Arhivă pentru 11 decembrie 2014

11
dec.
14

Leacul uitat

6_2Sfânta Taină a Spovedaniei poate fi numită, pe drept cuvânt, „leac uitat”. Lumea întreagă zace cufundată în rău. Fiecare dintre noi s-a molipsit de ucigătoarea boală numită păcat. Poate fi, oare, vindecată această boală?! Leacul există! Şi este unul minunat! Dacă îl primeşti te însănătoşeşti! Însă noi nu întindem mâinile spre el ca să ne vindecăm şi să ne împăcăm conştiinţa. De ce, oare? Pentru că l-am uitat şi l-am nesocotit.

„De ce, dar, să muriţi, o, casă a lui Israel?” — strigă cu durere Sfântul Proroc Iezechiel. De ce, creştini, să muriţi în păcatele voastre?—strigă cu durere şi mai mare către noi Răscumpărătorul nostru Iisus Hristos. Oare nu se află pentru noi izbăvire din moarte? De ce să aduceţi voi bucurie vrăjmaşului mântuirii voastre—satana? Oare nu am pus Eu în Biserica Mea pocăinţa cea mult lucrătoare? „Eu nu vreau moartea păcătosului, ci să se întoarcă păcătosul din calea lui şi să fíe viu. Întoarceţi-vă cu dinadinsul din calea voastră cea rea! (Iezechiel 33, 11) Aveţi în dar Pocăinţa, acest „bun veşnic”, iar ea lucrează cu aceeaşi putere în toată vremea vieţii şi împotriva tuturor păcatelor: curăţă orice păcat, mântuieşte pe toţi cei care aleargă la Dumnezeu, chiar dacă o fac în ultimele clipe dinaintea morţii.

Pentru bolile pământeşti există medicamente pământeşti. Pentru cea mai gravă dintre boli, păcatul, există Atotputernicul Doctor Ceresc şi leacuri cereşti. Acest Doctor este Iisus Hristos.

Pentru că fiecare păcat este o încălcare a legii sfinte a lui Dumnezeu, numai Acesta în minunata Sa Atotputernicie poate ierta păcatele. El poate face ca toate păcatele să se şteargă ca şi cum n-ar fi existat. „Chiar dacă păcatele noastre vor fi cum e cârmâzul, ca zăpada le voi albi, şi de vor fi ca purpura, ca lâna albă le voi face”, (Isaia 1,18), făgăduieşte El. Însă, pentru ca toate acestea să se împlinească, se cere de la noi un singur lucru — să ne pocăim sincer.

„Nimeni nu este atât de bun şi milostiv — spune Sfântul Marcu Ascetul — precum este Domnul, însă El nu iartă păcatele acelora care nu se pocăiesc” şi „noi vom fi judecaţi nu pentru mulţimea fărădelegilor, ci pentru că nu voim să ne pocăim”.

Astfel, Domnul, în atotputernicia Sa, poate ierta păcatele omeneşti. Însă luaţi aminte cât de greu este de dobândit milostivirea dumnezeiască! Dumnezeu a încredinţat unor oameni — apostolii şi urmaşii acestora, episcopii şi preoţii puterea de a ierta păcatele!

De ce a făcut Dumnezeu astfel? Pentru a face pocăinţa şi, prin urmare, şi iertarea păcatelor mult mai apropiate, mai uşoare şi mai neîndoielnice! „Luaţi Duh Sfânt; Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute.” (Ioan 20, 22-23). „Oricâte veţi lega pe pământ vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în cer.” (Matei 18,18)

Din Arhimandritul Serafm Alexiev, Leacul uitat- Sfânta Taină a Spovedaniei, Ed. Sofia, Bucurști 2007, p.29-31

11
dec.
14

„Noi te vrem sfânt!“

blessA vorbi despre sfinţenie în lumea în care trăim e un lucru dificil. Şi asta pentru că întâlnim atât de rar oameni pe care i-am putea numi sfinţi. Totuşi, porunca dumnezeiască pe care o găsim în Vechiul Testament la Cartea Leviticului capitolul 11, 44, repetată de Sfântul Apostol Petru în prima sa epistolă, ne spune: „Fiţi sfinţi, căci Eu, Domnul, sunt sfânt“.

Sfinţii, susţinea într-o conferinţă părintele Rafail Noica, nu sunt nişte oameni care s-au urcat pe piedestaluri înalte de unde scrutează intangibili orizonturile divine. Nu, ei pur şi simplu sunt făpturile unde Duhul Sfânt Şi-a găsit loc de odihnă, iar adierea harului sălăşluit în ei înmiresmează vieţile tuturor celor care intră în legătură cu aceştia.

Cine sunt oamenii cărora li se pretinde, şi pe bună dreptate, o viaţă sfântă? Slujitorii Bisericii. Iar ei nu trebuie să uite asta niciodată. Povestea scurtă de azi exprimă chiar acest lucru. Nimeni nu poate abdica de la sfinţenie, fie că e om simplu sau sluijitor al altarului. Pentru că altfel şi-ar rata vocaţia.

Un părinte tânăr este numit la o parohie de ţară şi porneşte cu mult entuziasm prin sat să îi cunoască pe credincioşi. La un moment dat se întâlneşte cu o bătrână care îi cere binecuvântare. Bătrâna, după ce primeşte binecuvântare, îi sărută mâna preotului tânăr, iar acesta îşi retrage sfios mâna spunând:

– Mamă, nu este nevoie, că nu sunt vreun sfânt!

Bătrâna îi răspunde:

– Nu oi fi tu sfânt, dar noi aşa te vrem!

Sursa Ziarul Lumina

11
dec.
14

Să luăm în serios făgăduinţele pe care ni le face Dumnezeul de Care fugim

NepasareaAş vrea să vorbim puţin despre “muma” tuturor relelor, pe care oamenii încearcă să le depisteze şi să le elimine, una câte una, prin psihoterapii au chiar şi pocăinţă, fără să se lege de originea lor, de sursa lor care este necredinţa. Da, da, lipsa acelei credinţe-încredere în Dumnezeu ca Domn şi stăpân al vieţii noastreşi al lumii întregi este originea tuturor relelor pe care le facem “de frică”. Până nu conştientizăm că răul nu are nicio putere asupra omului dacă acesta renunţă la a se crede pe sine domn şi stăpân al vieţii sale, alegem mereu şi mereu să “facem ceva” ca să “scăpăm de ceva” sau ca să “nu cumva să păţim ceva”…

Originea răului în viaţa omului, a fiecăruia în parte, este aderarea liberă la sugestia îngerului căzut că Dumnezeu este undeva departe, sus, că nu e “chiar aşa de bun şi iubitor”, ba, uneori, e de-a dreptul sever şi răzbunător şi că El urmăreşte să ne pedepsească de fiecare dată când greşim şi, mai ales, să ne lase fără nicio plăcere şi bucurie pământească. De exemplu, El ar putea fi duşmanul plăcerii mele nevinovate de a zăbovi duminica dimineaţa în pat până la prânz, după o săptămână aşa de grea şi stresantă!

Dacă am urmări motivele pentru care nu ne rugăm sau nu ne ducem la biserică, am vedea că ne recunoaştem în motivele “arhetip” ale celor care au refuzat să se ducă la ospăţul de nuntă al Fiului de Împărat! Ce au aceste motive în comun? Lipsa credinţei că Acela e Împăratul şi că viaţa mea are vreo legătură cu Ospăţul Lui. Ospăţul Lui pare un moft, pur şi simplu o pierdere de timp, pe lângă problemele mele! Şi aşa este şi va fi, până când omul se va dumiri că viaţa lui este darul Acestui Împărat şi că i s-a dat ca să facă din ea un Ospăţ de nuntă şi nu să-şi cumpere boi şi să-şi are ţarina… Boii, ţarina, plăcerea de a fi cu nevasta cea tânără şi iubitoare şi toate celelalte “probleme” ale omului sunt derizorii dacă nu sunt pregătire şi prelungire a Ospăţului de Nuntă!

Cum să facem noi să pricepem asta? Inima mea plânge de durere că am putea muri alergând după boi, sau jucându-ne cu mireasa sau mirele, fără să fi bănuit măcar sensul real al vieţii noastre aici, pe pământ.

Dar nu deznădăjduiesc pentru că, iată, în fiecare omuleţ e o tresărire, o întrebare, un licăr de nădejde că ar putea să se convingă pe sine să lase toate şi să urmeze Celui Ce ne-a adus Bucuria pe care nimeni şi nimic nu o ai poate lua de la noi dacă ne îndurăm şi intrăm în ea.

Ce să facem pentru asta?

Să ascultăm glasul durerii, al neliniştii, al angoaselor şi depresiilor noastre şi, încetând să ne mai acuzăm pe noi înşine şi unii pe alţii, să lăsăm toate şi să luăm în serios făgăduinţele pe care ni le face Dumnezeul de Care fugim.

Din Monahia Siluana Vlad, Gânduri de încredinţare, Editura Doxologia, Iaşi, 2012; p. 29-31

11
dec.
14

Cele mai des întâlnite regrete înainte de moarte

20140107160426Care ar fi cel mai mare regret pe care l-aţi avea pe patul de moarte? Dacă aţi şti că azi e ultima zi din viaţa voastră, de ce anume v-ar părea rău? Asistenta Bronnie Ware a petrecut mai mulţi ani îngrijind persoane aflate pe patul de moarte şi a aflat care este topul regretelor ce apar în astfel de momente. Acestea nu se referă nici la acţiuni aventuroase, precum bungee jumping, nici la sex sau diverse activităţi extreme. Dimpotrivă, scrie Ware: la finalul vieţii, oamenii ating o claritate remarcabilă a viziunii asupra drumului parcurs şi oferă, fără doar şi poate, ceea ce numim „înţelepciunea de pe urmă”, din care în mod cert avem de învăţat. Iată care sunt cele mai des întâlnite cinci regrete exprimate pe patul de moarte:

1. „Aş vrea să fi avut curajul de a-mi trăi viaţa dorită de mine, nu viaţa pe care alţii se aşteptau de la mine să o trăiesc”

Acesta este cel mai des întâlnit regret, scrie autoarea cărţii. „Când oamenii realizează că viaţa lor este la final şi se uită sincer şi deschis în urmă, observă uşor care visuri le-au rămas neîmplinite. Cei mai mulţi nu şi-au atins nici măcar o treime din aceste visuri şi mor ştiind că asta se întâmplă din cauza alegerilor pe care le-au făcut sau nu le-au făcut, la un moment dat”, notează Ware.

2. „Aş vrea să nu fi muncit atât de mult”

Femei şi bărbaţi deopotrivă (şi mai cu seamă bărbaţi) ajung să regrete că şi-au dedicat viaţa muncii, că au ratat copilăria sau adolescenţa copiilor lor şi au petrecut prea puţin timp în compania partenerului de viaţă. „Cei mai mulţi bărbaţi pe care i-am îngrijit regretau puternic că şi-au petrecut vieţile în cea mai mare parte chinuindu-se să muncească pentru a-şi câştiga existenţa”, scrie autoarea cărţii.

3. „Aş vrea să fi avut curajul de a-mi exprima sentimentele”

„Mulţi oameni îşi cenzurează sentimentele pentru a trăi în bună pace şi armonie cu ceilalţi. Drept urmare, se complac într-o existenţă mediocră şi nu devin niciodată ceea ce ar fi putut deveni. Mulţi dezvoltă afecţiuni legate de starea de amărăciune şi resentiment în care trăiesc, din cauza faptului că nu spun ce simt cu adevărat”, conchide Ware.

4. „Aş vrea să fi ţinut legătura cu prietenii mei”

Adeseori, nu realizăm beneficiile relaţiilor de prietenie decât la final de drum, la bătrâneţe, când nu mai este posibil să reluăm vechi legături. „Mulţi oameni ajung atât de prinşi în plasa vieţilor proprii încât uită de prietenii, le lasă să dispară, în timp. Am întâlnit multe regrete legate de faptul că nu au acordat prieteniilor timpul şi efortul necesare pentru a le menţine vii. Tuturor le este dor de prieteni atunci când mor”, notează asistenta medicală.

5. „Aş vrea să îmi fi îngăduit să fiu mai fericit”

Un regret surprinzător de comun, spune autoarea cărţii citate. „Mulţi oameni nu realizează, până la finalul vieţii, că fericirea este o alegere. Au rămas blocaţi în tipare şi obiceiuri, în standarde. Aşa-numitul confort al familiarităţii le-a cotropit emoţiile şi vieţile fizice, cu totul. Teama de schimbare i-a făcut să creadă că sunt mulţumiţi aşa cum sunt, când, de fapt, înăuntrul lor, îşi doreau să râdă din toată inima şi să aibă puţină nebunie în viaţă”.

11
dec.
14

Miluirea și cinstirea casnicilor și fețelor bisericești

sfantul-ioan-hrisostomDacă te-ai săturat de bucate, să-ți aduci aminte de cel flămând. Băut-ai, adu-ți aminte de cel însetat. Încălzitu-te-ai, încălzește și tu pe cel ce tremură de frig. Ori, dacă în case înalte și frumoase stai, adu în casa ta pe cei ce se zbuciumă. Veselitu-te-ai la masă, veselește pe cel scârbit. Bucuratu-te-ai de ceva, mângâie pe cel necăjit și trist. Cinstitu-te-au pe tine ca pe un bogat, cercetează și tu pe cei săraci. Ai ieșit vesel de la stăpân, fă și tu la fel, ca și în casa ta, fără de frică să umble casnicii tăi. Că nu puțină milostenie este ca, adică, pe casnicii tăi, să-i faci fără de frică și fără de suspine și fără de lacrimi, măcar de ar fi vrednici de pedeapsă, că, în locul acesteia, să fie miluiți. Că nu atât cu bătăile, cât cu mila se cutremură și se pedepsesc ei. Deci, de vei face așa, apoi și tu, în loc de pedeapsă, la ieșirea sufletului tău, milă vei afla.

Încă, să fie casa ta odihnă slujitorilor lui Dumnezeu, preoților și a tot cinul bisericesc, du pe unii ca aceștia în casa ta și, cu mare cinste, să-i odihnești pe ei. Adu-ți aminte de cei ce sunt în mânăstiri, care țin rânduiala îngerească și poartă chipul cel călugăresc, du-i pe ei în casa ta și să le pui masă, după rânduiala mânăstirească, și pe femeia ta și pe copii tăi să-i înveți ca, în frică și cu tăcere, să le slujească, precum îngerilor lui Dumnezeu. După putere, să le dai lor cele trebuincioase la mânăstire, că mult este și aceasta, dacă vor zice ei odată: “Doamne miluiește”, că îți vei avea, de la dânșii, binecuvântare, care fără de preț este. Că, scris este: “Mult poate rugăciunea dreptului” (Iacob, 5, 16). Deci, dacă unul poate, apoi, cu atât mai mult dacă mulți vor striga către Dumnezeu.

Încă, și mai mult, cu cei ce sunt în munți, să te ostenești, căci stau în peșteri, ca niște îngeri în trup, înstrăinându-se de lumea aceasta și Unuia Dumnezeu slujesc, să le duci cele trebuincioase lor și să iei rugăciune de la dânșii;  pune în inima ta cuvintele lor, unge-te cu binecuvântarea lor. Roagă-i, încă, să mijlocească la Dumnezeu, pentru păcatele tale, și te vei întoarce în casa ta curat. Iar clevetiri să nu primești despre călugări și nici despre vreunul din cei sfinți.Iar, de vei vedea pe vreunul greșind, să nu-l judeci pe el, ci să asculți pe Domnul, cel ce a zis: “Nu osândiți, ca să nu fiți osândiți”. Slujitorilor lui Dumnezeu, care trec alături pe cale, să nu te rușinezi a-ți pleca capul. Și de vei petrece așa, nu-ți va face ție necaz nici stăpânirea, nici bogăția, ci, dimpotrivă, îți vor fi ție ajutor la dobândirea Împărăției cerului, ca niște prieteni buni.

Dumnezeului nostru slavă, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.

Cuvinte de la Sfinții Părinți, Editura Episcopiei Romanului, 1997, p. 44

11
dec.
14

Iubirea e criteriu de Judecată!

Parintele ArsenieDoi creştini s-au hotărât să se ducă la Ierusalim. Se mergea pe mare cu corabia în condiţii grele, nu erau avioane. Mergând ei spre Ierusalim au intrat să găzduiască la o casă, unde i-au găsit pe toţi bolnavi. Au sărit amândoi, i-au ajutat cât au putut. Dar unul dintre ei a zis: „Eu nu mai merg la Ierusalim căci nu pot să-i părăsesc pe cei bolnavi.” „Cum dragă, că noi ne-am hotărât. Unde-i hotărârea noastră?” Şi a plecat celălalt singur şi a ajuns la Ierusalim. Acolo era o mare aglomeraţie, că era vorba de Praznicul învierii Domnului. Pelerinul odată ajuns în biserică, a pătruns cu mare greutate, şi-l vedea pe cel care rămăsese la bolnavi chiar în faţa altarului. Dintre două fapte bune alege fapta cea mai mare.

Cel care a îngrijit de bolnavi s-a aşezat pe poziţia de vârf a Scripturii: Iubirea.

Şi atunci ce cauţi la Ierusalim?

Te duci din tradiţie!

Te duci că ai posibilităţi!

Te duci că ai timp sau că ai avut bani!

Dar ce te faci dacă ai lăsat vreo duşmănie în urma ta?

Porunca iubirii e porunca cea mai mare, de aceea insistă Mântuitorul. Deci e o întrebare justificată; să ne-o punem toţi: „Iubesc sau nu iubesc?” că e poruncă, dragă! Să nu credeţi că Mântuitorul a vorbit numai pentru veacul respectiv, pentru Apostoli. Nu. A vorbit pentru toate timpurile. Şi noi avem privilegiu că suntem creştini. Şi atunci sigur că nu o să-l urmăm pe Tutankhamon sau pe Budha. Noi II urmăm pe Hristos.

Băgaţi de seamă, iubirea e criteriu de Judecată! Evanghelia care se citeşte la Duminica înfricoşătoarei Judecăţi este aceasta: „Am fost bolnav, şi nu M-aţi îngrijit. Am fost însetat, şi nu Mi-aţi dat să beau. Am fost flămând, şi nu M-aţi săturat” (Matei 25,35-36).

Nu vorbeşte nici de alte arţaguri şi nu ştiu ce. Vorbeşte numai de iubire. De ce ai urât? Dovadă că tu nu ai iubit, nici măcar nu l-ai respectat, că-i fiinţă omenească. L-ai urât. Că nu-l mai recunoşti ca fiinţă omenească, din momentul din care îl urăşti. Şi atunci ne osândim cu asta. Vorbeşti de rău cu atâta uşurinţă şi cu atâta motivare intimă. Şi chiar dacă eşti întrebat, răspunzi: „Dar ce, numai eu vorbesc!? La urma urmei merită.” Ei bine, vă spun, e un păcat foarte mare. Nu numai că nu-l iubeşti, dar îl duşmăneşti, îl urăşti. Atunci tu ai făcut crimă morală, nu dragoste.

Din Despre armonia căsniciei, Pr. Arsenie Papacioc, Ed. Elena, Constanța

11
dec.
14

Preţul cel mai mare pe care-l putea oferi cineva

1861523Dacă vrei să legi pe veci de tine pe cineva, fă-i bine. Fă-i bine cât poţi. Dezinteresat. Dacă va înţelege ceva din gesturile tale, fii fericit. Ai învăţat pe un om recunoştinţa. Dacă nu va înţelege nimic şi doar va profita din relaţia ta, nu înceta să-i faci bine. Chiar dacă binele săvârşit nu va mai lucra asupra aproapelui tău cu eficienţă maximă, tu vei fi beneficiarul principal al binelui făcut.

Pilda pe care vreau să v-o spun astăzi ne pune în faţa ochilor două surori. Urmărindu-le, aproape că nu ne putem da seama care din ele iubeşte mai mult, cea mare care are grijă de surioara ei mai mică, sau dimpotrivă cea care vrea ca din puţinii săi bani să cumpere un cadou celei mai mari. Răspunsul îl veţi da dumneavoastră.

La biroul său din lemn preţios stătea un bijutier privind plictisit prin vitrina elegantului său magazin. O fetiţă lipindu-şi nasul de geam se uita cu ochii miraţi la obiectele expuse. Intră hotărâtă în magazin şi arătă cu degetul spre un splendid colier de peruzele albastre.

„Aş dori să-l cumpăr pentru sora mea. Puteţi să mi-l împachetaţi frumos, fiindcă aş vrea să-l ofer cadou?“ Patronul magazinului o fixă perplex pe micuţa clientă şi o întrebă: „Câţi bani ai?“

Fără să pregete, ridicându-se pe vârfuri, fetiţa puse pe marginea biroului o cutie de tablă, o deschise şi o goli. Din ea au căzut câteva bancnote de mică valoare, un pumn de monede, câteva scoici şi nişte figurine de plastilină.

„Ajung?“, întrebă ea cu mulţumire. „Vreau să fac un cadou pentru sora mea mai mare. De când mama nu mai este, ea e cea care îi ţine locul şi niciodată nu are nici măcar o clipă pentru ea. Astăzi este ziua ei de naştere şi sunt sigură că o voi face fericită cu acest cadou. Pietrele acestea au aceeaşi culoare ca şi ochii ei.“

Omul a dispărut în spatele magazinului şi a revenit cu o hârtie de împachetat foarte frumoasă, roşie cu auriu, cu care a învelit cutia unde era colierul. „Ia-o, spuse el fetiţei, şi du-o cu grijă.“ Fetiţa plecă ţinând pachetul ca pe un trofeu.

Dar nu trecu decât o oră după aceea, când în acelaşi magazin intră o fată frumoasă, cu părul de culoarea mierii şi cu nişte ochi albaştri minunaţi. Puse cu hotărâre pe masa unde stătea lupa bijutierului pachetul pe care acesta îl făcuse cu atâta grijă şi întrebă: „Colierul acesta a fost cumpărat de aici?“ „Da domnişoară.“ „Şi cât a costat?“ „Preţurile practicate în acest magazin sunt confidenţiale: nu privesc decât pe client şi pe mine.“ Fata avea replica pregătită, anume că sora ei nu ar fi putut cumpăra cu bănuţii ei colierul ce stătea în cutia dinaintea celor doi. Dar bijutierul i-o luă înainte, închise pachetul, refăcu ambalajul cadoului şi-l înapoie fetei spunându-i: „Sora dumneavoastră a plătit. A plătit preţul cel mai mare pe care-l putea oferi cineva: a dat tot ce avea.“

Din  „Viaţa e tot ce avem“, Bruno Ferrero, Editura Galaxia Gutenberg, 2007

11
dec.
14

Este o foarte mare greşeală să nu dai şi pentru alţii!

milosteniaAi putinţa, acolo unde vrei, dar nu poţi să ajuţi, să te rogi. Eşti în tramvai şi vezi un bătrân cerşetor şi n-ai ce să-i dai. Poţi, totuşi, să zici: „Doamne, miluieşte-l şi pe el!“

Asta-i situaţia. Este o foarte mare greşeală să nu dai şi pentru alţii. Că nu se rupe din tine nimic. Această milostenie ar putea să umple cerurile de mântuiţi. Să ştiţi, milă e toată Scriptura. Ce greşeală mare este, căci sunt atâţia oameni care, oricum, întind mâna.

Fraţilor, să nu lăsaţi mână întinsă nici când vă dă, nici când vă cere.

Ne vorbește Părintele Arsenie, ed. a 2-a, vol. 1, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 93-94

11
dec.
14

De la mamă trebuie să înveţe copilul să îl cunoască pe Dumnezeu

copii_25Veţi întreba poate, trebuie ca noi, părinţii, şi în special mamele, să îi învăţăm pe copii noştri despre credinţă şi despre evlavie, încă de la vârsta prunciei?

Răspunsul este următorul: pentru că, dacă de mic copilul este învăţat să fie evlavios şi să fie prezent în sânul vieţii bisericeşti, numai atunci vom putea spera că şi când va ajunge la maturitate, când ispitele îl vor înconjura din toate părţile, iar patimile sălbatice îl vor asedia, acesta va rămâne neînvins şi drept, păstrând acele principii cu care a fost crescut de mama sa. Acele sfaturi creştineşti simple, pe care mama trebuie să le dea pruncului odată cu laptele matern, îl vor însoţi pe tot parcursul vieţii. Şi dacă vreodată un astfel de copil, învins de vreo patimă sau debusolat de vreun exemplu rău, o ia pe drumul greşit, de cele mai multe ori, el se căieşte mai uşor şi se întoarce mai repede, faţă de acela care nu a cunoscut o educaţie creştinească în anii copilăriei.

Copilul care a primit o educaţie creştin ortodoxă, chiar dacă o apucă pe un drum greşit, simte la un moment dat, că înlăuntrul său se trezeşte amintirea puternică a anilor nevinovaţi şi fericiţi ai copilăriei şi se poate întoarce la adevăr. Îşi aduce aminte de acele rugăciuni simple, pe care le-a învăţat de la mama sa – chiar dacă ea acum se odihneşte poate în mormânt – se gândeşte la sfaturile pe care aceasta i le dădea, pe când stătea încă pe genunchii ei. Şi cu toate că trăieşte o viaţă păcătoasă, că a uitat acele rugăciuni, se poate ca într-una din nopţi, mergând să se culce, să îşi aducă aminte, fără să vrea, cum mama sa îl învăţa să îşi facă semnul sfintei cruci înainte de a se culca, cum îl însemna chiar ea cu sfânta cruce şi cum se ruga pentru el.

Amintirea dulce a anilor nevinovaţi ai copilăriei i-a trezit pe mulţi din letargia păcatului şi i-a adus din nou aproape de Dumnezeu. Înţelegeţi acum ce mare binecuvântare este pentru copii să aibă mame evlavioase! Acestea, de la cea mai fragedă vârstă îi vor învăţa despre credinţă şi despre evlavie. De la mamă – nu de la doică, învăţătoare sau profesoară – trebuie să înveţe copilul să îl cunoască pe Dumnezeu. In faţa icoanei din casă trebuie să înveţe copilul să îşi facă rugăciunea de dimineaţă şi nu abia la şcoală, pentru că mama sa este aceea care trebuie să îl înveţe cum să se roage. Aşa s-a obişnuit din totdeauna în familiile cu adevărat ortodoxe.

Extras din Irineu, Episcop de Ecaterinburg și Irbițk, Mamă, ai grijă!, Editura Egumenița, p. 16-17

11
dec.
14

Ştii ce să faci dacă vrei să fii înţelept?

lumanareeŞtii ce să faci dacă vrei să fii înţelept? Du-te la cimitire cu o lumânărică şi pune-o la mormântul tău, al fraţilor tăi, măcar o dată pe săptămână, Duminica sau sâmbăta.

Auzi ce spune dumnezeiescul Părinte Ioan Gură de Aur: „Mergi adesea la morminte, o creştine, şi la cimitire. Că dacă adesea vei merge acolo, atâta înţelepciune ai a te învăţa că toate şcolile filosofice din lume nu te pot învăţa mai mult!”. Atâta folos ne aduce nouă cimitirul. Pentru că vedem că ce-s aceştia azi, suntem noi mâine. Nu vezi că ei tac? Dar pururea vorbesc: „Măi fraţilor! Ce suntem noi azi, veţi fi voi mâine. Şi ce sunteţi voi azi, am fost noi ieri. Dar uite aici veniţi. Voi veniţi la noi, nu ne ducem noi la voi”.

Mergem către veşnicie toţi. Dacă nu-i azi, e mâine, e poimâine, dar către mormânt mergem. Clipă de clipă. Am avut un ceas, undeva, pe unde am trăit eu. Şi avea o sonerie aşa: Groapă-groapă-groapă-groapă, groapă-groapă-groapă-groapă, groapă-groapă-groapă-groapă… Aşa suna el. Şi totdeauna îmi aducea aminte de groapă. Am avut alt ceas, nu ştiu după câţi ani.

Acela nu zicea „groapă”, zicea altfel: „îndată-îndată, îndată-îndată, îndată-îndată… Şi ceasul m-a învăţat că îndată-îndată plec. Celălalt zicea „groapă-groapă”. Dacă aţi face şi voi câte un ceas de acesta, să-i aveţi în casă, să vă zică „groapă-groapă-groapă-groapă, groapă-groapă-groapă-groapă. ..”, nu v-ar mai trebui alt filosof. Că dacă n-am uita groapa, mare fericire ar fi. Nu ne-am teme de groapa. Deloc. Dacă ştim c-am pus în traistă ce ne trebuie, hai la groapă! Că viaţa-i dincolo de mormânt, nu-i aici. Aici e o înşelăciune. N-ai văzut? Zilele lui ca umbra trec.

Părintele Cleopa Ilie, Douăzeci de pricini pentru care trăiesc oamenii pe pământ, Editura Trinitas, Iași, 2003, p. 13

11
dec.
14

Cel mai bun om

om_smeritSmeriţii alcătuiesc ceata din care Dumnezeu Îşi alege drepţii, sfinţii. Să nu-şi închipuie cineva că pentru a fi smerit trebuie să-ţi pui cenuşă în cap, să duci o viaţă chinuită, să umbli nespălat sau îmbrăcat urât. Nu. Nu e nevoie să-ţi ţii ochii în pământ şi să afişezi o sfinţenie ostentativă, care să atragă atenţia. Dacă am concentra în câteva cuvinte ce anume îl caracterizează pe cel smerit, acestea ar fi nejudecarea aproapelui şi socotirea sa mai prejos decât toţi.

Se zice că Dumnezeu S-a adresat odată lui Moise şi i-a spus: „Alege-ţi din tot poporul Israel o mie de oameni, cei mai râvnitori“. Şi Moise a ales o mie dintre cei mai pe sprânceană. După aceea, i-a spus Dumnezeu: „Acum alege din această o mie, zece care să fie cei mai buni“. Şi a ales Moise zece. În cele din urmă, Dumnezeu i-a cerut: „Din aceştia zece caută-l pe cel mai vrednic“. Şi Moise l-a aflat pe cel mai bun. Atunci Domnul i-a poruncit: „Vreau să văd dacă l-ai ales bine. Trimite-l pe acesta ca, timp de patru ani, să-l găsească pe cel mai rău om din lume“.

Şi a umblat bietul om căutând în dreapta şi-n stânga şi mereu îndoindu-se. Găsea uneori pe unii care păreau foarte răi, dar îşi zicea: „De unde ştiu eu, poate că aceasta este doar o aparenţă. Poate că în sinea lui el este un om drept. Poate aşa îmi pare mie. De ce să-l judec eu? Eu nu am dreptul să mă înşel. Dacă m-a ales Moise ca pe cel mai bun din poporul lui Israel, înseamnă că eu nu am dreptul să dau greş“.

Şi a căutat, şi a căutat, şi a ajuns până în ultima zi din sorocul dat pentru a-şi duce la îndeplinire sarcina. Atunci a zis: „Aşadar, nu sunt în stare să-l găsesc pe cel mai rău om. De fapt, nici nu aveam cum. Sunt eu omul cel mai bun din lume ca să pot face departajarea corectă între oameni? Dacă aş fi fost cel mai bun cu adevărat, aş fi fost şi înţelept şi aş fi ştiut să-l găsesc pe cel mai rău“.

Şi s-a dus înapoi la Moise spunându-i: „Nu am găsit ceea ce mi-ai cerut. Eu cred că sunt cel mai rău“.

Moise s-a înfăţişat înaintea Domnului, Care i-a zis: „Acesta, fiindcă nu i-a judecat pe ceilalţi, fiindcă nu s-a aşezat deasupra lor, ci s-a judecat pe sine, acesta este cel mai bun.

Într-adevăr, bine l-ai ales!“

Sursa Ziarul Lumina

11
dec.
14

Pentru aceasta ne atragem ispite, pentru că mergem împotriva smere­niei, împotriva dragostei

duhovnic222Ascultarea de duhovnic înseamnă că pentru fiecare hotărâre sau pas pe care do­resc să îl fac trebuie să cer binecuvântarea duhovnicului?

– Lumea înţelege ascultarea de duhovnic ca pe un fel de aprobare a unui act, a unei acţiuni. Vreau să fac cutare lucru, am aprobare sau nu am aprobare? Din păcate mulţi rămân doar la asta.

Eu nu cer aprobarea duhovnicului meu, ci cu toată smerenia îl întreb dacă e bine ceea ce vreau să fac. Când venim la duhovnic, trebuie să fim gata să renunţăm la hotărârea noastră în favoarea hotărârii duhovnicului.

Omul cu experienţă duhovnicească, omul cu experienţă în lupta cu patimile şi cu demonii, cunoaşte că toate loviturile pe care le-a primit, toate înfrângerile şi faptele lui de ruşine s-au datorat faptului că s-a încrezut în cugetul său. Pri­vesc înapoi şi văd că, de câte ori am făcut o faptă de ruşine, am făcut-o prin propria hotărâre, convins că voi face ceva bun. Dacă faptele noastre şi hotărârile luate cu de la sine putere nu au adus încă roadele despre care vorbesc, mai este vreme.

Un om cu experienţă duhovnicească îşi pune întotdeauna cugetul la încerca­re. Nu primesc îndată gândul care mi-a venit. Fă cutare! Voi face o treabă grozavă şi îl voi întrece pe cutare sau cutare. Merg la duhovnicul meu nu căutând să-mi aprobe această hotărâre pe care eu o cred bună, ci întrebându-l: „Părinte, am cutare gând, cum crezi, este bun acest gând sau nu este bun?”

Aşa vedem că făceau călugării în Pa­teric, venind la avva Sisoe, la avva Antonie: „avva, voiesc să fac cutare lucru. Ce zici, bine fac?” „Nu-ţi este de folos, fiule!” sau „Domnul să te binecuvânteze!” Pentru aceasta merg eu la duhovnic şi pentru asta îl ascult şi cred că Dumnezeu îmi dă răspuns pentru smerenia mea, pentru că mă vede sincer în cău­tarea adevărului, în căutarea smereniei.

Din această stare a neîncrederii în propriul cuget cer binecuvântare de la duhovnic şi îl ascult. Desigur că sunt liber să fac ce voiesc, dar voi culege roadele. Pentru că atunci când nu accept un sfat, ispita în care intru nu se datorează atât faptului că nu mi-am ascultat du­hovnicul, ci mai ales că m-am încrezut în cugetul meu. Şi Adam s-a încrezut în cugetul său, şi Eva s-a încrezut în puterea ei oratorică şi polemistă când a intrat în discuţie cu diavolul. Şi până la urmă au pierdut. Pentru aceasta ne atragem ispite, pentru că mergem împotriva smere­niei, împotriva dragostei.

Extras din Ieromonah Savatie Baștovoi, Singuri în fața libertății, Editura Cathisma, București, 2009, p. 51-53

11
dec.
14

“N-am timp de biserică”

ty_2Dacă întrebăm oamenii de ce nu merg să se roage la sfintele biserici, ei în general ne răspund că «nu au timp», că «au mult de lucru». Dar să privim la vieţile acestor oameni care niciodată nu au timp, care muncesc din zori şi până în seară, punându-şi toată nădejdea numai în munca lor, şi să le comparăm cu vieţile celorlalţi oameni, care fac loc mai întâi rugăciunii în viaţa lor, fără să neglijeze în plan secund nici munca.
Vom vedea că aceştia din urmă nu sunt câtuşi de puţin oameni lipsiţi, iar ceea ce este şi mai important: aceştia sunt mult mai împliniţi şi mai mulţumiţi sufleteşte! Iată aici istoria a doi vecini, ambii croitori, dar care erau oameni foarte diferiţi în atitudinea pe care o aveau faţă de muncă şi de credinţă, şi de asemenea şi în privinţa îndestulării lor materiale şi a mulţumirii sufleteşti.
Unul dintre ei avea o familie numeroasă, iar celălalt nu era căsătorit. Primul avea obiceiul să meargă la biserică în fiecare dimineaţă ca să se roage, pe când burlacul nu mergea niciodată la biserică. Nu numai că cel cu familie numeroasă lucra şi mai puţin, având comenzi mai puţine, dar nici măcar nu era tot aşa de priceput la meserie ca celibatarul. Şi cu toate acestea, celui cu mulţi copii nu îi lipsea nimic, pe când acestuilalt îi lipseau toate.
Burlacul l-a întrebat pe familist cum face că are de toate, deşi lucrează mai puţin? Familistul cel credincios i-a răspuns atunci că se întîmpă aşa deoarece el, când se întoarce în fiecare dimineaţă de la biserică, găseşte pe drum aur pierdut de alţii. El l-a chemat pe burlac să vină şi el la biserică, spunându-i că astfel vor împărţi aurul pe care îl vor găsi la întoarcere, pe drum. Amândoi vecinii au început să meargă împreună regulat la sfânta biserică, şi nu a trecut mult până şi burlacul a început să o ducă bine şi să fie bucuros şi mulţumit.
Desigur, ei nu găseau nici un aur la întoarcere pe drum, dar veneau de la biserică cu o comoară mult mai de preţ: cu binecuvîntările Bisericii odihnind ca un tezaur mereu sporit în sufletele lor, mereu mai curăţite şi mai credincioase. Căci celor care caută mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui (Matei 6, 31), Dumnezeu le adaugă şi le sporeşte şi din belşug le sporeşte, cu toate cele de folos şi pentru trup, şi pentru suflet.

Sursa: Sfântul Nicolae Velimirovici – Proloagele de la Ohrida

11
dec.
14

Să ne purtăm întotdeauna cu bunăvoinţă

iubireaHarul lui Dumnezeu ne acoperă atunci când alergăm la El şi la Maica Domnului. Desigur, cu cât luăm aminte mai mult la mintea noastră, cu atât mai mare va fi râvna şi dulceaţa cu care vorbim cu Dumnezeu.

Când însă mintea noastră se răspândeşte în­coace şi încolo, atunci îndată pleacă din inima noas­tră, din pricina deşertăciunilor lumeşti, dulceaţa cerească şi desfătarea dumnezeiască.

Pentru aceasta, suflete al meu, ia aminte, ia aminte să nu plece din inima ta, din pricina neaten­ţiei şi a trândăviei tale, dumnezeiasca dragoste. În fiecare clipă să ai grijă să fii cu mintea trează, ca să te aprinzi pentru cele cereşti.

Adu-ţi aminte, adu-ţi aminte, suflete al meu, că ai venit din lume ca un îngeraş, iar acum am îmbă­trânit. Toate s-au sfârşit, au trecut ca umbra şi ca visul şi omului nu îi rămâne decât virtutea, care nu îmbătrâneşte niciodată.

Ia aminte, suflete al meu, să nu plecăm nepre­gătiţi din această lume, ci să ne petrecem vremea cu pocăinţă, cu mărturisire, cu lacrimi, cu întristare, cu zdrobire a inimii şi cu rugăciune neîncetată, ca să ajungem şi noi să fim părtaşi la acel praznic ce­resc. Pentru aceasta nu-ţi irosi timpul cu lucruri nefolositoare.

Fericit este cel care ascultă sfaturile celor încer­caţi, pentru că astfel scapă de multe necazuri. Feri­cit este cel care are sădite adânc în inima sa frica de Dumnezeu şi pomenirea Sfântului Său Nume. Când pleacă de la monah pomenirea numelui lui Dumnezeu, îndată se ridică în el războiul patimilor şi al gândurilor necurate.

Râvneşte, suflete al meu, după frica de Dumnezeu! Fereşte-te de legătura cu oamenii cărora le place să vorbească despre tot felul de lucruri şi care îşi pierd vremea în acest fel.

De aici se vede care sunt cetăţeni ai Cerului şi care sunt oameni pământeşti. Cetăţenii Cerului nu încetează să cugete la frumuseţile Raiului şi să cau­te spre cele de sus prin preadulcea zdrobire a inimii.

Dumnezeu este răsuflărea lor şi spre El se înalţă cuprinşi de flacăra dragostei Sale.

Fericit este cel ce se fereşte de îndrăzneală şi de glume şi petrece numai în întristare şi în lacrimi, iar cugetul său Îi înalţă lui Dumnezeu fără încetare cu mulţumiri, cântări de laudă şi doxologii.

Nu judeca pe nimeni, nici cu vorba, nici cu gân­dul, căci prin bănuieli se poate păcătui foarte uşor, dacă nu iei aminte.

Trebuie să ne păzim din toate părţile, să nu ne amestecăm în treburile altora şi să nu ne îngrijim de păcate străine.

Ia aminte, suflete al meu, să nu te mustre con­ştiinţa de vreun lucru. Dacă conştiinţa ta va fi odih­nită, înlăuntrul tău va fi un praznic plin de strălu­cire şi de bucurie.

Să te cercetezi pe tine însuţi şi să spui: “Nu cumva am ură asupra vreunui frate şi trebuie să mă împac cu el? De ce acest frate trece pe lângă mine cu faţa posomorâtă? Nu cumva are ceva împotriva mea şi trebuie să mă îndrept?”

Dacă vezi, suflete al meu, unele lucruri rele, care nu depind de tine, nu-ţi pierde pacea inimii. Spune înlăuntrul tău: “Dacă aş fi fost acum în mormânt, aş fi văzut ce se petrece afară? Cu siguranţă că nu”.

Astfel, afli uşurare, iar înlăuntrul tău este pace, bucurie şi veselie.

Să nu ai vrăjmăşie asupra nimănui, ci să arăţi totdeauna dragoste.

Să încurajăm orice suflet care se află în nevoie şi să nu amărâm pe nimeni prin cuvintele noastre.

Să ne purtăm întotdeauna cu bunăvoinţă; cu­vintele noastre să fie mângâietoare, iar din buzele noastre să picure lapte şi miere. În acest fel izbă­veşti suflete de la moarte, pentru că vorba dulce înmoaie sufletele, pe când cea aspră şi pe cel blând îl sălbăticeşte.

Oamenii duhovniceşti lucrează cu înţelepciune şi astfel tămăduiesc sufletele, le smulg din ghearele diavolului şi le aduc lui Dumnezeu.

Din Părintele Matei de la Karakalu, un lucrător tăcut al virtuţii, Editura Evanghelismos, p. 63-66

11
dec.
14

“Suflete, suflete al meu, pentru ce ….”

clopote_22Poporul nostru întotdeauna a fost evlavios şi cu frică de Dumnezeu. Ascultarea, înfrânarea şi ospitalitatea l-au caracterizat, şi prin acestea a câştigat simpatia, chiar şi a celor mai ostili duşmani.

Postul trezea conştiinţa, fiind caracterizat prin intensificarea rugăciunilor şi milosteniei. Intra în post “toată suflarea”, de la mic la mare, şi acest fapt începea să genereze o nouă viaţă, “cu frică de Dumnezeu şi cu credinţă”.

Şiroaie de lacrimi erau vărsate în scaunul mărturisirii, era lege ca fiecare vrednic să se unească cu Hristos prin Împărtăşanie. Câtă tristeţe pentru păcatele săvârşite! Câtă strădanie întru dobândirea sfinţeniei! Câtă dăruire din dragoste creştinească!

Dar oare toate acestea ţin de domeniul trecutului? Am mai păstrat ceva din cele cultivate şi trăite de înaintaşii noştri în credinţă? Sigur că da, dar cam puţine.

A lehamite, formal, ba chiar programat – aceasta ne este atitudinea faţă de post. Şi chiar dacă are loc o oarecare deşteptare şi abţinere în doar unul din cele patru posturi, oricum pasivitatea ne caracterizează.

Am ţinut câteva zile post şi mi-am făcut datoria. Nu pot posti că sunt deprins cu cărnurile, lactatele. Sunt bolnav şi nu pot ţinea postul. Nu am nevoie de slăbire. Acestea sunt câteva din argumentele invocate întru neîmplinirea postului.

Toţi se referă doar la cele trupeşti, neînţelegând că toate din interior se fac pentru trezirea sufletului la rugăciune şi pocăinţă.

Într-adevăr, “suflete, suflete al meu, pentru ce ….” dormi, stai în păcat şi eşti mulţumit de tine. Omule, te temi să nu pricinuieşti vre-un rău trupului, dar de suflet nici nu-ţi pasă?! Deşteaptă-te cât mai este timp, să nu fie prea târziu pierzându-ţi mântuirea.

Fără înfrânare, fără creşterea virtuţilor lăuntrice nu avem sorţi de izbândă întru dobândirea veşniciei alături de Hristos Mântuitorul. Oare ce ar trebui să fie mai râvnit decât salvarea sufletului? Nimic!

Demonstrează-ţi ţie însuţi că eşti tare, că eşti capabil să înfrunţi păcatele şi poftele, că poţi ajunge învingător! Eliberează-ţi sufletul, fă-i loc în trup ca într-un castel frumos şi bine îngrijit.

Să audă Domnul glasul rugăciunii noastre, să spălăm cu lacrimi păcatele noastre, căci tare multe fărădelegi mai săvârşim! Nici nu-mi închipui cum de ne mai ţine Domnul pe faţa pământului, pe noi, cei răzvrătiţi şi împătimiţi.

Ceea ce este cu neputinţă la om, la sigur, se împlineşte cu susţinerea Tatălui ceresc. Să ne rugăm ca şi în aceste clipe să ne întărească întru ridicarea noastră spirituală, în descoperirea şi lepădarea păcatelor noastre, întru dobândirea veşniciei.

Preot Octavian Moșin

11
dec.
14

Deputatul Daniel Gheorghe: Religia în școală înseamnă cunoaștere, cultură și spirit liber, valori morale autentice

daniel-gheorghe-apara-ora-de-religieDeputatul PNL Daniel Gheorghe, ales în Circumscripţia electorală Ilfov, a declarat că prezenţa orei de religie în şcoală înseamnă „cunoaștere, înseamnă cultură și spirit liber, și înseamnă mai presus de orice valori morale autentice”.

Referitor la decizia CCR de a inversa procedura de până acum, prin care părinţii religioşi au devenit obligaţi să facă o cerere pentru ca elevii să facă religie, Daniel Gheorghe a spus că este una „discriminatorie și antidemocratică încălcând dreptul legitim al majorității formate din cei aproximativ 85-86% cetățeni români creștin-ortodocși și al celorlalți 13-14% cetățeni români aparținând altor culte religioase spre a-și exprima liber și direct valorile religioase, valori care sunt și valori de natură socială concretă, rolul legilor fiind acela de se orienta după realitățile existente în societate și nu cel de a construi o lume utopică bazată pe teorii și ipoteze care nu au nicio pondere reală la nivelul străzii și care tind să redeseneze artificial lumea în care trăim„.

Acesta mai afirmat în plenul Camerei Deputaţilor că statul este dator, „să respecte adevărul social și să transpună în norme juridice realitatea, iar adevărul social este unul simplu: românii (indiferent de originea etnică) sunt indisolubil legați de identitatea și tradiția creștină iar marea majoritate a lor sunt aderenți ai Bisericii Ortodoxe Române!”.

Iată declaraţia deputatului Daniel Gheorghe

Unul dintre lucrurile care au evidențiat ruperea României de regimul totalitar comunist la începutul anilor 90 l-a reprezentat introducerea studiului religiei în școli, revenindu-se așadar la practica din perioada anterioară bolșevizării și impunerii materialismului marxist-leninist. Ca atare îmi permit să spun că revenirea religiei în școala românească este un adevărat simbol al victoriei spiritului creștin asupra totalitarismului ateu!

Declararea de către CCR a invalidității constituționale a unor articole din legea educației referitoare la predarea religiei în școli are ca efect o anomalie practică, mai precis spus inversarea regulii corecte prezente în legea actuală conform căreia ora de religie face parte din trunchiul comun al programei școlare, dar că părinții elevilor care nu doresc să participe la ora de religie pot face o cerere în scris de neparticipare la obiectul de studiu amintit care li se aprobă automat și fără nicio discriminare. Curtea Constituțională vine să schimbe regula, o regulă absolut democratică ce instituie principiul fundamental al libertății de alegere, astfel că părinții elevilor care vor să participe la cursurile de religie devin cei obligați să depună cerere pentru a beneficia de participarea copiilor lor la ora de religie.

Interesant este faptul că în majoritatea statelor europene se studiază religia, fie după principiul opțional prezent până acum și în legislația românească pus în acord cu preceptele cultelor reprezentate, lucru comun de exemplu Germaniei, fie în sistemul obligatoriu precum se întâmplă inclusiv în Italia în baza acordurilor dintre Vatican și guvernul italian, fie într-un sistem care combină alegerea autorităților locale pusă în acord cu părinții, cultele reprezentate și tradiția religioasă a locului respectiv, precum se întâmplă în Marea Britanie. Studiul religiei în școală reprezintă înainte de orice cunoașterea fundamentelor culturii și civilizației căreia îi aparținem, cultură întemeiată pe bazele Sfintei Evanghelii și cultură europeană care a asimilat armonios etica iudeo-creștină și care a deprins prin mesajul lui Hristos valori precum libertatea de conștiință, liberul arbitru, libertatea de expresie și de alegere și nu în ultimul rând conștiința egalității omului în fața legilor și a Lui Dumnezeu. Pentru noi, românii, Biserica a reprezentat constant un vector de cultură și de coeziune națională, astfel că nu trebuie să neglijăm niciodată uriașul aport pe care Biserica Ortodoxă și celelalte culte l-au avut sub aspectul dezvoltării sistemului de educație, a sistemului de sănătate publică, a culturii naționale și nu în ultimul rând al luptei pentru unitate națională, lucru dovedit și de rolul episcopului ortodox, Miron Cristea și a celui greco-catolic, Iuliu Hossu în actul Unirii de la 1 Decembrie 1918.

Revenind la nefericita decizie a CCR trebuie spus că este o hotărâre discriminatorie și antidemocratică încălcând dreptul legitim al majorității formate din cei aproximativ 85-86% cetățeni români creștin-ortodocși și al celorlalți 13-14% cetățeni români aparținând altor culte religioase spre a-și exprima liber și direct valorile religioase, valori care sunt și valori de natură socială concretă, rolul legilor fiind acela de se orienta după realitățile existente în societate și nu cel de a construi o lume utopică bazată pe teorii și ipoteze care nu au nicio pondere reală la nivelul străzii și care tind să redeseneze artificial lumea în care trăim. Nu cred că este în folosul CCR, instanță cu adevărat necesară pe ceea ce înseamnă litigii juridico-constituționale majore, să reglementeze poporului român după 2000 de ani de istorie și expresie creștină ceea ce este moral ori mai puțin pentru societatea în care trăim și felul în care putem ori nu să avem acces la cunoașterea temeliilor autentice ale civilizației românești și europene. Statul, prin legi, este dator să respecte adevărul social și să transpună în norme juridice realitatea, iar adevărul social este unul simplu: românii (indiferent de originea etnică) sunt indisolubil legați de identitatea și tradiția creștină iar marea majoritate a lor sunt aderenți ai Bisericii Ortodoxe Române!

Religia în școală înseamnă cunoaștere, înseamnă cultură și spirit liber, și înseamnă mai presus de orice valori morale autentice, valori care pot sta pavază oricând în fața curentelor de gândire tributare relativismului social și moral și a deconstructivismului postmodern!

Adresez invitația Bisericii Ortodoxe prin Patriarhia României ca alături de Senat și Camera Deputaților să se așeze la masa dialogului în scopul identificării soluției legale, transparente și sigure pentru depășirea acestui impas nedorit și a păstrării studiului religiei în școli, pe baza formatului prevăzut în legea educației de acum.

Andre Malraux spunea că sec. XXI va fi creștin ori nu va fi deloc, expresie care nu reprezintă o simplă metaforă, ci adevărul unei lumi tot mai căzute sub ispita „redesenării” propriei sale conștiințe, lucru care cu atât mai mult mă face să cred că viitorul trebuie să aparțină unor valori fundamentale precum respectul pentru persoană și alteritate, libertatea de expresie și de alegere și nicidecum etatizării moralei individuale ori sociale și reglementării excesive a formelor de expresie ale minții omenești!

11
dec.
14

De ce Dumnezeu nu vrea să-mi dea această bucurie?

AgiosIoannisRososAu trecut opt ani de la ziua nunţii lor. În zadar au aşteptat însă domnul Ghlorgos K. şi soţia sa să le vina pe lume un copil. Inima lor este arsă de o tristeţe adâncă şi de nevindecat. Ce jalnică este viaţa pentru o femeie care nu are copii, care nu este mamă! Soţul, întristat şi el, încearcă să-i dea curaj: „Ai răbdare, îi spune, asta-i voia Domnului; cu lacrimi şi  supărare nu poţi să schimbi nimic. Scopul nunţii nu este numai dobândirea copiilor, ci şi creşterea noastră duhovnicească, unirea aici şi în veşnicie cu Dumnezeu.

Doamna Arhondula stăruia însă să se roage, să se roage din toată puterea sufletului ei. De mică, mama o învăţase să se roage totdeauna pentru că, spunea ea, adevăraţii oameni se roagă din toată inima şi rugăciunea îi înarmează cu răbdare şi perseverenţă în luptele grele ale vieţii. Mersese de multe ori cu familia şi la biserica Sfântului Ioan. După căsătorie se ruga adesea: “Mare Sfinte Ioane, te rog, te implor, mijloceşte către Domnul nostru şi roagă-L să mă învrednicească să devin şi eu mamă. Oamenii şi ştiinţa lor mi-au spus că eu nu voi fi niciodată mamă. Braţele mele vor rămâne goale, casa întunecoasă, inima mea îndurerată. Eu, Sfinte Ioane, voi aştepta răspunsul din Ceruri, să-mi dăruiască Dumnezeu un copilaş, să-mi umple casa, inima şi viaţa întreagă de bucurie. O să aştept,  Mare Sfinte Ioane…”

*

Iarna lui 1979. Posomorâtă, doamna Arhondula încearcă să-şi adune gândurile şi să se roage. Nu poate însă, este istovită şi simte ceva urât înăuntrul ei. Ar vrea să plângă, să strige, să ameninţe. Se întoarce, vede pe perete icoana Sfântului loan şi izbucneşte în lacrimi: Ce ți-am făcut Eu, Sfinte Ioane, de ce mă urăşti? De ce Dumnezeu nu vrea să-mi dea această bucurie? Sfinte Ioane, mă urăşti?”.

Noaptea următoare se aud paşi urcând scările ce duc către casa lor şi cineva bate la uşă. S-au trezit amândoi, ea, şi soţul. A ieşit doamna să deschidă. În întunericul de afară vede o lumină având chipul Sfântului Ioan: “Arhondula, ce rugăciune a fost aceea pe care ai făcut-o aseară? Sfinţii nu urăsc pe nimeni. Nu este însă voia lui Dumnezeu să dobândeşti acum copii. Vor mai trece doi ani şi va veni şi această bucurie”.

A dispărut lumina, s-a stins şi ecoul glasului Sfântului.

Au trecut cei doi ani, apoi a venit şi bucuria de la Dumnezeu: primul, al doilea şi al treilea copil. Glasurile lor duioase au umplut acum de fericire casa şi inimile părinţilor.

 

Extras din Sfântul Ioan Rusul, mărturii contemporane ale iubirii lui Dumnezeu, Editată de Mănăstirea Crasna, jud. Prahova, 2004, p. 49-50

11
dec.
14

Daţi vieţii ce este al ei, şi lui Dumnezeu ce este al Lui!

candela98Nu trageţi prea tare la juguri îndepărtate. Bucuraţi-vă mai mult unul de altul, grabiţi-vă, rugându-l pe Dumnezeu să va binecuvinteze cu naştere de prunci, daţi vieţii ce este al ei, şi lui Dumnezeu ce este al Lui.

Încercaţi să fiţi fericiţi împreună, căci viaţa este un strigoi, ceea ce este real ţine numai de Dumnezeu şi de prezenţa Lui în lume. Anii trec repede veţi îmbătrâni curând, dar măcar sufleteşte încercaţi să fiţi tineri.

Vă spun un cuvânt de folos care vi se potrivește: viaţa în comun(în mănăstire sau în familie) este dură. Trebuie să ştii să te faci iertat. Auziţi: să te faci iertat! Nu a ierta este greu, ci a obţine iertarea. Şi nu printr-o frază stearpă şi erodată de uzura convenţională, ci printr-o adâncă implicare a sufletului şi printr-o umilinţă nejucată, care să izbească în cel pe care l-ai rănit (sau l-ai facut să te rănească, printr-un joc perfid al inteligenţei tale), cu o dragoste umilă, care să-i întoarcă sufletul spre o iertare adevărată.

Din Viaţa Părintelui Gheorghe Calciu după mărturiile sale şi ale altora, Editura Christiana, Bucureşti, 2007, p. 266

11
dec.
14

Îl reclami la Dumnezeu!

rugaciune_si_lucrarea_practicaÎntrebare (Ioana): Părinte, ce să fac dacă iubesc pe soţul meu şi nu mi se răspunde din partea lui tot cu iubire, să divorţez?

Răspuns: Îl reclami la Dumnezeu!

Undeva a apărut o defecţiune: ori la nivelul credinţei, ori al voinţei, ori al nădejdii sau al dragostei adevărate. Vorbeşti cu Hristos dacă soţul nu ştie cum să comunice. Dar mai înseamnă şi că iubirea ta este oarbă.

Iubirea nu trebuie să fie numai voinţă din partea ta, ci trebuie să fie şi raţiune: „Iubesc pe cine trebuie?”. Şi dacă eşti deja căsătorită şi constaţi că iubeşti pe cine nu trebuie, roagă-L pe Dumnezeu să-i deschidă inima şi să-i lumineze mintea cu gând de răspuns la iubirea ta.

Până nu ai făcut aşa din toate puterile tale, nu poţi divorţa. Zi: „Dă-i Doamne puterea şi ajută-l să mă iubească şi el cum îl iubesc eu, ca să mă simt şi eu împlinită în iubire, că sunt iubită“.

Şi Dumnezeu revarsă iubirea Sa în urma rugăciunii tale, asupra întregului trup pe care îl formaţi voi doi. Dacă numai un singur om de pe pământ s-ar ruga şi ar face voia lui Dumnezeu, Dumnezeu, pentru viaţa şi rugăciunea aceluia, nu ar pierde neamul omenesc, dacă acela Îi cere să nu-l piardă. Dar să ştii că puterea cea mai mare este ca tu să iubeşti, că altfel, poţi fi iubită şi de cine nu trebuie, de diavol. E un fel de a spune, el nu poate iubi, că nici nu vrea, dar ne doreşte cu patimă să fim cu el.

Dar dacă tu eşti cu Dumnezeu şi soţul nu te înţelege, faptul că ai o iubire trează este un motiv în plus ca să ceri de la Dumnezeu să ai tact, tandreţe cu celălalt, până ce veţi ajunge la o rezonanţă sufletească, altfel nu-i posibil.

Până ce chipul lui Hristos din celălalt mai străluceşte, mai pâlpâie, mai există o şansă să crească o vâlvătaie de flacără arzătoare de iubire către Dumnezeu; şi dacă creşte către Dumnezeu, va creşte şi către tine.

Până atunci trebuie să-l rabzi, dar când el s-a făcut diavol pentru el însuşi şi pentru tine, să nu mai ai nici o legătură cu el, căci ce amestec are lumina cu întunericul, ori Dumnezeu cu diavolul? Dar dacă n-a devenit diavol, mai e o şansă, mergi pe şansa asta. Succes!

Extras din Ierodiaconul Gamaliel Sima, “CATEHEZE – Sfanta Taina a Casatoriei

11
dec.
14

Pe cine binecuvintează Dumnezeu?

cruce9Sfântul Isaac Sirul are un cuvânt care zice că “rugăciunea este o bucurie care înalţă mulţumiri”. Aşa era la Sfinţii Apostoli. Ei aveau o bucurie mare şi din bucuria mare îşi revărsau sufletul în laudă şi binecuvântare către Dumnezeu. Ştiţi că la Sfânta Liturghie este o rugăciune care începe cu cuvintele: “Cel ce binecuvintezi pe cei ce bine Te cuvintează, Doamne…”.

Pe cine binecuvintează Dumnezeu? Pe aceia care Îl binecuvintează pe Dumnezeu. Deci, din partea omului binecuvântare către Dumnezeu, din partea Domnului binecuvântare către om. Asta-i Ortodoxia noastră: legătura între Dumnezeu şi om, între Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi om – pentru că noi cel mai adesea ne gândim la Hristos. De ce? Pentru că Domnul Hristos îmi este mai apropiat în înţelesul că este şi om. E Dumnezeu adevărat şi om adevărat. Dumnezeu adevărat născut din Dumnezeu şi om adevărat unit cu Dumnezeu, născut din Preasfânta Fecioară Maria, care, prin aceasta este Născătoare de Dumnezeu.

Deci, dacă ne gândim la înnoirea vieţii, noi trebuie să ne gândim la toate acestea. Adică la lepădarea tuturor relelor care nu se potrivesc cu Dumnezeu Cel bun. În rugăciunea “Tatăl nostru” zicem şi ne mântuieşte de cel rău. De ce zicem “şi ne mântuieşte de cel rău”? Pentru că vrem să scăpăm nu numai de cel rău, de instigatorul la rău, de diavolul, ci vrem să scăpăm şi de rău în orice chip ar fi el şi, mai ales, de răul din rădăcina răului. Care-i rădăcina răului? Aşezarea rea a sufletului nostru, gândurile rele. Dacă am scăpat de gândurile cele rele, scăpăm de toate celelalte care ţin de răutate. Aşa că lupta trebuie să ne fie pe planul gândului. Grija de căpetenie trebuie să fie aceea de a ne face rânduială în minte.

Din Arhim. Ioanichie Bălan, Ne vorbeşte Părintele Teofil (Pârâian), vol. I, Editura Episcopiei Romanului, 1997,  p. 125-126

11
dec.
14

Strigă la Mine în ziua necazului tău…

5580Ştiu şi ce am de făcut: am greşit, zic: „Doamne iartă-mă!”. Am lovit pe cineva, zic: „Iartă-mă!”. Lupt să nu ţin minte răul, lupt să iert imediat, lupt să nu am resen­timente, lupt împotriva oricărei forme de răzvrătire…

Da, sunt momente în care totul se răstoarnă, totul, şi nimic nu mai merge! Da, chiar pentru Maica Siluana! Şi, ce să fac? Îmi plâng durerea în felul în care îmi vine s-o plâng, dar nu deznădăjduiesc, pentru că eu ştiu că am poruncă să nu deznădăjduiesc. A-ţi plânge durerea nu înseamnă că ai căzut în deznădejde. Trebuie să învă­ţăm diferenţa şi să plângem cu nădejde ştiind că suntem auziţi.

Citiţi Psaltirea. Domnul tot timpul ne spune: „Strigă la Mine în ziua necazului tău”. Şi atunci vei vedea cum te mângâie în necaz. Întristarea sănătoasă nu este deznă­dejde. Mântuitorul spune în Ghetsimani: „Întristat e su­fletul Meu până la moarte”. Şi le spune ucenicilor, în aceeaşi stare sufletească: „Bucuria Mea v-o las vouă”, adică „Bucuria Mea să fie cu voi”. Aşadar, bucuria şi întris­tarea sunt în locuri diferite din sufletul nostru. Sufletul nostru este extrem de sensibil şi orice nu ne place sau ne doare din ce ne face sau spune cineva, ne tulbură.

Cum spun Părinţii în Pateric, ai aruncat o piatră în apă, a făcut cercuri, aşa este durerea sufletului în faţa evenimentului dureros. Sfinţii nu devin nesimţiţi, sunt foarte sensibili. Dar să nu reacţionezi ca să pedepseşti, să te răzbuni, ci, trăieşti durerea în mod simplu şi te rogi. E atât de sim­plu, pentru că nici nu trebuie să simţi că ai iertat. Zici: „Doamne binecuvântează-l pe cel care mă blestemă, pe cel care îmi face rău”. Şi eu cred că am iertat, gata, nu mai îmi pun problema că o mai fi ceva. Îmi vine gân­dul că nu pot să-i zâmbesc şi mă gândesc de ce nu pot să-i zâmbesc. Îmi caut în suflet, de ce nu-i zâmbesc acum? Pentru că sunt încă supărat. Dar nu este supărarea păcă­toasă, în sensul că apa sufletului îşi revine mai greu, cercurile, nu, până când se sting.

Dar eu n-am gând de răzbunare, nu vreau să-i fac rău, nu mai vreau să-i spun încă ceva. Am terminat, s-a terminat evenimentul, acum trăiesc consecinţele până când se duc şi ele.

Din Monahia Siluana Vlad, Deschide cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 155-156

11
dec.
14

Nu puteți dormi?

bessonitsa-chto-delatDacă nu vă este somn, nu dormiți. Nu vă lăsați apăsați de gânduri privitoare la somn și la grabnica lui venire. Deseori omul suferă nu din pricina insomniei, ci a temerilor legate de aceasta.

Necesitățile individuale de odihnă și somn diferă de la un om la altul. Important este să ne cunoaștem pe noi înșine și să hotărâm singuri de cât timp avem nevoie pentru somn. Unul are neapărată nevoie să doarmă noaptea opt ore, altuia îi sunt îndeajuns șase. Dacă, de pildă, îl vom pune pe fiecare din aceștia în situația celuilalt, primul va suferi de lipsa somnului, altul se va chinui din pricina somnului prelungit. În ziua de astăzi trebuie să fim foarte precauți când privim diversele emisiuni TV. Conținutul programelor TV abundă în tot felul de netrebnicii: scene de violență, groază, etc. Ce somn sănătos să mai ai după ce vezi așa ceva? La fel și în privința muzicii.

Nu puteți dormi? Nu vă necăjiți. Liniștiți-vă, rugați-vă, respirați aer proaspăt, beți o înghițitură de apă sfințită. Dacă problemele cu somnul nu sunt legate de o boală serioasă, în ziua următoare somnul va fi negreșit mai adânc și mai prelungit.

Din Dr. Dimitri Avdeev, Nervozitatea- cauze, manifestări, remedii duhovnicești, Editura Sophia, București 2008, p.120-122

11
dec.
14

Să te laşi în mâna Domnului, ca lutul în mâna olarului

11f2ccc4eabbd08ba3b0bf50d694415a..Să te laşi în mâna Domnului, ca lutul în mâna olarului. Olarul, când vrea să facă o oală mai de preţ, o dă de două-trei ori prin foc, o căleşte şi o ciupeşte până se face după plăcerea lui.

Aşa si frăţia ta, nu vei pleca la Domnul până ce nu vei fi gata. Nu va mai fi nevoie de o oarecare pregătire mai sigură. …Iar frăţia ta să faci închinăciuni cât de mici, pe cât poţi, că de la cei bolnavi nu cere Domnul canon, ci să rabde boala cu mulţumire, fără de cârtire.

Aşadar, să fii în pace, să nu te oboseşti, şi când şi unde va fi voia lui Dumnezeu, ne vom vedea. Apa trece şi pietrele rămân. Ispitele vin şi se înlocuiesc unele pe altele până la ultima răsuflare.

Şi după ce vom trece noi dincolo, nici în urmă n-o să ne uităm.

Acolo e lumină lină, luna e întotdeauna plină
Soarele nu asfinţeşte, iar clima nu se răceşte.
Păsările-acolo cântă frumos şi laudă pe Domnul Hristos.
Îngerii neâncetat slavoslovesc, cântând slavă Împăratului ceresc.
Iar Măicuţa Domnului stă de-a dreapta Fiului.
Acolo să dorim să fim, în vecii vecilor.
Amin!

Iar până atunci trebuie răbdare, cât putem duce în spinare!

***

…Dumnezeu pe cine iubeşte, îl ţine aproape de El, ca nu cumva libertatea să-i schimbe mintea şi înşelăciunea lumii să-i câştige sufletul. Aşadar, suntem datori să primim cu dragoste aceste încercări si să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru toate.

Să ne rugăm să ne dea Dumnezeu răbdare, că “cel ce va răbda până în sfârsit, acela se va mântui”.

Iar ispitele ce vin, cu voia lui Dumnezeu vin pentru încercare si pentru a ne ţine pe calea smereniei. Numai să cunoaştem slăbiciunea noastră, să ne rugăm si să cerem ajutor: “Doamne, nu ne lăsa în ispite!”…

Că vin si fără voia noastra, de la trup, de la lume si de la diavol. Aşa că, orideunde vin, noi suntem datori să ne rugăm, strigând: “Doamne ajută!” Însă pentru a ne uşura de ele, este nevoie să ne mărturisim.

Aceasta ne duce la smerenie.

Această rugăciune scurtă ne ajută la toate faptele cele bune, că Domnul a zis: “Fără de mine nu puteţi face nimic!”. Să cerem ajutor de la Domnul si să ne lăsăm în voia Lui.

Părintele Paisie duhovnicul, Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, 1993

11
dec.
14

Părintele Mina Dobzeu – Va veni Lumină mare asupra poporului nostru de îşi va pleca genunchii la rugăciune

mina_dobzeuConducerea lui Stalin a făcut mult rău. El a domnit o vreme, două vremi şi jumătate de vreme. O vreme e zece ani, două vremi încă, deci 30 de ani şi jumătate de vreme, deci 35 de ani. Când s-au împlinit 35 de ani în viaţa lui, el a murit, iar imperiul lui sovietic este balaurul cu şapte capete şi cu zece coarne şi a domnit 60 de ani, adică o oră.

O oră are 60 de minute, deci 60 de ani, din 1929 până în 1989. Când s-au împlinit 60, a pierit acest luptător împotriva lui Hristos şi lucrarea imperiului comunist. Acum urmează să vină Hristos. Eu îndrăznesc să strig la tot poporul, rugaţi-vă: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul! Am vorbit cu mitropolitul de la Iaşi, i-am spus

povestea, am vorbit şi cu patriarhul, i-am scris şi mi-a răspuns elogios. Toţi mitropoliţii şi patriahul şi toţi credincioşii să se roage cu rugăciunea aceasta: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!

Pe sfinţia voastră cine v-a învăţat rugăciunea asta?

Suferinţa! Aşa cum se ruga atunci Nicolae Cabasila în timpul mahomedanilor, aşa să ne rugăm noi acum. Dar mai vine o altă faţă a lui antihrist, numită New Age, Noua Eră. E tot o faţă a lui antihrist şi este tot lucrarea satanei, dar vor cădea şi aceştia prin sabia Cuvântului lui Dumnezeu, iar sabia Cuvântului lui Dumnezeu este: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul! Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul! Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!Aşa să înveţe tot poporul să se roage, ca să scăpăm şi de această lucrare a satanei, care este satanism, practici yoghine, magie de tot felul, păcate împotriva firii – Sodoma şi Gomora –, desfrâul, cultul desfrâului şi toată împotrivirea în lucrare a satanei împotriva Cuvântului lui Dumnezeu. Aceasta este o lucrare  a masoneriei, este lucrarea satanei prin masoni, care îi învaţă pe oameni să nu mai creadă în Dumnezeu şi să creadă în satana. Tot poporul să se roage cu rugăciunea: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!Zece minute dimineaţa, zece minute la amiază, zece minute seara şi noaptea, dacă se mai trezeşte şi se roagă. Aşa să propovăduiţi şi dumneavoastră cui întâlniţi. Acum am scris ultima carte cu toată viaţa mea, pe care urmează să o dau la tipărit.

Asta vreau să spuneţi oamenilor, că eu nu mai am mult de trăit şi să învăţăm pe toţi credincioşii rugăciunea, ca să ne ierte Dumnezeu pentru lucrările rele pe care le-am făcut. Hristos nu ne cere altceva decât să ne rugăm cu rugăciunea Lui. Tot ce am spus eu acum să spuneţi la popor, să se roage cu rugăciunea inimii. Lumină mare va răsări asupra ţării noastre. Nădăjduiesc să văd din lăcaşurile pe care mi le va da Domnul, lumina cum se va lăsa peste toată ţara noastră şi harta României să fie luminată. Va veni Lumină mare asupra poporului nostru de îşi va pleca genunchii la rugăciune. Iar Lumina aceasta este activă, aduce înţelepciune, înţelegere, sfat, cunoaştere, înfrânare, bărbăţie, frica de Dumnezeu, aduce mai multă lumină în viaţa bisericii, aduce îndreptare în viaţa socială, luminează ochii orbilor, dezleagă pe cei legaţi în robie, ridică pe cei surpaţi, păzeşte pe cei nemernici, pe săracul şi pe văduvă îi primeşte şi calea păcătoşilor o pierde. Iată lumina aceasta ce binefacere aduce. Înţelegeţi?

Părinte Mina, noi, credincioşii, în general apelăm la ajutorul Fecioarei Maria, mai ales când avem necazuri.

Noi o avem pe Maica Domnului rugătoare către Dumnezeu şi eu mă rog şi m-a vindecat de multe ori de boală Maica Domnului. Ea mă mângăie şi mi-e toiag al bătrâneţelor. În ea mi-e nădejdea.

Ce foloase avem dacă spunem rugăciunea inimii?

A făcut o înlesnire Domnul Iisus. Cât a fost comunism, oamenii s-au lepădat de credinţa cea adevărată şi au urmat antihristului. Acum trebuie să se lepede de antichrist şi să îl primească pe Hristos: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!

În timpul lui Nicolae Cabasila cei care se rugau îi îmbrăca Domnul în haină luminoasă – aşa spune Domnul Iisus – şi ei umblau în haină luminoasă. Eu am cunoscut acum două femei şi doi bărbaţi mireni care umblă în haină luminoasă pentru că practică această rugăciune. Şi voi, dacă vă rugaţi stăruitor, vă îmbrăcaţi în haină luminoasă. Lumina cea măreaţă a Lui o putem vedea oricând, de câte ori ni se arată. Rugăciunea este un dialog între mine şi Dumnezeu, o convorbire cu Dumnezeu prin semnele pe care le exprimă Lumina Sa. Îngerul păzitor are rolul lui, dar dracii… Astă noapte, la ora opt-nouă seara, bate la uşă. Întreb: „Cine e?” Nu-mi răspunde nimeni.Zic: „Intră, intră!” Dar cum zic rugăciunea sau fac semnul crucii, pleacă. Vin în fel şi chip. Dar dacă fac semnul crucii, dispar şi îngerul păzitor mă apără. Iadul e un munte de păcură şi întuneric, şi cine stă acolo mănâncă plantele care sunt tot de păcură. Iar Raiul este muntele cel înalt cu fel de fel de locuinţe şi cu arbori.

Domnul ştie ce loc îmi va da mie… Să creşteţi copiii în frica de Dumnezeu, cu evlavie, cu rugăciune.

Isabela Aivăncesei, Lumea monahilor nr. 88, octombrie 2014

11
dec.
14

Cum îşi începe ziua un creştin?

rugaciune2_0Când vă treziţi din somn, dimineaţa, să faceţi întâi şi întâi sfânta rugăciune, adică fă trei închinăciuni şi zi de trei ori „Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!“. Dă cu apă pe faţă să fugă somnul şi treci în faţa Sfintelor Icoane.

Apoi fă de trei ori Sfânta Cruce dreaptă, unind cele trei degete, care închipuiesc Sfânta Treime – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt -, iar celelalte două degete închipuiesc dumnezeirea şi omenirea lui Hristos, adică cele două firi. Şi pune întâi mâna la frunte: „În numele Tatălui“; la pântece: „al Fiului“; la umărul drept: „al Duhului Sfânt“ şi pe umărul stâng, zicând: „Amin“.

Aceasta este crucea dogmatică, după rânduiala canonică a Bisericii şi după canonul 92 al Sfântului Vasile cel Mare. Să nu faceţi crucea strâmbă sau din fugă, că râde dracul de se prăpădeşte; îl băgaţi în spital de atâta râs. Cine te-a învăţat să-ţi baţi joc de Sfânta Cruce? Cine îţi leagă ţie mâna să nu duci mâna dogmatic? Crucea lui Hristos a avut 13,5 metri înălţime şi 3,80 metri lăţime.

Drept să faci crucea. Dacă nu, nu eşti ortodox, că îţi baţi joc de Sfânta Cruce şi râde dracul de tine când baţi cobza aşa.

Fă crucea dreaptă şi când treci pe lângă o biserică; să nu-ţi fie ruşine să faci Sfânta Cruce dreaptă! Acolo este de faţă Trupul şi Sângele Domnului, permanent pe sfânta masă. Acolo Hristos este viu în sfântul altar. În toate bisericile ortodoxe, preacuratele Taine stau pe sfânta masă. Dacă nu te închini la biserică, nu te închini la Hristos!

Să vă văd în rai pe toţi! Doamne fereşte, unul să nu rămână la munci, toţi să vă bucuraţi în grădinile raiului! Toţi. Dacă aş avea un sac mare, să vă pun într-un sac şi să vă pot da drumul în grădinile raiului! Ştiţi voi cât este de frumos acolo? Auzi ce zice Sfântul Apostol Pavel: „Ceea ce ochiul nu a văzut şi urechea n-a auzit şi la inima omului nu s-a suit!” Aceasta a pregătit Dumnezeu celor ce se tem de El şi-L iubesc pe El.

Din arhim. Ioanichie BĂLAN, Ne vorbeşte părintele Cleopa

11
dec.
14

Ceştile de cafea

50712Un grup de oameni de succes, în apogeul carierei lor, toţi având joburi şi poziţii sociale de invidiat, maşini şi case, au făcut o vizită unui fost profesor din facultate. Discuţia a alunecat treptat spre cât de stresantă şi obositoare e viaţa zi cu zi.

Profesorul i-a întrebat dacă vor să bea o cafea bună şi s-a întors din bucătărie cu un vas mare plin cu cafea şi o mulţime de ceşti. Unele erau din porţelan fin, altele din sticlă, plastic, unele arătând normal, altele foarte delicate şi scumpe, unele cu inserţii aurite, altele cu toarta ciobită, şi i-a rugat pe fiecare să se servească.

Când toţi aveau câte o ceaşcă de cafea în mână, profesorul le-a zis: „Dacă aţi observat, fiecare dintre voi a pus cafea în câte o ceaşcă scumpă şi fină, lăsând ceştile simple şi ieftine goale pe masă. E normal să vreţi ceea ce e mai bun în viaţă, dar tocmai asta e sursa problemelor şi a stresului pe care îl aveţi zi de zi.

Nu contează ce ceaşcă ai ales, cafeaua are acelaşi gust. Ceaşca nu adaugă nici o calitate cafelei. În cele mai multe cazuri o face doar să fie mai scumpă sau, în alte cazuri, nu putem vedea ce e de fapt înăuntru. Ceea ce aţi vrut voi de fapt a fost cafeaua, nu ceaşca, şi totuşi, inconştient, aţi ales cele mai scumpe şi bune ceşti. Şi apoi aţi început să vă uitaţi la ceaşca celuilalt gândindu-vă că e mai frumoasă decât a voastră.

Viaţa e ca o cafea bună: jobul, banii, cariera, maşina, casa, hainele, poziţia în societate sunt ceştile. Doar ne ajută să ne trăim viaţa, dar nu sunt viaţa. Hainele pe care le avem, poziţia în societate şi banii nu înseamnă viaţa. Nu definesc ceea ce înseamnă viaţa. Din contră, majoritatea oamenilor care au mult sunt invidioşi pe alţii care au mai mult şi nu reuşesc să se bucure de ceea ce au.

Câteodată, concentrându-ne doar pe ceaşcă, uităm să savurăm cafeaua. Savuraţi cafeaua, nu ceştile! Cei mai fericiţi oameni nu sunt cei care au cele mai multe lucruri. Cei mai fericiţi oameni ştiu să se bucure cât mai mult de ceea ce au, acolo unde au, în momentul prezent. Ei fac viaţa să fie frumoasă“.

sursa Ziarul Lumina

11
dec.
14

Iubiti-l pe Hristos… Hristos este totul

Porphyrios ieromonahos Kafsokalyvitis12“Sa nu te indignezi, nici macar in tine, pentru nici o acuzatie nedreapta ce ti s-ar aduce. Este un lucru rau. Si raul incepe prin ganduri rele. Cand te amarasti si te indignezi, fie doar cu gandul, iti strici atmosfera duhovniceasca. Impiedici Sfantul Duh sa lucreze si ingadui diavolului sa mareasca raul. tu trebuie sa te rogi totdeauna, sa iubesti si sa ierti, alungand de la tine orice gand rau.”

“Nu trebuie sa-ti duci lupta crestineasca cu predici si contestatii, ci cu o adevarata iubire ascunsa. Cand contestam, ceilalti reactioneaza. Cand ii iubim sunt miscati si-i castigam. Cand iubim, credem ca noi le oferim ceva celorlalti pe cand, in realitate, intai ne oferim noua insine. Iubirea cere sacrificii. Sa sacrificam cu umilinta ceva de-al nostru, care in realitate este al lui Dumnezeu.”

“Cand te trezesti noaptea, sa nu te intorci pe partea cealalta pentru a adormi la loc. Sa te ridici, sa ingenunchezi in fata Celui Rastignit si a Sfintilor si sa te rogi smerit si cu iubire. O jumatate de ora, un sfert, zece minute, cinci, cat poti.”

“Sa te rogi fara neliniste, in pace, cu incredere in grija si iubirea lui Dumnezeu. Nu te osteni cand te rogi.[…] Sa-l rogi pe Dumnezeu sa te faca vrednic de iubirea Sa.[…] Sa faceti cate metanii puteti in rugaciune, chiar daca asta va oboseste. Cand rugaciunea este insotita de sacrificiul nesilit, se face mai placuta si mai roditoare in fata lui Dumnezeu.”

“Omul lui Hristos trebuie sa-L iubeasca pe Hristos, si cand Il iubeste pe Hristos, scapa de diavol, iad si moarte.”

“Sa fim smeriti, insa sa nu vorbim de smerenie. Vorbirea despre smerenie este o capcana a diavolului, care aduce cu sine deznadejdea si delasarea, in vreme ce adevarata smerenie aduce cu sine nadejdea si lucrarea poruncilor lui Hristos.[…] Roaga-L pe Dumnezeu sa-ti trimita sfanta smerenie. Nu pe aceea care spune ‘sunt cel din urma, sunt nimic.’ Aceasta e smerenie diavoleasca. Smerenia cea sfanta e dar de la Dumnezeu. Dar. Harisma. Nu provine din stradaniile noastre. Pregateste-te si cere-I lui Dumnezeu acest dar sfant.”

“Deschide-ti inima cu simplitate, nesilit, spontan, inaintea Domnului nostru.[…] Sa fii placut. Sa iubesti tacerea, pentru ca doar astfel inima ta va vorbi lui Hristos. Spune vorbe putine, dar cu miez. Sa iubesti osteneala trupului si oboseala, fiindca acestea intaresc trupul si sufletul deopotriva.[…] Tacerea sa-ti fie tainica, adanc in inima. Nu-ti vadi tacerea sa o priceapa toti. Spune doua-trei cuvinte, dar launtric nu conteni a te ruga Domnului pentru toti.”

“Sa spui mereu adevarul. Sa faci totul cu calm. Sa te rogi pentru a deveni mai bun.”

“Sa faceti mereu binele, fiindca altminteri e vai de voi!”

“Si desi de mic copil faceam multe pacate, cand m-am reintors in lume am continuat a face pacate, care pana astazi s-au inmultit foarte mult. Lumea insa m-a luat de bun si toti striga ca sunt sfant. Eu insa simt ca sunt cel mai pacatos om din lume.”

“Astazi oamenii cauta sa fie iubiti si de aceea esueaza. Corect e sa te intereseze nu daca ei te iubesc, ci daca tu Il iubesti pe Hristos si pe oameni. Doar astfel sufletul iti este implinit.”

“Sa-L rogi pe Dumnezeu sa te faca vrednic de iubirea Sa.[…] In rugaciunea te sa-I ceri lui Dumnezeu sa se faca voia Sa pentru tine. Acest lucru iti este cel mai de folos.”

“Cand te inhata satana si te apasa, sa nu ramai nemiscat, asa cum raman unii ce devin melancolici si cad pe ganduri ore intregi, ca si cand i-ar preocupa probleme importante, desi nu e vorba despre asa ceva, ci pur si simplu sunt robiti de satana. Sa fii pregatit sa reactionezi, sa te opui, sa respingi asediul satanei, asa cum pe un om pe care il prind raufacatorii si-l blocheaza, face o miscare brusca si, dand din maini il impinge, scapa din strangerea lor si se indreapta spre alta directie, spre Hristos, care il elibereaza.”

“Zadarnicie e tot ce iei din egoism. Vesnicie este tot ce dai din iubire. Iar cea mai generoasa vesnicie este sa primesti cu iubire, pentru a darui bucuria reciprocitatii aceluia ce ti se ofera cu iubire.”

“Cand te rogi pentru un om pe care il muncesc patimi pacatoase, sa nu i-o spui, fiindca diavolul va afla si va ridica indarjire in sufletul tau si astfel rugaciunea ta nu va da rod. Sa te rogi pentru acel om in taina, si astfel rugaciunea ta il va ajuta.”

“Sa nu te necajesti, mai, niciodata. Hristos a inviat ca sa ne dea multa iubire si bucurie, inca de pe acum. Asadar, de acum sa incepem sa participam tot mai intens la ziua luminata a Imparatiei iubirii lui Hristos, unde nu se insereaza niciodata.”

“In taina imbratiseaza-ti in inima-ti intreaga obste si intreaga Biserica. Nu te lupta cu ceilalti, nici nu incerca sa faci sa dispara sau sa corectezi cusururile celuilalt. Iubeste-l asa cum e, cu defectele sale. Domnul se va ingriji de acestea. Sa-ti sfintesti tacerea, sa nu fie neroditoare.”

“Nu mi-e frica de iad si nu ma gandesc la rai. Ii cer numai Domnului sa fie milostiv cu toata lumea si cu mine”

“-Cuvioase, spuneti ceva despre viata duhovniceasca.
-Oricine nu se pocaieste, va fi pierdut.
-Acesta e un cuvant greu, cuvioase.
-Ti-l voi spune inca o data: oricine nu se pocaieste va fi pierdut.”

“Mai intai iarta-i pe aceia care te intristeaza.”

“Fii atent, caci trebuie sa ne luptam pana cand ne vom da ultima suflare. Fii cu bagare de seama.”

“Sa nu stai in spatii inchise, ci sa iesi in mijlocul naturii.”

“Sa nu va preocupati de cele de pe urma, nici de antihrist, nici de semnele sale, fiindca sa stiti ca atata timp cat Il avem pe Hristos cu noi, antihristul nu ne poate vatama cu nimic.”

“Iubiti-l pe Hristos… Hristos este totul, este izvorul vietii. Toate cele frumoase salasluiesc în Hristos. Iar departe de Hristos, tristetea, melancolia, mânia, supararea, amintirea ranilor ce le-am primit în viata, a greutatilor si a ceasurilor de agonie. Iubiti-L pe Hristos si sa nu vreti nimic în locul iubirii Lui”.

“De nu va veti reveni si nu veti fi precum copiii, nu veti intra în împaratia cerurilor”.

“Manastire poate fi si casa ta, numai sa vrei. Nu e cu nimic diferita de o manastire. Este de-ajuns sa faci ce-ti spun. Nu locul face manastirea, ci felul in care vietuiesti. Du-te acum, roaga-te si fii rabdator in toate”.

“Sa nu incerci sa arunci relele din tine in exterior ci, mai bine, deschide-ti poarta sufletului spre a primi Lumina care este Hristos, si-atunci se vor risipi si negurile ce s-au instapanit in tine”.

“Fii atent cum te nevoiesti. Nevoieste-te cu smerenie si nu asa cum faci tu, cu incrancenare. Incet-incet fiule, si cu smerenie. Altminteri pacatuiesti”, imi spunea Bunicutul.

“Fiule, de Hristos trebuie sa ne apropiem nu de teama ca nu stim ce va fi dupa ce vom muri. Lui Hristos trebuie sa-I deschidem inimile noastre si, asa cum tragem perdeaua, lasand soarele sa intre in casa, trebuie sa-L lasam si pe Hristos sa vina la noi si sa-L iubim cu iubire adevarata. In felul acesta ne putem apropia cel mai bine de El”.

“Ascultarea aduce smerenia; smerenia discernamantul; discernamantul aduce vederea cu duhul, iar aceasta din urma aduce inaintevederea”.

“Trebuie sa-ti spui mereu acestea: “Doamne, cei ce se indeparteaza de Tine se pierd.” Noteaza-ti aceste cuvinte, ca sa le tii minte, caci sunt pline de inteles.”

“Sa fii bun si ascultator. Sa ai rabdare cu ceilalti, sa nu te necajesti, sa nu fii prea sensibil, sa fii destoinic in munca ta. Sa nu vorbesti la serviciu prea mult despre lucruri religioase, daca nu esti intrebat. Sa fii un exemplu demn de urmat, in drumul spre Hristos.”

11
dec.
14

Nu poţi iubi fără a suferi

Sofronie-Sakharov-INNu poţi iubi fără a suferi. Cea mai mare durere este a iubi până în sfârşit. Hristos atâta a iubit, încât S-a dat unei morţi cumplite. Tot astfel şi sfinţii. Raiul şi iadul cer întotdeauna acest preţ. Rugăciunea pentru lume este rodul unei suferinţe cât se poate de adânci şi de vii.

A urma lui Hristos urcând pe Golgota. Acest urcuş nu este altceva decât lupta ce a dus-o Hristos în dragostea Sa pentru lumea întreagă. Când lupta se desfăşoară doar în planul lumii şi al patimilor, oamenii se istovesc şi îmbătrânesc foarte repede. În schimb, atunci când suferinţele vin de la lupta împotriva patimilor în Duhul lui Hristos, oamenii renasc.

 

Nu este nimic mai dureros decât a avea dragostea lui Hristos în această lume. Este o luptă de dimensiuni cosmice.

Cum să ne îndreptăm către Dumnezeu? Atunci când tindem încordat către acest singur ţel, tot restul devine izvor de suferinţă, de dureri. Ci purtăm această cruce în tăcere.

Iată paradoxul vieţii creştine: alegând suferinţa lui Hristos pentru lume, avem simţământul de a fi mai aproape de El şi de viaţa vecinică.

Din Arhimandrit Sofronie, Din viaţă şi din Duh, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2014, p. 23

11
dec.
14

Sfântul Ioan de Kronstadt – o rugăciune de dimineaţă

2_0La picioarele Tale, Doamne, ză­cem în lacrimi de pocăinţă dimpreună cu toţi cei ce au plâns: ie­rarhi, proroci, apostoli, sfinţiţi muce­nici şi cu toţi drepţii, şi milă cerem de la Tine cu rugăciunile lor, şi mântui­rea sufletelor noastre, şi împărăţia Cerurilor, măcar că nevrednici sun­tem de ea pentru păcatele noastre.

Aduc Ţie spre mijlocire pe Preacu­rată Maica Ta, cetele îngereşti şi toată făptura înţelegătoare: miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, păcătoşii, cu harul şi cu mila Ta. Aşa. Amin.

 

Sfântul Ioan de Kronstadt – Ultimile însemnări

O rugăciune de dimineaţă

Dumnezeule! Făcătorule şi Stăpâne al lu­mii, caută cu milostivire în ceasul acesta al dimineţii asupra făp­turii Tale împodobită cu dumnezeiescul Tău chip. Fă ca ochiul Tău să mă în­vioreze şi să vină lumina Ta cea mai strălucitoare decât Soarele în bezna su­fletului meu, cel ticăloşit de păcat. Ia de la mine întristarea şi lenea, dăruieşte-mi veselie şi vigoare sufletească, pentru ca inima mea să slăvească cu bucurie bunătatea şi sfinţenia Ta, nemărginita-Ţi măreţie, desăvârşirile Tale fără de sfârşit, în toată vremea şi în tot locul. Că Tu eşti Făcătorul meu şi Stăpânul vieţii mele, Doamne, şi Ţie se cuvine slavă de la toate făpturile Tale raţionale, în tot ceasul, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos

11
dec.
14

Cuvânt despre un călugăr care s-a lepădat de Hristos, dar apoi s-a pocăit

_MG_0587Un frate se lupta mult cu păcatul desfrânării. Iar întâmplându-i-se lui a trece pe lângă un sat din Egipt şi văzând o fată de slujitor la idoli, a poftit-o pe ea şi a zis tatălui ei: “Dă-mi-o pe ea să-mi fie soţie”.

Iar el i-a zis: “Nu pot să ţi-o dau, până nu voi întreba pe dumnezeul meu”. Deci a zis demonului: “Iată, un călugăr cere pe fiica mea, să i-o dau lui de soţie?” Iar demonul, răspunzând, i-a zis: “De se va lepăda de Hristos şi de Botez şi de făgăduinţa călugărească, să i-o dai”.

Iar călugărul s-a lepădat de toate. Şi îndată a văzut un porumbel ieşind din gura lui şi zburând la cer. Iar slujitorul idolesc, mergând la demon, i-a spus că acela s-a lepădat. Atunci diavolul i-a zis: “Să nu-i dai lui pe fiica ta de soţie, că Dumnezeul lui nu s-a depărtat de la dânsul, ci încă îi ajută lui”. Şi venind el la călugăr, i-a spus: “Nu pot să ţi-o dau pe ea, că Dumnezeul tău încă îţi ajută ţie şi nu S-a depărtat de la tine”.

Şi acestea auzindu-le, fratele a cugetat întru sine: “Dacă eu, ticălosul, chiar lepădându-mă de Dânsul şi de Botez şi de făgăduinţa călugărească, Bunul Dumnezeu tot îmi ajută mie, cât de mare este darul pe care mi l-a dat mie Dumnezeu”. Şi aşa, şi-a venit întru sine şi abătându-se de acolo, s-a dus în pustie. Şi a mărturisit păcatul lui la un stareţ mare, iar stareţul i-a zis lui: “Să şezi cu mine în peşteră şi să posteşti trei săptămâni, mâncând numai la două zile, iar eu voi ruga pe Dumnezeu pentru tine”. Şi mâhnindu-se stareţul pentru acest frate, s-a rugat lui Dumnezeu, zicând: “Rogu-mă Ţie, Doamne, dăruieşte-mi mie sufletul acesta şi primeşte pocăinţa lui”. Şi l-a ascultat Dumnezeu pe el.

Apoi, sfârşindu-se întâia săptămână, a venit stareţul la frate şi l-a întrebat, zicând: “Oare ai văzut ceva?”. Şi răspunzând, fratele a zis: “Adevărat, am văzut un porumbel, zburând sus la înălţimea cerului şi stând deasupra capului meu”. Iar stareţul i-a zis lui: “Să crezi, luând aminte la tine însuţi şi să te rogi lui Dumnezeu neîncetat”. Iar în a doua săptămână, a venit iarăşi stareţul la frate şi l-a întrebat: “Oare ai văzut ceva?”. Iar el a zis: “Am văzut un porumbel zburând pe lângă capul meu”. Şi i-a poruncit stareţul, zicându-i: “Priveghează cu mintea şi te roagă!”.

După aceea, a venit iarăşi stareţul, sfârşindu-se săptămâna a treia, şi l-a întrebat pe el: “Ce lucru ai văzut?”. Iar el a zis: “Am văzut porumbelul că a zburat şi a stat deasupra capului meu şi am întins mâna ca să-l prind pe el, iar el repezindu-se a intrat în gura mea”. Apoi, a lăudat stareţul pe Dumnezeu şi a zis: “Iată, a primit Domnul pocăinţa ta; de acum să iei aminte la tine”. Iar fratele a zis: “Iată, de acum împreună cu tine voi rămâne, părinte, până ce voi muri”.

Din Proloagele, volumul I, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă

11
dec.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-12-11

JOI
ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI OPTA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Luca
(XX, 9-18)

is-a Domnul această parabolă: „Un om a sădit vie şi a dat-o pe seama lucrătorilor şi a plecat departe pentru multă vreme. Şi la vremea cuvenită a trimis la lucrători un slujitor ca să-i dea din rodul viei. Lucrătorii însă, bătându-l, l-au trimis fără nimic. Şi a trimis apoi un alt slujitor; dar ei, bătându-l şi pe acela şi batjocorindu-l, l-au trimis fără nimic. Şi după aceea l-a trimis pe al treilea; dar ei, rănindu-l şi pe acela, l-au alungat. Şi stăpânul viei a zis: Ce voi face? Îl voi trimite pe fiul meu cel iubit; poate că de el se vor ruşina. Dar lucrătorii, văzându-l, s’au vorbit între ei, zicând: Acesta este moştenitorul; să-l omorâm, pentru ca a noastră să fie moştenirea? Şi, scoţându-l afară din vie, l-au ucis. Aşadar, ce le va face acestora stăpânul viei?: Va veni, şi pe acei lucrători îi va pierde, iar via o va da altora“. Iar ei, auzind, au zis: „Doamne-fereşte!“ El însă, privind la ei, a zis: „Aşadar, ce’nseamnă ceea ce e scris: Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns în capul unghiului? Tot cel ce va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cel pe care ea va cădea, îl va zdrobi“.
11
dec.
14

Apostolul Zilei : 2014-12-11

JOI
ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI OPTA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Ap. I Timotei 6,

17-21

F-150x150iule Timotei, celor bogaţi în veacul de acum porunceşte-le să nu se semeţească, nici să-şi pună nădejdea în bogăţia cea nestatornică, ci în Dumnezeul cel viu, Care ne dă cu belşug toate, spre îndulcirea noastră. Să facă ce e bine, să se înavuţească în fapte bune, să fie darnici, să fie cu inimă largă, agonisindu-şi lor bună temelie în veacul viitor, ca să dobândească, cu adevărat, viaţa veşnică. O, Timotei, păzeşte comoara ce ţi s-a încredinţat, depărtându-te de vorbirile deşarte şi lumeşti şi de împotrivirile ştiinţei mincinoase, pe care unii, mărturisind-o, au rătăcit de la credinţă. Harul fie cu tine! Amin.



Blog Stats

  • 332.017 hits

Arhive

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Rusaliile Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte