Arhivă pentru 26 decembrie 2014

26
dec.
14

Putem accepta să ne căsătorim fără dragoste?

Krizis-semeynyih-otnosheniyUn proverb spune: „Prin răbdare ajungi să iubești”, trebuie să acceptăm să ne căsătorim fără dragoste?

Dragostea adevărata se dobândește pe parcursul întregii vieți. Ea este un dar Dumnezeiesc care se dă după har. Pentru a ajunge la o astfel de dragoste e nevoie să dobândim acest har și să-l păstrăm. Iar căsătoria cinstită este calea dobândirii acestui har și a dragostei.

Desigur, asemenea căsătorii în care unul îl urăște pe celălalt nu sunt firești.  Același lucru spunem despre pasiuni. Pasiunea trece, iar ceea ce rămâne constituie temelia unei căsnicii. De aceea trebuie să existe simpatie  reciptocă, interese comune. Este de dorit  să  fie și același nivel de cultură și poziție socială, iar diferența de vârstă să nu fie prea mare.

Cât despre dragoste, ea trebuie meritată, ca după 10-15 ani soțul să spună: „Ce fericire că m-am căsătorit anume cu ea”, iar soția să spună : „Ce fericire că m-am căsătorit cu el”. A înțelege că persoana de lângă tine este jumătatea ta și că nu-ți imaginezi existența alături de alta se numește dragoste. Ea vine numai după ce corabia vieții a supraviețuit mai multor furtuni.

Din Cartea familiei, Ghid pentru familiști și pentru nefamiliști. Ed. Cu drag, 2011, p.77

26
dec.
14

Cum să procedăm care nu primesc cuvântul de mântuire?

pr Arsenie– Cum să procedăm cu cei care ne sunt dragi, dar care nu primesc cuvântul de mântuire şi nici nu vor să se spovedească?

– Dragii mei! Mai întâi de toate trebuie să iubiţi, fără să manifestaţi iubirea! Să iubiţi cu adevărat! Dacă nu te ascultă, el răspunde. Nu atât cu cuvântul putem să-i convingem, pe cât cu fapta. Că mai mult se folosesc dacă văd, decât dacă aud. Şi atunci o să întrebe ei. Şi atunci spusele tale o să-I placă şi lui Dumnezeu şi o să-i ia în primire prin încercări. Iar tu făcându-ţi datoria şi iubindu-i, ai împlinit porunca lui Hristos. Vei primi plată, chiar dacă ei nu s-au salvat.

Cea mai bună şi mai la îndemână cale de sporire duhovnicească este calea de mijloc, de supraveghere continuă. Un oarecare părinte spunea că Dumnezeu este permanent cu noi. Aş vrea să simţiţi lucrul acesta.

Ferească Dumnezeu de o descurajare sau de o aglomerare sufletească! Ştii că Dumnezeu este lângă tine, ştii şi calea, care este spusă tot de El: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa!, şi tu stai între drumuri! Unul a bătut la poarta Mântuitorului, ca să intre; iar Mântuitorul a întrebat: „Cine e acolo?” „Eu sunt!”, zice acela. „Nu te primesc, nu eşti pregătit!”, răspunde Hristos. Acesta, care era cinstit, dar nu era format duhovniceşte, s-a aprins de dor mare de Mântuitorul; s-a înfierbântat şi a început să ardă de dorul Lui. Şi s-a dus iar şi a bătut. „Cine este acolo?” „Tu eşti!”, a zis acela. „A, dacă tu zici că Eu sunt, intră!” Deci, cu orice chip trebuie să avem urmele lui Hristos în noi, în viaţa noastră! Cu orice chip!

O avem în ajutor şi pe Maica Domnului, care nu este o femeie oarecare, cum zic nenorociţii aceştia de eretici. Căci nimic nu te supără mai mult ca atunci când o vorbesc de rău pe Maica Domnului, sau nu-i recunosc marile ei daruri de la Dumnezeu!

Cuvântul „femeie” înseamnă „împărăteasă care dăruieşte, care miluieşte”. Când Mântuitorul i-a zis Femeie, iată fiul tău, a zis ca unei împărătesc Destinul întregii lumi, cu Dumnezeu în lume, atârnă de cuvintele libere ale Fecioarei Măria: Fie mie după cuvântul Tău! A acceptat liberă, cu toată voia şi dragostea, zămislirea Fiului lui Dumnezeu. Nu de spaimă că venise un înger să o vestească. Fără acest consimţământ destinul întregii omeniri era cu totul altfel!

Iată cine era Maica Domnului! Este o întreagă istorie pe scurt. Şi ce aproape de fiecare dintre noi este! Ei, bine, Maica Domnului a fost creată de Dumnezeu ca cea mai grozavă fiinţă de pe pământ şi din cer. Este aşa de sus şi e atât de puternică, încât tot atât cât poate Dumnezeu prin puterea Lui, poate şi Maica Domnului cu rugăciunea! Ea este la căpătâiul fiecărui necăjit, pentru că asta înseamnă: „împărăteasă dăruitoare”. Nu împărăteasă care domneşte pe un tron ruginit, de aur chiar de ar fi. Este mare, pentru că este peste tot şi ajută pe toţi.

Nu vă consideraţi neştiutori! Dacă aveţi puţină credinţă în Dumnezeu, bateţi cu orice chip la poarta vieţii, cu fărâma aceea de credinţă! Pentru că Mântuitorul a spus Apostolilor: De veţi avea credinţă cât un grăunte de muştar… Cui a spus-o? Acelora care aveau credinţă, căci mergeau după El. Deşi vedeau că este Dumnezeu, vedeau că se usucă smochinul, că merge pe deasupra apelor, că vindeca şi învia morţi, totuşi nu aveau credinţa aceea trăitoare.

Aveţi credinţă în Dumnezeu, orice s-ar întâmpla! Nu există moarte, fraţii mei! Dacă există, este numai o trecere, părăsim doar această lume. Se zice că cineva ar fi zis despre Sfântul Acachie, care a fost un mare ascultător, că a murit: „A murit Acachie!” Zice: „Nu cred să fi murit!” „A murit, părinte!” „Hai să te duc la mormânt!” Şi s-au dus la mormânt. „Acachie, ai murit?” Şi răspunde: „Părinte, poate să moară ascultătorul?!” Adică nu există moarte, şi dacă există, este o trecere spre altă lume.

Sfântul Antonie cel Mare, care avea o viaţă sfântă şi care vorbea cu Dumnezeu, a spus că el este singurul care nu se mântuieşte! Aşa de smerit era! Orice am face noi, fără harul lui Dumnezeu nu ne putem mântui! Chiar dacă suntem păcătoşi, ne ridicăm, dar numai prin credinţa în Hristos. Păcatele noastre nu le poate vindeca nimeni decât Domnul nostru Iisus Hristos, şi numai prin pocăinţă şi spovedanie. Să facem act de smerenie, de pocăinţă, că altfel nu putem fi iertaţi.

Nu este neapărată nevoie să faci teologie. Nu este vorba decât de bătaia inimii tale spre Dumnezeu, încontinuu. O stare de a te considera mereu lângă Dumnezeu şi Dumnezeu mereu lângă tine.

Din Ne vorbește Părintele Arsenie, ed. a 2-a, vol. 2, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 49-52

26
dec.
14

Iubeşte-L pe Hristos!

6165759_6Bătrânul Ieronim zicea: „Vrei să iubeşti oamenii? Iubeşte-L pe Hristos şi vei vedea cât îi vei iubi pe oameni, chiar dacă nu vrei. Dragostea care vine din dragostea lui Hristos este dragoste puternică şi veritabilă. Iubeşte-L pe Hristos!”.

Dragostea este semnul după care se recunosc creştinii. Bătrânul Amfilohie zicea: „Noi trebuie să avem dragoste faţă de persoana lui Hristos, această dragoste este necesară vieţii sufletului nostru. Dragoste faţă de creaturile lui Dumnezeu, faţă de animale, de copaci, de flori, de păsări, şi mai ales faţă de om, cea mai perfectă dintre creaturile lui Dumnezeu”.

 

Din Andrei Andreicuț, Mai putem trăi frumos? Pledoarie pentru o viaţă morală curată, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2004, p. 39

26
dec.
14

„Experiența mea ca fost ecumenist”

193714.p“In ce priveste problema ecumenismului, am sa va marturisesc experienta mea ecumenista pe scurt.

Dupa ce am terminat facultatea vroiam sa vad si eu Europa, sa ma deschid, sa calatoresc, sa imi fac prieteni din toate colturile lumii, sa am acces la marile biblioteci. Si bineinteles ca prin facultatea mea nu am reusit sa prind o bursa, caci locurile la “Saint Serge” din Paris se dadeau numai la cei care faceau curat la profi si ingrijeau de pruncutii lor, asa ca am reusit numai printr-o fundatie ecumenista. Oricum, ideile lor s-au intalnit cu mentalitatea mea naiva de a dialoga, de a te deschide, de a cunoaste si ce gandeste celalalt. Credeam ca numai prin dialog si deschidere putem fi crestini adevarati. Ma preocupa unirea Bisericilor crestine intr-un singura Biserica crestina, asta pentru a da peste nas yoghinilor, budistilor, hindusilor, newagerilor care imi repetau mereu ca crestinismul e o religie depasita, si cum sa se converteasca ei la o religie faramitata in atatea biserici care se cearta intre ele?

Aceasta fundatie ecumenista mi-a oferit o bursa de un an. La rugaciunile lor, vorbeau in limbi, ceea ce m-a facut sa ma intreb daca mai sunt catolici sau penticostali. Am remarcat cat de newage-iste sunt capelele lor. Simboluri abstracte, statuete de inspiratie africana, tablouri expresioniste au inlocuit icoanele. Bisericile lor mai noi si capelele lor sunt de arhitectura newage-ista, numai bune ca sa se simta Anticrist bine in ele. Impresia mea a fost ca Biserica Catolica e pregatita spiritual si tehnic de catre decenii de aggiornamento ca sa primeasca pe Anticrist.

Au spus ca ei vor ca eu sa raman ortodox, sa nu trec la ei, ci doar sa ne adancim fiecare propria religie prin impartasirea experientei religioase proprii. Ei bine, am constatat ca asta nu se poate, pentru ca:

1. Ei nu invatau nimic de la ortodoxie si nici nu ii interesa. Am incercat sa le prezint pe Siluan, pe Simeon Noul Teolog, pe Staniloae, dar ii lasa rece.

2. La intalnirile lor ecumeniste cu protestanti de toate felurile, catolici si ortodocsi, ortodocsii erau de decor, ca sa “dea bine” in reportaje, ca uite, si ortodocsii sunt aici. De fapt, dialogau numai protestantii si catolicii, si parerea mea e ca azi catolicii s-au protestantizat foarte mult. Asa ca azi e si mai improbabila o unire efectiva a catolicilor cu ortodocsilor, caci catolicii s-au indepartat si mai mult de noi. Si oricum nici nu-i intereseaza.

3. Am intalnit catolici traditionalisti, care tin catolicismul de dinainte de Vatican 2. Sunt foarte suparati pe papa pentru spiritul newage-ist, pentru scurtarea liturghiei, pentru inovatii, pentru protestantizare. Si atunci care sunt roadele ecumenismului, daca si veterocatolicii il neaga? (si ei sunt considerati de catre majoritatea catolica drept “conservatori, invechiti, fundamentalisti, batuti in cap“).

4. Mie personal ecumenismul nu mi-a adus decat niste sentimente vagi de cosmopolitism, prietenii usurele cu tineri de toate credintele si din toate tarile, care nu s-au adancit in prietenii crestine statornice si care puteau fi obtinute si prin Yahoo Messenger sau mirc sau prin site-urile de facut prieteni pe net.

5. Nu am avut nici o imbogatire spirituala. Nu am invatat sa ma rog mai bine. Nu m-a facut mai tolerant. Nu m-a deschis spre intelegerea altora. In schimb am simtit pericolul sincretismului, al diluarii ortodoxiei, al indepartarii de practicarea serioasa in favoarea unei religii sincretiste ambigua si colorata.

6. Asupra mea ecumenismul nu a avut o influenta notabila, nici dupa un an de experimentare intr-un centru ecumenist din straintatate. Dar asupra celorlalti tineri ortodocsi romani, care nu cunosteau ortodoxia decat superficial, a avut. Ei nu s-au facut mai buni ortodocsi, ci mai buni ecumenisti. Astazi ei sunt pregatiti spiritual sa primeasca New-Age-ul, si atunci cand va aparea Anticrist, vor alerga la el ca mustele la miere, caci au fost pregatiti sa-i inteleaga ideile.

7. Primejdia ecumenismului consta tocmai in acest New-Age care va fi religia mondiala a lui Anticrist. Ideile ecumenismului le-am gasit pana la ultima pe pagina de internet a lui Maitreya, cel mai probabil candidat pentru rolul de Anticrist. Studiati si voi site-ul ShareInternational.

8. Ca preot ortodox, am constientizat prin rugaciune si misiune pe teren ca numai practicarea ortodoxiei “la sange” e cea mai sigura cale de evitare a ispitelor contemporane de tot felul.

9. Trebuie tinute canoanele ortodoxe, hotararile Sinoadelor Ecumenice, trebuie facuta ascultare, trebuie sa nu scurtam din Liturghie, sa nu aducem inovatii, sa fim moderni numai prin descoperirea tezaurului patristic, sa fim ortodocsi pana la jertfa muceniciei daca e nevoie. Nu trebuie sa ne rugam cu cei de alte credinte, caci le legitimam, si atunci cum le mai dam sansa sa treaca la ortodoxie?

Placide Desseille, Olivier Clement, David Huston, Seraphim Rose, Kalistos Ware, Peter Gilquist s-ar fi mai fi convertit la ortodoxie daca ziceam ca si religia lor e buna? Daca va cere Hristos din mana noastra la judecata sufletele celor pe care i-am lasat in credinta lor, pentru ca asa ne-a invatat o idee masonica, ecumenismul? Pavel nu era ecumenist, Sfintii Parinti nu erau. Ne-am trezit noi sa fim mai destepti.

10. Am descoperit ca puterea mea de a face misiune era slaba cata vreme nu respectam perceptele ortodoxe pana la ultima consecinta, insa pe masura ce ma adanceam in practicarea ortodoxiei, cugetul se intarea, inima se lumina, iar in jurul meu oamenii incepeau sa inteleaga si sa vina la Hristos euharistic, sa inceapa sa se roage si ei, sa porneasca pe drumul mantuirii.

11. Ce poate aduce nou ecumenismul care sa nu fie si in ortodoxie? Deschiderea, empatia, armonia, toleranta exista si in ortodoxie. Insa pericolele ecumenismului sunt imense. Ecumenismul e poarta prin care Anticrist va intra in Biserica. Nu degeaba ecumenismul e de origine masonica.

Am citit pe site-ul lui Maitreya ca prin ecumenism doreste sa-i aduca in staulul sau pe ortodocsii “fundamentalisti”, care, marturiseste el, ii vor da mult de furca, si cam o treime nu-l vor accepta. Oare cine il va primi? Nu cei ce cred ca toate religiile sunt bune, deci, logic, suma lor, Newage-ul, e cea mai buna fiindca le cuprinde pe toate?

12. Cine vor fi cei care nu-l vor primi pe Anticrist si religia lui mondiala sincretista? Ortodocsii ca mine, care vor fi acuzati ca sunt “fundamentalisti”, “conservatori”, “invechiti”, “depasiti”, “talibani”, “reactionari”, “teroristi”.

Nu va mirati. Aceste acuze vor fi cele prin care va fi justificata marea prigoana, asa cum “nu a mai fost si nu va mai fi”, prin care majoritatea Newage-ista de maine se va ridica impotriva minoritatii ortodoxe “care se opune noului si sunt indaratnici”.

13. In curand, peste cativa ani, va aparea Anticrist. Va vorbi telepatic intregii planete, va avea o forta de hipnotizare a oamenilor luciferica, va face minuni, va merge pe nori, va face paine din pietre, va oferi planetei pace, prosperitate, rezolvarea problemelor lumii a treia, o singura religie buna pentru toti, incetarea conflictelor religioase. Dar, va spune el, razboaiele sangeroase intre religii nu vor putea inceta pana cand minoritatea fundamentalista ortodoxa nu va disparea pentru totdeauna. Astfel, va prigoni pe toti ortodocsii.

14. Acum va intreb pe toti, cine credeti ca il va primi, si cine credeti ca nu il va primi? eu cred ca il vor primi: toate religiile necrestine, sectele, majoritatea catolicilor, protestantii, si acea parte din ortodocsi care e caldicica, usuratica, nu practica ortodoxia cu adevarat, precum si ecumenistii care sunt pregatiti spiritual sa-i accepte ideile geniale de pace mondiala si intelegere. Cum spune Pavel: “cand vor spune “pace, pace” atunci va veni sfarsitul“.

15. Si o ultima intrebare adresata tuturor, ecumenisti sau nu: daca eu nu reusesc sa fiu un bun ortodox, atunci cum as mai avea timp sa mai fiu ecumenist?

Nu reusesc sa ma rog cu adevarat, nu ma rog cat ar trebui pe zi, nu citesc patristica asa cum as dori, nu fac misiune asa cum as dori, nu am suficient timp ca sa fiu ortodox adevarat cum ar trebui, si atunci de ce sa-mi mai pierd timpul cu ecumenismul?

Voi reusiti? Petreceti macar 3-4 ore pe zi in rugaciune neimprastiata? Ati petrecut o noapte intreaga in rugaciune? Ati mers pe la spitale, azile, orfelinate, inchisori saptamanal, ca sa impliniti porunca Domnului, dupa care va fi judecata lumea?

Ati imbracat pe cei saraci, care cauta in gunoaie in fiecare zi in fata blocului vostru, v-ati ingrijit de cei ce dorm la groapa de guoaie a orasului, de cei ce si-au pierdut locuintele si dorm pe malul raului cu copii mici?

Ati luptat contra prapadului moral din randul ortodocsilor, v-ati luptat cu avorturile, betiile, desfraul, rockul satanic, sectele, bataile femeilor, alungarea copiilor in noapte, prin care diavolul secera in turma lui Hristos, prin care face prapad spumegand contra ortodocsilor?

Ati adus oameni la credinta inflacarata prin discutii, prin eforturi, vorbind de Hristos cu timp si fara timp? V-ati interesat cine sunt saracii de pe strada dumneavoastra, care mama cu copii multi nu are cu ce sa-si plateasca intretinerea si vrea sa se arunce pe geam, caci va fi scoasa afara si i se va vinde apartamentul?

V-ati luptat cu lipsa de informare din randul tineretului, cu ocultismul, religiile orientale, vrajitoria, satanismul care prolifereaza in randul tinerilor?

V-ati pus banii, calculatorul, timpul, inima, viata, puterile in slujba lui Hristos?

Va simtiti acea sluga buna si credincioasa, pe care Stapanul venind a laudat-o si a pus-o peste multe? Sau sluga care s-a luat cu grijile vietii si n-a facut nimic pentru dulcele Hristos? Va simtiti “binecuvantatii” care sunt invitati sa intre in rai, caci “ati fost si L-ati cautat in inchisori, in azile, in spitale, in orfelinate“?

Daca da, atunci veniti sa ne unim fortele si sa luptam contra entropiei satanice care se lupta cu ortodoxia, veniti sa ne impartasim experientele, veniti sa schimbam idei, sa ne intarim unul pe altul cu rugaciunile fiecaruia pentru toti, veniti sa fim un singur suflet si o singura inima, si Hristos ne va intari si ne va iubi!

Daca nu, atunci veniti sa rascumparam vremea, caci timpul s-a scurtat, si Satana ne cere sa ne cearna, veniti sa raspandim brosuri contra alcoolismul si avorturilor, veniti sa facem misiune si sa imbracam pe cel sarac, si gol, si pe orfan si pe vaduva, si sa raspandim vestea cea buna ortodoxa acolo unde ajunge cu greu, in periferiile sarace unde desfraul, injuraturile, saracia crunta, betia, jocurile de noroc, manelele si hotiile fac ravagii.

Veniti sa ne rugam fierbinte unul pentru altul, asa cum cerea Pavel. Voi, cei din lume, dati-ne preotilor pomelnice cu toti cei pe care ii cunoasteti ca s-au indepartat de iubirea lui Hristos, tineri apatici, batrani indaratnici, betivi, necredinciosi, sarmani, prigoniti, inchisi, nenorociti intr-un fel sau altul, si noi ne vom ruga pentru ei la fiecare Liturghie.

Voi, calugarilor, rugati-va fierbinte pentru noi, pomeniti-ne numele la Psaltirea si la sarindare, intariti-ne in lupta noastra cu fortele raului care actioneaza in acest teren de razboi nevazut care e lumea.

Haideti sa trecem pe internet cartile vitale ale ortodoxiei care nu ajung la oamenii saraci pentru ca nu au bani nici sa manance, si sa le dam gratuit extrasele importante din ele!

Puneti-va suporturile informatice la dispozitia marii mase de ortodocsi caldicei, si impartiti gratuit acatiste, rugaciuni, texte ale Sfintilor Parinti scoase la imprimanta!

Strangeti saptamanal de la cunoscutii vostri care sunt mai milosi niste alimente si niste haine vechi si cautati-i pe copiii fugiti de acasa care dorm prin parcuri si stranduri, si duceti-le un suras si o lacrima si o rugaciune si mancare si haine si pe Hristos!

Organizati-va in grupulete in fiecare oras, si cautati-l pe Hristos in fiecare durere, in fiecare necaz, in fiecare lacrima nestiuta a vecinului, sau a necunoscutului de pe strada!

Faceti seri de rugaciune ortodoxe acasa la voi, o ora in care sa se citeasca din Vietile Sfintilor, sa se spuna niste rugaciuni vechi din Apantisma, sa cantati pricesne si colinde, sa vizionati un film cu Sf. Munte, sa ascultati o predica a marilor duhovnici, ca sa vina si prietenii vostri, si tinerii din blocul de peste drum, ca descopere frumusetea ortodoxiei, sa nu mai mearga la discoteca sau rockoteca sau maneloteca!

Luati copiii de la orfelinat si duceti-i in parc sa se joace, cantati-le o colinda, dati-le fiecare cate 3 prajiturele care va raman la Craciun dupa ce v-ati saturat!

Interesati-va cine e vaduva care nu are pe nimeni si e in pericol sa moara de foame si sa putrezeasca fara o lumanare in odaita ei. Vedeti cine e muncitorul care si-a pierdut apartamentul pentru ca nu si-a platit intretinerea si acum doarme sub cerul liber si bea ca sa se mai “incalzeasca”.

Sunt unii care spun azi ca Biserica nu e datoare sa construiasca azile si orfelinate, ci statul. Nici nu e datoare! Nici nu trebuie!

Dar a cauta pe cel indurerat, a-l mangaia, a-l ajuta in suferinta si singuratatea lui, asta Hristos ne-o cere.
Si va fi criteriul dupa care se va face judecata.

Fratiorilor si surioarelor, atunci veti simti Liturghia ingereste, va veti ruga cu putere, va veti inalta inima pana la ceruri si inapoi, si vi se va deschide sufletul spre toata durerea lumii, si veti empatiza cu toata suferinta lumii care se sparge de tarmul lui Dumnezeu ca un val urias de plans.

Sunt unii care zic ca trebuie numai sa ne rugam. Eu spun ca trebuie intai sa ne rugam si apoi sa iesim sa cautam pe nenorociti, daca vrem sa ne asculte Dumnezeu rugaciunea. Uite ce spune parintele Arsenie Boca:

“Omul care poate sã facã bine si nu-l face, este o fiintã josnicã. Fãrã milostenie, însãsi rugãciunea este fãrã rod. Cu ce nãdejde te vei ruga lui Dumnezeu, când tu nu asculti rugãciunile oamenilor saraci? Cum vei cere cu credinciosii in Bisericã – „Dã Doamne” – când tu nu dai sãracilor, desi poti sã dai? Cu ce gurã vei spune: „auzi-mã Doamne”, când tu însuti nu-l auzi pe sãrac, sau mai adevãrat pe Hristos, care strigã spre tine prin sãrac? Asa cum ne purtãm noi cu aproapele, tot astfel se va purta si Dumnezeu cu noi. L-ai dispretuit pe sãrac? Si Dumnezeu te va dispretui pe tine. N-ai deschis celui ce bãtea? Nu ti se vor deschide nici tie portile împãrãtiei lui Dumnezeu. Nu ai auzit suspinul celui necãjit? Nu ti se va auzi nici strigãtul rugãciunii tale“.

Deci, intai rugaciunea ne intareste ca sa facem binele, iar binele e fructul dulce al rugaciunii.

Acesta e adevarata deschidere spre lume, nu ecumenismul, acesta e adevarata toleranta, ramanand ortodox si adancindu-te in ortodoxie pana cand, tot jertfindu-ti timpul, banii, energiile pentru Hristos, ajungi sa-l iubesti atat de mult incat ti-ai da si viata pentru El!

Si mai mare iubire nimeni nu poate sa aiba, decat sa-si dea viata pentru Hristos.

Atunci vom fi pregatiti pentru a intrunta vitejeste tavalugul lui Anticrist, ca niste vrednici soldati ai lui Hristos cel ceresc, in lupta cu fortele raului.

Atunci, vom merita sa ne numim oameni, ortodocsi, crestini, urmatori lui Hristos!

Daca nu , Anticrist ne va matura de pe scena istoriei ca un viscol niste frunze netrebnice.

Aveti grija! Faceti misiune pana mai puteti, caci “vine intunericul, cand nimeni nu mai poate lucra faptele luminii”.

VINE PESTE CATIVA ANI VREMEA IN CARE ORTODOXIA VA FI PRIGONITA, LITURGHIA VA INCETA, MANASTIRILE INCHISE, CALUGARII VOR FI URMARITI PRIN MUNTI, PREOTII INCHISI, SI ORTODOCSII NU SE VOR MAI PUTEA ADUNA IMPREUNA LA RUGACIUNE SAU SA FACA FAPTE BUNE, CACI VA FI INTERZIS PRIN LEGE. VOR FI MONITORIZATI PRIN SATELIT, PRIN CIPURILE CARE VOR TRANSMITE SEMNALE LA ANTENE, SI MARELE FRATE ANTICRIST II VA URMARI PE MONITOARELE CALCULATOARELOR URIASE. IAR CEI CARE NU VOR PRIMI CIPUL, SE VA GASI AC SI DE COJOCUL LOR.

Faceti misiune pana mai puteti! Faceti fapte bune pana vi se mai da voie! Luptati pentru Hristos astazi, cand inca nu vi se cere sangele pentru a ramane crestini!

Sa ne ajute Dumnezeu Cel Treimic sa trecem peste aceste incercari.

Sa ne rugam unul pentru altul!

Uniti-va in orase si intalniti-va ca sa fiti mai puternici in fapta buna! Este foarte greu singur, este usor impreuna, caci unde sunt 2 sau 3 adunati in numele lui Hristos, acolo e si Hristos cu ei.

Vino, Doamne!

Fie ca ori toti sa mearga in rai, ori niciunul in iad, cum spunea Paisie Aghioritul!

Sa fiti mantuiti, fratiorilor si surioarelor intru Hristos!”

Parintele Daniel, Satu Mare

26
dec.
14

Înțelegerea psaltirii

???????????????????????????????– Ştim că este foarte bine să citim Psaltirea, dar sunt psalmi în care nu ne regăsim şi nu-i înţelegem. Este bine totuşi să-i citesc mai departe neînţelegându-i?

– Da! Nu este nevoie să-i înţelegi imediat. Îi înţelegi în timp. Este bine să-i citeşti, chiar dacă nu te regăseşti în ei şi nu-i înţelegi! Pentru că s-ar putea întâmpla să se vorbească în ei de duşmanul nevăzut, diavolul, şi tu interpretezi. Citeşte-i mai departe. Şi va veni o zi când, Dumnezeu, prin te miri cine sau personal, te va lămuri despre ce este vorba, că nu a rămas nimic nelămurit din Sfânta Scriptură.

Din Ne vorbește Părintele Arsenie, ed. a 2-a, vol. 2, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 66-67

26
dec.
14

În dragoste e bine să te laşi ghidat de inimă?

ab07585Dacă raţiunea îţi spune că nu e bine să te îndrăgosteşti de cineva, e bine să te laşi ghidat de inimă?

Iată „trihotonismul” gândirii intelectualului! Frate, raţiunea locuieşte în inimă, să vă intre bine în cap! În cap locuieşte creierul. În creier locuiesc chimiile raţiunii, dar nu raţiunea. Întotdeauna să faceţi ceea ce vă dă Dum­nezeu să împliniţi. Nu vă mai ghidaţi nici după inimă, nici după raţiune.

Voia lui Dumnezeu vă transmite toate semnalele, semnele şi mesajele prin care să vă spună ce aveţi de făcut. Cu o singură condiţie! Ţineţi minte jo­cul din copilărie, care v-aţi mai jucat, şi n-aţi ajuns di­rect doctori: Deschide urechea bine, să vedem ghiceşti ori ba, cine te-a strigat pe nume, hai ghiceşte nu mai sta…

Şi te strigă Domnul: Ioane! Ce zici? Că Ion e cu căştile în urechi, merge pe stradă şi dă din cap, zici că e Bilică ăla de la maşină cu arcul în el băgat. Cum să-L audă ăsta pe Dumnezeu? Mă iertaţi că vă întreb… Cum să înţeleagă Cecilia că o iubeşte Ionel, dacă ea toată ziua este atât de uimită de ea în oglindă? Îşi mai pune o pleoapă, şi-o mai dă jos, îşi mai pune o unghie, îşi dă jos unghia, îşi pune o perucă, că nu-i stă bine părul… şi-o mai dă jos, uneori şi părul… Adică, ştiţi, când eşti prea preocupat de tine, Dumnezeu nu mai are unde să mai dea semnele…

Din Preot Conf. Dr. Constantin Necula, Creștinism în vacanță, Editura Agnos, Sibiu, 2011, p. 123-124

26
dec.
14

Credem în Dumnezeu, dar trăim ca și cum Dumnezeu n-ar fi

we_1Îmi amintesc că am citit la unul din Stareţi că astăzi diavolul nu ne mai lupta cu gloanţe, ci ne copleşeşte până la sufocare cu dulciuri, cu dulceţile acestei vieţi. Te face să crezi că viaţa asta e lucrul cel mai important.

Aşa că… dacă-s nefericit în căsnicie, atunci divorţez. Căsătoria nu mai este pentru mine o cale de-a mă mântui, ci a ajuns ceva de genul: „Nu-s fericit cu femeia asta? O pot părăsi oricând! Copiii mei? Păi, dacă nu-i vreau, pot scăpa de ei, îi pot avorta oricând!” Vedeţi? Nu mai este vorba acum de un control cumplit al natalităţii, ca în comunism, ci chiar eu sunt cel care aleg: „Îmi fac viaţa grea? Scap de ei!” Gândirea noastră s-a schimbat, s-a centrat pe mine, pe ce vreau eu, pe ce mă face pe mine fericit, pe ce mă satisface pe mine… Nu mai există Dumnezeu ca punct de referinţă.

Aşa că, personal, consider că ăsta-i cel mai primejdios lucru cu care se confruntă tinerii noştri de astăzi: „Dacă să fiu homosexual mă face fericit, atunci pot s-o fac!”, „Dacă să iau droguri mă face fericit, atunci pot s-o fac!”…

– Da, sunt mulţi părinţi care gândesc aşa: „Orice, numai să fie copilul meu fericit!”.

– Dacă tinerii cresc având impresia că toate din jurul lor ar trebui să-i facă fericiţi, dacă din viaţa lor lipseşte raportarea la nevoinţă, la lepădarea de sine, la veşnicie, la Dumnezeu, dacă nici măcar nu există aşa ceva în viziunea lor asupra lumii…

– Cum spun unii: „Nu există altă viaţă în afară de cea de acum!”.

– Da. Aşa trăim. Şi poate nici nu ne dăm seama de asta. Credem în Dumnezeu, dar trăim ca şi cum Dumnezeu n-ar fi. Ăsta-i pericolul… Dacă tinerii cresc aşa, atunci vor fi înghiţiţi de lume, de atracţiile ei, de momelile ei.

– Şi ce credeţi că ar trebui să facă părinţii?

– Primul lucru: părintele trebuie să fie om de rugăciune. Şi trebuie să se roage lui Dumnezeu nu pentru ca Dumnezeu să-i îndrepte copiii, ci pentru că Dumnezeu să fie cu copiii lui, să aibă milă de copiii lui. Astăzi, ca să fii părinte, trebuie să fii om de rugăciune! Lucrul cel mai important este ca părinţii să se străduiască să fie sfinţi, să fie ei înşişi cu Dumnezeu, să trăiască cu El. Dacă ei nu se lupta să se unească cu Dumnezeu, atunci tot ce le spun copiilor rămân cuvinte fără putere, fără har… Cuvinte goale.

 

Sursa nr. 6 (41) al revistei Familia Ortodoxa

26
dec.
14

Scrierile Părinţilor sunt viaţă şi nu literatură!

carteBătrânul Ioil spune: „Noi ţinem seamă de ce au zis sau au scris Părinţii şi nu de felul în care au trăit. În loc de a le studia opera, am face mai bine de a le imita viaţa.

Sfinţii Părinţi se rugau mult, privegheau mult, posteau mult, iubeau sărăcia şi simplitatea, urau duhul lumii, combăteau greşelile, respingeau comodităţile vieţii, fugeau de demnităţi, de glorie, de onoruri şi iubeau mucenicia. Facem noi acest lucru? Noi avem în mâini cărţile Părinţilor, dar viaţa noastră este o negare a vieţii lor. Scrierile Părinţilor sunt viaţă şi nu literatură!”.

Din Andrei Andreicuț, Mai putem trăi frumos? Pledoarie pentru o viaţă morală curată, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2004, p. 54

26
dec.
14

Dragoste cu durere

76Gheronda, ce ne ajută să ni se înmoaie inima?

– Pentru ca să ni se înmoaie inima, trebuie să ne punem nu numai în situaţia celorlalţi oameni, ci şi a animalelor, chiar şi a şarpelui. Să ne gândim: „Mi-ar place să fiu şarpe, să ies puţin la soare ca să mă încălzesc şi să vină altul să mă lovească, să-mi zdrobească capul? Nu”. Atunci ni se va face milă şi vom iubi chiar şi şerpii. Dacă omul nu se pune în situaţia celuilalt, chiar şi a animalelor şi a insectelor, nu devine „om”.

Înlăuntrul durerii, se ascunde mai multă dragoste decât în dragostea firească. Căci, dacă suferi pentru celălalt, îl iubeşti puţin mai mult. Dragoste cu durere înseamnă să strângi în braţe pe un frate de-al tău care are demon, iar demonul să plece. Fiindcă dragostea care îmbrăţişează, dragostea duhovnicească cu durere, dăruieşte făpturilor lui Dumnezeu mângâiere dumnezeiască, îi îneacă pe demoni, slobozeşte suflete şi vindecă răni cu balsamul dragostei lui Hristos pe care îl varsă.

Din Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti. Volumul V. Patimi și virtuți, Editura Evanghelismos, București, 2007, p. 225-226

26
dec.
14

Miracolul de Crăciun trăit de părintele Arsenie Papacioc. A fost salvat de o forţă nevăzută în temniţa comandată de torţionarul Crăciun

646x404În iarna anului 1963, părintele Arsenie Papacioc se afla închis ca deţinut politic în închisoarea de la Aiud, unde comandant era colonelul Gheorghe Crăciun. A trăit atunci o experienţă pe care nu şi-o putea explica. „Ce minune mai mare decât că sunt în viaţă?“, spunea adeseori duhovnicul.

Sorin Alpetri, ucenic al părintelui Arsenie Papacioc, a relatat în cartea sa „Între timp şi veşnicie – Viaţa părintelui Arsenie Papacioc“, publicată la Editura Accent Print (2014), încercările la care a fost supus de-a lungul vieţii duhovnicul căruia i-a fost mai drag decât orice iubirea pentru aproape, aşa cum arată cuvântul Domnului.

Considerat element periculos pentru credinţa sa nestrămutată în Dumnezeu, părintele Papacioc era tot timpul propus pentru izolare: ba pentru că nu-şi încheiase nasturii la haină (trei zile izolare), ba pentru că a fost găsit culcat cu un picior în pat (10 zile de izolare), sau chiar dormind rezemat de lateralele patului (10 zile de izolare), sau pentru că făcea propagandă religioasă în celulă (tot 10 zile).

„Au încercat foarte mult să mă distrugă. Mă băgau la răcitor cu zilele. Mi s-au întâmplat lucruri extraordinare acolo. Era aşa o suferinţă şi o durere că nici nu te mai gândeai că o să scapi viu“, mărturisea părintele.

Arsenie Papacioc, în 1964, la eliberarea din închisoare Sursa foto Arhiepiscopia Tomisului

La 24 decembrie 1963, în ajunul Crăciunului, părintele Arsenie Papacioc a primit 10 zile de izolare cu regim sever. Avea vina că vorbea aşa tare despre Dumnezeu încât se auzea perfect pe coridor şi în celulele vecine. Afară era un ger năpraznic, iar după trei zile, părintele era aşa de slăbit încât n-a mai rezistat şi s-a aşezat pe jos, pe cimentul rece al celulei, ceea ce însemna moarte sigură.

„Ajunsesem la un aşa moment că aşteptam să văd cum îmi iese sufletul din trup. Eram conştient până în ultima clipă. Atunci s-a întâmplat ceva ce nu poate fi spus în cuvinte“, istorisea părintele. A simţit cum „Cineva“ l-a tras de picioare şi i-a spus: „Scoală-te, Arsenie, dacă vrei să nu mori! Aici nu se doarme! Vremea ta încă nu a venit“. Cu un efort supraomenesc, părintele s-a urcat pe marginea tinetei, singurul obiect de „mobilier“ al celulei de pedeapsă, şi a rămas aşa în întuneric, răbdând soarta.

Era o noapte adâncă, iar deţinuţii din izolatoare se chinuiau să rămână în viaţă. Soţia colonelului Crăciun, comandantul închisorii din Aiud, a avut un coşmar. S-a trezit din somn şi i-a spus soţului ei: «Du-te şi fă ceva cu cei pe care-i ai sub pază, că nu ştiu, eu sau ei, dar o să murim de frig».

Colonelul a plecat buimac spre secţii. A deschis uşile celulelor de pedeapsă, iar în prima a găsit doi tineri îmbrăcaţi doar în cămaşă care

tremurau de frig. Era Arsenie Papacioc şi un tovarăş de suferinţă, Marin Naidim, pe care gardienii i-l băgaseră în celulă. Colonelul a dat dispoziţie ca deţinuţii de la izolare să fie trimişi la celule. Crăciun nu fusese lăsat de Dumnezeu să facă aşa o crimă şi în noaptea sfântă, al cărui nume îl purta.

„Zarca, unde mă băgau mereu, era o închisore în închisoare. Într-un an, de Crăciun, m-au băgat la izolare, într-o celulă fără nimic pe jos, fără pat, într-un frig groaznic. Am găsit acolo un boţ de mămăligă mucegăită şi l-am mâncat. Era Crăciunul şi am zis: «Iată ce cozonac mi-a fost dat mie». Poate e greu să credeţi, dar eram fericit. Că ştiam pentru ce sufăr. Nu eram acolo aiurea, ci pentru numele Domnului sufeream“, avea să povestească părintele învăţăceilor săi.

627x0 Miracolul de Crăciun trăit de părintele Arsenie Papacioc. A fost salvat de o forţă nevăzută în temniţa comandată de torţionarul Crăciun

sursa http://adevarul.ro

26
dec.
14

Întâmplarea cu icoana

kazanskayaÎntotdeauna m-am considerat o bună creștină. La biserică merg, posturile le respect, pravila de rugăciune mi-o fac, citesc Evanghelia în fiecare seară …

Cu cât mai mult meditam la propria tărie în credinţă şi evlavie, tot mai des îmi puneam întrebările: oare cum de apostolii nu l-au apărat pe Hristos, dar s-au împrăştiat care şi încotro ..? Cum a putut Petru să se lepede de El de trei ori? Cum locuitorii Ierusalimului au fost capabili să exclame: „Răstignește-L!” Și mi se părea că iată eu cu siguranță aş fi rezistat la toate aceste încercări, nu m-aş fi dezis de Hristos, nu m-aş fi ruşinat de credinţa mea … Aşa îmi părea mie.

Și iată ce s-a întâmplat cu mine în ajunul Naşterii Domnului.. Eram în toiul pregătirilor  – curăţenie, bucate, toate pentru a întâlni frumos sărbătoarea. Din toată învălmăşeala aceasta ne sustrage soneria. Deschisem uşa şi pragul casei îl trecu o vecină într-o stare mai puţin obişnuită: hainele nearanjate, ochii îi sclipesc….fără să mă salute a exclamat: „Ia-o, ia-o de la mine!” În mâini ţinea o icoană. Maica Domnului cu Pruncul. Din slabele explicații ale vecinii am înţeles că icoana a aparținut odată mamei ei, mama a murit, iar icoana a rămas, dar nimeni nu se roagă în faţa ei – toţi sunt ocupaţi de propriile probleme: ba fiica se îmbolnăveşte, ba ginerele începe să bea fără a se opri. Și iată i-a venit în gând vecinii faptul că toate necazurile ei sunt tocmai de la icoană, luând deciza să scape de ea. Să o arunce nu a putut, că totuşi este şi ea botezată, și s-a decis să o ofere cuiva dintre credincioși. Alegerea a căzut asupra mea.

Ușa după musafira neaşteptată demult s-a închis, dar în casa s-a stabilit un aer de îngrijorare, iar în inimă – frica şi panica. Gândurile mă asaltau fără oprire: „De ce mie? Şi cine ştie ce a făcut ea cu această icoană ! .. Poate ea nu mi-a spus chiar totul şi mama sa era o vrăjitoare ? .. Icoane am şi aşa multe, unde să mai pun una şi încă atât de mare ? Și nu este ea una deosebită și mai pui că e de hârtie. O icoană de-a lui Ushakov nimeni nu-ţi aduce! Să o dau cuiva! Dar cui? Cui nu ar fi – la o biserica, la orfelinat, cuiva din enoriași. Unde să mai pun eu una ? Nici un loc nu are, este de prisos … „

Gândurile nu mă lăsau să mă liniştesc câtuşi de puţin. Și apoi, în mijlocul la toată această nebunie, în mijlocul acestui chin sufletesc am auzit destul de desluşit şi calm: „Aşa s-a întâmplat şi cu 2000 de ani în urmă. Maria bătea la uşile caselor, ruga să i se ofere adăpost, dar oamenii din Betleem au rămas indeferenţi: și nici loc nu aveau, şi nici unde s-o primească și „de ce tocmai la mine” … De la aceste cuvinte m-am prăbuşit şi am început a plânge …

Nimănui desigur că nu am dat icoana. Am pus-o în odaie şi în faţa ei o candelă. O privesc şi îmi cer iertare. De la început de parcă mă privea sever şi trist. Acum îmi pare că îmi zâmbeşte puţin, iar Pruncul ne binecuvântează. Slavă lui Dumnezeu pentru înţelepţire.

De atunci despre credinţa şi corectitudinea mea nu mai judec. Unde e ea? .. Doar o vizibilitate. Și nici pe alţii nu-i mai judec. Încerc să mă îngrijesc doar de propriile greşeli şi păcate.

traducere şi adaptare Natalia Lozan

site sursa http://www.orthodox.vinnica.ua

26
dec.
14

„Cum eşti, aşa ţi-e rugăciunea“

ruga_0De unde ştim când ne rugăm corect?

Dragă, nu se pune problema cum te rogi. Te rogi cum te poţi ruga. Sigur că rugăciunea totdeauna este oglinda sufletului. În momentul în care te angajezi la rugăciune, o faci după măsura vieţii tale. În „Scara“ Sfântului Ioan Scărarul, se spune că rugăciunea, după calităţile ei, este „judecată şi judecătorie şi scaunul judecătorului înainte de judecata viitoare“. Ceea ce înseamnă că rugăciunea e oglinda sufletului! Cum ne e viata aşa ne e şi rugăciunea; nu poţi avea o altă rugăciune decât la măsura la care ai ajuns!

Sfântul Ioan Scărarul vorbeşte despre patru feluri de rugăciune: rugăciunea întinată (sau spurcată), rugăciunea furată, rugăciunea pierdută şi rugăciunea curată. Fiecare dintre aceste patru feluri de rugăciune arată starea celui ce se roagă. Cel care e încă întinat şi trăieşte în patimi se roagă, pentru că rugăciunea nu ţine de un anumit stadiu, ci ţine de viaţa omului, de credinţa omului. Cel care a ajuns să aibă o legătură cu Dumnezeu, de asemenea, se roagă. Nu se poate să crezi în Dumnezeu şi să nu te rogi, să nu-ţi găseşti vreme de rugăciune. Sigur că, rugându-te ca începător, ca om întinat, şi rugăciunea e întinată de patimile care au putere în sufletul tău. Şi aşa mai departe.

Când ai ajuns la o viaţă curată, viaţa de nepătimitor, atunci ai ajuns şi la rugăciunea curată. Şi rugăciunea curată e o rugăciune despre care se poate spune, într-adevăr, că e o rugăciune bună. Dar cel care e angajat în rugăciune, în orice stare ar fi, e pe calea îmbunătăţirii rugăciunii şi pe calea îmbunătăţirii vieţii sale. Deci, cum eşti, aşa ţi-e rugăciunea, cum te porţi, aşa te rogi. Chiar există un îndemn: „Roagă-te cum poţi, ca să ajungi să te rogi cum trebuie!“.

Extras din Interviul cu părintele Teofil Paraian,

Mânãstirea Brâncoveanu , 8 iulie 1995

26
dec.
14

Pun început bun – practica de fiecare zi

lumanare_0În faptă, să pui început înseamnă să te străduiești în fiecare zi să faci puțin mai mult decât ieri.

Să faci puțin mai multă rugăciune și  să o faci puțin mai fierbinte. Până ieri, când te întâlneai cu prietenii tăi, ori îi cercetai și făceai pe încruntatul, ori influențat de indispoziția ta le cereai prea mule. Acum, tocmai pentru  că te-ai încredințat lui Dumnezeu, tocmai pentru că ai pus început bun și trebuie să pui ceva în faptă, încearcă să fi mai răbdător, încearcă să fi mai bun, să fii mai blând, încearcă să nu vorbești pentru că poți spune vorbe mai puțin bune care vor vătăma, străduiește-te să faci ceva  ce n-ai făcut până ieri,  pune puțin brațul să ajuți pe cel care are nevoie.

Vei ieși și vei întâlni un necunoscut, un coleg, un colaborator, pe vecinul tău și te vei strădui, orice ai fi auzit, ori ai fi aflat, ca om al lui Dumnezeu care a pus început bun, să-i vezi pe toți ca făpturi ale lui Dumnezeu, ca îngeri ai lui Dumnezeu, pentru că pot deveni îngeri ai lui Dumnezeu. În loc să vorbești pe cineva de rău, în loc să-l exploatezi, fă o  rugăciune, spune un cuvânt dinlăuntrul tău: „ Doamne, și aceasta este făptura ta, ajută-l, miluiește-l!”

Astfel, în fiecare clipă, în fiecare împrejurare aducându-ți aminte că ai pus început, aducându-ți aminte că te-ai încredințat lui Dumnezeu, atunci când va ieși din subconștientul tău o exprimare necontrolată pe care acum o poți controla, te vei strădui să faci ceea ce ar face un Sfânt, ceea ce îți spune Hristos să faci în ceasul acela.

Extras din “Sufletul meu, temnita mea”, Arh. Simeon Kraiopolous, Ed. Bizantină, 2009, p.30-31

26
dec.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-12-26

Soborul Preasfintei, Stăpânei, de Dumnezeu Născătoarei şi Pururea Fecioarei MARIA

Evanghelia de la Matei
(II, 13-23)

ar după ce au plecat magii, iată îngerul Domnului i se arătă în vis lui Iosif, zicând: „Ridică-te, ia Pruncul şi pe maica Sa şi fugi în Egipt şi stai acolo până când îţi voi spune eu, fiindcă Irod vrea să caute Pruncul ca să-L omoare“. Şi ridicându-se Iosif, i-a luat în timpul nopţii pe Prunc şi pe maica Sa şi a plecat în Egipt. Şi au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se plinească cuvântul spus de Domnul prin profetul ce zice: Din Egipt L-am chemat pe Fiul Meu. Iar Irod, văzând că fusese amăgit de magi, s’a mâniat foarte şi, trimiţând, i-a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi’n toate hotarele lui, de doi ani şi mai în jos, după timpul pe care îl aflase de la magi. Atunci s’a plinit cuvântul spus prin Ieremia profetul: Glas în Rama s’a auzit, plângere şi tânguire multă, Rahela-şi plânge copiii şi nu vrea să se mângâie, pentru că nu mai sunt. După moartea lui Irod, iată îngerul Domnului i s’a arătat în vis lui Iosif, în Egipt, zicându-i: „Ridică-te, ia Pruncul şi pe maica Sa şi mergi în ţara lui Israel, căci au murit cei ce căutau viaţa Pruncului“. Iar el, ridicându-se, a luat Pruncul şi pe maica Sa şi a venit în ţara lui Israel. Şi auzind că Arhelau domneşte în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, s’a temut să meargă acolo şi, luând poruncă prin vis, s’a dus în părţile Galileii. Şi a venit şi a locuit în oraşul numit Nazaret, ca să se plinească ceea ce s’a spus prin profeţi, că Nazarinean Se va chema.
26
dec.
14

Apostolul Zilei : 2014-12-26

Soborul Preasfintei, Stăpânei, de Dumnezeu Născătoarei şi Pururea Fecioarei MARIA

Ap. Evrei 7,

18-25

F-150x150raţilor, porunca dată întâi se desfiinţează, pentru neputinţa şi nefolosul ei; căci Legea n-a desăvârşit nimic, iar în locul ei îşi face cale o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu. Ci încă a fost la mijloc şi un jurământ, căci pe când aceia s-au făcut preoţi fără de jurământ, El S-a făcut cu jurământul Celui ce I-a grăit: «Juratu-S-a Domnul şi nu Se va căi: Tu eşti Preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec». Cu aceasta, Iisus S-a făcut chezaşul unui mai bun testament. Apoi acolo s-a ridicat un şir de preoţi, fiindcă moartea îi împiedica să dăinuiască. Aici însă, Iisus, prin aceea că rămâne în veac, are o preoţie netrecătoare. Pentru aceasta, şi poate să mântuiască desăvârşit pe cei ce se apropie, prin El, de Dumnezeu, căci pururea e viu ca să mijlocească pentru ei.



Blog Stats

  • 332.231 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Rusaliile Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte