Acatistul Maicii Domnului Floarea Smereniei

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin

Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.

Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!

Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Condacul 1

Celei mai smerite Împărătese, a lumii şi a îngerilor, îi aducem cereri, mulţumiri şi laude, că s-a învrednicit a fi cea mai frumoasă floare a omeni-rii, întru care a binevoit Dumnezeu a Se face Om, pentru mântuirea noas-tră. Iar tu, Floarea smereniei, Maică Preacurată, dăruieşte-ne nouă din smerenia ta, ca să-L primim pe Dumnezeu în sufletele noastre!

Icosul 1

Îngerii, înaintea oamenilor, ţi s-au închinat, Fecioară smerită şi de toţi lăudată, iar Arhanghelul Gavriil a fost trimis să-ţi spună vestea cea de taină, pe care ţi-a dezvăluit-o Dumnezeu numai ţie:

Bucură-te, Maica Smereniei;

Bucură-te, Fecioara aleasă ca o floare a omenirii;

Bucură-te, ceea ce eşti şi vei fi cea mai lăudată;

Bucură-te, Maica Domnului;

Bucură-te, Împărăteasa îngerilor;

Bucură-te, cea pentru care Dumnezeu a umplut lumea cu icoane făcătoare de minuni;

Bucură-te, Poarta Întrupării;

Bucură-te, veşnic arătătoarea Pruncului Dumnezeiesc;

Bucură-te, răsadul cel bun, urmaşa Evei;

Bucură-te, împlinirea aşteptărilor celor de demult;

Bucură-te, mirarea cetelor îngereşti;

Bucură-te, Maică smerită a lui Dumnezeu;

Bucură-te, Floarea smereniei, Fecioară Maică!

Condacul al 2 – lea

Viaţa Maicii Sfinte a fost un neîntrerupt „Aliluia”, pentru care îngerii s-au înfricoşat şi capul şi-au plecat, recunoscând-o pe dânsa drept Împără-teasa lor preaslăvită, cea mai frumoasă floare înflorită în toată omenirea.

Icosul al 2 -lea

Coborându-se Fecioara de mică în adâncurile nebănuite de noi ale smereniei, Domnul a binecuvântat-o mai mult decât pe toţi şi prin glasurile îngereşti şi omeneşti o laudă aşa:

Bucură-te, Măicuţa durerilor;

Bucură-te, ceea ce suspini pentru toate sufletele;

Bucură-te, ceea ce te bucuri de mântuirea noastră;

Bucură-te, ceea ce ai zis: „Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău”;

Bucură-te, chipul desăvârşit al smereniei;

Bucură-te, Învăţătoarea noastră întru ale tăcerii şi modestiei

Bucură-te, ceea ce ne dai speranţă şi putere pe calea nevoinţei;

Bucură-te, cel mai frumos palat al lui Dumnezeu;

Bucură-te, întâia biserică sfinţită;

Bucură-te, cutremurarea iadului;

Bucură-te, Izgonitoarea setei de răzbunare;

Bucură-te, Încurajatoarea celor nebăgaţi în seamă de lume;

Bucură-te, Floarea smereniei, Fecioară Maică!

Condacul al 3 – lea

Lacrimile Preacuratei s-au făcut pentru noi izvor de bunătăţi, de milă şi de har, curgând nesecat prin icoanele sale lăsate lumii. Iartă-ne, Măicuţa noastră, a oropsiţilor, pentru durerile pe care ţi le pricinuim prin greşelile noastre. Pentru toate lacrimile sfinte vărsate pentru noi, Îi cântăm cu smerenie Fiului tău: Aliluia!

Icosul al 3 – lea

Nimeni nu a mai plâns pe pământ şi în cer mai cu durere decât Maica lui Dumnezeu. Şi nu numai la moartea Fiului ei pe Cruce, când prin inimă i-a trecut sabie, după proorocie, ci şi atunci când a văzut moartea sufle-tească a fiecăruia dintre noi, iar lacrimile ei au rodit bucurie şi întoarcere la Dumnezeu a multora, pentru care îi cântăm Fecioarei aşa:

Bucură-te, smerenie înlăcrimată;

Bucură-te, ceea ce te bucuri pentru întoarcerea noastră la Dumnezeu;

Bucură-te, cea mai cinstită fiică a Evei;

Bucură-te, ceea ce porţi cel mai frumos şi mai slăvit nume, Marie;

Bucură-te, Împărăteasa care nu trece cu vederea pe niciuna din slugile sale;

Bucură-te, smerenie în laudă;

Bucură-te, Ghiocelul omenirii;

Bucură-te, după cum ţi-a spus Arhanghelul;

Bucură-te, cu o bucurie mai mare decât a Evei în Rai;

Bucură-te, mai mult decât Sfânta Elena la găsirea Crucii;

Bucură-te, alături de Fiul tău, în cer;

Bucură-te, strigătul de biruinţă al Evei celei mult-întristate;

Bucură-te, Floarea smereniei, Fecioară Maică!

Condacul al 4 – lea

Noi nu putem răbda cât ai răbdat tu pentru omenire. Noi nu putem înţelege durerile sufletului tău smerit, o, Maică. Iartă-ne puţinătatea credinţei, a nădejdii şi a dragostei şi primeşte din partea noastră, ca dar, cântarea către Fiul tău: Aliluia!

Icosul al 4 – lea

Cei care au crezut că te-au înţeles pe deplin s-au cufundat în mândrie şi înşelare, iar cei care s-au smerit, îngenunchind înaintea icoanei tale, au primit de la Dumnezeu, prin tine, revărsarea harului. De aceea îţi mulţu-mim, grăind:

Bucură-te, răbdarea fără cârtire;

Bucură-te, smerenie nepoticnită;

Bucură-te, taină adâncită şi neînţeleasă;

Bucură-te, Împărăteasa noastră cea plină de bunătate şi dăruire;

Bucură-te, Maică Sfântă ce împodobeşti bisericile cu icoana ta;

Bucură-te, prietena omenirii;

Bucură-te, rugătoarea noastră în cer;

Bucură-te, sufletul cel mai strălucitor;

Bucură-te, ceea ce te-ai transformat în bucuria credincioşilor;

Bucură-te, ocrotirea noastră;

Bucură-te, cea nedescrisă de cuvinte;

Bucură-te, Maică, în faţa căreia graiul omenesc se retrage neputincios;

Bucură-te, Floarea smereniei, Fecioară Maică!

Condacul al 5 – lea

Nu e nimeni care să nu fi auzit de numele tău cel sfânt, Preacurată Fecioară Maria. Cei care nu l-au cinstit, mult au pierdut, iar cei care l-au păstrat în inimă cu evlavie, închinându-ţi-se ca Maicii lui Dumnezeu, au fost răsplătiţi de Fiul tău cu împlinirea rugăciunilor, la vreme potrivită. De aceea noi, credincioşii, îi cântăm Fiului tău împreună cu îngerii: Aliluia!

Icosul al 5 – lea

Pământul s-a umplut de biserici, dintre care nenumărate poartă hra-mul tău, al preasfintelor tale sărbători, Fecioară Maria. Ele sunt buchetul de flori pe care ţi-l oferim împreună cu rugăciunile noastre dinaintea icoanelor tale. Ajută-ne, Maică a Domnului şi a noastră, ca să ne păstrăm credinţa iubitoare, neschimbată, până la sfârşit, şi să-ţi putem cânta în veşnicie aşa:

Bucură-te, ajutătoarea noastră de zi cu zi;

Bucură-te, darul nostru de la Dumnezeu;

Bucură-te, ceea ce ne-ai fost dată ca Maică;

Bucură-te, că suntem nevrednici de mila ta cea mare;

Bucură-te, că fără tine ne-am poticni la vreme de încercare;

Bucură-te, miluitoarea noastră cea fără părtinire şi neobosită;

Bucură-te, sporitoarea darurilor date nouă de Dumnezeu;

Bucură-te, înţelepţirea noastră neştiută;

Bucură-te, Rai înflorit pe pământ;

Bucură-te, perla ascunsă, cu chip blând;

Bucură-te, cea îmbrăcată pururea în haina cea strălucitoare a smereniei;

Bucură-te, ceea ce ne înţelegi dorurile şi durerile;

Bucură-te, Floarea smereniei, Fecioară Maică!

Condacul al 6 – lea

Milioane de minuni au răsărit, ca stelele pe cerul lumii, prin mijlocirea ta, Fecioară. Ele nu se opresc până la sfârşitul lumii, până la ultimul strigăt al vreunui credincios către tine. Uimiţi de bunătatea ta, îngerii Îi cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6 – lea

Viaţa fiecărui creştin este presărată cu minuni ale Maicii Domnului, ştiute şi neştiute. De multe ori, Preacurata nu aşteaptă cererea noastră, pentru a ne ajuta, ci fiind o Maică plină de iubire şi răbdare, ne îndreaptă pe calea mântuitoare, dorind să ajungem biruitori alături de Fiul ei şi de dânsa, în Raiul redeschis. Plini de cucernicie, ştiind că de multe ori am uitat să-i mulţumim Fecioarei Maici, noi îi cântăm acum aşa:

Bucură-te, bucură-te cu bucurie nesfârşită;

Bucură-te, ceea ce ne dăruieşti bucurii duhovniceşti;

Bucură-te, Maica izvorâtoare de minuni;

Bucură-te, ceea ce ne deschizi ochii sufletului asupra bunătăţilor netrecătoare;

Bucură-te, că ne scoţi din valurile lumii şi ne duci spre pacea lină;

Bucură-te, ceea ce ne ajuţi să ne ruşinăm de păcatele noastre;

Bucură-te, vas ales al smereniei;

Bucură-te, că ne sprijini la necaz, ca să înţelegem mâna Proniei în toate;

Bucură-te, templul cel slăvit al Duhului Sfânt;

Bucură-te, Maica bucuriei, smereniei şi răbdării;

Bucură-te, cea mult cântată şi mult lăudată;

Bucură-te, Fecioara cu cel mai bun nume;

Bucură-te, Floarea smereniei, Fecioară Maică!

Condacul al 7 – lea

Atunci când frica şi jalea vor cuprinde omenirea, la Judecata de Apoi, când cărţile îngerilor se vor deschide şi nu va fi loc de fugă pentru nimeni, şi atunci mila ta va îmbrăţişa făptura, încât tu vei mijloci la Dreptul Jude-cător pentru iertarea păcatelor noastre, Născătoare de Dumnezeu.

Temându-ne de clipele acelea, alături de îngerii cei buni cântăm cu umilinţă: Aliluia!

Icosul al 7 – lea

La tine nu este pedeapsă fără timp de îndreptare, la tine nu este faţă îndelung întoarsă de la cei păcătoşi, la tine nu este oprire a izvorului minunilor, Fecioară Maria. De aceea noi, cei păcătoşi, te strigăm să ne ajuţi, să ne schimbăm viaţa, să urmăm calea pocăinţei şi să îţi cântăm:

Bucură-te, Maică a milei;

Bucură-te, ceea ce ne ajuţi întotdeauna;

Bucură-te, fericire în smerenie;

Bucură-te, Fecioară strălucitoare;

Bucură-te, Maica Soarelui veşnic;

Bucură-te, Apărătoarea noastră în faţa Dreptului Judecător;

Bucură-te, Floare între florile Raiului;

Bucură-te, mâna întinsă păcătoşilor;

Bucură-te, ceea ce plângi pentru păcatele noastre;

Bucură-te, izvor de pocăinţă;

Bucură-te, Maică a creştinilor, lăsată nouă de Hristos;

Bucură-te, mângâierea noastră;

Bucură-te, Floarea smereniei, Fecioară Maică!

Condacul al 8 – lea

Cu câtă seninătate ai stat, Maică, înaintea încercărilor vieţii, învelindu-te cu haina dragostei de Fiul tău şi Dumnezeu şi împodobită fiind cu o cunună de smerenie neţărmuită. Pentru aceasta, îngerii ţi-au slujit şi îţi slujesc cu bucurie, cântând Fiului tău preaiubit: Aliluia!

Icosul al 8 – lea

Aşa a binevoit Dumnezeu, ca să Se facă Om şi să aibă drept Maică pe cea mai frumoasă şi mai smerită dintre fecioarele lumii, pe Maria, fiica Anei. Îţi mulţumim, Doamne, că prin dânsa Tu ai căutat spre noi, ca să ne afli. Căci noi suntem oile cele pierdute, care suspină să le găseşti, grăind către Maica Ta aşa:

Bucură-te, mărgăritarul cel mai de preţ al pământului;

Bucură-te, lună între stelele Raiului;

Bucură-te, Maica lui Dumnezeu (Theotokos);

Bucură-te, cea anunţată de proorocii din vechime;

Bucură-te, ceea ce ai fost lăudată de Elisabeta;

Bucură-te, bucuria păstorilor veniţi la iesle;

Bucură-te, uimirea magilor veniţi din Răsărit;

Bucură-te, cea către care dreptul Simeon s-a închinat şi a profeţit;

Bucură-te, ceea ce ai plecat în Egipt, la sfatul îngerului;

Bucură-te, cea sub ochii căreia a crescut Pruncul dumnezeiesc;

Bucură-te, iubire de mamă pentru neamul creştinilor;

Bucură-te, cea mult cinstită de către Sfinţii Apostoli;

Bucură-te, Floarea smereniei, Fecioară Maică!

Condacul al 9 – lea

Dorind să-ţi arate cinstea şi supunerea pe care ţi le poartă, Mântuitorul nostru, Domnul Iisus Hristos, a săvârşit prima Sa minune la îndemnul tău părintesc, Fecioară Maria, pe când vă aflaţi la o nuntă din Cana Galileii. Îţi mulţumim deci, ajutătoarea noastră, începătoarea minunilor, şi cu umilin-ţă Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9 – lea

Pentru mila şi ruga ta, Fecioară, Domnul a transformat apa în vinul cel bun, în Cana Galileii, învăţându-ne că aşa va fi pentru noi, cei păcătoşi, trecerea de la moarte la viaţă. Ne închinăm ţie, Maică şi Fecioară, şi te lăudăm grăind:

Bucură-te, cea plină de milă şi de har;

Bucură-te, ceea ce nu ne treci cu vederea de-a lungul vieţii noastre;

Bucură-te, rugătoarea noastră puternică;

Bucură-te, cea ale cărei rugăciuni sunt mereu ascultate;

Bucură-te, Preasfântă care ai pogorât cerul pe pământ;

Bucură-te, deschizătoarea uşii milei;

Bucură-te, smerenie îmblânzitoare;

Bucură-te, gând curat împodobit cu modestie;

Bucură-te, lacrima sfinţită a pământului;

Bucură-te, cea care te-ai făcut pricina celei dintâi minuni a lui Iisus;

Bucură-te, ajutătoarea familiilor creştine;

Bucură-te, ocrotitoarea copiilor;

Bucură-te, Floarea smereniei, Fecioară Maică!

Condacul al 10 – lea

În lumea aceasta durerea nu conteneşte, suspinul nu se opreşte. Bucuria este trecătoare şi prea puţină pentru sufletele noastre însetate de veşnicie. Multă mângâiere şi alinare primim noi de la icoana Fecioarei Maria, rugându-ne cu credinţă. Bucuria cea veşnică să o ceri pentru noi, Fecioară, ca să putem cânta Domnului în vecii nesfârşiţi: Aliluia!

Icosul al 10 – lea

Exemplu de smerenie şi de răbdare ne este nouă Maica Preasfântă. Când suntem copleşiţi şi însinguraţi ne ridicăm ochii spre icoana dânsei, ştiind că nu ne-a părăsit. Te rugăm să ne dăruieşti din dulceaţa smereniei şi blândeţii tale, Fecioară, şi să ne ancorezi în răbdare până la sfârşitul vieţii noastre pământeşti, iar noi să te lăudăm aşa:

Bucură-te, oglindă străvezie a Raiului;

Bucură-te, ceea ce muţi din loc munţii neputinţelor noastre;

Bucură-te, curcubeul păcii şi al speranţei;

Bucură-te, alinătoarea inimilor obosite;

Bucură-te, ajutorul sărmanilor răbdători;

Bucură-te, minune tăinuită în smerenie;

Bucură-te, Maică a curăţiei sufleteşti;

Bucură-te, mânăstire în care a locuit Hristos;

Bucură-te, duioşie negrăită;

Bucură-te, preafericită şi mult-lăudată Fecioară;

Bucură-te, puritate neîntrecută de îngeri;

Bucură-te, ceea ce ne dai minunile ca o ploaie de primăvară;

Bucură-te, Floarea smereniei, Fecioară Maică!

Condacul al 11 – lea

Ne smerim înaintea ta, Împărăteasă a blândeţii şi a bunătăţii şi îţi adu-cem în dar rugăciunile noastre nevrednice. Ştim că nu le vei trece cu vede-rea, ci le vei înfăţişa Fiului tău ca pe darurile celor trei Crai, cerându-I pentru noi milă, har şi pocăinţă. Dă-ne, Maică, rugăciunea neîncetată a inimii curate, ca să-I cântăm şi pe pământ, şi în cer, lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11 – lea

Tânjeşte sufletul nostru, Maică, după rugăciunea cea fără oprire a ini-mii, pe care tu ai avut-o, învăluită în smerenia ta adâncită. Nu ne lăsa, Maică, dorul neîmplinit, ci ajută-ne să ne transformăm în vase ale harului, în sfeşnice nestinse, ca împreună cu femeile mironosiţe şi cu cetele nenumărate ale tuturor Sfinţilor să te putem lăuda neîntrerupt, cântând:

Bucură-te, Maică a rugăciunii smerite;

Bucură-te, ceea ce nu ţi-ai curmat rugăciunea plină de iubire;Piczo Glitter Graphics

Bucură-te, Fecioară Maria, mijlocitoarea rugăciunii inimii;

Bucură-te, smerenie dezvăluită de Dumnezeu;

Bucură-te, Preacinstită Maică, noua Evă minunată;

Bucură-te, cea pe care şarpele cel vechi nu a putut să o ademenească;

Bucură-te, învingătoarea ispitelor prin smerenie şi iubire;

Bucură-te, prietena celor ce se ostenesc în rugăciuni şi privegheri;

Bucură-te, întăritoarea mânăstirilor ortodoxe;

Bucură-te, Floare neîntinată şi neveştejită a fecioriei şi smereniei;

Bucură-te, ceea ce ne îndemni la Împărtăşania cu Trupul şi Sângele Fiului tău iubit;

Bucură-te, Maica Mântuitorului lumii;

Bucură-te, Floarea smereniei, Fecioară Maică!

Condacul al 12 – lea

Nu îndrăznim să privim chipul tău preafrumos din icoană, în care străluceşti ca o Împărăteasă a lumii. Cu capul plecat te rugăm, Maică a noastră, să nu ne lipseşti în viaţa cea veşnică de vederea chipului tău minunat şi a Fiului tău Celui biruitor. Primeşte, Doamnă şi Stăpână, firava noastră rugă, din inimă zdrobită, ca glasul nostru să se poată împleti în eternitate cu cel îngeresc într-un neoprit: Aliluia!

Icosul al 12 – lea

Inima noastră plânge, Maică, după vederea ta neîncetată, ca Doamnă şi Împărăteasă în Rai, alături de Dumnezeu, de Îngeri şi de Sfinţi. Ajută-ne şi învaţă-ne să urcăm acolo, pe treptele rugăciunii smerite, având darul discernământului, pentru care să îţi mulţumim cu umilinţă:

Bucură-te, Doamna noastră preacinstită;Piczo Glitter Graphics

Bucură-te, strălucire plină de iubire;

Bucură-te, ceea ce ai bucurat pe părinţii tăi cei credincioşi;

Bucură-te, cântec în acorduri de smerenie şi har;

Bucură-te, ciocârlia lumii, ceea ce te-ai înălţat cel mai mult spre Soarele neapus;

Bucură-te, privighetoare ce ne alini dorurile cele curate ale inimii;

Bucură-te, slava şi frumuseţea omenirii;

Bucură-te, scară împodobită spre cer;

Bucură-te, psaltire alungătoare a demonilor;

Bucură-te, cea mai strălucitoare biserică a noastră;

Bucură-te, Regina Îngerilor şi a Sfinţilor;

Bucură-te, ceea ce ne aştepţi în Raiul lui Hristos;

Bucură-te, Floarea smereniei, Fecioară Maică!

Condacul al 13 – lea

O, Floarea smereniei, Maica bunătăţii şi a iubirii neţărmuite, Fecioară Maria, ajută-ne pe calea acestei vieţi, dăruindu-ne răbdare şi rugăciune smerită, cuget plecat şi ochi deschişi ai sufletului, ca să te putem slăvi pururea în Raiul duhovnicesc, unde ne aştepţi cu dragoste, de-a dreapta Fiului tău. Şi atunci, mântuiţi, să-I putem cânta Lui, neîncetat: Aliluia!

(de 3 ori)

Apoi se zice iarăşi

Condacul 1

Celei mai smerite Împărătese, a lumii şi a îngerilor, îi aducem cereri, mulţumiri şi laude, că s-a învrednicit a fi cea mai frumoasă floare a omeni-rii, întru care a binevoit Dumnezeu a Se face Om, pentru mântuirea noas-tră. Iar tu, Floarea smereniei, Maică Preacurată, dăruieşte-ne nouă din smerenia ta, ca să-L primim pe Dumnezeu în sufletele noastre!

Icosul 1

Îngerii, înaintea oamenilor, ţi s-au închinat, Fecioară smerită şi de toţi lăudată, iar Arhanghelul Gavriil a fost trimis să-ţi spună vestea cea de taină, pe care ţi-a dezvăluit-o Dumnezeu numai ţie:

Bucură-te, Maica Smereniei;

Bucură-te, Fecioara aleasă ca o floare a omenirii;

Bucură-te, ceea ce eşti şi vei fi cea mai lăudată;

Bucură-te, Maica Domnului;

Bucură-te, Împărăteasa îngerilor;

Bucură-te, cea pentru care Dumnezeu a umplut lumea cu icoane făcătoare de minuni;

Bucură-te, Poarta Întrupării;

Bucură-te, veşnic arătătoarea Pruncului Dumnezeiesc;

Bucură-te, răsadul cel bun, urmaşa Evei;

Bucură-te, împlinirea aşteptărilor celor de demult;

Bucură-te, mirarea cetelor îngereşti;

Bucură-te, Maică smerită a lui Dumnezeu;

Bucură-te, Floarea smereniei, Fecioară Maică!

Rugăciune către Preasfânta

Născătoare de Dumnezeu

Preasfântă Fecioară, Floare a smereniei, bunătăţii şi a dragostei curate, Sfeşnic strălucitor şi plin de har, primeşte puţina noastră rugăciune şi nu ne ruşina în cererile noastre.

Ştim că nu avem Fericirea inimii curate, pentru a-L vedea pe Dumnezeu, şi nici Fericirea celor smeriţi, pentru a fi mângâiaţi de harul necreat. De asemenea, nici de celelalte Fericiri, propovăduite de Fiul tău, nu ne-am apropiat. Nefericiţi şi zbuciumaţi, singuri vinovaţi de nefericirea noastră, strigăm către tine, Maică şi Învăţătoare a noastră, ca să ne ajuţi să urcăm pe cele nouă trepte ale Fericirilor, către Fiul tău Dumnezeiesc, de care nu vrem să ne lipsim nici acum şi nici în vecii cei fără de timp.

Primeşte această zdrobire a inimii noastre sălbăticite şi cere pentru noi mila cerească şi puterea de a ne recunoaşte şi spovedi cu sinceritate păcatele cele de voie şi pe cele fără de voie, ca să ne putem împărtăşi cu Sfintele Taine, cele dăruite nouă spre viaţa veşnică.

Nu ne uita, Maică a creştinilor, Maica noastră, bucuria noastră în întristări şi sprijinitoarea noastră în necazuri şi dă-ne curajul mărturisirii dreptei-credinţe prin fapte bune, în toate zilele vieţii noastre. Amin.

Rugăciune de mulţumire către Maica Domnului

Nu ne vom opri elanul inimii numai la cereri şi laude, ci dorim din tot sufletul să-ţi mulţumim pentru întreg ajutorul văzut şi nevăzut, Regină înfrumuseţată, Preasfântă Maică a Împăratului făpturii.

Ne adăugăm mulţumirea la izvorul de recunoştinţă al tuturor credin-cioşilor, care curge neîncetat spre tine şi spre Fiul tău, fiind plin de lacrimi de bucurie pentru rugăciunile ascultate şi pentru inima odihnită la lumina Adevărului veşnic.

Îţi mulţumim cu smerenie, înaintea icoanei tale, Preacinstită Maică!

Îţi mulţumim cu lacrimi, cu rugăciuni, cu acatiste şi cu cântări duhovniceşti!

Îţi mulţumim în fiecare zi a vieţii noastre, cu gândul plin de recunoştinţă! Amin.

Dacă oamenii ne dezamăgesc, e mai bine să trăim singuri?

Ce să facem dacă oamenii ne dezamăgesc?

E mai bine să trăim singuri?

Mai există iubire adevărată pentru oamenii de azi?

Să te dezamăgeşti până când n-o să te mai amăgeşti! Dezamăgirea e lucrarea ta. Dezamăgirea mea e lucrarea mea, nimeni nu m-ar putea amăgi dacă nu m-aş lăsa amăgită.

Şi orice dezamăgire este o faptă bună, un serviciu, să pupăm mâna celui care ne dezamăgeşte, să îl pupăm pe obraji, să-i mulţumim frumos, să-l punem şi pe acatist vreo zece ani şi să ne despărţim! Că a alege să trăieşti mai departe lângă cineva care e specializat în a te dezamăgi şi o face cu plăcere, mi se pare prea mult.

Să învăţăm din prima lecţie: ne amăgim pentru că suntem plini de pretenţii şi de aşteptări de la ceilalţi, am vrea ca ceilalţi să fie aşa cum ne-ar plăcea nouă şi aşa cum am vrea să fim noi şi ne amăgim pe noi înşine că suntem aşa şi aşa şi aşa… Cumva, această dezamăgire să fie începutul cunoaşterii, începutul iubirii. Cine rezistă la zece dezamăgiri asumate şi încă îl mai iubeşte pe dezamăgitor, are şanse să-l iubească până la Judecata de Apoi. Între timp să-i spuneţi de fiecare dată că vă doare comportamentul lui şi că aţi ales să-l iertaţi şi chiar să-i cereţi să-şi ceară iertare… Dar singurul lucru important aici este să vă asumaţi consecinţele comportamentului său fără să-l acuzaţi pe el de cele pe care le înduraţi. Aţi ales asta şi vă asumaţi…

Da, nu putem trăi singuri pentru că viaţa e comuniune. Singurătatea este moarte. Când suferim în relaţie, tot moarte e, dar e o moarte urmată de înviere. Murim felului de a fi centrat pe mine şi înviem pentru celălalt. Nimeni nu scapă de moarte. Numai la învierea cea Mare vom scăpa de moarte. Dar putem alege să murim singuri şi trişti, iubind o pisică de rasă, sau să murim vii, înconjuraţi de fiinţe care ne iubesc şi pe care le iubim, în ciuda tuturor rănilor pe care ni le-am făcut unii altora şi a dezamăgirilor pe care le-am trăit de-a lungul timpului.

Din Monahia Siluana Vlad, Deschide cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, 2013

În Biserică e Dumnezeu de-adevăratelea, Se dă Dumnezeu acolo, gratis!

Despre Părintele Galeriu, circula o istorioară de pe vremea când era tânăr preot la o parohie, unde nu se prea înghesuiau oamenii la Biserică.

Mai nimeni nu mergea la biserica, in afara de cantor, vreo doua-trei batranele si vreo doi-trei mosnegei.

Intr-o duminica, la predica, parintele Galeriu le zice celor o mana de credinciosi veniti la slujba:

„Oameni buni, rugați-vă pentru mine că mi-a apărut dracul și mi-a zis că sâmbătă la șase se arată la noi în Biserică“.

Ăia au zis: „Bine Părinte“ și s-au dus acasă și au răspândit vestea în tot orașul.

Și, sâmbătă, pe la patru și jumătate, începe să apară lume în jurul bisericii. Întâi băbuțele, după aceea copiii, mai la spate așa și oameni mai serioși, să vadă și ei ce drăcovenie o mai fi și asta. Și stau, și stau, și așteaptă și după multă tensiune, la ora șase se face o liniște totală. Ici acolo câte un țipăt că a leșinat cineva.

Se face șase și cinci, șase și zece, șase și un sfert… În sfârșit, apare Părintele în ușa bisericii și zice: „Fraților, dracu-i tot drac, n-ai ce-i face! Iar ne-a mințit! Dar mă uit la voi și mă întreb: dacă pentru necuratu“ ați venit atâția, pentru Dumnezeu măcar jumătate nu puteți veni la Biserică?

În Biserică e Dumnezeu de-adevăratelea, Se dă Dumnezeu acolo, gratis!“.

Acesta este iadul: să simtă omul absenţa lui Dumnezeu

Cuvantul Sfantului Siluan – „Ţine‑ţi mintea in iad şi nu deznădăjdui” – a cucerit intreg Occidentul şi respectul catolicilor şi al altor confesiuni sau chiar religii. Cum se traduce această expresie acum pentru omul de astăzi şi ce inţelege omul, din moment ce mulţi nu mai cred in iad şi in diavol?

Trebuie să precizăm că acest cuvânt al Sfântului Siluan are mai multe niveluri de înţelegere. Mai corect spus, este cuvântul lui Dumnezeu dăruit Sfântului Siluan. Sfântul Siluan era un mare nevoitor şi simţea în toată fiinţa lui, chiar şi în trupul lui, absenţa lui Dumnezeu. În esenţă, acesta este iadul: să simtă omul absenţa lui Dumnezeu. Iadul nu este un loc anume, este ţara morţii. Putem vorbi despre moartea trupească, despre moartea sufletească şi despre moartea duhovnicească. Fiecare om înţelege diferit de celălalt această stare de iad. Omul de astăzi resimte cu intensitate că ceva îi lipseşte, resimte această singurătate apăsătoare; simte că nu‑l iubesc ceilalţi oameni; de asemenea, simte că nu‑l satisface prezenţa lui în lume; mai simte şi că întreaga zidire, întreaga creaţie este ca o puşcărie; simte că prezenţa celuilalt lângă el este o ameninţare a existenţei lui; simte că îi lipseşte Dumnezeu. Are multe bunuri materiale, are putere, dar ceva îi lipseşte – de aceea şi simte această singurătate. Iar singurătate nu înseamnă să fiu singur, ci înseamnă să nu fiu înţeles de ceilalţi şi să nu‑i înţeleg pe ei. Această absenţă a lui Dumnezeu şi această absenţă a sensului vieţii este problema fundamentală a tinerilor de astăzi. De pildă, tinerii ajung să consume droguri şi altele asemenea pentru că simt că le lipseşte ceva – societatea în care trăiesc nu poate să le dea mai mult, să le dea ceea ce caută ei. Odată i‑am spus unui tânăr care se droga: „Încetează să mai iei droguri, pentru că o să mori!” şi el mi‑a răspuns: „Pe dumneavoastră ce vă interesează că eu voi muri? Eu chiar vreau să mor, pentru că viaţa nu are sens pentru mine!”

Astăzi tinerii au tot felul de întrebări: De ce exist? De ce trăiesc? Ce este viaţa şi ce este moartea? Ce este durerea, şi de ce să se întâmple războaie şi să fie omorâţi oameni? Ce se întâmplă cu sufletul după ce iese din trup? Sufletul are asemenea căutări, diferite de nevoile şi căutările trupului. Iar atunci când omul nu are ceea ce năzuieşte, trăieşte un adevărat iad. Cuvântul lui Dumnezeu către Sfântul Siluan dă un răspuns şi are o însemnătate şi pentru această situaţie – resimţi această prezenţă a iadului, adică absenţa lui Dumnezeu şi a dragostei? Nu te teme, nu deznădăjdui! Să ai nădejde în Dumnezeu, pentru că atunci când tu te simţi singur, alături de tine este Dumnezeu, Care te iubeşte; alături de tine este biserica aceasta, care este spital duhovnicesc şi care te poate ajuta. Din această perspectivă putem, de pildă, să tâlcuim tinerilor cuvântul adresat Sfântului Siluan. Desigur, pentru monahi cuvântul acesta are o altă însemnătate, mai înaltă.

În urmă cu câţiva ani am fost la Consiliul European, ca reprezentant al Bisericii Greciei, iar preşedintele Parlamentului European, care era un anglican, mi‑a adresat cuvintele: „De la dumneavoastră, de la ortodocşi, aşteptăm altceva să oferiţi Europei: vreau să ne aduceţi pacea, libertatea, această deplinătate pe care o trăiţi in tradiţia voastră; vreau să ne aduceţi sensul vieţii care aici, in Europa, s‑a pierdut”. Problema este că parlamentarii noştri, când se duc în Parlamentul European, nu exprimă şi nu fac cunoscut duhul tradiţiei noastre ci, dimpotrivă, duhul culturii apusene. Şi în vreme ce Europa aşteaptă de la noi să le facem cunoscute tradiţia şi duhul bisericii noastre, noi mergem acolo şi nu suntem în stare să facem asta, nu le facem cunoscută tradiţia noastră.

Din Interviu cu Interviu cu Î.P.S. Hierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos

Nimeni nu te poate mântui, dacă tu nu faci nimic

Nimeni pe lume nu poate face întoarcerea ta, rugându-se în locul tău!

Oricine te iubeşte și se roagă pentru tine şi suferă pentru tine, poate face astfel mult pentru tine înaintea lui Dumnezeu, dar oricât te-ar iubi altcineva, oricât de mult ar vrea să facă şi ar face pentru tine, dacă tu însuţi nu faci nimic şi nu vrei să faci nimic, totul este în zadar. Poţi să fii foarte aproape de Domnul, poţi să fii chiar în casa unde Domnul spală şi iartă păcatele altora, poţi să fii chiar acolo, lângă cei care ascultă chemarea Domnului şi care vin şi se predau Lui, care se hotărăsc pentru El şi îşi aleg partea cea bună care în veci nu se va lua de la dânşii,  dar dacă tu însuţi nu înţelegi preţul clipei aceleia şi dacă tu însuţi nu faci acest pas, rămâi afară.

Uşa se va închide după ei, iar tu vei rămâne afară spre pierzare. Poţi să fii chiar fiul unui părinte credincios sau soţul unei soţii credincioase sau părintele unor fii credincioşi, poţi să trăieşti toată viaţa ta lângă suflete credincioase sau în familia celor credincioşi, dar dacă tu însuţi nu te-ai născut din nou, dacă tu însuţi n-ai adus inima ta la Domnul ca să ţi-o spele, tu vei muri în păcatele tale, fără să vezi împărăţia lui Dumnezeu, fără să fii mântuit şi vei fi despărţit pe veci de iubiţii tăi care au fost credincioşi.

Extras din Lacrimă și har, EdituraBonifaciu, Bacău, 2010, p. 143

Canon de pocăință pentru cel căzut în desfrânare

Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!

Cred cuvântul Tău, Doamne, că în cer va fi mai multă bucurie pentru un păcătos care se pocăiește, decât pentru nouăzeci și nouă de drepți, care n-au nevoie de pocăință. Învrednicește-mă, dar, și pe mine, să mă pocăiesc cu adevărat.

Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă.

Hristoase, Mântuitorul meu, departe de Tine mi-am petrecut viața mea, și multe păcate am săvârșit. Dar negăsindu-mi liniștea și pricepând că numai lângă Tine pot afla odihna sufletului meu, la Tine alerg, Iubitorule de oameni.

Slava Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Surd am fost față de cuvintele Tale: Nu judecați, ca să nu fiți judecați. Pentru că în loc să văd căderea în care mă aflam, am ales să mă văd mai bun decât cei care păcătuiseră mai mult decât mine.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, că nu treci cu vederea rugăciunile păcătoșilor care te cheamă în ajutor, ci le întinzi grabnic mână de ajutor.

Cântarea a III-a

Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă.

Voia lui Dumnezeu aceasta este, ca să vă feriți de desfrânare, le-a spus creștinilor Marele Pavel, apostolul neamurilor. Dar eu, întinându-mi haina botezului, m-am tăvălit în noroiul păcatului, care mi-a robit inima.

Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă.

Nu pot, Doamne, să mă ridic prin puterile mele, nu pot birui patimile care mă apăsă și cărora le-am dat putere să mă stăpânească.

Slava Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Libertate am căutat, dar am găsit lanțurile păcatului, și suspin acum după libertatea cea adevărată. Ajuta-mă, Doamne, Cel ce ai zdrobit încuietorile iadului și i-ai adus la lumină pe cei din întuneric.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Acum înțeleg că prin desfrâul meu m-am lepădat de Hristos, Preacurata Fecioară, și greu îmi este să lepăd jugul păcatului. Ajuta-mă tu, ocrotitoare a creștinilor, să dobândesc izbăvire din robia patimilor și a diavolului.

Cântarea a IV-a

Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă.

Mult a suferit Adam când a fost alungat din rai pentru neascultarea sa. Iar eu, în loc sa merg spre Împărăția Cerurilor, m-am lăsat păcălit de șarpele cel viclean.

Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă.

“Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta”, a strigat către Tine David după ce a păcătuit cu femeia lui Urie. Și eu zic, împreuna cu el, “miluiește-mă”.

Slava Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Precum a ieșit Marele Avramie din chilie pentru a o ajuta pe nepoata sa Maria să părăsească locașul de desfrânare în care își trăia zilele, și prin harul cel dumnezeiesc a întors-o la pocăință, tot așa ajutați-mă și pe mine, voi, sfinților care mijlociți pentru ridicarea celor căzuți în desfrânare.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Maica a milostivirii, cum ai întors-o în chip minunat pe Maria din Egipt, împiedicând-o să intre în biserică înainte de a se lepăda de desfrânarea ei, tot așa întoarce-mă și pe mine la calea cea luminoasă a virtuților.

Cântarea a V-a

Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă.

Păcatul mi-a moleșit inima, și diavolul îi dă târcoale, ca să mă depărteze de Dumnezeu și să mă arunce intre oamenii care Îl batjocoresc pe El prin faptele și cuvintele lor.

Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă.

Plină e lumea de răutate și de necredință, și nu văd cum aș putea să trăiesc în mijlocul focului fără să mă ard. Dar, știind ca Tu l-ai ținut viu pe Daniil proorocul în groapa cu lei, mă rog Ție să mă izbăvești de leii care se luptă cu mine ca sa mă arunce în împărăția morții.

Slava Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Cum l-a biruit David pe Goliat, așa să birui și eu ispitele care mă asupresc, Doamne, mă rog Ție. A Ta să fie biruința, Doamne, Cel ce din iubire ai primit a Te răstigni pentru mântuirea noastră.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Cine risipește negura greșelilor noastre? Tu, Fecioară, și pentru aceasta îți aduc laudă și mulțumire, vrând să nu fiu părăsit de tine așa cum eu L-am părăsit pe Hristos.

Cântarea a VI-a

Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă.

Gura mea, mâinile, picioarele și toate mădularele mele să fie spălate prin baia pocăinței. Și chiar de nu am îndeajuns lacrimi care să mă spele, să îmi fie mie baie scăldătoarea Sfintei Spovedanii.

Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă.

Nu te sfii să mărturisești toate fărădelegile tale, suflete al meu. Oare nu vrei să primești iertare de la Stăpânul tuturor? Sau vei lăsa rușinea să îți pătrundă în suflet, și vei pieri?

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Aud glasul Scripturii care zice: “Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii.” Cu adevărat vreau să fie acesta ceasul întoarcerii mele.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Mulțime nenumărată de păcătoși au fost îndemnați de tine în chip nevăzut să își mărturisească păcatele, ceea ce ești nădejdea noastră, iar eu, luând aminte la pilda lor, cu hotărâre și zdrobire de inimă vreau să fac și eu aceasta.

Cântarea a VII-a

Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă.

Niciun om nu poate da dezlegare de păcate prin puterile sale, dar eu am priceput că preoții sunt lăsați de Tine, Doamne, pentru aceasta.

Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă.

Greu este să găsești un doctor iscusit, dar și mai greu este să găsești un duhovnic care să dea doctoria potrivită pentru bolile cele grele ale sufletului. Bolnav fiind sufletul meu, mă rog ție să îmi trimiți doctorul potrivit și doctoria cea tămăduitoare.

Slava Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Venit-a fiul risipitor spre tatăl său, și acesta i-a ieșit cu drag în întâmpinare. Așa să mă întâmpine și pe mine părintele duhovnic, Mântuitorule, ca să văd în sufletul său icoana grijii Tale pentru noi.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Fecioară preacurată, mângâierea noastră, care știi folosul spovedaniei, acoperă-i cu Sfântul Tău acoperământ pe toți duhovnicii, ca să dea cuvânt de folos cu putere multă, și pe creștini să țină cele primite.

Cântarea a VIII-a

Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă.

Tu ești Calea, Adevărul și Viața, Doamne. În mâinile Tale pun sufletul și trupul meu, mintea și inima mea. Primește-le ca pe puținii bani ai văduvei, Hristoase Dumnezeule, curățind această mică jertfă a mea prin harul Duhului Tău cel sfânt.

Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă.

Înțelepțește-mă, Cuvântule al lui Dumnezeu, că fără Tine sunt ca praful în fața vântului, și nu pot pricepe meșteșugitele curse ale pierzătorului de suflete. Și dăruiește-mi smerenie ca să văd în tot binele meu lucrarea Ta.

Slava Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Cred, Doamne, ajută necredinței mele, strig către Tine, având nădejde că mă vei ajuta și pe mine ca și pe tatăl care s-a rugat Ție așa, iar copilul său a fost izbăvit de diavol. Ca să aud și eu, precum oarecând cananeeanca, preadulcile Tale cuvinte: “Fie ție după cum voiești”

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

De multe ori am spus în inima mea că voi pune început bun mântuirii, dar de fiecare dată am fost îngenuncheat de patimile mele. Cazând acum înaintea ta, liman al celor deznădăjduiți, te rog mijlocește pentru mine la Fiul tău, ca să îmi dea tărie să mă ridic.

Cântarea a IX-a

Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă.

Hristos a Înviat! răsună la prăznuirea Sfintei Tale Învieri glasurile credincioșilor. Învrednicește-mă și pe mine să mă bucur de Învierea Ta, Fiule al lui Dumnezeu, ridicându-mă de la moarte la viață.

Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă.

Bucurie se face în cer pentru un păcătos care se pocăiește. Oare voi fi și eu pricină de bucurie? Că pricină de sminteală am fost destul pentru aproapele meu, și n-am aflat în mine niciun câștig.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Voi, cetelor îngerești, o, dumnezeiești Stăpânii, Heruvimi, Serafimi, Domnii, Îngeri, Scaune, toate Căpeteniile, preamărite Puteri și Sfinților Arhangheli, rugați-va pentru mine, păcătosul și desfrânatul, ca să dobândesc iertare de păcate și să aflu mântuire în ceasul Judecații.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Sfânta a sfinților, Născătoare de Dumnezeu, roagă-te cu Sfântul Ioan Botezătorul, dascălul pocăinței și cu toți apostolii, cuvioșii, mucenicii, ierarhii, dimpreună cu ceata sfintelor femei, ca viața mea să cunoască binecuvântarea și nu blestemul, bucuria și nu întristarea, lumina și nu întunericul.

Rugăciunea celui căzut în păcatul DESFRÂNĂRII

Doamne, Dumnezeul meu, nu știu să mă rog Ție, nu știu să cer ajutorul Tău, dar mă rog îndură-Te de mine și vezi căderea mea. Și precum părinții înțeleg cererile pruncilor lor, chiar de aceștia nu știu să le așeze în cuvinte, tot așa Te rog și pe Tine ascultă nu cuvintele buzelor, ci pe ale inimii mele. Ridica-mă degrabă, Dumnezeule, ca să nu fiu înghițit de păcat. Ridica-mă degrabă, Dumnezeule, Cel ce ești Izvorul a tot binele și a toată virtutea. Vino în întâmpinarea mea, Dumnezeule, precum tatăl în întâmpinarea fiului risipitor. Eu sunt fiul cel risipitor, Doamne, și vreau să pun început bun mântuirii. Ajuta-mă Tu, pentru rugăciunile Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, ale îngerului meu păzitor și ale tuturor sfinților. Amin.

„Este cu mult mai important să fii cum trebuie decât să te căsătoreşti cu cine trebuie!”

Spiritul de jertfă, dorinţa de înţelegere reciprocă trebuie să fie o constantă şi o dominantă a familiei creştine. Când iubim cu adevărat simţim că preocupările noastre, bucuriile sau necazurile noastre, indiferent de intensitatea şi amploarea lor, devin mici şi neînsemnate, în comparaţie cu dorurile sau deziluziile persoanei iubite.

Trăim viaţa noastră din perspectiva vieţii sale. Ne uităm pe noi, ne trecem pe noi în plan secundar, gândind şi trăind din perspectiva sufletească a celuilalt. Suntem în stare să ne sacrificăm fericirea noastră, să facem totul pentru binele şi fericirea celuilalt, lucru care ne aduce şi nouă adevărata fericire, chiar dacă aceasta înseamnă să ne dăm propria viaţă. De aceea considerăm că familia este o şcoală a renunţării personale, în folosul binelui familial, un altar de jertfă în slujba celor mai frumoase şi înalte idealuri creştine: iubire, înţelegere, credinţă, mântuire.

În legătură cu armonia conjugală, ce trebuie să domnească într-o familie, nu putem să nu înfierăm practica divorţului. Soţilor aflaţi în pragul unei astfel de situaţii, le propunem spre mediere înţeleptele cuvinte: „Este cu mult mai important să fii cum trebuie decât să te căsătoreşti cu cine trebuie!” Ele subliniază o mare realitate a vieţii de familie, şi anume nevoia de continuă depăşire, încercarea personală de a deveni parteneri ideali, exemple şi modele pentru toţi ceilalţi membri ai familiei. Înainte de a-i cere celuilalt să fie soţul sau soţia ideală, să încercăm noi înşine a fi astfel.

Preot Prof. Iona C. Teşu, Patima desfrânării şi lupta împotriva ei, Editura Credinţa strămoşească, 2003, p. 130-131

Să nu ne pierdem mintea plângând pe morți, ci să-i pomenim și să facem milostenie în numele lor

Lacrimile și întristările nu dau nici un folos morților, nici pot să-i întoarcă din viața cea veșnică, nici să-i scoată din gropi. Pentru aceasta au dat lege dumnezeieștii apostoli, să nu ne pierdem mintea plângând pe morți, ci să-i pomenim la înfricoșatele taine și să facem milostenie în numele lor.

Firea este aducătoare de lacrimi, dar credința oprește izvoarele lacrimilor.

Nu a murit fratele nostru, ci doarme. Moartea cea adevărată este moartea sufletului. Se închide mormântul pentru trupul lui, dar se deschide cerul pentru sufletul lui.

Din Arhimandritul Arsenie Papacioc, Scrisori către fiii mei duhovnicești, Mănăstirea Dervent, Constanța, 2000, p. 177

Mânia cea bună şi mânia cea rea

Când avem voie să ne mâniem? De ce ne mâniem? V-aţi pus vreodată aceste întrebări? Când este mânia o patimă şi când este ea îngăduită, ba chiar binecuvântată? Răspunsul îl aflăm la cel mai mare predicator pe care l-a avut Biserica Răsăriteană.

Vorbind despre mânie, Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: „Mânia s-a dat nouă nu spre a vătăma pe aproapele, ci spre a îndrepta pe cei aflaţi în păcat şi spre a ne trezi din lenevire. Mânia a fost sădită în noi ca un fel de bold spre a ne face să stăm cu tărie împotriva diavolului, spre a ne înverşuna împotriva lui, nu spre a ne pune pe unii împotriva altora. Eşti înclinat spre mânie? Mânie-te pe păcatele tale: mustră-ţi sufletul, biciuieşte-ţi cugetul, fii aspru judecător, nemilostiv întru osândirea păcatelor tale. Aceasta este calea spre a face mânia de folos. Aceasta este pricina pentru care Dumnezeu a sădit mânia în noi“.

Necazul este că cei mai mulţi dintre noi ne mâniem pentru fleacuri: ne îmbrăcăm dimineaţa în grabă şi la plecare, când ne încălţăm ni se rupe şiretul de la pantofi; sau ratăm verdele la semafor din pricina unui şofer mai lent aflat în faţa noastră. Ne mâniem pentru astfel de lucruri, dar nu simţim nici o mânie faţă de nedreptăţile şi păcatele din viaţa noastră sau din societate. În concluzie, putem zice că „măsura omului este dată de mărimea lucrurilor pentru care se mânie în viaţa sa“.

Preluare din volumul „Vitamine duhovniceşti“, Anthony M. Coniaris, Editura Sophia, 2009

Chemându-L pe Iisus veţi afla uşurare şi iluminare

Copiii mei, amintiţi-vă mereu de Iisus, aşa încât în toate neputinţele voastre să puteţi afla doctoria potrivită. Sunteţi îndureraţi? Chemându-L pe Iisus veţi afla uşurare şi iluminare. Sunteţi în necaz? Chemaţi-L pe Iisus şi veţi vedea că mângâie­rea va miji în inima voastră.

Sunteţi biruiţi de descurajare? Nu uitaţi să vă puneţi toată nădejdea în Iisus, iar sufletul vostru se va umple de curaj şi putere. Sunteţi necăjiţi de gânduri trupeşti care vă ademenesc la plăceri senzoriale? Luaţi focul mistuitor al numelui lui Iisus şi cu El veţi stinge ispitele. Sunteţi presaţi de ceva lumesc? Spuneţi: “Luminează-mă, Iisuse al meu, cum să procedez cu problema care-mi stă dinainte. Dă-i o rezolvare după voia Ta cea sfântă”.

Şi vei vedea că vei avea pace şi vei umbla cu nădejde. În toate lucrurile, aşează numele lui Iisus drept temelie, suport şi protecţie şi nu te teme de vrăjmaşi. Dar atunci când treci prin ceva anume fară Iisus, atunci ar trebui să te temi. Fără medicamente nu aştepta tămăduirea – rezultatul va fi putreziciunea. Fă un efort în rugăciune, copilul meu, şi atunci vei afla un mare bine, împrospătare şi odihna sufletului.

Din Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos, culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, Bacău, 2001, p. 280

Cea dintâi datorie a creștinului este să se curățească de patimi

Isaac Sirul spune: „Bine este a teologhisi pentru Dumnezeu, însă mai bine este omului a se face curat pentru Dumnezeu. Mai bine este să fii gângav, dar știutor și încercat, decât să izvorăști învățătură ca un râu din agerimea minții tale. Mai de folos este pentru tine să te îngrijești a învia prin mișcarea gândurilor tale către cele Dumnezeiești, sufletul tău cel omorât de patimi, decât să învii morții. Mulți au făcut minuni, au înviat morți, s-au ostenit pentru întoarcerea celor rătăciți, prin ei mulți au fost aduși la cunoștința de Dumnezeu dar după aceasta ei înșiși, care le-au adus viața altora, au căzut în patimi urâte și scârbavnice, s-au omorat pe sine și pentru mulți s-au făcut sminteală atunci când s-au dat pe față faptele lor, căci încă fiind ei în boală sufletească nu s-au îngrijit de sănătatea sufletelor lor…”

“Chiar dacă vei răscumpăra sute de robi creștini din robia păgânilor și le vei da libertatea, asta nu te va mântui dacă în același timp vei rămâne în robia patimilor”.

“Când omul ajunge la o așezare împăcată a sufletului, atunci poate din sine să reverse și asupra altora lumina luminării înțelegerii”.

“Binevestirea și propovăduirea nu sunt îndeobște datorie a oricărui credincios, și cu atât mai mult nu sunt cea dintâi. Cea dintâi datorie a creștinului este să se curățească de patimi…”

“Slavei deșarte și părerii de sine le place să învețe și să povățuiască. Ele nu se îngrijesc de vrednicia sfatului lor! Ele nu se gândesc că prin sfatul nechibzuit pot să-i pricinuiască aproapelui o rană de nevindecat…”

“Pentru a da sfat, pentru a-l povățui pe altul, nu este de ajuns să fii evlavios: trebuie să ai experiență duhovnicească, și mai întâi de toate ungere duhovnicească…”

“Dacă omul, mai înainte de a se curăți, se va lăsa purtat de o râvnă nechibzuită, el va aduce celorlalți nu lumină curată, ci amestecată, amăgitoare, fiindcă în inima lui nu trăiește binele curat ci binele amestecat mai mult sau mai puțin cu răul”.

Ava Isaia spune:
„De unde pot eu ști dacă plac lui Dumnezeu, ca sa-i zic fratelui să facă așa sau altfel?… Eu însumi mă aflu încă sub jugul pocăinței, din pricina păcatelor mele”.

„Fiecare dintre noi trebuie să se îngrijească mai mult de sine însuși și folosul său sufletesc, căci, după cuvântul Apostolului, fiecare din noi va răspunde lui Dumnezeu pentru sine – pe când la noi toate sunt încurcate, fiindcă suntem mai înclinați să-i învățăm pe alții…”

„Înca n-am apucat să încep nevoința bunei credințe, dar m-am și îmbolnăvit de slavă deșartă. Încă n-am apucat să intru în pridvor, însă visez deja la Sfânta sfintelor. Încă n-am pus început vieții plăcute lui Dumnezeu, dar îmi mustru deja aproapele. Încă n-am aflat ce e adevărul, dar vreau să fiu povățuitor altora. Suflete al meu! Toate ți le-a dăruit Domnul – înțelegere, cunoștință, chibzuință: cunoaște, deci, ce ți-e de folos. Cum visezi tu să le împărtășești altora lumina dacă tu însuți ești cufundat încă în întuneric? Vindecă-te mai înainte pe tine însuși – iar dacă nu poți, plînge-ți orbirea”.

Extras din Cum să biruim mândria, Lecții de vindecare a mândriei din sfaturile Sfinților Părinți, Editura Sophia, București, 2010

Cum să te rogi când eşti urât fără vreun motiv şi necăjit fără nici o vină?

Ce putem face în legătură cu vecinii care fac vrăji, ne doresc răul şi adeseori ne aruncă în grădină lucruri vrăjite? Cu ei nu poţi trăi în pace. Cum să te rogi când eşti urât fără vreun motiv şi necăjit fără nici o vină?

Când un om merge la sanatoriu (centru balneo-cli-materic) pentru a-şi îmbunătăţi sănătatea, el urmează toate metodele de tratament indicate de medic, inclusiv băile de nămol. El chiar plăteşte pentru aceasta şi-i mulţumeşte medicului, fiind uns din cap până-n picioare cu nămol negru. Nu ştiu de ce noi nu le mulţumim celor care ne împroaşcă cu noroi pe gratis. Bârfa, vorbirea de rău, cuvintele de ură sunt nămolul care vindecă sufletul nostru şi noi trebuie să-l primim cu bucurie, ştiind că este spre curăţirea noastră.

Dumnezeu a spus: „Prin răbdare mântuiţi-vă sufletele voastre, pentru că doar cel ce va răbda până la capăt se va mântui”. Cum, totuşi, poţi dobândi răbdarea, atunci când n-o ai? Unui asemenea om Dumnezeu îi oferă lecţii de răbdare şi smerenie. Bunăoară, vecinii se înrăiesc, fac gălăgie, ne ceartă, ne bârfesc. Dacă nu le vom mai atribui nici o vină şi-I vom mulţumi Domnului că ni i-a trimis pentru schimbarea în bine a sufletului nostru, acesta se va însănătoşi. Căci într-un suflet sănătos nu există nici supărări, nici irascibilita-te. In el nu se află decât compătimire faţă de cei căzuţi în rele, dragoste, milostenie şi Dumnezeu însuşi locuieşte acolo.

Când se întâmplă ca omul să fie cuprins de o boală foarte grea cum ar fi cancerul, aceasta nu este decât o posibilitate nemaipomenită pentru el de a corecta tot ce nu era bine în viaţa lui, pentru a-şi spovedi păcatele, pentru a se pocăi şi împărtăşi. Omul poate ajunge pe calea cea dreaptă chiar şi cu o lună sau cu o săptămână înainte de moartea sa. Dumnezeu ne primeşte şi în „ceasul al unsprezecelea”, iar răsplata tuturor celor care s-au întors la el este aceeaşi, mântuirea. Important este cum vom păşi pe cealaltă lume. Cu fapte bune, cu smerenie, cu sufletul curat sau încărcat cu păcate nespovedite. Cea mai cumplită stare a omului este când sufletul acestuia este împovărat de păcate.

Este adevărat că suntem chinuiţi de duhurile rele, însă numai cu îngăduinţa Domnului. El ştie mai bine decât noi înşine ce ne este de folos şi, dorind să ne curăţească sufletul, ca un Părinte iubitor ne dă leacuri amare, iar când avem nevoie de milă, el ne mângâie şi ne îmbărbătează.

Fără voia lui Dumnezeu nimeni nu poate avea putere asupra noastră: nici o băbuţă sau moşnegel, nimeni nu ne va putea pricinui rău. Atunci când omul frecventează mereu biserica, el se găseşte sub protecţia deosebită a lui Dumnezeu şi El îl apără până la moarte. Chiar dacă se va întâmpla ca omul să uite de Părintele său Ceresc, să nu-I mai fie credincios şi să nu se mai roage, cu toate acestea Tatăl său Ceresc nu va uita de el. Dimpotrivă, se va strădui să-şi întoarcă fiul rătăcit. în acest scop, îi poate aminti de existenţa Sa prin necazuri, boli sau nenorociri.

Putem să ne izbăvim de supărarea faţă de cei care ne fac rău şi ne vorbesc asemenea în felul următor:
să ne închipuim că acei oameni care ne pricinuiesc răul sunt arma voii lui Dumnezeu şi să ne rugăm Lui: „Doamne, ajută-mă să pot duce toate acestea până la capăt!” Căci noi suntem mândri, bolnavi, stricaţi. De ce se supără omul? De ce, atunci când este corectat pentru ceva prin cuvânt, el explodează: „Cu ce drept mi se spune aceasta? Dar nu ştiţi cine sunt eu?” Aceasta este o boală a sufletului. Oriunde l-ai atinge, peste tot îl doare. însă în împărăţia lui Dumnezeu intră oameni sănătoşi şi puternici în duh.

Indrumar creştin pentru vremurile de azi. Convorbiri cu Părintele Ambrozie. vol. 1, Editura Sophia, Bucuresti, 2008

Nu există decât o singură soluție pentru suferință

Continui să scrii despre zbuciumul tău și lipsa de armonie lăuntrică. Află că, în această viață trecătoare, nu poate fi altfel; nu încerca să descoperi de unde și prin cine vin suferințele, pentru că ele nu vin fără ca Dumnezeu să le îngăduie. Dacă știu că „niciun fir de păr din capul vostru nu va pieri” (Lc. 21, 18), ce să spunem de grija dumnezeiască pentru omul întreg? Este spus încă: „Prin răbdarea voastră veți dobândi sufletele voastre” (Lc. 21, 19). Ți-am scris deja că nu există decât o singură soluție pentru suferință: rugăciunea și căința.

Când esti zbuciumată, așteaptă pacea, și când ești în pace, așteptă-te la zbucium. În această viață trecătoare, liniștea și suferințele alternează și nici chiar sfinții n-au fost ocoliți de aceste vicisitudini. Iar tu ai vrea să găsești o cale nouă ca să scapi de încercările grele. Este imposibil! Cu toate acestea, nu ai fost acoperită cu înjurături, nici pălmuită. Adu-ți aminte de răbdarea lui Dumnezeu-omul: a fost pălmuit, i s-a pus pe cap o cunună cu spini, a fost scuipat, a suportat batjocuri, și toate acestea le-a îndurat pentru mântuirea noastră. Iar noi, pentru mântuirea noastră,  nu vrem să suportăm cea mai mică durere!

Mă rușinez scriind acesta, pentru că eu îi învăț pe alții în vreme ce eu însumi sunt atât de vinovat. Totuși, nu deznădăjduiesc; sper că, în bunătatea și milostivirea Sa, Dumnezeu va mântui ființa netrebnică care sunt.

Iertare pentru scurtimea scrisorii  mele.
Cu dragoste în Hristos.

30 ianuarie 1953

Din Cuviosul Ioan de la Valaam, Fericirile, Editura Anastasia 1997, p. 142-143

Nici un lucru nu înjoseşte valoarea persoanei umane

În Muntele Athos, atunci când eram încă începător, un călugăr bătrân mi-a spus, într-o zi, ceva remarcabil în ceea ce priveşte lucrările cele mai smerite: “Nici un lucru nu înjoseşte valoarea persoanei umane. Dar păcatul degradează viaţa divină în noi”.

Îndeletnicirile care nu pot să devină o patimă se potrivesc cel mai bine cu viaţa duhovnicească. Dacă sunt bucătar, pregătesc hrana, rugându-mă pentru cei pe care Domnul nostru îi iubeşte. Nu există patimă. În acelaşi timp, această ascultare are o mare valoare, pentru că îmi permite să slujesc oamenii pe care îi iubeşte Hristos. Se poate trăi foarte frumos cu o astfel de atitudine.

Odată, în Mănăstirea Sfântul Pantelimon, mi s-a întâmplat să am până la paisprezece ascultări în acelaşi timp. I-am spus aceasta părintelui duhovnic: “Nu reuşesc să-mi împlinesc sarcina: am paisprezece ascultări!”. El mi-a răspuns: “N-ai dreptate, n-ai decât o singură sarcină”. “Nu, părinte, i-am răspuns, am paisprezece!”. “Nu, a spus iarăşi, tu nu faci decât un lucru în acelaşi timp. Atunci, fă-l bine şi treci la următorul…”.

Din Arhimandritul Sofronie, Din viaţă şi din duh, Editura Pelerinul, Iaşi, 1997, p. 54-55

Acatistul Sf.Filoftelia pentru cei ce au necazuri cu părinții și socrii

Acatistul Sfintei Muceniţe Filofteia, (7/20 decembrie)

Acatist – Orice astfel de rugăciune specială, poartă numele de Acatist. Prin numele de ACATIST se înţelege “Rugăciune citită în picioare”, deci este o rugăciune care se citeşte obligatoriu în picioare sau stând în genunchi, dar numai după rostirea rugăciunilor începătoare! (indiferent de numele Sfinţilor cărora se adresează!)

Rugăciunile începătoare, obligatorii:

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin

Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.

Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean.

Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!

Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.
Condacele și icoasele:

Condacul 1
Ca ceea ce din pruncie jertfă fără prihană te-ai adus lui Dumnezeu, prin fapta bună, Filotee preafericită, Celui ce din pântecele maicii tale te cunoştea pe tine, ceea ce te-ai arătat podoaba fecioarelor şi locuitoarea cămării celei de nuntă, vrednică eşti de laudă! Pentru aceasta cântăm ţie: Bucură-te, Filotee, fecioară prealăudată!

Icosul 1
Plecând acum genunchii înaintea Făcătorului tuturor şi mâinile tinzându-le către Cuvântul Cel mai înainte de veac, iertare greşealelor noastre cerem, putere de cuvânt, luminare şi pricepere minţii noastre, ca să lăudăm nevoinţele şi vitejiile fericitei Filofteea şi către dansa să grăim cu caldură unele ca acestea:
Bucură-te, Filofteea, cea din rău tată născută;
Bucură-te, că de mamă credincioasă ai fost crescută;
Bucură-te, trandafirul răsărit din marăcine;
Bucură-te, că tot timpul bun miros reverşi din tine;
Bucură-te, că în lume ai fost blandă mieluşiţă;
Bucură-te, că a ta mamă ţi-a fost bună păstoriţă;
Bucură-te, poruncă sfântă, cu desăvârşită minte;
Bucură-te, că de mică ai mers pe căile sfinte;
Bucură-te, că în chinuri ţi-a fost totdeauna traiul;
Bucură-te, că răbdarea te-a făcut să câştigi raiul;
Bucură-te, că necazuri suferit-ai multe foarte;
Bucură-te, că de Domnul te-ai preamărit după moarte;
Bucură-te, Filotee, fecioară prealăudată!

Condacul al 2-lea
Mutându-se din viaţa aceasta vremelnică, binecredincioasa maica ta, te-a lăsat pe tine la toată lipsa plinitoare şi moştenitoare faptelor ei celor bune, pe care urmându-le, ai cântat lui Dumnezeu neîncetata cântare: Aliluia!

Icosul al 2-lea
Frică şi cutremur ne cuprinde pe noi, cei întunecaţi la minte, că nu ne pricepem de unde vom începe a-ţi aduce ţie laude, fecioară, sau care cântare îţi vom cânta, sau cu ce cununi te vom încununa; dar îndrăznind, pentru rugăciunile tale cele către Dumnezeu, cu inimă umilită cântăm ţie acestea:
Bucură-te, odrăslirea cea în Târnov răsărită;
Bucură-te, cea de Domnul în rai acum răsădită;
Bucură-te, auroră cu raze strălucitoare;
Bucură-te, stea cerească ce luminezi ca un soare;
Bucură-te, că în lume te-a hrănit cereasca rază;
Bucură-te, că prin tine creştinii se luminează;
Bucură-te, că pe tine te-am câştigat bogăţie;
Bucură-te, că povaţă ne-ai dat cum să urmăm ţie;
Bucură-te, că prin tine am primit hrană cerească;
Bucură-te, pilda celor ce vor să se mântuiască;
Bucură-te, călăuza sufletelor celor drepte;
Bucură-te, îndreptarul fecioarelor înţelepte;
Bucură-te, Filotee, fecioară prealăudată!

Condacul al 3-lea
Auzind tu, fericito, glasul Evangheliei Domnului, care fericeşte pe cei milostivi, tare l-ai întipărit în inima ta şi cu atâta credinţă l-ai primit şi atâta l-ai iubit, încât cu înfocată şi dumnezeiească râvnă aprinzându-te, cu însutite osteneli şi cu sârguinţă multă ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea
Multă purtare de grijă ai avut în cugetul tău pentru săraci, fericită Filotee, pentru că râvneai ca să nu rămână nici unul nemiluit din cei ce aşteptau de la tine milostenie, nici un flămând să nu se ducă nesăturat, nici un gol neîmbrăcat, nici un mâhnit nemângâiat; pentru care, lăudăndu-te, cântăm ţie acestea:
Bucură-te, comoara milei, cea-n veci nedeşertată;
Bucură-te, îmbrăcarea celor goi fără de plată;
Bucură-te, celor flămânzi pâine bună, hrănitoare;
Bucură-te, celor străini casă adăpostitoare;
Bucură-te, izbăvitoare a celor primejduiţi;
Bucură-te, alinare a rănii celor scârbiţi;
Bucură-te, celor căzuţi grabnică sprijinitoare;
Bucură-te, la nevoie fierbinte folositoare;
Bucură-te, feciorie, cu milostenie-nsoţită;
Bucură-te, tinereţe, cu viaţă-mbunătăţită;
Bucură-te, mângâierea celor ce se roagă ţie;
Bucură-te, că prin moarte ai rămas deapururi vie;
Bucură-te, Fiiotee, fecioară prealăudată!

Condacul al 4-lea
Văzându-te pe tine vrăjmaşul firii omeneşti că te-ai apucat de lucrarea ei săvârşirea faptei celei bune şi mai vârtos de fapta care fi-va laudată în ziua Judecăţii, a socotit să te împiedice pe tine ca oarecând pe Eva în rai, dar n-a putut, căci neîncetat cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea
Ca viforul s-au pornit asupra ta urâţii şi spurcaţii diavoli şi ispitiri fără de număr ţi-au adus, ca prin mulţimea şi greutatea ispitelor să te întoarcă pe tine de la o lucrare ca aceasta. Dar tu, fericită, fiind întemeiată pe Hristos, Piatra cea din capul unghiului, tare i-ai sfărâmat pe ei; drept aceea vrednică eşti a te cinsti cu acestea:
Bucură-te, fericito, cea de fapte bune plină;
Bucură-te, că prin chinuri te-ai îmbrăcat cu lumină;
Bucură-te, desfătarea maicii tale iubitoare;
Bucură-te, diademă a-nţeleptelor fecioare;
Bucură-te, pruncă sfântă a Domnului următoare;
Bucură-te, milostivă, cea de săraci iubitoare;
Bucură-te, că pe diavol tu l-ai umplut de ruşine;
Bucură-te, că satana a fost biruit prin tine;
Bucură-te, că credinţă ai avut în Hristos, tare;
Bucură-te, că răsplată dobândit-ai prin răbdare;
Bucură-te, vitejie, în trup de copil lucrată;
Bucură-te, biruinţă, de Duhul Sfânt insuflată;
Bucură-te, Filotee, fecioară prealăudată!

Condacul al 5-lea
Vifor de urgie mare a pornit tatăl tău cel întunecat la minte şi împietrit la inimă, suflând cu îngroziri şi cu chinuri asupra ta, fericită Filotee; dar n-a putut să te clintească, pentru că intemeiată erai pe Piatra credinţei, Hristos, pe care tu, preaînţeleaptă fecioară, stând, lui Hristos, Celui ce te întărea pe tine, ai cântat: Aliluia!

Icosul al 5-lea
Cine din pământeni poate să spună cu deamănuntul chinurile tale câte ai suferit de la tatăl tău cel întunecat la cuget, şi de la mama ta vitregă? Şi ce minte poate să priceapă răbdarea ta, întru toate câte ai pătimit? Drept aceea, minunându-ne de viaţa ta cea mai presus de fire, te lăudăm cu fericiri ca acestea:
Bucură-te, cea de Domnul pentru milă rânduită;
Bucură-te, că mult fost-ai de tatăl tău chinuită;
Bucură-te, că adesea fost-ai şi crunt biciuită;
Bucură-te, că pe spate şi pe obraz ai fost lovită;
Bucură-te, căci chinuri grele şi bătăi ai îndurat;
Bucură-te, că pe toate cu tărie le-ai răbdat;
Bucură-te, că-n trup răni, ca Hristos ai suferit;
Bucură-te, că din cale nimica nu te-a clintit;
Bucură-te, că în toate bucuroasă ai pătimit;
Bucură-te, că şi viaţa pentru Domnul ţi-ai jertfit;
Bucură-te, că de Dânsul eşti acum în cer mărită;
Bucură-te, că luat-ai cunună neveştejită;
Bucură-te, Filotee, fecioară prealăudată !

Condacul al 6-lea
Când tu, preafericită Filotee, împărţeai hrană săracilor, atunci satana, ca şi la Iuda, a pus în mintea tatălui tău gând rău şi ucigaş; că pândindu-te pe tine din loc ascuns şi văzându-te hranind flămânzii, îndată s-a umplut de drăcească mânie şi a zvârlit în tine cu barda cea plugărească; şi rănindu-ţi piciorul îndată ţi-ai dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, de care bucurându-te tare, ai cântat: Aliluia!

Icosul al 6-lea
Înger s-a trimis atunci din cer ca să lumineze trupul tău cel fecioresc, muceniţă Filotee; şi venind, a stat nevăzut şi a început a grăi către tine:
Bucură-te, muceniţă, cea de tatăl tău ucisă;
Bucură-te, că dând milă, către Domnul eşti trimisă;
Bucură-te, că răbdarea te-a suit la înălţime;
Bucură-te, că de-aproape vezi pe Preasfânta Treime;
Bucură-te, că de Domnul eşti aleasă şi primită;
Bucură-te, că de Dânsul eşti în rai sălăşluită;
Bucură-te, că de-a pururi porţi luminată cunună;
Bucură-te, că în ceruri stai cu drepţii împreună;
Bucură-te, că ai parte între sfintele fecioare;
Bucură-te, că de slavă te-ai făcut moştenitoare;
Bucură-te, că în ceruri eşti de-a pururi desfătată;
Bucură-te, că-n tot timpul de noi eşti binecuvântată;
Bucură-te, Filotee, fecioară prealăudată !

Condacul al 7-lea
Zăcând trupuşorul tău cel curat pe pământ şi încă sânge din piciorul tău cel tăiat curgând, cu strălucire cerească a fost înconjurat, încât şi locul cel dimprejur s-a umplut de lumină; şi aceasta văzând ticălosul şi ucigaşul tău tată, cu spaimă înfricoşându-se, a alergat în cetate şi a spus cele ce a văzut, ca nu ştia întunecatul să cânte: Aliluia!

Icosul al 7-lea
Alergând fecioarele dimpreună cu mamele lor la locul unde erai ucisă, ca să te vadă pe tine, fericită Filotee, şi văzând cu ochii lor strălucirea luminii care te înconjura, minunându-se întru sine, au început a te lăuda, zicând:
Bucură-te, Filotee, înţeleaptă şi preabună;
Bucură-te, că eşti nouă sora scumpă şi cunună;
Bucură-te, că în ceruri s-a proslăvit al tău nume;
Bucură-te, că lumină eşti fecioarelor în lume;
Bucură-te, că la Domnul ţi-a fost inima de mică;
Bucură-te, că iubindu-L, de chinuri nu ţi-a fost frică;
Bucură-te, că spre bine mult ai fost sârguitoare
Bucură-te, că în toate întreci pe alte fecioare;
Bucură-te, că pe Domnul L-ai câştigat acum mire;
Bucură-te, că guşti de-acum a raiului îndulcire;
Bucură-te, că în ceruri te avem mijlocitoare;
Bucură-te, că la Domnul ne eşti caldă rugătoare;
Bucură-te, Filotee, fecioară prealăudată !

Condacul al 8-lea
Auzind arhiepiscopul Târnovei cele spuse de tatăl tău, îndată, cu dregătorii cetăţii şi cu tot clerul şi poporul a venit la tine; şi văzând trupul tău strălucind de lumină, cu frică au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea
Tot oraşul Tarnovei şi satele dimprejur au alergat la locul ce strălucea, fecioară Filotee; şi văzând minunea care s-a săvârşit întru tine, dimpreună cu arhiepiscopul ţi-au împletit cântări, zicând unele ca acestea:
Bucură-te, a Tarnovei laudă nestricăcioasă;
Bucură-te, sfânt vlăstar din maică binecredincioasă;
Bucură-te, crinul fraged din grădina lui Hristos;
Bucură-te, floare albă cu neveştejit miros;
Bucură-te, chip al milei şi al dragostei creştine;
Bucură-te, viaţă scurtă înveşnicită prin mult bine;
Bucură-te, că prin trude eşti mutată între sfinte;
Bucură-te, că guşti raiul care l-ai dorit fierbinte;
Bucură-te, că acolo ţi-ai găsit pe maica bună;
Bucură-te, că te veseleşti cu dansa împreună;
Bucură-te, că podoabă Biserica te câştigă;
Bucură-te, că tot omul te laudă şi îţi strigă:
Bucură-te, Filotee, fecioară prealăudată !

Condacul al 9-lea
Strânsă fiind toată mulţimea popoarelor împrejurul tău, cu frică s-au apropiat de tine, vrând să te ridice de la pământ; dar văzând greutatea cea mai presus de fire a trupului tău, toţi s-au umplut de mirare şi cu spaimă au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea
Înţelegând popoarele că nu-ţi este voia să te ridice de la pământ, cu nedumerire se uitau unii la alţii; apoi, luminaţi fiind de sus, au început să numească toate mănăstirile şi văzând că vrei să mergi la biserica din Curtea de Argeş, au început a grăi ţie:
Bucură-te, că tu însăţi ţi-ai hotărât locuinţa;
Bucură-te, că prin Domnul ţi s-a împlinit dorinţa;
Bucură-te, că departe s-a vestit al tău sfânt nume;
Bucură-te, că viaţa ţi s-a cunoscut în lume;
Bucură-te, fericito, tu preascump al nostru rod;
Bucură-te, că te-aşteaptă Radu Negru Voievod;
Bucură-te, că mergi astăzi să lucrezi în România;
Bucură-te, că departe ţi-ai întins apostolia;
Bucură-te, că poporul vine voia să-ţi plinească;
Bucură-te, iubitoare de Ţara cea Românească;
Bucură-te, că românii te-au câştigat bogăţie;
Bucură-te, că de-a pururi şi noi îţi vom cânta ţie:
Bucură-te, Filotee, fecioară prealăudată !

Condacul al 10-lea
Dacă s-a dat ştire lui Radu Negru Vodă că vrei să vii în Ţara Românească, cu lacrimi de bucurie a lăudat pe Dumnezeu şi luând mulţime de popor a alergat către Dunăre întru întâmpinarea ta; şi văzându-te de mult popor petrecută, a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al10-lea
Primit-a Domnul Ţării Româneşti, Radu Negru Vodă, cu mare bucurie şi evlavie cinstitele şi sfintele tale moaşte şi lăudând pe Dumnezeu, a grăit către tine aşa:
Bucură-te, Filotee, muceniţă preacinstită;
Bucură-te, cea de Domnul, ţării noastre dăruită;
Bucură-te, voitoarea noastră cea de prea mult bine;
Bucură-te, că pământul ni s-a luminat prin tine;
Bucură-te, că noi astăzi te primim ca pe un soare;
Bucură-te, că în juru-ţi verşi raze mângâietoare;
Bucură-te, că la Arges ţi-ai ales locaş în lume;
Bucură-te, că poporul îţi cinsteşte al tău nume;
Bucură-te, că podoabă fi-vei Bisericii veşnic;
Bucură-te, frumuseţea şi stâlpul şi cel puternic;
Bucură-te, păzitoare a credinţei strămoşeşti;
Bucură-te, mandră floare a grădinii romaneşti;
Bucură-te, Filotee, fecioară prealăudată !

Condacul al 11-lea
Făclie purtătoare de lumină te avem pe tine, fecioară Filotee, că luminezi toată Biserica din Ţara Românească şi izvorând bună mireasmă, neîncetat reverşi tămăduiri celor ce aleargă cu credinţă la racla sfintelor tale moaşte! Pentru aceasta lui Dumnezeu, Celui ce Te-a preamărit pe tine, cu neîncetate mulţumiri cântăm: Aliluia!

Icosul al 11-lea
Având noi sfintele tale moaşte pe pământul nostru ca pe o comoară nepreţuită, ne umplem de sfinţenie şi privind la dânsele ca la o lumina cerească, cu frică şi cu cutremur cântăm ţie acestea:
Bucură-te, că tu însăti ţi-ai ales această ţară;
Bucură-te, că la Argeş moaştele ţi se aşezară;
Bucură-te, Filotee, sfânta noastră bogăţie;
Bucură-te, că mari daruri ţi-a hărăzit Hristos ţie;
Bucură-te, strălucirea credinţei celei creştine;
Bucură-te, îndulcirea celor ce vin către tine;
Bucură-te, lecuirea bolilor nenumărate;
Bucură-te, dătătoare de puteri şi sănătate;
Bucură-te, rugătoarea cea pentru noi cu căldură;
Bucură-te, că prin tine spre noi Domnul se îndură;
Bucură-te, că tot omul din ajutoru-ţi apucă;
Bucură-te, că pe nimeni nu-l laşi mâhnit să se ducă;
Bucură-te, Filotee, fecioară prealăudată !

Condacul al 12-lea
Auzit-am, fecioară Filotee, viaţa ta cea dumnezeiască, văzut-am şi minunile tale şi îndulcindu-ne de facerile tale de bine ce arăţi nouă în toate zilele, credem şi îndrăznirii tale către Dumnezeu. Drept aceea, lui Hristos, Celui ce te-a mărit pe tine, din inimă Îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 12-lea
Lăudăm nevoinţele tale, Filotee fecioară, cinstim patimile, mărim îndelungă-răbdarea ta, fericim sfântul tău sfârşit, cântăm bărbăţia ta cea neînvinsă ce s-a arătat în trupul tău cel tinerel şi crud; şi privind toate ostenelile vieţii tale care te-au preamărit pe pământ şi în cer, unde acum locuieşti, te rugăm, fă pomenire şi de noi, cei ce alergăm la racla sfintelor tale moaşte, ca, izbăvindu-ne de toată nevoia şi împărăţiei cerurilor făcându-ne părtaşi, să te lăudăm pe tine, grăind unele ca acestea:
Bucură-te, cea la Târnov în Bulgaria sfinţită;
Bucură-te, cea de ceruri românilor dăruită;
Bucură-te, că acum locuieşti la înălţime;
Bucură-te, că în lume săvârşeşti minuni mulţime;
Bucură-te, că stai veşnic între cetele mărite;
Bucură-te, că prin tine mila Domnul ne trimite;
Bucură-te, că vezi faţa Ziditorului a toate;
Bucură-te, că prin tine din primejdii El ne scoate;
Bucură-te, că solia-ţi are trecere la Domnul;
Bucură-te, că-ţi ascultă rugile pentru tot omul;
Bucură-te, că eşti nouă ajutor întru primejdii;
Bucură-te, că pe tine te avem stâlp al nădejdii;
Bucură-te, Filotee, fecioară prealăudată !

Condacul al 13-lea
O, întru tot laudătă şi mult milostivă muceniţă Filotee, primind mulţumirea noastră cea săracă şi această puţină rugăciune de acum, de toate relele ne păzeşte, pace lumii mijloceşte, de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi ne mântuieşte şi ne apără pe noi de veşnica osândă, ca dimpreună cu tine, lui Hristos Dumuezeu să-I cântăm: Aliluia! (de trei ori)

Apoi iarăşi se zice Icosul întâi

Plecând acum genunchii înaintea Făcătorului tuturor şi mâinile tinzându-le către Cuvântul Cel mai înainte de veac, iertare greşealelor noastre cerem, putere de cuvânt, luminare şi pricepere minţii noastre, ca să lăudăm nevoinţele şi vitejiile fericitei Filofteea şi către dansa să grăim cu caldură unele ca acestea:
Bucură-te, Filofteea, cea din rău tată născută;
Bucură-te, că de mamă credincioasă ai fost crescută;
Bucură-te, trandafirul răsărit din marăcine;
Bucură-te, că tot timpul bun miros reverşi din tine;
Bucură-te, că în lume ai fost blandă mieluşiţă;
Bucură-te, că a ta mamă ţi-a fost bună păstoriţă;
Bucură-te, poruncă sfântă, cu desăvârşită minte;
Bucură-te, că de mică ai mers pe căile sfinte;
Bucură-te, că în chinuri ţi-a fost totdeauna traiul;
Bucură-te, că răbdarea te-a făcut să câştigi raiul;
Bucură-te, că necazuri suferit-ai multe foarte;
Bucură-te, că de Domnul te-ai preamărit după moarte;
Bucură-te, Filotee, fecioară prealăudată!

Şi Condacul întâi
Ca ceea ce din pruncie jertfă fără prihană te-ai adus lui Dumnezeu, prin fapta bună, Filotee preafericită, Celui ce din pântecele maicii tale te cunoştea pe tine, ceea ce te-ai arătat podoaba fecioarelor şi locuitoarea cămării celei de nuntă, vrednică eşti de laudă! Pentru aceasta cântăm ţie: Bucură-te, Filotee, fecioară prealăudată!

Aceste cuvinte cuprind întreaga noastră credinţă

Rugăciunea este mijlocul prin care noi ne unim foarte strâns cu Dumnezeu. Prin “rugăciune” nu înţelegem doar simplu rugăciune din când în când în faţa icoanelor, dar împreună cu aceasta – lucru pe care trebuie să-l facem – monahul foloseşte şapte cuvinte de rugăciune, pe care le rosteşte atunci când munceşte, mănâncă sau stă şi atunci când se ocupă cu orice altceva, fără încetare! Spunem aceste cuvinte cu gura, cu mintea sau cu inima: “Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”.

Spunerea lor permanentă nu ne oboseşte. La început omul trebuie să stăruie puţin, dar, mai târziu, el se obişnuieşte cu ea şi spune rugăciunea cu mare uşurinţă şi nu mai vrea să se oprească. Atunci când o spune, el simte o atât de mare exaltare duhovnicească încât chiar şi în cele mai dificile momente, dacă există cumva, nu se simte tulburat sau deranjat.

Mai degrabă, cu răbdare îşi află scăparea în Hristos, pe Care Îl roagă să aibă milă de el, iar Hristos îl mângâie şi-i dăruieşte bucurie. Ce poate fi mai frumos decât să-L rogi pe Hristos în orice clipă şi să-I rosteşti sfântul Său nume cu aceste buze de ţărână? Există oare vreo cinste mai mare? Aceste cuvinte cuprind întreaga noastră credinţă.

Spunând “Doamne”, noi credem că suntem slujitorii lui Dumnezeu, şi că El este Stăpânul nostru. Aceasta îl onorează pe Hristos, prin faptul că Îl facem Domnul nostru, dar aceasta ne onorează şi pe noi, care suntem slugile unui astfel de domn, Care este Dumnezeu.

Când spunem “Iisuse” care este numele omenesc al lui Dumnezeu, întreaga viaţă pământească a lui Hristos, de la naştere până la Înălţarea Sa, ne vin în minte.

Spunând “Hristoase”, care înseamnă uns de Dumnezeu, împăratul cerului şi al pământului, noi mărturisim şi credem că Hristos este Dumnezeul nostru, Cel Care a creat totul şi se află în cer şi va veni din nou să judece lumea.

Spunând “miluieşte-mă” noi Îl implorăm pe Dumnezeu să ne trimită ajutorul Său şi mila Sa, căci noi ştim că fără ajutor de Sus nu suntem în stare să facem nimic. Aceasta este, pe scurt, explicaţia acestor cuvinte.

Oricine le spune trăieşte în sine multe bucurii. Cu toată inima mea mă rog ca dulcele nostru Iisus să-ţi dăruiască rugăciune în suflet, aşa încât să poţi gusta mireasma de negrăit a rugăciunii care să te umple cu totul.

Din Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, p. 277-278

Despre trufie și despre cel trufaș

Trufia este cugetul înfumurat al omului neânsemnat, care socotește despre sine că este mare și important. Cel trufaș are o părere foarte bună despre sine, gândește disprețuitor și socotește că, ignorându-le pe toate, este înțelept; face paradă de cumpătare, în timp ce el este nechibzuit; are impresia că este cine­va, deși este un nimeni; se amăgește cu fapte care sunt fără de nici o valoare. Cu toate că este rău, gândește despre sine că este bun: nu-și măsoară faptele, apreciindu-le după măsura comună, ci dupa masura îngâmfării sale.

Cei vechi socoteau că această patimă este prin firea ei necurată și au definit-o ca fiind un obstacol în calea bunăstării, deoarece omul care socoteș­te despre sine că este mare nu poate accepta să fie îndreptat.

După socotința trufașului, ceea ce gândește despre sine aceea și este într-adevăr.

Cel trufaș îi disprețuiește pe ceilalți, iar pe casnici îi privește de sus; este surd, iar fraiele minții lui sunt nestatornice, asemenea bătăii de vânt.

Este veșnic întristat și nemulțumit, ca unul ce socotește că nu-i sunt apreciate meritele; este un acuzator de temut al celorlalți, și mai ales al celor care n-au nici o admirație pentru el; se plânge că este nedreptățit de cei aflați în poziții superioare și învinuiește [pentru aceasta] pronia dumnezeiască. Trufașul este lipsit de evlavie, pentru că nu se închi­nă decât propriei persoane.

din: Sfântul Nectarie din Eghina, “Cunoaște-te pe tine însuți sau Despre virtute“, Editura Sophia, 2012, p. 258-259

EVANGHELIA ZILEI: 2014-11-17

LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI ŞASEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca (XIV, 1; 12-15)

n vremea aceea, într’o sâmbătă, a intrat Iisus să mănânce în casa unuia din capii fariseilor. Zisu-i-a celui care-L chemase: „Când faci prânz sau cină, nu-ţi chema prietenii, nici fraţii, nici rudele, nici vecinii bogaţi, ca nu cumva la rândul lor să te cheme şi ei pe tine şi să-ţi fie ca răsplată. Ci, când faci un ospăţ, cheamă-i pe săraci, pe neputincioşi, pe şchiopi, pe orbi, şi fericit vei fi că ei nu pot să-ţi răsplătească; fiindcă ţi se va răsplăti la învierea drepţilor“. Şi auzind acestea, unul dintre cei ce şedeau cu El la masă I-a zis: „Fericit este cel ce se va ospăta întru împărăţia lui Dumnezeu!“

Apostolul Zilei : 2014-11-17

LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI ŞASEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. I Tesaloniceni 2, 20; 3, 1-8

raţilor, voi sunteţi mărirea şi bucuria noastră. De aceea, nemaiputând răbda, noi am hotărât să rămânem singuri la Atena. Şi am trimis pe Timotei, fratele nostru şi slujitorul lui Dumnezeu şi împreună-lucrător cu noi la Evanghelia lui Hristos, ca să vă întărească şi să vă îndemne în credinţa voastră, ca nimeni să nu se clatine în aceste necazuri, căci singuri ştiţi că spre aceasta suntem puşi. Căci şi când eram la voi v-am spus de mai înainte că vom avea de suferit necazuri, precum s-a şi întâmplat şi ştiţi prea bine. Pentru aceea şi eu, fiind nerăbdător, am trimis ca să cunosc credinţa voastră, ca nu cumva să vă fi ispitit ispititorul şi în zadar să ne fie osteneala. Acum însă, venind Timotei de la voi la noi şi dându-ne vestea bună despre credinţa şi dragostea voastră şi că aveţi bună amintire de noi totdeauna, dorind să ne vedeţi, la fel şi noi pe voi, de aceea, fraţilor, ne-am simţit mângâiaţi întru voi, prin credinţa voastră, în toată nevoia şi strâmtorarea noastră. Căci acum noi suntem vii, dacă voi staţi neclintiţi întru Domnul.