Arhivă pentru 19 decembrie 2014

19
dec.
14

Gânduri de la o mamă cu 7 copii

мама и малыш 2– Câţi copii aveţi?

– Şapte copii.

– Cum i-aţi crescut, cum i-aţi învăţat, v-a fost greu, cum v-aţi străduit să-i creşteţi?

– M-am străduit să-i cresc în frică de Dumnezeu pentru că nici o avere pe lumea aceasta nu poţi s-o dai şi nu este mai mare decât frica de Dumnezeu. Dacă îţi dai copilul în mâna lui Dumnezeu şi-l înveţi cu frică nu-ţi va fi frică niciodată. În orice situaţie se va afla el va şti că trebuie să ceară ajutorul lui Dumnezeu şi Dumnezeu este Cel de Sus care totdeauna o să-l asculte şi totdeauna o să-i îndeplinească rugăciunea şi în faţa nici unui lucru nu i se va părea greu pentru că-L are totdeauna pe Dumnezeu cu el.

– Cum i-aţi învăţat pe copii să se roage?

– Prima dată m-am aşezat eu în genunchi şi i-am obligat – dacă s-ar putea spune aşa – să stea alături de mine şi să facem rugăciunea. Eu citeam rugăciunea cu glas tare iar ei ascultau. Mai târziu, după ce s-au mărit, după aceea, fiecare şi-a luat cartea de rugăciuni şi a început să se roage pentru că îmi dădeam seama că de acuma nu ne mai puteam ruga împreună întrucât fiecare are felul lui de deschidere înaintea lui Dumnezeu şi nu mai puteam, luându-i pe toţi la un loc, nu se mai puteau deschide ei şi să vorbească ei direct cu Dumnezeu într-adevăr, de la inimă la puterea divină.

– Aţi întâlnit şi piedici, adică copiii s-au opus când i-aţi învăţat cum să se roage, cum să se închine, cum să vină la Biserică?

– Nu. Copiii au fost ascultători, în afară de cel mai mic băiat, pe care, cam cu greu îl aduceam la rugăciune. Lor le plăcea şi chiar de multe ori se aşezau la rugăciune înainte de a mă aşeza eu şi, chiar spre ruşinea mea, câteodată când nu mă rugam, ei încercau să spună: Mamă, nu ne rugăm, şi nu este timpul de rugăciune? Dar ei au mers totdeauna cu mine şi niciodată parcă nu am văzut în sufletul lor o împotrivire. Deci, erau totdeauna bine dispuşi să meargă la biserică şi cu acest prilej vreau să arăt dragostea unuia dintre copiii mei pe care nu am văzut-o la ceilalţi atunci când eu nu puteam merge la biserică într-o duminică, el, fiind la o vârstă foarte fragedă, era vorba şi de 4, de 5 ani, când de-abia putea merge pe drum singur, se îmbrăca, mergea la biserică şi asculta slujba până la sfârşit şi venea acasă de multe ori cu daruri şi cu recompensa celor din jur care vedeau că un copil care de abia se zăreşte printre oameni vine singur şi se închină şi merge la biserică şi acest copil îl văd astăzi cu aceeaşi râvnă şi mult ancorat, şi mult legat şi, deşi a trecut prin nişte momente foarte grele, a avut şi două accidente foarte mari, el totuşi este foarte legat şi cu gândul mereu spre Dumnezeu, spre a face cele bune pentru sufletul lui şi pentru ceilalţi .

– Ce bucurii aţi avut?

– Bucuria pe care o am de pe urma lor este aceea că toţi, cu excepţia unuia care merge mai greu, se roagă, merg la biserică, încearcă să vadă esenţa problemelor religioase, şi de multe ori am observat că ei, prin ceea ce au dobândit în timpul şcolii, în timpul predicilor de la biserică, m-au corectat în multe privinţe şi din aceasta am înţeles că totuşi pe ei îi preocupă şi pun un accent deosebit pe înţelegerea lucrurilor esenţiale pe când eu, le-am făcut nu totdeauna din dragoste, le-am făcut de multe ori poate şi din frică, şi din evitarea pedepsei pe care o merităm pentru păcatele noastre însă ei, am văzut că au înţeles problemele şi au înţeles esenţa şi pe Dumnezeu ca pe un prieten al nostru, nu ca un pedepsitor şi ca cineva care ar sta numai să ne vâneze greşelile noastre şi de multe ori chiar situaţii în casă ei nu s-au sfiit să ne spună: „Mamă, în problema aceasta să ştii că nu ai dreptate şi aici ai greşit” şi lucrul acesta pe mine nu m-a supărat şi, privind cu ochii înţelegerii şi cu ochii minţii, am văzut că în ceea ce ei mi-au reproşat şi mi-au făcut observaţii, într-adevăr erau cele adevărate, şi bineprimite şi binevenite .

– Cum i-aţi învăţat să postească?

– Postul, întâi a fost mai mult obligat. Deci, eu am introdus postul şi le-am spus că trebuie să postim şi mulţi ani m-am bucurat de dragostea lor pentru post şi, poate pe undeva îmi pare rău, ca om, că, de multe ori, când nu era mâncare de post în casă, chiar cei mai mici renunţau la mâncare şi nu mâncau de loc. Deci dacă nu găseau mâncare, atunci ei preferau să stea flămânzi decât să mănânce de frupt. Mult timp a fost lucrul acesta şi atât timp cât totuşi postul a fost peste ei şi rugăciunea şi ei au făcut rugăciune, am văzut pur si simplu cu ochii mei, cum, şi copilul care mi-a făcut mie probleme, a fost un copil bun şi a fost un copil care nu mi-a creat probleme. Din moment ce a părăsit postul, în special rugăciunea, copilul s-a schimbat.

– V-a fost greu să postiţi sau chiar acuma vă este greu să postiţi?

– Când începe postul este o plăcere. Şi de multe ori spuneam în mintea mea şi câteodată spuneam şi altora, n-aş vrea să se termine postul niciodată pentru că noi îl luăm ca pe o înfrânare, dar înfrânarea aceasta devine apoi o deprindere şi, nu numai alimentele, căci eu nu socotesc că a te opri de la alimente este aşa un mare lucru dar, faptul că tot se spune mereu despre post, mereu ne oprim şi de la fapte – e Postul Mare, e postul Maicii Domnului, e postul Naşterii Domnului – să nu fac asta, să nu fac asta, şi pentru asta parcă aş vrea ca postul să nu se termine. Pentru că noi considerăm că perioada postului, dacă a trecut, gata, am terminat-o. Dar frica aceasta pentru a nu face ce nu este bun să ne intre după aceea în deprinderea noastră şi noi ar trebui să nu considerăm post numai cele 4 perioade de post care sunt rânduite de Sfânta Biserică. Ar trebui ca viaţa întreagă a noastră să o considerăm un adevărat post, aşa socotesc. Şi, ce sa mai spunem, carne parcă nu mi-ar trebui niciodată. Şi postul este atât de frumos şi aşa de mult îl aşteptăm că parcă n-am vrea să se termine, nu pentru că ne abţinem de la mâncare, ci pentru că sunt rugăciunile aşa de frumoase, sunt slujbele bisericii aşa de frumoase şi, mâncarea o punem pe planul doi.

– Ce aţi observat la copii în perioada aceasta de după revoluţie?

– Copiii mei, dacă eu i-am crescut în frică de Dumnezeu, pentru ei parcă… aşa…. Comportamentul lor după revoluţie n-aş putea spune că a fost mult diferit faţă de celălalt. Pentru că eu de la vârsta de 6 săptămâni după ce i-am născut şi i-am dus la Biserică eu nu i-am mai lăsat, pentru că educaţia religioasă nu o începem la 16 ani, o începem de la cea mai fragedă vârstă şi copilul, dacă este dus la biserică, dacă ascultă Sfânta Slujbă, chiar dacă este mic, de câteva luni, binecuvântarea preotului vine, copilul este în preajma lui Dumnezeu totdeauna prin binecuvântările pe care le face preotul şi atunci mie nu mi s-a părut atât de greu şi lor nu li s-a părut ceva… Ei veneau şi-mi spuneau acasă de comportările colegilor însă ei, fiind crescuţi într-un climat şi într-o atmosferă religioasă în casă, lor nu li s-a părut ceva extraordinar şi nici n-aş putea spune că au fost afectaţi pentru că ei deja erau crescuţi în acest climat. Deci eu nu le-am adus ceva în plus – că au văzut emisiuni la televizor de credinţă, că au auzit la radio mai mult, totuşi ei au fost adăpaţi de la izvorul Sfintelor Biserici şi îmi aduc aminte de fetiţa care a reuşit prima la seminar – ei nu i-a trebuit nici o oră de pregătire la preotul paroh pentru a intra la seminar. Deci cu ce ea a venit la examenul de admitere, la proba de religie: cu predicile preotului pe care ea le-a ascultat la Biserică plus un pic de parcurgere a bibliografiei obligatorii dar aceasta bineînţeles că nu o putea face în câteva săptămâni. Deci ea a avut deja pregătirea aceasta din cea mai fragedă vârstă şi a putut să facă faţă examenului cu uşurinţă.

– Ce părere aveţi despre faptul că mulţi tineri căsătoriţi amână naşterea pruncilor sau chiar evită naşterea pruncilor?

– Este un lucru pe care eu îl socotesc a fi nelalocul lui dacă o luăm din multe puncte de vedere. În primul rând, rodul dragostei noastre sunt copiii. Copiii se aduc la tinereţe pentru că aşa este normal şi aşa este bine. Părinţii, aducând copiii imediat după căsătorie, au răbdare, au puterea de a-i creşte, de a-i educa. Pe măsură ce ei îmbătrânesc, trece vârsta, nu mai este puterea aceea de a-i ajuta pe copii. După aceea, copilul ajuns în familie, uneşte şi sudează familia extraordinar. De câte ori poate membri cuplului întâlnesc obstacole şi primul lucru este: să mă despart! Dar, faptul că apar copiii, ei te ţin legat şi nu-ţi mai dau voie. Mai ales că, nu ştiu pentru partea bărbăteasca, dar pentru parte feminină, pentru mamă, mama după ce a devenit mamă nu mai trăieşte pentru ea, ea trăieşte pentru copil şi tot ce are mai bun dă copilului şi atunci este un sens al vieţii, deci ai vrea să mori, ai vrea să termini cu viaţa, ţi se par lucrurile grele în viaţă dar nu mai poţi face asta pentru că ai o datorie faţă de acea fiinţă nevinovată care aşteaptă totul de la tine. Şi, aş putea spune, cu cât avem mai mulţi copii, cu atâta, şi Îl bucurăm pe Dumnezeu că nu ne opunem voinţei lui şi după aceea harul lui Dumnezeu coboară asupra noastră.

De câte ori n-am fi putut fi pedepsiţi pentru păcatele noastre,dar copiii vin ca un zid, se interpun între noi şi Dumnezeu şi Îl obligă pe Dumnezeu să nu ne pedepsească pentru păcatele noastre. Nevinovăţia lor, curăţenia lor Îl fac pe Dumnezeu să ne ţină în viaţă şi pe noi ca părinţi şi să avem grijă de dânşii. Deci de câte ori n-am merita pedeapsa dar copii sunt aceia care opresc, câteodată, pedeapsa lui Dumnezeu şi părinţii, în felul acesta capătă îngăduinţa lui Dumnezeu, capătă şi minte şi supravieţuiesc şi trăiesc alături de copii. Nu sunt copiii o piedica. Dacă ţi-ai ales calea de căsătorie şi vrei să trăieşti în lume, atunci singurul lucru care te mântuieşte sunt copiii. Dar nu copiii să-i aducem ca să întărim rândurile iadului ci copii pe care să-i creştem pentru Dumnezeu. Şi asta trebuie să o ştie o mamă, şi dacă n-o ştie, mama să se ducă şi să întrebe şi să pună mâna pe o carte pentru că astăzi toate femeile ştiu carte şi avem aşa un izvor de bogat de cărţi. Dacă altădată nu le găseam şi nu ştiam pe cine să întrebăm, dacă n-avem timp să mergem la duhovnic să ne lămurească avem atâtea cărţi şi numai să vrem să punem mâna pe o carte, că în toate părţile găsim cărţi, şi atât de clare şi atât de edificatoare, care ne pot deschide şi lumina mintea şi suntem datoare ca mame să facem acest lucru pentru că răspundem în faţa lui Dumnezeu de sufletele pe care le-am adus pe lume.

– Foarte mulţi tineri căsătoriţi invocă motivul că ar vrea să aibă copii dar totuşi nu sunt stabiliţi la casa lor, nu-şi au o situaţie materială rezolvată, încă nu-şi au anumite condiţii. Spuneţi-mi, v-a fost greu, la situaţia pe care aţi avut-o, la salariul pe care l-aţi avut sau poate anumite condiţii în care v-aţi descurcat. Aţi rezolvat, aţi reuşit să-i creşteţi fără o prea multă aşezare sau bunăstare materială ?

– Nu este situaţia materială o piedică. De ce? Pentru că noi, dacă considerăm că partea materială este o piedică, atunci noi ne gândim că copilul îl hrănim numai ca pe un – iertat îmi fie – ca pe un animal. Din moment ce suntem maturi, noi nu creştem copilul numai în spiritul de a-l hrăni cu hrană pământească. Deci nu avem nici o scuză şi nu avem nici un motiv să amânăm venirea copiilor pentru că nu avem ce ne trebuie. În momentul în care apare un copil imediat Dumnezeu ne trimite şi posibilităţi de a-l creşte. Eu spun din propria mea experienţă, că, poate a fost şi vremea când a fost salariul mare, când am avut cu ce mă descurca dar, n-aş putea spune şi n-aş putea niciodată să mă plâng că atunci când veneau copiii pe lume nu aveam ce să le dau sau nu aveam ce să le ofer. Culmea, ca de fiecare dată, cu fiecare copil, Dumnezeu tot mi-o deschis o portiţă, şi tot mi-o trimis prin mâini nevăzute ajutor ca să-l cresc şi eu nu ştiu cum i-am crescut şi când a trecut timpul şi niciodată nu pot să spun că copiii mei au fost vreodată mici, şi am dus lipsă de ceva. Au trăit părinţii, m-au ajutat părinţii, m-au ajutat străinii,deci de undeva mi-a venit ajutor de la Dumnezeu şi totdeauna am avut ce le pune pe masă. Mi-e ruşine parcă aşa, să spun că s-a întâmplat vreodată să nu am ce le pune de mâncare, şi chiar dacă astăzi n-am avut, mâine Dumnezeu mi-o trimis şi tuturor le spuneam: nu vă gândiţi că n-o să aveţi ce le pune pe masă pentru că 7 copii pentru ziua de astăzi şi pentru timpul când i-am adus pe lume erau oricum o curiozitate şi o nedumerire pentru mulţi, dar din cei care mă întrebau erau persoane care aveau câte un copil. Nu vreau să-i judec, dar acele persoane care se îngrijeau aşa de mult de situaţia copiilor mei au ajuns astăzi să aibă nişte copii care nu le-au adus decât numai ruşine. Nu pot şi.. nu numai atât .. Dar am întâlnit persoane care de multe ori au venit şi mi-au cerut scuze şi mi-au spus aşa:Îmi pare rău că ţi-am făcut observaţie şi, poate, te-am judecat în mintea mea pentru că ai copii, că uite acum îmi dau seama că aş fi fost mult mai fericită dacă aveam mai mulţi copii pentru că, cu unul sau cu doi nu putem să avem bucuria de a fi părinţi şi de a ne simţi într-adevăr că am adus o roadă pe pământ cât am trăit.

– Ce vreţi să transmiteţi ascultătorilor noştri, îndeosebi tinerilor căsătoriţi, un cuvânt spre încheiere?

– Tinerilor care se căsătoresc le-aş dori ca, câteva momente pe săptămână, dacă nu în fiecare zi, să rezerve pentru hrana sufletească şi să apeleze cu timp şi fără timp la duhovnici, la rugăciune, la cărţile sfinte şi să se înarmeze cu învăţătura cea buna, despre rolul pe care îl are familia în societate, şi, de asemenea, neapărat trebuie să se înarmeze cu cunoştinţe referitoare la creşterea şi educarea copiilor pentru că bunul Dumnezeu a instituit căsătoria şi căsnicia ca pe ceva sfânt şi dacă noi nu ştim ce trebuie să facem faţă de copii şi cum să-i creştem, ne trezim că anii trec şi nu vedem în copiii noştri un adevărat creştin şi pentru aceasta bine-nţeles că dăm socoteală înaintea lui Dumnezeu.

Deci, pe lângă celelalte preocupări să ne facem timp cum putem şi să cercetăm Biserica, să cercetăm cărţile sfinte şi să vedem ce şi cum trebuie să procedăm în cazul când vin copii pe lume şi în cazul în care apar şi în casa noastră dificultăţi pentru că atât timp cât noi suntem puşi în gardă şi avem cunoştinţe şi ne rugăm la Dumnezeu, tot ce apare în viaţa noastră nu ni se pare decât un mic prag. Şi dacă noi vom lăsa problemele religioase pe planul doi, să ştiţi că toate se duc de râpă şi nu avem nici o mulţumire şi nu sporim în aproape nimic. Degeaba avem casa plină de giuvaeruri, degeaba la noi este casa “lună”, aşa cum se spune în ceea ce priveşte curăţenia, dacă noi nu ne curăţim sufletul şi nu ne curăţim prin mijloacele pe care le avem la îndemână mă tem să nu transmitem şi copiilor noştri şi timpul de reculegere şi timpul de remuşcare nu va întârzia să se arate. Şi este păcat să aducem copii pe lume şi să nu-i învăţăm ce trebuie. Suntem mai mult, noi părinţii, suntem mai mult, iertată-mi fie expresia, criminali, dacă noi nu dăm hrană sufletească copiilor. Nu învăţat, nu mare parlamentar să dorim din copilul nostru, ci să dorim un copil smerit,un copil ascultător,un copil răbdător,un copil care să se mulţumească totdeauna cu ce are, un copil harnic şi un copil care să dorească avutul lui numai pe muncă cinstită şi un copil care să-şi îndrepte gândul spre Dumnezeu. Asta trebuie să fie grija noastră cea mai mare. Şi dacă noi vom reuşi să facem asta din copiii noştri, celelalte, după aceea, încet, încet ne vom debarasa de ele şi nici nu ne vor trebui pentru că nu e altă avere a omului decât atunci când are pe Dumnezeu în suflet, în sufletul lui şi în toate preocupările lor.

– Vă mulţumim foarte mult şi îl rugăm pe Bunul Dumnezeu şi pe Preacurata Sa Maică să-şi reverse harul Său peste toţi acei care, într-adevăr iubesc pe Dumnezeu şi vor să-L cunoască, vor să-L asculte, vor să-I urmeze şi, să putem cunoaşte şi noi cât de multe bucurii şi cât de multe binefaceri primesc acei care nu se păzesc de a naşte copii şi de a-i creşte în frica lui Dumnezeu.

19
dec.
14

Roagă-te Sfântului Nicolae…

sfantul_ierarh_nicolae3E cu neputinţă să fie descrise toate minunile care se petrec în urma rugăciunilor adresate Sfântului Nicolae Făcătorul de minuni. Fiecare om a primit sprijin de la el – şi cel credincios, şi cel necredincios. Iar cel mai uimitor este că ajutorul sfântului vine întotdeauna repede. De multe ori m-a ajutat şi pe mine.

Ţinându-mă departe de Biserică, deşi sunt botezat, eu mă îndoiam de existenţa vieţii de după moarte, în schimb, mama mea credea în Dumnezeu şi într-o zi mi-a arătat chipul Sfântului Nicolae în Catedrala Sfânta Treime din Lavra Alexandro-Nevskaia. În momentele grele din viaţă, după sfatul mamei, mergeam la catedrală şi aprindeam o lumânare în faţa icoanei sfântului. Spre marea mea mirare, ajutorul venea, într-adevăr, foarte repede.

Dacă se întâmpla ca dimineaţa să mă cert cu soţia, veneam „la Sfântul Nicolae” şi seara ne împăcam. Dacă apăreau necazuri la serviciu, după o rugăciune în faţa icoanei, ele se aplanau în mod miraculos. Astfel mă apropiam din ce în ce mai mult de viaţa bisericească.

Următoarea întâmplare memorabilă a avut loc când eu deja începusem să merg regulat la slujbele bisericeşti. În acea zi, eu şi soţia am primit salariul. Când am numărat banii, am constatat că lipsea o sută de mii de ruble. Noi, desigur, ne-am întristat, gândind că i-am pierdut. Însă mama m-a liniştit: „Roagă-te Sfântului Nicolae şi mergi la casierie. Poate că ei au greşit.” După ce m-am rugat, am hotărât că, dacă banii se vor găsi, cu o parte din ei voi cumpăra o icoană mare a sfântului, pe care o văzusem la pangar. Şi minunea s-a săvârşit: casiera – Dumnezeu s-o miluiască! — a spus că după ce a împărţit banii salariaţilor a constatat că i-au rămas în plus în jur de o sută de mii… Aşa a apărut în casa mea icoana Sfântului Nicolae Făcătorul de minuni. (Andrei Ilin, oraşul Kolpino)

Din Noi minuni ale Sfântului Nicolae, traducere din limba rusă de Lucia Ciornea, București, 2004, p. 20-21

19
dec.
14

În iad nu sunt creştini

HillOfCross6Se spune că diavolul a stat odată de vorbă cu bătrân pustnic. Avva l-a întrebat dacă sunt mulţi creştini în iad.

– Creştini?! Nu sunt, răspunse diavolul.

– Cum aşa?, se miră avva, doar creştini nevrednici au fost şi sunt încă.

– Nu-i nici un creştin acolo, spuse din nou diavolul.

– Poate că sunt şi nu-i ştii tu, stărui avva.

– Pe toţi îi ştiu, căci pe toţi îi am pe „inventar”, nu poate fi vreunul despre care să nu fiu auzit!

Avva se tot mira şi se minuna.

– Aha! strigă deodată diavolul, ştiu la ce te gândeşti: cred că la oamenii aceia care merg din când în când duminica la biserică, de ochii lumii, pe la 9-10, tot timpul plictisiţi, cu ochii pe ceas, cu o faţă obosită de la internet sau televizor, cu gândul la treburile lor, care îl slăvesc pe Dumnezeu numai cu gura, dar nu şi cu inima, fără faptele credinţei…

Da, din ăia, avem o grămadă. De astfel de oameni nu ducem lipsă, dar creştini, să ştii că nu avem nici unul.

19
dec.
14

Cum dobândim răbdarea?

image43899407Ce să fac pentru a câștiga răbdarea?

Răbdarea o câștigi în măsura în care te angajezi la lucruri care pregătesc răbdarea, adică, mai întâi de toate, să insiști pentru un lucru pe care îl poți realiza numai cu efort. Când te angajezi la un efort, într-un fel te angajezi și la răbdare.

Cei smeriți au, în general, mai multă răbdare decât cei mândri. În măsura în care te smerești, ești mai pregătit pentru a răbda și jignirile, și eforturile, și tot ce ține de viață. Nu-i foarte simplă chestiunea. Trebuie urmărită sistematic, trebuie să te cercetezi pe tine însuți, în ce măsură ești angajat sau nu ești angajat în răbdare și trebuie să apelezi la sprijinul celor care se pricep mai bine decât tine.

Din Părintele Teofil Părăian, Sfintele Paști în cultul ortodox, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 51

19
dec.
14

„În loc să te spânzuri, ar trebui să te rogi”

Николай-Чудотворец-90х70-смÎnainte nu credeam în Dumnezeu, deși în copilărie am fost botezată. Am făcut multe păcate grele. Din această cauză viața mea s-a destrămat. Am căzut în deznădejde. Într-o zi, nemaiputând suporta necazurile, am hotărât să mă spânzur. Nu mai voiam să trăiesc, ci doar să se termine o dată toate chinurile. Am început să-mi pregătesc funia. Dar din beci a apărut un bătrân. Era plăcut la înfățișare, cu o față bândă și luminoasă încălțat în cizme și îmbrăcat într-un cojoc. „În loc să te spânzuri, ar trebui să te rogi”, mi-a spus el și mi-a enumerat toate avorturile pe care le făcusem. Îngrozită, mi-am văzut copiii nenăscuți, cu înfățisări groaznice. Îmi era foarte greu din cauza păcatelor dezvăluite, dar bătrânul m-a învăluit cu o privire blândă și a dispărut.

Am plâns mult timp. Mai târziu, când am coborât după el în beci, acolo nu mai era nimeni. Cuvintele bătrânului îmi răsunau însă în minte. Gândul sinuciderii m-a părăsit. Am început să mă gândesc serios la viața mea. Am povestit cele întâmplate unei femei credincioase și i-am cerut sfatul. Aceasta mi-a spus: „Aceasta a fost o minune dumnezeiască. Mergi la biserică și spovedește-te. Dumnezeu îți va ierta păcatele și atunci ți se va schimba și viața”.

M-am dus la biserică, unde într-o icoană l-am recunoscut pe bătrânul care mă vizitase, numai că aici era îmbrăcat în veșminte strălucitoare. Am întrebat oamenii din jurul meu: „Cine este acesta din icoană?” „ Sfântul Nicolae, a fost răspunsul, Episcopul Mirei Lichiei. Un mare făcător de minuni.”

Minunea săvârșită și mila lui Dumnezeu mi-au schimbat viața. Am început să cred din toată inima. Deseori merg la biserică, mă spovedesc și mă împărtășesc. Mă străduiesc din răsputeri să duc o viață creștinească. Nu încetez să-i mulțumesc Sfântului Nicolae, ajutătorului nostru grabnic în scârbe și necazuri.

Extras din Noi minuni ale Sfântului Nicolae, Editura Sophia, 2004

19
dec.
14

Reţetele Sfinţilor pentru dobândirea virtuţilor

d6e9f4036862ede2d1560553e83Gheronda, care sunt însuşirile Sfinţilor?

– Dragostea cu smerenia, simplitatea cu discernământul sunt însuşirile Sfinţilor. Dacă omul se sileşte pe sine cu discernământ să urmeze vieţuirea Sfinţilor, se sfinţeşte şi el.

Vom fi ajutaţi mult în lucrarea pentru dobândirea virtuţilor dacă îi luăm drept pildă pe Sfinţi. Comparându-ne pe noi înşine cu Sfinţii, ne vedem propriile patimi, ne mustrăm pe noi înşine, ne smerim şi ne nevoim cu mărime de suflet şi cu râvnă dumnezeiască să le urmăm pilda. Nu avem nici o îndreptăţire să nu sporim, atâta vreme cât avem reţetele Sfinţilor şi viaţa lor, pilda lor cea sfântă. Toţi sfinţii sunt copii ai lui Dumnezeu, arătându-ne chipul în care ne putem izbăvi de meşteşugirile celui viclean.

Prin cercetarea Vieţilor Sfinţilor sufletul nostru se înflăcărează şi este îndemnat să le urmeze pilda şi să înainteze cu vitejie în lupta pentru dobândirea virtuţilor. Aceeaşi nebunie duhovnicească poate fi văzută la toţi Sfinţii, doar că la fiecare apare sub alt chip. Vede dragostea pe care o aveau pentru Dumnezeu şi astfel se aprinde înlăuntrul lui dumnezeiasca râvnă de a-i imita.

– Gheronda, câţi ani trebuie să citească cineva Sinaxarul zilei?

– Continuu, toată viaţa. Însă, oricât de multe s-ar fi scris în Sinaxare, în realitate sunt puţine, pentru că de la Sfinţi nu ne-a rămas povestită toată viaţa lor, ci doar o revărsare din preaplinul ei. Ar fi fost fără de minte Sfinţii, dacă ar fi arătat cele pe care le-au trăit în ascuns. Sunt de ajuns însă şi puţinele lucruri pe care le cunoaştem din viaţa lor, ca să ne fie de ajutor, cu condiţia ca acestea să ne străpungă inima, pentru a le pune în practică.

Din Cuviosul Paisie Aghioritul, Patimi şi virtuţi, Editura Evanghelismos, 2007, p. 157-158

19
dec.
14

Pr. Constantin Necula – Pe cine incomodează ora de Religie?

neculaDe la întâlnirea organizată de ASCOR Clui cu Pr. Conf. Univ. Constantin Necula în Aula Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiune a Afacerilor (FSEGA). Pr. Constantin a susţinut o conferinţa pe tema subiectului actual al modificarii legii educaţiei privitoare la materia de religie, cu titlul “Pe cine incomodează ora de Religie? – Între datul legii şi darul lui Dumnezeu”. Tot aici participanţii au adresat întrebări verbale sau scrise, pe diferite subiecte sau frământări. (Cluj, 17 dec. 2014)
19
dec.
14

Locul icoanei în casă

115281213_large_4897960_IMG_5479Este bine să avem în fiecare cameră câte o icoană. Locul icoanei în casă este pe peretele de răsărit. Pe peretele cu icoana nu trebuie să mai punem nimic altceva, pentru că atenția noastră să nu fie atrasă de alt lucru atunci când ne rugăm în fața icoanei și pentru că nu este bine să punem alături de icoană lucruri care nu au legătură cu aceasta.

Punem icoana la răsărit pentru că ne rugăm întotdeauna cu fața la răsărit, și la biserică și acasă. Răsăritul, locul de unde ne vine lumina, este semnul lui Dumnezeu, al Mântuitorului Hristos, numit în rugăciunile Bisericii Răsăritul cel de sus, Soarele Dreptății, etc…

Apoi, lumina este semnul lui Dumnezeu, al binelui și al lucrurilor bune care se fac la lumina zilei, în timp ce apusul, întunericul este semnul răului și al lucrurilor care se fac la întuneric. Deci, trebuie să avem grijă să așezăm icoana la răsărit, pentru a ne închina cu fața la răsărit. A fost un timp când unii dintre creștini țineau icoanele ascunse, după ușă, în vreun colțișor sau chiar în șifoniere sau în valize. A sosit timpul să scoatem icoanele la vedere și să le așezăm unde le este locul.

Din Coman Constantin, Ghidul practic al creștinului ortodox, Editura Bizantină, București, 1997

19
dec.
14

Bucuria nu e legată de lipsa problemelor, ci de felul în care le rezolvăm

265-600x419Vom mai avea probleme, dar nu ne vom mai îngrijora pentru ele, pentru că acum ştim că ele sunt inerente vieţii şi că bucuria nu e legată de lipsa problemelor, ci de felul în care le rezolvăm: cu Domnul sau fără El. În acelaşi timp, am văzut şi vom mai vedea, că problemele se împuţinează pentru că nu mai facem caz de orice, pentru că învăţăm de la Domnul să avem răbdare şi să ne smerim în faţa celui de lângă noi.

Când „luptăm pentru dreptatea noastră”, necazurile se înmulţesc şi viaţa devine un adevărat iad. Când binecuvântăm, cedăm din dragoste şi cu rugăciune şi învăţăm să iertăm şi să cerem ajutor de la Domnul, totul se schimbă.

Să nu ne întristăm când încă mai cădem în capcana „enervărilor” pentru că ele au trasee bătătorite în creierul nostru. Important este să respirăm calm atunci şi să arătăm Domnului starea, şi Domnul ne va da înţelepciune şi putere. Omul înţelept recunoaşte că a greşit când greşeşte, cere iertare, se râzgândeşte dacă e convins că nu are dreptate, spune că nu ştie când nu ştie un lucru şi se bucură să înveţe de la oricine, oricând.

Monahia Siluana Vlad, Uimiri, rostiri, pecetluiri, Ed. Doxologia, 2012, p. 40-41

19
dec.
14

Oamenii de știință au reconstruit chipul marelui Sfânt Nicolae, după moaștele sale

Sfantul-Nicolae-chipul-reconstituit-de-cercetatori-Lacasuri-Ortodoxe-550x800Oamenii de știință au reconstruit chipul marelui Sfânt Nicolae, după moaștele sale. Pe baza cercetărilor arheologice, anatomice și antropologice, cercetatorii rusi au descris imaginea reală a Sfântului Ierarh Nicolae: talia, tenul și chiar caracteristicile faciale.

De asemenea, acestia au definit bolile de care Sfantul Nicolae suferise.

Studiul antropologic al relicvelor demonstrează ca marele Sfânt IIerarh nu a mâncat carne, ci doar mancaruri vegetale.

Inaltimea sfântului era de 1.67 m.

Cercetatorii rusi s-au folosit de tehnologii informatice moderne, in recrearea feței sfantului Nicolae. Pentru efectuarea acestui studiu, a fost nevoie de deschiderea mormântului Sfântului Nicolae din Bari.

Evaluarea expertizei a fost realizata de catre profesorul Luigi Martino. Fața sfântului a fost reconstruita dupa craniu. Profesorul a tras, de asemenea, mai multe concluzii despre bolile de care suferise Sfantul Nicolae: Articulatiile Sfantului Nicolae sunt deteriorate. Coloana vertebrala și oasele de la piept demonstrează tortura de care Sfantul Ierarh Nicolae a avut parte în închisoare. Examinarea radiologica a craniului a demonstrat o usoara modificare interna craniana, profesorul Martino considerand ca aceasta ar fi fost cauzata de mai mulți ani de frig și umezeală petrecuti in inchisoare (sfântul a petrecut în închisoare aproape doi ani), mai informeaza Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe.

Profesorul Luigi Martino a concluzionat, pe baza studiului sfintelor moaste ale Sfantului Nicolae, ca reprezentarile din icoane corespund pe deplin aspectului exterior al persoanei ingropate in acest mormant,

“Dupa construcția craniului și schelet, Sfântul Nicolae aparținea tipului mediteranean caucazian, cu o statura medie și un ten inchis. Acesta avea o frunte înaltă, un nas acvilin, pometi si o bărbie proeminente, o osatura de duritate medie”.

Sursa: lonews.ro

Sfantul Nicolae chipul reconstituit de cercetatori Lacasuri Ortodoxe 550x800 Oamenii de știință au reconstruit chipul marelui Sfânt Nicolae, după moaștele sale

19
dec.
14

Cereţi şi vi se va da

gthtDumnezeu vrea să ajute pe oamenii ce suferă. Dar pentru ca să-i ajute, trebuie ca cineva să-L roage. Căci de va ajuta pe cineva fără ca să-L roage altcineva, atunci diavolul va protesta şi va spune: „De ce îl ajuţi şi îi sileşti voia lui cea liberă? Fiindcă este păcătos, îmi aparţine”. Aici se vede şi marea nobleţe duhovnicească a lui Dumnezeu, care nici diavolului nu-i dă pricină să protesteze. De aceea, pentru ca să intervină, vrea să-L rugăm.

Dumnezeu vrea să intervină imediat, dacă este pentru binele nostru, şi să ajute făpturile Sale potrivit cu nevoile lor. Pentru fiecare om lucrează în chip deosebit, precum îi foloseşte fiecăruia mai bine. Aşadar, pentru ca Dumnezeu şi Sfinţii să ajute, trebuie ca omul însuşi să vrea şi să ceară aceasta, altfel nu intervin. Hristos l-a întrebat pe paralitic: Vrei să te faci sănătos? Dacă omul nu vrea, Dumnezeu respectă libera sa alegere. Dacă cineva nu vrea să meargă în Rai, Dumnezeu nu-l ia. Afară numai dacă a fost nedreptăţit şi stăpânit de neştiinţă, fiind astfel îndreptăţit să primească Ajutorul dumnezeiesc. Altfel, Dumnezeu nu vrea să intervină. Cineva cere ajutor, iar Dumnezeu şi Sfinţii i-l dau. Nici nu apuci să clipeşti din ochi şi te-au ajutat deja. Uneori nici nu apuci să clipeşti, atât de repede Se află Dumnezeu lângă tine.

Cereţi şi vi se va da, spune Scriptura. Dacă nu cerem ajutor de la Dumnezeu, în zadar ne chinuim. În vremea în care cerem ajutorul dumnezeiesc, Hristos ne leagă cu o sforicică prin harul Său şi ne ține. Suflă vântul de ici şi de colo, dar nu ne primejduim fiindcă suntem legaţi. Însă atunci când omul nu înţelege că Hristos este Cel Care îl ține, se desface de legătura sforicelei şi îl bat vânturile dintr-o parte şi din alta şi se chinuieşte.

Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. II Trezire duhovnicească, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 314-315

19
dec.
14

Soția bună face soțul bun

x_cef6dae5Orice soţie credincioasă se pătrunde de interesele soţului. Când acestuia îi e greu, ea se străduie să-l îmbărbăteze prin înţelegerea sa, prin manifestările iubirii sale. Susţine cu interes toate planurile lui. Nu îi este povară. Este puterea din inima lui, care-l ajută să devină tot mai bun. Nu toate soţiile sunt o binecuvântare pentru soţii lor. Uneori, femeia este ca o plantă agăţătoare ce înfăşoară puternicul stejar care e soţul său.

Soţia credincioasă face viaţa soţului său mai no­bilă, mai plină de rost, îndreptându-l spre scopuri înalte prin puterea iubirii sale. Atunci când ea se lipeşte de el plină de încredere şi de dragoste, tre­zeşte în el cele mai nobile şi bogate trăsături ale fi­rii lui, stimulând în el bărbăţia şi simţul răspunderii. Ea înfrumuseţează viaţa lui, înmoaie deprin­derile lui dure şi grosolane, dacă acestea există.

Există însă şi soţii care seamănă cu plantele parazite. Ele se agaţă de soţul lor fără să-i ofere nimic acestuia, fără să-i întindă mână de ajutor. Se răsfaţă pe canapele, se plimbă pe străzi, visează cu ochii deschişi citind romane sentimentale şi bârfesc în camerele de oaspeţi. Sunt absolut inutile şi, ca atare, devin o povară chiar şi pentru dragostea cea mai tandră. În loc să facă viaţa soţului mai puternică, mai bogată, mai fericită, ele nu fac decât să pună piedici în calea succeselor lui. Rezultatul este de plâns şi pentru ele însele. Soţia credincioasă se lipeşte de soţul ei şi se înfăşoară în jurul lui, însă îl şi ajută şi îl inspiră. În toate sferele vieţii sale, soţul ei simte cum îl ajută iubirea ei. Soţia bună este păzitoarea căminului familial.

Sfânta Muceniţa Alexandra, împărăteasa Rusiei

Cum să întemeiem o familie ortodoxă, 250 de sfaturi înţelepte pentru soţ şi soţie de la sfinţi şi mari duhovnici, Editura Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2011, p. 63

19
dec.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-12-19

Sfântul Mucenic Bonifatie

Evanghelia de la Ioan
(XV, 17-27; XVI, 1-2)

is-a Domnul ucenicilor Săi: „Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unii pe alţii! De vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte de voi M’a urât. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este-al ei; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v’am ales pe voi din lume, de aceea vă urăşte lumea. Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul ei. Dacă M’au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi. Dar pe toate acestea vi le vor face din pricina numelui Meu, pentru că ei nu-L cunosc pe Cel ce M’a trimis. De n’aş fi venit şi nu le-aş fi grăit, păcat n’ar avea; dar acum ei nu au cuvânt de dezvinovăţire pentru păcatul lor. Cel ce Mă urăşte pe Mine Îl urăşte pe Tatăl Meu. De n’aş fi făcut între ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a făcut, păcat n’ar avea; dar acum au şi văzut şi M’au urât – şi pe Mine, şi pe Tatăl Meu – dar aceasta, pentru a se plini cuvântul scris în legea lor: M’au urât pe nedrept. Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu vi-L voi trimite de la Tatăl, Duhul Adevărului, Cel ce din Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine. Dar şi voi mărturisiţi, pentru că de la’nceput sunteţi cu Mine. Pe acestea vi le-am grăit ca să nu vă poticniţi. Vă vor scoate din sinagogi; ba chiar vine ceasul când tot cel ce vă va ucide să creadă că-I aduce închinare lui Dumnezeu.“
19
dec.
14

Apostolul Zilei : 2014-12-19

Sfântul Mucenic Bonifatie

Ap. Tit 1, 15-16;

2, 1-10

F-150x150iule Tit, toate sunt curate pentru cei curaţi; iar pentru cei întinaţi şi necredincioşi nimeni nu este curat, ci li s-au întinat lor şi mintea şi cugetul. Ei mărturisesc că Îl cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele lor Îl tăgăduiesc, urâcioşi fiind, nesupuşi, şi la orice lucru bun, netrebnici.

Dar tu grăieşte cele ce se cuvin învăţăturii sănătoase. Bătrânii să fie treji, cinstiţi, întregi la minte, sănătoşi în credinţă, în dragoste, în răbdare; bătrânele de asemenea să aibă în înfăţişare sfinţită cuviinţă, să fie neclevetitoare, nerobite de vin mult, să înveţe de bine, ca să înţelepţească pe cele tinere să-şi iubească bărbaţii, să-şi iubească copiii, şi să fie cumpătate, curate, gospodine, bune, plecate bărbaţilor lor, ca să nu fie defăimat cuvântul lui Dumnezeu. Îndeamnă, de asemenea, pe cei tineri să fie cumpătaţi. Întru toate arată-te pe tine pildă de fapte bune, dovedind în învăţătură neschimbare, cuviinţă, cuvânt sănătos şi fără prihană, pentru ca cel potrivnic să se ruşineze, neavând de zis nimic rău despre noi. Slugile să se supună stăpânilor lor, întru toate, ca să fie bine-plăcute, neîntorcându-le vorba, să nu dosească ceva, ci să le arate toată buna credinţă, ca să facă de cinste întru toate învăţătura Mântuitorului nostru Dumnezeu.




Blog Stats

  • 332.231 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Rusaliile Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte