28
dec.
14

Suflete, fii treaz ca să poţi fi mântuit…

rugaciuneaDacă te rogi şi nu eşti auzit, să fii sigur că nu eşti pe deplin ascultător. Dacă te rogi noaptea şi nu ai grijă de felul cum te porţi în timpul zilei, este ca şi cum ai construi şi ai distruge în acelaşi timp.

Dacă eşti nepăsător în cele mai mărunte, cu siguranţă că vei sucomba şi vei cădea în cazul lucrurilor importante. Ia aminte la tine însuţi. Dumnezeu nu-Şi va trimite permanent harul Său într-o inimă care nu-şi înalţă un zid împotriva dorinţelor sale, sau într-o minte care nu dă nici un semn că se înfrânează de la rătăcirile sale fără sens.

 La început Dumnezeu ne dăruieşte Harul Său spre a ne ajuta, pentru a ne trezi, spre a îndulci simţurile sufletului nostru, spre a ne atrage. Dar dacă noi nu cooperăm cu el, harul nu va avea nici un fel de efect şi se va retrage. Pofta vine mâncând şi rugăciunea vine rugându-te. Te afli la ascultare, la lucrul tău? Aminteşte-ţi ce îşi spuneau Sfinţii Părinţi în timp ce lucrau: „Trupule, lucrează ca să poţi fi hrănit; suflete, fii treaz ca să poţi fi mântuit”. Rătăceşte cumva mintea? Spune rugăciunea în şoaptă şi nu grăi în deşert, căci îi vei vătăma şi pe alţii, inclusiv pe tine însuţi, prin grăirea în deşert.

Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, p. 325-326


0 Răspunsuri to “Suflete, fii treaz ca să poţi fi mântuit…”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 331.040 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Rusaliile Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: