Noi mulţumim zilnic şi în fiecare ceas lui Dumnezeu pentru binefacerile primite?

Toţi oamenii sunt datori a mulţumi lui Dumnezeu ziua şi noaptea pentru toate cele bune şi cele rele pe care le primesc de la El. Că cel ce nu mulţumeşte supără pe Dumnezeu şi în loc de bune va primi cele rele, adică boală, pagubă, tulburare şi osândă veşnică. Aţi auzit de pedeapsa lui Dumnezeu asupra evreilor nemulţumiţi din legea veche. Aţi auzit şi de pedeapsa cumplită asupra tâlharului nepocăit din istorioara de mai sus.

Aţi auzit şi de nemulţumirea şi lipsa de recunoştinţă a celor nouă leproşi din Evanghelia de azi. Toţi zece se rugau şi strigau la Fiul lui Dumnezeu să se milostivească și să-i vindece. Dar după ce s-au vindecat, numai unul s-a întors la Hristos şi, căzând în genunchi, I-a mulţumit cu lacrimi. De aceea şi Domnul a zis: Oare nu zece s-au vindecat? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a gândit să se întoarcă şi să dea slavă lui Dumnezeu, decât numai acesta care este de alt neam? Apoi i-a zis celui vindecat: Scoală-te şi du-te; credinţa ta te-a mântuit! (Luca 17, 17-19).

Vedeţi că cel ce mulţumeşte se şi mântuieşte, căci are credinţă în Dumnezeu? Iar cel nerecunoscător este departe de Dumnezeu, pentru că este nepocăit, adică zace în păcate. De aceea de va muri în această stare, unul ca acela se va osândi în iad.

Acum să ne întrebăm fiecare: Oare noi mulţumim zilnic şi în fiecare ceas lui Dumnezeu pentru binefacerile primite? Sau uităm de această mare poruncă? Căci şi Sfântul Apostol Pavel ne porunceşte, zicând: Pentru toate mulţumiţi (I Tesaloniceni 5, 18; Efeseni 5, 20).

Arhimandrit Cleopa Ilie, Predici la Duminicile de peste an, Editura Mânăstirea Sihăstria, 2007, p. 268

Omul dacă vrea, poate să facă rai sau iad pe pământ

– Părinte, vă rog să ne mai vorbiţi un pic despre Taina Căsătoriei. Care este legătura între cununia cu Hristos şi cununia între bărbat şi femeie? Cum le legăm în viaţa noastră duhovnicească?

– Nu ştiu, cuvintele pe care le-ai exprimat nu-s chiar clare. Spune-mi încă o dată puţin mai clar întrebarea.

– Cum să facem legătura între unirea cu Hristos şi unirea în cununie între bărbat şi femeie?

– Păi, e aceeaşi. Dacă eşti cununat la biserică… la primărie cunună ofiţerul Stării civile. La biserică cine cunună?

– Preotul.

– Nu-i adevărat! Mata, când spui că cineva a fost operat, spui că bisturiul l-a operat? Sau doctorul?

– Dumnezeu cunună.

– Deci, preotul este numai un instrument al lui Dumnezeu. Dumnezeu – adică întreaga Sfântă Treime cunună, întreaga: şi Tatăl şi Fiul şi Duhul Sfânt. Pentru că preotul de trei ori cântă: „Doamne, Dumnezeul nostru, cu mărire şi cu cinste încununează-i pe dânşii”. Nu cineva îi încununează în numele Sfintei Treimi, ci Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt îi încununează. Îţi spun matale o problemă acuma: dacă pe globul pământesc s-ar întâmpla odată să fie în aceeaşi zi, aceeaşi oră, acelaşi minut, o mie sau un milion de cununii, Dumnezeu poate să fie prezent la toate?

– Sigur că da!

– Da, pentru că e pretutindenea în aceeaşi clipă, nu? Bine, ai răspuns minunat, felicitări! Deci, nu există deosebire între cununiile de la biserică, pentru că toate sunt făcute de Dumnezeu. Numai cei care nu se cunună la biserică… Aceea nu mai este iubire, cea a păgânilor. Nu mai e iubire. E numai o încercare. Pentru că Dumnezeu nu Se pricepe să cunune pentru trei ani, El cunună pentru veşnicie.

– Despre împărăţia lui Dumnezeu ne mai puteţi spune?

– Eu, când eram mic, o întrebam pe mama: „Mamă, ce înseamnă cer? Ce înseamnă împărăţia lui Dumnezeu?” Şi ea mi-a răspuns: „Măi, eu când te-am învăţat Tatăl nostru, nu ţi-am spus: unde se face voia lui Dumnezeu? Facă-se voia Ta, precum în cer, aşa să se facă şi pe pământ”.

– Acolo unde se face voia lui Dumnezeu, aceea-i împărăţia lui Dumnezeu. Şi acolo e şi cerul. Deci chiar aici, pe pământ, se poate face. Cine vrea să facă pe pământ, poate să facă. Nu ştiu dacă v-am vorbit vreodată despre doi creştini, soţ şi soţie, Atanasie şi Achilina, care au făcut cunoştinţă, băiatul cu fetiţa, când amândoi aveau doi ani. Adică tatăl băiatului era vecin cu tatăl fetei. Numai gardul îi despărţea. Tatăl băiatului a plecat odată de acasă, băiatul a ieşit şi el cum a putut până la poartă, s-a uitat în dreapta, în stânga, dacă nu sunt câini, şi vede că la poarta din stânga iese o fetiţă. S-a dus spre ea şi a întrebat-o: „Cum te cheamă?” „Achilina”. „Achilina, vrei să ne jucăm de-a alesea?” Ea s-a speriat: „Ce-o fi asta? Mie nu mi-a spus ce înseamnă alesea”. Dintre dumneavoastră cine ştie ce înseamnă?

– Nu ştim.

– Când un copil se ascunde după un copac şi celălalt îl caută. Când îl găseşte, spune: Cucu, te-am găsit! Şi-i bucurie mare că a găsit.

– V-aţi-ascunselea!

– Ea întâi n-a înţeles când i-a spus: „Vrei să ne jucăm?” El când i-a spus: „Te ascunzi după copac”, ea s-a ascuns. El, când a găsit-o, bucuria a fost aşa de mare, că ei i-a plăcut jocul. A doua zi, când a văzut ea că el nu vine, a venit ea la el. Şi aşa au venit, de la doi ani până la şapte ani, mereu, unul la altul. La şapte ani, învăţătoarea i-a pus în aceeaşi bancă, dacă a văzut şi ea că erau prieteni. După şcoala primară, au făcut şcoala profesională de croitorie, ia pus la un loc. El când s-a dus la armată, ea a rămas la croitorie, la confecţii. Când a venit din armată, a spus: „Tată, uite, am terminat stagiul militar, am venit acasă…”, dar taică-său, cam ironic: „Dar tu întâi ai venit la mine sau întâi te-ai dus la vecină?” „Cum să mă duc la vecină fără ştirea ta?” „Hai, du-te! Hai, nu mai umbla cu fofârlica!” S-a dus acolo şi ce-a văzut? Ea, în lipsa lui, i-a făcut costumul cel mai frumos, costum naţional cu cusături, costum naţional, dar cel mai frumos din comună, atât l-a îmbunătăţit în fiecare zi… Şi el când i-a spus: „Frate, uite ce-a făcut Achilina ta, să ştii că n-a pus numai bumbac, a pus şi inima ei, să fie acolo”. S-a pomenit la Starea civilă, la cununie, au avut mai mulţi copii, pe urmă, na! Au trăit amândoi până la 96 de ani – deci, cât au trăit împreună?

– 94 de ani!!!

– Deci, la matematică văd că te pricepi! Să vedem dacă te pricepi mai departe. În viaţa lor de 94 de ani, niciodată nu s-au contrazis. Niciodată nu s-au contrazis! Ori el, ori ea, dacă spuneau: „Hai să facem aşa!”, zicea: „Dacă spui aşa, aşa facem!” N-a contrazis, să spună: „Nu, facem mai bine altfel!” Ea a murit la 96 de ani. Ea a venit – Învierea era foarte devreme – se întâmplă să fie şi-n aprilie, nu? Şi atunci încă nu se dezgheţase pământul, ea a stat la Înviere până dimineaţa, n-a plecat cum pleacă acuma toţi tinerii după Înviere acasă. A stat toată slujba, până dimineaţă. Când a venit acasă, era obosită, s-a aşezat pe pământ, care nu era încă dezgheţat, a adormit cu ceafa pe pământ, a avut o boală care dă dureri îngrozitoare – meningită, a murit. El a mai trăit încă două zile, până în ziua înmormântării. În viaţa lor nu s-au contrazis niciodată.

Deci, omul dacă vrea, poate să facă rai sau iad pe pământ.

Din ”Viața mea, Mărturia mea”, Părintele Adrian Făgețeanu

Acatistul Sfântului Mare Mucenic Haralambie

Acatistul Sf. Haralambie pentru cei ce nu se pot căsători (10 februarie)

Rugăciunile începătoare

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin

Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.

Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!

Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Condacele și icoasele: 

Condacul 1
Alesule din ceata arhiereilor, mare mucenice Haralambie, dorind a-ţi aduce cântări de laudă simţindu-mă nevrednic şi cu împuţinarea graiului omenesc, tu care porţi nume întocmai cu darul dat de la Preaputernicul Dumnezeu, a fi luminător de bucurie, luminează-mi cugetul şi dă putere graiului meu ca întru bucurie să-ţi cânt ţie: Bucură-te, Sfinte Haralambie, mare mucenice al lui Hristos!

Icosul 1
A cinsti cărunteţele tale cele adânci şi Sfinte, bine este, deoarece întru vechimea vârstei şi a sfinţeniei tale te-ai arătat viteaz răbdător tuturor chinurilor ce ai suferit de la păgâni. Tu ai înmulţit ceata mucenicilor, tu ai adăugat numărul apostolilor şi al propovăduitorilor lui Iisus Hristos; ţie dar se cuvine, după vrednicie, să-ţi cânte toţi ortodocşii creştini unele ca acestea:
Bucură-te, vrednicule şi bunule între arhierei Haralambie;
Bucură-te, cel ce ai sfinţit şi ai cinstit bătrâneţile;
Bucură-te, podoaba arhiereilor şi luminătorul cetăţii Magnesiei;
Bucură-te, învăţătorul cuvântului lui Dumnezeu spre calea mântuirii;
Bucură-te, povăţuitorul cel bun care ai arătat păgânilor calea mântuirii;
Bucură-te, strălucitorul cel drept care ai îndemnat la credinţă duhurile tiranilor;
Bucură-te, mucenice, cel ce ai adus la credinţa adevărată pe cei necredincioşi;
Bucură-te, cel ce ai adus la pocăinţă sufletească pe cei păcătoşi;
Bucură-te, următor al apostolilor şi al proorocilor celor luminaţi de Duhul Sfânt;
Bucură-te, purtătorule de chinuri Haralambie, care ai dat sfaturi bune prin cuvânt;
Bucură-te, că tu ai îndepărtat rătăcirile păgânilor;
Bucură-te, că tu ai luminat nedumerirea credincioşilor;
Bucură-te, Sfinte Haralambie, mare mucenice al lui Hristos!

Condacul al 2-lea
Văzând, Sfinte Mucenice Haralambie, că prin chinurile tale ai dobândit viaţa cea cerească şi veşnică de la viaţa cea vremelnică; văzând că tu ai primit cu bucurie de la Stăpânul lumii dreapta credinţă să o împarţi la cei ascultători cuvintelor lui Hristos, s-au îndemnat binecredincioşii a-ţi aduce ţie laudă de mulţumire şi a cânta lui Dumnezeu într-un glas: Aliluia!

Icosul al 2-lea
Glăsuind popoarele că tu eşti luminat, prin puterea dumnezeiască, cu lumina cunoştinţei adevărului, au cunoscut totodată că şi faptele tale cele sufleteşti sunt spre mântuirea neamului omenesc; pentru că ai stat ca un adevărat ostaş mărturisitor al lui Hristos şi propovăduitor al învăţăturii Sale. De aceea ca pe o piatră neclintită a credinţei arătându-te binecredincioşilor, au venit a-ţi cânta ţie aceste cântări:
Bucură-te, răbdătorule de chinuri ce ai suferit de la păgâni;
Bucură-te, mângâietorule, că prin răbdarea ta ai făcut între ei minuni;
Bucură-te, cel ce te-ai chinuit pentru dragostea lui Hristos;
Bucură-te, cel ce te-ai jertfit în lume ca un adevărat credincios;
Bucură-te, moştenitorul vieţii celei veşnice;
Bucură-te, propovăduitorul credinţei, bunule mucenice;
Bucură-te, că prin pedeapsa trupului ai dobândit fericirea Raiului;
Bucură-te, că prin smerenia sufletului ai biruit osânda iadului;
Bucură-te, cel ce ai suferit pe trupul tău piroanele păgânilor;
Bucură-te, cel ce prin răbdarea ta ai dobândit pocăinţa oamenilor;
Bucură-te, cel ce te-ai arătat biruitor vrăjmaşilor;
Bucură-te, cel ce prin minunile tale ai adus veselie credincioşilor;
Bucură-te, Sfinte Haralambie, mare mucenice al lui Hristos!

Condacul al 3-lea
De înţelegerea dummezeirii sufletul tău fiind luminat, ca un adevărat viteaz al Mântuitorului Hristos ai stat, pentru că ai răspuns închinătorului de idoli Luchian ighemonul, că tu asculţi numai de dreptele şi mântuitoarele porunci ale Împăratului Hristos, iar nu de idolii cei fără de suflet care duc poporul la pierzare; pentru aceea binecredincioşii au venit cu îndoită umilinţă cântând împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea
Ieşind glas de bucurie din gura creştinilor, când au văzut că nu ţi s-a întâmplat nici o durere trupească prin despuierea trupului tău, ce ai suferit de la acel tiran, au adeverit totodată că scăparea şi izbăvirea ta este venită prin puterea Mântuitorului lumii, pentru că în numele Său ai suferit acele pedepse fără vreo vătămare. Pentru aceea binecredincioşii cu umilinţă aduc ţie aceste cântări:
Bucură-te, cel ce prin puterea dumnezeiască ai depărtat durerea trupească;
Bucură-te, cel ce ai biruit pe tiranii care au îndrăznit să te chinuiască;
Bucură-te, că tu ai primit în loc de odihnă chinurile celor ce te chinuiau;
Bucură-te, logodnicul tuturor mucenicilor;
Bucură-te, vorbitorule cu îngerii şi prieten al apostolilor;
Bucură-te, cel ce ai înălţat crucea credincioşilor;
Bucură-te, cel ce ai luminat cugetul păcătoşilor;
Bucură-te, stâlpul cel tare pe care s-a sprijinit credinţa;
Bucură-te, pomul cel plin de rod prin care s-a dobândit credinţa;
Bucură-te, izbăvitorule de ciumă şi de foamete;
Bucură-te, tămăduitorule de răni şi boli;
Bucură-te, Sfinte Haralambie, mare mucenice al lui Hristos!

Condacul al 4-lea
Zicând ostaşii şi toţi slujitorii ighemonului către mai-marii poporului că tu ai dorit mai mult necinstea osârdiei în loc de cinste, iar cârligele cu care ei te chinuiau s-au tocit cu totul şi numai au zgâriat trupul tău fără a-l fi vătămat cu nimica, toţi s-au mirat între ei de răbdarea chinuirii tale; iar binecredincioşii, slăvind pe Dumnezeu pentru facerile Sale de bine, s-au silit a-I cânta Lui: Aliluia!

Icosul al 4-lea
Aratându-se mai tiran unul dintre căpeteniile păgânilor între ostaşii cei ce te chinuiau, dreptule mucenice, şi văzând că nicidecum n-ai căpătat vreo vătămare trupească din osânda la care erai supus, a îndrăznit acel tiran cu batjocură a smulge cârligele din mâna chinuitorilor şi pornindu-se iute cu mânie a sfâşia mai cu putere trupul tău, îndată a venit urgia dumnezeiască asupra lui, căci i s-au tăiat mâinile de la coate, stând spânzurate de trupul tău, şi căzând jos, la pământ, cerea zadarnic ajutor ighemonului. Iar tot poporul grăia către tine unele ca acestea:
Bucură-te, minunea cea adevărată a credincioşilor;
Bucură-te, cel ce ai dat închinare păcătoşilor;
Bucură-te, îngrozitorul semeţiei osânditorului;
Bucură-te, cel ce ai potolit gândul rău al vrăjmaşului;
Bucură-te, că ai biruit pe cel nelegiuit;
Bucură-te, că ai smerit pe cel nesocotit;
Bucură-te, bucuria minunilor tale;
Bucură-te, veselia chinurilor tale;
Bucură-te, propovăduitorul adevărului;
Bucură-te, luminătorul cugetului;
Bucură-te, părintele celor smeriţi;
Bucură-te, mijlocitorul celor pocăiţi;
Bucură-te, Sfinte Haralambie, mare mucenice al lui Hristos!

Condacul al 5-lea
Când a văzut poporul că ighemonului Luchian i s-a întors gura la ceafă, pentru că a îndrăznit a scuipa faţa ta cea Sfântă, toată cetatea Magnesiei s-a spăimântat de o minune ca aceasta şi într-un glas se ruga ţie să o mântuieşti; iar binecredincioşii cântau lui Dummezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea
Lăudându-se numele tău, Haralambie, în toată cetatea Magnesiei şi în Asia, pentru ca mai apoi, după rugăciunile tale către Dumnezeu, ai dat tămăduire ighemonului Luchian şi tiranului Luciu, care ţi-au cerut iertare de greşalele lor, şi s-au pocăit, îndată au alergat mulţi din popor la credinţa cea adevărată şi botezându-se în numele Sfintei Treimi, au grăit într-un glas: “Mare este Dumnezeul milelor şi al îndurărilor”; pentru aceasta aducem ţie aceste cântări:
Bucură-te, cel ce ai adus la credinţă pe împotrivitori;
Bucură-te, cel ce ai fost lor tămăduitor;
Bucură-te, minunatule între Sfinţi care ai făcut pe păgâni a se boteza;
Bucură-te, duhovnicescule părinte, care ai adus pe oameni prin botez a se lumina;
Bucură-te, cel ce te-ai învrednicit pe bolnavi a tămădui;
Bucură-te, cel ce te-ai silit pe păcătoşi a milui;
Bucură-te, cel ce ai dat şchiopilor şi ologilor însănătoşire;
Bucură-te, cel ce ai vindecat de orbire;
Bucură-te, că tu pe cei întinaţi de păcate i-ai curăţit;
Bucură-te, că tu pe diavoli i-ai izgonit;
Bucură-te, că, prin rugăciunile tale, morţii au îînviat;
Bucură-te, că, prin suferinţele tale, darul sfinţeniei ai câştigat;
Bucură-te, Sfinte Haralambie, mare mucenice al lui Hristos!

Condacul al-6-lea
Mărturisind însuşi ighemonul despre minunile tale către Sever împăratul, acesta s-a mâniat foarte asupra idolilor lui, pentru că n-au putut sta împotriva acelor minuni; iar tu, ca un biruitor asupra lor, prin statornica ta credinţă, ai câştigat nemărginite daruri cereşti. Pentru aceea, o lăudatule Sfinte, primeşte mulţumirea binecredincioşilor care cu bucurie cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al-6-lea
Nouă şi înfricoşătoare minune ai săvârşit, Sfinte, când ai fost din nou chinuit de tirani după porunca lui Sever, pentru ca, primind cu veselie piroanele bătute peste tot trupul tău şi fiind tras de barbă şi aşezat pe un cal ca să te ducă de la Magnesia la Antiohia, la cincisprezece stadii în cale, prin gura calului glas mare s-a auzit, blestemând pe slugile diavolului ca să te dezlege de legăturile cu care erai cuprins; pentru aceea tot poporul cântă ţie:
Bucură-te, strălucite arhiereule, pentru noua răbdare de chinuri ce ai avut;
Bucură-te, mucenicule Sfinte, pentru noua minune ce ai săvârşit;
Bucură-te, părinte, că prin gura calului pentru tine s-a vorbit;
Bucură-te, Sfinte că, şezând pe cal, l-ai îmblânzit;
Bucură-te, că tu pe toţi trimişii lui Sever i-ai umilit;
Bucură-te, că tu pe slujitorii diavolului i-ai îngrozit;
Bucură-te, cel ce ai stins văpaia tiranilor;
Bucură-te, cel ce ai îngrozit furia ucigaşilor;
Bucură-te, că toate chinurile tale ce ai primit s-au potolit;
Bucură-te, cel ce ca un trandafir cu multă mireasmă ai înflorit;
Bucură-te, părinte, cel ce ca om multă osândă ai pătimit;
Bucură-te, Sfinte, cel ce ca un viteaz toate aceste chinuri le-ai biruit;
Bucură-te, Sfinte Haralambie, mare mucenice al lui Hristos!

Condacul al-7-lea
Ostaşii lui Sever, văzând minunile tale cele puternice, n-au îndrăznit să te mai chinuiască şi pe cale cu linişte te-au dus la Antiohia ca să împlinească porunca. Acolo Sever, cu diavolească pornire s-a înfuriat iar asupra ta, dând poruncă ca să-ţi înfigă o frigare arsă în piept. Dar multa lor osteneală cu nimic nu te-a vătămat, pentru că focul s-a stins şi oamenii cei împărateşti au ostenit. De aceea, o preaputernice Sfinte, împreună cu tine cântăm lui Dumnezeu cu umilinţă: Aliluia!

Icosul al-7-lea
În furia lui, pierzând Sever răbdarea, dacă a văzut el însuşi această minune, a cercat cu viclenie a te îmblânzi şi a te cerceta cu ce putere faci aceste minuni. Iar el, luând de la tine răspuns, că în credinţa lui Hristos Dumnezeu nădăjduieşti, te-a ispitit a cere să înviezi morţii şi să isbaveşti pe cei stăpâniţi de diavoli. Atunci tu, dreptule părinte, primind dar şi putere de la Dumnezeu, ai arătat în faţa acestui necredincios încă o minune, că şi pe mortul ce ţi l-a adus l-ai înviat, pe cel stăpânit de diavol l-ai izbăvit şi însuşi satana s-a înspăimântat şi a ieşit din om, strigând către tine, cu rugăminte, ca să nu-l chinuieşti fără de vreme. Pentru aceasta tot poporul cu umilinţă cântă ţie unele ca acestea:
Bucură-te, mare mucenice Haralambie, făcătorule de minuni;
Bucură-te, mare mucenice Sfinte, izbăvitorule de nebuni;
Bucură-te, cel ce pe diavol din om cu un singur cuvânt l-ai izgonit;
Bucură-te, cel ce pe satana pe loc tu l-ai zdrobit;
Bucură-te, că însuşi el a dat glas de rugăminte, mărturisindu-te pe tine om dumnezeiesc;
Bucură-te, că tu cu aceste minuni ai ruşinat pe Sever şi pe Crips eparhul de neamul idolesc;
Bucură-te, că însuşi împăratul Sever, văzând acea minune a zis: “Mare este Dumnezeul creştinilor”;
Bucură-te, că tu ai făcut atunci pe mulţi din popor a crede în Hristos Dumnezeul milelor şi al puterilor;
Bucură-te, izbăvitorule de tot soiul de necazuri şi boli;
Bucură-te, că tu toate viclesugurile şi pornirile diavolului omori;
Bucură-te, că înşişi îngerii cereşti te numesc alesul lui Dumnezeu;
Bucură-te, că toţi creştinii pământeşti cinstesc numele tău;
Bucură-te, Sfinte Haralambie, mare mucenice al lui Hristos!

Condacul al-8-lea
A răsărit lumina cea adevărată a cunoştinţei celei sufleteşti din rodul ostenelilor tale, Haralambie, care ai fost osândit cu multe feluri de chinuri şi toate le-ai biruit prin credinţa ta cea puternică către Dumnezeu. Acea lumină îndată s-a răspândit peste închinătorii la idoli şi mulţi din aceştia crezând în numele Sfintei Treimi, s-au botezat în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Pentru aceea, lăudând noi vrednicia ta cea sufletească, împreună cu tine cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al-8-lea
Împăratul Sever, socotind mai apoi că tu faci cu farmece acele minuni, ţi-a poruncit să jertfeşti idolilor lui pentru ca să te scape de grozavele sale chinuri; însă tu, ca un om dumnezeiesc, cunoscând rătăcirea sa, ai răspuns că pe cât trupul tău se zdrobeşte cu bătăile, pe atât se bucură întru tine duhul tău. Atunci Sever, mâniindu-se din nou, a poruncit să te omoare, bătându-te cu pietre şi arzând cu făclii aprinse barba şi obrazul tău; iar tu, cu vitejia cea sufletească, ai întors focul asupra slujitorilor împăratului şi i-ai pârlit pe ei. Pentru aceasta noi creştinii cu bucurie cântăm ţie aceste cântări:
Bucură-te, dumnezeiescule Sfinte, care ai biruit a lui Sever rătăcire;
Bucură-te, bunule părinte, care ai răspuns lui cu milostivire;
Bucură-te, cel ce ai primit pedepse grele în loc de odihnă trupească;
Bucură-te, cel ce ai socotit bătăile drept bucurie sufletească;
Bucură-te, viteazule ostaş, care ai îndreptat focul asupra duşmanilor tăi;
Bucură-te, vrednicule sutaş, care ai scăpat trupul tău de tiranii cei răi;
Bucură-te, cel ce te-ai arătat ca un stâlp neclintit bisericii lui Hristos;
Bucură-te, cel ce te-ai arătat ca un sfeşnic pururea luminos;
Bucură-te, înţelepte mucenice care ai risipit intunecarea idolilor;
Bucură-te, strălucite Haralambie care ai potolit durerea păcătoşilor;
Bucură-te, comoara cea nepreţuită a cereştilor cununi;
Bucură-te, Sfinte Haralambie, mare mucenice al lui Hristos!

Condacul al-9-lea
Trecând, bunule părinte, fără vreo vătămare trupească acele chinuri ce ţi-au dat păgânii, ai dobândit prin aceasta lauda tuturor apostolilor şi bucuria mucenicilor, căci te-ai învrednicit a fi cu ei partaş dumnezeieştii cununi prin care s-a întărit neamul creştinesc. Pentru aceea, o lăudatule Sfinte, primeşte de la noi laudă de mulţumire, ca împreună cu tine să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al-9-lea
Ucigaşul şi nelegiuitul Sever, înţelegând mai la urmă că puterea şi minunile tale sunt venite de la Hristos, Mântuitorul lumii, a îndrăznit dimpreună cu slujitorii săi a cârti şi a huli chiar împotriva lui Dumnezeu. Atunci pentru o asemenea cutezare, a venit asupra lor arătare cerească, pentru că pământul s-a cutremurat şi fulgere şi trăznete au cuprins pe Sever şi pe Crips, eparhul său, ca să cunoască puterea lui Dumnezeu. Pentru aceea îndrăznim şi te rugăm, Sfinte mare mucenice Haralambie, fii apărătorul nostru de toate primejdiile şi ne întăreşte şi pe noi în credinţa Sfintei Treimi ca să nu cădem în primejdia păgânilor. Aşa, Sfinte mare mucenice, mijloceşte către Dumnezeu ca să ne miluiască după mare mila Sa, pentru ca să putem cânta unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce ai dobândit puterea minunilor tale de la Mântuitorul;
Bucură-te, cel ce ai avut mărirea faptelor tale de la Ziditorul;
Bucură-te, cel ce întru Hristos te-ai jertfit, şi întru El te-ai Sfinţit;
Bucură-te, cel ce întru Domnul te-ai întărit şi prin El ai biruit;
Bucură-te, că pe tiranii tăi i-ai osândit, ca să te cunoască de om dumnezeiesc;
Bucură-te, că pe duşmanii tăi i-ai umilit, ca să te cinstească de părinte sufletesc;
Bucură-te, că prin tine s-a înnoit izvorul bunătăţilor şi al îndurărilor;
Bucură-te, că prin tine s-a vestit pomul milelor şi al dreptăţilor;
Bucură-te, că însuşi Sever, împăratul, şi Crips, eparhul, te-au rugat să-i scapi de pedeapsa lui Dumnezeu trimisă lor;
Bucură-te, că împăratul şi eparhul au lăudat credinţa creştinilor;
Bucură-te, cel ce ai primit dumnezeieşti daruri pentru creştini;
Bucură-te, cel ce ai primit bunătăţi pentru pământeni;
Bucură-te, Sfinte Haralambie, mare mucenice al lui Hristos!

Condacul al 10-lea
Fierbinţi au fost rugăciunile tale către Dumnezeu, dreptule mucenice, pentru că, mijlocind pentru iertarea şi tămăduirea duşmanilor tăi, Sever împăratul şi Crips ispravnicul, i-ai scăpat pe ei din osânda în care erau căzuţi şi slobozindu-i în pace, le-ai dat sfătuire bună ca să nu mai greşească. Drept aceea, cunoscând şi noi păcătoşii facerile tale de bine, bunule Sfinte, venim către tine cu umilinţă a te ruga să ne izbăveşti şi pe noi din toate nevoile şi necazurile pentru ca împreună cu tine să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea
Darul dumnezeiesc a fost asupra ta, lăudatule părinte, pentru că, învrednicindu-te a aduce la credinţa cea adevărată pe fiica împăratului Sever, anume Galini, ea insăşi a stat mărturisitoare şi propovăduitoare bunătăţilor cereşti şi a îndemnat pe tatal ei să se lepede de tirania păgânătăţii, ca să dobândească întru Hristos milostivirea bunătăţii. Pentru aceasta, o lăudatule Sfinte, primeşte de la noi cu bucurie a-ţi aduce aceste cântări:
Bucură-te, cel ce prin rugăciunile tale ai scăpat de la pedeapsă pe vrăjmaşii tăi;
Bucură-te, cel ce prin mijlocirile tale ai slobozit în pace pe cei ce erau în nevoi;
Bucură-te, cel ce i-ai sfătuit pe ei ca să nu mai greşească;
Bucură-te, cel ce i-ai îndemnat pe ei ca să se pocăiască;
Bucură-te, că tu ai adus la adevărata credinţă pe fiica împăratului Sever, anume Galini;
Bucură-te, că tu ai întărit a ei cunoştinţă şi ai învăţat-o în Dommul a se povăţui;
Bucură-te, că ea insăşi a îndemnat pe tatăl ei să se lepede de tirania păgânătăţii;
Bucură-te, că tot ea l-a chemat la Hristos, ca să câştige milostivirea bunătăţii;
Bucură-te, cel ce ai luminat cugetul celor întunecaţi;
Bucură-te, cel ce ai dobândit pocăinţa celor deşteptaţi;
Bucură-te, viţa care ai odrăslit pentru întărirea neamului creştinesc;
Bucură-te, roada prin care ai primit harul dumnezeiesc pentru tămăduirea neamului omenesc;
Bucură-te, Sfinte Haralambie, mare mucenice al lui Hristos!

Condacul al 11-lea
În vis văzând fiica împăratului Sever că ea şedea într-o grădină cu pomi bine mirositori şi cu fântâni infrumuseţate şi tot prin vis văzând că pe tatăl ei şi pe Crips ispravnicul i-a gonit de acolo păzitorul grădinii, a alergat cu grabire la tine, bunule părinte, rugându-te ca să-i tâlcuieşti acel vis. Iar tu, ca un izvor al cunoştinţei, preţuind râvna cea adevărată a binecredincioasei fiice a împăratului, îndată i-ai dat povăţuirea cea sufletească, căci ai numit grădină Raiul drepţilor, şi păzitorul Raiului ai socotit că este însuşi Hristos; căci El a aşezat în Rai pe cei credincioşi şi a izgonit de acolo pe cei necredincioşi. Pentru aceea, noi cu umilinţă cântăm Lui: Aliluia!

Icosul al 11-lea
Trecând treizeci de zile de la înfricoşătoarea pedepsire primită de la Dumnezeu, împăratul s-a răzvrătit iarăşi împotriva lui Hristos, Dumnezeul pe care însuşi Îl mărturisise. Şi chemându-te după aceea ca să jertfeşti idoliior lui spre a scăpa de pedeapsa sa, ai stat şi aici vitejeşte împotrivitor păgânătăţii sale, căci i-ai răspuns că mari şi nepricepute sunt cuvintele sale. Atunci el, mâniindu-se din nou, ţi-a pus spre batjocură frâu şi zăbale în gură şi te-a tras prin toată cetatea ca şi cum ai fi fost o fiinţă fără grai. Iar tu, mucenicule Sfinte, făcând rugi către Dumnezeu, ai scăpat şi din aceasta. Pentru aceea noi cei binecredincioşi aducem cu mulţumire laudă biruinţei tale, şi voim a-ţi cânta într-un glas unele ca acestea:
Bucură-te, tâlcuitorul visului credincioasei întru Hristos;
Bucură-te, propovăduitorul Raiului celui frumos;
Bucură-te, viteazule împotrivitor cuvintelor păgâneşti;
Bucură-te, dreptule mângâietor sfaturilor sufleteşti;
Bucură-te, că tu ai întărit în credinţă pe Galini, fiica împăratului, de a sfărâmat idolii cei turnaţi;
Bucură-te, că prin tine s-a risipit necuviinţa slujitorilor idoleşti celor înrădăcinaţi;
Bucură-te, că însăşi Galini a înfruntat pe tatăl ei de la închinarea păgânătăţii;
Bucură-te, că însăşi ea a îmbrăţişat şi a apărat neamul creştinesc;
Bucură-te, că ai lăsat spre pomenire fapte duhovniceşti;
Bucură-te, că ai dobândit spre răsplătire dragoste îngerească;
Bucură-te, Sfinte părinte, de roada bunătăţilor tale;
Bucură-te, cuviosule mucenice, de faptele minunilor tale;
Bucură-te, Sfinte Haralambie, mare mucenice al lui Hristos!

Condacul al 12-lea
Şezând tu, strălucitule Sfinte, rezemat de stâlpul cel uscat al casei văduvei unde te-a trimis Sever, ca să fii pus spre batjocură, ai arătat acolo încă o minune, căci stâlpul acela, înverzind, a înfrunzit şi a făcut atâtea ramuri încat a acoperit casa. Atunci văduva, cunoscând puterea cea dumnezeiască, a căzut la picioarele tale închinându-se şi zicându-ţi să mergi de la casa ei căci este nevrednică să fii aproape de ea. Iar tu, minunatule părinte, răspunzând cu blândeţe să nu se teamă, ci să creadă în Domnul că este foarte milostiv şi lăudat, ai îndoit după aceea minunile tale, căci a doua zi acel pom a înflorit şi a rodit, iar vecinii văduvei, văzând asemenea minune, s-au mirat foarte. Şi văduva, întărindu-se în credinţă, după râvna sa, şi cunoscând că acele minuni le-ai făcut cu darul şi puterea Mântuitorului Hristos, îndată s-a botezat în numele Sfintei Treimi, izbăvindu-se de toate răutăţile sale. Pentru aceea toţi dreptslăvitorii creştini vin cu bucurie să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea
Psalmul lui David cu bucurie l-ai cântat, Sfinte, când erai dus la locul osândei, spre pierzare, ca să ţi se taie capul, după porunca lui Sever, ca să nu mai abaţi pe păgâni din rătăcirea de care erau cuprinsi şi aşa ai zis în cale: “Mila şi judecata Ta voi cânta Ţie, Doamne; cânta-voi şi voi merge cu pricepere, în cale fără prihană, când vei veni către mine”. Iar către sfârşit, ridicând ochii şi mâinile tale către ceruri, ai mulţumit cu smerenie Dumnezeului milelor şi al îndurărilor pentru mântuirea ta, zicând: “Pomeneşte-mă Doamne întru împărăţia Ta”. Atunci cerurile deschizându-se, S-a arătat Domnul puterilor cu mulţime de îngeri asupra ta şi te-a chemat pe tine în locaşurile drepţilor ca pe un prieten iubit care ai fost chinuit în lume pentru dragostea Sa, dându-ţi totodată dar de tămăduire asupra celor ce vor cinsti în lume şi vor prăznui numele tău, ca să fie scăpaţi de toate bolile şi nevoile lor, iar mai ales de năpraznica boală a ciumei. Pentru aceea, o lăudatule Sfinte, primeşte cu bucurie a-ţi cânta ţie aceste cântări:
Bucură-te, strălucite arhiereule, că ai înverzit şi ai rodit stâlpul cel uscat al văduvei;
Bucură-te, strălucitule mucenice, că ai potolit şi ai smerit pe păgânul cel înfuriat al cetăţii;
Bucură-te, cel ce ai adus la credinţa cea adevărată pe văduva care trăia în desfrâu;
Bucură-te, cel ce ai adus la pocăinţa cea dorită pe păgâna care era în nebunie;
Bucură-te, că prin minunile tale ai deşteptat în ea cuvântul adevărului;
Bucură-te, că prin sfaturile tale ai câştigat şi asupra sa darul botezului;
Bucură-te, bunule Sfinte, care ai săvârşit în viaţa ta destule minuni;
Bucură-te, dreptule părinte, care ai mântuit mulţime de păgâni prin chinurile tale;
Bucură-te, cel ce te-ai învrednicit a vedea cerurile deschise şi frumusetea cea nemărginită a slavei dumnezeieşti;
Bucură-te, cel ce ai primit glasul Domnului puterilor şi bucuria cea negrăită a cetelor cereşti;
Bucură-te, comoara cea nepreţuită cu care s-a încununat cinstitul tău cap, când s-a tăiat de păgâni;
Bucură-te, podoaba cea neaşteptată cu care s-a îmbrăcat măritul tău trup când s-a despărţit de tirani;
Bucură-te, Sfinte Haralambie, mare mucenice al lui Hristos!

Condacul al 13-lea
O, întru tot lăudate Sfinte Haralambie, primeşte de la noi aceste cântări ce cu umilinţă le aducem înaintea ta, şi ne izbăveşte pe noi din toate nevoile şi necazurile ca un bun şi de oameni iubitor. Căci deşi suntem nevrednici milostivirii tale pentru păcatele noastre cele multe şi grele, pe care le săvârşim în tot timpul vieţii noastre şi în tot ceasul, însă cunoscând bunătatea ta cea mare pe care o ai arătat asupra celor ce te cinstesc pe tine, şi asupra celor ce se pocăiesc cu credinţă întru numele Domnului, năzuim cu fierbinţi lacrimi a mărturisi înaintea ta că am greşit.
De aceea ne rugăm ţie ca să fii mijlocitorul nostru către preaputernicul Dumnezeu, pentru iertarea păcatelor noastre, pentru mântuirea noastră de toate bolile şi de toate primejdiile şi pentru întărirea noastră în credinţa cea adevărată ca să nu mai greşim.
Aşa, strălucite Sfinte, rugămu-te pe tine ca să ne aperi pe noi de toate răutăţile, după făgăduinţa ta, căci toţi te cinstim şi prăznuim numele tău, cântând lui Dumnezeu: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)

Apoi iarăşi se zice Icosul întâi
A cinsti cărunteţele tale cele adânci şi Sfinte, bine este, deoarece întru vechimea vârstei şi a sfinţeniei tale te-ai arătat viteaz răbdător tuturor chinurilor ce ai suferit de la păgâni. Tu ai înmulţit ceata mucenicilor, tu ai adăugat numărul apostolilor şi al propovăduitorilor lui Iisus Hristos; ţie dar se cuvine, după vrednicie, să-ţi cânte toţi ortodocşii creştini unele ca acestea:
Bucură-te, vrednicule şi bunule între arhierei Haralambie;
Bucură-te, cel ce ai sfinţit şi ai cinstit bătrâneţile;
Bucură-te, podoaba arhiereilor şi luminătorul cetăţii Magnesiei;
Bucură-te, învăţătorul cuvântului lui Dumnezeu spre calea mântuirii;
Bucură-te, povăţuitorul cel bun care ai arătat păgânilor calea mântuirii;
Bucură-te, strălucitorul cel drept care ai îndemnat la credinţă duhurile tiranilor;
Bucură-te, mucenice, cel ce ai adus la credinţa adevărată pe cei necredincioşi;
Bucură-te, cel ce ai adus la pocăinţă sufletească pe cei păcătoşi;
Bucură-te, următor al apostolilor şi al proorocilor celor luminaţi de Duhul Sfânt;
Bucură-te, purtătorule de chinuri Haralambie, care ai dat sfaturi bune prin cuvânt;
Bucură-te, că tu ai îndepărtat rătăcirile păgânilor;
Bucură-te, că tu ai luminat nedumerirea credincioşilor;
Bucură-te, Sfinte Haralambie, mare mucenice al lui Hristos!

Şi Condacul întâi
Alesule din ceata arhiereilor, mare mucenice Haralambie, dorind a-ţi aduce cântări de laudă simţindu-mă nevrednic şi cu împuţinarea graiului omenesc, tu care porţi nume întocmai cu darul dat de la Preaputernicul Dumnezeu, a fi luminător de bucurie, luminează-mi cugetul şi dă putere graiului meu ca întru bucurie să-ţi cânt ţie: Bucură-te, Sfinte Haralambie, mare mucenice al lui Hristos!

Nu ne-am deprins cu ascultarea

Ne-am deprins să ne împotrivim totdeauna la ceva, căci întotdeauna ceva nu este după voia noastră. Nu ne-am deprins cu ascultarea. Nu am învăţat să ne supunem voii lui Dumnezeu, ci dorim să fie voia noastră. Ei, păi, fiule, voia ta nu trebuie s-o faci!

Pe cei ce îşi fac voia proprie nu-i vor primi nici cerul, nici pământul. De aceea să-I mulţumim, să-L lăudăm pe Dumnezeu pentru toate – şi pentru situaţia în care ne-a pus. El ştie ce şi cum, iar apoi va scoate ceva deosebit de frumos din noi, când ne vom smeri. Se cade să ştim că aici pe pământ facem lucrarea Sa, fără a ţine socoteală de cine ne încredinţează sarcina.

Din Stareţul Tadei de la Mănăstirea Vitovniţa, Cum îţi sunt gândurile aşa îţi este şi viaţa, Editura Predania, p. 179

Dumnezeu poate fi găsit şi în suferinţa cancerului

„Într-o dimineață după Sfânta Liturghie, un om în vârstă de cincizeci de ani a venit să vorbească cu mine. Nu îl cunoșteam și nici nu-l mai văzusem vreodată în biserica unde slujesc. Mi-a vorbit despre un om în vârstă de patruzeci și doi de ani, ce era internat la spitalul din Pireu, Grecia. Era diagnosticat cu cancer. Boala se răspândise prin tot corpul acestuia și metastazase în creier. După o investigație medicală, doctorii i-au spus că nu pot face nimic pentru a-i salva viața. I s-au prescris doze mari de medicamente însă acestea nu-i îmbunătățeau cu nimic starea. Domnul acesta mi-a spus că pacientul de pe patul spitalului era o rudă apropiată de-a sa. Apoi m-a rugat să merg cât mai curând posibil la spital pentru a-l împărtăși cu Sfintele Taine.

Am mers la spital după cum mi s-a cerut pentru a-mi îndeplini această obligație. De îndată ce am intrat în camera bolnavului, mi-a fost clar faptul că se afla într-o stare foarte gravă.

Mi-am dat seama că boala se răspândise în creierul bolnavului și că nu mai avea șanse să supraviețuiască. Zilele lui erau numărate. Pacientul era singur în cameră. Toate celelalte paturi erau goale. La un moment dat, pacientul s-a trezit din inconștiență și a deschis ochii. M-a văzut imediat și cu mare greutate mi-a povestit următoarele:

«Familia mea m-a internat în acest spital acum treizeci și cinci de zile. În rezerva în care am fost repartizat a mai stat cu mine un om în vârstă de optzeci de ani. Acesta era bolnav de cancer osos. Avea dureri insuportabile. În ciuda durerilor sale, se ruga neîncetat: ‘Slavă Ție Dumnezeule, Slavă Ție Dumnezeule’ urmând ca după asta să spună și alte rugăciuni. Eu nu credeam în Dumnezeu și auzeam acestea pentru prima dată în viața mea. Nu călcasem în viața mea într-o biserică. De aceea am devenit așa de speriat când am observat că după ce rostea acele rugăciuni se liniștea și dormea liniștit timp de două trei ore. Însă când se trezea începea din nou să geamă din cauza durerilor insuportabile. Apoi relua rugăciunea și spunea ‘Slavă Ție Dumnezeule!’

Eu sufeream de asemenea din cauza durerilor îngrozitoare dar el, în ciuda durerilor acestora, continua să-l slăvească pe Dumnezeu. Dar eu, în frustrarea provocată de durerile pe care le simțeam, huleam numele lui Hristos și al Sfintei Sale Maici. Bătrânul chiar îi mulțumea lui Dumnezeu pentru faptul că i-a dat cancer. Auzindu-l cum se ruga mereu și fiind în suferință din cauza durerilor ce mă chinuiau, m-am înfuriat pe el. Pe lângă faptul că se ruga neîncetat, el cerea zilnic să primească Sfânta Împărtășanie.

Eu, cel păcătos, îl înjuram mereu și-i spuneam: ‘Taci, mai taci odată! Oare nu vezi că Dumnezeul pe care îl slăvești ne chinuie amarnic cu această boală blestemată? Care Dumnezeu? Nu există Dumnezeu!’ Bătrânul mă asculta în liniște și apoi îmi spunea cu blândețe: ‘El există, copile, Dumnezeu există cu adevărat și El este Tatăl nostru iubitor. Prin boala pe care El ne-a dat-o, noi ne curățim de multele noastre păcate.’ Aceste replici ale bătrânului mă făceau să fiu și mai nervos și am început încă odată să hulesc atât pe Dumnezeu cât și pe demoni. Am început să țip și să zic: ‘Dumnezeu nu există! Eu nu cred că există; nici Dumnezeu, nici Împărăția Sa, și nici în cealaltă lume.’

După acest schimb de replici dintre noi îmi spunea cu blândețe: ‘Așteaptă și vei vedea cu ochii tăi cum este luat din trupul său sufletul unui creștin credincios. Eu sunt păcătos dar Dumnezeu mă va milui prin Harul Său. Ai răbdare, căci ai să vezi și ai să crezi!’ A început să laude neîncetat pe Dumnezeu și pe Sfânta Sa Maică. Spunea o anumită rugăciune închinată Fecioarei Maria care repeta cuvântul ‘Bucură-te (luată din Imnul Acatist) – el cânta – Născătoare de Dumnezeu, Fecioară și Cuvine-se cu adevărat.’

La un moment dat, s-a oprit din rugăciune și l-am auzit spunând: ‘Bine ai venit, îngere păzitorul meu! Îți mulțumesc pentru că ai venit cu o astfel de petrecere strălucitoare de îngeri să iei sufletul meu.’Într-o stare de șoc, mi-am deschis ochii pentru a vedea înainte-mi oastea cerească. Atunci bătrânul s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci; și-a încrucișat mâinile pe piept și și-a dat ultima suflare. Deodată salonul de spital s-a umplut de o lumină strălucitoare care era mai luminoasă decât zece sori. Eu, necredinciosul, ateul, materialistul, am văzut acest miracol cu ochii mei. Apoi camera s-a umplut de bună-mireasmă. Am fost uluit de ceea ce am văzut pentru că atunci mi-am dat seama că în tot acest timp bătrânul a avut dreptate.

Atunci mi-am chemat părinții și le-am spus tot ceea ce am văzut și am simțit. Mâniindu-mă i-am certat pentru că nu mi-au vorbit niciodată despre existența lui Dumnezeu. Apoi mi-am chemat aproape toți prietenii și rudele și i-am rugat să-mi spună tot ce știau despre credința în Dumnezeu despre care nimeni nu mă mai învățase niciodată. Părinte, acum cred cu adevărat că Dumnezeu există. De aceea te rog să mă spovedești și să mă împărtășești cu Sfintele Taine.»”

Minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi!

Cum ne păzește Dumnezeu

In situaţia în care sunt oamenii astăzi, fac orice le spune gândul. Unii iau hapuri (medicamente), alţii iau droguri… Alti trei-patru pornesc sǎ facǎ o nouǎ religie. Cu toate acestea insă se întâmplă puţine rele precum crime, nenorociri etc. Ajută Dumnezeu. A venit unul la Colibă şi m-a întrebat: ‘Ai o chitară?’, la haşiş, are poftă de vorbă – nu te întreabă dacă şi tu ai poftă – mai vrea şi o chitară!! Alţii s-au săturat de viată şi vor sǎ se sinucidă sau sǎ facă vreun rǎu ca sǎ pricinuiască tărăboi. Şi nu numai că le trec acestea prin minte ca nişte gânduri de hulă şi apoi le alungă, ci într-adevăr s-au săturat de viată şi nu ştiu ce să mai facă. Mi-a spus unul: ‘Vreau să scrie ziarele că sunt erou”. Unii se folosesc de unii ca aceştia şi îşi fac treaba lor. Şi totuşi este bine, căci în comparaţie cu starea lor morală puţine se întâmplă.

Binele este că nu ne părăseşte Dumnezeu. Bunul Dumnezeu păzeşte cu amândouă mâinile Sale lumea contemporană; mai demult o ocrotea numai cu una. Astăzi insă, în mijlocul atâtor primejdii în care trăieşte omul Dumnezeu îl păzeşte precum mama pe pruncul ei atunci când începe să păşească. Astăzi mai mult decât odinioară ne ajută Hristos, Maica Domnului, Sfinţii, dar noi nu înţelegem. Unde ar fi fost lumea dacă ei n-ar fi ajutat!… Cea mai mare parte a oamenilor ia medicamente şi sunt intr-o stare… Unul este beat, altul deznădăjduit, altul ameţit, iar altul nedormit de dureri. Şi îi vezi pe toti aceştia cum conduc maşini, motociclete, fac munci periculoase, manuiesc utilaje primejdioase. Dar oare toti aceştia sunt in stare sǎ conducă? Lumea de mult ar fi putut fi distrusă de unii ca aceştia. Cum ne păzeşte Dumnezeu şi noi nu pricepem!

Odinioară, mi-aduc aminte, părinţii noştri mergeau la ţarini şi de multe ori ne lăsau la vecina, ca împreună cu copiii ei sǎ aibǎ grijă şi de noi. Dar atunci copiii erau echilibraţi. Doar o privire ne arunca vecina şi îşi făcea treburile ei, iar noi ne jucam liniştiţi. Tot astfel şi Hristos, Maica Domnului, Sfinţii, mai demult, doar cu o privire supravegheau lumea. Astăzi şi Hristos şi Maica Domnului şi Sfinţii pe unul îl ţin de aici, pe altul de dincolo, pentru cǎ oamenii nu sunt echilibraţi. Acum este o situaţie… Doamne fereşte! Ca o mamă ce are doi-trei copii problematici: unul puţin gurǎ-cascǎ, altul puţin încrucişat, iar celălalt puţin anapoda, şi încă doi-trei ai vecinei de care sǎ aibǎ grijă ca unul să nu se caţăre la înălţime şi sǎ se primejduiască sǎ cadă, altul să nu ia cuţitul sǎ-şi taie gâtul, celălalt sǎ nu meargă sǎ facǎ rău altuia, şi din pricina aceasta să fie mereu atentă şi sǎ-i supravegheze, iar aceia sǎ nu priceapă neliniştea ei. Tot astfel şi lumea nu pricepe ajutorul lui Dumnezeu. Cu atâtea mijloace primejdioase ce există azi, lumea s-ar fi nenorocit de n-ar fi ajutat Dumnezeu. Dar avem de Tată pe Dumnezeu, mamă pe Maica Domnului şi fraţi pe sfinţi şi îngeri care ne păzesc.

Cât de mult urăşte diavolul neamul omenesc, pe care vrea sǎ-l facă să dispară! Iar noi uităm cu cine ne luptăm. Dacă aţi şti de câte ori diavolul a înfăşurat pământul cu coada sa ca sǎ-l distrugă! insă nu-l lasă Dumnezeu, ci îi strică planurile. Răul pe care merge sǎ-l facă aghiuţă, Dumnezeu îl pune in valoare şi din el scoate un mare bine. Diavolul ară acum, dar Hristos este Cel ce va secera la urmă.

Şi întotdeauna vedem că Bunul Dumnezeu nu îngăduie ca marile încercări sǎ tină mai mult de trei generaţii ca să rămână aluat. Înainte de robia babilonică israilitenii au aruncat într-un put foc de la ultima jertfă pe care au fǎcut-o, pentru ca după aceea să afle acelaşi foc şi să-şi înceapă iarăşi jertfele lor. Şi într-adevăr, după şaptezeci de ani când s-au întors, au aflat focul acela şi au început jertfele, in orice perioadă grea nu toti sunt atraşi de rău, ci Dumnezeu păstrează aluat pentru generaţiile următoare. Comuniştii au lucrat şaptezeci şi cinci de ani şi au stăpânit toti atâţia; iarăşi trei generaţii. Sioniştii câţi ani au de când lucrează, dar nici şapte ani nu vor stăpâni.

Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești – I – Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, Editura Evanghelismos, București, 2003

Cum se mântuiesc femeile?

Sfântul Ioan Gură de Aur spune că două sunt femeile care au uns cu mir picioarele Mântuitorului. Una, este femeia desfrânată despre care vorbesc primii trei evanghelişti, iar cealaltă, despre care vorbeşte Sf. Ap. Ioan este Maria, sora lui Lazăr, după cum două sunt şi motivele pentru care s-a făcut ungerea. Prima femeie a făcut-o pentru dobândirea iertării păcatelor care-i apăsau conştiinţa, iar Maria din recunoştinţă că Domnul l-a înviat pe Lazăr, fratele ei, iar amândouă spre pomenirea zilei îngropării Domnului. Unii spun că ar fi vorba chiar de trei femei, dar nu numărul lor contează ci mesajul lor prin care ni se arată valoarea pocăinţei şi a recunoştinţei.

Importanţa gestului femeii păcătoase este aceeaşi ca importanţa pocăinţei pentru mântuire, dovadă sunt cuvintele lui Hristos care spune că: „Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune şi ce-a făcut ea, spre pomenirea ei” (Mt. 26, 13). Citirea acestei Evanghelii învie de fiecare dată amintirea acestui episod, şi actualizează un model de pocăinţă care îşi găseşte împlinirea odată cu fiecare spovedanie a noastră făcută cu sinceritate.

Dacă de-a lungul timpului, atitudinea femeii din Evanghelie a fost un exemplu care a readus la viaţă multe suflete rătăcite, există astăzi, dacă ar fi să comparăm consecinţele, o nouă filosofie de viaţă, un model antisocial şi antievanghelic, născut şi promovat de mişcarea feministă care luptă pentru aşa-zisa emancipare a femeii şi a egalităţii ei în drepturi cu bărbatul. Dacă mişcarea feministă a avut iniţial ca obiectiv dobândirea unor drepturi fireşti, sociale şi politice (precum câştigarea dreptului la vot sau posibilitatea de a conduce o companie, o instituţie etc.), cu timpul, unele femei au considerat că doar dobândirea statutului de egalitate în drepturi cu bărbatul nu este deajuns. Astfel, din sânul mişcării feministe s-a născut un nou model comportamental pe care l-aş numi modelul femeii-bărbat, o atitudine rezultată, pe de o parte, prin sacrificarea feminităţii şi abandonarea maternităţii, pe de altă parte, prin exacerbarea feminităţii care a dus la proliferarea prostituţiei. Portretul robot al femeii-bărbat este uşor de recunoscut.

Unul din semnele emancipării este dispariţia ruşinii. Cu un comportament extravagant şi un limbaj agresiv, femeia-bărbat bea şi fumează cot la cot cu bărbatul, de pe poziţii egale. De obicei, se îmbracă bărbăteşte, iar atunci când nu o face, poate fi recunoscută după dispariţia îmbrăcămintei sau folosirea dezbrăcămintelor, cum spunea cineva. Femeia-bărbat se declară singura stăpână a trupului ei cu care poate face orice fără să dea socoteală nimănui; de altfel, pentru ea avortul nu este un păcat, iar când afirmă contrariul este convinsă că bărbatul are cea mai importantă parte din vină. Incomodată de Legea lui Dumnezeu, femeia-bărbat vrea să fie preot şi episcop, un drept răpit, spun feministele, de societăţile patriarhale de odinioară conduse de bărbaţi. Sunt nedumerite şi contrariate de „scăparea” pe care a avut-o Hristos nehirotonind nici măcar o mironosiţă.

„Adevărata demnitate a femeii nu stă în masculinizarea comportamentului ei”

Dacă admitem că Hristos este şi Dumnezeu, Care în atotştiinţa Sa dă fiecăruia ceea ce îi este mai de folos şi de trebuinţă, inexistenţa unor femei preot nu ar trebui să alarmeze pe nimeni. Dacă cea mai cinstită dintre femei, Maica Domnului, nu a fost învestită cu preoţie sacramentală, deşi pentru curăţia şi sfinţenia vieţii ar fi meritat-o mai mult decât preoţii şi episcopii tuturor timpurilor, pretenţia unora dintre femei de a accede la treapta preoţiei este una absurdă şi lipsită de bun simţ. De altfel, se poate observa că de regulă, femeile care frecventează astfel de societăţi (pentru care feminismul a devenit aproape o religie) nu sunt prea apropiate de Biserică, iar cele care se declară creştine nu cunosc cu adevărat învăţătura Bisericii.

Adevărată demnitate a femeii nu stă în masculinizarea comportamentului ei şi în prestarea unor activităţi pe care Dumnezeu, prin legea firii şi constituţia fizică, le-a rânduit bărbatului. Suferind de un complex de inferioritate, feministele încearcă să depăşească aşa-zisul handicap al imaginii „femeii de la cratiţă”, „corectând” şi „suplinind” cu ajutorul protezelor tehnologiei moderne „imperfecţiunile” şi „neajunsurile” creaţiei lui Dumnezeu. Este de fapt visul din vechea poveste prin care cineva vrea să devină desăvârşit fără Dumnezeu, sau măcar de a fi un pic mai altfel decât l-a făcut Dumnezeu.

Mediatizarea obsesivă a unui astfel de exemplu şi imitaţia lui fără discernământ, are ca efect uniformizarea gândirii şi a gusturilor, dispariţa omului ca persoană zidită după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi multiplicarea în serie a unui model unic (aceeaşi modă vestimentară, aceeaşi alimentaţie, consumarea aceloraşi produse subculturale etc.). Şi cum orice exagerare atrage după sine alte exagerări, ca o reacţie în lanţ, refuzul maternităţii a dus la scăderea natalităţii prin înmulţirea avorturilor, la instituţionalizarea desfrâului şi la vinderea pe piaţă a trupului şi imaginii femeii. Astfel, conştiente sau nu, din comoditate fizică sau intelectuală, multe femei îşi sacrifică intimitatea şi identitatea pe altarul unui cult al trupului, de fapt, o veche formă de adorare păgână reînviată.

Modelul femeii-bărbat nu-i de ieri de azi. Când Sfântul Apostol Pavel ajungea la Atena, exista acelaşi cult al trupului care avea ca ideal (nu doar estetic sau cultural) tipul androginului, aceeaşi femeie- bărbat sau acelaşi bărbat-femeie şi aceeaşi atitudine de provocare la desfrâu pe care atunci ca şi acum, o afişează închinătorii (declaraţi sau nu) zeiţei Afrodita. În Sfânta Scriptură (I Macabei 1,15-16) citim că mai înainte de venirea lui Hristos, în Ierusalim se zidiseră şcoli după legile neamurilor unde se preda cultura imperiului greco-roman, iar poporul începuse să trăiască după datinile păgânilor. Gestul femeii păcătoase într-o societate iudaică elenizată este şi mai de admirat, pentru efortul ei de a se smulge dintr-o lume a păcatului care, în vremea Mântuitorului, atinsese în Israel culmile răutăţii.

“Femeia creştină face misiune de apostol prin comportamentul ei în familie şi în societate”

Astăzi, când se încearcă păgânizarea societăţii creştine după modelele culturale ale unor noi imperii, misiunea femeii creştine este nepreţuită şi de neînlocuit. Femeia creştină nu suferă de obsesia discriminării şi n-are complexul inutilităţii, pentru că misiunea de mamă este mai înaltă decât titlul de Miss Europa (de exemplu) sau de mult râvnita funcţie de episcop pe care mişcarea feministă o revendică Bisericii. În Ortodoxie cuvântul preoteasă înseamnă soţia preotului, şi aceasta nu-i puţin lucru.

Femeia creştină face misiune de apostol prin comportamentul ei în familie şi în societate, propovăduind Evanghelia prin cuvânt şi imagine, unele vestindu-I Cuvântul de la catedră, ca profesoare de religie, altele zugrăvind Chipul lui Dumnezeu în icoane. Mama creştină îi creşte şi îi catehizează pe viitorii preoţi. În Ortodoxie, femeia are puterea sacramentală pe care nici cea mai înaltă autoritate religioasă din afara Bisericii nu o are, pentru că deţinând plinătatea harului primit la botez, poate să îl dea desăvârşit, în caz de necesitate, şi altora. Mă refer aici la Sfânta Taină a Botezului care, în cazuri excepţionale, poate fi săvârşită şi de către femei, act care rămâne valid şi pe care nici un preot şi nici un episcop nu-l mai poate repeta.

Cântările de la slujba Utreniei din Sfânta şi Marea Miercuri ne pun mereu faţă în faţă cele două stări, cea a ucenicului trădător şi cea a păcătoasei, schimbarea cea bună adusă de smerenie şi de căinţă şi căderea pricinuită de iubirea banilor şi de mândrie. O singură clipă poate aduce sufletului mai mult folos decât o viaţă întreagă – dacă se pocăieşte – şi o clipă, poate pierde o viaţă întreagă petrecută în fapte bune, dacă sufletul nu veghează până la sfârşit. Oricât de mult am fi greşit, Hristos continuă să ne aştepte şi să ne numească prieteni; „Voi sunteţi prietenii Mei (zice Domnul), dacă faceţi ceea ce vă poruncesc” (In. 15, 14), porunci pe care să ne învrednicească Dumnezeu să le păzim până la sfârşit, ca împreună cu mironosiţele să ne bucurăm şi noi de Învierea lui Hristos.

Ieromonah Mihail Gheaţău de la Mănăstirea Sfinţii Trei Ierarhi, Iaşi

sursa Lumea monahilor nr. 81, martie 2014

Părintele Efrem Filotheitul: “Totul începe cu gândurile” (video)

“Părintele în seara aceasta ne vorbeşte despre subiectul războiului duhovnicesc, aducând în discuţie tehnicile pe care diavolul le foloseşte ca să ne facă să cădem în păcat, ca să ne fure inimile, minţile, şi sufletele de la Domnul, ca să poată să ne mânjească cu murdăria lui, să ne facă vieţile ca a lui, înnoroite.

Apostolul Pavel ne spune în scrisoarea către Efeseni că noi nu ne luptăm cu trupuri (din carne şi sânge), dar deşi nu este un război fizic, corp la corp, este un război spiritual şi mental, o bătălie în duh. Pentru că fiecare dintre noi avem un spirit lăuntric, care este după chipul lui Dumnezeu. Acest spirit interior îşi găseşte expresia în trupurile noastre, este parte din noi, partea reală care luptă împotriva diavolului. Şi, evident, diavolul doreşte foarte mult să ne aducă la cădere. Diavolul are extraordinar de multă experienţă, ştie toate metodele şi tehnicile prin care să-şi atingă ţelul de a face pe cineva să ajungă la o cădere, ştie cum să determine un păcat.

De exemplu, gândurile sunt unele din metodele principale ale diavolului, punerea de gânduri rele în minţile noastre. De asemenea, el lucrează foarte mult cu fantezii, le mai numim şi imagini mentale. Acestea, de asemenea, ne trag în direcţia păcatului, ne duc la întuneric şi din nou la murdăria diavolului.

De ce diavolul face aceste lucruri, de ce este aşa de plin de ură, şi răuvoitor, de ce vrea aşa de mult să lucreze împotriva lui Dumnezeu?

În primul rând, din gelozie. Este posedat şi consumat de gelozie, pentru că ştie toate lucrurile bune pe care Domnul le are păstrate pentru noi toţi, lucruri minunate. Din această cauză el lucrează cu sârg, pentru că ştie că el însuşi a fost tăiat de la aceste binecuvântări din cauza propriei lui apostazii, a propriei lui răzvrătiri împotriva lui Dumnezeu.

El a adoptat o opoziţie totală împotriva lui Dumnezeu ca să poată să-i spună Domnului, din acest act de ură, din această gelozie:

“Uite cât de mulţi am luat de la tine!”, “Vezi, tot ce ai făcut trimiţându-Ţi Fiul că să moară pe cruce este în zadar, pentru că, vezi cât de mulţi am luat cu mine.”

El vrea să-L amărască pe Dumnezeu, vrea să-L facă pe Domnul să se simtă că tot ce a făcut, toată energiile pe care le-a cheltuit ca să ne mântuiască, sunt în zadar. Astfel, să fie un fel de victorie a la Pyrrus (cu un uriaş cost, cu multe pierderi), în sensul în care şi el va cădea cu noi toţi, dar consideră că merită dacă poate să se răzbune astfel pe Dumnezeu. Aceasta e abordarea lui.

Ştim de la Sfinţii Părinţi ai Bisericii, că diavolul şi păcatul, sunt asemuite la început cu nişte furnicuţe. La început, ei vin ca ceva foarte mic, aparent nesemnificativ, foarte mic, foarte subtil, mişcări ale sufletului aproape neobservabile. Chiar şi fanteziile, chiar şi acele mici gânduri despre care avem fantezii, acele lucruri mărunte care par neimportante şi inocente sunt potenţiale capcane în războiul acesta spiritual.

Ne-am putea spune nouă înşine că devreme ce este ceva mic, ca o furnică, va trece. Dar, spun Sfinţii Părinţi, că dacă nu gonim imediat aceasta “furnică”, încetul cu încetul ea devine mai puternică şi poate ajunge la punctul unde are putere să ne tragă în jos. De unde la început era o furnicuţă, ce părea mică şi inocentă, mai târziu devine ca un leu, şi situaţia poate deveni foarte periculoasă şi aproape imposibil de eradicat.

Sfântul Isaac Şirul ne spune că este uşor să ai de-a face cu diavolul la început, dar o dată ce a pus piciorul în prag este mult mai dificil să ai de-a face cu el.

Ideea este să încerci să ştergi în totalitate orice fel de imaginaţii, de mişcări subtile ale sufletului şi orice gând de la cel rău să fie înlăturat imediat. Pentru a face aceasta, trebuie cât putem de repede să gonim acele gânduri, iar arma prin care putem să înlăturăm aceste gânduri rele este numele lui Iisus Hristos, precum Iacov chema numele lui Dumnezeu în Vechiul Testament.

Deci, când gândul este mic atunci este timpul să-L chemăm pe Domnul. Foarte importantă este trezvia spirituală:

“Fii atent, fii vigilent, observă toate lucrurile, ai grijă de ce vezi cu ochii tăi, fii atent la gândurile tale, monitorizează-ţi gândurile, ai grijă ca inima să nu aibă nimic ascuns în ea care ar putea să fie foarte destructiv în viaţa ta spirituală!

Monitorizează tot! Pune un filtru! Ai grijă ca ‘poluarea’ care există, poate să ne păteze, poate să ne ducă la păcat”.

În acest război spiritual în care suntem angajaţi, Hristos ne dă armele luminii. Acestea sunt darurile Duhului Sfânt. De exemplu darul dragostei ne ajută să contracarăm ura, cu gândurile bune venite de la Duhul Sfânt, putem contracaram gândurile rele, îndoielile care ne vin în minte, le opunem învăţătura adevărată a credinţei noastre, ca o contra-masură.

Dacă tăiem aceste gânduri înainte ca ele să devină păcate, şi dacă folosim aceste mijloace care ne-au fost date şi continuăm să avem gânduri sfinte, vom opri răul şi energia diavolului şi acestea nu ne vor mai duce la necurăţie.

Aşadar trebuie să fim atenţi. Avem două mijloace prin care putem verifica oricare din aceste gânduri care ne ies în cale: unul este Legea lui Dumnezeu, ca o referinţă ca să ştim ce este drept şi ce este greşit, şi altul este Duhul Sfânt care ne iluminează. Atât timp cât ne controlăm cu Duhul Lui Dumnezeu şi cu Legea Lui Dumnezeu, aceste gânduri pot fi monitorizate şi le putem opri înainte să prindă rădăcini în viaţa noastră.

Sau alta pildă: dacă trăieşti undeva şi sunt o mulţime de oameni care trec pe lângă uşa ta, nu deschizi uşa oricui vine şi bate la uşă. Deosebeşti, verifici cine este înainte să deschizi uşa şi să-i permiţi unuia să intre. La fel este şi în viaţa duhovnicească. Cineva vine şi bate la uşa minţii noastre, diavolul are nişte gânduri pe care vrea să ni le trimită, sau orice alte gânduri ne vin, trebuie să le verificăm, să le oprim înainte să prindă rădăcini.

Dar dacă permitem acestor gânduri să intre, dacă permitem acestei persoane să intre înainte să apucăm să vedem cine este, el intră şi rămâne în casa noastră. Şi după o vreme devine mai îndrăzneţ, şi nici n-apuci să te dezmeticeşti, că te leagă şi preia controlul în întregime. Cel care cu câteva momente mai înainte era doar cineva care a bătut la uşă, acum stăpâneşte întreaga casă.

NU DESCHIDE UŞA ! Dacă vezi cine este, şi vezi că este o persoană cu o reputaţie proastă, închide-i uşa şi goneşte-l cu rugăciunea lui Iisus, “Doamne Iisuse Hristoase Fiul Lui Dumnezeu miluieşte-mă”.

Cu alte cuvine nu întreţine niciun dialog cu aceste gânduri când vin la tine, nu le da niciun loc, pentru că imediat ce faci această, imediat ce le faci puţin loc, ele pun piciorul în prag, căci asta-i tot ce vor, şi încep imediat să-şi facă loc, iar încet încet ajung să controleze întreaga casă. Şi în loc de lumină ajungem în întuneric. În loc de Paradis mergem în iad. În loc să fim cu Domnul, petrecem eternitatea cu demonii în jurul nostru tot timpul, sufocându-ne, necăjindu-ne, chinuindu-ne, având tovărăşie cu ei.

Avem doar două opţiuni: ori vrem să fim cu Domnul în Rai, ori vom petrece veşnicia separaţi de Dumnezeu în compania demonilor. Aşadar, unde vrem să mergem, cu cine dorim să fim împreună în veşnicie?

Deci totul începe cu gândurile. Totul începe de la bun început cu acele gânduri mărunte care ne vin în minte. Ideea este să facem tot ce putem să ne păstrăm mintea curată.

Imediat ce ne trezim de dimineaţă trebuie să ne aducem în minte numele Lui Iisus. Şi când ne vedem de treburile zilnice, când intrăm în maşinile noastre, din nou să aducem Numele Lui Iisus în mintea noastră şi să avem această protecţie cu noi, să ne ţinem mintea aţintită la Dumnezeu.

Este un fel de asigurare, prin intermediul rugăciunii Domnul ne protejează, ne acoperă, şi ne conduce la mântuire. Gândiţi-vă cum punem aceste cruciuliţe în maşinile noastre, şi icoanele noastre şi toate micile obiecte pe care le punem ca nişte binecuvântări, ca să căutăm ajutorul Lui Dumnezeu. Gândiţi-vă că, cu atât mai mult, prin chemarea Numelui Lui Iisus ne protejăm vieţile noastre duhovniceşti.

Noi creştinii, trebuie să înţelegem că rugăciunea este respiraţia vieţii noastre. Este hrana noastră spirituală. Cu alte cuvine, dacă nu ne rugăm, nu vom putea să trăim, vom muri. Şi nu vom avea bucuria de a fi cu Hristos în veşnicie.

Şi, când ţinem Numele Domnului în minte, când ne amintim de Dumnezeu, atunci lecturile din Biblie, Sfintele Taine, învăţăturile Sfinţilor Părinţi încep să prindă rădăcini în mintea noastră, dezvoltând o anume bogăţie spirituală în noi, conducându-ne din ce în ce mai aproape de Domnul.

Sursă: Cuvânut Ortodox

 

Rugăciunea naşilor pentru finul de Botez

Rugăciunea 1

Cel ce ai dăruit robului Tau/roabei Tale [N] izbăvire de păcate prin Sfântul Botez şi i-ai dat ca pe o arvună înnoirea vieţii, Însuţi Stăpâne, Doamne, binevoieşte să strălucească pururea lumina feţei Tale în inima robului Tău acesta [roabei Tale aceasta]; apară păvaza credinţei sale nebântuită de vrajmaşi, păzeşte-i nespurcată şi neântinată haina nestricăciunii cu care s-a îmbrăcat; fii milostiv acestuia [acesteia] şi nouă, părinţilor/naşilor săi, după mulţimea îndurărilor Tale.

Că întru această Sfântă Taină s-a binecuvântat şi s-a slăvit preacinstitul şi de mare cuviinţă numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

 Rugpăciunea 2

Doamne, Dumnezeul nostru, Tu Care ne-ai rânduit să fim părinţi duhovniceşti ai acestui copil, dăruieşte-i lui darurile Tale cele bogate. Dă ruieşte-i lui înţelepciune, dragoste, sănătate trupească şi sufletească. Dăruieşte-i lui să sporească în virtute, să-şi iubească aproapele şi să săvârşească numai ce este bineplăcut Ţie.

Doamne, noi nu avem pricepere să-l călăuzim cum se cuvine pe drumul credinţei. Călăuzeşte-l pe el ca un bun şi iubitor de oameni, iar pe noi luminează-ne să-i putem da sfătuirea potrivită.

Dă-ne, Doamne, să-l iubim cu dragoste curată şi sfântă. Să nu căutăm pentru el numai bucurii trupeşti, care sunt degrab trecătoare, ci să-l ajutăm să agonisească darurile duhovni ceşti, care nu se vor lua de la el.

Doamne, dacă din lucrarea vrăjmaşului va fi biruit de păcat, atunci să ne luminezi pe noi ca să-l ajutăm să se ridice. Tu l-ai dat în grija noastră, Tu să ne călăuzeşti cum să-l ajutăm să îşi revină degrabă.

Ajută-ne, Dumnezeule, ajută-ne. Că Tu eşti Cel ce rânduieşti mântuirea noastră şi Ţie slavă Îţi înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Pr. Mihail Milea: „Munca mea este printre oameni, printre copii, printre cei care au nevoie de cineva sa aduca o raza de lumina si de speranta in ziua de maine

Cocotata in cabina unui avion ruginit, tusa Lenuta se simte din nou copil. Viseaza ca zboara. E felul ei de a uita ca viata a pus-o mereu la incercari. Uitata de familie, batrana, ajunsa la aproape 80, locuieste alaturi de alte 20 de femei sarmane in fosta cladire a primariei din satul buzoian Campeni. Aici, un preot cu suflet mare le-a facut adapost.

Parintele Mihail Milea zambeste tot timpul si imparte bucurie. „Eu nu stau in birou, munca mea este printre oameni, printre copii, printre cei care au nevoie de cineva sa aduca o raza de lumina si de speranta in ziua de maine”, spune preotul.

In curtea imensa, pe langa avionul pe care l-a gasit intr-o fost unitate militara, preotul le-a adus batranilor si tot felul de lighioane. „Vrem sa cream un colt de rai, un mic paradis cum era in rai. Oamenii traiau printre animale. Animalele sunt iubitoare de oameni si in judetul Buzau noi nu aveam o gradina zoologica si gandul meu e sa facem un colt zoologic.”

Pe preotul Milea greu il poti prinde. Are asezaminte in care ajuta oameni imprastiate prin tot judetul. Alearga dupa bani si resurse pentru a intretine aceste locuri. Spune ca provine dintr-o familie cu 12 copii si si-a dorit sa-i ajut si el pe cei la nevoie.

Povestea preotului Mihail Milea a inceput in anii 90, cand s-a apucat sa ridice o catedrala in centrul Buzaului pe care n-a mai terminat-o convins ca oamenii sunt mult mai importanti decat zidurile. A ridicat in schimb case si asezaminte pentru nevoiasi. In Naieni, un alt sat din Buzau, de el depinde zilnic viata a 20 de batrane care traiesc intr-un vechi CAP pe care parintele l-a transformat in casa pentru ele.

Douazeci de kilometri mai departe, la Ulmeni, aceeasi poveste: 16 barbati culesi de pe drumuri au sansa unei vieti normale. Tinerii si batranii se ajuta zilnic intre ei. Parintele i-a invatat sa se gospodareasca singuri iar sarcinile sunt bine impartite intre locatari: unii lucreaza in gradina, altii au grija de animale.

La Bisoca, in muntii Buzaului a ridicat o tabara in care sunt cazati gratis peste 1.500 de copii in fiecare vara iar alte cateva sute merg in tabara de la Maliuc, din Delta. In Buzau, a transformat un loc care statea sa cada in cantina pentru saraci si scoala de meserii pentru tinerii pe care ii aduna de pe strazi. „Credinta fara fapte, moarta este!”, afirma parintele. „Asta le spun eu, cu asta incep. Ai credinta daca faci fapte bune.”

Tot in Buzau, Mihail Milea a facut si un centru pentru victimele violentei in familie. Iar planurile lui nu se opresc aici. S-a apucat sa transforme o veche unitate militara de langa Mizil in camin de batrani. Lucrarile sunt in toi. Alaturi ii este Ionut, un tanar care de mic i-a fost aproape si care acum e voluntar. In viitorul asezamant si-au gasit deja casa 8 barbati. Fiecare se ocupa de cate ceva. Unul are grija de animale, altul face de mancare iar ceilalti construiesc.

Iulian are 46 de ani iar din decembrie anul trecut s-a mutat in vechea unitate militara. Era pe drumuri iar acum parintele i-a dat un rost in viata. „Am fost ajutat sa ajung aici, la randul meu incerc sa ii ajut pe cei care ajung aici, vor avea si ei nevoie de o schimbare de viata. Parintele Milea e ca un tata si am ajuns sa formam o familie aici. Fara el e greu …”

La fel ca si Iulian, Marius si-a gasit si el linistea in Savaliada – asa cum botezat Mihail Milea vechea unitate militara. Abandonat de mic a crescut intr-un camin de copii iar dupa ce a implinit 18 ani a ajuns pe drumuri. „Aici mie imi place foarte mult, chiar imi doresc sa vina si ceilalti copii care sunt in situatia mea, sa isi gaseasca un drum spre viata.”

Marius este doar unul dintre cei pe care parintele Milea ii are in grija. In total, in grija parintelui sunt aproape o suta de batrani si alte cateva sute de copii. Usor nu-i este. Alearga tot timpul, cauta ajutor, schimba fata locului pe unde umbla, convins ca misiunea sa este sa-i ajute pe oameni.

De la el viitorul, presedinte are de invatat. „As dori un presedinte care sa fie dintre oameni, cu oamenii si pentru oameni”, spune parintele Milea. „Sa fie un presedinte cu picioarele pe pamant, sa inteleaga realitatea de astazi de pe teren, nu din statistici, nu din birou si sa fie alaturi de oameni. Fara oameni si fara popor, sa stai in mijlocul lor niciodata nu ii vei intelege si nu poti sa ii ajuti.”

Printele Milea spune, zambind, ca Mare este Dumnezeu si cu acest gand intotdeauna problemele au gasit rezolvare iar oamenii un adapost. „Toate gandurile si ideile de bine intotdeauna vin de la Dumnezeu. Important este sa crezi in Dumnezeu si sa vrei sa faci ceva si atunci cand lucrezi pentru altii cu toata inima vine si ajutorul de la Dumnezeu.”

sursa protv. ro

Biblia nu se tălmăceste după cum vrea fiecare

Biblia nu se tălmăceste după cum vrea fiecare – Istorioare morale (Lectura Valeriu Mîrza)

Metaniile nu sunt de la om, ci descoperire dumnezeiască

Cea mai potrivită metodă de întărire a mușchilor abdominali o constituie metaniile. Nu râde, așa este! Când cineva face metanii folosul este dublu, și pentru sufletul și pentru trupul celui care le face. Sufletul se folosește pentru că, prin metanii, cere iertare și milă Domnului, iar trupul, pentru că, astfel, își întărește mușchii abdominali și se fortifică. Îți recomand să faci cât mai multe metanii. Începe cu un număr redus, apoi adaugă altele în fiecare zi, până ajungi în punctul în care să simți că poți rezista. Însuși organismul ne înștiințează limitele rezistenței lui și, atunci, stabilim numărul de metanii în funcție de rezistență.

Apoi, deși nu e obligatoriu, putem menține constant numărul de metanii în fiecare zi. Aceasta depinde de numeroși factori, ca dispoziția sufletească, oboseala, starea de sănătate etc. Important este începutul, pe de o parte, iar pe de altă parte, e importantă și pocăința care trebuie să însoțească metaniile, pocăința pentru multele noastre păcate, pentru care trebuie să ne cerem iertare de la Domnul cu toată puterea sufletului și a trupului. Dacă putem, să zicem în timp ce facem metaniile: Doamne, Iisuse, miluiește-mă! Așa este cel mai bine. Și Domnul nu numai că ne va auzi, dar ne va și ierta, întrucât cerem iertarea nu doar cu buzele, ci și cu trupul și din tot sufletul, indiferent dacă acesta e aproape de Hristos ori prins în mrejele păcatului. Căci Hristos nu S-a răstignit pentru credincioși și oameni fără pată, ci pentru ne-credincioși și păcătoși ca noi.

Prin metanii, și trupul participă la rugăciune, rezultând astfel unitatea sufletului cu trupul, element care este esențial în existența, forma și tămăduirea bolilor.

Nu există gimnastică mai bună decât metaniile. După ce ne-am făcut cruce îngenunchiem, atingem pământul cu fruntea, apoi ne ridicăm, făcând aceasta iar și iar, în timp ce sufletul suspină în fața lui Dumnezeu, rostind rugăciunea vameșului: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului! Sau orice altă rugăciune pe care ne va lumina Duhul Sfânt să o rostim. După metanii urmează bucurie mare, ușurare, pace în suflet, iar trupului nu-i va mai rămâne nici un singur mădular nefolosit și nepus la lucru. Părintele, pentru a accentua importanța metaniilor, spunea că după cum ne-o arată Evanghelistul, Hristos Însuși a făcut și El metanii când Se afla în grădina Ghetsimani, căzând cu fața la pământ și apoi ridicându-Se. Metaniile fac bine și sufletului și trupului. De aceea asceții nu pățesc cu una cu două infarcturi ori alte boli de inimă etc., întrucât, prin metanii, arterele și vasele de sânge se păstrează excelent, iar sufletul se liniștește, spulberând supărările. Metaniile nu sunt de la om, ci descoperire dumnezeiască, și nefericit este omul care nu a aflat taina lor. Cei ce fac metanii noaptea, înainte de a adormi, alungă din minte grijile de zi cu zi, se liniștesc și dorm mult mai bine.

Să faceți la rugăciune câte metanii puteți, chiar dacă obosiți. Când rugăciunea e însoțită și de jertfă, devine mai eficientă și mai plăcută lui Dumnezeu, sfătuia părintele.

Extras din Părintele Porfirie- “Antologie de sfaturi şi îndrumări” Editura Bunavestire, Bacau

Invitaţie la dans…

Metaniile sunt, cu adevărat, un dans duhovnicesc. Sunt Rugăciunea trupului smuls inerţiei şi moleşelii specifice delăsării în robia păcatului sub toate formele lui. Ele sunt una din lucrările tainice prin care, acest miracol psiho-biologic, umilit şi batjocorit de păcat, este ridicat la demnitatea lui de Templu al Duhului Sfânt!

Metaniile sunt mici şi mari.

În metaniile mici, stăm în picioare în faţa lui Dumnezeu şi ne însemnăm, adică devenim semne vii, cu Sfânta Cruce mărturisind că numai prin ea şi prin jertfa Celui ce S-a răstignit pe ea pentru noi, suntem iarăşi făpturi verticale, suntem iarăşi axa care uneşte cerul cu pământul, văzutul cu nevăzutul şi pipăitul cu nepipăitul… Apoi ne aplecăm în faţă şi atingem pământul cu vârful degetelor de la mâna dreaptă, mărturisind, fără cuvinte, că suntem din ţărână făcuţi şi că adesea am căzut iarăşi în ea. Apoi, ne ridicăm, mărturisind prin aceasta că am primit darul Învierii, darul Răscumpărării şi, iată, iarăşi suntem scară la cer cu mila Celui Ce S-a răstignit pentru ca Învierea Lui să devină înălţarea noastră. Şi iarăşi repetăm, pentru că iarăşi cădem, şi iarăşi ne ridicăm, spunând mereu, în timp ce ne însemnăm cu Semnul Crucii: “În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh!” sau: “Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh!”

Facem atâtea închinăciuni câte sunt indicate în cartea de rugăciuni, sau câte ne-a dăruit părintele prin canon să facem, sau câte ne dă Duhul să facem în momentele noastre fierbinţi de rugăciune. E bine să luăm binecuvântare de la părintele pentru numărul lor, ca să fim ocrotiţi de năvala diavolului mândriei care stă să ne înghită pe toţi, şi după ce am pornit pe Calea mântuirii!

Metaniile mari, duc mişcarea trupului mai departe. După ce ne închinăm stând în picioare, ne aplecăm înainte, ducem ambele mâini la podea îndoind coatele şi ne sprijinim în palmele aşezate în dreptul umerilor. În acelaşi timp, îndoim genunchii până ajungem cu ei la podea şi atingem şi fruntea de pământ. În această poziţie, trupul nostru imită căderea Mântuitorului sub cruce pe Drumul Golgotei şi formează el însuşi o cruce! Apoi, imediat, împingem cu palmele în podea, îndreptăm genunchii şi ne ridicăm armonios în picioare. Semnificaţia mişcărilor este, cred, grăitoare de la sine şi, vei vedea, canal de comunicare pentru înţelesuri mult mai adânci şi mai mângâietoare decât aş putea eu formula prin cuvinte. Şi pe acestea le repetăm, de cele mai multe ori de 40 de ori, dar şi de atâtea ori de câte avem canon sau pravilă să facem. Încet, încet, respiraţia se pliază pe mişcările trupului şi devine şi ea rugăciune! Bătăile inimii vor intra şi ele în ritmul închinării, cântând cu recunoştinţă o adevărată odă a bucuriei de a fi, în sfârşit, folosită pentru a da Slavă Domnului ei, Celui ce Se sălăşluieşte în taină, de la Botez, în adâncul ei atât de necunoscut celui ce o are!

Puterea Sfintelor Taine

Mulţi s-au îndoit de faptul că pâinea şi vinul se prefac cu adevărat în Trupul şi Sângele lui Hristos. De multe ori Domnul i-a învăţat minte în chip minunat. De pildă, a ajuns până la noi prin predanie următoarea întâmplare adevărată. O oarecare femeie din Roma cocea prescuri şi le aducea Sfântului Grigorie Dialogul, papa Romei. Odată, când Sfântul Grigorie, urmând să o împărtăşească, spunea cu voce tare rugăciunea dinaintea împărtăşirii, ea a zâmbit. Papa a întrebat-o: „De ce zâmbeşti?” „Cum să nu zâmbesc”, a răspuns ea, „când am copt pâinea asta cu mâna mea, iar tu spui că este cu adevărat Trupul lui Hristos?” Sfântul Grigorie şi-a înălţat ochii către cer şi s-a rugat lui Dumnezeu ca El să o încredinţeze pe femeie că se va împărtăşi cu adevăratul Lui Trup şi Sânge. Şi, cu rugăciunile lui, femeia a văzut în loc de pâine şi de vin Trup şi Sânge omenesc, şi s-a cutremurat de frică. Iar Sfântul Grigorie s-a rugat din nou, iar Trupul şi Sângele Domnului au căpătat din nou înfăţişare de pâine şi de vin.

fragment din Predica in Joia Mare – Sfantul Luca al Crimeei

Ce evlavie trebuie să avem faţă de Taina împărtăşaniei se poate vedea din întâmplarea următoare:
Un tânăr care ducea o viaţă neglijentă a intrat în biserică şi, neavând frica lui Dumnezeu, s-a împărtăşit şi a ieşit prin uşile laterale, însă, trecând prin grădină, a scuipat acolo Trupul lui Hristos. Grădinarul a observat aceasta, a ridicat Sfintele Taine, a deschis cu grijă stupul şi le-a pus la albine. A doua zi a venit la biserică episcopul şi i s-au adus la cunoştinţă cele întâmplate. Fiind îmbrăcat în veşminte arhiereşti, însoţit de diaconi şi cântăreţi, acesta s-a dus în grădină. Toţi au făcut trei metanii până la pământ în faţa stupului, şi, când l-au deschis, din el şi-a luat zborul roiul de albine, închipuind în aer Crucea, având în centrul ei Ochiul lui Dumnezeu. Albinele făcuseră din ceară o bisericuţă şi un mic coşciug, în care puseseră Trupul lui Hristos. Toate acestea au fost luate şi duse în biserică, iar roiul de albine i-a petrecut, având acelaşi chip de Cruce, până la intrare…

Îndrumar creştin pentru vremurile de azi: convorbiri cu Părintele Ambrozie (Iurasov) ,vol. 2, Editura Sophia, 2009

EVANGHELIA ZILEI: 2014-11-22

SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI ŞASEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca (IX, 57-62)

n vremea aceea, pe când mergea Iisus pe cale, cineva I-a zis: „Te voi urma oriunde Te vei duce“. Şi Iisus i-a zis: „Vulpile au vizuini şi păsările cerului, cuiburi; dar Fiul Omului n’are unde să-Şi plece capul“. Şi către altul a zis: „Urmează-Mi!“ Iar acela a zis: „Doamne, mai întâi dă-mi voie să merg să-l îngrop pe tatăl meu“. Iar El i-a zis: „Lasă-i pe morţi să-şi îngroape morţii, iar tu mergi de vesteşte împărăţia lui Dumnezeu“. Iar altul I-a zis: „Te voi urma, Doamne, dar mai întâi îngăduie-mi să-mi iau rămas-bun de la cei de acasă“. Iar Iisus i-a zis: „Nici unul care pune mâna pe plug şi se uită îndărăt nu este potrivit pentru împărăţia lui Dumnezeu“.

Apostolul Zilei : 2014-11-22

SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI ŞASEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. II Corinteni 11, 1-6

raţilor, de mi-aţi îngădui puţină neînţelepţie! Dar îmi şi îngăduiţi, căci vă râvnesc pe voi cu râvna lui Dumnezeu, pentru că v-am logodit unui singur bărbat, ca să vă înfăţişez lui Hristos fecioară neprihănită. Dar mă tem ca nu cumva, precum şarpele a amăgit pe Eva în viclenia lui, tot aşa să se abată şi gândurile voastre de la curăţia şi nevinovăţia cea în Hristos. Căci dacă cel ce vine vă propovăduieşte un alt Iisus, pe Care nu L-am propovăduit noi, sau luaţi alt Duh, pe Care nu L-aţi luat, sau altă Evanghelie, pe care nu aţi primit-o, voi l-aţi îngădui foarte bine. Dar eu socotesc că nu sunt cu nimic mai prejos decât cei mai de frunte dintre apostoli. Şi chiar dacă sunt neiscusit în cuvânt, nu însă în cunoştinţă, ci v-am dovedit-o în totul faţă de voi toţi.