul dispărea. Faci ascultare? Ai harul lui Dumnezeu, eşti pentru rai. Să ştiţi că diavolul nu se teme de noi, nici măcar nu ne ia în seamă. El fuge de noi când vede Harul lui Dumnezeu pe care îl avem datorită ascultării de duhovnic.

Cel care face ascultare nu se teme – oarecum – de Dumnezeu. Nu faci ascultare? Fă ce vrei: rugăciune, post, asceză, etc. – nu mântuiesc. Numai ascultarea mântuieşte. Cel care face ascultare se aseamănă cu Hristos, Care S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte pe Cruce.

Duhovnicul poate să cadă. Cel care face ascultare nu cade niciodată. Duhovnicul va da socoteală înaintea lui Dumnezeu pentru dânsul, dar cel care face ascultare nu.

Prin duhovnic vorbeşte Hristos. Se poate oare să cadă cineva câtă vreme se aseamănă în ascultare cu Hristos? Chiar dacă porunca duhovnicului e rătăcită, Dumnezeu, pentru ascultare, o va întoarce în folos sufletesc. Pe duhovnicul tău, aşadar, să-l vezi că pe Hristos. Să nu-l întristezi. L-ai întristat pe duhovnic, L-ai întristat pe Dumnezeu. Eu am experienţa personală a neascultării şi a constrângerii duhovnicului meu, Nichifor. L-am constrâns zicându-i: „Dacă nu facem aceasta… plec.” Părintele Nichifor a fost nevoit să accepte. Când m-am întors la chilia noastrã, părintele mi-a spus: De ce, mai copile, m-ai silit să facem lucrul ăsta? După ce mor eu, vei putea să faci ce vrei”.

Cu aceste cuvinte ale lui, înfricoşătoare şi biciuitoare, mi-a arătat că m-am îndepărtat de Dumnezeu. Am pierdut rugăciunea pentru mult timp. Nu numai că am pierdut harul rugăciunii, însă am fost şi „biciuit” de Dumnezeu.

Ştii ce canon se primeşte dacă-l forţezi, dacă-l obligi pe duhovnic să facă ceva? E cu adevărat  înfricoşător.

Cel ce face ascultare e ca o hârtie albă. Nu are nimic scris pe ea care să fie luat de diavol.

Cât valorează duhovnicul, cu frică de Dumnezeu, nu valorează întreaga lume, nu valorează tot Sfântul Munte.

Faci ascultare la duhovnic? La Dumnezeu şi la Maica Domnului faci ascultare. Iar Hristos, Care a făcut desăvârşită ascultare la Tatăl Ceresc te primeşte, te aude, te face asemănător Lui. De aceea, cel ce face ascultare va avea o dublă cununa în slavă veşnică.

Dacă te trimite duhovnicul pe lună şi te duci, eşti în ascultare. Îl odihneşti pe duhovnic? Îl odihneşti pe Dumnezeu.

Când m-am dus eu la duhovnicul Iosif, duhovnicul vostru era începător. Părintele Iosif mereu îl încerca, dar duhovnicul vostru nu ştia nimic decât blagosloviţi şi să fie blagoslovit. Adesea părintele Iosif îi striga când mergeam eu pe acolo: „Vavuli fă-ne cafea”, şi duhovnicul vostru Efrem răspundea: „Să fie blagoslovit” şi fugea să îndeplinească porunca. Cum se îndepărta, părintele Iosif zicea încet: „Fii binecuvântat întotdeauna!” şi se rugă pentru el. Duhovnicul vostru a primit mult har tocmai datorită ascultării la părintele Iosif.

Demonizatul acela care a făcut desăvârşită ascultare la cei doi bătrâni şi care s-a tămăduit prin ascultarea sa, mi-a spus cum îi şopteau demonii: „Pleacă de la bătrânii la care eşti şi coboară pe ţărm, pe stânci. Bătrânii ăştia mănâncă, dorm, se roagă prea puţin. Ca să ieşim trebuie multă rugăciune şi post.” Şi desigur ziceau adevărul, însă era o cursă a diavolilor pentru ca să-l scoată de sub ascultare. Siliţi de o altă putere au mărturisit: „Dacă reuşeam să te scoatem de la bătrâni şi să te facem să cobori pe stânci, spre ţărm, te-am fi aruncat încet-încet în deznădejde şi te-am fi făcut să sari în mare, adică să te sinucizi”. Prin ascultarea lui a învins demonii şi s-a vindecat.

Numai diavolul ştie ce e duhovnicul, ce înseamnă duhovnicul, ce înseamnă ascultarea de duhovnic!

Făcându-mi eu odată voia şi plantând pomi, toţi s-au uscat. Cei pe care i-am plantat cu binecuvântarea părintelui Nichifor s-au prins, deşi părintele Nichifor nu era dintre monahii rugători.

Nu trebuie să tolerezi să-l judece cineva pe duhovnicul tău. Să te opui, să te împotriveşti când auzi că se spune ceva împotriva duhovnicului tău. Aşa e corect şi aşa trebuie să faci. O întâmplare asemănătoare cu cea în care acel monah a zis: „am duhovnic” şi prin aceasta au dispărut dracii i s-a întâmplat şi tatălui părintelui Amfilohie. Părintele Amfilohie şi-a adus tatăl la Sfântul Munte, l-a făcut monah şi-l îngrijea. Ca să vezi, copilul şi-a făcut tatăl călugăr!… Când tatăl lui trăgea să moară, părintele Amfilohie a intrat în camera muribundului şi văzându-l foarte tulburat îl întrebă:

– De ce eşti, tată, atâta de tulburat?

– Au venit diavolii şi mi-au spus, inspaimantandu-mă, că-mi vor lua sufletul. Iar părintele Amfilohie i-a spus:

– Nu-ţi fie frică pentru că nu-ţi pot face nimic, pentru că eşti sub ascultare. Dacă mai vin la tine să le zici: Ce aveţi cu mine? Am duhovnic. Eu sunt ascultător”.

Au venit din nou demonii în ziua următoare cu mai mult zgomot, cu săbii, cu topoare, cu furci, speriindu-l că-l vor lua. Cum le-a zis că are duhovnic, demonii s-au fãcut nevăzuţi. Numai diavolul ştie ce putere are duhovnicul, ce zice duhovnicul. A zis duhovnicul? Du-te! Urcă-te pe lună, nu te teme! Orice vrea duhovnicul, sã fie fãcut. Nu te interesează. Nu interesează decât ascultarea. Ai făcut ascultare, mergi în Rai, nu ai făcut, mergi în Iad.

N-ai venit să te împărtăşeşti de zece ori pe zi, să faci rugăciunea minţii, privegheri sau posturi. Toate nu valorează nimic fără ascultare. Ai făcut ascultare, mergi în rai, ai făcut neascultare, mergi în Iad! Adam a făcut neascultare şi a ajuns în iad! Noi călugării spunem puţine cuvinte: ASCULTARE DE DUHOVNIC = VIAŢA, NEASCULTARE = MOARTE. Ai făcut ascultare, ai făcut totul. Eu nu spun că celelalte nu ne folosesc, însă sunt pe planul doi.  Îmi amintesc că odată, pe când trăia duhovnicul Iosif, l-am judecat într-o problemă. M-am dus seară să mă rog şi nu puteam de loc să înaintez în rugăciune: „Doamne Iisuse….Doamne Iisuse…” mai mult nu puteam.„Undeva am greşit” m-am gândit. „Undeva am păcătuit”. Ia să vedem în ziua precedentă, unde am mers, ce am făcut, ce am spus. Am găsit: l-am judecat pe duhovnicul meu. Ziua următoare era duminică şi trebuia să slujesc la Sfântul Altar. Acum ce era să fac? Rugăciune! „Dumnezeul meu, iartă-mă căci mi-am judecat duhovnicul. Am greşit, îmi cer iertare” Dar nimic! „Dar Petru, Doamne, Te-a tăgăduit de trei ori şi l-ai iertat. Eu nu Te-am tăgăduit, ci doar l-am judecat pe duhovnicul meu. Acum mă pocăiesc şi-mi cer iertare”. Nimic! Iau din nou metăniile, dar rugãciunea nu înaintează. Au început lacrimile. Am vărsat râuri de lacrimi. „Pe cuvioasa Maria Egipteanca ai iertat-o când s-a pocăit şi pe mulţi păcătoşi ai iertat. Pentru mine nu exista milă, nu există iertare?”

Au trecut aşa trei ore. În sfârşit simt o pace, o dulceaţă, o bucurie înlăuntrul meu. Atunci începe şi rugăciunea, singură: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”. Deci nu-i acelaşi lucru să judeci un străin cu a-l judeca pe duhovnicul tău. Vai ţie! L-ai judecat pe Însuşi Dumnezeu. Singurul om pe care l-am iubit şi singurul om de care m-am temut a fost părintele Iosif. Duhovnicul poate să-ţi spună un cuvânt mândru sau sucit. Tu fă-ţi ascultarea ta, fă ascultare desăvârşită. Rodul desăvârşitei ascultări l-am încercat la duhovnicul Iosif. O să mă întrebi desigur care este? Nu mă temeam de Dumnezeu, nici măcar nu mă temeam. Gura duhovnicului ce zice? Să fie blagoslovit…fă ascultare fără deosebire.

Gura duhovnicului e gura lui Hristos. Să faci ce spune duhovnicul fără să analizezi, fără să cercetezi şi fără să murmuri. Construieşte pe smerenie. A zis duhovnicul aşa? Să fie blagoslovit. De nimic să nu te îngrijeşti de vreme ce faci ascultare. Te vei mântui, o să mergi în Rai.

Un diacon îi zice duhovnicului: „Părinte vreau să merg să fac baie în mare pentru sănătate”. „Nu te du copile pentru cutare sau cutare motiv”. „Ba mă duc să fac baie”. Şi se duse… Făcu baie şi în timp ce se scaldă un rechin l-a omorât. Mai târziu i-a scos marea trupul sfâşiat la mal. Unde s-a dus sufletul lui?

Ascultarea aduce iluminare, lacrimi şi rugăciune. Dacă n-ai ascultare, chiar dacă le ai pe acestea, le vei pierde. Cât de mult îl cinsteşti şi îl iubeşti pe duhovnic, atât de mult primeşti. Harul ascultării îl înconjoară pe ascultător că o flacără şi de aceea nu-l poate prinde diavolul. Dacă lipseşte aceasta flacără, diavolul ne va devora.

Teologia (cuvântarea de Dumnezeu) este rezultatul rugăciunii, iar rugăciunea este rezultatul ascultării. Când faci ascultare o să găseşti şi rugăciune şi teologie (cuvântare de Dumnezeu). Când însă nu faci ascultare nu găseşti nimic. Primul lucru, sau mai bine zis rădăcină, este ascultarea. Ai făcut ascultare? O să găseşti rugăciune. Se poate să o găseşti acum sau să o găseşti mâine.

08
nov.
14

Cum ţi-e viaţa aşa ţi-e şi credinţa

biserica_rugSfânta Liturghie n-are asemănare în lumea aceasta. E ceva unic. Şi atunci zice Domnul Hristos: „Cel ce Mă mărturiseşte pe Mine înaintea oamenilor şi Eu îl voi mărturisi pe el înaintea Tatălui din ceruri, iar cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu mă voi lepăda de el înaintea Tatălui celui din ceruri”.

Lepădarea de Dumnezeu nu-i numai aceea, când zici că nu-L cunosc pe Dumnezeu, nu vreau să ştiu de Dumnezeu. Nu. Deoarece totdeauna când vrei să faci un lucru pe care nu-L vrea Dumnezeu, te lepezi de Dumnezeu. Deci, trebuie să mergi la sfânta biserică duminica şi tu nu mergi, te lepezi de Dumnezeu şi apoi te miri că îţi scade credinţa. Cum să nu-ţi scadă credinţa dacă tu faci fapte de necredinţă? Cum să zici că-L meriţi pe Domnul Hristos dacă tu faci lucruri pe care nu le vrea Domnul Hristos, iar cele pe care le vrea Domnul Hristos, nu le faci. Vreau să reţinem că avem trebuinţă de credinţa în Dumnezeu şi că, credinţa noastră trebuie să fie o credinţă mărturisitoare în toate laturile vieţii noastre. Oriunde ne prezentăm, noi să fim oameni credincioşi, oameni care să dovedim că avem credinţă în Mântuitorul nostru Iisus Hristos, credinţă-n Evanghelie, credinţă-n învăţătura Bisericii, credinţă-n rostul slujbelor… 

Aşa se mărturiseşte credinţa, cu viaţa, cu toate laturile vieţii. Întotdeauna, noi trebuie să ne arătăm înafară cum suntem înlăuntru, şi dacă suntem credincioşi trebuie să ne arătăm credinţa. Măsura credinţei este măsura vieţii. Cum ţi-e viaţa aşa ţi-e şi credinţa. E o vorbă românească. Zice că te spune faţa cum ţi-e viaţa. Apoi să ştiţi că mai ales viaţa pe care o duci îţi spune cum îţi e credinţa.

Din Părintele Teofil Părăian, Lumini de gând, Editura Antim, 1997, p. 292-293

08
nov.
14

SUA: Un bărbat de 90 de ani riscă să intre la închisoare pentru că a hrănit oamenii străzii

barbat-de-90-Un barbat in varsta de 90 de ani din Florida risca 60 de zile de inchisoare pentru ca a hranit oamenii strazii din cauza unei noi legi care interzice cetatenilor sa imparta gratuit mancare, informeaza The Independent.

Arnold Abbot risca sa fie amendat cu 500 de dolari si sa fie condamnat la inchisoare dupa ce ofiterii de politie l-au retinut in timp ce impartea mancare oamenilor strazii intr-un parc.

Barbatul a fost arestat si acuzat impreuna cu doi preoti de la o biserica ce pregateste sute de pachete cu mancare pentru a le imparti in fiecare saptamana celor nevoiasi.

“Unul dintre politisti a venit si mi-a spus <Arunca farfuria acum>, ca si cum as fi purtat o arma. Acestia sunt cei mai saraci dintre saraci, nu au un acoperis deasupra capului. Cum sa le intorci spatele?”, a spus Abbott.

Arnold Abbott a declarat ca planuieste sa dea in judecata orasul si intentioneaza sa continue sa faca fapte bune.

“Dezvoltarea economica si turismul nu se potrivesc cu oamenii strazii si agentiile care ii deservesc”, a afirmat Michael Stoops, organizator la National Coalition for the Homeless.

sursa hotnews.ro

08
nov.
14

Păcatele părinților vor afecta copiii ?

img_1336– Dacă părinţii au avut păcate mari, dar le-au spovedit înainte să aibă copii, copiii vor fi afectaţi?

– Asta este o problemă. Pe de-o parte, spunem că părinţii au mâncat aguridă, iar copiilor li s-au strepezit dinţii şi pe de altă parte, spunem că Botezul, Spovedania, Liturghia şterg păcatele şi susţin starea omului de după iertare. Ce nu ştim noi este altceva: că prin spovedanie, făcută în 5 trepte, bineînţeles, se obţine iertarea. Asta o obţii. Dar numai prin canon obţii eliminarea efectelor păcatelor. Dacă aţi înţeles asta, aţi înţeles cel mai important lucru.

Dacă te spovedeşti în 5 trepte (spunere, părere de rău, căinţă, promisiune de îndreptare, canon, dezlegare), Dumnezeu, prin mâna preotului, iartă. Deci eşti iertat – şi cu toate astea treaba merge greu. De ce? Păi, au rămas efectele. Cum anulezi efectele? Prin canon, adică luându-ţi medicamentul – canon înseamnă medicament. Aceasta este important, dacă nu facem asta, degeaba ne spovedim. Luăm iertare şi ce facem cu iertarea? Este important să anulezi şi efectele.

Din Părintele Nicolae Tănase, Soțul ideal, soția ideală, Editura Anastasis, Sibiu, 2011, p. 137

08
nov.
14

Răbdarea este cea mai mare forţă

lumanari_57Altădată erau oameni nu cu multă şcoală şi educaţie, dar cu o adevărată prostime sfântă (simplitate sfântă). Unul spunea: “Sfinte Gheorghe, ajută-mă degrab! Tu eşti tinerel şi subţire şi eşti şi călare, ajută-mă repede!”. Altul zicea: “Măi, părinte, fă închinăciunile la canon până la pământ, că am citit undeva că dacă le faci mai sus picioarele rămân neputrezite”.

Când eram tânăr şi nu aveam aşa multe păcate ca acum, mă mai mângâia Dumnezeu. La un hram la chilia “Sfântul Tihon” la Capsala, pentru că eu eram cel mai tânăr, osteneam mult la pregătiri. Şi în ajun am pregătit mâncarea de caracatițe, dar din oboseală am cârtit, că: “ce trebuie atâtea?”. Adormind după aceea, am avut un vis în care cu înfricoşare am văzut că toată mâncarea pe care o făcusem era plină de viermi. M-am trezit imediat înfricoşat şi am cunoscut greşeala mea.

Răbdarea este cea mai mare forţă, iar răbdătorul este cel mai puternic om. Smerita cugetare şi nevoinţa cu măsură dau putere rugăciunii. Să ne rugăm unii pentru alţii cu dragoste şi Domnul ne va împlini la toţi cererile cele bune.

Din Stareţul Dionisie – Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos, Editura  Prodromos, 2009, p. 288-289

08
nov.
14

Când nu lupţi şi te complaci în patimă, atunci vin fel de fel de duhuri şi de farmece

Parintele-Arsenie-Papacioc-4-foto-Cristina-Nichitus-RonceaNu patima în sine este primejdia cea mai mare, ci faptul că tu eşti inconştient, că tu vrei mai departe să te îndulceşti de ea, nu lupţi ca să o dobori, ca să te aşezi pe poziţie. Atunci te ajută harul când te aşezi pe poziţie. Când nu lupţi şi te complaci în patimă, atunci te faci casă de draci şi vin fel de fel de duhuri şi de farmece.

Dar dacă eşti foarte stăpânit de un păcat şi îţi pare rău şi te aşezi pe poziţia bună împotriva păcatului, atunci îţi ajută harul. Dacă nu te aşezi pe poziţia de luptă şi te simţi bine în cloaca aceea, atunci harul nu te ajută. Şi farmecele se prind la anumite persoane, se constată. Uite, eu sunt de 50 de ani în mănăstire şi n-am văzut, n-am prea văzut în mănăstire farmece reuşite. Dar, în schimb, vine lumea fermecată!

Sunt aici, în Dobrogea, de 20 de ani şi, spuneam şi altora, n-am văzut ca aici atâta lucrare de duhuri rele, de farmece. Stăpâniţi de farmece, îi leagă ca să nu se însoare sau ca să nu mai fie buni ca potenţă bărbătească. Însă se şi vindecă pe rupte – datorită rugăciunilor – căsătoriile care sunt lovite de aceste duhuri. Vin şi se plâng: “Doamne, iartă-mă! Scapă-mă!”. Scapă pe o bucată de vreme. Dar dacă nu se astâmpără… Că a spus Mântuitorul în Evanghelie: “Ieşi din el şi să nu mai intri! Să nu mai intri în el!”. Pentru că duhurile rele se tânguiesc, sunt întristate şi se gândesc: “Ce bine era!”. Pentru că iar începi să cedezi, nu te-ai stabilit pe poziţie de dezinfectare cu îngerii lui Dumnezeu, te-ai lăsat la voia întâmplării, iar duhurile rele intră din nou.

Din Arhim. Arsenie Papacioc, Cuvânt despre bucuria duhovnicească, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2003,  p. 170-171

08
nov.
14

Apostolul Zilei : 2014-11-08

SÂMBĂTĂ
ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI PATRA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Soborul mai marilor Voievozi MIHAIL şi GAVRIIL şi a tuturor puterilor cereşti

Ap. II Corinteni 5,

1-10

F-150x150raţilor, ştim că dacă acest cort, locuinţa noastră pământească, se va strica, avem zidire de la Dumnezeu, casă nefăcută de mână, veşnică, în ceruri. Căci de aceea şi suspinăm, în acest trup, dorind să ne îmbrăcăm cu locuinţa noastră, cea din cer, dacă totuşi vom fi găsiţi îmbrăcaţi, iar nu goi. Că noi, cei ce suntem în cortul acesta, suspinăm îngreuiaţi, de vreme ce dorim să nu ne scoatem haina noastră, ci să ne îmbrăcăm cu cealaltă deasupra, ca ceea ce este muritor să fie înghiţit de viaţă. Iar Cel ce ne-a făcut spre aceasta este Dumnezeu, Care ne-a dat nouă arvuna Duhului. Îndrăznind deci totdeauna şi ştiind că, petrecând în trup, suntem departe de Domnul, căci umblăm prin credinţă, nu prin vedere, avem încredere şi voim mai bine să plecăm din trup şi să petrecem la Domnul. De aceea ne şi străduim ca, fie că petrecem în trup, fie că plecăm din el, să fim bineplăcuţi Lui, pentru că noi toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos.
08
nov.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-11-08

Soborul mai marilor Voievozi MIHAIL şi GAVRIIL şi a tuturor puterilor cereşti

Evanghelia de la Luca
(X, 16-21)

is-a Domnul ucenicilor Săi: „Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă; şi cel ce se leapădă de voi, de Mine se leapădă; iar cel ce se leapădă de Mine se leapădă de Cel ce M’a trimis pe Mine“. Şi s’au întors cei şaptezeci cu bucurie şi I-au spus: „Doamne, şi demonii ni se pleacă întru numele Tău“. Şi le-a zis: „Văzutu-l-am pe Satana din cer ca un fulger căzând. Iată, v’am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii şi peste toată puterea vrăjmaşului, şi nimic nu vă va vătăma. Dar nu de aceasta să vă bucuraţi, că duhurile vi se pleacă, ci bucuraţi-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri“. În ceasul acesta El S’a bucurat cu Duhul şi a zis: „Mulţumescu-Ţi, Părinte, Doamne al cerului şi al pământului, că ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi de cei pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor. Da, Părinte, că aşa a fost înainte-Ţi bunăvoinţa Ta“.
SÂMBĂTĂ
ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI PATRA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Luca
(IX, 1-6)

n vremea aceea, chemându-i pe cei doisprezece ucenici ai Săi, Iisus le-a dat putere şi stăpânire peste toţi demonii şi să vindece bolile. Şi i-a trimis să propovăduiască împărăţia lui Dumnezeu şi să-i vindece pe cei bolnavi. Şi le-a zis: „Să nu luaţi nimic la drum: nici toiag, nici traistă, nici pâine, nici bani şi nici să aveţi câte două haine. Şi în orice casă veţi intra, acolo să rămâneţi şi de-acolo să nu plecaţi. Cât despre cei ce nu vă vor primi, când ieşiţi din cetatea aceea scuturaţi praful de pe picioarele voastre, spre mărturie împotriva lor“. Iar ei au plecat şi treceau prin sate binevestind şi vindecând pretutindeni.



Blog Stats

  • 312.842 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Ajunul Bobotezei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat Ce simbolizeaza semnul Crucii savarsit de credinciosi? ce să fac?” cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria darul lui Dumnezeu De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Doamne DUMNEZEU Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Familia Familia creştină Focsani fraților! Hristoase Hristos Icoana Icoanele in cultul ortodox Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Purtarea crucii Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Omul „Părinte