Arhivă pentru 15 decembrie 2014

15
dec.
14

Maica mea! Dulcea mea Măicuţă!

lakoskitiotissaDragostea sa pentru Maica Domnului era mai presus de orice descriere. Nu am văzut până astăzi un om care să o iubească atât de mult pe Maica Domnului, după Dumnezeu, precum Stareţul Iosif. Ochii săi vărsau lacrimi la simpla auzire a numelui ei sau şi numai atunci când vedea icoana ei sau cânta vreo cântare închinată ei.

Odată nu putea să doarmă şi mi-a mărturisit şi din ce pricină: Numai cât mi-am adus aminte de Maica Domnului şi nu am mai putut adormi. Această dragoste arzătoare a sa se vede din următoarele cuvinte scrise în epistolele sale:

Eu nu pot să sărut doar o singură dată icoana Maicii Domnului şi să plec, căci atunci când mă apropii de icoană, ca un magnet mă atrage către ea. Şi trebuie să fiu singur, fiindcă doresc să o sărut ore întregi. Şi ca o suflare de viaţă vine în sufletul meu, umplându-mă de Har şi nedându-mi voie să mă depărtez. Dragoste, iubire dumnezeiască, foc arzător care, de îndată ce intri în biserică, te întâmpină, atunci când este o icoană făcătoare de minuni, şi te cuprinde o suflare cu bună mireasmă, încât rămâi ore întregi răpit în extaz, ieşit din sine, în Raiul cel bine mirositor. Atât de mult Har dăruieşte Maica Domnului celor care îşi păstrează trupul curat.

Toţi Sfinţii au adus multe laude Maicii Domnului, dar eu nu am găsit o laudă mai frumoasă şi mai dulce cu care să o chem în fiecare clipă decât aceasta: « Maica mea! Dulcea mea Măicuţă!» De îndată ce noi o strigăm, ea aleargă imediat spre ajutor. Nu apuci să spui: «Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-mă!», că îndată, ca un fulger, străbate mintea şi umple inima de luminare. Şi atrage mintea spre rugăciune, iar inima spre dragoste. De multe ori petreci întreaga noapte în tânguiri şi strigându-o în rugăciune, îi aduci laude ei şi mai ales Celui pe Care îl ţine în braţe.

O ruga de mult timp ca să îl ia, pentru a se odihni. Adeseori ţinea în braţe icoana ei şi cu lacrimi fierbinţi o ruga: Când vei veni la mine? Când vei lua sufletul meu? Iar Maica Domnului, pentru a arăta câtă dragoste şi evlavie avea Stareţul faţă de ea, a luat sufletul cuvios al Stareţului chiar în ziua Adormirii ei.

Din Stareţul meu Iosif Isihastul, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2010, p. 413-414

15
dec.
14

Cea mai primejdioasă patimă

174Mândria e cea mai primejdioasă patimă. Toate patimile, toate păcatele se iartă foarte lesne, şi te îmbrăţişează Dumnezeu şi te duce în Împărăţia Ceru­lui. Însă la Împărăţia Cerului sub nici un motiv nu poţi înainta cu înălţarea minţii, cu mândria.

Ispititorul, satana cel mare, e foarte deştept şi ştie lucrul ăsta. De aceea seamănă în omenire înălţarea minţii şi tulburarea, adică mândria, ca să nu poată înainta omul la Împărăţia Ceruri­lor. Căci Sfintele Scripturi aşa spun, că, din bunătatea Lui, Dumnezeu vrea ca acolo unde a fost împărăţia satanei cea atâta de înfricoşată şi mare, care a căzut din cauza mândri­ei, acolo să completeze locurile acelea cu sufletele bunilor creştini şi ale călugărilor care s-au aflat la Dumnezeu. Dar acolo nu poţi ajunge dacă ai înălţarea minţii, sub nici un motiv! Doar cu smerita cugetare poţi ajunge acolo!

De aceea, ispititorul instalează în sufletul copilului, de mic, înălţarea minţii, mândria, lucru care zicem că nu-i nimic, şi de fapt acela-i cel mai dăunător, cel mai primejdios pen­tru mântuirea sufletelor noastre.

Ne vorbesc părinți athoniți – Dionisie de la Colciu, Iulian de la Prodromul, Editura Bunavestire, Galați 2003, p.35

15
dec.
14

Război cu Crăciunul, dus în întreaga America: vor să-l excludă pe IIsus, din ziua Lui…

nasterea-domnului-37_1cc3035eb61fa9Megyn Kelly de la Fox News a explorat recent reticența pe scară largă a entităților publice americane de a îmbrățișa vreo menționare a Crăciunului – ca să nu mai vorbim despre temele religioase care o însoțesc. Mai exact, ea a subliniat faptul că orașul Pittsburgh, Pennsylvania, se refera acum la sărbătoare, ca la… “Sparkle Day” (o zi a stralucirii).

Franklin Graham, fiul renumitului evanghelist Billy Graham, a intervenit in emisiunea lui Kelly, pentru a discuta despre măsura în care Creștinismul a fost retrogradat în societatea noastră și despre cauza principală a acestei tendințe in crestere.

“Se intampla peste tot in tara”, a spus el. “Exista seculariști și umaniști, care doresc să Il scoata pe Iisus Hristos din ziua Lui și să nege că ar fi existat vreodată”.

Dincolo de enclavele extremismului ateist, Graham a menționat că se urmareste ștergerea oricarei mentionari publice a lui Hristos – o tendita extinsa în diferite niveluri guvernamentale ale națiunii.

Conform The Christian Messenger, Graham a transmis un mesaj rapid, in timpul interviului, mentionand ca Iisus “a venit pe acest pământ, pentru un motiv, anume sa ne mântuiasca de păcatele noastre”.

În acest moment, în evoluția Americii, Graham a sugerat ca este nevoie disperata de Harul lui Dumnezeu.

“Inimile noastre trebuie să fie vindecate”, a spus el. “Privim la toate problemele noastre – violența pe care o vedem, discordia din țara noastră, divizarile între democrați și republicani, între rase. Numai Iisus Hristos ne mai poate aduce înapoi”.

Kelly s-a referit, apoi – la invitatia gazdei sale – la prevalenta sexului și a violenței în cultura noastră, care pare să crească odata cu scaderea expresiei religioase.

“Glorificam păcatul”, a spus el, “iar oamenii trebuie sa înțeleagă că Dumnezeu ia păcatul în serios, pentru că păcatul este cel care ne va despărți de Dumnezeu, pentru veșnicie”.

Pe langa “Sparkle Day” din Pittsburgh, gazda a menționat multe alte exemple prin care Crăciunul trebuie sa fie scos din mediile publice. Un tribunal din Minnesota, spre exemplu, a interzis afișajul binecunoscutei plante rosii… “poinsettias” (craciunita), pe baza conotației aparent creștine.

“Asta este lumea în care trăim”, s-a plans Graham, menționând că creștinii nu trebuie să accepte acest atac la adresa credintei lor, in mod pasiv.

“De multe ori, creștinii sunt politicosi si ei nu vor să se confrunte cu nimeni sau sa lupte cu cineva”, a concluzionat el: “Cred că e timpul ca creștinii sa se adreseze politicienilor lor, trebuie să se ridice și să-si apere drepturile; pentru că, dacă nu o fac, le vor pierde”.

15
dec.
14

Frumuseţea vieţii creștine poate fi numai arătată

2013-01-12-edinoverie-0_0Dacă părinţilor le vine greu să postească, atunci şi copilul va întâmpina aceeaşi problemă. Însă, dacă în familie postul este privit ca ceva firesc, asemenea probleme nici nu vor exista. Copilul mănâncă ce i se dă. A posti nu înseamnă nicidecum a te înfometa. Este doar o schimbare a obiceiurilor, a modului de viaţă. În viaţă nu contează numărul rugăciunilor, nici postul. Toate acestea sunt doar mijloace.

Nu vom interzice şi nici nu vom impune, ci vom lăsa ca el singur să accepte acest mod de viaţă. Dacă va fi obligat, mai târziu se va rupe de tutela părintească şi va face după voia lui. Sfinţii Părinţi au dat următorul sfat: copilul să fie crescut în aşa fel încât la vârsta de 7 ani să meargă singur la spovedanie şi să se simtă creştin, să ia de bună voie crucea lui Hristos. A impune cuiva să facă aşa ceva este imposibil. Frumuseţea acestei vieţi poate fi numai arătată. Iar când copiii vor fi antrenaţi de viaţa duhovnicească, ei vor descoperi bogăţia ei, care nu poate fi confundată cu bogăţiile acestei lumi.

 Din Pr. Evghenie Șestun, Familia ortodoxă, Editura Sofia, p. 117-119

15
dec.
14

Femeie și feminitate

Zjla_8Tl-h0Universul nostru moral cuprinde și raportul bărbat – femeie, raport de o calitate și un sens deosebit; deosebirea vine din faptul că avem de-a face cu două naturi în fond sunt principii, cel masculin și cel feminin, cu formulele și valențele lor aparte.

Există aici, în lumea noastră, între bărbat și femeie, o permanentă stare de tensiune care se manifestă în infinite chipuri, unele luminoase, altele sumbre, unele echilibrate, altele într-o dramatică luptă. Putere complexă și misterioasă, dragostea omului pentru femeia lui este, de cele mai multe ori un, impas unde țese dulcele cu amarul și cântecul cu plânsul.

Cei mulți dintre oameni văd însă în femeia lor o existență de o calitate inferioară, o făptură care poate fi și poate să nu fie. Atunci când o caută, o vor ca pe o posesiune și o exploatează ca pe un bun propriu, ceea ce face să-i stingă personalitatea. Cei mai mulți dintre oameni iubesc femeia pentru ei, nu pentru ea, și o consumă, nu o cultivă.

Acel ,,tu” pe care îl simțim zilnic în viața noastră interioară și socială este cu totul specific în cazul femeii și trebuie privit ca atare. În general, natura și condiția femeii au fost privite într-un mod cu totul superficial și nedemn. Au trebuit să vină poeții, și nu dintre cei mai fericiți (Dante), ca o reabilitate a ei să se producă.

Pentru oamenii noștri de toate zilele, femeia este un obiect de uz casnic sau un instrument de furnizat plăceri, iar căsătoria o instuție prin care se câștigă certitudinea economică și sexuală. Pe aceste temeiuri și în acest sens este privită, de cele mai multe ori, dragostea. Dragostea acestor oameni are aceeași calitate pe care o are însăși viața lor ce se mișcă între apetit și senzație.

Femeia devenită soție este în primul rând un om, omul cel mai apropiat și cel mai bun, omul alături de care și prin care îți înfăptuiești destinul. Legătura sexuală există, dar nu se este specifică și definitorie pentru că ea cade și dincolo de sfera existenței umane, în zoologie este reală și necesară prin caracterul ei natural, dar acestă legătură capătă o semnificație nouă prin dragoste, adevărata legătură fiind de natură spirituală. În acest fel, însăși natura sensului biologic al căsătoriei se schimbă, se transfigurează.

Înțelegem mai mult dacă privim lucrurile în adâncime, nu în aparențele lor înșelătoare. Oamenii când se căsătoresc o fac mai des împinși de instincte sau din interes, mai rar din dragoste; în acest fel își iau amante în loc de soții, care înseamnă cu totul altceva. În aceste cazuri nu mai poate fi vorba nici de dragoste ca putere generatoare a spiritului, nici de familie, nici de casă în înțeles de cămin și cu atât mai puțin de unitate de viață și împlinirea unui destin uman superior.

Întrucât e om, femeia trebuie tratată ca o făptură spiritualizată; femeia are umanitatea ei pe care noi nu avem dreptul să o ignorăm și, mai ales, s-o distugem. Ființă cu o structură proprie, cu o sensibilitate și vocație specifică, ea manifestă valori și sensuri cu totul particulare. Cine dorește masculinizarea femeii, nu știe ce face, pentru că în acest fel sărăcește universul umanității noastre.

În căsătorie stau față-în față două existențe care sunt un potențial de viață și rodesc abia prin unificarea lor; sunt, așa după cum am mai spus, două principii în stare de tensiune, având drept năzuință realizarea unui echilibru existențial. Participarea unuia la celălalt este într-un anume fel o asimilare reciprocă, care aduce la viață o altă existență și care e, în mod real, altceva decât era inițial. Aici e unul din misterele existenței umane.

Dragostea care are, în substanța și sensul ei adevărat, ceva cosmic, nu merge pe relație, ci pe creație. Noul este unitate androgină. Aceasta este una din căile prin care omul poate învinge singurătatea și alunga moartea.

Treptele bucuriei, Ernest Bernea, Editura Vremea București 2008

15
dec.
14

Infirmităţile sufletului

E foarte curios câtă milă inspiră defectele fizice şi cât dispreţ cele sufleteşti. Toată lumea zice: „săracu’ de el, e şchiop, e orb“, dar nimeni nu spune: „sărmanu’ de el, e zgârcit, e îngâmfat, e lacom sau intrigant, când acestea sunt infirmităţi de pe urma cărora suferim sau ar trebui să simţim că suferim ca şi de pe urma infirmităţilor fizice. Un defect fizic îţi dezechilibrează corpul şi asta se răsfrânge asupra sufletului într-un mod neaşteptat. Adică se poate întâmpla să îţi dea o cunoaştere mai profundă asupra ta, asupra celor din jur, suferinzi or nu. Sau, dimpotrivă, te poate face mai crud, mai neîndurător. Deci efectele sunt împărţite, pot fi bune, dar pot fi şi rele.

Dar gândiţi-vă la defectele care zac numai în suflet. La patimi. Vă daţi seama ce infern trebuie să fie într-un suflet şchiop sau nevăzător, sau amândouă la un loc, sau câte vreţi?

Toate patimile sufleteşti au la origine complexe, de inferioritate, de superioritate. Ele ne prezintă în mod distorsionat felul în care suntem şi realitatea lumii. Doar cine se cunoaşte cu adevărat pe sine nu e invidios, nici intrigant, nici arivist.

Cehov spunea undeva că „la om totul trebuie să fie frumos, de la haine până la suflet“. Aşadar o umanitate fără complexe, unde echilibrul să fie dat atât de frumuseţea exterioară, cât mai ales de cea interioară. Oamenii virtuoşi, indiferent cât de bătrâni sunt, niciodată nu îşi pierd frumuseţea. Pentru că au mutat-o din feţe în inimile lor. Iar frumuseţea este un alt nume al adevărului.

Prelucrare după Ileana Vulpescu, „Arta conversaţiei“, Editura Tempus, 2010

15
dec.
14

Una este complexul, altceva e smerenia și cu totul altceva melancolia

necaz_femeie_mahnireCreștinul trebuie să se ferească de habotnicie bolnavă, adică atât de sentimentalul superiorității pentru virtuțile sale, cât și de cel al inferiorității pentu păcătoșenia lui.

Una este complexul de inferioritate și cu totul altceva e smerenia; una este pocăința și cu totul altceva, melancolia. A venit odată la mine un medic psihiastru și a început să condamne creștinismul pentru că, zicea el, creează complexe de vinovăție și melancolie. I-am răspuns: „Sunt de acord că unii creștini, din pricina greșelilor proprii sau ale altora, sunt prinși în capcana complexului de vinovăție, dar și tu trebuie să fii de acord că cei din lume cad adesea într-o boală și mai gravă – mândria. Conștiința religioasă a vinovăției, alături de Hristos, dispare, în cele din urmă, prin pocăință și spovedanie, pe când mândria celor ce trăiesc departe de Hristos nu dispare nicidecum”.

Prin aceste explicații, se spulberau multe din nedumeririle mele cu privire la problemele psihologice ale vieții creștine. Înțelegeam că Bătrânul vroia să ne păzim de acea mândrie deghizată fie în autojustificarea fariseismului creștin, fie în autoblamarea specifică unei conștiințe creștine vinovate. Vedeam că, atât neobrăzarea celor care se cred curați, cât și neîndrăzneala celor care se simt vinovați sunt, de fapt, două fețe ale aceleiași monede – mândria, deoarece adevăratul credincios se izbăvește de vină prin Spovedanie și iertarea păcatelor și se bucură de această izbăvire pe care i-a dăruit-o Hristos; cunoscând că este dar de la Dumnezeu, va fi recunoscător, nicidecum mândru, e curățit prin Sângele lui Hristos, nu prin vreo izbândă a lui proprie. Astfel, se bucură, mulțumește lui Dumnezeu și nu se mândrește, ba, mai mult, îi vede pe toți ceilalți buni sau capabili de a deveni mai buni prin Sângele lui Hristos.

Părintele ne călăuzea spre drumul care, ocolind atât răul (păcatul) cât și „mai răul” (mândria pentru virtute), ducea la smerenie. De aceea, se străduia să apere smerenia autentică de pericolul alterării semnificației ei. Îmi spunea, bunăoară:

– Să fim smeriți, dar să nu vorbim despre smerenie, căci aceasta este cursa diavolului, aducătoare de deznădejde și nepăsare, în timp ce adevărata smerenie aduce nădejdea și lucrarea poruncilor lui Hristos.

Părintele Porfirie, Antologie de sfaturi și îndrumări, traducere din limba greacă de Prof. Drd. Sorina Munteanu, Editura Bunavestire, Bacău, p. 61-62

15
dec.
14

De ce uneori Domnul nu ne ascultă rugile?

de-ce-nu-primim-mereu-ceea-ce-cerem-in-rugaciuneDumnezeu îi ascultă şi pe demoni. Când Mântuitorul s-a întâlnit cu acel demonizat din ţinutul Gadarenilor, diavolii au strigat din demonizat: „Te rugăm, te rugăm” – deci se rugau. „Şi L-au rugat zicând: «Doamne, nu ne trimite în Iad, trimite-ne în porci».” (Mc. 5:12). Dacă Dumnezeu i-a ascultat şi pe demoni, cu cât mai mult nu va asculta făptura lui care vrea să se întoarcă spre pocăinţă, spre mântuire? Deci Dumnezeu ascultă toate rugăciunile, dar în special rugăciunile care sunt spre bine, spre folos – pentru că spune Sfântul Apostol Iacov: „Cereţi şi nu primiţi, pentru că cereţi rău” (Iac. 4:3). Fiii lui Zevedeu îi cereau Domnului: „Doamne, dă-ne să stăm unul de-a stânga şi unul de-a dreapta Ta în Împărăţie”. Domnul le-a zis: „Nu ştiţi ce cereţi”.

Mântuitorul ne-a învăţat că trebuie să ne rugăm totdeauna, fără să ne pierdem nădejdea (Lc. 18:8). Ne-a îndemnat să îndrăznim cu credinţă şi cu dragoste, căci „celui ce i se iartă mult, mult va iubi”.

– Ce ar trebui să cerem în rugăciune?

– În primul rând, luminare. Să-L invocăm în rugăciune pe Duhul cel Preasfânt ca să ne înveţe să mulţumim pentru toată binefacerea primită. Să ne ajute să ne curăţim de toată întinarea, să ne izbăvim de neştiinţă şi uitare, de toată ispita şi părăsirea. Mila lui Dumnezeu, iertarea păcatelor şi vreme de pocăinţă – aceasta trebuie să le cerem.

– Trebuie să ne rugăm şi pentru aproapele, să fim implicaţi în problemele lui?

– Sigur. Spune un părinte: „Fericit este cel ce iubeşte pe aproapele, că fratele nostru este viaţa noastră. De la aproapele este viaţa şi moartea. Dacă am dobândit pe fratele, pe Hristos L-am dobândit. Dacă l-am smintit pe aproapele, lui Hristos i-am greşit” („Patericul”, Avva Antonie, 10). Noi şi aproapele suntem două icoane: eu, dacă îmi văd păcatele, rugându-mă pentru mine, pentru păcatele mele, să nu fiu prilej de poticneală, ştiind cât sunt de păcătos. În felul acesta, cel de lângă mine este bun, toţi sunt buni, îi văd pe toţi sfinţi şi sfinte. Dar, dacă mi-am lăsat păcatele şi nu mai iau aminte la cunoaşterea de sine, mă smintesc şi de un înger, îi găsesc şi lui defecte. „Cine spune că Îl iubeşte pe Dumnezeu iar pe fratele său îl urăşte este mincinos” (1 Io. 4:20). Deci, iubind pe fratele, arăţi că-l iubeşti pe Dumnezeu. Rugându-te pentru fratele tău, arăţi cu adevărat că tu eşti omul lui Dumnezeu. Sunt multe feluri de a te ruga pentru aproapele, dar, în orice caz, „ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face” şi „ce doriţi să vă facă vouă oamenii, aceea faceţi şi voi pentru ei” (Mat. 7:12)

Din interviul cu Părintele Veniamin de la Mănăstirea Putna 

15
dec.
14

Dacă în inima ta Dumnezeu nu-i pe primul loc, nu-i pe nici unul…

candelaToate ale omului pornesc de la gândul omului și dacă pornesc toate de la gândul omului, în minte trebuie să-ţi faci rânduială, că dacă nu-ţi faci rânduială în minte, nu-ţi faci rânduială în viaţă.

Adică viaţa omului se întemeiază pe gândul omului şi cheia îndreptării omului este în minte. Nu ştiam atunci cuvântul Sfântului Marcu Ascetul, că „în inima iubitoare de osteneală nu are nici o putere gândul cel rău şi se nimiceşte cum se nimiceşte focul în apă”. Ştiţi ce se întâmplă cu focul când îl pui în apă, un jar, un cărbune aprins. Se stinge dintr-o dată. Ei, aşa se întâmplă şi în inima iubitoare de osteneală, o inimă angajată spre Dumnezeu, o inimă hotărâtă pentru Dumnezeu, o inimă gânditoare de Dumnezeu.

Ştiţi că noi la Paşti spunem: “femeile cele gânditoare de Dumnezeu cu miruri în urma Ta au alergat”. Cine? „Femeile gânditoare de Dumnezeu”. Toţi trebuie să fim nişte gânditori de Dumnezeu! Să-L avem pe Dumnezeu în mintea noastră, în simţirea noastră, să-L avem pe Dumnezeu în prim-planul vieţii noastre, să nu ne jucăm cu ideea de Dumnezeu, ci să ne lipim de Dumnezeu cel personal, Dumnezeu care ne ştie, care vede, care ne ascultă, pentru că dacă în inima ta Dumnezeu nu-i pe primul loc, nu-i pe nici unul.

Arhimandrit Teofil Părăian, Bucuriile credinței, Editura Mitropoliei Olteniei, p. 158-159

15
dec.
14

Ademenitorul, sublimul şi ucigătorul televizor

tvDupă o luptă grea, l-am învins. Am renunţat la el, deşi îmi va trebui multă vreme sau o viaţă întreagă ca să mi-l scot cu totul din minte.

Ce mi-a oferit el de-a lungul anilor în care i-am slujit ca unui stăpân?

În primul rând, atracţia pentru desfrânare, înclinaţia spre plăcerile lumeşti, divertisment ieftin, filme din care am învăţat să trăiesc uitând că realitatea e alta; mi-a furat timpul, preţiosul timp în care, dacă i-aş fi slujit Domnului cu aceeaşi patimă şi fidelitate, acum aş fi fost Om – Om cum au fost scriitorii noştri şi poeţii noştri iubiţi: Blaga, Eminescu, Creangă şi mulţi alţii. Ei nu au avut nevoie de TV. Noi oare de ce nu mai putem trăi fără el? Câte personalităţi remarcabile au mai apărut de când ne-am lăsat seduşi de acest duşman, care a luat chipul celui mai bun prieten?

S-a strecurat în sufletul nostru, în viaţa noastră şi caută să ne mănânce timpul, copilăria copiilor noştri, nevinovăţia lor şi orice posibilitate de a deveni sfinţi. Cum să devenim sfinţi când ne murdărim cu pornografie, vedetism, violenţă şi lipsă de cultură? Cum să ajungem în Rai, când suntem în Iad încă de pe acum?

Fiţi sinceri, fraţilor!

Ce aţi învăţat de la televizor?

„Dragostea” din telenovele?… Dragostea de bani, vile şi maşini?

Spaniola din telenovele?… Chiar o ştiţi? Faceţi un test!

Violenţa de la ProTV?…

Desfrânarea de pe mai toate canalele?…

Reclamele care ne toarnă în subconştient ce să cumpărăm şi care ne fac copiii să le reproducă precum nişte roboţei?…

Aţi învăţat, fetelor, să vă dezbrăcaţi frumos şi să vă îmbrăcaţi în silicoane, vopsele şi par­fu­muri?… Aţi învăţat de la „Cârcotaşi” să-i batjocoriţi pe cei din jur?… Aţi tras vălul peste conştiinţă şi aţi mers mai departe.

Acesta este secretul TV-ului: să sugrume glasul lui Dumnezeu din noi. Nu vă pot dori decât să aflaţi puterea să renunţaţi cu toţii la el; atunci, numai atunci Cuvântul lui Dumnezeu ne va lumina mintea şi harul Său ne va mângâia sufletele. Dar până atunci mai avem de luptat cu noi înşine. Poate că de această luptă şi biruinţă depinde viitorul nostru, depinde viaţa de după moarte. Dar cei ce se uită la televizor nu mai au vreme să se gândească la aceasta.

Bianca Toader, Familia Ortodoxă nr. 25

15
dec.
14

Ce să faci după pravila de rugăciune

rugaciune_7Când îţi termini pravila de rugăciune, nu trece imediat la vreo îndeletnicire, ci stai măcar puţin şi cugetă: la ceea ce ai făcut şi la ce te obligă acest lucru, păstrând după rugăciune mai ales ceea ce te-a impresionat puternic. Însuşirea rugăciunii este aceea că, dacă te rogi aşa cum trebuie, nu-ţi mai doreşti să te îngrijeşti îndată de treburi: cine gustă dulcele, nu-şi mai doreşte amarul; iar gustarea acestei dulceţi a rugăciunii este scopul pravilei de rugăciune şi prin această gustare a dulceţii rugăciunii în timpul pravilei de rugăciune se educă duhul rugăciunii.

Împlinind aceste reguli mici, îndată vei vedea roadele ostenelii rugăciunii. Orice pravilă de rugăciune lasă urma rugăciunii în suflet, continuarea ei neîntreruptă în aceeaşi ordine o înrădăcinează în suflet, iar răbdarea în această osteneală înrădăcinează şi duhul rugăciunii.

Iată cel dintâi de căpătâi mijloc pentru educarea duhului rugăciunii în noi! Este săvârşirea pravilei noastre, care corespunde cu menirea noastră, însă aceasta încă nu este totul; aici se pune numai începutul ştiinţei rugăciunii. Trebuie să mergi mai departe.

Din Sfântul Teofan Zăvorâtul, Rugăciunea, Editura Egumenița, 2008, p. 84

15
dec.
14

Vindecarea cancerului în trei săptămâni cu “medicamentele” lui Dumnezeu

PDVD_002Corpul fizic e format din trei părţi principale: celule şi două lichide (sânge şi limfă). Sângele alimentează cu ”hrană” toate celulele din corpul nostru, iar limfa preia toxinele rezultate în urma simplei funcţionări a celulelor şi le duce la organele de detoxifiere (piele, ficat, rinichi), pentru a le scoate din corp. Un nou-născut, pentru a creşte, are nevoie de două lucruri vitale: să fie hrănit şi să i se schimbe scutecele. Exact la fel e şi cu celulele noastre.
Celulele au nevoie de hrană (prin sânge) şi de detoxifiere (prin limfă). Limfa, lichidul acesta “uleios” şi mai vâscos decât sângele, care preia toxinele din celule, are o problemă: este staţionar în corpul nostru, nu este împins/pompat – asemenea sângelui de către inimă, iar pentru a-l mişca, este nevoie de mişcare fizică, mişcarea muşchilor îl pune în mişcare. Acesta este motivul pentru care transpir imediat ce încep să alerg, de exemplu. Sistemul limfatic începe să se mişte, toxinele sunt duse la cel mai mare organ de detoxifiere, pielea, şi aceasta le elimină foarte uşor.

Sângele are un ph de 7,35 – 7,45și pentru a exista viață, în aproximativ patru minute, corpul trebuie să ridice valoarea ph-ului intre aceste valori marginale, indiferent de situatie. Fructele şi legumele consumate în stare crudă acidifică sângele foarte puţin. Aceleaşi legume, însă, gătite induc o aciditate mai mare sângelui nostru, iar preparate altfel decât prin fierbere şi coacere, îl acidifică şi mai mult. Proteina animală induce o aciditate şi mai mare. Alimentele superprocesate şi rafinate (bomboane, dulciuri, sucuri acidulate, cafea) induc sângelui o aciditate extrem de mare.

Cum spuneam, sângele are la dispoziţie patru minute să ajungă la un ph de 7,35; dacă are puţină aciditate de neutralizat, acesta va folosi baze din corpul nostru (calciu şi magneziu luate direct din oase şi dinţi), aceasta ducând în timp la slăbirea densităţii osoase. Problema mai mare e când aciditatea este foarte mare şi corpul nu mai poate, în patru minute, să ridice ph-ul sângelui. Spuneam mai devreme că sângele alimentează şi e în contact permanent cu toate celulele din corpul nostru. Ce poate face ca să scape rapid de aciditate şi să rămână alcalin? Transmite toată aciditatea pe celule.

Starea normală a celulelor noastre e una alcalină. Într-un mediu aerob (cu oxigen), fiecare celulă îşi produce energia prin mitocondrii (supranumite şi „uzine energetice”, deoarece conţin enzimele oxido-reducătoare necesare respiraţiei. Respiraţia produce energia necesară organismelor, iar această energie este înmagazinată în moleculele de ATP. Mitocondriile au material genetic propriu (ADN mitocondrial), care conţine informaţia genetică necesară sintezei enzimelor respiratorii), oxigenul, glucoza şi fructoza fiind esenţiale.

Acum, imaginaţi-vă că sângele scapă zilnic de excesul de aciditate, aruncând-o pe celule. Celula sănătoasă devine astfel un mediu foarte acid, unde oxigenul este în cantităţi foarte mici. Acum, ea are doar două variante: ori să moară, ori să se transforme. De obicei celula se transformă şi devine o celulă care se adaptează mediului fără oxigen, învăţând să trăiască într-un mediu anaerob, producându-şi energia prin fermentaţie. Aceasta este celula canceroasă. Lucrul acesta nu trebuie să ne sperie; toţi avem între 1.000 şi 10.000 de celule canceroase, zilnic, în corp. Sistemul imunitar şi globulele albe le distrug, însă în cazul acesta, se ridică întrebarea: “Atunci, de ce cancerul face aşa mari ravagii? De ce nu sunt protejaţi toţi de propriul sistem imunitar şi de globulele albe proprii?”

Aici e partea interesantă: celulele au o inteligenţă proprie. Celula când devine canceroasă, ştie că va fi decimată de globulele albe şi găseşte o cale să se facă invizibilă pentru sistemul imunitar: se înveleşte cu nişte celule normale şi sănătoase care aparţin corpului (celule trofoblaste) şi astfel, sistemul imunitar nu “vede” ce e înăuntru.

Exact acelaşi lucru îl mai întâlnim undeva în natură. Fetusul, în corpul mamei, e format din cromozomi de la ambii părinţi. Dacă sistemul imunitar al mamei l-ar vedea, l-ar ataca imediat. În 1902, John Beard, profesor de embriologie la Universitatea din Edinburgh, Scoţia, scria un articol publicat în jurnalul medical Lancet, în care declara că între celulele canceroase şi anumite celule preembrionare caracteristice fazei iniţiale a gravidităţii, nu există nicio diferenţă.

Celulele stem sunt nişte celule din care se poate forma orice. Din această cauză, 80% dintre ele se găsesc în ovare şi testicule (pentru a crea viaţa) şi 20% în restul corpului (pentru a reface orice fel de ţesut, în caz de accident).

PancreasBeard a observat că placenta (care e, de fapt, formată din celule trofoblaste) seamănă aproape identic cu celulele canceroase. Iar placenta creşte exploziv în primele trei săptămâni de sarcină, după care se opreşte din creştere. De ce? Pancreasul copilului începe să funcţioneze după a treia săptămână de sarcină, producând o enzimă numită “tripsină“. Şi se pare că această enzimă opreşte din creştere placenta. Până în a noua lună, creşterea placentei este foarte lentă. În luna a noua pancreasul fătului, care lucrează deja la capacitate maximă, împreună cu pancreasul mamei, produc această enzimă în cantităţi suficient de mari încât să găurească placenta. Odata placenta perforată, lichidul amniotic iese (se rupe apa) şi sistemul imunitar vede ce se “ascunde” acolo, declanşând imediat durerile naşterii; practic, îl dă afară pe ”parazit”.

Tripsina, în afara faptului că digeră celulele trofoblaste (placenta), mai face ceva: digeră proteina animală. Cu o dietă omnivoră, în care unii dintre noi trimit cantităţi mari de tripsină spre digestia alimentelor de trei ori pe zi şi mai au şi pancreasul slăbit, acesta nu produce tripsină suficientă nici pentru digestie, deci cum va mai putea distruge învelişul (placenta) cu care celulele canceroase s-au ascuns de sistemul imunitar? Acesta este motivul pentru care creşterile tumorale depind atât de mult de ”stilul de viaţă” şi de obiceiurile alimentare.

Se pare că celulele canceroase au nevoie de zece ani de divizări şi multiplicări, ca să poată fi observate cu aparatele medicilor şi pentru ca aceştia să pună diagnosticul “cancer în faza I“. Dacă în aceşti zece ani ţinem câteva posturi în care să nu mâncăm, o perioadă, nimic de origine animală, toată tripsina disponibilă va merge şi va digera învelişul celulelor canceroase, care vor deveni astfel vizibile pentru globulele albe, iar acestea vor fi capabile să-şi îndeplinească rolul. După un post, Dumnezeu ne poate vindeca de cancer şi noi nici să nu ştim aceasta.

Ce fac mai exact chimioterapia si radioterapia? Se spune că omoară celule canceroase, lucru de admirat, dar omoară şi celule sănătoase. Chimioterapia si radioterapia pur și simplu paralizează globulele albe. Dupa prima şedinţă de chimioterapie acestea nu mai luptă, deci nu ne mai putem baza pe sistemul imunitar. Acum intră în scenă ”medicamentele” lui Dumnezeu. În multe fructe şi legume există nişte ”coloranţi”. Aceşti coloranţi sunt, de fapt, nişte otrăvuri foarte puternice pentru celulele canceroase. Colorantul negru (resveratrolul) e cel mai potent, urmat de colorantul roşu şi de cel galben.

Să vedem modul de funcţionare al acestor coloranți. Celulele canceroase sunt foarte ineficiente în a-şi produce energia, întrucât o produc prin fermentaţie, deci au nevoie de mult zahăr ca să crească. Din 20 în 20 de minute, vom alimenta celulele canceroase cu acest zahăr. Dar consumând zahărul dintr-un fruct de culoare neagră, concomitent cu consumarea zahărului, celulele canceroase vor consuma şi resveratrolul şi vor muri pe capete. Astfel celula aceea canceroasă am distrus-o şi acum, în locul ei, rămâne un lichid foarte toxic. Această otravă trebuie scoasă cumva din organism. Aici intervine sistemul limfatic. Există două alimente care pun în mişcare limfa: lămâia şi echinaceea. Consumul a 3-4 lămâi stoarse şi diluate cu apă, zilnic, şi a 2-3 linguriţe de pulbere de echinaceea vor asigura mişcarea sistemului limfatic, care va prelua lichidul acela foarte toxic şi îl va duce în ficat.

Ficatul amestecă această otrava cu bila şi o varsă în intestin, de acolo merge în colon şi aşteaptă să fie eliminată. Aici mai apare o problemă: deoarece colonul reabsoarbe apa, el va reabsorbi şi otrava şi o va reintroduce în ficat. Aceasta măreşte riscul de ciroză la ficat.

Soluţia salvatoare ar fi să forţăm cumva ficatul să îşi verse bila mult mai des şi apoi să scoatem imediat din intestine lichidul acela toxic. Clismele cu cafea, exact asta fac. Dacă bem cafeaua, aceasta stimulează rezervele de glicogen din ficat şi ne dă un boost de energie stimulată, dar dacă folosim cafeaua ca şi clismă, aceasta stimulează ficatul să îşi verse bila (cu toxinele rezultate din fostele celule canceroase), bila se amestecă cu cafeaua în intestin şi colon şi este eliminată imediat din organism.

Acesta este ciclul: 12 ore de flux continuu de resveratrol şi zahăr în sânge, apoi 12 ore de post (peste noapte), prin care înfometăm, până dimineaţa, celulele canceroase. Apa cu lamaie şi echinaceea duc, prin mişcarea limfei, otrăvurile în ficat, iar clismele cu cafea din oră în oră asigură eliminarea toxinelor cât mai repede posibil, nelăsându-le să se reabsoarbă.

Tot ce am scris până acum este inutil, dacă nu intervine înainte vindecarea sufletească, emoțională.

După ce oamenii apelează la toţi doctorii, fac chimioterapii, care, în sine însele, sunt pentru a omorî trupul, şi după ce le încearcă pe toate, abia atunci acceptă oferta lui Dumnezeu de vindecare, prin “medicamentele” Lui: pentru SUFLET – dragoste şi iertare, iar pentru TRUP – plante şi fructe vii.

Dumnezeu râde în fața ştiinţei şi înţelepciunii omeneşti, iar binecuvântarile Lui sunt gata să funcţioneze şi să regenereze corpul atât de otrăvit de ură, invidie, neiertare, stil de viaţă şi alimentaţie. Dumnezeu vindecă sufletul ruinat şi salvează şi trupul, de multe ori şi mai ruinat, restaurând astfel mare parte a fiinţei umane. Aici apare, însă, o problemă: Dumnezeu nu poate reface trupul, atâta timp cât nu reface sufletul mai intâi. S-a demonstrat ştiinţific că emoţiile şi sentimentele negative acidifică sângele şi celulele, chiar dacă suntem pe o dietă 100% crudivoră.

Când omul are mai mare încredere într-un om cu halat alb, decât în Creatorul Cerului şi al Pământului, ce dovadă mai mare de necredinţă în puterea LUI de a fi vindecat, mai poate avea? Aşa ne manifestăm necredinţa în Dumnezeu prin faptele noastre. Mergem la un om şi “credem” că el poate înlătura sau tăia ”erorile” lui Dumnezeu. Dacă ”medicamentele” LUI şi intrarea în ascultare, prin accesarea binecuvântarilor Sale, pe care le-a lăsat acolo pentru noi încă de la întemeierea Pământului, nu ne pot restaura şi vindeca, nimic și nimeni altcineva nu va putea

15
dec.
14

Păcatul păcatelor – înjurătura

Gheronda-Efrem-FilotheitulUn om a venit în Munte având ca la vreo 60 de ani și îmi zice: „Părinte, știi, înjur. Am fost și pe-aici și pe la părintele cutare și am continuat să înjur și știu că e rău”.

„Nu știi cât de rău este!”, îi zic. Și încep să-i fac o analiză a înjurăturii și a hulei, ce înfricoșător păcat este acesta. Inima ta funcționează ca un ceas, îi zic, tic-tac, tic-tac. Dar dacă Dumnezeu îți va opri inima? Dacă hotărăște asta în dreptatea Lui? Acum te rabdă și te păzește. Dar dacă mâine stă să ți se oprească inima și pleci din viața aceasta? Îl vei vedea pe Judecătorul! Te vei întoarce spre Preasfânta să-i ceri ajutorul, dar nici pe Preasfânta nu ai lăsat-o în pace. Și pe ea ai hulit-o!

De la cine vei cere ajutorul? Te vei afla față în față cu Dumnezeu pe care L-ai hulit, cu Cel înjurat de tine în toată viața ta! Ce milă?

Deja vei primi sentința din conștiința ta. Conștiința ta te va condamna! Nici nu vei avea nevoie să-L vezi pe Judecător. Conștiința ta este Judecător! Prin urmare, omule, acum ce vei face? Iată, zici că ai adormit. Și în această clipă se oprește inima și nu te mai scoli. Unde te vei duce?

Apoi cică ți-a greșit nevasta, ți-a greșit copilul, ți-a greșit cutare sau cutare [și de asta ai înjurat]. Bine, nimic de zis, dar dacă un om ți-a făcut un bine pentru cel mai mic lucru sau să presupunem că  pentru un lucru mare, ți-a scăpat viața ta, și să zicem că femeia sau copilul tău îți greșește cu ceva, este cu putință să-ți închipui că tu atunci te vei apuca să-l înjuri pe binefăcătorul tău pentru că ți-au greșit ei?  Nu, îmi zice. Și ce este cel care ți-a scăpat viața aceasta trupească pe lângă Cel care te scoate din veșnica osândă, Acela Care te-a făcut om? Această existență a ta este din înseși mâinile lui Dumnezeu, de la Dumnezeu este, și tu în continuu Îl hulești și Îl înjuri, după ce că faci și alte nenumărate păcate? Stă în mâinile lui Dumnezeu să-ți taie viața, să te condamne și să te arunce în osândă. Ce vei face?

Să zicem că se joacă afară copiii tăi și tu stai și îi privești și într-o clipă încep să se ciondănească între ei și încep să te înjure pe tine. Tatăl meu așa și pe dincolo. Ce-ai face? Nu i-ai omorî în bătaie? Și ești și om, și păcătos, și pământesc și într-o clipă zici: „Nu este corect ce mi-au făcut!”

Și într-adevăr, nu este corect ceea ce fac, să te înjure pe tine, tatăl lor, după atâta adorare de care ai avut parte în jocul lor. Și viața aceasta este un joc, aici jos, îi zic . Și ție îți greșește cutare sau cutare și tu ajungi să-L înjuri pe Tatăl tău cel ceresc și pe Mama ta cea cerească! Cine este Preasfânta? Cine ne păzește de urgia lui Dumnezeu? Nu ne păzește Preasfânta? Și tu o înjuri!

A venit, nenorocitul, anul următor și îmi zice: „Părinte nu am mai înjurat”. Când un agricultor ară ogorul lui și îl seamănă și apoi începe să vadă rodul, nu se bucură de rod? Așa este și duhovnicul, când vede, să zicem, că mica lui încercare, cei doi bani ai văduvei, au adus un rod lui Dumnezeu, spre slava lui Dumnezeu, pentru că a încetat să-L înjure pe Dumnezeu. Diavolul l-a pus și L-a înjurat pe Dumnezeu în continuu. Acesta este mare lucru, ca să se mântuiască acest om! Și de îndată ce va înceta să-L înjure pe Dumnezeu, va veni și binecuvântarea lui Dumnezeu!

Nu poate înțelege cineva că păcatul păcatelor și crima crimelor este hula. Diavolul Îl hulește pe Dumnezeu pentru că acela Îl are vrăjmaș deschis. Gata, zice, s-a sfârșit, este vrăjmașul. Tu nu spui acestea. Tu zici că-L iubești pe Dumnezeu. Dar eu Îl iubesc pe Hristos. Atunci cum Îl înjuri?

Dar îi spun, omule al meu, acum, dacă te vede un om necredincios, că tu Îl înjuri pe Dumnezeul tău, va spune acesta: „Eu pe dumnezeul meu nu îl înjur”, care este un idol. Înțelegi? Și te vede pe tine, care spui că Dumnezeu Cel în care crezi este adevăratul Dumnezeu, că atunci când altcineva îți greșește cu ceva, tu îndată Îl lovești pe Dumnezeu. Îți va spune acest om că nici nebunul nu face asta, nici cel în toate mințile. Acest lucru este un oximoron. Omul hulitor este un monstru, ceva împotriva firii . De vreme ce Îl înjură pe Dumnezeul lui, în clipa în care altcineva îi greșește, omul este un monstru, o pocitanie. Și chiar în mijlocul acestei monstruozități vine Dumnezeu pentru o clipă să-i spună: „Fiul meu, toate ale tale le iert. M-ai înjurat, M-ai călcat în picioare, M-ai făcut așa și așa, pe toate ți le iert, treci înlăuntru. Numai spune-Mi că ai făcut acestea. Este atât de greu să faci o recunoaștere a greșelilor tale? Du-te și spune adevărul că ai făcut-o, mărturisește-o la duhovnic! Și de îndată ce o mărturisește omul, s-a dezlegat nodul gordian. Datoria s-a uitat, s-a stins. A trecut înlăuntru!

Să vezi acum în Împărăția cerurilor că sunt două milioane de hulitori! Și spui, toți aceștia sunt iertați? Minunile lui Dumnezeu! Minunile lui Dumnezeu! De aceea zic și Părinții: Nu din pricina amenințărilor lui Dumnezeu să te temi, ci să te temi de El pentru dragostea Lui! Când rănești dragostea Lui și o nesocotești. Continuându-ți astfel viața îți aduni mânie în ziua mâniei și descoperirii lui Dumnezeu! După aceea s-a terminat! Iată! Își va zice ție Dumnezeu: „Te-am iubit, te-am iertat, te-am răbdat, te-am hrănit, ți-am dat bunătăți, și tu ai continuat să mă hulești!Acum ce să-ți fac? Te-am așteptat, te-am așteptat, ți-am dat atâtea și atâtea prilejuri, și tu nu ai prins aceste ocazii! Ce aștepți? Să iasă sufletul tău?”…

15
dec.
14

Cine este acela care nu are nimic de cerut Domnului nostru Iisus Hristos şi Maicii Domnului?

biserica2Cum putem scăpa de mulţimea grijilor pământeşti, ca să dobândim mai mult timp de rugăciune?

– Părinte Ioanichie, mare este rugăciunea din inimile şi gurile tuturor către Dumnezeu! Rugăciunea este ca o săgeată ascuţită cu care au tras de mii de ani toţi sfinţii şi chiar cei mai simpli creştini. Rugăciunea a pătruns inima cerurilor – care erau poate mâhnite pe pământeni -, şi pe aceleaşi urme au venit răspunsurile salvatoare şi aşa s-a contribuit la menţinerea în viaţă a credinţei pe pământ, din neam în neam.

Frate creştine, ai şi tu istoria ta, eşti încadrat într-o mare unitate creştină, Biserica, şi eşti răscumpărat de jertfa Mântuitorului pentru totdeauna. Preţuieşti, deci, atât de mult şi ai o răspundere atât de mare şi de nobilă. Cât de greu este să cerem fiecare cât de puţin, simplu şi direct, ca Dumnezeu să ne ajute în atâtea necazuri şi doriri, şi să-I mulţumim!

Cine este acela care nu are nimic de cerut Domnului nostru Iisus Hristos şi Maicii Domnului? Se spune că Maica Domnului este supărată pe toţi aceia care nu-i cer niciodată nimic! Ea este o nouă lume şi cât poate Dumnezeu cu puterea, poate şi Maica Domnului cu rugăciunea. Arată-te, deci, a fi un fiu cu inimă de copil al Maicii Domnului!

Extras din Ne vorbește Părintele Arsenie, ed. a 2-a, vol. 1, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 10-11

15
dec.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-12-15

Sfântul Sfinţit Mucenic Elefterie şi Cuviosul Părintele nostrum Pavel cel din Latro

Evanghelia de la Luca
(XII, 32-40)

is-a Domnul: „Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea împărăţia. Vindeţi-vă averile şi daţi milostenie; faceţi-vă pungi care nu se învechesc, comoară nesfârşită în ceruri, unde fur nu se apropie, nici molie n’o strică; fiindcă unde vă este comoara, acolo va fi şi inima voastră. Să vă fie mijlocurile’ncinse şi făcliile aprinse; şi fiţi asemenea oamenilor care-şi aşteaptă stăpânul când se va întoarce de la nuntă, ca venind el şi bătând, îndată să-i deschidă. Fericiţi sunt servii aceia pe care stăpânul, când vine, îi va afla priveghind. Adevăr vă spun, că se va încinge şi-i va pune la masă şi, venind lângă ei, le va sluji. Fie că va veni la straja a doua, fie că va veni la straja a treia, fericiţi sunt ei de-i va găsi aşa. Dar s’o ştiţi pe asta, că de-ar şti stăpânul casei în care ceas vine furul, ar veghea şi n’ar lăsa să i se spargă casa. Aşadar, şi voi fiţi gata, că Fiul Omului vine în ceasul în care nu gândiţi“.
15
dec.
14

Apostolul Zilei : 2014-12-15

Sfântul Sfinţit Mucenic Elefterie şi Cuviosul Părintele nostrum Pavel cel din Latro

Ap. II Timotei 2,

20-26

F-150x150iule Timotei, într-o casă mare nu sunt numai vase de aur şi de argint, ci şi de lemn şi de lut; şi unele sunt spre cinste, iar altele spre necinste. Deci, de se va curăţi cineva pe sine de acestea, va fi vas de cinste, sfinţit, de bună trebuinţă stăpânului, potrivit pentru tot lucrul bun. Fugi de poftele tinereţilor şi urmează dreptatea, credinţa, dragostea, pacea cu cei ce cheamă pe Domnul din inimă curată. Fereşte-te de întrebările nebuneşti, ştiind că dau prilej de ceartă. Un slujitor al Domnului nu trebuie să se certe, ci să fie blând faţă cu toţi, destoinic să dea învăţătură, îngăduitor, certând cu blândeţe pe cei ce stau împotrivă, ca doar le va da Dumnezeu pocăinţă spre cunoaşterea adevărului, şi ei să scape din cursa diavolului, de care sunt prinşi, pentru a-i face voia.



Blog Stats

  • 332.231 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Rusaliile Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte