Arhivă pentru 29 noiembrie 2014

29
nov.
14

Noaptea Sfantului Andrei in credinta populara

Noaptea Sfantului Andrei in credinta popularaNoaptea Sfantului Andrei, de pe 29 spre 30 noiembrie, este in credinta populara o noapte de spaima, deoarece este momentul in care toti strigoii, vii si morti, se lupta intre ei. Prezenta strigoilor este periculoasa pentru cei vii: iau viata rudelor apropiate, fura mana granelor si sporul vitelor, aduc boli, grindina si alte suferinte.

Cine sunt strigoii?

In credinta populara, intalnim atat strigoi vii, cat si strigoi morti. Strigoii vii sunt persoanele care se nasc cu caita sau coada – o vertebra in plus, din legaturi incestuoase. In noaptea Sfantului Andrei, sufletul le iese din corp si merge sa se lupte cu ceilalti strigoi. Se spune ca a doua zi, acestia se cunosc dupa zgarieturile de pe fata.

Strigoii morti sunt spiritele celor decedati care nu ajung in lumea de dincolo, ratacesc pe drum, fie din cauza faptului ca au fost strigoi in viata, fie ca li s-a gresit sau nu li s-au facut rosturile la inmormantare.

Tudor Pamfile sustine ca atunci „Cand strigoii morti nu au cu cine sa se razboiasca, se duc pe la casele oamenilor unde incearca sa suga sangele celor ce au nenorocul sa le cada in maini”.

Acesta este motivul pentu care oamenii, in noaptea Sfantului Andrei, incercau sa se apere de strigoi prin ungerea usilor, ferestrelor casei si ale grajdului cu usturoi. Femeile intorceau in aceasta noapte oalele si canile cu gura in jos, ca strigoii sa nu salasluiasca in ele. Cenusa era scoasa din soba, ca aceste spirite sa nu-si gaseasca adapost la caldura. Exista obiceiul de a se arunca paine prin curte, ca strigoii flamanzi sa nu caute prin casa de-ale gurii.

Pazitul Usturoiului

In noaptea Sfantului Andrei, in viata satului era prezenta o petrecere a tinerilor numita Pazitul Usturoiului. Fetele aduceau cu ele trei capatani de usturoi, care erau puse intr-o covata si pazite de o batrana la lumina unei lumanari. Dupa petrecere, usturoiul era impartit si asezat la o icoana. Era folosit in cadrul anului ca leac pentru vindecarea bolilor. Exista si obiceiul ca unele fete sa semene un catel de usturoi, si dupa modul in care incoltea si crestea, se faceau anumite pronosticuri matrimoniale.

29
nov.
14

Despre oameni si roboti

Despre oameni si robotiO fiinta umana lipsita de posibilitatea de a gresi nu mai este fiinta umana, ci fiinta robotizata. Insa lumea moderna, in mecanismele ei economico-sociale, functioneaza mai bine cu roboti. Prin nu se stie ce mijloace, fie explicit fie implicit, ea a ajuns la concluzia ca omul, cu defectele lui inerente, nu mai este o fiinta potrivita pentru ceea ce se cere de la el. De aceea, prin metodologiile, procesele si procedurile ei, incearca sa slefuiasca chipul unui altfel de om, mecanicizat.

Poate ca acesta este principalul motiv pentru care asistam in zilele noastre la incercarea de eliminare din umanitate a posibilitatii esecului. Sau poate ca nu e. Poate ca, de fapt, suntem noi cei care ne dorim sa nu mai avem de-a face cu oameni care pot gresi si pe care ii putem ierta, si cautam sa extirpam din cei din jur posibilitatea greselii, ca pe un “defect din fabricatie”. Poate ca daca am fi mai sinceri cu noi insine, am recunoaste faptul ca, in fond, nu ne place sa iertam. De aceea, in mod fatal, rabdarea defectelor celor din jur nu este pentru noi o valoare, o manifestare a dragostei care “iarta si uita”, ci in cele mai multe cazuri este doar o necesitate practica.

Simptomul clar al acestei mentalitati este dispozitia noastra de a accepta o supraveghere continua, totala, a tuturor aspectelor vietilor noastre. Întru aceasta, ne creem iluzia ca oamenii devin “mai buni” daca le restrictionam posibilitatea de a gresi, ca si cum nebunul legat in camasa de forta ar deveni sanatos prin aceasta restrictie.

“Ceea ce trebuie insa sa stim,”, spunea Mircea Vulcanescu, “cel putin noi acestia care crestem oameni, este ca tocmai aceasta nepotrivire perfecta, acest pas intre ideal si infaptuire, aceasta posibilitate de a rata, aceasta libertate pe care o avem in fiinta noastra, reprezinta in fond ceea ce face demnitatea vietii si valoarea care-o face vrednica de trait”.

Nu degeaba spune psalmistul: “Intru faradelegi m-am zamislit si intru pacate m-a nascut maica mea”. Posibilitatea de a gresi, sadita adanc in conditia noastra inca din creatie, reflecta una dintre frumusetile primordiale existente in om. Libertatea totala, neingradita, de a alege sa faci binele atunci cand poti sa nu-l faci, este singura libertate. Posibilitatea libertatii este de fapt posibilitatea exprimarii dragostei adevarate, care uneste contrariile eliminand distantele si barierele dintre fiinte. În aceasta libertate se vadeste, deci, inrudirea noastra cu Dumnezeu care daruieste fiintei umane acest mod de existenta mai presus de mecanicismul si imanenta acestei lumi.

Si atunci, de-abia atunci, intelegem grozavia nelegiuirii noastre, prin faptele si vorbele noastre descoperindu-ne de atatea ori luptatori impotriva acestei libertati a fiintei umane, acestei demnitati atat de frumoase cu care ea este inzestrata, oricare ar fi starea ei. Cum mai putem noi sa devenim mai umani, mai buni, mai drepti, de vreme ce ii tratam pe cei din jur ca pe niste roboti? Dar pesemne ca multi dintre noi nu mai vrem decat sa supravietuim…

Dar chiar daca am fi uitat de Hristos, chiar daca nu ne-ar pasa decat de noi si de familia noastra, si acolo gasim aceeasi invatatura. Caci si experienta parintilor arata ca parca mai mult isi iubesc copiii atunci cand acestia gresesc si se caiesc decat atunci cand nu gresesc. In acest act atat de simplu, pe care il savarseste de atatea ori in fiecare zi, parintele dovedeste si descopera, in mod implicit, aceeasi frumusete a libertatii umane prin care se manifesta iubirea.

Ne-au mai ramas deci doar aceste alternative: fie sa ne adancim in masa amorfa a lumii robotilor umani, fie sa incercam sa “crestem oameni”, cum zicea Mircea Vulcanescu. Sa crestem noi insine ca oameni, si sa ii ajutam si pe altii sa creasca ca fiinte umane, invatand sa apreciem cu totii valoarea imensa a posibilitatii greselii, fara de care nu exista nici iertare, nici dragoste.

29
nov.
14

Cand va ridica Dumnezeu suferinta?

Cand va ridica Dumnezeu suferinta?După ce suferinţa îşi va face treaba pe care o are de făcut, Dumnezeu o ridică. Nu-I este greu deloc lui Dumnezeu să ridice orice suferinţă. De aceea, când suferim, când persistă o durere, să gândim aşa: „Dumnezeu vrea să-mi facă un bine, iar eu mă fac că nu înţeleg, doar mă tânguiesc şi mă chinuiesc.” Acest lucru să-l vezi, anume că Dumnezeu vrea să-ţi facă bine.

Aceste lucruri le spun şi părinţilor în legătură cu copiii lor. Câteodată vin unii care sunt oameni duhovniceşti şi părinţi buni, atenţi la îndatoririle lor creştineşti, ca să se vaite despre copilul lor care a luat altă cale, pe care niciodată nu se aşteptau să o ia. Mă străduiesc şi le spun următoarele, nu ca să port doar o simplă conversaţie cu ei, ci pentru că eu cred -şi deja am văzut acest lucru în fapt – că lucrurile stau astfel: „Luaţi seama, poate că voi vă consideraţi nişte părinţi buni şi vă pasă de ceea ce se întâmplă cu copilul vostru, care se pierde pe o cale greşită, dar să ştiţi că Dumnezeu îngăduie aceasta copilului vostru, exact ca să vedeţi unele lucruri pe care nu le-aţi văzut încă. Se poate să aveţi înlăuntrul vostru un egoism, o părere bună despre voi înşivă, sau orice altceva la care nu aţi luat seama. Dacă voi veţi pricepe şi se va vindeca sufletul vostru de aceste păcate, de aceste patimi, se va vindeca şi copilul vostru. Dumnezeu va aduce copilul înapoi, pe drumul cel bun, pe calea cea dreaptă, lângă voi.” Şi, într-adevăr, în multe situaţii se întâmplă aşa.

In general însă, vreau să spun că, atunci când suferinţa nu ne mai este necesară, Dumnezeu o ia de la noi. Dacă ea continuă, dacă rămâne, înseamnă că ne este de folos. Şi de faptul că eu sunt indispus în această seară, se pare că era nevoie şi de aceea Dumnezeu a îngăduit. Deci, nu trebuie să spunem altceva decât ceea ce am spus. Altfel, dacă nu aveam această indispoziţie, n-am fi spus ceea ce am spus. Am fi vorbit despre alte lucruri, dar probabil că acestea ne-au fost de folos să le auzim în această seară.

Iubiţilor, socotesc că dacă luaţi aminte, dacă înţelegeţi puţin din ceea ce v-am spus, începeţi să înfruntaţi suferinţa în acest mod şi veţi descoperi că lucrurile sunt aşa cum le-am destăinuit.

Dar luaţi seama, să nu se zdruncine niciunul înlăuntrul lui, pentru că în ceasul în care auzim predica, se poate ca în noi să se cutremure totul. Şi zicem: Bine le spune părintele, dar nu se potriveşte, iscusit grăieşte, dar cum să facem? Nu, nu trebuie aşa! Dacă priveşti astfel lucrurile, deja ai pricinuit o mare pagubă sufletului tău. Ai auzit cuvântul lui Dumnezeu? Lasă-L să intre în inima ta şi să-şi facă treaba înlăuntrul tău. Nu te cutremura, nu reacţiona deloc.

Iubiţilor, cred că aceste cuvinte sărace pe care le-am grăit, luând lucrurile în serios, vor face tuturor şi mie un rrtare bine: din acest moment, când deja suntem în biserică şi ascultăm dumnezeiasca Liturghie, care este Raiul, împărăţia lui Dumnezeu, vom simţi că ne aflăm înlăuntrul acestora şi pocăinţa adevărată. Pocăinţa voită de Dumnezeu, autentică, din tot sufletul, nu pretinde în acel ceas nimic pentru sine, ci toată atitudinea omului înaintea lui Dumnezeu este aceasta: „Dumnezeul meu, chiar de-ar fi să mor în acest moment, să mor pentru iubirea Ta! Iar dacă vrei să trăiesc mii de ani, s-o fac pentru iubirea Ta! Să nu mă laşi să cad din nou în păcat!” Atunci, într-adevăr, din acest moment omul trece de la o stare la alta, poate merge din iad în Paradis, iar drumul mântuirii este cel mai scurt, aşa cum a fost pentru tâlharul de pe cruce. Ce fărădelegi n-a făcut acel tâlhar în viaţa lui! Dar acolo, pe cruce, lângă Hristos, când se sfârşea, în acel ceas, fără să aibă nici o altă nădejde, I-a arătat întreaga sa căinţă, nădăjduind în mila Lui, şi a auzit cunoscutele cuvinte ale Domnului. In timp ce era osândit la moarte, a luat atitudine corectă înaintea Domnului. Ce minunat este acest lucru! Cât de frumos este să stea omul înaintea lui Dumnezeu, ca unul pregătit să moară!

De aceea, Vechiul Testament ne învaţă: „Adu-ţi aminte de cele din urmă ale tale şi în veac nu vei greşi”. Să-ţi aminteşti că vei muri şi aceasta te va ajuta să nu păcătuieşti. Ceva asemănător este amintit şi în alte cărţi bisericeşti. Omul păcătuieşte pentru că voieşte să se bucure în această viaţă. Când este pregătit în orice moment să moară, cînd se gândeşte că în orice clipă poate să moară, atunci nu mai săvârşeşte păcatul. Tâlharul de pe cruce, când nu mai avea nici o nădejde să trăiască, în puţine clipe, a spus cuvinte pe care nu le-au spus nici ucenicii lui Hristos şi a înţeles lucruri pe care nici aceia nu le-au putut înţelege.

După ce mai înainte, mustrându-l pe celălalt tâlhar, i-a zis: „Nu te temi tu de Dumnezeu, că eşti în aceeaşi osândă cu El? Şi noi pe drept, căci noi primim cele cuvenite pentru faptele noastre; Acesta, însă, n-a făcut nici un rău!” în continuare a rostit acel cuvânt înfricoşător: „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni în împărăţia Ta”. Şi în acel ceas a primit făgăduinţa de la Domnul însuşi: „Amin îţi spun ţie, astăzi vei fi cu Mine în Rai!”

Astfel, în puţine clipe, tâlharul din cele mai de jos ale pământului, am spune ale iadului, s-a aflat în partea cea mai de sus a Raiului. Dacă s-a întâmplat să vedeţi în biserici imaginea pictată a celei de-a doua Veniri, aţi luat seama că primul intrat în Rai este înfăţişat tâlharul.

Aşadar, fraţilor, avem această realitate a suferinţei care sfâşie existenţa noastră până în străfunduri şi ne face să suferim tainic. Poate că deja ne-a şi înfricoşat vreodată, şi mintea noastră s-o fi dus cu gândul că puteam să şi murim. Este cel mai frumos gând! Mă iertaţi că zic aşa. Să trăim lucrurile aşa cum am spus mai sus. Este cu adevărat minunat să sufere cineva şi să simtă ceea ce am spus, să ia lucrurile aşa cum am spus. Desigur, eu sunt îndreptăţit să spun acestea în astă seară, pentru că sunt cam bolnav. De aceea v-am spus că vom duce discuţia în această direcţie, pentru că mă influenţează şi indispoziţia mea.

Este cel mai bun lucru să conştientizeze cineva şi să creadă că peste puţin timp poate să nu mai fie în această lume, că poate să plece în lumea cealaltă. Atunci, în acel moment, sufletul se dezleagă, se dezlipeşte şi se desface de toate lucrurile de care era legat, şi rămâne singur numai cu Dumnezeu. Şi omul, ajutat de anumite lucruri pe care le-a auzit, pe care le ştie, se pocăieşte înaintea lui Dumnezeu, şi astfel, se izbăveşte, îşi mântuieşte sufletul, simte într-adevăr că Raiul vine înlăuntrul lui şi conştientizează marele bine pe care îl aduce suferinţa. Şi oricât ar părea de ciudat, omul spune: „Nimic altceva nu foloseşte omenirii ca suferinţa!” Şi când spunem suferinţă, le înţelegem pe toate acestea împreună: boala, toată stricăciunea trupească a omului în general şi moartea. Dacă nu erau acestea, toţi am fi fost animale dezlănţuite, iar societatea ar fi fost o junglă. Dar ele există şi ne îmblânzesc pe noi, oamenii. Creştinul mai ales trebuie să privească astfel lucrurile, să valorifice, să exploateze suferinţa, încât continuu să se afle în Paradis.

Arhim. Simeon Kraiopoulos
Articol preluat din cartea Taina Suferintei, Editura Bizantina

Cumpara cartea „Taina suferintei”

29
nov.
14

De ce nu pot ierta ?

De ce nu pot ierta„Puțina greșeală a fratelui tău împotriva ta să o ierți din inimă, și vei primi iertare pentru toate păcatele tale, nenumărate, făcute înaintea lui Dumnezeu! Există oare ceva mai frumos și mai plăcut decât aceasta? Dacă nu iertăm din dragoste pentru Dumnezeu și pentru sfintele Lui porunci, atunci măcar pentru propriul interes să iertăm! Dar, vai, adesea nici cele mai înalte imbolduri ale binefăcătorului dezinteresat și nici chemările insistente ale propriilor noastre foloase nu sunt în stare să ne îndemne către iertare! Răutatea ne-a orbit într-atât, încât ne-a făcut să ne fim noi înșine cei mai mari dușmani.” (Arhimandrit Serafim Alexiev)

Lumea are un chip urât pentru că ne îndârjim unii împotriva altora. De fapt, noi nu vedem lumea așa cum e ea, ci vedem doar reflecția ei în sufletul nostru, vedem chipul pe care i-l dăm noi în mintea noastră și îl luăm ca fiind chipul ei real. Viața este o confruntare, iar eu mă lupt cu oricine am prilejul.

Ne concentrăm pe răul pe care ni l-au făcut alții, ca și cum acesta ar fi cauza răului de care suferim. Cel mai adesea chiar așa pare să fie. Numai că noi nu știm să ne alegem așa cum trebuie nici dușmanii, nici relele de care să suferim, și atunci nu mai înțelegem nimic. Putem alege răul de care să suferim, când totul vine asupra noastră, și mai ales împotriva noastră, fără ca noi să fim în stare să facem ceva? Alegem noi țara în care ne naștem, politicienii pe care îi avem, climatul economic, social, moral în care să trăim, sau măcar putem alege patronii la care ne putem angaja? Prea puține din acestea stau în puterea noastră, și uneori parcă toate la un loc concură ca să ne ofere cele mai rele condiții cu putință. Nu suntem un produs al mediului, cum credeau materialiștii dar, măcar ca senzație enervantă, nici nu ne putem dezvolta din cauza lui. Atunci rămâne să avem o ranchiună pură și dură la mai tot ce ne înconjoară. Suntem acri, nu mai putem ierta, punem pe seama oricui altcuiva toate eșecurile de care suferim. Trăim în lume dar suntem deja în iad.

Ne mai putem salva de aici? Ca să facem ceva ar trebui, mai întâi, să putem schimba ceva în modul de înțelegere. Nu avem perspectiva întregii vieți, sau a ansamblului mai amplu în care e prinsă viața noastră. Ne limităm la interesele imediate și terestre, la „binele” pe care îl vreau aici și acum, și pentru obținerea căruia somez întreaga lume din jurul meu, și chiar și pe Dumnezeu, ca să îl obțin. Nu e El răspunzător pentru toate? Probabil însă că dacă am ști planul Lui cu noi, dacă am sta să cugetăm în loc să ne aruncăm în cereri, am fi mult mai liniștiți.

E greu să ierți, e chiar imposibil. Nu putem face asta singuri. Vreau să iert jignirea, răul pe care îl sufăr din partea altora. Să iert, să uit, să fiu calm, să nu-mi pese. E o propunere pe care mi-o fac mie însumi. Am momente când cred că merge, știu însă că, totuși, nu pot definitiv. Fierbe sângele, nu pot să nu mă gândesc, să nu fac scenarii răzbunătoare. Nu pot să nu mă las robit de patima care nu mă lasă să iert.

Dacă însă e o pretenție a Lui, fără de care nu se poate, ce voi face? Atunci, ca să nu cad mai rău, trebuie să cer ajutorul. Desigur, al lui Dumnezeu. Doar El poate să îmi dea harul ca să pot înfrunta viața și, mai ales, întâlnirea de după ea.

29
nov.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-11-29

SÂMBĂTĂ
ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Luca
(XIV, 1-11)

n vremea aceea, într’o sâmbătă, a intrat Iisus să mănânce în casa unuia din capii fariseilor. Şi iată că un om bolnav de hidropică era înaintea Lui. Şi, răspunzând, Iisus a zis către învăţătorii de lege şi către farisei: „Este oare îngăduit a vindeca sâmbăta, sau nu?“ Ei însă au tăcut. Şi punându-Şi mâna pe el, l-a vindecat şi i-a dat drumul. Iar lor le-a zis: „Care dintre voi, de-i va cădea asinul sau boul în fântână, nu-l va scoate în chiar ziua sâmbetei?“ Şi n’au putut să-I răspundă la aceasta. Şi luând El seama cum cei poftiţi la masă îşi alegeau cele dintâi locuri, le-a spus o parabolă, zicând: „Când vei fi chemat de cineva la nuntă, nu te aşeza pe locul cel dintâi, ca nu cumva un altul mai de cinste decât tine să fie şi el poftit şi, venind cel care v’a chemat, pe tine şi pe el, să-ţi spună: Dă-i acestuia locul! Şi atunci, ruşinat, te vei urni să iei locul cel mai de la urmă. Ci, când vei fi chemat, mergi şi te aşază pe locul cel mai de la urmă pentru ca, atunci când va veni cel care te-a poftit, să-ţi spună: Prietene, mută-te mai sus! Atunci vei avea cinste în faţa tuturor celor ce stau la masă cu tine. Că tot cel ce se înalţă pe sine va fi smerit, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa“.
29
nov.
14

Apostolul Zilei : 2014-11-29

SÂMBĂTĂ
ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Ap. Galateni 1,

3-10

F-150x150raţilor, har vouă şi pace de la Dumnezeu-Tatăl şi de la Domnul nostru Iisus Hristos, Cel ce S-a dat pe Sine pentru păcatele noastre, ca să ne scoată pe noi din acest veac rău de acum, după voia lui Dumnezeu şi a Tatălui nostru, Căruia fie-I slava în vecii vecilor. Amin! Mă mir că aşa degrabă treceţi de la cel ce v-a chemat pe voi, prin harul lui Hristos, la altă Evanghelie, care nu este alta, decât că sunt unii care vă tulbură şi voiesc să schimbe Evanghelia lui Hristos. Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o, să fie anatema! Precum v-am spus mai înainte, şi acum vă spun iarăşi: Dacă vă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit, să fie anatema! Căci acum caut bunăvoinţa oamenilor, sau pe a lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aş plăcea încă oamenilor, n-aş fi rob al lui Hristos.



Blog Stats

  • 312.842 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Ajunul Bobotezei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat Ce simbolizeaza semnul Crucii savarsit de credinciosi? ce să fac?” cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria darul lui Dumnezeu De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Doamne DUMNEZEU Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Familia Familia creştină Focsani fraților! Hristoase Hristos Icoana Icoanele in cultul ortodox Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Purtarea crucii Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Omul „Părinte