Arhivă pentru 13 decembrie 2014

13
dec.
14

Să dați copiilor voștri o educație bună

1061Nu încetez a vă ruga, de a vă ruga cu lacrimi și a vă cere ca, înainte de toate celelalte, să dați copiilor voștri o educație bună. Dacă-ți iubești copilul, arat-o prin educația ce i-o dai. De altfel, ai și răsplată.

Ascultă ce ne spune Pavel: …dacă vor stărui, cu înțelepciune, în credință, în dragoste și în sfințenie. Dacă ai nenumărate păcate adunate în conștiința ta, atunci născocește o iertare a păcatelor tale, și anume: crește un atlet pentru Hristos. Prin aceste cuvinte nu-ți spun: Nu-l lăsa să se căsătorească. Trimite-l în pustie. Pregătește-l să îmbrățișeze viața monahală. Nu-ți spun asta! Aș vrea negreșit și aș dori ca toți să îmbrățișeze viața monahală, dar nu silesc pe nimeni, pentru că o astfel de viață pare prea greu de purtat.

Crește un atlet pentru Hristos! Învață-ți copilul din prima vârstă să trăiască cu evlavie în lume. Dacă vei întipări în sufletul lui încă fraged învățăturile cele bune, nimeni nu va putea să i le desprindă; ele se întăresc ca și sigiliul aplicat pe ceară. Copilul, când e mic, tremură, se teme și are respect și de chipul tău, și de cuvintele tale, și de tot ce faci. Întrebuințează cum trebuie superioritatea ta. Tu ești cel dintâi care te vei bucura de bunătăți dacă ai un copil bun, și apoi, Dumnezeu. Prin educarea copilului tău lucrezi pentru tine însuți.

Sfântul Ioan Gură de Aur– Despre feciorie, apologia vieții monahale, despre creșterea copiilor, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, p. 400

13
dec.
14

Sa nădăjduim, dar nu exagerat

credinta_1O femeie, care obişnuia să meargă la biserică şi se credea cuvioasă, era ţinută de patima mândriei, dispreţuindu-şi semenii şi îndreptăţindu-se în acestea prin cuvintele: “Dumnezeu singur îmi ajunge, iar eu nu nădăjduiesc spre om.”

Dar Dumnezeu a vrut s-o tămăduiască şi i-a trimis o “doctorie” destul de amară.

Astfel, într-o bună zi, pe când se întorcea femeia de la biserică, trecând peste o punte, căzu în apă. Astfel stând lucrurile, incepu biata femeie să strige după ajutor. Cum în preajmă era ceva lume, un vecin ajunse imediat acolo, dar văzând cine este în apă, zise:

– De bună seamă că nu de ajutorul meu ai mata nevoie, căci mereu spui ca “Dumnezeu singur îţi ajunge şi în om nu nădăjduieşti” – şi pleca omul mai departe.

Ajunse la punte şi barbatul ei.

Când o văzu acesta pe femeia lui în apă, îi zise cu mâhnire:

– Cred că nu după ajutorul meu, al unui păcătos, strigi tu, femeie. Tu de bună seamă aşteapţi vreun înger trimis de Dumnezeu ca să te scoată. Cum mereu zici că n-ai nevoie de ajutor omenesc, mă duc să îmi văd de treburi. Şi plecă.

La puţin timp, bătrân fiind şi mergând anevoie, veni la punte şi tatăl ei. Acesta o ajută cum putu el mai bine şi cu greu o scoase afară din apă. Apoi, o întrebă pe aceasta:

– Oare nu au trecut pe aici şi alţi oameni, ba chiar şi barbatul tău ?

– Au trecut, tată, dar pe bună dreptate nu m-au ajutat. Eu, dispreţuindu-i, totdeauna le spuneam: nu am nevoie de ajutorul oamenilor; în om nu-mi pun nădejdea, ci singur Dumnezeu îmi este de ajuns.

Drept aceea, prin oameni lucrează Dumnezeu, chiar dacă omul nu are de fiecare dată ochi să vadă aceasta.

13
dec.
14

Câtă dragoste are Tatăl ceresc pentru noi, nevrednicii!

fiul_risipitorIată, vezi în ce fel s-au întors lucrurile? Şi nu ţi-a fost de ajuns că nu te-ai dus la biserică, ci ai mai spus vorbe nesocotite, zicând: „Ce va câştiga Dumnezeu, dacă noi ne vom ruga?” Asta, frate, nu e bine…

Desigur că Dumnezeu nu are nevoie de păcătoasa noastră rugăciune, totuşi, din dragostea Lui pentru noi, Ii place când ne rugăm. Şi nu numai rugăciunea sfinţită, pe care însuşi Duhul Sfânt o mijloceşte şi o deşteaptă în noi, este plăcută Lui (de vreme ce El însuşi ne-o cere poruncindu-ne: „Petreceţi întru Mine şi Eu întru voi”), ci în faţa Lui este de mare preţ chiar fiecare faptă care în aparenţă pare mică, chiar orice intenţie, orice îndemn şi orice gând ce se săvârşesc pentru El şi ce se îndreaptă spre slava Lui şi spre mântuirea noastră.

El ne răsplăteşte din belşug pentru toate acestea potrivit nemărginitei Sale milostiviri. Iubirea lui Dumnezeu ne răsplăteşte prin binefacerile Sale de mii de ori mai mult decât ar fi vrednice faptele cele omeneşti. Dacă tu vei face ceva pentru Dumnezeu de valoarea unui ban, El te va răsplăti cu un galben. Dacă tu nu vei face nimic altceva decât să-ți pui în gând să mergi la tatăl, el îndată îți iese în întâmpinare. Tu vei rosti un cuvânt scurt și uscat zicând „Primește-mă! Miluiește-mă!” în timp ce El te va îmbrățișa și te va săruta. Iată câtă dragoste are Tatăl ceresc pentru noi, nevrednicii!

Pelerinul rus, Ed. Bunavestire, Bacău, 2008, p.110

13
dec.
14

Cearta copiilor

????????????????????????????????????????????????Părinţii trebuie să ia aminte să nu-i certe pe copiii lor seara, pentru că în timpul nopţii ei nu au cum să-şi risipească mâhnirea, iar întunecimea nopţii o înnegreşte şi mai mult.

Încep să se gândească cum să se împotrivească, caută diferite soluţii. Intră la mijoc şi diavolul şi astfel pot ajunge şi la deznădejde.

În timpul zilei, chiar de ar spune copiii: „O să fac aceasta şi aceasta”, atunci când sunt certaţi, însă ieşind afară din casă vor uita cele plănuite de ei şi astfel li se risipeşte mâhnirea.

Pe cât se poate părinţii să evite bătaia. Să încerce cu bunătate şi cu răbdare să-l facă pe copil să înţeleagă că ceea ce face nu este corect. Numai când copilul este mic şi nu înţelege că ceea ce vrea să facă este primejdios, numai atunci îl ajută, căci primind o palmă va ţine minte să nu mai facă altădată. Frica de a nu mai primi cumva vreo palmă i se face copilului ca o frână care îl protejează.

Din Cuviosul Paisie Aghioritul, Viaţa de familie, vol IV, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2003, p.114

13
dec.
14

Сele trei feluri ale părăsirii harului

femeie_icoanaExistă trei feluri în care omul poate trăi părăsirea harului: prin pronia lui Dumnezeu, spre pedepsire sau spre învăţătură.

Părăsirea din pronie este dată tuturor oamenilor. Primul har, care este încununarea dumnezeieştii bunătăţi, însoţeşte chemarea lui Dumnezeu către om de a purcede într-o nouă călătorie şi de a începe o nouă viaţă şi este pur şi simplu un dar. Stareţul Sofronie, într-o originală tâlcuire duhovnicească referitoare la Evanghelia de la Luca [16:10-12], defineşte primul har în cuvintele Domnului ca “mamona nedreaptă” sau “nemeritată” şi “bogăţie străină” (cf. Lc. 16:11-12), pur şi simplu un dar. Omul, pentru a-l redobândi, trebuie să îşi arate în mod liber toată înţelepciunea şi credincioşia, ca un bun chivernisitor, şi atunci moştenirea Domnului devine a sa pe vecie. El trebuie să se supună formării după legea lui Dumnezeu şi să fie povăţuit de Cel Preaînalt în taina legii înfierii (cf. Gal. 4:5). Trebuie să lupte pentru ca să-şi aducă firea la înălţimea contemplaţiei care i-a fost descoperită. Când este povăţuit întru voia lui Dumnezeu, suferind cu răbdare arşiţa şi secătuirea acestei perioade de părăsire, atunci bogăţiile dăruite la început, care sunt “ale altuia” şi “străine”, devin acum cu adevărat ale sale: “toate ale mele, ale tale sunt” (Lc. 15:31).

Din pricina voinţei libere a omului, Dumnezeu îngăduie cel de-al doilea fel de părăsire, şi anume părăsirea spre pedepsire. Când omul se lasă stăpânit de tendinţa mândră spre “îndumnezeirea de sine”, atunci Duhul blând şi plin de nobleţă a lui Dumnezeu, mâhnit fiind, pleacă. Duhul lui Dumnezeu este atât de gingaş, încât nu poate suferi nici măcar întoarcerea minţii omului spre sine însuşi, cu iubire de sine.

Părăsirea spre pedepsire are loc de asemenea când creştinul cade în păcat sau devine trândav şi nu se mai gândeşte la mântuirea sa. (Trândăvia înseamnă lipsa de grijă pentru mântuire, în greacă akedia.) Cu toate acestea, Dumnezeu îngăduie aceasta spre mântuirea credinciosului şi – precum spune apostolul – “de Domnul suntem certaţi, ca nu cu lumea să fim osândiţi” (1 Cor. 11:32). Tot ce face cu noi Dumnezeu, din dragoste o face.

Ultimul fel de părăsire, spre învăţătură, este un dar plin de putere al Duhului Sfânt, precum vedem în viaţa Sfântului Siluan. Se întâlneşte îndeobşte la cei care au primit un mare dar al harului la începutul vieţii lor.

Temeiul acestui fenomen duhovnicesc se află în viaţa lui Hristos. Hristos cu răbdare a suferit părăsirea şi moartea pe Cruce, ca să tămăduiască părăsirea noastră şi să facă moartea noastră nelucrătoare. Părăsirea şi moartea au intrat în viaţa noastră prin neascultare de porunca lui Dumnezeu, care a fost pricina lor (cf. Fac. 2:17, Rom. 5:12), Părăsirea şi moartea lui Hristos au tămăduit şi mântuit pe om pentru că au fost de bunăvoie şi fără de păcat (cf. Rom. 5:18). Când suferim după lege părăsirea, adică cu bunăvoinţă şi urmând pilda Domnului, moartea pustiului nostru lăuntric se biruieşte şi moştenim harul care a izvorât din Crucea şi din Învierea Începătorului credinţei noastre. Întrucât părăsirea este parte din viaţa Domnului, este de neapărată trebuinţă ca şi noi să trecem prin ea, aşa încât să putem ajunge să cunoaştem fiecare pas pe Calea Domnului şi să dobândim desăvârşita cunoaştere a Persoanei Sale. Cu alte cuvinte, dacă nu trecem prin părăsire, nu-L putem cunoaşte deplin pe Hristos.

Arhimandritul Zaharia (Zaharou), Lărgiţi şi voi inimile voastre! (II Corinteni 6:13): lărgirea inimii în teologia Sfântului siluan Athonitul şi a Stareţului Sofronie de la Essex, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2009; p. 70-71

13
dec.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-12-13

SÂMBĂTĂ
ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI OPTA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Luca
(XII, 32-40)

is-a Domnul: „Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea împărăţia. Vindeţi-vă averile şi daţi milostenie; faceţi-vă pungi care nu se învechesc, comoară nesfârşită în ceruri, unde fur nu se apropie, nici molie n’o strică; fiindcă unde vă este comoara, acolo va fi şi inima voastră. Să vă fie mijlocurile’ncinse şi făcliile aprinse; şi fiţi asemenea oamenilor care-şi aşteaptă stăpânul când se va întoarce de la nuntă, ca venind el şi bătând, îndată să-i deschidă. Fericiţi sunt servii aceia pe care stăpânul, când vine, îi va afla priveghind. Adevăr vă spun, că se va încinge şi-i va pune la masă şi, venind lângă ei, le va sluji. Fie că va veni la straja a doua, fie că va veni la straja a treia, fericiţi sunt ei de-i va găsi aşa. Dar s’o ştiţi pe asta, că de-ar şti stăpânul casei în care ceas vine furul, ar veghea şi n’ar lăsa să i se spargă casa. Aşadar, şi voi fiţi gata, că Fiul Omului vine în ceasul în care nu gândiţi“.
13
dec.
14

Apostolul Zilei : 2014-12-13

SÂMBĂTĂ
ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI OPTA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Ap. Galateni 5, 22-26;

6, 1-2

F-150x150raţilor, roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca acestea nu este lege. Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi cu poftele. Dacă trăim în Duhul, în Duhul să şi umblăm. Să nu fim iubitori de mărire deşartă, supărându-ne unii pe alţii şi pizmuindu-ne unii pe alţii.

Fraţilor, chiar de va cădea un om în vreo greşeală, voi cei duhovniceşti îndreptaţi-l pe unul ca acesta cu duhul blândeţii, luând seama la tine însuţi, ca să nu cazi şi tu în ispită. Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi aşa veţi împlini legea lui Hristos.

13
dec.
14

Mătăniile, între fetiş şi modă

metanier-metaniiPentru unii, şiragul de mătănii (komboskíni) este un instrument de lucru, pentru alţii, un talisman. Din mijloc de numărare a rugăciunilor, metaniera a devenit substitutul acestora. Puţini trag de komboskíni cu folos, iar mulţi îl poartă pentru că este la modă. Toate aceste contradicţii întăresc înşelarea şi ne îndepărtează de rostul şiragului de mătănii.

Consemnează Arhimandritul Hrysóstom Hrysópoulos:

Modul de fabricare al acestora, împletitul lor adică, a fost şi este o îndeletnicire specifică monahilor, având loc în vremea rugăciunii şi fiind rodul rugăciunii. În zilele noastre, procesul s-a industrializat, ba chiar metaniile au devenit produs de import. Cererea a dat naştere unor soluţii de satisfacere a ei, dar nu întotdeauna întru respect faţă de tradiţie şi ortodoxie.

Să vedem mătăniile ajungând un obiect de podoabă pe cârjele ierarhilor, cu mărgele şi fire multicolore, asortându-se veşmintelor lor, acesta este un semn al zilelor noastre. În loc de a fi de ajutor în ceasul rugăciunii, mătăniile au devenit o ocazie de etalare a aşa-zisei „duhovnicii”.

Fotografíi de clerici păruţi a fi în rugăciune, purtând şiraguri lungi de metanii, vedem adesea în paginile tipăriturilor bisericeşti. Se pare că mulţi au nevoie de ele pentru a arăta că, se înţelege, ei se roagă: o bună ocazie de a-şi etala gherondismul şi de a-şi umple surda lor lume lăuntrică cu elemente, altfel, simple în esenţa lor.

Pentru cei care se roagă cu adevărat, mătăniile constituie un mijloc de rugăciune firesc. Ele au ajuns, însă, ceva teatral, un mijloc de ajutor spre a fi acceptaţi de cei din jur drept „oameni duhovniceşti”. Lucrurile se schimbă în faţa obiectivului aparatului fotografic: toţi se desfată de această imagine, chiar dacă ea este simulată şi mincinoasă. Toate acestea sunt dovezi, pe de-o parte ale exploatării credinţei, iar pe de alta, a neseriozităţii lor. Voluntar sau involuntar, scopul şiragului de mătănii a fost deturnat. Dar este cea dintâi oară când are loc o astfel de răstălmăcire a lucrurilor bisericeşti? Este o exagerare atunci când vedem creştinii cerând să fie citită o rugăciune de binecuvântare pentru şiragul de mătănii.

Este îmbucurător faptul că oamenii au căutări duhovniceşti, mai ales în vremurile noastre, atât de materialiste şi de serbede. Dar nu trebuie să mângâiem auzul şi conştiinţele. Doar pentru că [şiragul de mătănii] a fost cumpărat şi atins de vreo icoană sau de moaştele sfinţilor, nu înseamnă că a dobândit vreun alt har. O astfel de relaţie cu lucrurile care privesc credinţa este fetişistă. Clericii îndeamnă la astfel de practici şi dezorientează, dar fără să înveţe adevărata lor utilitate: ei vor doar să iasă în evidenţă.

La timp şi cu folos trebuie să lămurim nu când şi cum au ajuns la noi mătăniile, ci în ce scop; să explicăm tuturor că avem nevoie de ele pentru rugăciunea minţii, măsurând cu şiragul canonul dat de duhovnicul nostru.

Şiragul de mătănii nu este decorativ, nici nu are proprietăţi magice sau atrage binecuvântarea lui Dumnezeu. Şiragul de mătănii este o numărătoare în mâna celui care se roagă. Ea nu-şi are sensul în vremea rugăciunii în comun, în vremea dumnezeieştii Liturghii sau a altor slujbe, acolo vorbeşte analoghion-ul şi preotul ce slujeşte. Realitatea este dură pentru cei care văd lucrurile altfel, are îşi „cosmetizează” imaginea exterioară de creştini – fie clerici, fie laici – şi pentru cei ce caută adepţi.

Trebuie să redăm sensul (inclusiv prin predicile noastre), raţiunea de a fi şi modul de folosire a şiragului de mătănii. Prejudecăţile sunt şi au fost tot timpul dăunătoare, aşa că vom fi de neiertat dacă nu o facem. Să nu lăsăm oamenii să cadă victimă cultului „personalităţii” unor obiecte, să ajungă să cadă în superstiţii.

Trebuie să-i urmăm pe aceia care au experienţa [rugăciunii] şi cunosc cele cu privire la utilizarea corectă a şiragului de mătănii, pentru că există mari excepţii de la regula de mai sus. Să ne avem mătăniile drept unealtă de rugăciune şi nu ca fetiş. Komboskíni îşi arată adevărata valoare numai în vremea rugăciunii. Şiragul de mătănii să fie, aşadar, negru la culoare şi simplu la înfăţişare, pentru că nu este nici podoabă mâinilor, nici prilej de întărire a egoismului nostru, decât dacă asta căutăm.




Blog Stats

  • 332.231 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Rusaliile Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte