Arhivă pentru 10 noiembrie 2014

10
nov.
14

Nu mă rușinez de Evanghelia lui Hristos

cruceUneori, Părintele Sârbu mă lua cu el la parastase.

Odată, ne-am dus la niște oameni foarte bogați, de la care ar fi primit bani mulți. Am intrat într-o sală lungă, luxoasă, gătită cu tot felul de farfurii, cu păhărele. Când a venit o doamnă, Părintele a arătat cu bastonul păhărelele și a întrebat:

– Astea ce sunt?

– Păhărele pentru țuică.

– Hai, Cocuțo, să mergem, că aici se face nuntă, nu se face parastas!

Oamenii au insistat, au venit după noi, dar Părintele a explicat:

– Parastasele nu se fac cu țuică. Unde se fac cu țuică, nu este primit. Diavoliiîți răstoarnă masa. Voi nu credeți, nu vedeți cu ochii voștri. Eu sunt mai bătrân și nu pot să mă împac cu slujbele pe care vreți voi să le faceți. Chemați alt preot!

Și am plecat.

În drum spre casă, aproape de biserică, am stat sub un geam și am auzit niște tineri care se certau.

– Cocuțo, hai să mergem la ăștia, că se ceartă! Hai să gonim pe diavol din casă!

– Cum, Părinte, dacă nu ne cheamă, cum să ne ducem acolo?

– Hai, hai să mergem!

M-am uitat eu pe unde-i ușa, am intrat:

– Bună ziua!

– Bună ziua!

Mă întrebam cum va deschide Părintele discuția. Dar el a început direct:

– De ce vă certați? Hai să dăm afară pe diavol! Care dintre voi este rău? Undeți-e bărbatul cu care te certai?

– Ah, Părinte…

– Adă-l încoace!

Când a venit bărbatul, Părintele s-a uitat pe rând și la unul și la altul – căci el cunoștea cu duhul – și a zis femeii:

– Dumneata ești de vină! Evo, tu ești de vină! Nu-l mai sâcâi la cap! De ce îl plictisești și-l cercetezi în toate? Hai să facem o slujbă! Apoi l-a întrebat pe bărbat:

– Știi să te închini? Făcea și el o cruce, cam strâmbă. I-a arătat Părintele cum s-o facă. După slujbă i-a binecuvântat, i-a miruit. Aveau și doi băieței.

– Să nu vă mai certați! Voi nu vedeți, dar eu am văzut câți diavoli erau în casăla voi! Când vă certați, vin îndată diavolii. Să fie pace! N-aveți icoană… După cum văd, bani aveți, că aveți lucruri bune, dar icoană de ce nu aveți în casă?

Părintele a rămas acolo și m-a trimis la biserică:

– Du-te, Cocuțo, și ia din pod o icoană, care vrei tu, s-o dăm la omenii ăștia. Eu te aștept aici! M-am dus în pod și am luat o icoană. Părintele le-a dat-o și le-a spus:

– Să vă închinați lui Dumnezeu! Dimineața când vă sculați, ieșiți afară în pragul ușii, uitați-vă la cer și ziceți:
Doamne, Tu ești acolo, eu sunt aici. În ziua de azi Tu ajută-mă! Eu nu știu să mă descurc, sunt om slab. Ai Tu grijă în ziua de azi pentru mântuirea mea!

Așa să ziceți și să vă rugați!

Eu m-am mirat puțin, dar apoi am înțeles. Părintele nu le-a dat atunci vreo carte de rugăciuni, pe care ei n-ar fi priceput-o. Le-a spus pentru început, după puterea lor.Și s-au făcut aceia niște credincioși! Au fugit după noi să le zicem la ce biserică să vină. A intrat Duhul lui Dumnezeu în ei. Și să știți că foarte mult ne-au ajutat apoi oamenii aceia…

Îmi amintesc o întâmplare de Paști.

Pe vremea aceea erau grupuri descandalagii care mergeau în noaptea Învierii din biserică în biserică, parcă anume ca sătulbure Sfânta Liturghie.

Pentru a nu se întâmpla așa ceva și la noi, Părintele a pus credincioși de strajă la poartă. În timpul slujbei, a auzit discuții afară. A ieșit imediat să vadă ce se întâmplă. Doi oameni beți voiau să intre în biserică și credincioșii de strajă nu-i lăsau.

Părintele i-a luat, le-a făcut loc și le-a zis:

– Stați aici, că este Învierea, și vă împărtășiți!

– Nu putem – au zis ei – am mâncat!

– Nu-i nimic, acum toate se iartă, până la al nouălea neam. Împărtășiți-vă, dar să stați cuminți, să nu umblați prin biserică! La noi, fiecare stă la locul lui, nimeni nu umblă de colo-colo. Și oamenii aceia au stat cuminți – așa beți cum erau – și se rugau și plângeau și își dădeau palme că ce păcătoși sunt.

Părintele i-a cunoscut cu duhul și a vrut să arate că de Paști, fie că ești mâncat sau nemâncat, poți fi iertat, ca tâlharul de pe cruce. Apoi, bețivii aceia au venit la lucru și au muncit mult pentru biserică. Și îi aduceau și Părintelui mâncare, fiindcă știau că n-are cine să-i facă. Și i-a câștigat pentru Biserică!

Extras din: Lacrima si har. Preotul martir Constantin Sarbu, Editura Bonifaciu, 2011 , p. 101-104

10
nov.
14

Cât te rogi, frate?

batranicaSă începem cu rugăciunea. Teoria e pe planul doi. Nu te întreb câtă carte ştii şi nu-ţi spun câtă ştiu eu. Eu te întreb: „Cât te rogi, frate?”. Şi de acolo îmi dau seama de ce ai sau nu ai linişte. Trebuie să ne întoarcem la rugăciunea părinţilor noştri. N-aţi avut mame şi bunici acasă? Când ne-om ruga noi ca bunicuţele noastre, se schimbă situaţia în România. Nu vă aduceţi aminte? Cine nu ştie?

Bunica punea broboada pe cap, stătea în genunchi şi se ruga şi plângea în basma şi se ştergea cu capătul broboadei. Ea nu ştia decât Tatăl nostru şi vreo două rugăciuni, dar rugăciunea ei oare o am eu? Părintele Dimitrie Bejan şi Părintele Cleopa au văzut o ţărancă cu opinci în picioare care se ruga şi avea o flacără mare de foc deasupra capului. La această rugăciune trebuie să ajungem noi. Ori e foc, ori e nimic. Şi atunci nu mai trebuie să facem cereri la parlamente să ne dea cutare. Apelăm la Dumnezeul luminii şi la focul rugăciunii.

Rugaţi-vă mai mult, să vedeţi cum reusiţi. Rugaţi-vă mai mult şi să vedeţi cum Dumnezeu le rezolvă prin îngerii Lui. Că dacă le-am face toate numai noi, unde mai sunt ingerii lui Dumnezeu? Totul este să-L slăvim pe Dumnezeu. Nu-i nevoie să-I ceri lui Dumnezeu ce-ţi trebuie. Slăveşte-L pe Dumnezeu şi El îţi dă şi ce-ţi trebuie ţie. Nici nu te aştepţi, şi găseşti blidul cu mâncare pe masă.

Rugaţi-vă mai mult. Când un popor se roagă, fie şi numai unu la sută, Dumnezeu cruţă ţara.

Extras din Mi-e dor de Cer, Viața părintelui Ioanichie Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010

10
nov.
14

Dacă mergi la Liturghie și nu reții nici măcar Evanghelia care s-a citit

u30Păgubești dacă mergi la Liturghie și nu reții nici măcar Evanghelia care s-a citit?

Sigur da! Faceți o listă de cumpărături de acasă, mergeți la alimentară, și când ajungeți acolo, cumpărați din toți banii pe care îi aveți în buget cu totul altceva decât ce aveți pe listă! Păgubiți?

Cam asta facem în Biserică, în loc să luăm lucruri care ni se dau gratis. Până la urmă, Liturghia este un dar. Eu sunt un pic obsedat de gestul grăbit cu care oamenii vin cu prescura, cu lumânarea, și-au plecat! Nene, Biserica nu e S.R.L.!… Oamenii au transformat-o în S.R.L.! Tot noi, cei din jur, am transformat-o în asta. Noi am întreținut partea grăbită și văzută a lucrurilor. Să rezolvăm repede, că avem treabă! Trebuie să mergem la târgul de mașini…, „Părinte, am adus o prescură duminica asta, ca să îmi găsesc o mașină cu cinci roți…”

Lucrurile nu sunt așa de simple. Niciodată nu vă grăbiți să credeți că-L cumpărați pe Hristos! Hristos, prin definiție, e Dar și Dăruitor! Atât de mult ne iubește Hristos încât ni se dăruie în permanență.

Extras din Pr. Prof. Conf. Dr. Constantin Necula, Provocările străzii, Editura Agnos, Sibiu, 2006, p. 185

10
nov.
14

La desăvârşire se poate ajunge şi pe calea vieţii de familie

plate_dlya_venchaniyaCăsnicia nu închide uşa către împărăţia Cerurilor şi poate să nu împiedice nici desăvârşirea în duh. Problema nu stă în rânduielile vieţii dinafară, ci în aşezările sufleteşti, în simţămintele şi năzuinţele lăuntrice. Pe acestea să vă grăbiţi a le sădi aşa cum trebuie în inimă.

Citiţi Evanghelia şi Apostolul, vedeţi ce aşezare sufletească trebuie să aibă creştinul şi îngrijiti-vă s-o dobândiţi, încetul cu încetul, vor veni toate cele de cuviinţă şi se vor aşeza la locul lor. Lucrul de căpetenie e rugăciunea. Ea este barometrul vieţii duhovniceşti. Trebuie să fim neîncetat cu Domnul, căci fără El nu vom avea nici o reuşită…

Mântuirea celui ce duce viaţă de familie stă în virtuţile de familist. Problema nu este să facem totul la modul nemaipomenit, ci să facem tot ce ţine de noi. Dacă vom reuşi asta, n-avem de ce să ne chinuim cu gândurile. Sigur, nu trebuie nici să ne lăsăm pe tânjeală, dar nu trebuie nici să ne chinuim, ci să ne încredinţăm cu totul în voia Domnului.

La desăvârşire se poate ajunge şi pe calea vieţii de familie. Totul este să stingem şi să dezrădăcinăm patimile. Spre asta să vă întoarceţi toată luarea-aminte.

Sfântul Teofan Zăvorâtul, Mântuirea în viaţa de familie,

Editura Cartea Ortodoxă,Bucureşti, 2004, p.5-6

10
nov.
14

Nimic rău nu te atinge, dacă ai trei lucruri…

7773Nici descântecele, nici vrăjitoriile, nici fermecătoriile, nimic, nimic nu poate să-ţi facă nimeni, dacă ai trei lucruri: dacă posteşti sfintele posturi, dacă eşti mărturisit curat şi dacă mergi regulat la biserică. Nu-ţi poate face nimeni niciodată nici un rău. Pot să vină toti dracii din iad că nu au ce-ţi face.

Odată ce te-ai mărturisit şi eşti sub canonul duhovnicului ai intrat în taina lui Iisus Hristos.

De aceea când se întâmplă ceva, o sfadă în casă la voi, ori femeia, ori bărbatul, ori un copil, ştii care biruieşte? Ia să-mi spuneţi! Mânca-v-ar raiul! Cel care va zice întâi: „Iartă-mă, mamă, că am greşit” sau „Iartă-mă, bărbate, că am greşit” sau „Iartă-mă, femeie”, acela a biruit pe draci. În măsura în care iartă, e şi el iertat de Dumnezeu.

Nu când ţi-a zice unul „Iartă-mă”, tu să-i zici: „Du-te de aici, lasă că te ştiu eu cine eşti!”, că atunci eşti mai rău decât toţi dracii. Când lui Petru apostolul i se părea că e milostiv, L-a întrebat pe Mântuitorul, Doamne, de câte ori voi ierta pe fratele meu? Până la şapte ori într-o zi? Mântuitorul i-a curmat pentru veşnicie părerea asta: Petre! Nu de şapte ori, ci de şaptezcci de ori câte şapte într-o zi. Adică întotdeauna.

Chiar dacă te-a bătut unul, dacă îi zici „iartă-mă”, ai biruit şi pe diavolul şi pe el. Ţi-ai luat cununa de mucenic, dacă ai cerut iertare. Se întâmplă în viaţa omului, în casă, câte nu se întâmplă? Care îşi cere iertare întâi, acela a biruit. Şi el are plată mare la Dumnezeu şi îl linişteşte pe celălalt.

Extras din Ne vorbește Părintele Cleopa – 15, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2006, p. 108

10
nov.
14

Să ne rugăm şi pentru ceilalți cu Rugăciunea lui Iisus

rugaciuneExistă în lume atâta suferință și atâtea rele, și atâta necunoaștere a lui Dumnezeu, care – după cum spun Sfinții Părinți – este cel mai mare păcat. Pentru aceasta ești dator să te rogi și să plângi. Atunci când creștinii „dorm”, preotul trebuie să-și pună mintea de strajă, adică să vegheze și să se roage Lui Dumnezeu, pentru poporul Său. Ca preot, ai și mai mare îndatorire de a te ruga pentru ceilalți, deoarece tu ești acela căruia i-a încredințat Dumnezeu pe poporul său.

Câți oameni se risipesc! Câți sunt în pragul sinuciderii! Câți sunt pe punctul de a comite crime îngrozitoare! Câți sunt deznădăjduiți în nevoi! Trebuie să rostim Rugăciunea lui Iisus, pentru toți acești oameni. „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-i pe robii Tăi” sau „pe robul Tău” -pomenindu-i numele, dacă te rogi doar pentru cineva anume. După aceea ar trebui să continuăm fără să menționăm numele. Dumnezeu știe pentru cine ne rugăm. Nu trebuie să ne gândim nici la problemele care-i frământă. Spunem doar „miluiește pe robul Tău”. Părintele Ieroschimonah Paisie Olaru învăța pe ucenici să zică: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi”, ca să ne izbăvească de egoism. Dar, rugăciunea pentru ceilalți, este un efort necesar și pentru alt motiv. Când ne rugăm pentru altcineva, imediat primim lămuriri de la Dumnezeu, despre ceea ce are în special nevoie și putem lucra efectiv pentru mântuirea lui. Inima devine foarte sensibilă și nespus de ageră în recunoașterea diavolului și, în acelașii timp, își trage multă putere din rugăciune, pentru a alunga pe cel rău din ea. Astfel devine un receptor al Duhului Sfânt.

Extras din Cleopa Paraschiv. Arhim. Mina Dobzeu. Rugăciunea lui Iisus. Unirea mintii cu inima si a omului cu Dumnezeu, Editura Agaton, Colectia „Rugul aprins”, Făgăraș, 2002

10
nov.
14

Unde-i hulă, acolo-i şi diavolul

100Dialehti Gheorgopulos locuitoare din Eghina, povestea în 1983:

“Atunci când fiul meu Gheorghios era de zece ani, i s-au întâmplat cele ce urmează. Era elev la şcoala primară. Într-o zi, întorcându-se acasă, nu i-a plăcut mâncarea. S-a mâniat şi, luând o portocală să mănânce, în acelaşi timp L-a hulit pe Dumnezeu.

N-a apucat să cureţe portocala, că s-a şi prăbuşit la pământ, scoţând spume pe gură şi lovind podeaua cu picioarele. Văzându-mi copilul astfel, l-am chemat pe doctorul Iannaki Spiropulos. După ce l-a examinat, el mi-a zis: “Asta nu e o boală pentru noi. Medicina nu are nici o treabă aici. Să-l duci la un preot!”

Am chemat preotul paroh, care i-a citit mai multe rugăciuni. Apoi copilul s-a liniştit şi atunci a putut să comunice cu cei din jur şi să vorbească. Ne-a istorisit ce se petrecuse:

– În clipa în care curăţam portocala şi, cuprins de mânie, am hulit, am văzut urcând pe scări o arătare neagră şi mică de statură, cu o coadă lungă. M-a lovit cu coada peste faţă şi am căzut jos. Apoi nu-mi mai amintesc nimic. Înainte de a mă lovi, s-a întors către bunica mea, care stătea în spate şi-şi făcea cruce, şi i-a spus: “Pentru tine am să revin, ca să încheiem socotelile. “

Copilul continua să fie neliniştit. Vedea de multe ori arătarea neagră cu coadă lungă. Am mers pe la mai multe locuri sfinte şi ne-am rugat. Asta a ţinut cam jumătate de an! În cele din urmă, am dus copilul la Sfânta Ana. Cât timp se afla în biserică, era liniştit, îi fugea tulburarea.

“Această icoană”, îmi spunea el, arătându-mi icoana Sfintei Ana, “mă uşurează”. De aceea, am mers regulat acolo, vreme îndelungată, până când nu a mai văzut negriciunea cu coadă. De atunci s-a liniştit, s-a făcut cu desăvârşire bine şi până astăzi se bucură de o sănătate extrem de înfloritoare.”

Extras din Familia Ortodoxa, Colecția Anului 2011, Editura OrtodoxPress, 2012 p. 33

10
nov.
14

Dacă cineva aruncă cu pietre, tu să arunci cu pâine…

cruce._paineUn om care a fost plin de invidie a fost Saul, care a domnit înainte de David. Acesta a fost invidios şi a făcut din aceasta pricină de război. După ce David a omorât pe Goliat şi prin aceasta a biruit pe filisteni, poporul iudeu a făcut o frumoasă primire lui David învingătorul, devenind foarte iubit de popor, şi au strigat: „Saul a biruit mii, iar David zeci de mii” (1 Rg. 18, 7). Regele Saul, în loc să fie fericit că David l-a scăpat de duşmani, în loc să-i fie prieten, s-a făcut duşman al lui David, zicând: „Lui îi dau zeci de mii şi mie doar mii? Nu-i mai lipseşte decât împărăţia” (1 Rg. 18,8). Şi i-a devenit duşman de moarte, fiind stăpânit de duhul cel rău al invidiei. De două ori a căutat să-l omoare pe David cu suliţa, pe când acesta cânta.

Regele, fiind invidios pe blândeţea cântăreţului, a aruncat cu suliţa, însă David s-a ferit şi aşa a scăpat. Duhul cel rău care pusese stăpânire pe Saul nu-i dădea pace, şi, temându-se de David, a căutat să-l omoare chiar cu mâna sa. Văzându-se urmărit, David a fugit, iar regele împreună cu 3000 de ostaşi s-a pus să-l caute ca să-l piardă, deşi nu-i făcuse nici un rău, ci binefaceri.

Iată că, în loc de recunoştinţă, regele Saul caută să-l omoare. Totuşi, Saul a fost acela care a căzut de două ori în mâna lui David. O dată când dormea, însă David, deşi îl putea ucide, nu i-a făcut nici un rău. Dimpotrivă, i-a dovedit dragoste. În felul acesta Dumnezeu a păzit pe unul de moarte, iar pe celălalt de vărsare de sânge. Saul s-a văzut silit să recunoască faptul că David i-a făcut numai bine, iar el numai rău. Şi acum auziţi răspunsul din gura celui urmărit [David]: „Judece Domnul între mine şi tine, eu nu voi pune mâna pe tine. Răul vine de la cel rău, de aceea nu voi pune mâna pe tine. Domnul va vedea şi va judeca şi îmi va apăra pricina, făcându-mi dreptate, izbăvindu-mă de mâna ta”(1 Rg.24, 13,16).

Iată o pildă vie de cum trebuie să procedeze fiecare creştin în atare situaţii. Să nu răsplătească răul cu rău, ci cu bine, căci dacă cineva aruncă cu pietre, tu să arunci cu pâine. Porunca Mântuitorului e categorică: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi-i pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc, rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc” (Mt.5, 44). David a dovedit din plin ascultarea faţă de Dumnezeu şi iubirea faţă de aproapele său, chiar când acesta voia să-l omoare.

Din Părintele Arsenie Boca, Lupta duhovniceasca cu lumea, trupul şi diavolul, ediție revizuită, Editura Agaton, Făgăraș, 2009, p. 42-44

10
nov.
14

O mamă, care şi-a pus sufletul pentru copilul ei

mama_si_copil_03_3ee85ed22eEvdochia este o tânără plină de viaţă şi cu o mare credinţă în Dumnezeu. Ne-am cunoscut într-un spital, unde a intervenit pentru un părinte cu care fusesem. Odată, mergând la familia ei, am stat mai mult de vorbă cu ea, şi, printre altele, mi-a povestit cu lacrimi în ochi prin ce trecuse cu puţin timp înainte.

„Eram în anul trei la medicină şi vorbeam cu un băiat pe care-l chema Teodosie, fiul unui director de spital. Într-una din zile, după ce fusesem la o petrecere şi eram doar eu cu el, a insistat să facem dragoste, deoarece, zicea el, şi aşa o să ne căsătorim peste puţin timp. La început l-am refuzat, dar apoi, după mai multe insistenţe, am cedat. Nu avusesem de-a face până atunci cu bărbaţi. S-a întâmplat o singură dată. Nu m-am gândit nici o clipă că aş putea rămâne însărcinată. Nu după mult timp am început să mă simt rău. Am făcut un control şi mi s-a spus că sunt însărcinată. Am început să plâng şi m-am dus la Teodosie ca să-i spun.

Atunci el a scos bani din buzunar şi mi-a spus: «Du-te şi fă avort!» Fără să stau mult pe gânduri, i-am spus că dacă am făcut un păcat, nu mai vreau să-l fac şi pe al doilea. El a insistat, zicând că vrea să-şi continue studiile şi că nu va recunoaşte că e al lui. Mi-am dat seama că nu are rost să mai lungesc vorba şi m-am întors plângând acasă. Când au auzit părinţii, au vrut să mă alunge de acasă, zicând că i-am făcut de ruşine. Nimeni nu dorea să mă sprijinească în momentele acelea. Eram aproape distrusă. Până la urmă, părinţii m-au acceptat, dar numai cu condiţia ca, după ce se naşte, să dau copilul la cineva spre adopţie.

Am mai mers o perioadă la şcoală până să închei anul trei, apoi, în ultimele luni de sarcină am plecat cu mama la Atena, unde părinţii au cumpărat o garsonieră ca să pot sta până se năştea copilul. Mama şi-a luat concediu şi a stat cu mine. Când a venit timpul să nasc, m-am dus la spital, iar doctorul cu care vorbisem mă şi întinsese pe masă ca să-mi facă cezariană. Le-am spus la toţi că vreau să nasc normal şi am fugit de acolo. Toţi mi-au zis că sunt nebună. I-am lăsat vorbind singuri şi am plecat de acolo. În cele din urmă, m-am dus la alt doctor şi am născut normal. Mi-am văzut copilul doar câteva minute după naştere, apoi l-a luat familia aceea care voia să-l înfieze. Acele câteva clipe mi-au fost de ajuns; am simţit că nu mai pot trăi fără el. După lege, trebuia să am timp de gândire o săptămână, în care aveam dreptul să mă răzgândesc şi să-mi iau copilul înapoi. Dar acea familie mi-a dat timp de gândire doar trei zile, zicându-mi că după aceea nu mai am drepturi asupra copilului. A doua zi am luat avionul şi am venit la Tesalonic, dar nu puteam accepta ideea că trebuie să mă despart de copil pentru totdeauna. Eram ca nebună. După ce am coborât din avion, am luat primul avion care mergea înapoi la Atena.

Când am ajuns, m-am dus direct la familia căreia îi dădusem copilul. Fără prea multe cuvinte, mi-am luat copilul în braţe şi i-am lăsat fără grai. Când am ajuns acasă la părinţi, a început calvarul. Tata nu a fost de acord cu ideea de a rămâne cu copilul acasă şi m-a trimis la oamenii care voiau să-l înfieze. Atunci, ca să-l mai îmbunez, i-am zis că am pe altcineva la Tesalonic care vrea să-l înfieze. Fără să mai aştepte alte cuvinte, mi-a zis să urc cu copilul în maşină şi să mergem la omul acela. Nu mai ştiam ce să fac; mă rugam, plângeam.

Când am trecut pe lângă o biserică, l-am rugat să oprească puţin. Am luat copilul în braţe şi m-am dus la icoana Maicii Domnului, şi, îngenunchind, i-am zis: «Preasfânta mea, ţie îţi dăruiesc acest copilaş. Tu ştii că nu pot trăi fără el. Te rog să ai grijă de el şi să întorci inima tatălui meu ca să nu-l alunge».

Apoi am pus copilul în faţa sfintelor icoane şi m-am rugat mult timp, plângând în hohote. Între timp, tatăl meu se întâlnise cu preotul bisericii şi îi povestise tot necazul, iar preotul l-a sfătuit după cum îl luminase pe el Dumnezeu şi Preasfânta Sa Maică.

După vreo oră de plâns, am lut copilul în braţe şi am ieşit afară. Tata mă aştepta şi părea liniştit. Când am ajuns lângă el, mi-a zis: «Ştii ce m-am gândit, Evi, că dacă vrei aşa de mult să păstrezi copilul, eu nu te mai silesc să-l dai».

Atunci am început să plâng de bucurie, am strâns copilul în braţe şi i-am spus tatei să întoarcă maşina şi să mergem acasă. Maica Domnului şi-a făcut datoria şi mi-a ascultat rugăciunea. Mi se părea că merg la rai şi nu la iad, cum aveam impresia cu câteva clipe înainte. Rudele şi ceilalţi, care au văzut copilul, ştiau de la părinţii mei că mama l-a născut, nu eu”.

În clipele în care Evdochia îmi povestea aceste lucruri minunate, copilul se juca în jurul nostru; avea deja un an. Era un copil frumos şi cuminte, bucuria familiei.

„De când a intrat în casă, a readus viaţa, a continuat Evdochia. A devenit slăbiciunea bunicului, care la naştere voia să-l alunge. De multe ori îi vedeam jucându-se şi rostogolindu-se pe jos, de credeai că sunt de aceeaşi vârstă”.

Îmi spunea acest bunic: „Părinte, nu cred că aş putea trăi fără acest copil; el este viaţa mea, el m-a întinerit şi m-a învăţat să trăiesc”. Iar bunica îl adoarme întotdeauna cântând Paraclisul Maicii Domnului. La botez a fost numit Panaghioti, care vine de la Panaghia şi înseamnă «Preasfânta». Evdochia şi-a continuat studiile, iar acum este căsătorită şi are al doilea copil.

Iată un model de mamă, care şi-a pus sufletul pentru copilul ei.

Monah Pimen Vlad
Extras din Povestiri duhovnicesti
10
nov.
14

Boli şi nenorociri din blestem

paisieMulte boli cărora doctorii nu le găsesc pricina, pot fi din blestem.

Cum să găsească doctorii, blestemul?

Odată mi-au adus la Colibă un paraltic. Un bărbat nu putea sta jos. Trupul îi era întărit ca un lemn. Unul îl ducea în spate. Cei care îl însoțeau mi-au spus: ,,De la vârsta de 15 ani este în starea asta și au trecut 18 ani de atunci”. Dar cum să pățească asta pe neașteptate?” am întrebat. ,,Nu se poate. Ceva se întâmplă”. Am căutat pe ici – pe colo și am aflat că l-a blestemat cineva. Ce s-a întâmplat? Odată mergea cu autobuzul la școală și stătea întins pe o bancă. La o stație s-au urcat un preot în vârstă și un bătrân și stăteau în picioare lângă el. Atunci cineva i-a spus: ,,Scolă-te, să stea vărstnicii”. Acela însă s-a întins și mai mult pe bancă, fără să dea importanță la cele zise. Atunci bătrânul care stătea în picioare îi spune: ,,Întins să rămăi și niciodată să nu poți ședea!” Și blestemul a prins. Vezi, tânărul a fost obraznic. Ca și cum ar fi spus: ,,De ce să mă scol, dacă am plătit locul?” Da, dar și celălalt a plătit, și este în vârstă, respectabil, și stă și în picioare, iar tu ești un copil mic de 15 ani și stai jos. ,,Din pricina asta este – i-am spus. Caută să te pocăiești, dacă vrei să te faci bine. E nevoie de pocăință. ,,Sărmanul, cum a înțeles puțin și a recunoscut, îndată s-a făcut bine!”

Câte de acestea ce se întâmplă azi sunt din blestem, din supărare peste măsura. Când se distrug familii întregi sau mor multe, sau din vrăji  sau din blestem. Un tată avea un copil ce nu mai stătea acasă. Odată tatăl său îi spune foarte supărat: ,,Să vii odată pentru totdeauna”. Băiatul, în noaptea aceea, cum venea acasă, exact în fața casei sale l-a lovit o mașină și a murit. Prietenii lui l-au ridicat și l-au dus în casă. A venit după aceea și tatăl lui la Coliba mea și plângea. ,,Copilul a murit în fața ușii casei mele”, spunea. Luându-l pe ici – pe colo, mi-a spus mai apoi: ,,I-am spus un cuvânt”. ,,Ce i-ai spus?” – l-am întrebat. M-am înverșunat că umbla noptea și i-am spus: ,,Să vii pentru totdeauna!” Nu cumva a fost din asta? ,,Ei, din ce altceva? – i-am spus. Caută să te pocăiești și să te spovedești”.

,,De data asta să vii odată pentru totdeauna”, i-a spus, și l-au adus pe copil mort. Și după aceea durere și plâns pe tatăl lui.

Extras din Cuviosul Paisie Aghioritul. Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, Ed. Evanghelismos, Bucuresti, 2012, pag.103-104
10
nov.
14

În zadar alergăm fără rost după lucruri nefolositoare care pier odată cu noi

Parintele-Cleopa-Icoana-Maicii-DomnuluiÎn zadar alergăm fără rost după lucruri nefolositoare care pier odată cu noi. Ba uneori nici somn nu avem, nici sfintele sărbători nu le mai ținem, nici la biserică nu găsim timp să mergem, nici acasă nu ne rugăm, nici cărți sfinte nu citim, nici pe cei bolnavi nu-i cercetăm, nici de moartea cea grabnică și de judecata lui Dumnezeu nu ne mai aducem aminte. Toți dorim cât mai multe. Toți visăm averi, cinste, sănătate și viață fericită. Dar de faptele creștinești, de rugăciune, de iertare, de pocăință și de Dumnezeu aproape toți uităm.

De aceea este în lume atâta suferință și sunt atâtea boli și certuri în familie, pentru că am uitat de Dumnezeu. Am uitat de poruncile Lui, de dragostea Lui, de Biserica Lui, de mântuitoarele învățături ale Sfintei Evanghelii, punând nădejdea numai în mâinile, în mintea și în mândria noastră. Poate de aceea mulți creștini nu au adevărata pace și mulțumire sufletească.

Să ne întoarcem din nou la Dumnezeu, la rugăciune, la lucrarea faptelor bune. Dumnezeu ne așteaptă. Să nu ne mai mândrim cu mintea noastră, să nu ne punem nădejdea în mâinile noastre, nici în viața aceasta trecătoare. Ci numai în Dumnezeu să credem, în El să nădăjduim, Lui numai să I ne închinăm, la Biserica lui Hristos să mergem cât mai des și prin pocăință și viață creștinească să lucrăm ogorul mântuirii noastre.

În toate cele bune să fim întâi. Și la lucrul mâinilor și la biserică și la milostenie și la post și la rugăciune. Cu mâinile să lucrăm, dar cu mintea să ne rugăm. Cu picioarele să călătorim pe calea vieții, dar cu limba să lăudăm pe Dumnezeu și să dăm sfaturi duhovnicești. Să creștem copiii în frică de Dumnezeu, să trăim în pace cu iubitorii de pace, iar de cei răi, răzvrătitori, eretici și robiți de patimi să ne ferim, ca să nu cădem în cursele lor. Să nu ne biruim nici de mândria hainelor, nici de laudele sau ocara oamenilor, nici de beție sau cumplita desfrânare sau de mulțimea grijilor pământești care stăpânesc astăzi toată lumea.

De vom face așa, vom duce aici viață liniștită, vom avea timp mai mult de rugăciune, și vom fi fericiți și pe pământ și în cer. Atunci vom putea cânta împreună cu proorocul David: “Bogații au sărăcit și au flămânzit, iar cei ce-L caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele“ (Psalm 33, 10). Amin.

Extras din Părintele Cleopa ILIE – Predici la duminicile de peste an

10
nov.
14

Doar cu harul dumnezeiesc este posibilă realizarea căsătoriei

motto.net_.ua-28527-770x433Omul, pentru a fi apt de căsătorie, trebuie să fi dobândit o oarecare ma­turitate. Cei care nu s-au dezvoltat normal pentru vârsta lor, ca persoane, cei care depind încă de părinţii lor, care au nevoie de siguranţa şi satisfacerea nevoilor lor din partea altora sau cei care cer numai satisfacerea propriilor nevoi psihologice sau inti­me, cei care caută pe cineva doar pentru a fi îngrijiţi material și emoţional nu-şi pot asuma răspunderea pentru această lucrare si grijă consumatoare de sine, pe care o presupune căsătoria. Aceia care vor să domine şi să îl folosească pe celălalt pentru a-şi putea întări mulţumirea de sine, pentru a se simţi puternici şi valoroşi nu-şi pot propune jertfirea de sine şi participarea la greutățile ce­luilalt, fără de care căsătoria nu poate exista.

Această maturizare însă nu se câştigă într-o singură zi, deoarece este un produs al unei vieţi sănătoase de familie. Capacitatea de a se împărţi pe sine cu celălalt, de a se interesa de nevoile celuilalt, de a-şi jertfi dorinţele sale pentru binele celuilalt, capacitatea de a accepta răspunderea aprecierii capacităţilor celuilalt şi de a păstra stima de sine, sunt daruri primite de la părinți, toate fiind condiţii necesare pentru hotărârea unei căsătorii. Omul trebuie să fie sănătos înainte de a se gândi la căsătorie.

Este evident şi faptul că, după măsurile omeneşti, căsătoria este cea mai dificilă dintre relaţii. Nici relaţiile dintre vecini, nici relaţiile profesionale, nici chiar relaţiile interetnice nu sunt atât de dificile precum relaţiile conjugale. În nici o altă relaţie nu există atâta tensiune, dar nici atâta fericire, şi asta pentru că la baza căsătoriei stă capacitatea de a avea ori cea mai fru­moasă, ori cea mai groaznică experienţă omenească, iar căsătoria corectă este condiţie a reuşitei tuturor celorlalte năzuinţe perso­nale şi comunitare ale omului.

Din Părintele Filoteu Faros – Părintele Stavros Kofinas, Căsnicia – dificultăți și soluții, Editura Sophia, București, 2012, p. 134-136

10
nov.
14

„Drept dovadă că omul nu iubeşte pe Dumnezeu este faptul că el nu împlineşte poruncile Sale”…

rugaciunea_launtricaEu nu iubesc pe Dumnezeu. Căci dacă L-aş fi iubit, m-aş fi gândit mereu la El cu o bucurie pornită din adâncul inimii. Orice gând despre Dumnezeu mi-ar fi adus în suflet o bucurie deosebită. Dimpotrivă, eu mă gândesc mai mult, mai des şi cu mai multă plăcere, la cele pământeşti, iar gândirea despre Dumnezeu constituie o greutate şi o uscăciune.

Dacă eu L-aş fi iubit, atunci convorbirea cu Dumnezeu, săvârşită prin rugăciune, m-ar fi hrănit şi m-aş fi dus spre o neîntreruptă legătură cu El. Dar, dimpotrivă, departe de a mă desfata în rugăciune, eu simt o greutate tocmai în timpul când mă rog, mă lupt cu plictiseala, slăbesc din pricina lenevirii, şi sunt gata să mă apuc cu mai multă plăcere de orice fel de lucru mai mărunt, numai ca să pun capăt rugăciunii.

Din ocupaţiile mele nefolositoare, timpul trece pe neobservate, dar când mă apuc de lucruri dumnezeieşti, când mă aflu în prezenţa Lui, orice din ceea ce fac mi se pare un an. Cel ce iubeşte pe cineva se gândeşte neîncetat, în tot ceasul zilei, numai la acea persoană, şi-o închipuie, se gândeşte la ea şi, în orice ocupaţie, iubitul său prieten nu iese din gândurile lui. Eu însă, în cele 24 de ore, abia dacă jertfesc o oră ca să mă cufund în adâncurile gândirii despre Dumnezeu, să mă înflăcărez de dragostea Lui, iar restul de 23 de ore le pun cu plăcere şi cu toată râvna pe altarul atâtor mii de patimi.

În vorbirile despre lucruri nefolositoare, despre lucruri mici pentru suflet, eu sunt treaz, simt o plăcere, iar în discuţiile despre Dumnezeu sunt uscat, plictisit şi trândav. Şi chiar atunci când sunt atent, nevrând să ascult de convorbirile dumnezeieşti, caut să trec mai repede la discuţiile care măgulesc patimile, caut cu ele să-mi satisfac dorinţa de a dobândi cât mai multe cunoştinţe în ştiinţele lumii, în artă, în economie, iar învăţăturile Legii Domnului, cunoştinţele despre Dumnezeu, despre religie, nu lasă nici o urmă asupra mea, nu-mi hrănesc sufletul. De aceea, socot că toate acestea, departe de a fi ocupaţia esenţială a unui creştin, nu sunt decât subiecte singuratice şi de mâna a doua, de care nu trebuie să mă ocup decât în timpul liber, şi numai aşa, în treacăt.

Scurt vorbind, dacă dragostea lui Dumnezeu se cunoaşte după împlinirea poruncilor Lui („Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele”, spune Domnul nostru Iisus Hristos), iar eu, nu numai că nu păzesc poruncile Lui, ci-mi dau prea puţin silinţa ca să le împlinesc, atunci să trag încheierea potrivit adevărului celui mai curat, că eu nu-L iubesc pe Dumnezeu. Asta o întăreşte Sfântul Vasile cel Mare când spune: „Drept dovadă că omul nu iubeşte pe Dumnezeu şi pe Hristosul Său, este faptul că el nu împlineşte poruncile Sale”…

Din Părintele Arsenie Boca, Lupta duhovnicească cu lumea, trupul şi diavolul, Editura Agaton, Făgăraș, 2009, p. 65-67

10
nov.
14

O mamă bună îşi creşte copilul în cântec sfânt şi rugăciune

mamaO mamă bună îşi creşte copilul în cântec sfânt şi rugăciune. Acestea sunt primele daruri pe care o mamă, o femeie creştină, le poate face copilului ei. Cântecul de leagăn şi rugăciunea, murmurate uşor, liniştesc şi dezvoltă în firea noului născut sentimente nobile şi curate.

Mama şi copilul sunt două fiinţe care nu pot fi despărţite. Cine nu cinsteşte pe mamă întristează şi răneşte adânc pe fiul mamei. Cine iubeşte pe fiu aduce cea mai mare bucurie mamei. Aşa este în viaţa noastră a tuturor. Aşa este şi în viaţa cea dumnezeiască, în viaţa cea cerească.

 Arhiepiscopul Iustinian Chira, Cuvintele Părintelui – un ghid al frumuseţii lăuntrice, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2009, p. 68-69.
10
nov.
14

Șase judecători obligați să oficieze „căsătorii” homosexuale demisionează

gmÎncepând din 10 octombrie, cel puțin șase judecători din statul american Carolina de Nord au demisionat din cauză că erau obligați să oficieze „căsătorii” homosexuale. Convingerea lor este că o căsătorie poate avea loc doar între un bărbat și o femeie și au ales să renunțe la locul de muncă în momentul în care au fost obligați de către statul Carolina de Nord să oficieze „căsătorii” între persoane de același sex.

Judecătorii se numesc John Kallam Jr., Gilbert Breedlove, Bill Stevenson, Tommy Holland, Gayle Myrick şi Jeff Powell (Jackson County).

Pentru Stevenson, a cărui familie se baza pe venitul lui de 50.000 de dolari pe an, nu a fost o decizie uşoară.

“M-am rugat pentru asta; am cerut înţelepciune”, a declarat Stevenson pentru publicaţia Christian Examiner. “Cred că inimile noastre s-au lăsat conduse de grijile lumii, de dorinţele noastre şi în cele din urmă de intensa noastră aroganţă împotriva Domnului, ceea ce reprezintă principala noastră vinovăţie.”

“Am respins autoritatea absolută a Scripturii, ceea ce Părinţii Fondatori ai Naţiunii noastre au ştiut preabine să nu facă… Atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament, homosexualitatea nu este aprobată de Domnul şi, din moment ce Domnul nu o face, nu aş putea face ca statul să-şi dea girul pentru o relaţie care este în răspăr cu Scriptura”, a mai declarat Stevenson.

În alt interviu, acordat publicaţiei Christian Post, Stevenson a mai spus următoarele despre decizia de a renunţa la venitul său fără să aibă un plan de rezervă: “Nu-mi place să fac paradă de citate biblice, dar se spune: ce-i este de folos omului să câştige lumea toată dacă îşi va pierde sufletul? Aşa că pe asta am mizat”.

sursa http://stiripentruviata.ro

10
nov.
14

Înmulțește dragostea, nu te zgârci, dă!

egalitateFiecăruia i-a fost dat talantul acesta, dragostea este în fiecare om. Fiecare om vrea să iubească și fiecare om vrea să fie iubit, însă această dorință de a iubi depinde de necesitatea noastră de a înmulți acest simțământ, acest talant. Unii oameni se tem de asta, se zgârcesc. Se tem că vor fi folosiți, că vor fi manipulați.

Aceasta este puținătătatea noastră de suflet, puținătatea noastră de credință. Credem că dragostea este proprietatea noastră – însă ea ne-a fost dată de Dumnezeu, ca s-o înmulțim. Înmulțește, nu te zgârci, dă! După cum se spune, nu va sărăci mâna dăruitorului.

Fără Dumnezeu și fără dragoste omul nu poate trăi, se va sufoca. Ce este iadul? Un  loc al singurătății. Dragostea autentică este legată în mod necesar de prezența lui Dumnezeu în sufletul tău. Este ținta spre care mergem. Dacă Dumnezeu este dragoste, înseamnă că mergem mereu către Dumnezeu, către dragostea autentică, și poate să nu ne ajungă o viață întreagă ca să ajungem la ținta aceasta.

Din Dmitrii Semenik, Dragostea adevărată: taina dragostei înainte și după căsătorie, Editura Sophia, 2012, p. 42

 

10
nov.
14

Cât de des e bine să primim Sfânta Împărtăşanie?

impartasania_de_seara– Părinte Rafail, unii preoţi spun că nu e bine să ne împărtăşim des. Ce ne sfătuiţi referitor la Sfânta împărtăşanie?

– Sfătuiesc pe toţi să se împărtăşească cât de des posibil, atât de des cât îi sfătuiesc duhovnicii lor. Şi asta nu numai pentru a nu intra în conflict cu duhovnicia în care sunt, dar fiindcă – şi acesta-i un lucru foarte important de înţeles – omul nu este un obiect, şi ca atare nu este supus unei legi.

Fiecare om este o excepţie. Fiecare suflet care va fi existat în istoria aceasta este o călătorie dintru nefiinţă până întru vecinica dumnezeire. Şi o călătorie unică. Şi eu sfătuiesc la împărtăşire cât mai des – nu împărtăşanie deasă, ci aş zice împărtăşanie des. Dar cât de des este bine ţie, sau ţie – asta o las duhovnicului tău. Şi cer Domnului să insufle pe fiecare duhovnic cât de des e bine pentru cutare şi pentru cutare. Pentru tine poate: Vino peste doi ani! Pentru tine, în fiecare Duminică. Pentru altcineva, Duminica şi de Praznice, pentru alţii la două săptămâni, ş.a.m.d.

 

Din Ieromonahul Rafail Noica, Cultura Duhului, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2002, p. 140-141

10
nov.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-11-10

LUNI
ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI CINCEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Luca
(XII, 13-15; 22-31)

n vremea aceea, când învăţa Iisus, zisu-I-a cineva din mulţime: „Învăţătorule, spune-i fratelui meu să împartă moştenirea cu mine“. Iar El i-a zis: „Omule, cine M’a pus pe Mine judecător sau împărţitor peste voi?“ Şi a zis către ei: „Luaţi seama şi păziţi-vă de toată lăcomia, căci viaţa cuiva nu stă în prisosul avuţiilor sale“. Şi a zis către ucenicii Săi: „De aceea vă spun: Nu purtaţi grijă pentru viaţa voastră ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca. Viaţa este mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea. Priviţi la corbi, că nici nu seamănă, nici nu seceră; ei n’au cămară, nici hambar, şi Dumnezeu îi hrăneşte. Cu mult altceva sunteţi voi decât păsările! Şi cine dintre voi, purtându-şi de grijă, poate să-i adauge staturii sale un cot? Deci, dacă nici cel mai mic lucru nu-l puteţi face, de ce duceţi voi grijă de celelalte? Priviţi crinii cum cresc; nu torc, nici nu ţes, dar vă spun Eu vouă că nici Solomon, în toată slava lui, nu s’a îmbrăcat ca unul din ei. Iar dacă iarba, care azi e pe câmp iar mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu aşa o îmbracă, cu cât mai mult pe voi, puţin-credincioşilor? Şi să nu căutaţi voi ce veţi mânca şi ce veţi bea, şi nu fiţi îngrijoraţi, că pe toate acestea păgânii lumii le caută; dar Tatăl vostru ştie că aveţi nevoie de ele; ci căutaţi mai întâi împărăţia Lui, şi toate acestea vi se vor adăuga.“
10
nov.
14

Apostolul Zilei : 2014-11-10

LUNI
ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI CINCEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Ap. I Tesaloniceni 1,

1-5

F-150x150raţilor, Pavel şi Silvan şi Timotei, Bisericii tesalonicenilor în Dumnezeu-Tatăl şi în Domnul Iisus Hristos: Har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Iisus Hristos. Mulţumim lui Dumnezeu totdeauna pentru voi toţi şi vă pomenim în rugăciunile noastre, aducându-ne aminte neîncetat, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, de lucrul credinţei voastre şi de osteneala iubirii şi de stăruinţa nădejdii voastre în Domnul nostru Iisus Hristos. Fraţilor de Dumnezeu iubiţi, noi ştim cum aţi fost aleşi; că Evanghelia noastră n-a fost la voi numai în cuvânt, ci şi întru putere şi în Duhul Sfânt şi în deplină încredinţare, precum bine ştiţi ce fel am fost între voi, pentru voi.



Blog Stats

  • 323.284 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte