Arhivă pentru 5 decembrie 2014

05
dec.
14

Antidepresiv ortodox

antidipresantEste uimitor cum oamenii sunt tentați să complice totul! Dacă ceva nu merge bine, încep să se moleșească și numesc această stare depresie. Știu asta pentru că și eu sunt la fel. Despre felul cum poți ieși de sub presiunea depresiei s-au scris tone de articole. De obicei se propun câteva variante: ceaiuri calmante, vizită la psihoterapeut, practicarea sportului ș.a.m.d.

Totul pare corect, totul este adevărat, dar oare câți dintre cei cu depresie urmează aceste sfaturi? Și sunt ele necesare? Îi pot ajuta pe toți?

Am cunoscut-o pe Natalia acum șapte ani la coadă la consultație la ginecolog. Natașa – o femeie înaltă, slăbuță, brunetă, cu o privire tristă, inexpresivă. Amândouă ne pregăteam să devenim mame: eu – fericită, ea – nu foarte. O asemenea femeie nefericită încă nu mi s-a întâmplat să întâlnesc. Din ochii ei gri, mă privea abisul.

Ea mi-a povestit că s-a măritat din dragoste, dar soțul s-a dovedit flușturatic. Nu lucra și-i plăcea să bea. Și, în general, Natalia n-a avut noroc în viață. Imediat după școală nu a putut să intre la drept. Tatăl i-a murit când Natașa era încă mică. Ea a rămas singură cu mama. Au trăit greu, uneori Natașa se ducea la prietene la cină. Pilmeni și șnițelele împodobeau masa numai la sărbători mari. Natașa a început să lucreze devreme ca bonă într-o grădiniță, apoi la o fermă ca mulgătoare. Mama Natașei era o fire dominantă și Natașa se temea de ea, ascunzându-și cu grijă stresul emoțional. Natașa s-a bucurat foarte mult când mama ei s-a căsătorit și s-a mutat într-o altă zonă.

În acel an, iarna a fost foarte aspră, combustibilul ieftin aproape că n-a ajutat-o și odată s-a întâmplat ceva groaznic: a ars casa. Natașa s-a salvat ca printr-un miracol. A trebuit să plece din satul natal, întrucât nu a putut găsi nici de lucru și nici unde să locuiască.

Natașa a hotărât să se mute la Moscova. S-a oprit ea la niște rude foarte îndepărtate, – a șaptea spiță de la roată. Curând ei au rugat-o politicos să plece. A urmat angajarea la o firmă cunoscută. Firma era faimoasă, dar cam lacomă: plata era puțină. Se considera că fiind manager pe vânzări trebuie să alergi foarte mult, ca un lup. Natașa era o fată insistentă și a dobândit curând clienți VIP. Ea era convinsă că munca ei este apreciată și ea iubită. Și-a construit planuri de viitor. Ce lovitură uimitoare a primit când, într-o dimineață, a fost rugată să-și scrie demisia. Ulterior, a aflat că una din firmele de care se ocupa Natașa de câteva luni a semnat, în sfârșit, un contract pentru o sumă mare. Dacă Natașa nu ar fi fost “rugată” să-și scrie demisia, ea ar fi primit un procent substanțial…

Deznădejdea este un păcat mare. Noi, ortodocșii, știm asta, deși adeseori uităm să luptăm cu această boală teribilă, iar ca să fim exacți, cu spiritul. Te spovedești, vorbești cu preotul – și îți este mai ușor.

Noi mergem la spovedanie – omul nebisericesc caută alte metode.

Natașa a stat o lună în clinica de psihoterapie. Discuțiile psihologice, somnul medicamentos, terapia – totul a fost excelent și, se pare, totul a ajutat-o. Dar când ieși din spital, ce va urma? În continuare nu are nimeni nevoie de tine, forfota continuă.

Natașa s-a angajat în altă parte. Cât timp a stat în spital, cea de-a doua cameră din apartamentul închiriat a fost luată de Igor – viitorul soț. Simpatic, înalt și, cel mai important, atât de serviabil. Natașa nu putea să nu se îndrăgostească. S-a dovedit că Igor este un gigolo obișnuit, în plus și bețiv: lucra o săptămână pe an și, dacă apărea bănuțul, îl bea imediat. Natașa a înțeles că a făcut o mare greșeală, dar era prea târziu. Prin ce minune a purtat și a născut primul copil, numai Dumnezeu știe. Curând a apărut și al doilea.

Coada la ginecolog se mișcă întotdeauna încet, dar discuțiile reduc timpul. Mi-am adus aminte de această cunoștință periodic, nici eu nu știu de ce. Mi-a intrat în suflet abisul din privirea Natașei. Poate pentru că nu i-am adresat niciun cuvânt de mângâiere, nu am încurajat-o. Mult timp mi s-a derulat în minte frazele pe care ar fi trebuit să i le spun. Ar fi trebuit s-o invit la biserică. Dar mi s-a părut că ne vom mai întâlni.

Și ne-am întâlnit peste șapte ani, pe 1 septembrie. Copiii noștri erau cam în aceleași clase. Am recunoscut-o imediat pe această cunoștință întâmplătoare de la cabinetul de ginecologie. Era puțin schimbată la exterior. Tot slabă, aceeași ochi gri, deși privirea nu mai era de animal încolțit, iar pe frunte avea câteva riduri subțiri. Culoarea roșie a bluzei se reflecta pe pielea închisă la culoare.

– Cum o duci, Natașa? Ce s-a mai schimbat? – am întrebat-o eu.

– Știți, Tania, am fost în pragul sinuciderii. Vă imaginați: copiii erau flămânzi, bani deloc. Chiria nu aveam cu ce s-o plătesc. Ajutor de nicăieri. În plus, soțul a început să dispară cu zilele; lumea îmi spune că l-a văzut ba ici, ba colo, cu o bețivancă. M-am hotărât și l-am alungat. Viața mi-era distrusă. Încotro s-o iau cu doi copii mici? Dar s-a întâmplat ca mama să se mute la mine. N-a avut parte de-o viață așezată. Mi s-au dezlegat mâinile, am început să lucrez. La serviciu m-am împrietenit cu o femeie credincioasă, care mi-a spus o frază miraculoasă, pe care eu o repet cu tărie de câte ori tristețea îmi năvălește sufletul: “Slavă lui Dumnezeu pentru tot!” Și, într-adevăr, slavă Domnului pentru tot. Tatăl meu a murit devreme, dar acest lucru mi-a călit caracterul. Mi-a ars casa, m-am mutat la Moscova – aici sunt mai multe posibilități! Facultatea de drept? – Dar ce avocat va ieși din mine? Da, odată am făcut greșeala să mă mărit, dar am niște copii minunați. Nu demult, mi-au dat jumătate de normă pentru că firma este în prag de închidere, dar slavă lui Dumnezeu – acum am mai mult timp să-l petrec cu copiii. Cu mama mă înțeleg bine, vă imaginați! Acum mama mi-e cea mai bună prietenă. Cu anii ea s-a muiat, nu mai este ca înainte, când mi-era de ajuns o privire ca inima să-mi cadă în călcâie. Acum se sfătuiește cu mine de la egal la egal, nu mă mai presează moral, nu-mi mai dictează cum să trăiesc. Da, totul e bine acum. Și, dacă ceva nu e în regulă, nu uit să-mi repet: Slavă lui Dumnezei pentru tot!

M-am împrietenit cu Natalia, copiii noștri sunt nedespărțiți! Ea are niște băieți extraordinari, care învață bine. Eu cu fetele suntem adesea musafirii lor. Svetlana Vladimirovna, mama Natașei, ne tratează mereu cu covrigei delicioși presărați cu zahăr pudră. “Slavă Domnului pentru tot!”, – ne spunem de fiecare dată când ne întâlnim!

Natalia a învățat de la mine să fie optimistă. Și eu îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce am: și pentru raza jucăușă de soare, care nu mă lasă să dorm în dimineața de duminică; și pentru o mulțime de lucruri, care nu mă lasă să mă plictisesc; și pentru apusul de soare auriu și transparent; și pentru floarea albă, delicată de pe lângă aleea din parc, care mi se înclină de fiecare dată, când trec pe lângă ea! Și pentru încă o zi, dată mie de Tatăl milostiv pentru pocăință. Slavă lui Dumnezeu pentru tot!

05
dec.
14

Lumânarea – o antenă ce ne pune în legătură cu Dumnezeu

candela_si_lumanari– Părinte, atunci când aprindem o lumânare, să spunem că o facem în cutare scop?

– O aprinzi. Dar unde o trimiţi? N-o trimiţi undeva? Prin lumânare cerem ceva de la Dumnezeu. Când o aprinzi şi spui: ,,Pentru cei ce suferă trupeşte şi sufleteşte şi pentru cei ce au mai mare nevoi,”, în aceştia sunt cuprinşi şi vii şi morţii. Ştiţi câtă odihnă simt cei adormiţi când aprindem o lumânare pentru ei? Astfel dobândeşte cineva comuniune duhovnicească şi cu cei vii şi cu cei adormiţi. Lumânarea, în puţine cuvinte, este o antenă ce ne pune în legătură cu Dumnezeu, cu cei bolnavi, cu cei adormiţi.

– Părinte, dar tămâia de ce o ardem?

– O aprindem spre slavoslovirea lui Dumnezeu. Îl slăvim şi Îi arătăm recunoştinţă pentru marile Lui faceri de bine săvârşite în toată lumea. Tămâia este şi ea un prinos. Şi după ce o oferim lui Dumnezeu şi Sfinţilor tămâind icoanele, tămâiem după aceea şi icoanele vii ale lui Dumnezeu, adică pe oameni. Să puneţi inimă în toate, fie că cereţi ceva lui Dumnezeu, fie că Îi mulţumiţi. Prin lumânare spun: „Dumnezeul meu, Îţi cer cu toată inima mea să-mi împlineşti o cerere”. Iar prin tămâie spun: „Iţi mulţumesc, Dumnezeul meu, cu toată inima pentru toate darurile Tale. Îţi mulţumesc că-mi ierţi multele mele păcate şi nerecunoştinţa lumii şi nerecunoştinţa mea cea multă!”

Din Cuviosul Paisie Aghioritul, Trezire duhovnicească, Editura Evanghelismos, 2003, p. 162

05
dec.
14

Femeia credincioasă să rămână alături de bărbatul necredincios?

casatorie_timpurieCelorlalţi le grăiesc eu, nu Domnul: Dacă un frate are o femeie necredincioasă, şi ea voieşte să vieţuiască cu el, să nu o lase. Şi o femeie, dacă are bărbat necredincios, şi el binevoieşte să locuiască cu ea, să nu-şi lase bărbatul. Căci bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă şi femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credincios.

Altminterea, copiii voştri ar fi necuraţi, dar acum ei sunt sfinţi. Dacă, însă, cel necredincios se desparte, să se despartă. În astfel de împrejurare, fratele sau sora nu sunt legaţi; căci Dumnezeu ne-a chemat spre pace. Căci, ce ştii tu, femeie, dacă îţi vei mântui bărbatul? Sau ce ştii tu, bărbate, dacă îţi vei mântui femeia? Numai că, aşa cum a dat Domnul fiecăruia, aşa cum l-a chemat Dumnezeu pe fiecare, astfel să umble. Şi aşa rânduiesc în toate Bisericile.  (I Corinteni 7, 12-18)

***

Ce l-a determinat pe Sfântul Apostol Pavel să recomande ca femeia credincioasă să rămână alături de bărbatul necredincios? Răspunsul îl găsim în taina iubirii, singura care poate schimba omul. Dragostea faţă de persoana iubită te face să renunţi la vicii considerate parte din fiinţa ta şi să te desparţi de obiceiuri cultivate îndelung. Dragostea transformă omul atât de mult, încât el însuşi se miră de puterea sufletească izvorâtă din iubire.
Referindu-se la puterea iubirii, Sfântul Ioan Scărarul exclamă: „Fericit este cel care are o aşa dragoste faţă de Dumnezeu, precum are cel îndrăgostit de iubita sa”. În acest context, înţelegem de ce „bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă şi femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credincios”. Atunci când între ei există iubire, imposibilul devine posibilitate, cel mult depărtat de Dumnezeu găseşte calea credinţei prin credinţa celei iubite.

Pe de altă parte, iubirea deschide drumul cunoaşterii, al descoperirii sufletului, al primirii şi al oferirii. Iar atunci când necredinciosul iubit şi iubitor descoperă în adâncul sufletului iubit taina credinţei şi o vede intim legată de viaţa celui de lângă el, iubirea multă îl învaţă să fie şi el credincios. Căsătoria naşte familia, iar familia a fost numită „biserica mică”.

În Biserică fiecare priveşte în aceeaşi direcţie, privirile sunt unite de persoana Mântuitorului Hristos; de aceea, şi în familie esenţial este ca privirile să se unească şi să se îndrepte către aceeaşi direcţie. Această unire a privirilor este efectul iubirii, pe când găsirea direcţiei celei bune este darul credinţei. Cel necredincios găseşte direcţia bună prin cel credincios, deşi poate dura ani până această unire în priviri se împlineşte. Indirect, apostolul neamurilor îndeamnă aici la multă răbdare, pentru că dragostea este „îndelung răbdătoare”.

Sursa Ziarul Lumina

05
dec.
14

Ai adus bani, ai alungat bucuria

0_c87b2_8c3e1137_XLÎmi aduc aminte de o povestire populară, cu multe învăţăminte: era un om foarte bogat, iar la marginea domeniului său locuia un familist sărac, care făcea eforturi să supravieţuiască. Acesta muncea cu ziua şi avea mulţi copii, însă bucuria împărăţea în mijlocul acestei case. La un moment dat, bogatul s’a hotărât să-l ajute pe sărac. A luat un săculeţ plini cu bani de aur şi i l-a dus.
De obicei, în fiecare seară, în casa săracului, după masă, copiii cântau, râdeau şi se jucau. În seara aceea se aşternuse o tăcere adâncă. Casa săracului ajunsese asemenea unui mormânt tăcut. Bogatul, obişnuit să audă strigătele copiilor, râsetele şi cântecele lor, era derutat că nu se mai auzea nimic. Şi-a ascuţit urechile, aştepta, aştepta… dar degeaba.
După puţin timp, în loc să audă cântece, a auzit ţipete, certuri. Începuseră să se facă auzite tot felul de proteste, bombăneli. Tatăl spunea: „Cu banii ăştia o să cumpărăm o casă mare, mai încăpătoare, pentru noi.” Mama spunea: „Să-i păstrăm pentru când se vor mărita fetele.” Cel mai mare dintre copii, care avea o barcă de pescuit, spunea: „Renunţaţi la toate acestea, ca să-mi pot lua o barcă mai bună, cu care să prind peşte mai mult!” Celălalt frate îşi dorea altceva. Şi aşa, în puţină vreme, au ajuns să se bată, cărându-şi unul altuia pumni cu nemiluita, moment în care tatăl a strigat: „Opriţi-vă o clipă! Să ne liniştim.” A apucat săculeţul, s’a dus la bogat şi i-a spus: „Ia-l înapoi, fratele meu. Mi-ai adus bani şi ai alungat bucuria din familia mea.” Şi săracul s’a reîntors la casa sa. În seara următoare, s’au auzit din nou glasurile voioase şi cântecele copiilor.

De multe ori, bogăţia şi grijile aduse de ea răpesc bucuria vieţii pe care bogaţii cred că o au.

 

Sursa: Ahimandritul Epifanie Theodoropulos, Toata viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm, editura Predania, Bucureşti, 2010
05
dec.
14

Postul limbii

postul limbiiCel mai greu mi se pare postul limbii. Limba este o gură de iad. Atâta mai vorbim, atâta mai clevetim, atâta mai povestim, atâta mai mărim minciunile de prin sat pe care le mai auzim, încât ne întrebăm dacă mai aude Dumnezeu sau nu rugăciunea noastră. Ce-ar fi dacă ne-am uita la noi şi în inima noastră, ne-am uita la copilaşii noştri cum îi creştem, ca să dăm socoteală pentru fiecare?

Extras din Mi-e dor de Cer, Viața părintelui Ioanichie Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 525

Cel ce posteşte de bucate, posteşte zădarnic dacă postul lui nu este însoţit şi de postul celălalt, sufletesc: postul de rele. Postul de rele, postul de păcate este obligatoriu, mai ales postul gurii. De pildă, dacă bârfeşti, chiar daca nu mănânci nimic, tot în iad te duci.

Cine osândeşte pe altul, acela e mai vinovat decât cel care nu posteşte, pentru că intră în drepturile lui Dumnezeu. De aceea Părinţii ne îndeamnă mai ales la acest post al gurii, cum spune psalmistul: „Pune, Doamne, pază gurii mele“. O vorbă odată spusă, nu mai poţi fi stăpân pe ea. Zboară de la tine şi este mereu comentată şi răstălmăcită în toate chipurile. De aceea, ţine-ţi-o pe loc, mai ales când e vorba de un cuvânt rău. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că de asta sunt dinţii şi buzele în faţa limbii, că doar-doar vom putea înfrâna această limbă şi Doamne, Doamne, cât venin şi cât vicleşug ştie ea să verse de multe ori!

Extras din Parintele SOFIAN, Editura Bizantina, 2007

05
dec.
14

Petiție pentru canonizarea Părintelui Arsenie Boca

000222La 25 de ani de la plecarea la Ceruri a Părintelui Arsenie Boca, Asociația Civic Media lansează un apel către Patriarhia Română și Biserica Ortodoxă Română, în care cere începerea demersurilor necesare canonizării Sfântului Ardealului. În acest sens, Civic Media a lansat și o petiție pe Internet intitulată ”Pentru Canonizarea Părintelui Arsenie Boca – Sfântul Ardealului”.

Cei care doresc să semneze această petiție o pot face AICI.

Redăm mai jos textul integral al petiției:

”Părintele Arsenie Boca, ieromonah, teolog și pictor ortodox român, născut la 29 septembrie 1910 la Vața de Sus, judeţul Hunedoara, a fost stareț la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus și, apoi, la Mănăstirea Prislop. Datorită personalității sale şi darului de văzător cu duhul, mii de credincioși veneau să-l asculte. Însă, tot din acest motiv, a fost hărțuit de Securitatea bolşevică. A fost unul dintre martirii comunismului, fiind închis la Securitatea din Brașov, dus la Canal, închis la Jilava, București, Timișoara și la Oradea. După 1959, i s-a interzis activitatea preoţească până la moarte, care a survenit la 28 noiembrie 1989. La mormântul său de la Mănăstirea Prislop din Țara Hațegului se perindă, zilnic, sute de pelerini, iar la sărbătorile aniversare vin zeci de mii de credincioşi din întreaga ţară, care atestă prin mărturiile lor minunile săvârşite de Părintele Arsenie Boca. Pentru că evlavia populară vorbeşte de la sine, cerem Patriarhiei Române, Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, să înceapă demersurile fireşti pentru canonizarea Sfântului Ardealului.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!”

05
dec.
14

Nu este corect să ne plângem că Dumnezeu nu ne ascultă

rugaciunea-este-vorbirea-mintii-cu-dumnezeuRugăciunea este înălţarea sufletului spre Dumnezeu sau o convorbire intimă cu Dumnezeu. Pentru omul pragmatic, care caută un sens în orice acţiune, Sfântul Ioan Scărarul dă următoarea definiţie: “Rugăciunea este, după însuşirea ei, însoţirea şi unirea omului şi a lui Dumnezeu; iar după lucrare, susţinătoarea lumii”.

Aşadar, rugăciunea este un dialog cu Dumnezeu, o întâlnire şi o relaţie intimă cu Dumnezeu. Dacă de multe ori, încercând să ne rugăm, nu putem stabili o convorbire cu Dumnezeu, părându-ni-se că Dumnezeu este absent, trebuie să găsim cauzele acestei situaţii. Nu este corect să ne plângem că Dumnezeu nu ne ascultă, dacă luăm în considerare caracterul reciproc al unei relaţii şi observând faptul că Dumnezeu are mai multe temeiuri decât noi de a se plânge.

Noi ne plângem că El nu ni se manifestă în cele câteva minute pe care I le rezervăm. Ce putem spune atunci de cele douăzeci şi trei de ore şi jumătate, în timpul cărora Dumnezeu bate la poarta noastră şi ea este închisă? Dumnezeu are delicateţea să nu înfiripe cu noi un dialog într-un moment inoportun. Oamenii sensibili erau convinşi de acest lucru.

Din Andrei Andreicuţ, Morala Împărăţiei, Editura Renaşterea, Cluj Napoca, 2011

05
dec.
14

“Doamne, miluieşte-ne!”

mon_04Cu puţin timp înainte de cutremurul din 1977, Părintele Arsenie ne-a spus o istorioară: „Un sfânt avea un ucenic pe care-l ţinea aproape. Sfântul a plecat pentru un timp în altă parte, pentru nişte probleme.

Ucenicul, ramânând singur, s-a gândit să meargă la o mănăstire, ca să vadă cum trăiesc călugării. Ajungând acolo, i-a plăcut nespus de mult, fiindcă se cântau cântece de slava lui Dumnezeu. După ce se întoarce înapoi, îi spune sfântului părinte cum a fost la mănăstire şi ce a auzit, zicând:

– Părinte, să ştii că noi nu ne mai mântuim.

– De ce, mă? – îl întreaba părintele.

– Parinte, dumneata te rogi numai atât: «Doamne miluieşte-­ne!» ; ei acolo cânta frumos şi să ştii că eu mă duc acolo.

– Du-te! – i-a spus, iar după ce a plecat ucenicul, sfântul s-a pus în genunchi şi a zis: «Doamne, arată-i adevărul».

Când ucenicul a ajuns la mănăstirea aceea, călugării cântau, dar, iată că, dintr-o dată, începe un cutremur de pământ şi toţi călugării lasă cântările, se pun în genunchi şi încep să se roage: «Doamne miluieşte-ne». Atunci, ucenicul s-a întors înapoi la sfânt şi i-a zis :

– Dacă au lăsat cântecele şi se rugau «Doamne miluieşte-ne», înseamnă că «Doamne miluieşte-ne» e mai mare.”

„Si voi tot aşa să vă rugaţi”- a zis Părintele.

Nu după mult timp, când a fost cutremurul acela de pământ (1977), Părintele Arsenie a auzit o voce care zicea: “Nu ieşi, ca mori”. După cutremur, fiind salvat, şi-a făcut o cruce şi a spus: „Doamne, îţi mulţumesc că m-ai salvat!”. Aceasta ne-a spus-o soţia părintelui Bunescu, care ştia de la Părintele Arsenie. (Morar Gheorghe, Ucea de Sus)

Din “Noi marturii despre parintele Arsenie Boca”, editura Agaton, 2005

05
dec.
14

“El a fost pregătit la 20 de ani să mă ia de soţie şi a vrut să-i fiu mama copiilor lui”

familia-lilianei“Ca o minune m-am făcut multora, iar Tu eşti ajutorul meu cel tare.” (Psalmul 70, 8)

Începutul relaţiei noastre nu este demn de urmat, dacă aş lua-o de la capăt, aş proceda altfel, aş da dovadă de mai multă înţelepciune şi răbdare, dacă aş pune pe cântar plăcerea şi viaţa frumoasă de familie, cu siguranţă, că a doua balanţă ar ieşi învingătoare!

Eu şi actualul meu soţ ne-am cunoscut la 18 ani, respectiv 19, eram în primul an de facultate. Nu are rost să mai spun de aventurile anterioare, pentru că le-am făcut faţă, cu ajutorul lui Dumnezeu, cu toate că a fost enorm de greu. Doar diavolul mereu îmi şoptea că fetele de vârsta ta…duc o altă viaţă!

Nu! Până la 19 ani am fost foarte pe poziţie, deşi nu aveam inima rece (poate era mai bine aşa!), însă ştiam clar că dacă fac acest pas, Dumnezeu se va dezamăgi foarte mult de mine, nu mai zic de părinţii mei, viaţa mea de familie nu va fi aşa cum mi-o doresc, iar băieţii cu adevărat buni se vor îndepărta de mine! Aici nu mă refer la aceia pe care noi îi credem buni și la un moment dat ajung să ne zică să ne culcăm cu ei! Nu! De aceia să te ferească Dumnezeu! Spun aici de adevăraţii bărbaţi, care îşi caută o femeie adevărată pentru tot restul vieţii!

La 19 ani a început lupta reală, pentru că l-am întâlnit pe cel căruia nu aveai să-i reproşezi nimic, cel pe care îl simpatizau multe fete, cel care m-a cucerit din prima clipă când l-am văzut cu cartea în mână, iar candeluţa ardea pe policioara de lângă el, în camera lui de cămin!

În acea clipă mi-am zis: “Ăsta e al meu!”

Dragoste la prima vedere a fost şi din partea lui, doar că nu 100%, deoarece eram coafată, machiată, cu cizmuliţe şi poşetă roz cu pene, deci, m-a ţintit cu privirea, dar nu intram chiar în toate “standardele” unui băiat de la ţară, care a crescut numai cu mama. S-a gândit săracul: “Dac-o duc pe asta la mama acasă, cred că fac cale întoarsă şi eu o dată cu ea!” Aşa că… era îndrăgostit, însă foarte rezervat!

M-a condus într-o seară acasă, după ce le făcusem plăcinte cu brânză la cămin şi a încercat să-mi spună că sunt perfectă, doar că… ar trebui să mai îndrept ceva! M-am gândit foarte mult la vorbele lui. Orgoliul îmi zicea că trebuie să mă placă aşa cum sunt, dar conştiinţa îmi spunea că dacă îl iubesc, trebuie să mă dau după el, poate, într-adevăr nu e bine să fiu atât de mandră, el mă vroia… mai smerită!

A venit o zi în care am mers mai mulţi studenţi la sinistrații din Cosmeşti, să-i ajutăm. Acolo trebuia să dăm butuci de lemne din mână-n mână, să-i mutăm dintr-o parte în alta. Nu ştiu cum se făcuse că din mulţimea de fete şi băieți, tocmai eu nimerisem la baza grămezii, adică, doar eu trebuia să mă aplec la fiecare butuc şi să-l transmit mai departe. Nu mi s-a părut ceva imposibil sau foarte greu, aşa că am demarat operaţiunea şi după vreo 5 minute, începuse să facă băieţii glume că vin cam repede butucii, deci, Liliana e fată puternică şi isteaţă!

Ei, iată, că după ce am urcat în autobuz, înapoi spre cămin, prietenul meu mi-a rezervat loc lângă el, mi-a dat blana lui, pentru că era iarnă şi îngheţasem şi mi-a spus atunci: “Astăzi am cunoscut o altă Liliană, o Liliană simplă, frumoasă, chiar de avea baticul pe cap! Îmi place că eşti mereu elegantă, dar elegante pot fi multe femei, eu căutam femeia care să poată să fie şi… ţărăncuţă! Numai cu ea poţi face casă şi creşte copii! Nu credeam că poţi să fii aşa! Astăzi m-am îndrăgostit atât de mult de tine…!” Iar în faţa căminului, ne-am sărutat pentru prima dată.

Au urmat multe, relaţia noastră e de roman, dar acum vreau să spun cum au decurs lucrurile după ce în vară, după anul I, am hotărât că vrem să mergem împreună pe acelaşi drum!

Ne-am angajat ambii la un restaurant ca și chelneri şi munceam cu drag şi spor… pentru bugetul familiei! Nefiind căsătoriţi, nu puteam beneficia de o cameră în căminul pentru familişti, aşa că am stat până în următoarea vară la el la cămin. Asta nu a însemnat că am început să nu mai am chef de carte, învăţam la fel de bine şi eu şi el, eu eram şefă de grupă, toţi profesorii mă cunoşteau, nu-mi puteam permite să absentez. Chiar dacă trăiam în desfrânare din punct de vedere creştineşte, din punct de vedere social noi eram o familie, eu găteam, spălăm, călcam, banii îi aveam împreună, deci, toţi colegii ştiau că relaţia e cât se poate de serioasă. Cu ajutorul lui Dumnezeu ne-am şi cununat, căsătorit civil, am obţinut şi o cameră în căminul pentru familişti, aşa că în anul I de master, am primit cu mare bucurie vestea că vom deveni părinţi, cu toate că fusesem admisă la taxă la master, doar soţul era în anul IV la facultate, la buget, deci nu plătea căminul. Mai aveam uneori temerea că ne va fi greu, dar nădăjduiam la Domnul, soţul mai lucra pe ici, pe colo. Când a venit primul copil în familia noastră, a venit şi marea bucurie: că voi primi indemnizaţie pentru mame studente în valoare de 600 lei, şi alocaţia 200 lei, deci, era raiul pe lângă viaţa ce o duceam singuri cu 400 lei pe lună.

Nu absentam decât cu motive întemeiate de la ore, mi-am luat disertaţia cu 10, examenele la fel, doar 8, 9, 10. Bebe creştea, noi ne-am mai îmbogăţit un pic, şcoală făceam, slavă Ţie Doamne, nu ne-am aşteptat să fie atât de bine!

Când primul copil avea un an şi două luni, iarăşi am rămas însărcinată, terminasem numai primul an de master. În următorul an, s-au dat locuri mai multe pentru basarabeni la master, aşa că m-am înscris la al doilea master şi am luat un loc la “fără bursă, fără taxă!” E perfect, măcar nu plătesc căminul, în plus, fac şi Marketing în afaceri, că-mi plăcea acest domeniu!

Burtică, copil de un an şi câteva luni acasă, două programe de masterat… A fost anul cel mai greu din viaţa mea, dar am reuşit! Am mers şi la ore, soţul stătea cu băiatul, mi-am făcut şi teza de master, burtica a crescut frumos şi fără probleme! Pe 15 mai, chiar de ziua mea de naştere, am născut natural cel de-al doilea băieţel. Peste o săptămână eram pregătită şi în formă pentru sesiunea de vara, iar în iulie, am susţinut teza de master la MFB cu nota 10. Deci, un an pe cât de greu, pe-atât de încununat de succese!

În următoarea vara, trebuia să susţin cea de-a doua teză, însă am avut careva probleme şi am amânat-o pentru iarnă. Între timp ne-am mutat în Iaşi, acolo găsise soţul de muncă. Iarna a fost foarte grea, nămeții atât de mari, încât nu am putut ajunge pentru susţinerea tezei, deşi era gata demult. Am susţinut-o în următoarea vara, când aveam şi 4 luni de sarcină cu al treilea băieţel, la fel, cu nota 10.

Deci, se poate, fetelor! Numai dorință să aveţi! Glumeau colegele mele deseori: “Ţie trebuie să-ţi facă statuie ASE-ul! Ai fost nu doar o studentă bună, dar şi o mamă eroina!”

În aceste condiţii ne-am croit drumul prin viaţă, fără vreun ajutor material de la părinţi, dar cu mare dorinţă de a face carte, dar în acelaşi timp, de a plăcea Domnului! Şi ajutorul lui Dumnezeu l-am simţit de nenumărate ori, uneori, chiar imediat. Mi-amintesc o dată, rămăsesm fără bani, soţul era la serviciu, trebuia să ia salariu azi, mâine, dar eu, plimbându-mă cu primul băiat, mi-a zis că vrea un covrig. Când am văzut că nu am 50 de bani să cumpăr un covrig, mi-au dat lacrimile în stradă şi mă gândeam: “Doamne, să ajung să nu pot cumpăra un covrig…” La doi paşi, am găsit 1 RON şi am cumpărat 2 covrigi şi am dat slavă lui Dumnezeu! Seara a adus şi tati salariul.

Altă dată, iarăşi, s-au epuizat prea repede resursele financiare, pentru că răcisem. Deci, întotdeauna ne-am descurcat cu chiria, serviciile, mâncarea, dar dacă venea vorba de medicamente sau haine…. ieşeam pe minus. Aşa că banii pentru cămin s-au dus pentru medicamente. Şi nu ştiam ce să facem, am mai împrumutat de câteva ori, dar nu poţi la infinit şi aşa am început să vorbesc cu Dumnezeu.

Seara ne sună o cumătră de la Bucureşti, care era necăsătorită şi câştiga cât de cât, ne întreabă ce mai facem şi ne roagă să-i dăm un cont de card că vrea să ne transmită nişte bani pentru finuţul. N-a trimis nici mai mult, nici mai puţin, atât cât trebuia să achităm chiria! În aceste momente îl simţi pe Dumnezeu în tine, lângă tine, parcă nu în Cer, că e prea departe… faci metanii şi-I multimesti cu lacrimi că face atâtea minuni cu tine!

Momente grele sunt, nimeni nu spune că dacă te căsătoreşti repede, e numai lapte şi miere! Însă, cum spun şi Sfinţii Părinţi: “Cu traiul comod, nimeni nu s-a urcat la cer!”

Dumnezeu ne încearcă răbdarea, vrea să vadă de ce jertfă suntem în stare, câtă iubire putem oferi celuilat. Şi ne dă, frumos spunea cineva: “Nu ştim noi a cere, câte ştie Dumnezeu a da!”

Ce se întâmpla dacă nu mă căsătoream de la 19 ani? Simplu! Desfrânam câţiva ani cu prietenul meu, rămâneam cu acelaşi orgoliu şi înfumurare specifice unei femei “emancipate”; dacă iubitul meu nu făcea ceva cum vroiam eu, probabil mă aruncam în braţele altor admiratori, care îmi puteau oferi ceva… nou, din toate punctele de vedere. Cu siguranţă că sufeream când îmi vedeam prietenele cu copilaşi în braţe, alături de soţii lor, fericite şi-mi reproşam şi regretam că nu am fost în stare să am alături bărbatul căruia i-am oferir bucuria de a fi primul şi ultimul din viaţa mea, deci, mă consideram, din start, o ratată cu facultate şi două masterate!!!

Şi ca să nu crap chiar de invidie pentru femeile demne de bărbaţi buni, pentru că acelea îi merită şi îi au, femeile care oferă şi caută iubire, nu sex1, îmi înnecam amarul desfrânând din nou, încercând să mă amăgesc că toţi bărbaţii vor doar ceva de la femei, că nu exista iubirea adevărată, că e frumos şi bine să trăieşti azi cu unul, mâine cu altul şi să nu ai nici o obligaţie faţă de nici unul, şi… nici nu mai vreau să continui firul, pentru că mă îngrozesc! Probabil era scârbit cerul de mine şi-mi cădea în cap vreo cărămidă într-o zi, ducându-mă direct în fundul iadului, pentru că aş fi fost în stare de multe, la firea vulcanică pe care o am!

Aşa că îi mulţumesc din suflet lui Dumnezeu că primul bărbat din viaţa mea a avut credinţă şi s-a gândit, mai înaintea mea, că dacă suntem pregătiţi să facem acest pas important din vieţile noastre, înseamnă că suntem responsabili de urmări, iar el este pregătit la 20 de ani să mă ia de soţie şi vrea să-i fiu mama copiilor săi, era însă sigur că pot face asta, mă voi descurca!

Aşa că sfatul meu pentru voi este că nu e bine să vă pisicăiți în orice moment şi: “Iubi, nu pot, iubi, ajută-mă!”, vrând să vă arătaţi să sunteţi foarte firave şi gingaşe. Sunt foarte puţine momentele de alint şi pisicăială, atunci când sunteţi în doi sau atunci când chiar ai o sarcină prea mare pe umeri, însă atunci e imposibil ca el să nu vadă, iar gingăşia o arătaţi seara când vine soţul de la serviciu şi copiilor, în rest, fii bărbată, cum îmi mai zic şi băieţii mei când mă lovesc sau plâng “Mamă, fii bărbat adevărat!!!” Numai alături de o astfel de femeie, care nu se teme să gătească pentru 5-7-10 persoane, să spele şi să calce haine tot pentru atâtea, o femeie care e alături soţului şi e optimistă în toate momentele vieţii mai puţin placute, poate un bărbat să formeze o familie numeroasă și frumoasă, ştie că acasă are un stâlp pe care se poate baza.

Dar dacă ştie că pe soţia lui o enervează să hrănească copilul, nu-i place să facă curat în casă, nu vrea să iasă cu copilul la plimbare, darămite să mai facă şi o mini-piață în treacăt şi îi pune toate sarcinile doar pe umerii lui: “Du copii la grădi, să-i aduci înapoi, să faci piaţa, să plăteşti facturile, să duci gunoiul, să mă alinţi şi pe mine, să ieşi afară cu copiii, să mergi la serviciu, etc. etc.!”, normal ca acel bărbat va zice: “STOP! Unul şi ajunge! Am prea multe pe cap şi e atât de greu cu un copil, dar oare să am 3? Vai de mine, nu-mi place să am mulţi copii! Când, de fapt, lui i-ar place să aibă şi 7 copii, mai ales să fie toţi deştepţi şi să semene fizic cu el sau cu soţia pe care o iubeşte atât de mult, numai că NU ARE CU CINE, adică în soţia lui nu vede un adevărat tovarăş de viaţă, ci o vede ca pe un copil mic, care are nevoie de mult mai multe decât propriul lor copil!

Deci, dacă soţiile/mamele vor fi în aşa fel încât să inspire încredere, ajutor şi curaj soţilor/ bărbaţilor, atunci veţi fi cea mai bună armă în mâna celui mai viteaz ostaş! Numai aşa veţi ieşi buruitori din orice luptă văzută şi nevăzută!

Şi nu uitaţi: “Precum sunt armele în mâna celui viteaz, aşa sunt şi copiii părinţilor tineri!” – spune psalmistul David. Doamne ajută!!!

(Liliana Condur, 27 de ani, din Chișinău)

În fotografie sunt băieții mei: Nicolae, Cprian și Iustin – 3 trandafiri rupți cu blândețe din Grădina Domnului și dăruiți familiei noastre. Binecuvântarea Domnului peste noi!

1- Apropo, de melodia lui Pavel Stratan şi Liviu Varciu “Nata”… vedeţi fetelor ce-şi doresc bărbaţii? Acestea sunt adevăratele lor dorinţe, nu minciunile care le spun atunci când vor să te folosească ca obiect pentru obţinut plăcere!)

05
dec.
14

Cu toții suntem slujitori, nu numai preotul!

information_items_20587– Dar, Părinte, trebuie toți să se împărtășească?

– Măi, n-am spus eu asta, Domnul a spus-o, n-ai auzit? „Beți dintru acesta TOȚI”! Bineînțeles, nu cei care sunt opriți. Mai sunt și care nu au dezlegare de la duhovnic.

Dar, altfel, fără Sfânta Liturghie, fără Hristos, cum să ne ducem viața de zi cu zi? Ai venit la biserică și ai pierdut ce e mai important, Darul, totul, și ai rămas doar cu ce înlocuiește Darul. Știi, măi ce este Sfântul Jerfelnic? E cel mai prețios lucru de pe întreg pământul! Ce sunt tronurile împăraților, scaunele președinților ori academiile față de Sfântul Jerfelnic! Sfânta Masă e „inima”. Aici e prezent Hristos, aici se pogoară Sfântul Duh, aici se pogoară și îngerii…

Ce priveliște înfricoșătoare! De multe ori, mă și tem să-mi pun mâinile pe Sfânta Masă. Și, vai, vai, în fața unei asemena priveliști înfricoșătoare, îi vezi pe credincioși flecărind și ignorând totul cu desăvârșire… Cine slujește, măi, preotul singur sau poporul și clerul împreună? De ce-i spunem „slujire”? Cum stă preotul, așa trebuie să stea și credinciosul: predat în întregime lui Dumnezeu. „Pe Heruvimi cu taină închipuim”! Suntem în cer, lângă Preasfânta Treime, am lăsat deoparte toată grija cea lumească.

Cu toții suntem slujitori, nu numai preotul! Vedeți cu câte cinste ne-a învrednicit pe toți Dumnezeu! Și, de credem cu adevărat că în fața noastră are loc Sfânta Jertfă, atunci să stăm cum se cuvine, cu frică de Dumnezeu! Să plângem de bucurie că Însuși Dumnezeu Se pogoară și Se jertfește din dragoste pentru noi! De nu credem aceasta, pentru ce mai venim la Sfânta Biserică? ca să ne batem joc!?

Din Părintele Porfirie, Antologie de sfaturi și îndrumări, Editura Bunavestire, p. 233-234

05
dec.
14

Minunile Mântuitorului Iisus Hristos (desene animate – traduse limba româna)

desenUn desen animat care va modela frumos suflețelele copiilor voștri.

Vizionare plăcută!

05
dec.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-12-05

VINERI
ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI ŞAPTEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Luca
(XIX, 12-28)

is-a Domnul această parabolă: „Un om de neam mare s’a dus într’o ţară’ndepărtată ca să-şi ia domnie şi să se întoarcă. Şi chemând zece slugi ale sale, le-a dat zece mine şi le-a zis: Neguţătoriţi cu ele până ce voi veni! Dar cetăţenii lui îl urau şi au trimis în urma lui solie, zicând: Nu vrem ca acesta să domnească peste noi! Şi a fost că atunci când el s’a întors, după ce-şi luase domnia, a zis să fie chemate slugile acelea cărora le dăduse banii, ca să ştie cine ce a neguţătorit. Şi a venit cea dintâi, zicând: Doamne, mina ta a adus încă zece mine. Şi i-a zis: Bine, slugă bună, fiindcă întru puţin ai fost credincioasă, să ai stăpânire peste zece cetăţi. Şi a venit a doua, zicând: Mina ta, Doamne, a adus încă cinci mine. Iar el i-a zis şi acesteia: Să ai şi tu stăpânire peste cinci cetăţi. A venit şi cealaltă, zicând: Doamne, iată-ţi mina, pe care am păstrat-o într’un ştergar, că m’am temut de tine, pentru că eşti om aspru; iei ce n’ai pus şi seceri ce n’ai semănat. Şi i-a zis: După gura ta te voi judeca, slugă vicleană! Ştiai că eu sunt om aspru, că iau ce n’am pus şi secer ce n’am semănat; atunci, de ce n’ai dat argintul meu schimbătorilor de bani? Şi eu, venind, l-aş fi luat cu dobândă. Şi le-a zis celor care stăteau de faţă: Luaţi de la el mina şi daţi-o celui care are zece mine. – Şi ei i-au zis: Doamne, acela are zece mine… – V’o spun eu vouă că aceluia ce are i se va da; iar de la cel ce nu are se va lua şi ceea ce are. Iar pe acei vrăjmaşi ai mei, care n’au vrut ca eu să domnesc peste ei, aduceţi-i aici şi tăiaţi-i în faţa mea!“ Şi zicând acestea, mergea înainte, suindu-Se la Ierusalim.
05
dec.
14

Apostolul Zilei : 2014-12-05

VINERI
ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI ŞAPTEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Ap. I Timotei 4,

4-8;

16

F-150x150iule Timotei, orice făptură a lui Dumnezeu este bună şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumire; căci se sfinţeşte prin cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune. Punându-le înaintea fraţilor acestea, vei fi bun slujitor al lui Hristos Iisus, hrănindu-te cu cuvintele credinţei şi ale bunei învăţături căreia ai urmat; iar de basmele cele lumeşti şi băbeşti, fereşte-te şi deprinde-te cu dreapta credinţă. Căci deprinderea trupească la puţin foloseşte, dar dreapta credinţă spre toate este de folos, având făgăduinţa vieţii de acum şi a celei ce va să vină.

Ia aminte la tine însuţi şi la învăţătură; stăruie în acestea, căci, făcând aceasta, şi pe tine te vei mântui şi pe cei care te ascultă.




Blog Stats

  • 332.150 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Rusaliile Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte