Arhivă pentru 9 noiembrie 2014

09
nov.
14

Cum să ne luptăm cu patima malahiei?

67Cum să ne luptăm cu patima malahiei şi cu vizionarea filmelor erotice?

– Păi, bătându-te cu tine! Noi avem senzaţia că trebuie să vină cineva la noi să ne spună: Ah, mi-am adus aminte! Ştii, fiule, iei poţiunea — pardon — iei medicamentul ăsta, trei picături la prânz, trei dimineaţa şi trei seara, şi ai re­zolvat-o! Nu! V-am spus de la început că, în sine, viaţa creştinului este un permanent război nevăzut. Mi-ar fi plăcut s-o spun eu primul, dar a spus-o Sfântul Nicodim Aghioritul înaintea mea.

Noi trebuie să ne batem pe bune — este, cu adevărat, o bătălie cu noi, cu fiecare lucru pe care-l facem. Iar fiecare bătălie are bucuriile ei — dacă nu te baţi din bucurie, mai bine stai acasă, nu te mai baţi. Ştiţi ce ne înfrânge pe noi la malahie? Lipsa bucuriei de a trăi! În general, patimile astea ascunse pe care le trăim noi prin colţuri de budoar – mai ales cele legate de sex — sunt o urmare a singurătăţii în care singuri ne-am izolat. Un om bucuros de Hristos nu se teme să rămână singur nicăieri, pentru că nimeni, nimic, niciodată nu îi poate sta împotrivă. Suntem înfrânţi de noi înşine — până la urmă, malahia e o bătaie cu mâna stângă peste mâna dreaptă. Noi ne batem pe noi, pentru că nu identificăm corect duşmanul pe care îl avem.

Ce le propun eu celor care se mai joacă, uneori, cu focul: să nu uitaţi nicio clipă că misiunea voastră este mai mare decât a vă împrăştia pe toţi pereţii, că sunteţi mult mai mult decât nişte fraieri care se lasă învinşi de astfel de patimi care n-au niciun fel de semnificaţie, care nu vor duce nicidecum la creşterea voastră sufletească, omeneas­că, trupească, ci vă vor handicapa de fiecare dată.

Dintre cei internaţi în centrele Crucii Albastre sunt foarte mulţi care îmi spun că obişnuiau să bea mult, ca să-şi sporească puterea sexuală sau potenţa, dacă vreţi. Dar ei înşişi au constatat că, pe măsură ce beau, tot ceea ce pare foarte înfloritor la un moment dat se termină ex abrupto în chestii de nimic. Niciun fel de stimuli din afa­ra noastră nu ne întăresc în ceea ce avem de făcut cu noi înşine, dacă, din interiorul nostru, nu ne ajută Hristos să trecem peste lucrurile acestea. Şi aici se încadrează şi fumatul, aici se încadrează şi privitul la televizor, aici se încadrează şi jocul de cărţi şi barbutul, aici se încadrea­ză toate celelalte dependenţe de prostie. Eu chiar m-am gândit la un moment dat: dacă, în România, cantitatea de timp liber pierdut anapoda s-ar câştiga pentru un lucru util — să croşetăm ciorapi, de exemplu, să dăm la rin­dea nişte lemne, să săpăm în grădină, să, ştiu eu, să ne creştem copiii, până la urmă, în timpul liber — măcar în timpul liber să ne creştem copiii! — lucrurile ar sta, sigur, un pic altfel şi Biserica ar ieşi din criză. Pentru că în criză o băgăm fiecare dintre noi în parte.

Din Preot Conf. Dr. Constantin Necula, Creștinism de vacanță, Editura Agnos, Sibiu, 2011, p. 226-229

09
nov.
14

Starețul Nicon de la Optina: “Dacă va începe prigoana – unde vom găsi întărire și mângâiere?”

ce93b7c97ea8831859bbe17c36b83648_xlHristos să fie în mijlocul nostru, dragă mamă!

Pace și bucurie întru Domnul Iisus cu osârdie îți doresc și cer sfintele tale rugăciuni și binecuvântarea ta părintească. Despre mine ce să-ți scriu? Sunt viu și sănătos, nici-o nevoie deosebită nu am, primesc tot ce îmi trebuie, mă ostenesc puțin cu corespondența, sunt foarte ocupat cu diversele treburi ale mănăstării, sau, mai bine zis, cu treburile care privesc în general viața noastră de obște. Cânt la strană și, în sfârșit, slujesc, stând înaintea prestolului lui Dumnezeu în Sfântul Altar. În ceea ce privește viața mea lăuntrică, și din chilie, și din suflet, nu toți o cunosc. Chilia mea are în lungime 5 arșini și în lățime 3 arșini și 6 verșoci și o singură fereastră. Chilia mea îmi este mai dragă decât toate casele și camerele luxoase. În ceea ce privește condițiile vieții noastre de obște este lucru complicat și, în același timp, foarte simplu. Este complicat, căci este greu să aștern pe hârtie tot ce repezintă acum fosta mănăstire și toate cele prin care trecem și în tot ce întreprindem. Și este simplu, căci ,,de n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc”, după cuvântul psalmistului (Ps.126, 1).

Da, trebuie să luăm măsuri potrivite, chibzuite de o minte sănătoasă, nu potrivnice duhului creștinesc și vieții călugărești, și, luându-le, trebuie să așteptăm izbânda numai din mâinile Domnului.

Mândria omenească zice: noi facem, noi realizăm, și începem să construim turnul Babel.

Îi cerem Lui Dumnezeu socoteală pentru faptele Lui, vrem să fim conducătorii lumii, visăm la tronuri dincolo de nori – însă nimeni și nimic nu se supune lumii și neputința omenească se dovedește cât se poate de clar o experință amară. Urmărind experiența aceasta în istorie, și în anichitate, și în contemporaneitate, am ajuns la concluzia că nepătrunse sunt pentru noi căile Proniei lui Dumnezeu, că nu le putem înțelege și de aceea trebuie cu toată smerenia să ne lăsăm în voia lui Dumnezeu. Aceasta este prima concluzie. Urmează a doua.

Nimeni și nimic nu-l poate vătăma pe om, dacă el însuși nu se vatămă pe sine și, dimpotivă, pe cel ce nu renunță la păcat, nicio mie de mijloace mântuitoare nu îl pot ajuta. Prin urmare, singurul rău este păcatul. Iuda a căzut, aflându-se alături de Măntuitorul, iar dreptul Lot s-a mântuit, trăind în Sodoma.

Aceste gânduri și altele asemenea lor îmi vin în minte când citesc Sfinții Părinți și uneori privesc cu mintea la cele din jur.

Ce va fi? Cum va fi? Când va fi? Dacă se va întâmpla ceva – încotro vom apuca? Dacă va începe prigoana – unde vom găsi întărire și mângâiere duhovnicească?

O, Doamne, Doamne! Și o nedumerire cumplită îți învăluie sufletul când vrei să prevezi totul cu mintea ta, să pătrunzi în taina viitorului, necunoscut nouă și tocmai de aceea înfricoșător. Mintea este neputincioasă. Planurile ei, mijloacele născocite de ea – sunt vise copilărești. Omul se trezește și totul dispare, lovit de crunta realitate. Și toate planurile se năruiesc. Unde este așadar,, nădejdea?! Nădejdea este în Dumnezeu. Domnul este nădejdea mea și scăparea mea! Dacă mă las pe mine și tot ce mă înconjoară în voia lui Dumnezeu, îmi găsesc pacea sufletului meu. Dacă mă las în voia lui Dumnezeu, Dumnezeu va face voia Lui cu mine. Iar ea este întotdeauna bună și desăvârșită.

Dacă eu sunt al lui Dumnezeu, Domnul mă va ocroti și mă va mângâia. Dacă pentru folosul meu mi se trimite vreo ispită – binecuvântat fie Domnul Care îmi lucrează mântuirea mea. Chiar și în vâltoarea necazurilor Domnul îmi poate da mare și preaslăvită mângâiere… Așa gândesc eu, așa simt eu, aceasta urmăresc și așa cred. Auzind acestea, să nu crezi că am trecut prin multe necazuri și ispite. Nu, mie mi se pare că încă nu am văzut necazurile. Chiar dacă am avut niște încercări care, în aparență, la o privire de ansamblu, au fost oarecum triste, totuși ele nu nu mi-au pricinuit durei puternice, nu mi-au provocat necazuri, de aceea nu le pot numi suferințe. Dar nu închid ochii la ceea ce se întâmplă, nici la ceea ce va fi, ca să-mi pregătesc sufletul pentru ispite, ca să pot spune cu cuvintele psalmistului: ,,gata am fost și nu m-am tulburat.”.

Ți-am spus că am avut anchetă penală, au cercetat treburile din obștea noastră. Ancheta aceasta nu s-a încheiat încă, judecata încă nu a avut loc. Când va fi judecata și cum se va termina ea – numai Dumnezeu știe. Dar, fără îndoială, fără voia lui Dumnezeu nici mie particular, nici nouă în general nu ni se poate întâmpla nimic și de aceea stau liniștit. Iar, când în suflet sunt liniștit, ce aș putea să mai caut? Acum am venit de la priveghere și termin această scrisoare, pe care am început-o înainte de priveghere.

Din: Starețul Nicon de la Optina, Sfaturi în vremuri de prigoană, Editura Egumeniţa, 2009

09
nov.
14

Cât de mult pierdem aflându-ne neatenţi în biserică!

02Slujbele Bisericii sunt cuvinte prin care îi vorbim lui Dumnezeu în adorarea noastră, în iubirea noastră. înlăuntrul bisericii, împreună cu toţi fraţii, luând aminte la dumnezeiasca învăţătură, cântând, împărtăşindu-ne – acestea sunt cele mai înălţătoare ceasuri ale noastre. Când toţi împreună urmărim sfintele slujbe, cuvintele Domnului, Evanghelia, Apostolul, canoanele şi troparele Octoihului, ale Triodului, ale Mineielor, atunci izbândim unirea noastră cu Hristos.

Dar cursele satanei sunt multe pentru oamenii care-L slăvesc pe Dumnezeu. Ispita ne îndeamnă aici să nu fim deloc cu luare aminte. Deseori mergem la biserică numai pentru a ne continua somnul. îndată ce auzim cuvintele, cântările, ni se închid ochii. Ajungem la o stare de moleşeală şi nu putem urmări cuvintele, troparele, imnele; un lucru satanic, care se vădeşte pe de-a-ntregul în această moţăială.

Cât de mult pierdem aflându-ne neatenţi în biserică! în vreme ce pe dinafară spui „o să fiu atent, n-o să mai fac, o să mă străduiesc”, nu izbuteşti. Acest „o să fiu atent” şi celelalte, sunt toate lucruri silite, care ne tulbură şinele, îl fac să se împotrivească. Nu se face nimic prin siluire. Dimpotrivă, ne adânceşte starea cea rea şi ne nimiceşte. „Strânge-te, concentrează-te, fă ce socoteşti; eu, omul cel vechi, te am în mână, o să te strâng şi, dacă mai poţi, înaintează!”

Tot ceea ce faci din corvoadă îţi vatămă sufletul. Am spus asta de multe ori. Am văzut şi monahi şi oameni de toate vârstele părăsind desăvârşit Biserica şi pe Dumnezeu, nerăbdând strânsoarea lăuntrică sau pe cea a altor persoane. Din pricina acestei strânsori, nu numai că se împotriveşte Bisericii, ci nici nu o mai vrea. Nu îl mai înrâureşte spre bine. Nu rodeşte. O face silit, fireşte, pentru că a spus-o Bătrânul, a spus-o duhovnicul. Şi zice: „Acum trebuie să merg, de pildă, la pavecerniţă”. Da, toate se fac, dar când se fac doar fiindcă aşa cere tipicul, atunci vatămă, nu folosesc.

Eşti nevoit de multe ori să faci binele. Dar nu trebuie să se facă cu strânsoare, nu foloseşte, nu zideşte. De pildă, ceea ce spunem despre „Doamne lisuse…”. Dacă îţi sileşte şinele să o facă, în curând vei fi strâmtorat, îl vei arunca în lături şi mai târziu ce va fi? Dacă o faci de corvoadă, te sileşti, te chinuieşti şi izbucneşte în rău. Se poate, chiar, ca o asemenea împresurare să te facă să nu mai mergi nici la biserică. Adică la biserică nu trebuie să mergi cu siliri şi îmbrânceli, ci cu mulţumire. Pentru ca să se întâmple aceasta, trebuie să iei aminte şi să te desfeţi şi să te bucuri de slujbe, de tropare, de citiri, de rugăciuni. Să iei aminte la fiecare cuvânt, să urmăreşti înţelesurile. Aţi priceput? De acolo începe fericirea.

însă există încă o altă mare primejdie. Dacă nu luăm aminte, este cu putinţă ca pe toate acestea să le ascultăm şi să le cântăm după tipic. Să le spunem şi să le ascultăm pentru că trebuie. Monahul merge, de pildă, la slujba de seară şi aude: Cât de iubite sunt locaşurile Tale, Doamne al puterilor! Doreşte şi se sfârşeşte sufletul meu, după curţile Domnului… (Ps. 83, 1). Le aude azi, aude mâine, aude poimâine, tot anul. Nimic altceva; aceleaşi şi aceleaşi? Când la aude, dacă nu participă, atunci oboseşte, doarme, nu se adânceşte, ajunge la saturaţie, iar apoi vine împotrivirea. Pe urmă, nici un folos, nici o bucurie. începe deznădejdea, iar diavolul nu pierde prilejul să facă rău.

Slujbele sunt o mare temelie. Slujbele sunt totul. Am trăit asta. Este de-ajuns ca totdeauna să se facă cu dragoste, cu mărime de suflet, cu o sinceră aplecare spre slăvirea lui Hristos. Nu de corvoadă şi mecanic. E nevoie de dragoste, de însufleţire dumnezeiască. Dacă nu simţim astfel, nu au valoare. Nu numai că nu au valoare, dar fac şi rău. O să-mi ziceţi: „Atunci să nu le facem?” Nu, fireşte. însă, pe cât poate cineva, să fugă de formă şi să privească miezul. Adică să o vrea, să o poftească, să afle mulţumire în rugăciune, în împreună-vorbirea cu Dumnezeu. Saturaţia este nenorocire pentru monah.

Eu, ce să vă spun, despre asta nu ştiu. Mă desfătam de slujbe. Nu mă strâmtoram pe sine-mi, nu ştiam să fac ceva de corvoadă. Dimpotrivă, dacă este cu putinţă, să aud în fiecare zi aceleaşi, azi şi mâine şi poimâine. Tot aceleaşi; dar asta are valoare. Nu mă satur să le rostesc întreaga zi. Şi cred că toate astea ne folosesc mult. Au atâta suc, încât răcoresc sufletul şi-l hrănesc. Aşa şi voi, să vă dăruiţi din inimă lui Hristos.

într-o Vineri Mare, la Policlinică, ziceam rugăciunea „Stăpâne Doamne lisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce îndelung ai răbdat…”(Rugăciunea Ceasului al nouălea.) în faţa Celui Răstignit, o citeam şi o trăiam. în ziua următoare, la chirurgie, profesorul mi-a spus în faţa copiilor, adică a studenţilor:

– Părinte, ce frumoasă a fost rugăciunea! Tu trebuie să fii sfânt.

– Nu sunt sfânt, îi zic, dar întrucât vreau să devin sfânt, ceream mila lui Dumnezeu ca să mă facă sfânt, şi sufletul meu a fost mişcat. Eu sunt foarte păcătos şi aceasta a fost numai o lucrare a lui Hristos.

Această rugăciune este o capodoperă, nu-i aşa? De-asta vă spun iar şi iar să o citiţi.

Rugăciunile liturgice, care sunt după rânduială, când sunt spuse cu noimă şi trezvie, devin ale voastre. Rânduiala Sfintei împărtăşanii, chiar şi atunci când este citită de cel mai păcătos om, îl sfinţeşte mult pe acesta.

Aşa se lucrează cultivarea, fără să ne dăm seama. Adică omul scoate din folosinţă şinele cel vechi. îl scoate din folosinţă fără război. Nu îl mânie, ci îl scoate din folosinţă, iar atunci creşte omul cel nou înlăuntrul său.

Din Ne vorbește părintele Porfirie, Editura Bunavestire, Galați, 2003

09
nov.
14

Sfântul Nicolae Velimirovici – Cuiva care se plânge că “Dumnezeu nu îi ascultă rugăciunile”

molitvaTe plângi că Dumnezeu nu îţi ascultă rugăciunile. În multe restrişti te-ai rugat lui Dumnezeu, şi niciodată nu te-a izbăvit! Cum nu te-a izbăvit, mă mir, când, iată, tu ai supravieţuit restriştilor, nu ele ţie? Îngăduie-mi însă o întrebare: tu îl asculţi pe Dumnezeu?

În amândouă Testamentele, atât în cel Vechi cât şi în cel Nou, Cel Preaînalt a făgăduit să-i asculte pe oameni cu condiţia ca oamenii să asculte de El. Îl asculţi tu pe Dumnezeu atunci când cauţi ca Dumnezeu să te asculte pe tine? Împlineşti tu legile lui Dumnezeu şi ţii tu rânduielile Lui? De nu faci asta, e de mirare cererea ta ca Dumnezeu să te audă şi să te asculte. Dumnezeu S-a pogorât pe pământ şi a spălat picioarele celor ce îl iubesc.

Mult se bucură Ziditorul nostru să-i asculte pe copiii Săi cei ascultători. Pe Moise, pe Avraam şi pe Iacov, Ziditorul i-a ascultat în toate câte L-au rugat. Şi prin lucrări fireşti şi mai presus de fire El Şi-a revărsat mila asupra celor care împlineau legea Lui. Dacă nu a vrut să asculte rugăciunile mele şi ale tale, asta se întâmplă ori fiindcă nu am vrut să ascultăm poruncile din legea Lui, ori rugăciunile noastre nu au fost aş a cum trebuie. Domnul a grăit prin Isaia poporului neascultător:

De veţi înmulţi rugăciunea voastră, nu vă voi asculta, şi puţin mai încolo:
De veţi vrea şi Mă veţi asculta, bunătăţile pământului veţi mânca (Isaia l, 15,19). Aşadar, Dumnezeu ne ascultă când suntem ascultători, şi nu ne ascultă când suntem neascultători. Nu ascultă nici când cerem ceva păgubitor şi lipsit de noimă.  Apostolii Iacov şi Ioan L-au rugat odată pe Domnul să pogoare foc din cer asupra satului unde nu voiseră să le dea găzduire.  Iar El, întorcându-Se, i-a certat (Luca 9,55). Nu numai că nu le-a ascultat rugăciunea, ci i-a şi certat. Gândeşte-te şi tu dacă rugăciunile tale au fost vrednice de un om şi vrednice de Dumnezeu.

Încă ceva. De ce te rogi lui Dumnezeu numai în restrişte? Prin aceasta pe tine te înjoseşti, iar pe Dumnezeu îl jigneşti. Ziditorul nostru cere de la noi să simţim neîncetat că  suntem în faţa Lui  şi să avem neîncetat împărtăşire cu El prin rugăciune.  Neîncetat rugaţi-vă . Rugându-te lui Dumnezeu numai atunci când dă peste tine nenorocirea, faci din tine un cerşetor oarecare, iar pe Dumnezeu îl ruşinezi, fiindcă îl chemi, ca pe un pompier, numai atunci când îţi arde casa. Hristos ne-a dat dreptul să îl numim pe Tatăl Lui Tată al nostru. Ce e mai dulce decât asta? Şi ce este mai dulce pentru copii decât a fi în faţa părinţilor? Să ne străduim neîncetat şi noi, deci, să fim în faţa Tatălui nostru Ceresc cu inima şi gândurile şi rugăciunile. Rugăciunea noastră în vreme de propăşire şi bucurie e ca un capital duhovnicesc,care ne foloseşte la vreme de nevoie şi suferinţă mai mult ca rugăciunea de o clipă făcută când vin zilele de restrişte.

 Pace ţie de la Domnul!

 

Extras din

Episcop Nicolae Velimirovici

Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi. Scrisori misionare.

Bucureşti, 2002, editura Sofia

09
nov.
14

CANON DE RUGĂCIUNE LA VREME DE NECAZURI

Cântarea 1

Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!

Adeveritu-s-au cuvintele Tale, Mântuitorule, căci ne-ai spus mai înainte despre greutăţile prin care vom trece, dar ne-ai şi învăţat să stăm împotriva lor cu bărbăţie: “În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea”. O, sfântă îndrăzneală care dai putere iubitorilor de Hristos şi ruşinezi lumea iubitoare de plăceri!

Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!

Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând strigăm către Tine: Scoate din stricăciune vieţile noastre, Mult-Milostive!

Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!

Adame, Adame, de ce ai căzut? De ce ai ales neascultarea? Vai nouă, să plângem şi să ne tânguim, că suntem următori căderii sale. Degrab să alergăm, fraţilor, la milostivul Dumnezeu, singurul care poate să ne izbăvească.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Icoană a răbdării zugrăvită de Dumnezeu se descoperă Dreptul Iov celor ce caută în Sfânta Scriptură mărgăritare duhovniceşti. Că fiind cel mai slăvit dintre semenii săi, nu a hulit când a pierdut bunătăţile ce le avea, ba încă a ajuns să şadă plin de bube pe mormanele de gunoi, ca unul dintre cei loviţi de mânia cerească. Şi Dumnezeu, văzând credinţa sa, i-a făcut parte de bogăţii mai mari decât cele pe care le pierduse prin pizma diavolului.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ! Să salte inimile noastre simţind ocrotirea ta, să prindă putere cei slăbiţi şi cei deznădăjduiţi să capete nădejde.

Cântarea a 3-a

Doamne. . .

“Adevărat grăiesc vouă: dacă veţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă.” Şi iarăşi ne-ai zis: “Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide.” Unde este credinţa noastră când ne plângem că nu suntem ascultaţi? Poate cineva să spună că a cerut cu umilinţă cele de folos şi nu le-a primit? Să nu fie.

Doamne. . .

Întăreşte-ne, Doamne, cum i-ai întărit pe sfinţii Tăi care s-au aflat în încercări mai grele decât ale noastre. Luminează-ne, sfinţeşte-ne şi ne miluieşte Tu, Cel ce ai făgăduit că vei fi cu robii Tăi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.

Doamne. . .

“Cine cruţă toiagul său îşi urăşte copilul, iar cel care îl iubeşte îl ceartă la vreme”, ne învaţă Dreptul Solomon, picurând în sufletele noastre razele înţelepciunii. Oare avem priceperea să vedem în încercările prin care trecem dragostea lui Dumnezeu? Căci de nu vom vedea-o pe aceasta, înseamnă că ne îndoim de purtarea Sa de grijă pentru noi.

Slavă . . .

L-a biruit David pe Goliat! Cel slab l-a biruit pe cel tare, pe sângerosul uriaş! Şi tot aşa fiecare dintre creştinii care au nădejde în Dumnezeu vor birui viforul necazurilor, căci neputinţele lor vor fi acoperite de dumnezeiescul har.

Şi acum. . .

Izvorul minunilor tale, Împărăteasă de Dumnezeu Născătoare, curge neîncetat spre bucuria poporului creştinesc; bolnavii se vindecă, morţii înviază, cei aflaţi în primejdii se izbăvesc. Arată-ţi şi de această dată milele tale, Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim din pricina păcatelor noastre.

Cântarea a 4-a

Doamne. . .

“Voi să nu căutaţi ce veţi mânca sau ce veţi bea şi să nu fiţi îngrijoraţi, căci toate acestea păgânii lumii le caută; dar Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi nevoie de acestea. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu, şi toate acestea se vor adăuga vouă”. Aşa ne-a poruncit Hristos, iar de vom căuta mai întâi cele ale lumii, în care se desfată vremelnic sufletele noastre, atunci Împărăţia se va lua de la noi şi ne aşteaptă osânda veşnică.

Doamne. . .

Cel ce ai înmulţit pâinile şi peştii, săturând mii de oameni, Care poţi să ne dăruieşti toate cele de care avem nevoie şi de care ai îngăduit să fim lipsiţi pentru încercarea credinţei noastre, arată şi acum milele Tale şi plineşte toate lipsurile noastre.

Doamne. . .

Zece leproşi au luat vindecare minunată, dar numai unul a ştiut să aducă mulţumire pentru ea. Peste mulţime de oameni se revarsă binefacerile lui Dumnezeu, dar numai puţini ştiu să mulţumească.

Slavă . . .

Sfinte Ierarhe Nicolae, păstorule al Mirelor Lichiei, roagă-te Milostivului Dumnezeu ca ori de câte ori ne lipsesc cele de trebuinţă să le primim prin mijlocirile tale de care s-au folosit cele trei fete sărace pe care le-ai îndepărtat de păcatul nelegiuitei împreunări.

Şi acum . . .

Veacuri întregi creştinii au trecut prin greutăţi fără număr, dar ori de câte ori ţi-au cerut ocrotirea nu au rămas fără răspuns, Maica noastră. Chiar şi atunci când nu se vede nici o lumină, când totul pare că s-a năruit, mijlocirea ta dărâmă zidurile potrivnice şi dăruieşte credincioşilor toate cele care le sunt de trebuinţă.

Cântarea a 5-a

Doamne. . .

Greu este cuvântul Tău, Iubitorule de oameni, când spui ucenicilor Tăi: “Veţi fi daţi şi de părinţi şi de fraţi şi de neamuri şi de prieteni, şi vor ucide dintre voi şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu. Şi păr din capul vostru nu va pieri. Prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre”.

Doamne. . .

Cel ce ai binecuvântat nunta din Cana Galileii, Cel ce binecuvântezi în chip minunat înţelegerea şi iubirea frăţească dintre oameni, adu pacea Ta în familiile creştine, alungând de la ele toată tulburarea, toată mânia, toată neînţelegerea, ca astfel familiile să fie mici biserici, şi nu adunări idoleşti, cum unelteşte neruşinatul diavol.

Doamne. . .

Mucenicie este să fim prigoniţi de unii pe care îi purtăm în inimile noastre, de cei pentru întoarcerea cărora Îţi înălţăm fierbinţi rugăciuni. Tu, Doamne, l-ai scăpat pe dreptul Iosif de moartea pe care i-o pregătiseră fraţii lui şi mai pe urmă ai rânduit chiar ca aceştia să nu poată trăi fără ajutorul său; noi credem Ţie că orice suferinţă îşi are roada ei, că nici o rugăciune nu rămâne neauzită.

Slavă . . .

Sfinte Mucenice Iacob Persul, ai lepădat dreapta credinţă şi ai jertfit idolilor, dar maica şi femeia ta ţi-au stat împotrivă şi te-au mustrat pentru aceasta. Iar tu, venindu-ţi în fire, L-ai mărturisit cu tărie pe Hristos şi pentru aceasta ai suferit dureri de neînchipuit, căci prigonitorii ţi-au tăiat pe rând toate mădularele. Te rugăm, sfinte al lui Dumnezeu, ai grijă de toţi cei pe care iubirea acestei lumi îi ţine departe de mântuire şi întoarce-i pe calea cea bună pe care tu însuţi ai fost întors.

Şi acum . . .

Ceea ce cu înţelepciune ai mijlocit în chip minunat împăcarea dintre Sfântul Chiril, luminătorul Alexandriei şi Sfântul Ioan Gură de Aur, care ai gonit vrăjmăşia şi neînţelegerea dintre creştinii care ţi-au cerut aceasta, care ai adus pacea în familiile ce stăteau să se destrame, adu liniştea cea binecuvântată în vieţile noastre, ale celor ce suntem încercaţi de răutatea oamenilor şi a îngerilor căzuţi.

Cântarea a 6-a

Doamne. . .

Să luăm aminte la povaţa Sfântului Pavel, apostolul neamurilor, care a trecut prin încercări mai grele decât ne putem închipui: “Nu v-a cuprins ispită care să fi fost peste puterea omenească. Dar credincios este Dumnezeu; El nu va îngădui să fiţi ispitiţi mai mult decât puteţi, ci odată cu ispita va aduce şi scăparea din ea, ca să puteţi răbda”.

Doamne. . .

Vezi, Doamne, durerea noastră, vezi tulburarea care ne-a cuprins. Dă-ne putere să ne ridicăm degrabă şi să lepădăm de la noi duhul întristării şi al necredinţei. Înmulţeşte-ne credinţa, sporeşte-ne dragostea, dăruieşte-ne răbdare şi nădejde, ca la trecerea din această viaţă să putem gusta din bunătăţile pe care le-ai pregătit aleşilor Tăi.

Doamne. . .

“Din nimic nu avem noi mai mult de câştigat decât din suferinţe şi pătimiri”, mărturisea dumnezeiescul Ioan Gură de Aur împotriva celor care credeau că pot merge pe calea mântuirii fără să cunoască poticnirile. Cum dar vom lepăda noi calea cea strâmtă, când duce la odihna veşnică? Cum vom părăsi lupta, dacă vrem să primim nestricăcioasa cunună?

Slavă . . .

Precum stăteau coroanele pe capetele împăraţilor, aşa stătea Duhul Sfânt peste Sfântul Alexie, omul lui Dumnezeu. Să înţelegem dar că nici sărăcia, nici foamea şi nici setea nu pot fi piedică pentru cei pe care încercările îi arată următori sfinţilor; şi pe aceştia Domnul îi va răsplăti cu prisosinţă, aşezându-i la loc de cinste în curţile Sale.

Şi acum . . .

Preasfântă Fecioară, izgoneşte toată mâhnirea, întristarea şi toată ispita de la noi, păcătoşii tăi robi, şi îndeamnă cugetele noastre spre săvârşirea celor bineplăcute lui Dumnezeu, ca să te mărim cu credinţă şi cu dragoste.

Cântarea a 7-a

Doamne. . .

“N-au trebuinţă de doctor cei sănătoşi, ci cei bolnavi. N-am venit să chem pe cei drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă”, a spus şi ne spune cu blândeţe Mântuitorul Hristos, aşteptând pocăinţa noastră. Cine poate spune că nu este păcătos? Cine poate crede că nu are nevoie de pocăinţă? Numai cei mândri, pe care iubirea de sine îi ţine departe de Dumnezeu.

Doamne. . .

Preabunule Doamne, alungă de la noi duhul mândriei, duhul lăcomiei, duhul desfrâului, duhul răutăţii şi duhul deznădejdii, şi dăruieşte-ne darurile Duhului Sfânt: duhul înţelepciunii, duhul înţelegerii, duhul sfatului, duhul puterii, duhul cunoştinţei, duhul temerii de Dumnezeu şi duhul bunei-credinţe.

Doamne. . .

Iubitori de plăceri precum locuitorii Sodomei şi ai Gomorei sunt astăzi cei care trăiesc departe de Biserică, şi noi în loc să vedem păcatele noastre ne mulţumim să credem că suntem mai drepţi decât ei, asemănându-ne fariseului din Evanghelie. Dar îndreptăţirea noastră nu este şi nu poate fi socotită drept pocăinţă, ci ne este cale a pierzării.

Slavă . . .

Sfinte Mare Mucenice Cipriane, care de la slujirea diavolilor ai venit la cunoaşterea adevăratului Dumnezeu, cu Sfânta Maria Egipteanca, desfrânata care a devenit înger în trup omenesc, şi cu David, care mai înainte a fost tâlhar, rugaţi-vă pentru noi dimpreună cu toţi cei care părăsind păcatul au urcat pe culmile sfinţeniei, ca să luăm desăvârşit dezlegare de păcate şi să trecem în caldă pocăinţă această viaţă trecătoare.

Şi acum . . .

Cu dragoste i-ai adus pe mulţi la pocăinţă, Maică Sfântă, îndreptându-i să primească prin Taina Spovedaniei dezlegare de păcate şi dându-le putere în războiul duhovnicesc. Vezi, dar, greşelile noastre cele multe, şi roagă-te înaintea Fiului tău preaslăvit să ne dăruiască iertare de fărădelegile care ne apasă, făcându-ne părtaşi cetei celor care prin îndelunga răbdare a lui Dumnezeu s-au mântuit.

Cântarea a 8-a

Doamne. . .

Dar nepreţuit sunt pentru neamul creştinesc fericirile pomenite în Evanghelie, şi în vreme de ispită ne aducem aminte cum ne-ai binevestit: “Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia”. Vom muri, fraţilor, la vremea rânduită de Dumnezeu, şi binele va fi celor care se vor învrednici de veşnica mângâiere.

Doamne. . .

Miluieşte-ne, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu! Miluieşte-ne, Cel ce Te-ai răstignit pentru noi după ce ai primit bătăi şi batjocuri ca mulţumire pentru dragostea pe care ne-ai arătat-o! Miluieşte-ne, Cel ce vei veni să judeci viii şi morţii, mântuieşte-ne!

Doamne. . .

Chip al morţii sunt necazurile prin care trecem, căci ne îndeamnă să cugetăm la înfricoşătoarea osândă a păcătoşilor. Mai bine ne este nouă a suferi o vreme pe pământ, decât a răbda dincolo chinuri fără sfârşit.

Slavă . . .

Să nu zăbovim a cere ajutorul de la cei care au murit lumii acesteia pentru a trăi pentru Hristos! O, Sfinţilor Apostoli, dimpreună cu ceata Arhiereilor, Cuvioşilor şi Drepţilor, cu Sfinţii doctori fără de arginţi şi cu ceilalţi Mucenici, cu toţi Sfinţii ştiuţi şi neştiuţi, rugaţi-vă Atotputernicului Dumnezeu să ne lumineze ca să punem început bun mântuirii noastre, lepădând de la noi toată minciuna şi păcatul.

Şi acum . . .

Sfârşit creştinesc dăruieşte-ne nouă, Fecioară preacurată, izbăvindu-ne de moartea năprasnică şi de celelalte primejdii pe care diavolul vrea să le abată asupra noastră.

Cântarea a 9-a

Doamne. . .

“Mare bucurie să socotiţi, fraţii mei, când treceţi prin diferite ispite”, ne-a spus Sfântul Apostol Iacov care multe a pătimit pentru numele Tău, arătând şi răsplata celor care au răbdat fără să cârtească: “Fericit este bărbatul care rabdă ispita, căci lămurit făcându-se va lua cununa vieţii pe care Dumnezeu a făgăduit-o celor care Îl iubesc pe El.”

Doamne. . .

Slăvindu-Te, Îţi mulţumim Ţie, Doamne, căci nu treci cu vederea puţina noastră rugăciune, pe care Te rugăm să o primeşti ca pe cei doi bani ai văduvei. Nu ştim să ne rugăm Ţie cu zdrobire de inimă, nu ştim să ne arătăm mulţumitori pentru toate binefacerile arătate şi cu atât mai puţin pentru cele ascunse minţii noastre, dar recunoaştem înaintea Ta că suntem neputincioşi de nu ne vei întări, slabi de nu ne vei face îndrăzneţi. Miluieşte-ne, Doamne, că fără mila Ta pierim!

Doamne. . .

Să ducem lupta cea bună, ca să auzim şi noi glasul cel preadulce: “Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu, de moşteniţi împărăţia cea gătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc, însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit, gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine”.

Slavă . . .

O, dumnezeieşti Stăpânii, Heruvimi, Serafimi, Domnii, Îngeri, Scaune, toate Căpeteniile şi preamărite Puteri şi Sfinţilor Arhangheli, dimpreună cu soborul tuturor Sfinţilor, apăraţi-ne de tot răul, de toată ispita şi necazul, şi rugaţi pe Stăpânul tuturor să ne mântuiască pe noi, cei cuprinşi de multe păcate.

Şi acum . . .

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea apărătoare a celor ce se roagă ţie şi Maică a nenumăratelor milostiviri arătate neamului omenesc. Ceea ce eşti mai sfântă decât toţi sfinţii şi mai grabnică în ajutor decât suntem noi în rugăciune, pe tine ceea ce eşti cu adevărat ocrotitoare a creştinilor te mărim.

Si Otpustul.

09
nov.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-11-09

DUMINICA
A DOUĂZECI ŞI PATRA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Luca
(VIII, 41-56)

n vremea aceea a venit la Iisus un bărbat, al cărui nume era Iair; şi acesta era mai-marele sinagogii. Şi căzând la picioarele lui Iisus, Îl ruga să vină în casa lui. Că numai o fiică avea, ca de doisprezece ani, şi aceea era pe moarte. Şi pe când Se ducea El, mulţimile Îl îmbulzeau. Şi o femeie, care de doisprezece ani avea scurgere de sânge şi-şi cheltuise toată averea cu doctorii şi de nici unul nu putuse să fie vindecată, s’a apropiat de El prin spate, s’a atins de poala hainei Lui şi îndată i s’a oprit scurgerea sângelui. Şi a zis Iisus: „Cine este cel ce s’a atins de Mine?“ Dar cum toţi tăgăduiau, Petru şi ceilalţi care erau cu El au zis: „Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi Te strâmtorează şi Tu zici: Cine s’a atins de Mine?…“. Iar Iisus a zis: „S’a atins de Mine cineva. Căci Eu am simţit puterea care a ieşit din Mine“. Atunci femeia, văzând că n’a rămas tăinuită, a venit tremurând şi, căzând înaintea Lui, a spus în faţa întregului popor din ce pricină s’a atins de El şi cum de’ndată s’a tămăduit. Iar El i-a zis: „Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace!“ Şi pe când El încă vorbea, a venit cineva de la mai-marele sinagogii, zicând: „Fiica ta a murit; nu-L mai supăra pe Învăţător“. Iar Iisus, auzind, i-a răspuns: „Nu te teme; tu crede numai, şi ea se va mântui“. Şi venind în casă, n’a lăsat pe nimeni să intre cu El, decât numai pe Petru şi pe Ioan şi pe Iacob şi pe tatăl copilei şi pe mamă. Şi toţi plângeau şi se tânguiau din pricina ei. Iar El a zis: „Nu plângeţi; n’a murit, ci doarme“. Şi ei Îl luau în râs, ştiind că ea a murit. Iar El, apucând-o de mână, a strigat, zicând: „Copilă, scoală-te!“ Şi s’a întors duhul ei, şi ea în chiar clipa aceea a înviat; şi El a poruncit să i se dea să mănânce. Şi părinţii ei au rămas încremeniţi. Iar El le-a poruncit să nu spună nimănui ceea ce s’a petrecut.
09
nov.
14

Apostolul Zilei : 2014-11-09

DUMINICA
A DOUĂZECI ŞI PATRA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Ap. Efeseni 2,

14-22

F-150x150raţilor, Hristos este pacea noastră, El care a făcut din cele două – una, surpând peretele din mijloc al despărţiturii, desfiinţând vrăjmăşia în trupul Său, legea poruncilor şi învăţăturile ei, ca, întru Sine, pe cei doi să-i zidească într-un singur om nou şi să întemeieze pacea, şi să-i împace cu Dumnezeu pe amândoi, uniţi într-un trup, prin cruce, omorând prin ea vrăjmăşia. Şi, venind, a binevestit pace, vouă celor de departe, şi pace celor de aproape; că prin El avem şi unii şi alţii apropierea către Tatăl, într-un Duh. Deci, dar, nu mai sunteţi străini şi locuitori vremelnici, ci sunteţi împreună-cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu, zidiţi fiind pe temelia apostolilor şi a proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind însuşi Iisus Hristos. Întru El orice zidire bine alcătuită creşte ca să ajungă un locaş sfânt în Domnul, în Care voi împreună sunteţi zidiţi, spre a fi locaş al lui Dumnezeu în Duh.



Blog Stats

  • 309.357 hits

Arhive

Adormirea Maicii Domnului Aghiasma Ajunul Bobotezei apa sfintita Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat Ce simbolizeaza semnul Crucii savarsit de credinciosi? cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria darul lui Dumnezeu De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Doamne DUMNEZEU Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Familia Familia creştină Focsani fraților! Hristos Icoanele in cultul ortodox Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Ispitele Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Lunea Sfantului Duh Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul Noi Nu te atinge de Mine omule Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Petru si Pavel - sarbatoarea dragostei lui Hristos Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Purtarea crucii Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Rusaliile răbdare Saptamana Alba Saptamana Luminata Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Epitaf Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul Triodul Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Părinte