Arhivă pentru 29 decembrie 2014

29
dec.
14

Este rugăciunea pe buzele tale?

molitva_2Cu cât mai mult ne uneşte rugăciunea cu Hristos, cu atât mai mult ea ne desparte de diavolul – şi nu numai de el, ci şi de duhul lumii care naşte şi susţine patimile.

Adversarul (vrăjmaşul) rugăciunii este neatenţia, apatia. Invers, vrăjmaşul satanei este dorinţa de a te ruga, râvna inimii. Cu duhul fiţi fierbinţi; Domnului slujiţi spune Apostolul (Rom. 12, 11). Această râvnă atrage şi păstrează harul pentru cel ce se roagă şi i se face lumină, bucurie şi neînchipuită mângâiere acestuia, dar pentru demoni ea este foc, amărăciune şi persecuţie. Când vine acest har, el adună mintea din risipire şi o îndulceşte cu grija de Dumnezeu, vindecând-o de toate gândurile cele rele şi necurate.

Este rugăciunea pe buzele tale? Atunci şi harul este acolo. Dar de la buze ea trebuie să treacă în minte şi să coboare în inimă – iar aceasta ia mult timp şi multă trudă. Limba trebuie să trudească pentru a-şi plăti păcatul grăirii în deşert şi a căderilor sale şi trebuie să dobândească obiceiul de a se ruga. Căci fără trudă şi practică nu se poate forma un obicei. Smerenia trebuie şi ea să fie prezentă pentru ca harul să vină. După aceea, drumul este limpede; rugăciunea se lipeşte de respiraţie, iar mintea se trezeşte şi o urmează. Cu timpul patimile slăbesc, gândurile se supun şi inima se linişteşte.

Din Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, p. 330

29
dec.
14

“Au poluat atmosfera și îi deranjează oasele”

osuar_sinai_2– Părinte, unii se gândesc să înceapă să-i ardă pe cei morţi din motive igienice şi de economie de teren.

– Pe motive igienice? Auzi vorbă! Nu le este ruşine când spun aceasta? Au poluat atmosfera şi acum dau vina pe oase. Oasele, la urma urmei, sunt spălate. Pentru economie de teren, zic ei. Dar în toată Grecia, care are atâtea păduri, nu găsesc loc? Am certat pe un profesor universitar în privinţa aceasta. Cum găsesc atâta loc pentru gunoaie, iar pentru oseminte care sunt sfinţite nu află? Nu mai există loc? Şi câte oseminte de sfinţi pot fi printre acestea! La aceasta nu se gândesc?

În Europa ard morţii nu pentru că n-ar exista loc să-i îngroape, ci pentru că socotesc aceasta un progres. Nu defrişează vreo pădure să facă loc, ci ard morţii, îi fac cenuşă, ca să deschidă loc… Pun apoi cenuşa într-o cutiuţă pentru mai multă comoditate şi aceasta ei o consideră progres. Îi ard pe morţi pentru că nihiliştii vor să le nimicească pe toate, chiar şi pe om. Să nu rămână nimic care să amintească oamenilor de părinţi, de moşi, de viaţa înaintaşilor lor. Vor să taie pe oameni de la tradiţia lor. Să-i facă să uite cealaltă viaţă şi să-i lege de aceasta.

Din Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. I Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, Editura Evanghelismos, București, 2012, p. 138-139

29
dec.
14

Nimic în viață nu este mai important ca familia

kak-naladit-naladit-otnosheniya-s-synomDupa 21 de ani de casatorie, sotia mea a dorit sa ies cu alta femeie la cina si la un film. Mi-a spus “Te iubesc, dar stiu ca si aceasta femeie te iubeste, si i-ar placea sa petreaca putin timp cu tine”.

Aceasta femeie cu care sotia mea vroia sa ies era mama mea, care era vaduva de 19 ani, iar cerintele serviciului meu si ai celor 3 copii insemnau ca puteam sa o vizitez doar ocazional.

In acea seara, am sunat sa o invit la cina si la film.

“Ce e cu tine, s-a intamplat ceva?” a intrebat ea.

“M-am gandit ca ar fi placut sa petrec timp cu tine”, i-am raspuns. “Doar noi doi.”

S-a gandit pentru un moment, si apoi a zis “Mi-ar placea foarte mult.”

In acea Vineri, dupa munca, am pornit spre ea si eram putin ingrijorat. Isi aranjase parul in bucle si a purtat rochia pe care o purtase cand a sarbatorit ultima aniversare a casatoriei ei. A zambit, si fata ei era la fel de luminoasa ca cea a unui inger.

“Le-am spus prietenilor mei ca ies cu fiul meu, si au fost impresionati” a spus ea, intrand in masina. “Abia asteapta sa auda totul despre intalnirea noastra.”

Am mers la un restaurant care, desi nu era elegant, era foarte placut si cu o atmosfera deosebita. Mama mi-a luat bratul ca si cum ar fi fost sotia presedintelui Americii. Dupa ce ne-am asezat, a trebuit sa-i citesc meniul. Ochii ei mai vedeau doar literele mari.

Ajuns la jumatatea meniului, mi-am ridicat privirea, si am vazut-o pe mama cum se uita la mine. Avea un zambet nostalgic pe buze. “Eu eram cea care iti citea tie meniul cand erai mic” spuse ea. “Atunci acum e momentul sa te linistesti, si sa ma lasi sa iti intorc favorul” am raspuns eu.

In timpul cinei, am avut o conversatie placuta – nimic extraordinar, pur si simplu am aflat despre evenimentel recente din viata celuilalt. Am vorbit atat de mult incat am uitat complet de film. Cand am ajuns acasa la ea, mai tarziu, a spus “Am sa mai ies cu tine, dar numai daca ma lasi sa te invit eu”. Am fost, bineinteles, de acord.

“Cum a fost cina ta?” m-a intrebat sotia, cand am ajuns acasa.

“Foarte frumoasa. Mai frumoasa decat mi-as fi putut imagina” i-am raspuns.

Cateva zile mai tarziu, mama a murit datorita unui infarct. S-a intamplat atat de subit incat nu am avut ce sa fac pentru ea. Ceva timp mai tarziu, am primit un plic cu o copie a notei de plata de la restaurantul unde am fost. Pe o hartie atasata ei scria “Am platit nota in avans. Nu eram sigura ca o sa pot sa ajung la urmatoarea intalnire; insa in orice caz am platit doua tacamuri, unul pentru tine si unul pentru nevasta ta. Nu vei stii niciodata cat a insemnat acea seara pentru mine. Te iubesc, fiule.”

In acel moment, am inteles importanta de a spune “Te iubesc!” la timp, si de a acorda celor dragi timpul pe care il merita. Nimic in viata nu este mai important ca familia.

29
dec.
14

Practicarea Rugăciunii lui Iisus nu este legată de nici o tehnică

8ha5hb0hhmc– Este bine să încercăm practicarea Rugăciunii lui Iisus, armonizînd-o cu suflul respirator? Practicarea sistemului yoga contravine principiilor tradiţiei creş­tine? Filosofia acestor sisteme se află în opoziţie cu Ortodoxia?

– Practicarea Rugăciunii lui Iisus nu este legată de nici o tehnică: de poziţie, de respiraţie sau de altceva. Este adevărat că în cursul istoriei i-au fost asociate diferite maniere de respiraţie. Mă găseam acum vreo 20 de ani la un congres pe teme ecumenice şi acolo participa şi actualul Mitropolit al Transilvaniei, Anto­nie Plămădeală. I se pusese această întrebare şi el a răspuns într-o manieră care mi s-a părut perfectă. El a zis: „Metoda nu vă va conduce la rugăciune, dar rugă­ciunea vă va conduce la metodă”. Este un joc de cu­vinte pe undeva, dar este foarte adînc. Condiţiile esenţiale pentru Rugăciunea lui Iisus aparţin unei alte ordini. Trebuie să ai credinţa în Iisus Hristos, aşa cum o propovăduieşte Biserica. Să fii animat în profunzi­me de necesitatea de a fi mîntuit. Cel care nu crede că Iisus Hristos este Dumnezeu făcut om pentru mîntuirea noastră şi nu simte în inima şi în mintea sa ne­voia de mîntuire adusă de El, se găseşte într-un oare­care pericol dacă încearcă să practice Rugăciunea lui Iisus. Pentru că el va practica Rugăciunea lui Iisus dintr-o perspectivă care nu este ortodoxă. Această rugăciune cuprinde numele lui Dumnezeu făcut om. Şi în Vechiul Testament vedem deja că numele şi Persoana sînt profund unite. Pentru aceasta Decalogul ne spune: „Să nu iei numele lui Dumnezeu în deşert”.

Dumnezeu este prezent, într-o oarecare măsură, în însuşi numele Său. Si noi trebuie să-I invocăm nume­le cu temere şi cu dragoste, aşa cum ne apropiem de Sfînta împărtăşanie.

În acelaşi timp, Rugăciunea lui Iisus este o mărtu­risire a credinţei despre Sfînta Treime. Cînd zicem: „Iisuse, Fiul lui Dumnezeu”, noi rostim deja numele Tatălui şi al Fiului, şi cînd zicem Hristos, ne referim la ungerea pe care a primit-o Fiul lui Dumnezeu prin puterea Duhului Sfînt. Deci, în cîteva cuvinte, îl măr­turisim pe Dumnezeu Cel în Treime.

Şi unul din Treime S-a făcut om, pentru a-l mîntui pe om. Această persoană a primit numele Iisus, care înseamnă „Dumnezeu Mîntuitor”; Dumnezeu Mîntuitor pentru că noi, ca păcătoşi, avem nevoie de mîntuire. Acest fapt îl explicăm atunci cînd rostim „milu­ieşte-mă pe mine, păcătosul”. A fi păcătos nu este, înainte de toate, o categorie morală, ci ontologică, adi­că adîncit în negura separării ontologice între Dumnezeu şi om. Şi pentru că sîntem separaţi de Dumnezeu, nu-L cunoaştem şi, deci, nu-L iubim. Numai în această perspectivă putem să rostim numele lui Iisus din această rugăciune.

