Arhivă pentru 19 noiembrie 2014

19
nov.
14

10 însuşiri ale Spovedaniei

-spovedanieMărturisirea trebuie să aibă aceste zece însuşiri:

1. Să fie simplă şi scurtă, să nu spui cuvinte deşarte, povestiri şi basme, ci numai pe cele trebuincioase.

2. Smerită, să te cunoşti că eşti păcătos şi ticălos, şi să nu te mândreşti, ci să ai chip şi cuvinte smerite.

3. Adevărată, fără minciună, nici să spui mai puţin decât ai făcut, nici mai mult, ci numai câte cunoşti şi pentru cât te mustră cugetul, fără vreo pricinuire, adică să nu zici: dracul m-a îndemnat şi am păcătuit, sau cutare om a fost pricina, după cum zic unii cu totul nepricepuţi, ca să uşureze greutatea păcatului lor, care pricinuiri îi fac să se întoarcă neiertaţi. Pentru aceasta este de trebuinţă, după cum zice David: „Zis-am: mărturisi-voi asupra mea, fărădelegea mea Domnului” să te osândeşti pe sine, că tu ai fost pricină şi ai păcătuit, iar nu altcineva. Că, deşi poate dracul sau altcineva să te îndemne spre păcat, însă să te silească nu poate, că în voinţa ta este să-l faci sau nu. Cu cât te osândeşti pe sine, la acel divan duhovnicesc, cu atât te vei îndrepta în ceruri; că numai la judecăţile cele de afară te folosesc pricinuirile, iar aici cu cât faci pricinuiri, cu atât mai ales te osândeşti.

4. Trebuie să fie grabnică mărturisirea; adică, cum ai păcătuit să alergi la duhovnic, precum faci cu rana trupească.

5. Să fie lămurită prin cuvinte înţelepte şi aşezate, atât cel ce se pocăieşte, cât și duhovnicul să fie priceput, să cerceteze cu iscusinţă şi mai cu seamă pe muieri, cu cuvinte şi ţinută cuviincioasă.

6. Să fie cu ruşine, adică să te cucereşti şi să te ruşinezi că ai mâhnit pe Dumnezeu şi ai vătămat sufletul tău şi pe aproapele. Precum vameşul nu îndrăznea să se uite la cer, aşa şi tu să te ruşinezi, ca să afli milă de la Dumnezeu, pentru că ruşinea este o parte a pocăinţei.

7. Întreagă și nescurtată, adică să nu ascunzi nimic ca să spui altui duhovnic, căci aceasta este furare de cele sfinte, afară dacă ai uitat vreo mică greşală, fiindcă fărădelegile cele mari nu se uită.

8. Tainică, în loc ascuns, să nu audă altcineva căci cine va destăinui fapta altuia păcătuieşte greu şi este dator să nu spună nicidecum, de iar tăia şi capul. Precum duhovnicul nu poate să vădească păcatele cuiva, chiar de l-ar şi ocărî cel ce s-a mărturisit sau şi pagubă mare de i-ar face, să aibă taina ascunsă.

9. Tânguitoare, cu lacrimi şi întristarea inimii, să urăşti păcatul hotărând în mintea ta să nu-l mai faci. Că dacă nu ai socotinţă şi voință statornică să nu mai păcătuieşti şi să fugi de locul şi faţa cu care ai căzut, nu este adevărată pocăinţa ta, nici eşti iertat. De pildă: dacă ai curvit cu muiere, din casa ta să o goneşti, precum mai sus am zis, sau cu alta, să nu te mai duci să o întâlneşti. Dacă ai hulit la joc, să nu mai joci. Dacă cunoşti mai înainte că ai să te îmbeţi la ospăţ, unde eşti chemat, să nu te duci, căci beţia este ca şi curvia. Dacă ţii lucru străin, să-l dai îndată. Dacă ţi-a greşit cineva, să-l ierţi din toată inima ta şi alte asemenea. Iar de te afli prins în vreuna din acestea, se vede că nu este adevărată pocăinţa ta, şi nu trebuie duhovnicul să te ierte.

10. Şi cea din urmă. Trebuie să fii gata la primirea canonului, adică să ai mintea lămurită, să faci canonul pe care ţi-l va da doctorul, fără de lenevire, cât vei putea mai curând. Deci, să ia aminte fiecare cu încredere în această pricină de nevoie, să nu se păgubească socotind că este mărturisit şi să nu fie. Că dacă ai uitat vreun păcat de moarte, din nepăsarea ta, nu eşti desăvârşit iertat.

Din Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, Editura Egumenița, 2009, p. 334-335

19
nov.
14

Sf. Porfirie Kavsokalivitul – Pântecele gras nu naște minte subțire

02-chrevougodie-3Niciun ascet nu s-a sfințit fără nevoințe. Nimeni n-a putut să ajungă la duhovnicie fără să se nevoiască. Trebuie să fie nevoințe. Nevoință sunt metaniile, privegherile și așa mai departe, dar fără siluire. Toate să se facă cu bucurie. Nu atât metaniile pe care le vom face, nu rugăciunile – ci dăruirea, dragostea pentru Hristos, pentru cele duhovnicești. Sunt mulți care le fac pe acestea nu pentru Dumnezeu, ci pentru asceză, pentru folosul trupesc, însă oamenii duhovnicești o fac pentru folosul sufletesc, pentru Dumnezeu. Dar se folosește mult și trupul, nu se îmbolnăvește. Vin multe bunătăți.

Între nevoințe – metanii, privegheri și celalte rele pătimiri – se află și postul. „Pântecele gras nu naște minte subțire”. Eu știu asta de la Părinți. Toate cărțile patristice vorbesc despre post. Părinții stăruie să nu ne hrănim cu mâncăruri greu digerabile sau grase, căci ele fac rău și trupului dar și sufletului. Ei spun că oița mănâncă numai ierburile pământului și este atât de liniștită. Ați văzut cum zic, „ca o oaie”. În vreme ce câinele, pisica și toate celelalte carnivore sunt animale sălbatice. Carnea face rău omului. Fac bine ierburile, fructele, și așa mai departe. Pentru aceasta Părinții vorbesc despre post și osândesc multa mâncare și plăcerea pe care o simte cineva din mâncărurile cele bogate. Să fie mai simple mâncărurile noastre. Să nu ne îngrijim așa de mult de ele.

Nu mâncarea, nu traiul bun asigură sănătatea, ci viața sfântă, viața lui Hristos. Cunosc nevoitori care posteau mult și nu au avut nicio boală. Nimeni nu s-a îmbolnăvit din pricina postului. Mai mult se îmbolnăvesc cei ce se hrănesc cu cărnuri și ouă și lapte, decât cei cu un regim frugal. S-a observat asta. Chiar și știința medicală spune asta acum. Postitorii postesc și nu pățesc nimic, nu numai că nu pățesc, dar se și vindecă de boli.

Însă, ca să le faceți pe acestea, trebuie să aveți credință. Altfel vă ia amețeala. Postul ține și de credință. Nu vă face rău postul, atunci când vă digerați bine mâncarea. Nevoitorii transformă aerul în albumină și nu sunt afectați de post. Când aveți dragoste de cele dumnezeiești, puteți posti cu multă mulțumire și toate sunt ușoare; altfel par un munte. Cei ce și-au dăruit inima lui Hristos și spun rugăciunea cu iubire fierbinte au devenit stăpâni și au biruit lăcomia pântecelui și neînfrânarea.

Există astăzi mulții oameni care nu pot posti nici măcar o zi, iar acum trăiesc cu regim vegetarian nu din motive de credință, ci pur și simplu pentru că socotesc că le face bine la sănătate. Dar trebuie să crezi că nu vei păți nimic dacă nu mănânci carne. Bineînțeles, atunci când omul este bolnav, nu-i un păcat să mănânce și mâncăruri care nu sunt de post, spre întărirea organismului…

Revista Familia Ortodoxă, nr 59, p.22. Extras din „Ne vorbește Părintele Porfirie” – Editura Bunavestire, 2003

19
nov.
14

Totul se poate repara în afară de moarte!

lacrimiNu contează ce ai pierdut în viață, ci ce ţi-a rămas. Multumește lui Dumnezeu, bucură-te și mergi mai departe! Dacă ai căzut de pe cal și nu te-ai ridicat atunci, să nu rămâi la podea! Orice s-ar întâmpla, sus înapoi, sus pe cal!  Desigur că e rău, firește că e greu, sigur că e alta situaţia şi nu o să fie niciodată ca înainte… Priviri ascuţite, grimase, şuşoteli pe la colţuri, multe interjecţii și puncte de suspensie… Îţi asumi, îți faci inventarul şi mergi mai departe cu ce ştii că ţi-a rămas, indiferent că e doar o firimitură de bine. Cine nu a greșit niciodată cu nimic?! Totul se poate repara în afară de moarte! O dată ce am murit s-a încheiat lucrarea. Până atunci orice se poate reface. Organismele noastre, creierele noastre, natura, au capacitatea de a se restructura. Ce ai pierdut acum, aici, vei primi-găsi în altă parte, numai să ai puterea și mintea să vezi unde îți crește în altă parte, să găsești noi poteci…

Viaţa nu e doar o simplă autostradă dreaptă pe care să o poţi parcurge cu o viteză foarte mare, să nu îţi dai seama când ai finalizat-o şi ai ajuns la Destinaţie. Viaţa înseamnă şi drumuri accidentate, gropi, curbe, suişuri şi coborâşuri, popasuri, intersecţii, sensuri giratorii, sens unic, semafor, etc. Viaţa e un drum parcurs pe îndelete, chiar dacă unii îl termină brusc, alergaţi fiind de zbuciumul colosal al lumii acesteia. Viața înseamnă să mergi pe partea dreaptă a drumului, să fii optimist, pozitiv, să vezi binele din orice rău, lumina din întuneric.

Să încercăm o clipă să mai ieşim din cea mai grea luptă; lupta cu noi înşine. Avem o plăcere bolnavă în a condamna, a urî, a critica, a arăta cu degetul, a ne îndreptăți-justifica. Uităm să ne punem în pielea celui de lângă noi. Nu mai avem vreme de prețuit. Probleme sunt peste tot în lumea aceasta, de noi depinde cum ne raportăm la ele, cum relaţionăm, limbajul comun. Acolo unde sunt probleme, sunt şi oportuniţăţi, dar mai ales, lecţii de viaţă. În momentele cruciale ale vieții omul se descoperă, se maturizează, crește; ceas cu ceas, pas cu pas. Operaţiile pe suflet deschis le simţim, deoarece nu au anestezie, fiind clipe de întâlnire cu Dumnezeu.

Nu mai e timp să trăim povestea altora, să ne frământăm pentru ipotetice treburi din viitor, pentru greșelile celor din jur sau să rămânem pironiţi într-un trecut pe care nu îl mai putem schimba. Nu își au rost nopțile transformate în zi atunci când toate culorile se transformă parcă în gri. Pietrele vieţii le mai dăm jos, obstacolele le mai ocolim, ne mai odihnim, ne mai ştergem fruntea, mai tragem aer în piept, facem o cruce mare şi mergem mai departe. Toate trec și într-un final, oricum ar fi, va fi bine!

Greutăţile, necazurile, suferinţele ne modelează caracterul în viaţă. Atunci când durerea îţi curge prin vene, înveţi Adevărul vieţii. Orice făptură are o strălucire interioară, dată de Doamne, oameni, întâmplări, locuri, cărţi, etc. Vibraţiile de orice fel pe care le trăim în lume ne învaţă că nu există „nu se poate”. Iertând, binecuvântând, iubind, orice se poate! Nu avem suficientă credinţă, speranţă, vise, libertate interioară şi fireşte că suferim. Natural, autentic, firesc, cu un suspin al firii, fiecare om a ars pe pământ păcatul măcar cu o lacrimă, învăţând că totul se poate repara, totul! Mai ales după ce guști din bucuria de a ierta și a fi iertat!

ieromonah Hrisostom Filipescu
egumenul Schitului “Sfânta Mironosiţă Maria Magdalena”, Ţibucani

19
nov.
14

“Iisus Hristos ieri şi azi şi în veci este Aceilaşi”

biserica– Părinte, adesea se vorbeste despre “înnoire in Biserica”, ca şi cum Biserica îmbătrâneşte şi are nevoie de înnoire!

– Da, a îmbătrânit!… Dar chiar şi cei care nu au evlavie, dar au puţină minte, nu sunt de acord cu înnoirile pe care le fac acum, ci caută să afle cel vechi. Nu-i mişcă deloc, de pildă, icoanele noi, ci îşi dau seama de valoarea icoanei vechi. Şi asta o fac cei ce au puţină minte. Cu cât mai mult cei ce au evlavie. De aici să înţelegi ce greşit este ceea ce spun despre “înnoire” etc.

Astăzi, dacă cineva încearcă să ţină puţin tradiţia, să ţină posturile, să nu lucreze în sărbători, să fie evlavios, vorbesc despre el: “Unde se află acesta? S-au dus lucrurile acestea. Acestea au fost pentru atunci!”. Şi dacă le răspunzi ceva, îţi vor spune: “În ce epocă trăieşti? Acestea nu se mai fac acum”. Încet-încet le iau ca basme.

Dar ce spune (Scriptura)? “Iisus Hristos ieri şi azi şi în veci este Acelaşi“. Dacă nu poate cineva să le ţină, cel puţin să spună: “Dumnezeule, am greşit!”. Atunci Dumnezeu îl va milui. Dar acum, deşi este stăpânit de slăbiciune, se impune celuilalt, pentru că este mustrat de conştiinţă. Ia un demonizat şi pune-l într-o atmosferă duhovnicească. Vei vedea că se va întoarce încolo şi încoace. Nu va putea sta într-un loc, deoarece este silit de atmosferă.

La fel şi aceştia: sunt mustraţi de conştiinţă, sunt siliţi şi încearcă să-şi calce conştiinţa lor, de aceea spun acestea. Şi valorile le ponegresc şi încearcă să le înlocuiască cu non-valori. Mare perversiune există în lume! Frumuseţea duhovnicească o socotesc urâţenie. Adică pentru mireni frumuseţea duhovnicească este urâţenie lumească. Iată, dacă iei un calugăr şi-i tai părul, cât de urât se face! Dar aceasta urâţenie mirenii o consideră frumuseţe.

Şi uită-te, acum se luptă cu Biserica, se nevoiesc pentru distrugerea ei. Ei bine, nu cred, învaţă ateismul. Dar să nu recunoască binele ce îl face Biserica şi să lupte cu ea? Lucrul acesta arată multă răutate. Să nu recunoască, de pildă, că Biserica apară copiii, îi ajută să nu devină haimanale, ci oameni buni? Aceştia împing pe copii la rău, îngăduie în mod liber catastrofa copiilor. În timp ce Biserica învaţă: “Tânărul să fie cuminte, să-i respecte pe ceilalţi, să se păstreze curat, ca să ajungă un om corect în societate“.

Dar lucrurile vor veni iarăşi la locul lor. În Rusia, o bătrână se ruga în genunchi într-o biserică lângă o coloană. Merge o femeie tânără, care era şi mare om de ştiinţă, şi-i spune: “Acestea sunt lucruri depăşite”. “

Atunci bătrâna i-a răspuns: ,La această coloană unde mă rog şi plâng eu acum, vei veni după o vreme şi tu şi vei plânge. Ale voastre vin şi trec, dar creştinismul nu va trece niciodată”.

Extras din
Cuviosul Paisie Aghioritul “Cu durere şi cu dragoste pentru omul contemporan”, Editura Evanghelismos, 2003, p.360-362
19
nov.
14

Părintele Arsenie Papacioc – nu există prietenie între băiat și fată, decât iubire

OvYDokqyzW8Există o problemă foarte importantă pentru tineri, de care sunt si eu preocupat, ca duhovnic: relația cu fetele, prietenia cu fetele. Ce loc îi acordați? Îi sfătuiți să investească foarte mult în această problemă, sau nu? Să fie preocupați de această problemă, sau s-o tină puțin mai la distantă ?

– Şi să te implici, e de discutat, si să te ții la distantă, iarăși e de discutat. Întâi de toate, o dată cu vârsta cresc si sentimentele. Există un obicei – mai mult: a devenit tradiție – să ai un iubit. Acum nu-i mai spune iubit, îi spune prieten. E un paravan acesta; nu există prietenie între băiat si fată, decât iubire. Se merge cu mintea foarte adânc, pe intimități, iar prietenia e cu totul altceva; fără nici cel mai mic interes. Deci nu e bine spus prietenie. Fata are un instinct de conservare mai dezvoltat si o creștere a puterii raționale mai din vreme decât băiatul. Ea poate să fie mamă si la 13 ani – citeam acum într-un ziar că o fată a născut la 11 ani chiar!? pe când un băiat nu poate să fie tată la vârsta asta. Dar si puterea ei de a acumula rațional e mai scurtă până la 20-25 de ani, pe când a bărbatului până la 30 de ani. Începe să se meargă pe linia unor interese de viitor. Având un mai mare instinct de conservare, vrea să pună mâna chiar pe Alexandru Macedon, adică pe un mare erou. Si dacă tu ești erou într-un fel, te-a ochit. Cunosc un băiat foarte deștept, student. Era si băiat serios, nu-si pierdea vremea – toate la vremea lor. Si o fată, mediocră din punct de vedere intelectual, nu s-a lăsat cu nici un chip – îi scria scrisori, stătea în calea lui… Si a întrebat-o o colegă: “Tie nu ti-e rușine?” Ea ia răspuns: “Vreau să văd cum reacționează un om deștept la astfel de propuneri”. Dacă acel băiat era mai puțin stăpân pe el, punea mâna pe el, așa că ei îi convenea această luptă si într-un sens si în altul. Dacă este deștept, este deștept peste tot, si atunci lasă lucrurile la vremea lor. Zice Solomon: “Este vreme pentru toate, dar fiecare la vremea lor”.

Mai este si altceva, o problemă mai intimă: sunt convins că cei mai mulți tineri se gândesc la o căsătorie pentru plăceri, mai întâi, ceea ce este o mare greșeală. Aceste lucruri ti le-a dat Dumnezeu gratuit, nu trebuie să te mai preocupe. Nu nașterea de copii e un scop suprem al căsătoriei, ci stimularea reciprocă pentru mântuire. Nașterea de copii e o consecință. Sigur că ai să te bucuri si de aceste lucruri, dar să nu fie o lună de miere si o viață de amar. O căsnicie trebuie să fie dintru început solidă. Cum se zice, dacă trăiești prezentul, repari trecutul si câștigi si viitorul. Așadar, este o greșeală să construiești o relație pe niște motive imediate. Trebuie gândit dacă ea rezistă la toate greutățile binecuvântate ale căsniciei.

Vă mai spun ceva: mama naște, mama renaște; ea se ocupă de copii. Si, desigur, folosește cea mai frumoasă metodă, din instinct, din iubire: îl îngăduie pe copil orice ar face acesta. Dacă băiatul e năvalnic, viteaz, i-a intrat în cap să cucerească lumea, de ce să nu? Dar în întâlnirea cu prietenii, el începe să se vadă inferior, pentru că la primul contact cu lumea n-a biruit, si se întoarce plângând la mama sa. Aceasta îi spune: “Nu puiul mamei, tu ești împărat, tu ai să cucerești lumea!”. Astfel, mama îi dă continuu sentimentul de erou. Ea nu face lucrul acesta pentru că a învățat undeva, ci pentru că îl iubește si pentru că nu vrea să-l vadă un prost. Nu știu dacă voi ați întâlnit, dar eu sunt foarte bucuros că Dumnezeu mi-a dat ocazia în copilărie să întâlnesc o carte scrisă de regina Elisabeta – Carmen-Silva, șotia regelui Carol I. Acolo am găsit următoarea poezie: “De veți auzi de un erou care a cucerit războaie si în urma lui a făcut dreptate, să știți că a avut o mamă bună;/De veți auzi de un erou care a viersuit si versul lui a schimbat sensuri de viață si frumuseți si înflăcărări de inimă, să știți că a avut o mamă bună” – si tot așa, cam vreo șapte eroi de felul acesta. Ei, mi-a plăcut enorm! Aceasta este fata pe care trebuie să o avem, să o pregătim!

Dacă este inevitabilă o întâlnire între un băiat si o fată, acesta trebuie să o cultive, să îi semene calitatea de a fi productivă din punct de vedere sufletesc – pentru că, trupește, cum am spus, nu e o problemă. Trebuie să fie pregătită să ducă toate aceste lucruri, iar tu trebuie să o întreții cu orice chip problemele ei, să o stimulezi continuu. Ea nu se bagă în problemele tale, nici nu are cum dacă ești o personalitate; dacă încearcă, dă greș. Ea rămâne pe poziția ei de mamă si de soție. Am cununat odată pe cineva, si când am ajuns la rugăciunea aceea unde preotul spune: “iar femeia să asculte de bărbat”, toată lumea s-a uitat la mireasă si mireasa a plecat capul. Mie nu mi-a convenit acest moment care a stăpânit ceremonia, pentru că fetița aceea a fost înjosită în cel mai mare moment din viața ei. Dar am tăcut până mi-a venit vremea la cuvânt, si i-a spus: “Am constatat că lumea n-a fost atentă la cuvintele de mai înainte, care spuneau că bărbatul este dator să-si iubească nevasta. Dragă mireasă, dacă nu te iubește, să nu-l asculți!” Să nu ne jucăm cu cuvintele! Fata nu e numai o jucărie de pat sau o jucărie de bucătărie; suntem plini de obligații, suntem plini de datorii. Prin urmare, trebuie să vezi într-o iubită de la început, când poți să judeci – pentru că dacă te-ai îndrăgostit, nu mai judeci – niște lucruri pentru viitor, până la sfârșitul vieții. Deci este dezavantajul celui care se îndrăgostește prost, care s-a îndrăgostit pentru că a văzut ceva superficial; el nu mai simte frumusețea aceea grozavă a iubirii.

Credeți dumneavoastră că acest mare meșter, Dumnezeu, când a creat omul, si pe femeie deci, a creat-o fără să toarne acolo sentimente si posibilități extraordinare?! Femeia, ţineţi seamă, dragii mei, care e rea, nimic nu-i mai rău, dar care e bună, nimic nu-i mai bun! Deci trebuie cu orice chip s-o faci bună, dar cel mai bine este să nu te grăbești la începutul începuturilor.

Ne vorbește Părintele Arsenie, ed. a 2-a, vol. 3, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010

19
nov.
14

Emoţionanta convertire pro-viaţă a unui doctor care efectua avorturi

inimăÎntr-o mărturie emoţionantă prezentată la postul de radio Rainha de Paz, un doctor brazilian care a practicat mai mulți ani avortul îşi prezintă dureroasa și intensa sa experiență de convertire pro-viaţă, convertire începută după moartea fiicei sale.

Doctorul povesteşte că este singurul fiu a unei familii modeste din Minas, fiind unicul copil din familie care a avut șansa de a studia.

”Mama mea era o simplă croitoreasă care muncea până în zorii zilei ca să-l ajute pe tata. El era paznic de noapte. Vă puteți imagina sacrificiul pe care l-au făcut ca să aibă un fiu medic. Mai târziu am ales ginecologia și obstetrica.”

”Printre cele mai mari dificultăți cu care m-am confruntat ca medic aflat la început de drum a fost ciocnirea cu realitatea profesiei mele. Pe termen lung, doctorii devin bogați, dar eu voiam mai mult, voiam să mă îmbogățesc și să am mai mulți bani. Astfel, am violat jurământul pe care l-am depus, acela de a ajuta să dau viață, să salvez vieți. Am ajutat mulți copii să vină pe lume, dar și multora nu le-am permis să se nască și m-am îmbogățit pretinzând că apăram viaţa”.

”Am deschis o clinică, iar la scurt timp a devenit cea mai vizitată din regiune. Și știți ce făceam? Avorturi. Iar ca toți cei care comit această crimă, îmi spuneam că toate femeile au dreptul de a alege și că era mai bine să fie ajutate de un doctor ca să nu-și riște viața mergând la o clinică clandestină unde rata mortalității este alarmantă.”

”Și astfel, orbit și inuman în profesia mea de doctor, am clădit o familie cu multe bunuri, foarte bogată și căreia nu-i lipsea nimic. Părinții mei au murit cu bucuria că aveau un  fiu care era un doctor de succes. Mi-am crescut fetele cu bani pătați de sânge nevinovat. Eram cel mai josnic dintre oameni. Mâinile mele care trebuiau să fie binecuvântate pentru viață au lucrat pentru moarte.”

Iar despre convertirea sa pro-viaţă, doctorul a explicat emoționat:

”M-am oprit numai atunci când Dumnezeu, în infinita sa înțelepciune, mi-a sfâşiat conștiința și a făcut ca inima mea să sângereze cu sângele copiilor nevinovaţi pe care nu i-am lăsat să vină pe lume. Fiica mea cea mai mică, Leticia, a încetat din viață din cauza unei infecții generalizate ca urmare a unui avort. În vârstă de 23 de ani, rămasă însărcinată, a mers pe calea multor femei care au venit la mine: calea avortului. Și am aflat de abia când nu se mai putea face nimic.”

”Lângă patul de moarte al fetei mele, am văzut lacrimile tuturor îngerașilor pe care i-am omorât. În timp ce ea aștepta moartea, eu sufeream odată cu ea. Au fost șase zile de suferință, pentru ca în a șaptea zi ea să plece spre întâlnirea cu fiul ei, pe care un doctor criminal nu l-a lăsat să se nască”.

”Obosit de nopțile pe care le-am petrecut lângă fiica mea, am visat că mergeam printr-un loc  întunecat și foarte umed, în care voiam să respir dar nu puteam, de unde voiam cu disperare să ies, dar eram prins. Un loc în care gălăgia mă amețea. Înţelegeam şi gândeam, ca și cum un trăsnet m-ar fi tăiat în două, că era plânsul de durere, de jale al îngerașilor pe care eu nu i-am lăsat să se nască. Era consecința tristă a acțiunilor mele fără minte, plânsul acela care striga ‘ucigașule, ucigașule!’”

”Speriat, dorindu-mi să ies din acel loc, mi-am trecut mâna peste față ca să șterg sudoarea, iar mâinile mele s-au umplut de sânge! Îngrozit, am strigat cu toată puterea care îmi mai rămăsese: Doamne, iartă-mă! Numai așa am reușit să respir din nou și mi-am adus aminte că venise timpul să trăiesc ultima suflare de viață a fiicei mele, care a murit din cauza unei infecții, consecință a unui avort. Eu știu asta din visul meu.”

”Dumnezeu m-a făcut să înțeleg că există viață din momentul fecundației ovulului,  înțelegând astfel că sunt un criminal. Nu știu dacă Dumnezeu mă va ierta vreodată, dar ca să-mi micșorez sentimentul de vinovăție și durere, am vândut clinica și toate bunurile cumpărate din practicarea avortului, iar cu banii respectivi am construit o casă pentru mamele singure și astăzi mă dedic îngrijirii, practicând medicina adevărată!”.

19
nov.
14

Am trăit cu trupul, să trăim şi cu duhul!

43546Vrei să-ți spun pe scurt că nu locul te mântuie, ci purtarea şi voinţa? Adam era în Rai, ca într-un port, şi s-a înecat (Facere III, 1-24); Lot era în Sodoma, ca pe mare, şi s-a mântuit (Facere XIX, 16); Iov stătea pe gunoi şi s-a îndreptățit (Iov II, 8), iar Saul era în mijlocul bogăţiilor și şi-a pierdut împărăţia – şi pe cea de aici, și pe cea de dincolo.

Nu te poţi apăra, spunând: „Nu pot să fiu și în lume, înconjurat de treburi, și să mă și mântui”. Ştii de unde ne vine acest gând? De acolo, că nu ne rugăm des și nici nu venim des la biserică. Oare nu vedeţi pe cei care vor să primească dregătorii de la împăratul pământesc, cum stăruiesc și cum pun pe alţii să intervină, ca să dobândească ce doresc? Aceste cuvinte le spun celor ce pleacă de la dumnezeieştile slujbe și celor care se pun la sfat şi pălăvrăgesc în timpul înfricoşatei şi Sfintei Liturghii. Ce faci, omule? N-ai făgăduit zicând: „Avem către Domnul”, când preotul a spus: „Sus să avem mintea și inimile”? Nu ți-i teamă, nu te ruşinezi să fii găsit mincinos în acel ceas înfricoşător?

Vai, ce minune! Masa cea de Taină este pregătită, Mielul lui Dumnezeu este junghiat pentru tine, preotul se nevoiește pentru tine, foc duhovnicesc izvorăşte din preacurata masă, heruvimii stau împrejur, serafimii, care cu şase aripi îşi acopăr feţele, zboară pe deasupra, toate puterile cele netrupești împreună cu preotul se roagă pentru tine, focul cel duhovnicesc se pogoară, Sânge curge din preacurata Coastă în potir spre curăţirea ta, şi tu nu te înfricoşezi, că eşti găsit mincinos în acest înfricoşător ceas? Ai o sută şaizeci şi opt de ore pe săptămână; şi, din acestea, Dumnezeu Și-a oprit pentru El numai o singură oră; şi cheltuieşti şi această oră în treburi lumeşti, în glume, în discuţii. Cu ce îndrăznire, deci, te mai apropii de Sfintele Taine? Ai îndrăzni oare să pui mâna pe pulpana hainei împăratului pământesc, dacă ţi-ar fi mâna plină de murdărie? Nicidecum!

Va veni vremea când teatrul lumii acesteia se va risipi. Atunci nu mai putem lupta; după trecerea acestei vieţi, nu mai putem neguţători; după ce s-a închis stadionul, nu mai putem fi încununaţi. Timpul de acum e timp de pocăinţă; acela va fi de judecată! Timpul de acum e timpul luptelor; acela – al cununilor! Timpul de acum e timp de osteneală; acela – de odihnă! Timpul de acum e timp de muncă, acela – de răsplată!

Deşteptaţi-vă, vă rog, deşteptaţi-vă, și să ascultăm cu râvnă cele spuse! Am trăit cu trupul, să trăim şi cu duhul! Am trăit în plăceri, să trăim şi în fapte de virtute! Am trăit în trândăvie, să trăim şi în pocăinţă! „Pentru ce te trufeşti, tină și cenuşă?” (Sirah X, 9)

Sfântul Ioan Gură de Aur, Din ospățul Stăpânului, Editura Adonai 1995, p. 90-93




Blog Stats

  • 308.322 hits

Arhive

Adormirea Maicii Domnului Aghiasma Ajunul Bobotezei apa sfintita Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat Ce simbolizeaza semnul Crucii savarsit de credinciosi? cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria darul lui Dumnezeu De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Doamne DUMNEZEU Familia Familia creştină Focsani fraților! Hristos Icoanele in cultul ortodox Iisus Hristos Ilie Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Ispitele Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Lunea Sfantului Duh Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul Noi Nu te atinge de Mine omule Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Petru si Pavel - sarbatoarea dragostei lui Hristos Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Purtarea crucii Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Rusaliile răbdare Saptamana Alba Saptamana Luminata Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Epitaf Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul Triodul Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Părinte