Celelalte modalităţi privitoare la respiraţie sau la poziţia corpului în timpul practicării Rugăciunii lui Iisus sînt accesorii, vizavi de aceste puncte esenţiale pe care le-am amintit mai înainte. Există un oarecare risc să te axezi mai mult pe ceea ce este secundar şi de aceea, din acest punct de vedere exterior, Rugă­ciunea lui Iisus poate să se asemene pe undeva cu practicile yoga, adică repetarea neîncetată a unei for­mule scurte, ceea ce se numeşte o mantra. Dar din­colo de această asemănare de suprafaţă există o diferenţă fundamentală. Baza Rugăciunii lui Iisus este revelaţia lui Dumne­zeu prin Hristos, credinţa în Dumnezeul personal, în timp ce yoga este metodă spirituală aparţinînd unui univers spiritual cu totul altul faţă de cel pe care îl tră­im noi, adică hinduismul, şi nu trebuie să amestecăm, în nici un caz, perspectivele lor. De aceea îmi permit să vă rog să nu vă angajaţi în practica yoga, chiar dacă în primele etape acest lucru apare nevinovat şi uneori util. Pentru că, esenţial, fundamental, acest lucru apar­ţine hinduismului şi fără să ne dăm seama luăm o perspectivă ireconciliabilă cu credinţa noastră.

Dacă uneori am pierdut convingerea despre plină­tatea credinţei creştine şi puterea sa de a ne mîntui, da­că ni se pare că ne lipseşte ceva nu trebuie să căutăm în altă parte, ci trebuie să adîncim şi să descoperim din ce în ce mai mult propria noastră bogăţie, credinţa noastră ortodoxă, care este singura adevărată. (Părintele Symeon de la Essex)

Din Celălalt Noica – Mărturii ale monahului Rafail Noica însoțite de cîteva cuvinte de folos ale Părintelui Symeon, ediția a 4-a, Editura Anastasia, 2004, p. 157-159

29
dec.
14

Darul lacrimilor

78894800_4292967_sleziUn mare bandit, după ce a trăit o viaţă de nelegiuiri, şi-a luat îndemnul să se pocăiască.

A mers, prin urmare, la un pustnic şi i-a spus gândul său.

Pustnicul l-a sfătuit:

– Ia un butoi mare, fără fund, şi umple-l cu apă şi când va fi butoiul plin, să ştii că Dumnezeu te-a iertat.

Omul a mers şi a făcut precum i-a spus pustnicul. Dar din ce turna, butoiul tot gol rămânea. Turna zadarnic.

– Se vede treaba că nu voi găsi iertare la Dumnezeu…

Aşa de mare era mâhnirea lui, încât au început să îi curgă lacrimile.

Atunci s-a petrecut o minune.

Butoiul s-a umplut îndată, iar omul a simţit în suflet mângâierea iertării lui Dumnezeu.

Numai prin lacrimile căinţei putem primi de la Dumnezeu iertarea păcatelor noastre.

29
dec.
14

Femeia adevărată

cerkov1Bărbatul este recunoscut unanim ca fiind superior femeii. Această recunoaştere a lăsat peste ochii noştri o perdea care ne opreşte să vedem ceea ce este esenţial femeii, înşuşirile sale de căpetenie.

Cine nu a văzut o femeie aplecându-se ca o mângâiere peste oamenii nimănui? Cine nu a văzut-o mângâind un cap de copil sau săturând un sărac? Femeia este mult mai înţelegătoare de cât bărbatul faţă de tot ceea ce înseamnă viaţă: ea iubeşte florile, iubeşte păsările şi animalele, iubeşte oamenii.

Femeia are simţul mult mai fin al situaţiilor morale, trăieşte mult mai adânc decât bărbatul încercările interioare ale fiinţei apropiate; ea se transpune în întregime în locul altuia mergând până la depersonalizare. Cugetul ei şi făptura ei surprind mai repede şi simt mai adânc durerile şi bucuriile celor apropiaţi.

Bărbatul e mai închipuit, mai rece, mai calculat şi mai închis decât femeia. Bărbatul e mai trufaş, mai aspru şi nu rareori mai egoist. Cu aceste însuşiri înţelegem cât de uşor poate deveni tiran.

Marea putere de depăşire, puterea de trăire în altul şi capacitatea ei de recepţie fac din femeie cel mai bun confident în ceasurile grele. O femeie inteligentă şi blândă vine ca o lumină tămăduitoare peste rănile unui suflet încercat.

Femeia este o făptură mai fragedă, mai delicată şi mai simţitoare decât bărbatul. Aici stă superioritatea ei. E drept că bărbatul a întrecut-o în artă, în ştiinţă şi mai ales în politică, dar nu trebuie să uităm că ea l-a egalat, dacă nu l-a şi întrecut, în cea mai grea şi mai de sus valoare umană: sfinţenia.

Pentru a fi înţeleasă, femeia trebuie văzută în expresiunile caracteristice ale naturii sale. Femeia sportivă, militar sau inginer tot atâtea chipuri întoarse ale firii. Armonia cosmică le refuză.

Supusă unui destin al pasiunii, ea este legată de tot ceea ce îi îmbogăţeşte zilele; de la cele mai însemnate până la cele mai gratuite lucruri, toate o interesează, o chiamă, o farmecă. Dorinţa puternică şi continuu împrospătată de a-şi îmbogăţi vieata şi totodată nevoia de dăruire desinteresată fac din femeie o fiinţă în permanentă vibraţie şi îndemn.

Femeia însufleţeşte totul, învălue lucrurile cu cântec şi caută fără încetare firele ascunse ale ţesăturii vieţii. Secretul său aici stă: în legătura permanentă cu izvoarele vieţii. Fiinţă încă netulburată de erorile intelectualismului, ea are mai adânc simţul just al fiecărei situaţii sau lucru, are mai sigură intuiţia lucrurilor neschimbătoare. Cum altfel s-ar explica plinătatea şi focul rugăciunilor sale? Cum s-ar explica plânsul luminat de razele bucuriei ce-i străbat adesea chipul?

Orice ar face, femeia nu se joacă; ea vede în profunzime, suferă şi se bucură plin. Femeia cunoaşte adevăratele flori nemuritoare ale vieţii. Buzele ei deosebesc aromele de uscăciune. De aceea pasul îi este atât de sigur atunci când e vorba să pornească pe drumul rodniciilor sale.

Femeia, femeia adevărată, nu trebuie căutată în uzină sau cazarmă, ci în biserică, în cămin şi în pajişti. Iubită, soţie, mamă sau soră, femeia apare în viata noastră ca un îndemn la dragoste şi creaţie. Dincolo de rătăcirile cetăţii moderne o găsim frumoasă şi mângâietoare, sensibilă tuturor semnelor curate şi înălţătoare ale condiţiei omului.

Din Ernest Bernea, Preludii, Editura Predania, 2011

29
dec.
14

Să te îndrăgosteşti e uşor, dar să iubeşti e foarte greu

floare_1_0De ce e atat de importanta fidelitatea? Cunosc persoane care spun ca-si iubesc partenerii, desi ii mai insala din cand in cand, si ca asta nu are nici o importanta, atata timp cat nu sunt sentimente la mijloc.

– Se mint singuri. Infidelitatea e o forma de consum. E foarte urat sa-i consumi pe ceilalti, pentru nevoile tale erotice. Dar, de fapt, te consumi pe tine. Stagnezi. Fara fidelitate, nu poti ajunge la nivele mai profunde. Numai asa poti evolua. Or, daca iti permiti alternative, inseamna ca nu esti dispus sa infrunti blocajul, ca vrei sa il ocolesti.

Daca iti refuzi alternativa, atunci nu mai eziti, depasesti criza si vezi si ce potential zace in tine si in celalalt. Si esti mai castigat si mai bogat ca inainte. Ajungi la alt nivel al iubirii, e o iubire rafinata si foarte profunda, care nu mai sta doar in indragostirea trupeasca. Efortul putin inseamna devenire putina, inseamna sa fugi de implinirea de sine.

Vedeti, nimic nu se poate fara sacrificiu, fara principiul crucii. Sacrificiul pe cruce e fereastra spre Inviere. Sfantul Maxim Marturisitorul spunea ca in creatie toate se cer dupa cruce. Asa se manifesta iubirea lui Dumnezeu fata de noi. Pentru ca asta e conditia noastra cazuta, consecinta caderii in pacat. Nu ni se da nimic, daca nu jertfim ceva. Si iubirea e o jertfa. Jertfesti sinele tau, ca sa-ti apropii sinele celuilalt. E o renuntare la tine. Sacrificiul da profunzime oricarei relatii. E cel care fixeaza iubirea.

Sa te indragostesti e usor, dar sa iubesti e foarte greu. Fugi de cruce: fugi de inviere, fugi de bucurie, fugi de iubirea adevarata! Nu se poate fara. Fara cruce, e calea usoara, comoda. Nestiind sa suferim cu bucurie, sa umplem suferinta de rost, fugim, de fapt, de viata. Si tot ce primim e de mana a doua. Toate bucuriile si iubirile sunt diluate. Tot ce traim e searbad.

Pr. Pantelimon de la Oașa – Formula AS, nr. 973, anul 2011

29
dec.
14

Totul este să fii cu Hristos prezent în inimă continuu, orice ai face!

646x404– Cum pot recupera din timpul pe care l-au pierdut şi cum pot împlini poruncile lui Dumnezeu cei care nu au primit educaţie religioasă, dar care totuşi doresc să intre în viaţa monahală cu seriozitate?

– În viaţa duhovnicească nu se pune problema recuperării trecutului. Totul este să fii cu Hristos prezent în inimă continuu, orice ai face! Cine este prezent, repară trecutul şi cucereşte viitorul! Căci la mănăstire nu se pleacă decât dintr-o înaltă raţiune, dintr-o necesitate sufletească.

Ferice de tine! Nu contează trecutul, oricât ar fi fost de păcătos. Dacă spui: „Doamne, iartă-mă!”, cu toată inima, te iartă! Dar trebuie să fii atent, să nu cazi mai rău. Că spune în Evanghelie: De acum te-ai făcut sănătos, să nu mai greşeşti! Pentru că este mai uşor la urcat decât la coborât. Să vă gândiţi la cuvântul acesta când urcaţi scările la un bloc. E mai uşor să urci decât să cobori.

Din Ne vorbește Părintele Arsenie, ed. a 2-a, vol. 2, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 48-49

29
dec.
14

Cine nădăjduieşte în Dumnezeu, este iubit de Dumnezeu

shortCea mai scurtă definiţie a nădejdii este: „aşteptarea cu încredere a bunătăţilor făgăduite de Dumnezeu”.

Cine nădăjduieşte în Dumnezeu, este iubit de Dumnezeu (Psalmul 146, 11), iar cine nădăjduieşte în om, nădăjduieşte în deşertăciune, deoarece omul deşertăciunii s-a asemănat şi zilele lui ca umbra trec (Psalmul 101, 12; 143, 4; Ecclesiast 6, 12; 8, 13).

Dacă am avea şi noi partea Mariei în viaţa noastră, dacă am sta la picioarele Domnului ca Maica Domnului în Sfânta Sfintelor, dacă am petrece în rugăciune şi în gândire de Dumnezeu ca dânsa, nu ne-ar hrăni pe noi oamenii, ci îngerii şi serafimii din cer. Dar noi punem nădejdea numai în pieptul nostru şi în priceperea noastră.

Arhimandrit Ilie Cleopa, Îndrumări duhovnicești pentru vremelnicie și veșnicie. O sinteză a gândirii Părintelui Cleopa în 1670 de capete, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2004, p. 168

29
dec.
14

Prin rugăciune aflăm voia lui Dumnezeu

orthodoxia-therapeiaPrin rugăciune, aflăm voia lui Dumnezeu într-o problemă care ne preocupă.

Bătrânul Iosif Isihastul zicea: „Dacă vreţi să cunoaşteţi voia lui Dumnezeu, renunţaţi total la voia voastră, la toate gândurile şi planurile, şi, cu profundă umilinţă, cereţi-I lui Dumnezeu sfatul în rugăciune. Faceţi apoi ceea ce se va prezenta în inima voastră sau o va îndupleca, căci acest lucru va fi după Dumnezeu.

Cei ce au o mare îndrăzneală către Dumnezeu, când se roagă pentru a-I cunoaşte voia, aud în ei înşişi  «informaţia» divină; ei devin şi mai atenţi la viaţa lor şi nu fac nimic fără «informaţia» divină”.

Din Andrei Andreicuț, Mai putem trăi frumos? Pledoarie pentru o viaţă morală curată, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2004, p. 45

29
dec.
14

Cuviosul Paisie Aghioritul despre Părintele Tihon

tihonRânduiala mâncarii uscate, pe care o avea de tânar, a tinut-o pâna la batrânetile lui. Gatitul mâncarii îl considera timp pierdut, cu atât mai mult cu cât mâncarurile bine pregatite nici nu se potrivesc calugariei. Era firesc ca dupa atâta nevointa, afîându-se într-o astfel de stare duhovniceasca, mâncarea buna sa nu-i mai pricinuiasca nici o placere. Caci îl avea pe Hristos în el. Care îl îndulcea si-l hranea cu hrana cereasca.

In discutiile lui totdeauna amintea de raiul cel dulce si din ochi îi curgeau lacrimi dulci. Nu se îndura sa-si lase lucrarea duhovniceasca si sa se ocupe de lucruri desarte, despre care îl întrebau unii mireni.

Acele foarte putine lucruri care îi trebuiau ca sa traiasca si le procura din putinul lucru de mâna pe care îl facea. Picta câte un Epitaf în fiecare an, pe care îl dadea cu cinci-sase sute de drahme si cu acesti bani traia tot anul.

Precum am spus, era foarte cumpatat încât si o smochina o taia în doua pentru a mânca din ea de doua ori. îmi spunea: “Mai, mai, mai, fiule, asta-i foarte mare!”. Eu însa ca sa ma satur, trebuia sa manânc un kilogram.

La fiecare Craciun, Staretul îsi procura un hering, ca sa aiba peste pentru toate cele douasprezece zile de dupa praznic, pâna Ia Boboteaza. Sira spinarii heringului n-o arunca, ci o agata undeva cu o ata si atunci când era vreun praznic împaratesc sau al Maicii Domnului si era dezlegare la peste, fierbea putina apa într-o cutie de conserva, afunda spinarea de doua-trei ori în apa, ca sa ia putin miros, dupa care punea putin orez. Asa facea el dezlegare si se prihanea pe sine ca manânca si supe de peste în pustie. Acea spinare o agata iarasi în cui pentru alta dezlegare. Iar aceasta o facea pâna când se albea si atunci o arunca.

Când vedea pe oameni ca se purtau fata de el cu evlavie, se mâhnea si le spunea: – Eu nu sunt pustnic, ci un pustnic mincinos.

Numai la sfârsitul sau a primit sa fie putin îngrijit de oamenii care îl iubeau în mod deosebit, ca sa-i nu-i mâhneasca.

Când îi aducea cineva mâncare, o lua, dar dupa aceea o dadea la batrâneii din Kapsala. Daca-i trimiteau bani, îi dadea unui bacan evlavios ca sa cumpere pâine si s-o împarta la saraci.

Odata, cineva din America i-a trimis niste bani. Atunci când Staretul i-a luat de la posta, l-a vazut un mirean si, biruit de iubirea de argint, a mers noaptea la chilia Staretului ca sa-l prade, gândind ca va afla si alti bani, fara sa stie însa ca si aceia pe care îi primise, Staretul îi daduse tot atunci lui Kir Teodor, ca sa ia pâine pentru saraci. Dupa ce l-a chinuit din destul pe Staret – l-a strâns de gât cu o funie – s-a convins ca într-adevar nu avea bani si a plecat. Dar înainte de a pleca Parintele Tihon i-a spus: –    Dumnezeu sa te ierte, fiule!

Acest om rau a mers si la un alt batrân cu acelasi scop, dar acolo l-a prins politia si singur a marturisit ca fusese si la Parintele Tihon. Atunci un politist a mers la Staret si l-a luat ca martor, pentru ca hotul avea sa fie dat în judecata, însa Staretul s-a mâhnit pentru aceasta si a spus politistului: –    Fiule, eu l-am iertat pe hot din toata inima mea. Acela însa n-a dat importanta cuvintelor.

Staretului, pentru ca executa un ordin de sus, ci l-a luat cu sila spunându-i: – Haide repede, Parinte! Aici nu merge iertarea.

In cele din urma guvernatorului i s-a facut mila de Staret, si l-a lasat sa se întoarca de la Ieriso, la chilia sa, pentru ca plângea ca un copil mic, deoarece nu voia ca si el sa se faca pricina ca hotul sa fie pedepsit.

Când îsi aducea aminte de aceasta întâmplare se minuna si spunea: – Mai, mai, mai, fiule, mirenii astia au alt tipic! Piu au pe “iarta” si “Dumnezeu sa te ierte’.

Sursa: “Părinți aghioriți – Flori din Grădina Maicii Domnului”, Cuviosul Paisie Aghioritul, Ed. Evanghelismos, 2004

Parintele Tihon (Papa Tihon) a fost unul dintre duhovnicii cu viata sfanta ai secolului trecut, care s-au nevoit in Sfantul Munte Athos. A fost parintele duhovnicesc al Parintelui Paisie Aghioritul,  nevoindu-se pentru cea mai mare parte a vietii la Chilia Sfanta Cruce, ce apartine de Manastirea Stavronikita. Parintele Tihon a fost cel care, in data de 11 ianuarie 1966, l-a imbracat pe parintele Paisie Aghioritul in Schima Mare.

29
dec.
14

Irodul de astazi, pruncii de maine

Irodul de astazi, pruncii de mainePe 29 decembrie facem pomenirea celor 14.000 de prunci ucisi din porunca lui Irod.

Nasterea unui copil este intotdeauna o mare bucurie pentru o familie, o minune vizibila prin care se poate vedea rodul dragostei ce exista intre cei doi. Copilul poate fi sprijin, ajutor, implinirea visurilor avute; sau mai mult decat atat, prilejul de a invata sa ne jertfim, sa slujim si sa iubim.

Pentru a creste un copil asa cum este bineplacut lui Dumnezeu este nevoie sa-l crestem in dragoste, dar dupa cum spunea si Pr. Vasile Gavrila: „Copilul nu are nevoie numai de dragostea parintilor, ci si de dragostea dintre ei”.

Bucuria, nevinovatia copilariei si dragostea cu care te imbratiseaza un copil sunt bogatia fara de pret pe care o are un parinte. Chiar si sarac, se simte ca un rege in casa lui; traieste iubind si daruind, se jertfeste nadajduind…

Cu mare mahnire in suflet aflu din presa si marturisiri ca exista oameni care s-au impotrivit unei asemenea bucurii. Bineinteles ca au avut o scuza, dar nu este suficient pentru a te indreptati in fata oamenilor si a lui Dumnezeu!

Oare Irod nu a avut o scuza pentru ca a omorat 14000 de prunci?… I-a fost teama sa nu-si piarda regatul, si a recurs la acest masacru fara scrupule. Nu i-a fost mila, a ordonat uciderea lor orbit de putere. Nu acelasi lucru fac si cei ce avorteaza?… „Vor sa-si traiasca viata spun, „a fost o greseala”!

Cum pot sa fiu atat de linistit cand stiu ca pe aceasta moarte eu imi construiesc „fericirea”? Cum pot ucide un prunc atat de nevinovat si curat, singurul lui pacat fiind faptul ca a venit cand nu era asteptat! Sau mai bine zis, cautam sa-l ucidem inainte de a ne uita in ochii lui si a-i spune: „Tu esti de vina! Eu doar am vrut sa-mi traiesc dragostea…”

Poate ca pentru Irod a fost o intamplare nefericita faptul ca Hristos s-a nascut atunci, pe vremea domniei lui. A incercat sa indrepte aceasta „greseala” prin crima, dar singurul lucru pe care l-a reusit a fost sa ramana in istorie ca un ucigas fara mila, obsedat de putere. A omori pe cineva care ti-a facut rau, iar tu orbit de suferinta nu ti-ai mai putut pastra mintea limpeda, se poate intampla, dar prin pocainta poti avea si iertarea lui Dumnezeu; un copil mic, nevinovat si bucuros ca traieste, cum il poti omori?…

Se cauta tot felul de motive stiintifice prin care sa-si linisteasca constiinta cei ce recurg la avort pentru a-si „continua” viata. Saracii… Oare nu traiesc dupa aceea intr-un iad ce nu-i lasa sa fie oameni normali? Nu sunt distrusi pe viata, fara a putea sa uite crima facuta? Au impiedicat un suflet sa se bucure de viata, l-au jertfit ca sa ramana regi peste o impresie falsa de stapanire.

Nu numai doctorul care face avortul are mainile pline de sange, ci si parintii ce cu usurinta decid soarta unui suflet! Doctorul este asemenea soldatului care a primit ordin de la Irod pentru a ucide, nu are importanta ce crede, trebuie sa execute!…

Mi se sfasie inima de durere ca in timp ce pomenesc la Sfanta Proscomidie, nu pot scoate particica si pentru aceste suflete (deoarece numai cei botezati pot fi pomeniti in cadrul Sfintei Liturghi, eu ii pomenesc in putina rugaciune personala). Raman suflete chinuite de lipsa rugaciunii noastre, de dragostea noastra si de uitarea celor mai multi dintre noi… Vai mamei si tatei care vor fi judecati de sufletele copiilor ce i-au refuzat!!! Caci dupa cum marturisea un Parinte, nu Hristos ii va judeca pe acestia, ci vor sta in fata copiilor lor dand socoteala.

Daca este adevarat ca in Romania se fac aproximativ un million de avorturi pe an, suntem mai rai decat Irod! Suntem mai vinovati decat el, caci nu a stiut cine este Hristos, dar noi stim! El nu putea trai fara putere, noi nu putem sa traim fara placere! Vai noua!!!

Sufletul apare in clipa in care viata incepe prin fecundatia produsa si oricat de mic ar fi embrionul, se aud bataile inimii cu aceeasi intensitate ca si dupa nastere. Primul organ care se dezvolta va fi inima, primul simt-auzul; pentru a creste traind dragostea ce-o poate cunoaste prin cuvantul auzit. Un suflet mic ce vrea sa cunoasca, sa traiasca, sa iubeasca…

Nu exista cuvinte prin care sa descrii suferinta, nu exista scuze pentru a-ti motiva decizia, nu exista putere care sa-ti dea dreptul sa ucizi! Singurul lucru pe care-l avem este libertatea de a decide, pentru noi si nu pentru altii! Ne mantuim prin jertfa noastra, nu prin jertfa altor suflete!…

„Asa zice Domnul: „glas se aude in Rama, bocet si plangere amara. Rahila isi plange copiii si nu vrea sa se mangaie de copiii sai, pentru ca nu mai sunt” (Ierem. 31, 15). Sa plangem toti, caci numai lacrima mai poate stinge vapaia iadului, lacrima plina de pocainta…”

29
dec.
14

Sfintii 14.000 de prunci ucisi de Irod

Sfintii 14.000 de prunci ucisi de IrodSfintii 14.000 de prunci ucisi din porunca lui Irod sunt cinstiti de Biserica pe 29 decembrie. Din Scriptura aflam ca magii, sosind la Ierusalim, nu au mai vazut steaua care ii calauzise pana in cetatea sfanta si atunci au inceput sa intrebe unde se afla regele iudeilor.

In vremea aceea, regatul evreu era condus de Irod. Acesta a fost proclamat rege de stapanitorii romani, impotriva vointei poporului evreu. Vestea ca s-a nascut un nou rege l-a tulburat. Din acest motiv ii convoaca pe arhierei si carturari pentru a-i interpreta profetiile legate de nasterea lui Mesia. Acestia ii vestesc ca Mesia se va naste in Betleem, conform profetiei lui Mihea.

Irod, orbit de patima puterii lumesti si crezand ca noul nascut ii va lua stapanirea, va cauta sa-l ucida. Spun orbit pentru ca un prunc era incapabil sa ameninte. Ii cheama pe magi „in ascuns” ca sa afle cand s-a aratat pe cer steaua care i-a calauzit, pentru a identifica varsta Pruncului. Irod ii va trimite pe magi la Betleem, ca urmare a discutiei avute cu carturarii evrei. Insa, ca unealta a diavolului, el ii roaga pe magi ca atunci cand Il vor gasi pe copil sa-i dea si lui de veste spre a merge la el sa I se inchine. Dar prin acest indemn, Irod devine o persoana care ii calauzeste pe magi pe drumul cel bun. Nu este singurul caz cand o unealta a diavolilor devine un instrument prin care se implinesc planurile divine.

Magii parasesc Ierusalimul si conform indemnului primit si calauziti de stea, ajung la Betleem, in locul unde se afla Pruncul. Cad la pamant, I se inchina Dumnezeului intrupat si Ii daruiesc aur, smirna si tamaie.

Dupa adorarea Pruncului, magii au primit in vis vestea de nu se mai intoarce pe la Irod. Au ocolit Ierusalimul, intorcandu-se pe o alta cale in tara lor. In acelasi timp, un inger ii vesteste lui Iosif sa ia Pruncul si mama Lui (Matei 2, 13) si sa plece in Egipt, pentru a-L feri de uciderea pe care avea sa o aduca porunca lui Irod.

Cand Irod observa ca a fost inselat de magi, porunceste sa fie ucisi toti pruncii mai mici de doi ani din Betleem si din jurul acestui oras. De fapt, magii de la rasarit nu l-au inselat pe Irod dupa cum marturiseste Sfantul Nicolae Velimirovici. Ei nu-i fagaduisera nimic. Evanghelia spune: Iar ei ascultand pe rege au plecat. (Matei 2:9). Dar Irod era obisnuit ca oricine ii asculta voia lui sa i-o implineasca negresit. Din acest motiv el a socotit ca magii l-au inselat pentru ca nu s-au intors la Ierusalim ca sa-i dea informatii despre Pruncul cel sfant.

Crima pruncilor mai mici de doi ani din Betleem si din jurul acestui oras a fost descoperita de prorocul Ieremia prin cuvintele: „Glas in Rama s-a auzit, plangere si tanguire multa. Rahela isi plange copiii si nu voieste sa se mangaie pentru ca nu mai sunt” (Ieremia 31, 15).

Sunt Parinti care afirma ca diavolul cunostea ca Fiul lui Dumnezeu se intrupase, dar nu Il identificase. Duhurile rele se folosesc de pofta de a ucide a lui Irod, pe care o implinise chiar si in cadrul propriei sale familii si cauta sa-L ucida pe Hristos din frageda copilarie. Irod credea ca prin crima sa va avea parte de o domnie netulburata, in vreme ce diavolul cauta sa-L ucida pentru a nu se implini lucrarea de mantuire a omului.

Uciderea acestor prunci ne arata in ce lume venise Mantuitorul. O lume atat de robita de pacat, incat crima se rasfrange si asupra vietii celor nevinovati. Pe de alta parte, chiar Mantuitorul ne spune despre Sine ca nu a venit sa aduca pace, ci sabie (Matei 10, 34), aratand prin aceste cuvinte ca intruparea Sa va intari lucrarea demonilor spre prigonirea celor ce-I slujesc Domnului pana la sfarsitul chipului acestei lumi.

Dupa ziua in care praznuim nasterea Domnului facem pomenirea martirilor si mucenicilor: pe 27 decembrie a Intaiului Mucenic si Arhidiacon Stefan, pe 28 decembrie a celor 20.000 de mucenici arsi in Nicomidia si pe 29 decembrie a celor 14.000 de prunci din Betleem si imprejurimi ucisi de Irod. Acest fapt denota ca Mantuitorul Se indreapta spre jertfa de la inceputul vietii Sale pamantesti. Cu alte cuvinte, nasterea Domnului poarta in ea samanta Crucii si a Invierii Sale.

29
dec.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-12-29

Sfinţii 14 de mii de prunci ucişi de Irod şi pomenirea Cuviosului Marcel, egumenul mănăstirii Neadormiţilor

Evanghelia de la Matei
(II, 13-23)

ar după ce au plecat magii, iată îngerul Domnului i se arătă în vis lui Iosif, zicând: „Ridică-te, ia Pruncul şi pe maica Sa şi fugi în Egipt şi stai acolo până când îţi voi spune eu, fiindcă Irod vrea să caute Pruncul ca să-L omoare“. Şi ridicându-se Iosif, i-a luat în timpul nopţii pe Prunc şi pe maica Sa şi a plecat în Egipt. Şi au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se plinească cuvântul spus de Domnul prin profetul ce zice: Din Egipt L-am chemat pe Fiul Meu. Iar Irod, văzând că fusese amăgit de magi, s’a mâniat foarte şi, trimiţând, i-a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi’n toate hotarele lui, de doi ani şi mai în jos, după timpul pe care îl aflase de la magi. Atunci s’a plinit cuvântul spus prin Ieremia profetul: Glas în Rama s’a auzit, plângere şi tânguire multă, Rahela-şi plânge copiii şi nu vrea să se mângâie, pentru că nu mai sunt. După moartea lui Irod, iată îngerul Domnului i s’a arătat în vis lui Iosif, în Egipt, zicându-i: „Ridică-te, ia Pruncul şi pe maica Sa şi mergi în ţara lui Israel, căci au murit cei ce căutau viaţa Pruncului“. Iar el, ridicându-se, a luat Pruncul şi pe maica Sa şi a venit în ţara lui Israel. Şi auzind că Arhelau domneşte în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, s’a temut să meargă acolo şi, luând poruncă prin vis, s’a dus în părţile Galileii. Şi a venit şi a locuit în oraşul numit Nazaret, ca să se plinească ceea ce s’a spus prin profeţi, că Nazarinean Se va chema.
29
dec.
14

Apostolul Zilei : 2014-12-29

Sfinţii 14 de mii de prunci ucişi de Irod şi pomenirea Cuviosului Marcel, egumenul mănăstirii Neadormiţilor

Ap. Evrei 8,

7-13

F-150x150raţilor, dacă (testamentul) cel dintâi ar fi fost fără de prihană, nu s-ar mai fi căutat loc pentru al doilea; ci Dumnezeu îi mustră şi le zice: «Iată vin zile, zice Domnul, când voi face, cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda, testament nou, nu ca testamentul pe care l-am făcut cu părinţii lor, în ziua când i-am apucat de mână ca să-i scot din pământul Egiptului; căci ei n-au rămas în testamentul Meu, de aceea şi Eu i-am părăsit – zice Domnul. Că acesta e testamentul pe care îl voi face cu casa lui Israel, după acele zile, zice Domnul: Pune-voi legile Mele în cugetul lor şi în inima lor le voi scrie, şi voi fi lor Dumnezeu şi ei vor fi poporul Meu. Şi nu va mai învăţa fiecare pe vecinul său şi fiecare pe fratele său, zicând: Cunoaşte pe Domnul! – căci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare al lor; căci voi fi milostiv cu nedreptăţile lor şi de păcatele lor nu-Mi voi mai aduce aminte». Şi zicând: «Nou», Domnul a învechit pe cel dintâi. Iar ce se învecheşte şi îmbătrâneşte aproape este de pieire.



Blog Stats

  • 323.714 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte