Arhivă pentru 31 decembrie 2014

31
dec.
14

La Multi Ani 2015 !!!

welcome-2015-wallpaper-2

Vă mulțumesc tuturor celor care mi-ați fost alături în anul 2014 și îmi exprim optimismul că și în 2015 o să fiți în continuare alături de mine și articolele publicate să fie la înălțimea asteptărilor.

Faptul că vă am cititori și într-un număr așa de mare este o onoare mare pentru mine dar și o obligație de a continua să public articole de o calitate bună.

Untitled12Top Views by Country for 365 days ending 2014-12-31 (Summarized)

Acum la cumpăna dintre ani vă adresez îndemnul să veghem cum petrecem timpul înaintea Domnului. Căci negreşit vom muri şi ne va cere socoteală ce-am vorbit în fiecare clipă si ce-am gândit şi ce-am lucrat.

Fie ca acest an calendaristic să deschidă o filă nouă în conştiinţa oamenilor, ca aceştia să înţeleagă că în viaţa asta nu contează câţi ani trăieşti, dar cum îi trăieşti pentru Domnul şi aproapele, că avem zile limitate pe pământ, care însă trebuie trăite cu folos spre moştenirea vieţii veşnice.

Aceasta v-o spun pentru Anul Nou! Să mulţumim Preasfintei Treimi şi Preacuratei Maicii Domnului, care mijloceşte pentru toată lumea, că ne-a învrednicit să mai trecem un an. Să ne hotărâm în inima noastră să punem început bun şi să petrecem de aici înainte cu Dumnezeu, creştineşte. Să ne împăcăm cu Dumnezeu mai înainte de a ne răpi moartea. Amin!

Fie ca Cel de Sus să ne ajute în a desluşi partea bună de cea rea, lumina de întuneric, cele omeneşti de cele dumnezeieşti.

Dumnezeu să vă binecuvânteze !

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

31
dec.
14

Anul Nou la curtea domneasca

Anul Nou la curtea domneasca Obiceiurile legate de masa din ziua de Anul Nou la curtea domneasca sunt relatate de Anton-Maria del Chiaro, secretarul domnitorului Constantin Brancoveanu:

„La 1 ianuarie, sarbatoare la ortodocsi fiind Sfantul Vasile, daca vreunul din comeseni stranuta la masa, i se aduce indata un pahar de vin si pe deasupra i se da o bucata de postav fin si una de atlas ca sa-si faca anteriu si haina de desubt. Stranutul trebuie sa fie firesc, nu starnit anume cu tutun sau altceva caci daca ar fi asa, in loc sa primeasca daruri, acel boier ar fi luat in ras de toti ceilalti. Dar daca stranuta domnul, atunci marele vistier este silit sa daruiasca un brocart de aur pentru o haina. In aceeasi zi se mai obisnuieste a se face si o alta ceremonie foarte curioasa, care aduce multa veselie nu numai domnului, ci si comesenilor lui. Pentru incheierea ospatului este adusa o placinta mare facuta din foite de aluat si in care au fost bagate cu mestesug, in locuri diferite, cincizeci de ughi sau techini si inca si diferite bilete, asemanatoare cu cele de loto, avand scrise pe ele cateva cuvinte aratand un semn bun sau rau in acea zi de inceput de an.

Si astfel, cand domnul imparte placinta, unuia ii cade vreun ban de aur, altuia vreun bilet, al carui cuprins trebuie sa fie citit cu glas tare de boierul caruia i-a cazut din intamplare, ca de pilda: betie, ingamfare, prefacatorie sau fatarnicie, pretentii la tron si aceasta ii inveseleste nespus de mult pe toti, cu atat mai mult, cu cat domnul se foloseste de acest prilej pentru a spune vreo vorba de duh ca sa sporeasca veselia. Aceleasi ceremonii se petrec si la masa doamnei, unde, cum am mai spus, se afla sotiile boierilor comeseni ai domnului. Dupa ce s-au sfarsit serbarile solemne si salvele de tunuri si muschete, soldatii pleaca, fiecare companie urmandu-si steagul pana la casa stegarului sau. Masa insa urmeaza cu tot mai mare veselie, sporita mereu de belsugul vinurilor celor mai bune, intre care, in timpul domnului Constantin Brancoveanu se serveau din belsug cele mai alese bauturi pe care le produce intreaga Europa. Mancarile sunt foarte multe si bine gatite dupa moda nemteasca, frantuzeasca sau italieneasca.

Cand se schimbau felurile de mancare, farfuriile se puneau una peste alta cat era masa de lunga, incat se facea un edificiu asa de inalt, ca boierii comeseni, chiar stand in picioare, cu prilejul inchinarilor de care am amintit, nu se putea vedea dintr-o parte in alta a mesei. Dar acest obicei a fost parasit in vremea mea, pentru a inlatura orice neplaceri. Am observat, cu mare inaltare a sufletului, ca nu era zi in care domnul sa nu trimita de la masa sa vreun fel de mancare celor carora le voia binele si mai ales strainilor, care, pe langa aceasta, mai primeau si altele de la boieri, precum si cateva sticle de vin bun.”

31
dec.
14

Anul Nou in credinta populara

Anul Nou in credinta populara Anul Nou (Sanvasaiu sau Craciunul Mic) este mai mult o sarbatoare laica decat una religioasa. Ea marcheaza trecerea in noul an civil (anul nou bisericesc incepe la 1 septembrie), fiind si ziua de praznuire a Sfantului Vasile cel Mare. In aceasta perioada se intalnesc mai multe obiceiuri populare, avand, in general, caracter distractiv sau de urare, dar implicand si traditia romaneasca, mai veche sau mai noua.

Innoirea anului contine in sine ideea perfectiunii inceputurilor, a beatitudinii varstei de aur. De aceea este asteptata cu bucurie. Romanii considera ca exista o corespondenta intre „imbatranirea anului” si varsta sfintilor din calendar. Cei sarbatoriti la sfarsitul anului sunt mosi (Mos Andrei, Mos Nicolae, Mos Craciun), iar cei serbati la inceput sunt considerati tineri (Sfantul Vasile).

Romanii au adoptat calendarul nou (statul, in 1919; biserica, in 1924), dar cred ca „timpul merge tot pe vechi”, cand se refera la dezvoltarea plantelor si rodul gradinilor. Pe langa calendarul civil, ei respecta cu destula strictete sarbatorile din calendarul bisericesc si interdictiile acestuia (sarbatorile, postul, desfasurarea nuntilor in anumite perioade). Dar alaturi de aceste calendare, si-au facut un calendar popular, „al babelor”. De acesta tin muncile campului, obiceiuri si sarbatori populare, practici magice, etc. De aceea, nu se poate vorbi decat la nivel formal despre un singur calendar. In realitate, exista diferite grupuri care au diferite calendare; mai ales daca ne referim la calendarul popular. Dar si in cazul orasenilor putem vorbi despre calendare diferite. Cel civil tine de activitatile sociale, de relatia cu statul si cu institutiile sale. Cel bisericesc tine de viata spirituala, de credinta. Cel popular tine de viata privata si/ sau comunitara.

Datele de renovare a timpului sunt legate, in conceptia romanilor, de anumite sarbatori. Insa adevarata innoire a timpului are loc la Anul Nou. Cercetatorii vad in obiceiurile populare care se desfasoara in aceasta perioada ritualuri de renovare simbolica a lumii, de alungare a spiritelor rele, sau de divinatie; un complex de ceremonii si superstitii, care fac din aceasta perioada a anului una dintre cele mai bogate in datini populare – o perioada de trecere intre doua cicluri de vegetatie sau de munci, al carei prag il constituie Anul Nou.

Asa cum Craciunul este dominat de colinde, Anul Nou este marcat, in comunitatea romaneasca, de urarea cu plugusorul, cu sorcova, cu buhaiul, vasilca si jocurile mimice cu masti de animale sau personaje taranesti. Sunt obiceiuri care inca se pastreaza. Poate datorita caracterului lor spectacular, sau pentru prilejul de a petrece pe care-l ofera comunitatii; pentru castigul pe care-l au cei ce le practica, sau pentru darul comuniunii (a intregii comunitati, dar si a cetei deja formate pentru obiceiurile de Craciun).

Remarcam ca nici de Anul Nou nu lipsesc colindele. Ele insa vestesc aceasta sarbatoare si contin urari pentru noul an. Am intalnit in Maramures si colinde crestine, care contin indemnuri morale si sfaturi. Acum, ca si la Craciun, este obiceiul de a trimite si primi felicitari scrise, cu urari pentru Noul An; mai recent, chiar pe e-mail.

Fetele incearca, prin diferite practici, sa vada cum si unde le vor fi dragutii. Vrajitoarele fac vraji din cele mai recunoscute. Unii privegheaza, cu credinta ca vor afla locuri pline de comori. Altii, sperand sa vada cerurile deschizandu-se. Mai demult se facea calendarul de ceapa, pentru a vedea cum va fi anul viitor, din punct de vedere al recoltelor si vremii.

Cea mai tinuta sarbatoare este insa Revelionul. Fie in familie, fie cu prietenii, fie la vreo cabana, sau la marile revelioane organizate de autoritatile administrative, romanii petrec cu joc, mancare si bautura. La miezul noptii, la cumpana dintre ani, ciocnesc un pahar cu sampanie, aprind artificii, sau pocnesc; nu din bici, cum era odata obiceiul, ci cu petarde.

Cele mai raspandite obiceiuri populare sunt jocurile mimice, in care predomina mastile de animale. Ele pot fi impartite in mai multe categorii (1): a) turca, bourita si cerbul; b) brezaia; c) capra, camila, cerbutul si malanca; d) jocuri cu mare desfasurare, cu numeroase masti si personaje travestite. Acestora poate ca ar trebui sa le adaugam strutul, pe care l-am vazut in obiceiurile dobrogene, in ultimul timp.

In toate jocurile de tip turca, brezaie, capra, recuzita centrala este capul de animal cu cioc clampanitor, facut din lemn si jucat de un flacau. Intre capra, turca si brezaie exista foarte multe asemanari. Uneori, ele se identifica. Difera numai denumirea, in functie de zona in care se practica.

Denumirea de capra este specifica zonei Moldovei. Caprele din Moldova, cu bot de lemn clampanitor, au specifice coarnele mai mici si mai putin impodobite decat in restul tarii. Ele sunt acoperite cu covoare sau macaturi si uneori poarta pe spinare o fasie cu clopotei. Caprele danseaza impreuna cu ursul dansuri grotesti. Celelalte personaje mascate care le insotesc prezinta adesea scene comice, cu aluzie la comunitate, sau la evenimente actuale Chiar si pe vremea comunismului, se facea aluzie la regim si la conditiile de trai.. In mod traditional, capra joaca in mijloc, fiind inconjurata de celelalte masti, dupa cantarea la fluier, sau la strigaturile flacailor care au sarcina de a o juca.

In zona Transilvaniei, capra poarta denumirea de turca. In zona Hunedoarei turca se numeste si cerb sau cerbut. Capul turcii are specifice doua coarne inalte, impodobite cu beteala, panglici si clopotei. Uneori este impodobita cu fasii lungi si multicolore de panza sau, mai nou, de hartie colorata. Se spune ca turca era jucata de oamenii insurati. Flacaii se temeau sa o joace, caci se credea ca pentru sase saptamani se departeaza de ei ingerul cel bun si sunt lasati in voia celui rau.
________________________________________
1. M. Pop, Obiceiuri traditionale romanesti, Ed. Excelleus Univers, Buc., 1999
________________________________________

In ziua de Anul Nou, turca „moare”. Este „impuscata” de un fecior, „inmormantata” de „popa” si bocita de „preoteasa” (2). Fireste, toti, feciori mascati. Apoi este „inmormantata”; masca se asaza cu capul in jos, pana ce se termina „pomana” (ospatarea feciorilor de catre fete). Apoi feciorii impart turca, fiecare luand bucata pe care a dat-o cand a fost facuta (3). Repertoriul turcii era foarte vast. Continea si cate 15-20 de cantece, necesitand repetitii indelungate. La aceste repetitii participau si copiii, pentru a putea prelua obiceiul, in viitor (4).

In zona Munteniei, capra poarta denumirea de brezaie. Jumatate om si jumatate dobitoc, pare a fi „o fiinta razletita din stravechile coruri bahice” (5) si cea dintai masca a teatrului popular romanesc.

Insotita de mos, baba si alte personaje mascate, prezinta diferite scene comice. In zona Muscelului, are cap de lup, barza, vulpe, caine, cocos sau vultur. Glumeste, canta, ii inveseleste pe batrani, ii sperie pe copii, da ghes tinerilor.

In Bucovina, capra se numeste malanca, inchipuind o pereche de batrani. Casele gospodarilor trebuie sa fie curate, caci pe celelalte le murdareste „mosneagul” cu funingine. Oricum ar fi ea numita, reprezinta tot un fel de capra. Cu capra se umbla de la Craciun pana la Boboteaza. Mai demult umba o ceata, formata din 15-20 de feciori. Acum umbla si cate 2-3 barbati, chiar si casatoriti. In zilele noastre capra se poate vedea nu numai in curtile gospodarilor, ci si in pietele oraselor, in tren, in gari; umbla dintr-o localitate in alta, pentru a castiga bani si a-i delecta pe oameni.

Caprele dansau impreuna cu „Ursul” dansuri grotesti, iar mascatii improvizau unele scene comice traditionale. In zilele noastre, in Moldova, acolo unde se joaca Ursul, acesta este un joc de-sine-statator. Ursul joaca indemnat de ursar, in ritmul tobelor si al fluieraturilor.

Ceata este completata de alti mascati: „mosi”, „babe”, „domnisoare”, etc. Toti, flacai din sat. Mastile sunt confectionate din carpe, blanuri de oaie, de iepure; costumele din haine vechi; recuzita-obiecte casnice demodate, bate, etc. In Bucovina, „mascatii” se dau pe fata cu funingine si se impodobesc cu pene. In Maramures se pot intalni cete de „draci”, care, in zanganitul talangilor care le sunt agatate de costumul din blana, salta pe ulite dupa colindatori.

In zilele noastre exista mai multe obiceiuri specifice fiecarui tinut, de Anul Nou. In Moldova se intalnesc cele mai multe datini la aceasta sarbatoare. Toate sunt „puse in scena” de ceata de feciori. Mai deosebiti sunt „Imparatii”din Bosanci, judetul Suceava, cu costume alcatuite din pene colorate. Ei joaca diferite jocuri si ureaza gazdelor, la sfarsit. „Caiutii” sunt un obicei specific judetului Botosani. Ceata, mai mica sau mare, in functie de varsta participantilor, colinda din casa-n casa, jucand in ritmul fluieraturilor si strigaturilor, precum si al muzicii, daca isi permit flacaii mai mari sa o plateasca. Costumul include un cap de cal din lemn, impodobit cu peteala si hartie colorata. Acesta i-a facut pe specialisti sa vada in acest obicei reminiscenta unui stravechi ritual hipic.

Un obicei unic in tara se desfasoara in Bucovina, la Anul Nou. Este vorba despre bungheri. Costumati in uniforme militare asemanatoare celor ale generalilor austrieci, ei joca in cerc si striga strigaturi de joc si licentioase. Sunt acompaniati de instrumente de suflat si tobe, in ritmul Arcanului, dans specific acestei zone.

In Moldova se intalneste dansul Arnautilor, a caror sosire o anunta sunetul de zurgalai, tobe si trompete. Ei sunt imbracati in costume populare si poarta peste camasa o naframa din borangic sau un servet pe care sunt prinse margele. Deasupra poarta o flanela rosie. Pe cap au caciula impodobita cu margele si bucatele de oglinda. Poarta si fusta cu zdrente, de cele mai multe ori rosie sau albastra, opinci cu zurgalai, itari albi si buzdugan impodobit in mana. Joaca pe la case „Ieseasca”, pe melodia unei fanfare pe care o tocmesc special pentru acest moment.
________________________________________
2. O. Buleoiu, Folclorul de iarna, si poezia pastoreasca, Ed. Minerva, Buc., 1979, p. 168

3. T.Pamfile, Op. cit., p. 370 si urm.

4. N.Cojocaru, Cantece, obiceiuri si traditii populare ramanesti, Ed. Minerva, Buc, 1984, p.39

5. P. Caraman, Substaratul vital al sarbatorilor de iarna la romani si slavi, Inst. de arte Graf.Presa…,Iasi 1981, p. 201
________________________________________

Ca teatru popular se intalnesc Jienii (Banda Jienilor, Jienia sau Haiducii) si Banda lui Bujor. Variantele existente ale acestui teatru popular pornesc de la renumele pe care l-au avut haiducii in popor si de la legendele care s-au creat in jurul faptelor lor de vitejie. In prezent, acest tip de teatru popular aproape ca a disparut. Am mai vazut totusi, sporadic, unele trupe in Moldova si Dobrogea.

Un obicei general, practicat de romani cu prilejul Anului Nou, este Plugusorul. Obicei agrar, cu adanci radacini in spiritualitatea romaneasca, plugusorul este o colinda; o colinda agrara declamata, cu elemente teatrale, avand ca subiect munca depusa pentru obtinerea painii. Plugul, ornat cu hartie colorata, panglici, servete, flori, pe care se punea, eventual, si un brad, era o prezenta nelipsita in cadrul acestei colinde. Acum este, mai mult, o prezenta simbolica, in cadrul uraturilor care li se adreseaza oficialitatilor.

Plugusorul se recita din casa-n casa in Ajunul Anului nou, seara, sau pana in dimineata Anului Nou. Era practicat de copii sau adolescenti, ca si acum. Dar se spune ca, mai demult, il practicau numai barbatii in puterea varstei. Izolat (in judetele Botosani si Galati) este consemnata si prezenta femeilor in ceata. In general, se practica in cete mici, de 2-3 insi. Mai demult, se ura si in cete mai mari, care isi alegeau un vataf. Recitarea textului este insotita de sunetul clopoteilor, al buhaiului si de pocnetul bicelor. In scenariile mai complexe ale obiceiului apar si instrumente muzicale (fluier, cimpoi, toba, cobza, vioara), dar si pocnitori si puscoace, care amplifica atmosfera zgomotoasa in care se desfasoara obiceiul.

Unii cercetatori leaga obiceiul de inceputul primaverii, cand se sarbatorea, mai demult, Anul Nou. Odata cu stabilirea datei acestuia la 1 ianuarie, se presupune ca a migrat si obiceiul. Ca rasplata, colindatorilor li se dadeau colaci, fructe, bani, carnati, pentru care se multumea.

In prezent, plugusorul este mult utilizat pentru felicitarea autoritatilor si intens mediatizat, ca si majoritatea obiceiurilor de iarna. Pe la case, in sate si la orase, se practica in cete mici, de copii, pana in dimineata Anului Nou. In unele locuri se mai practica Plugul cel mare, cu plug tras de boi sau purtat de flacai. Dar in Moldova, Muntenia si Nordul Dobrogei acesta a fost inlocuit de buhai.

In dimineata Anului Nou, ca o continuare a Plugusorului, copiii umbla cu semanatul. Ei arunca seminte de grau, porumb sau orez prin case si peste oameni. Rostesc o urare scurta prin Bucovina („Sanatate! Anul Nou!”), primind in schimb bani, fructe, nuci, colaci. Mai recent insa s-a generalizat formula de la Sorcova, prezenta, initial, in centrul Moldovei: „Sa traiti/ Sa-nfloriti/ ca merii, / ca perii, / In mijlocul verii, / ca toamna cea bogata / De toate-ndestulata!”(6).

Alta forma de colind de Anul Nou este Sorcova. Mai demult, la Sfantul Andrei se puneau in apa, la inflorit, ramuri de mar, par sau visin. Cu ele se colinda din Ajun, pana in dimineata zilei de Sfantul Vasile. Astazi acestea sunt inlocuite cu sorcove facute din flori de hartie colorata, ornate cu beteala. Obiceiul este practicat de copii, care intra in casa si le lovesc, pe rand, pe gazde, cu sorcova, recitand formula. Prin Buzau, Prahova, Arges, Teleorman si Olt se colinda mai intai la fereastra, spre a le destepta pe gazde.

Pocniturile din bici si din paraitoare (mai nou, petardele) se spune ca sunt menite a alunga spiritele rele. Pe de alta parte, Anul Nou este un prilej de efectuare a actelor magice si pronosticurilor.
________________________________________
6. text cu circulatie curenta in Moldova, Bucovina dar si in alte regiuni ale tarii
________________________________________

In aceasta noapte se spune ca se deschid cerurile. Iar cui privegheaza si le vede deschise, i se va da orice va cere. Se spune ca animalele vorbesc, povestind tot ce au facut in timpul anului. Se mai spune ca asa cum e omul la Anul Nou va fi tot anul (vesel sau trist). Mai demult, se ungea cu untura si carbune de tei pe la ferestrele si usile grajdului, ca sa nu intre strigoaicele, sa strice vitele (7). Se punea busuioc, cercei sau salba la parul de la gard, pe casa sau pe claile de fan. Se spunea ca daca in dimineata Anului Nou vei gasi obiectul rourat, e semn de noroc. (8) Inca si acum se mai face placinta cu ravase, pe care se scriu calitati sau diferite trepte de bogatie.

Pentru a afla viitorul, oamenii practicau Vergelul. Se adunau la o casa si intr-un ciubar cu apa ne-nceputa puneau fiecare dintre cei prezenti cate un semn (cutit, inel, cercel, cheita). Un baiat de 10-13 ani era randuit sa le scoata pe acestea din apa, in vreme ce vergelatorul (un om bun de gura) ura noroc de Anul Nou si de sarbatorile mai insemnate de peste an. In unele parti, la Vergel participa oricine dorea. In altele, numai fetele, spre a-si ghici ursita.

Dar existau si multe alte practici prin care fetele aflau cu cine se vor marita. Fiind, in cea mai mare parte, de domeniul trecutului, si pentru ca nu avem reprezentari vizuale ale lor, am considerat ca e util doar sa le amintim in acest studiu.

Din cele mentionate pana acum, ne-am dat seama ca Anul Nou este sarbatoarea cu cele mai putine datini crestine. Dar este si noaptea in care, in manastirile din Romania, este obiceiul de a se face priveghere si slujba de toata noaptea. A doua zi, de Sfantul Vasile, se citesc Molitfele pentru dezlegare de lucrarile diavolesti si rugaciuni de binecuvantare a anului care incepe.
________________________________________
7. G. Poboran, op. cit., p. 60

8. Fl. Marian, Op.cit., p. 101
________________________________________


Din volumul Dr. Iuliana Bancescu, OBICEIURI TRADITIONALE DIN ROMANIA. SARBATORI IN IMAGINI., album editat de Centrul National pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale, Bucuresti, 2006 (Colectia Traditii)

31
dec.
14

Revelionul

Revelionul„Revelion” este un termen care vine din limba franceza, réveillon, un derivat de la réveil. La inceput, acest cuvant era folosit pentru masa care avea loc in noaptea de Craciun. Cu timpul, cuvantul „revelion” a ajuns sa fie folosit pentru orice masa luata noaptea tarziu. In dictionarul de neologisme al paharnicului Const. Stamati, aparut la Iasi, in 1851, prin „revelion” se intelegea „cina dupa bal, mai ales la anul nou”, deci nu numai la sfarsitul anului civil. Astazi, cuvantul „revelion” desemneaza petrecerea care are loc in noaptea de 31 decembrie.

Revelionul – Ingropatul Anului Vechi

Profesorul universitar Ion Ghinoiu sustine ca Revelionul nu este altceva decat un ceremonial funerar al antichitatii geto-dace ocazionat de moartea si renasterea simbolica a primului zeu al omenirii, Anul. Astfel, stingerea luminilor in noaptea de Revelion ar semnifica intunericul si haosul desavarsit provocate de moartea divinitatii, iar aprinderea luminilor ar simboliza nasterea divinitatii. Incepand cu 1 ianuarie am ajunge sa vorbim de un an intinerit. Ion Ghoniu sustine ca ideea innoirii timpului supravietuieste si in Calendarul popular unde Dragobete, Sangiorz sunt tineri si sarbatoriti in prima parte a anului, in vreme ce la finele anului sunt sarbatoriti batranii: Mos Nicolae, Mos Ajun, Mos Craciun.

Te Deum la cumpana anilor

De cativa ani a devenit o traditie ca la trecerea dintre ani, in bisericile ortodoxe sa se oficieze o slujba de multumire adresata lui Dumnezeu, slujba ce poarta denumirea de „Te Deum”. Aceasta denumire vine de la imnul „Te Deum Laudamus…”, care inseamna „Pe Tine, Dumnezeule, Te laudam…”. In cadrul acestei slujbe se rostesc rugaciuni de multumire pentru anul care a trecut, dar si de cerere pentru anul care urmeaza.

31 decembrie in trecut

Tinand seama de faptul ca in trecut oamenii plecau in dimineata zilei de 1 ianuarie spre biserica, pentru a praznui Taierea imprejur cea dupa trup a Domnului si a-l sarbatori pe Sfantul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, nu putem vorbi de o petrecere de toata noaptea.

Noaptea zilei de 31 decembrie era vreme de colindat, era seara Sfantului Vasile cand se rosteau urari:

„Asta seara-i seara mare
Seara Sfantului Vasile…
Seara Sfantului Vasile
Sa va fie el cu bine
Si noua si Dumneavoastra…
Seara Sfantului Vasile
Sa va fie tot spre bine
La multi ani cu sanatate
S-aiba si plugarii parte…
Sfant Vasile cel frumos
Sa va fie de folos…
Seara Sfantului Vasile
Fie-va, gazde, cu bine
La multi ani cu sanatate
Si spor mare la bucate…
Sfant Vasile intr-ajutor
La multi afli cu sanatate…”

In aceasta noapte nu va indemn sa mancati si sa beti peste masura, caci „Anul iti va merge bine, nu cand tu vei zace beat in ziua cea dintai a lui, ci cand atat in ziua cea dintai, cat si in cea de pe urma, si in fiecare zi tu vei face fapte placute lui Dumnezeu” dupa cum afirma Sfantul Ioan Gura de Aur.

31
dec.
14

Timpul şi vesnicia – predica la Anul Nou a mitropolitului Augustin de Florina

11-manastiri-neamt-in-timpul-iernii1Un nou an răsare la orizontul umanităţii. Ce este un an în comparaţie cu anul care a trecut şi cu anii care vor trece? Este o picătură din ocean.

Un scriitor înţelept, ca să creeze o idee despre timp în comparaţie cu veşnicia, a plăsmuit următoarea imagine. Imaginaţi-vă, zice, un ocean infinit şi deasupra apelor lui zburând o pasăre. Pasărea, după ce descrie cercuri, coboară, ia în pliscul ei o picătură din suprafaţa oceanului, iar apoi fuge şi dispare. După ce trec o mie de ani, pasărea apare din nou, pentru a lua iarăşi doar o picătură din ocean. Imaginaţi-vă, aşadar, realizându-se aceasta continuu; adică, o singură dată la o mie de ani pasărea să ia câte o picătură. Vă întreb: Câte mii – ce zic? -, câte milioane – ce zic? -, câte zeci de milioane de ani, ce ameţitor număr de ani va trebui să treacă până când pasărea va lua până şi ultima picătură din ocean? Pare imposibil lucrul acesta? Nu, nu este. Dacă îi veţi întreba pe matematicieni, vă vor spune că, dacă oceanul rămâne stabil şi nu mai este alimentat cu noi ape (din ploaie, torente, fluvii), cu siguranţă că va veni o clipă, în care pasărea va lua şi ultima picătură a lui. Deci numai oceanul poate fi epuizat, veşnicia însă nu se sfârşeşte niciodată. O, veşnicie!

***

Dimpotrivă, timpul se sfârşeşte, oricât ar părea ca un ocean infinit. Ce perioadă a trecut de la crearea lumii? Pentru că este ştiinţific demonstrat, că odată lumea nu a existat. Nu există nici un om de ştiinţă care să se îndoiască de asta. Materia nu este veşnică. Cândva a apărut, cândva au apărut stelele, cândva a apărut omul, cândva a apărut toată această preafrumoasă lume.

Aşadar, de când a fost creată lumea până astăzi câţi ani au trecut? După Sfânta Scriptură au trecut aproximativ 7500 de ani (5500 până la naşterea lui Hristos + 2000 până astăzi). Hristos prin naşterea Sa împarte timpul în „înainte de Hristos” şi „după Hristos”.

Din timpul în care Hristos a venit până astăzi au trecut aproape 2000 de ani. Şi oare câţi să lipsească până la sfârşitul lumii? V-aţi gândit la asta? Poate că şi în seara asta va veni sfârşitul lumii! Cum? Necunoscut este ceasul lui Dumnezeu. Dar chiar şi ştiinţa demonică a omului ameninţă să aducă sfârşitul. Dacă aceste bombe pe care le-au adunat atât americanii, ca şi alţii, ar exploda toate împreună în acelaşi timp, doar Dumnezeu ştie ce s-ar putea întâmpla. Dar şi altfel lumea este în pericol. De ce? Pentru că pământul, după cum ştim, în cele mai dinăuntru ale lui are un vulcan. Dacă acest vulcan ar erupe, ce va rămâne din pământ? Adio şi cu Partenoanele, şi cu Megarele… Toate civilizaţiile şi culturile dispar.

Aşadar când va veni sfârşitul lumii? Nu se ştie. Un singur lucru este neîndoielnic: că va veni fără doar şi poate. Acest lucru – iarăşi, din punct de vedere ştiinţific –  este demonstrabil. Pentru că toate au un început şi un sfârşit. Prin urmare, odată va veni şi sfârşitul lumii. „Cum?” Potrivit Scripturii este clar, potrivit ştiinţei este îndoielnic. În orice caz, sfârşitul va veni. Şi va începe atunci o nouă perioadă, veşnicia. Prima perioadă este înainte de Hristos. A doua perioadă este după Hristos. Şi apoi, potrivit Scripturii, „aşteptăm ceruri noi şi pământ nou după făgăduinţa Lui” (II Petru 3, 13).

***

Atunci, iubiţii mei, veşnicia se va împărţi în două mari stări. Una se numeşte munca cea veşnică, iar alta paradis, viaţă veşnică.

– Ba, zice basme, va spune cineva.

Însă asta nu este basm, ca acelea pe care le-am ascultat la bunici pe vatră lângă foc. Este o realitate.

Fericiţi am fi, zice Sfântul Ioan Gură de Aur, dacă nu ar fi fost iad; pentru că şi eu sunt păcătos şi mă tem de iad. Însă, tot atât cât este un fapt că există zi şi noapte, şi este un fapt că soarele răsare şi apune, tot aşa este un fapt că veşnicia este o realitate dură. Pentru că, pe de o parte, se desparte în noaptea cea nesfârşită, care se numeşte iadul cel veşnic, iar pe de altă parte în zi strălucită şi luminoasă, care se numeşte viaţă şi fericire veşnică.

Cine ne asigură de aceasta? Cel care niciodată nu a spus minciuni. Toţi mint, unul singur nu; douăzeci de veacuri au trecut şi nimeni niciodată nu L-a dezminţit. Acesta este Domnul nostru Iisus Hristos. El întăreşte lucrul acesta.

Mergeţi acasă, luaţi şi citiţi Evanghelia, care este adevărul suprem.

În 1942, eram în Florina şi aveam un grup de o sută de copii, cărora le predam cuvintele lui Dumnezeu. Ei lucrau cinstit în oraş şi, în timp ce cădeau bombele, strigau: „Trăiască Elada!”. Atunci unul din acei copii, un lustragiu cinstit, a scris pe lădiţa lui propoziţia: „Evanghelia este suprema filozofie a vieţii”. M-am apropiat de el şi-mi spune: Sunt analfabet, dar de vreme ce am prins în mâinile mele Evanghelia şi am citit-o, nu-mi imaginez să existe în lume o altă carte asemănătoare.

Citeşte deci şi tu Evanghelia. Deschide-o pe cea de la Ioan şi citeşte la capitolul 5, versetele de la 25 la 29 şi acolo vei vedea înfricoşătoarele cuvinte ale lui Hristos. Sunt cuvintele pe care le auzim în biserică atunci când are loc înmormântarea unor persoane iubite nouă, dar cine este atent la ele? Acestea se vor auzi şi pentru noi atunci când ne vor înmormânta. Ce zice Hristos acolo? „Amin, amin zic vouă”. Ce înseamnă „Amin, amin”? Este o expresie ebraică. Prin ea Hristos confirmă categoric că „vine ceasul în care toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui (al Fiului lui Dumnezeu), şi vor merge cei ce au făcut cele bune spre învierea vieţii, iar cei ce au făcut cele rele spre învierea osândei” (Ioan 5, 28-29).

Aşadar, către cele de acolo păşim, iubiţii mei. După cum izvoarele curg şi cad în mare, astfel şi viaţa fiecăruia dintre noi va cădea în marea largă care se numeşte veşnicie. O confirmă Hristos.

Vrei şi o altă dovadă? Iată, glasul conştiinţei. Când faci binele ce simţi? Bucurie şi veselie, chiar dacă mănânci ceapă şi măsline. Ai raiul în sufletul tău, eşti împărat. Ceea ce te face să simţi bucurie este un ecou al raiului. Iar când faci răul, simţi întristare înăuntrul tău, ai un iad, chiar dacă eşti şi împărat şi autocrator. Citiţi-l şi pe Shakespeare; veţi vedea acolo pe unul care a făcut un rău mare şi în timpul unui banchet exorbitant i-au paralizat mâinile şi i-au căzut furculiţele jos, pentru că umbra crimei îi tulbura viaţa. Adică, faci rău şi simţi înăuntrul tău întristare. Ce este aceasta? Iad. Aşadar de aici, din viaţa de faţă, omul pregustă sau raiul, sau iadul.

***

Către veşnicie păşim, fraţilor. Şi iată, a trecut un an. Salutăm un nou an. Ce ne va aduce? Nu se ştie.

Noi fiind obtuzi, nu ştim dacă vom trăi mâine. Mereu trebuie să aşteptăm plecarea noastră, mai ales noi bătrânii, care am ajuns la apusul vieţii. Dar şi tinerii. Nu cunoaştem „ce ne rezervă clipa de faţă”. Oare la anul, într-o zi asemănătoare, câţi vom fi în viaţă? Oare în noul an ce întâmplări aşteaptă poporul nostru? Ce se va întâmpla în Balcani şi în Mediterana şi în lume?… Şi tu născoceşti vise şi îţi imaginezi o viaţă nesfârşită? Dar veşnicia se apropie, clipa cea mare vine.

Ce să urăm, iubiţii mei? Bogăţie, glorii, onoruri, desfătări, plăceri?…  Nimic sunt toate. „Deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciune” (Ecleziastul 1, 2). Un singur lucru rămâne. Să crezi în Hristos. Nu există un alt nume care poate să ne dea bucurie şi nădejde pe perioada anului acesta; numai numele lui Iisus Hristos, pe Care, prunci lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii. Amin.

+ Episcopul Augustin

(Omilie a Mitropolitului Augustin de Florina în Sfânta Biserică a Sfântului Pantelimon, Florina, 31.12.1974, la trecerea în noul an, în miez de noapte)

31
dec.
14

Eu mă rog ca să mă vadă Maica Domnului, iar nu să o văd eu…

maica domnuluiAşa cum plângea Maica Domnului pen­tru Fiul ei, atunci când era pe Cruce, tot astfel plânge şi acum pentru fiecare creştin care crede în Dumnezeu. Odată, pe când mă rugam, am urcat la înălţime, sus la Tronul lui Dumnezeu, şi ceream ajutor…

Aceasta s-a petrecut cu câţiva ani în urmă, atunci când am orbit din pricina diabetu­lui. Deodată am văzut o Femeie, ce purta un acoperământ pe cap şi care s-a apropiat de mine privindu-mă. Şi în timp ce mă privea, lăcrima. Şi cu cât lăcrima mai mult, cu atât lacrimile ei străfulgerau mai tare. Privea la piciorul meu cel sănătos şi lă­crima… îmi amintesc şi acum acele lacrimi. Acele lacrimi au căzut în inima mea. Să nu le scoţi din inima mea! Am simţit multă bucurie şi mult curaj am primit când am văzut acele lacrimi, deşi eram orb.

Altădată am văzut o lumină nesfârşită. Văzând acea lumină, ce urca de la pământ la cer, am fost cuprins de dor dumnezeiesc şi am început să spun cu toată inima mea: «Sfinte Dumnezeule… Sfinte Dumnezeu­le…» Sufletul meu se înălţa duhovniceşte. Dacă omul întâlneşte Lumina, se topeşte, precum se topeşte sarea fină în apă.

Atunci când vine Lumina… Ca un vul­can… Şase, şapte ani după aceea, când îmi aminteam aceasta lăcrimam şi strigam: «Sfinte Dumnezeule!…»

Acestea nu se spun… Eu mă rog ca să mă vadă Maica Domnului, iar nu să o văd eu… Maica Domnului… harul ei se află pe pământ. Să dobândim virtuţile. Sfinţii sunt aici şi se luptă ca să ne izbăvească.

Aşa cum plânge Maica Domnului pentru Hristos Cel fără de păcat, tot astfel plânge şi pentru fiecare creştin. Plânge, dar nu o vedem. A o vedea nu este al nostru. Este «dar de sus».

Unul prin rugăciune dobândeşte cunoaş­terea de Dumnezeu, altul este fierăstruit pentru credinţă. Să nu ne pierdem credinţa. Nu numai să citeşti, dar să şi pui în practică, şi atunci te va durea pentru Evanghelie.

Cea mai mare dovadă a vieţii de din­colo este Maica Domnului, care se roagă cu lacrimi Fiului ei, aşa cum se ruga înaintea Crucii.

Din Anastasie Malamas, Ca aurul în topitoare, ed. a 2-a, Editura Evanghelismos, București, 2012, p. 65-66

31
dec.
14

Anul Nou: cel mai profund şi netrecător

anul+nouExistă un vechi obicei: cu câteva momente înainte de Anul Nou, când ceasul bate miezul nopţii, să ne punem o dorinţă, să apelăm la viitorul necunoscut cu o cerere şi să aşteptăm împlinirea la acel ceva mult dorit.

Şi iată e aproape Anul Nou. Ce ne vom dori nouă, altora, fiecăruia, tuturor? Încotro este îndreptată speranţa noastră?

De fapt ea se adresează la un singur cuvânt care nu moare niciodată  – fericire.  An Nou fericit, cu multă fericire! Pentru fiecare dintre noi fericirea este ceva persoanl. Dar credinţa că poate exista, că poate fi aşteptată, că trebuie să existe speranţa – e o credinţă comună.  Când cineva este cu adevărat fericit?

Acum, după secole de experienţă, după tot ce am invatat despre om, fericirea nu mai poate fi identificată doar cu ceva  exterior: bani, sănătate, succes, căci cunoaştem că nu coincid acestea cu  misteriosul, mereu evazivul concept de fericire.

Desigur  este clar că bucuria fizică este şi ea o fericire. Dar nu una completă. Doar banii aduc  fericirea, dar şi neliniştea.  Succesul aduce  fericirea, dar şi frica.  Şi incredibil, cu cât este mai mare această fericire exterioră, cu atât ea este şi mai fragilă, iar frica de a o pierde, de a nu o putea păstra devine tot mai puternică. Poate de atât şi vorbim în ajunul Anului Nou despre o “nouă fericire”, căci cea „veche” nu ne reuşeşte niciodată cu adevărat, întotdeauna ceva  lipsindu-i . Şi iată din nou cu o rugăciune, cu o speranţă privim…

Doamne, de cât timp s-au spus cuvintele Evangheliei despre omul căruia i-a rodit ţarina şi care-şi dorea noi hambare pentru roada sa, crezând că are tot… toate garanţiile unei fericiri. Şi s-a liniştit. Dar în aceeaşi noapte I s-a spus : „Nebunule! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor  fi?  „?

Şi, desigur, că aici, în această cunoaştere latentă există şi înţelegerea că nimic nu va ţine, că oricum ne aşteaptă sfârşitul şi descompunerea,   şi această otravă a cunoaşterii, ne distruge mica şi limitata noastră fericire. Probabil, din acest motiv  a şi  apărut obiceiul ca de Anul Nou, când ceasul începe să bată miezul nopţii, să facem zgomot, să strigăm şi să umplem lumea cu gălăgie. Este de la frică de auzi în linişte bătăia ceasului, această voce inevitabilă a soartei. Unl, doi , trei … şi aşa necruţător, exact şi totodată groaznic – până la sfârşit. Şi nimic nu poţi schimba, nimic nu poţi opri.

Acestea două poluri cu adevărat profunde, ale conştiinţei umane: frica şi fericirea, frica şi visul. Acea nouă fericire, pe care o visăm, este o fericire care până la sfârşit ar smeri, dizolva şi învinge teama. Fericirea, în care nu ar exista această frică, cu rădăcini adânci undeva în subconştientul nostru şi de la care ne salvăm prin vin, griji, veselie— dar liniştea căreia poate birui orice zgomot.

«Nebunule!» Da, într-adevăr, este unul fără de minte visul despre fericirea în lumea molipsită de frică şi moarte. Şi omul este conştient de acest lucru. Cu ce veridicitate îndurerată şi tristeţe ne cheamă la adevăr cuvintele poetului : „Nu există în lume fericire”.  De ce durere genială este pătrunsă adevărata artă! Şi numai acolo, undeva departe, mulţimea încearcă zgomotos prin distracţie şi veselie să obţină totuşi fericirea.

Dar nu, ea va veni numai atunci, când  omul va încearca sincer, cu curaj profund să reflecteze la propria viaţă, atunci când va elimina din ea toate minciunile şi învelişurile ei false, atunci când îşi va privi în ochi frica, atunci când va află că fericirea adevărată, veşnică e în întâlnirea cu Adevărul, Dragostea, cu acel infinit înalt şi pur, pe care omul L-a numit şi Îl numeşte Dumnezeu.

«Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor.. Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o». Şi aceasta înseamnă : nu poate fi biruită nici de frică, nici de întuneric, nu poate fi influenţată  de tristeţe şi nici de deznădejde.

Ah, dacă oamenii ar fi în stare să se oprească din goana după fericirea iluzorie pe care şi-o doresc şi ar încerca profund să mediteze la adevărata viaţă! Dacă ar auzi cuvintele, vocea care mereu îi cheamă către adevăr. Dacă ei ar şti ce înseamnă adevărata fericire!

„Şi bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi!”

Dar oare nu despre această bucurie, care nu o mai putem pierde, visăm atunci când bate ceasul? Dar cât de rar medităm la acestea. De parcă ne este frică şi o tot amânăm, nu astăzi, dar mâine şi poimâne ne vom ocupa de cele veşnice! Nu astăzi. Există încă timp. Dar este foarte puţin timp! Încă un pic- şi săgeata va atinge ultima destinaţie. Atunci ce să mai aşteptăm?

Doar uite aici, alături stă: „Iată, eu stau la uşă şi bat”.

Şi dacă nouă nu ne-ar fi frică să-L privim şi primim, atunci am descoperi o aşa lumină, bucurie şi plinătate care ne-ar permite să îngelegem ce înseamnă cu adevărat fericirea.

Traducere şi adaptare Natalia Lozan
sursa
http://www.kiev-orthodox.org

31
dec.
14

Nu există nimic la întâmplare

parintele-arsenie-papacioc3Trebuie să știi să fii prezent în pustie, în mijlocul lumii fiind!

Mai întâi de toate, sunt convins că, oriunde am fi, suntem cu voia lui Dumnezeu, nu suntem fără voia lui Dumnezeu. Eu mă lupt din răsputeri să-mi întipăresc în ființa mea că nu se poate face nimic fără Dumnezeu. Nu există nimic la întâmplare, dacă spune că „nu se mișcă fir de păr fără voia Mea”, și dacă acolo unde te găsești ai reușit să faci o unitate creștină, să ai o mulțumire sufletească, considerând că suntem oameni de conștiință, atunci nu poți să părăsești locul, și nu poți să zici că Dumnezeu nu te-a ajutat. Pentru că toți suntem nepregătiți, oriunde am fi, doar cu harul lui Dumnezeu facem ce facem. Este o fugă de Dumnezeu, când lumea se desprinde de locul în care luptă. Dacă ar înțelege că nu face nimic fără voia lui Dumnezeu, ar fi mult mai prezenți, s-ar simți foarte bine, chiar în suferință, chiar pe cruce.

Este, de asemenea, o greșeală, să fugi de propria suferință. Niciodată nu te poți elibera cu adevărat, decât atunci când lupți, când ești prezent pe cruce. Și s-o accepți cât se poate mai mult, mai desăvârșit, precum Mântuitorul a acceptat-o.

Din Ne vorbește Părintele Arsenie, ed. a 2-a, vol. 3, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 29-30

31
dec.
14

Cât dai, atâta ai!

32Într-un ţinut din Normandia, Franţa de astăzi, o doamnă bogată şi-a cumpărat mai mult pământ pe care şi-a construit un castel impunător, cu slujitori dichisiţi şi grădini frumoase.

Cu timpul, femeia s-a împrietenit cu nobilii din partea locului şi cu preotul a cărui biserică o frecventa în fiecare duminică. Miluia pe săraci, ajuta şi biserica. Acolo auzise din gura slujitorului lui Dumnezeu cuvintele: „Cine îşi dă, lui îşi dă. Cât dai, atâta ai! Cu cât dai, cu atâta te vei întâlni dincolo, în veşnicie!

Văzând nobila doamnă că predica preotului nu era prea ascultată, s-a gândit să-l ajute în propovăduire, făcându-şi prietenii mai receptivi la îndemnul acestuia. Cum a procedat? Într-o zi, femeia se deghiză cu multă artă într-o cerşetoare. Îşi schimbă vocea şi mersul, pornind în sat după căpătat, prefăcându-se că este bolnavă şi neputincioasă. A trecut pe la toţi locuitorii satului, şi la cei bogaţi, şi la cei săraci. Primii au dat-o afară, refuzând-o brutal, au asmuţit câinii pe ea. Alţii i-au dat ceva din resturile slujitorilor lor sau din mâncarea pe care o aruncau. O bucată de mămăligă mucegăită, un colţ tare de pâine, o roşie stricată, un pumn de făină e tot ce a primit femeia noastră. Ea mulţumea şi strângea totul în traistă. O săptămână întreagă a cerşit femeia, bătând la porţile conacelor boiereşti, ale notabilităţilor locale, ale gospodarilor, dar şi ale săracilor. Din mâinile ultimilor se întorcea adesea cu daruri mai consistente decât cele căpătate de la bogaţi.

Dar duminica următoare cerşetoarea redeveni femeia bogată care era de fapt, anunţând o mare recepţie la castelul ei. Era invitată la chermeză toată lumea, marile familii nobiliare, dar şi oameni mai săraci.

În seara recepţiei la porţile castelului erau aliniate cele mai scumpe trăsuri, ce purtau oameni bogaţi, îmbrăcaţi cu haine alese şi toalete elegante. Aceştia au fost primiţi într-un salon imens. Săracilor, invitaţi şi ei la petrecere, le erau teamă să păşească pe covoarele persane care acopereau pardoseala de marmură. Dar doamna îi pofti şi pe ei într-o încăpere, unde pe masă erau bucatele cele mai extravagante. Sufrageria somptuoasă unde stăteau bogaţii avea mesele deocamdată goale. Nobilii înfumuraţi şi mândri de marea cinste aşteptau bunătăţile culinare rafinate. Luară loc, şi atunci intrară servitorii, îmbrăcaţi sărbătoreşte, cu mănuşi albe şi frac, purtând tăvi de aur şi argint. Depuseră înaintea fiecărui invitat o coajă de pâine uscată, un boţ de mămăligă mucegăită, câţiva cartofi stafidiţi şi câte alte nimicuri de care te apuca scârba numai privindu-le. Toţi nobilii rămaseră înmărmuriţi. Nu ştiau ce să creadă. Gândeau că doamna gazdă a încurcat saloanele văzând mesele cu bunătăţi la care se instalaseră săracii. Erau gata să se scandalizeze, să protesteze ofensaţi de marea batjocură. Ce se întâmplase?

Răspunsul gazdei i-a lămurit pe toţi: „Nu, nu am încurcat saloanele. Săracilor, voi m-aţi miluit cu ce aţi avut mai bun, din sărăcia voastră. Ba mi-aţi cerut şi iertare pentru că nu mi-aţi putut oferi ceva mai bun. Iar vouă, nobililor şi doamnelor distinse, v-am pus înainte ceea ce am primit când am fost pe la porţile şi uşile voastre. Eu sunt cerşetoarea care v-a vizitat săptămâna trecută, implorând milostenie de la voi. Nu cred că mă veţi judeca prea aspru. Fiecare dintre voi are în faţă şi primeşte înapoi ceea ce a dat el însuşi pentru acest banchet. Ce a dat, lui şi-a dat. Cum s-a onorat, e onorat şi la masa mea. După dreptate! Aşa va fi şi în Împărăţia cerurilor.”

Să luăm deci, cu toţi aminte!

După o pildă din volumul „Tâlcuri noi la texte vechi”, mitropolit Antonie Plămădeală, Tiparul Tipografiei Eparhiale, Sibiu, 1989

31
dec.
14

Cuvânt la Anul Nou – Sfântul Ioan Gură de Aur

d9ce752361d454057c245a6d830e76f3_MAnul îţi va merge bine nu când tu vei sta beat în ziua cea dintâi a lui, ci când, atât în ziua cea dintâi, cât şi în cea de pe urmă, şi în fiecare zi, tu vei face fapte plăcute lui Dumnezeu.

Nu beţia înseninează, ci rugăciunea; nu vinul, ci cuvântul înfrânării. Vinul stârneşte furtună, cuvântul lui Dumnezeu aduce linişte. Acela aduce nelinişte în inimă, acesta alungă zgomotul; acela întunecă mintea, acesta luminează pe cea întunecată; acela aduce întristarea, care înainte era departe, acesta ridică grija, care este de faţă.

Căci nimic nu poate aşa de tare a însenina ca învăţătura înţelepciunii: a preţui puţin lucrurile de acum, a ţinti la cele viitoare, a recunoaşte cele pământeşti ca trecătoare şi a nu le socoti statornice, nici bogăţia, nici puterea, nici cinstea, nici măgulirile. Dacă tu ai o astfel de înţelepciune, atunci poţi să priveşti pe un bogat fără ca să-l zavistuieşti, poţi să ajungi la nevoie şi la sărăcie, şi totuşi să nu-ţi pierzi curajul.

Creştinul nu trebuie să prăznuiască sărbătorile numai în anumite zile, ci tot anul trebuie să fie pentru el sărbătoare. Cum însă trebuie să fie sărbătoarea care se cuvine lui? Pavel zice: „Să prăznuim nu întru aluatul cel vechi, nici întru aluatul răutăţii şi al vicleşugului, ci întru azimele curăţiei şi ale adevărului” (I Corinteni 6, 8).

Dacă ai conştiinţa curată, tu serbezi în toate zilele, săturându-te cu nădejdile cele slăvite şi îndestulându-te cu aşteptarea bunurilor viitoare. Iar dacă nu ai conştiinţa liniştită şi eşti împovărat cu multe păcate, atunci poţi sfl ţii mii de sărbători, că nu te vei afla mai bine decât cel ce jeleşte.

Căci ce-mi foloseşte mie o zi senină, când conştiinţa mea este întunecată?

Aşadar, dacă voieşti să ai vreun folos de la Anul Nou, mulţumeşte acum când a trecut un an, mulţumeşte Domnului că El te-a adus până aici, frânge inima ta, numără zilele vieţii tale şi zi către tine însuţi: „Zilele aleargă şi trec, numărul anilor se împlineşte, eu am si săvârşit o mare parte din cale, dar ce bine am făcut? Oare, nu mă voi duce de aici deşert şi gol de toată dreptatea? Judecata este înaintea uşii, viaţa mea merge spre bătrâneţe”.

Acestea le cumpăneşte în ziua Anului Nou, la acestea să gândeşti în curgerea anului. Să cugetăm la cele viitoare, ca să nu ne zică cineva ceea ce proorocul zicea iudeilor: „Zilele lor s-au stins întru deşertăciune şi anii lor au trecut repede” (Psalmul 77, 37).

Această sărbătoare neîncetată despre care am vorbit, care nu cunoaşte vreo curgere a anului şi nu este legată cu vreo zi hotărâtă, pe aceasta poate să o prăznuiască deopotrivă săracul şi bogatul. Pentru ea nu este de trebuinţă nici cheltuială şi nici avere, ci numai singura fapta cea bună.

Tu nu ai avere, dar ai frica lui Dumnezeu, care este mai preţioasă decât toate comorile; o comoară netrecătoare, neschimbătoare, nesecată.

Priveşte cerul, cerul cerurilor, pământul, marea, aerul, speciile dobitoacelor, feluritele plante şi tot neamul omenesc.

Priveşte îngerii, arhanghelii şi stăpâniile cele de sus.

Toate acestea sunt proprietatea Domnului. Robul unui Domn atât de bogat nu poate să fie sărac, când acest Domn este cu milă spre el.

A te veseli în astfel de zile, a avea mare îndestulare într-însele, a lumina cu făclii locurile publice şi a împleti cununi, şi altele asemenea, este o nebunie copilărească.

Tu eşti liber de aceste slăbiciuni, ai vârsta creştinească şi eşti cetăţean al cerului.

De aceea, nu mai aprinde în această zi focuri în pieţe, ci aprinde înăuntrul tău lumina cea duhovnicească, căci „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă faptele voastre cele bune şi să proslăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5, 16). Această lumină îţi va face mare câştig.

Nu împodobi uşile casei tale, ci poartă-te bine, ca să dobândeşti din mâna lui Hristos cununa dreptăţii.

Nu face nimic în zadar, nimic fără temei, ci toate întru cinstea lui Dumnezeu, precum Pavel zice: „Ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate întru slava lui Dumnezeu să le faceţi” (I Corinteni 10, 31).

Tu întrebi: „Cum poate cineva să mănânce şi să bea intru slava lui Dumnezeu”.

Cheamă un sărac, primeşte printr-însul pe Insuşi Hristos la masa ta, şi tu ai mâncat şi ai băut întru slava lui Dumnezeu.

Dar El voieşte ca noi, nu numai să mâncăm spre slava lui Dumnezeu, ci şi toate celelalte să le facem tot aşa.

De exemplu, ieşirea din casă şi rămânerea noastră acasă. Şi una şi alta trebuie să se facă pentru Dumnezeu. Cum însă putem să le facem pe amândouă pentru Dumnezeu? Iată cum.

Când tu ieşi spre a merge la biserică să iei parte la rugăciune şi la învăţătura cea duhovnicească, atunci eşti întru slava lui Dumnezeu. Dar tu poţi să rămâi şi acasă întru slava lui Dumnezeu. Cum şi în ce chip? Când auzi zgomote, vezi neorânduieli şi prăznuiri păcătoase, sau vezi piaţa plină de oameni răi şi obraznici, atunci nu ieşi, nu lua parte la neorânduială, şi astfel tu ai rămas acasă întru slava lui Dumnezeu.

Iar dacă cineva poate ieşi din casă şi a rămâne în casă întru slava lui Dumnezeu, apoi poate încă a lăuda şi a dojeni întru slava Lui. „Dar – întrebi tu – cum se poate a lăuda sau a dojeni pe cineva întru slava lui Dumnezeu?”.

Voi, adeseori, şedeţi la locurile voastre de lucru şi vedeţi trecând oameni răi şi pierduţi, care sunt cu sprâncenele încreţite şi îngâmfaţi, înconjuraţi de slugarnici şi de linguşitori, îmbrăcaţi în haine scumpe, plini de un lux deşert, oameni jefuitori şi lacomi de avere. Deci, dacă tu vei auzi pe cineva zicând: „Iată un om fericit şi vrednic de râvnit”, dojeneşte această vorbă, jeleşte şi tânguieşte. Aceasta vrea să zică a dojeni întru slava lui Dumnezeu, căci astfel de dojana este pentru cei de faţă o învăţătură de înţelepciune şi de faptă bună, ca ei să nu mai fie aşa de poftitori de cele pământeşti.

Zi celui ce a rostit vorba de mai sus: „Pentru ce acest om este fericit? Poate pentru că are un cal frumos, împodobit cu frâu scump şi multe slugi, o haină luxoasă şi în toate zilele petrece în beţie şi în desfătare?”. Tocmai pentru aceea el este nenorocit şi în treapta cea mai înaltă vrednic de jelit. Eu văd că voi nimic nu puteţi lăuda la el decât numai lucrurile cele dinafară: calul, frâul, haina, care nu fac parte din el.

Spuneţi, poate, oare, să fie ceva mai sărăcăcios, decât atunci când calul, frâul, frumuseţea hainei şi mulţimea slugilor se admiră, iar stăpânul trece fără nici o laudă? Cine poate să fie mai sărac decât cel care întru sine nu are nimic frumos, ci se împodobeşte numai cu cele străine?

Podoaba şi bogăţia noastră cea adevărată, cea proprie, constă nu în slugi, nu în haine şi în cai, ci în fapta cea buna a inimii, in bogatia faptelor bune şi în fericita incredere in Dumnezeu.

Iar dacă tu vezi trecând un sărac, un puţin-preţuit şi nebăgat în seamă, care trăieşte foarte greu, dar foarte îmbunătăţit, laudă-l înaintea celor de faţă, iar lauda ta va fi o îndemnare pentru dânşii, o chemare la viaţa cea îmbunătăţită şi dreaptă.

Dacă ei zic: „Acesta este ticălos şi nenorocit”, răspunde-le: „Dimpotrivă, el este cel mai fericit, căci el are prieten pe Dumnezeu, soaţă a vieţii, fapta cea bună; el stăpâneşte o comoară netrecătoare, adică o conştiinţă curată. Cum poate să-l vatăme pe el lipsa bogăţiei pământeşti, când el are să moştenească cerul şi bunătăţile cereşti?”. Când tu vei vorbi aşa cu dânşii şi îi vei învăţa aşa, vei primi mare plată pentru laudă şi pentru dojana, căci pe amândouă le faci întru slava lui Dumnezeu.

Noi putem încă să şi pedepsim întru slava lui Dumnezeu. Cum? Adeseori ne supărăm pe slugile şi pe supuşii noştri; dar cum putem să-i pedepsim pentru Dumnezeu? Când vezi că sluga ta sau un cunoscut, sau altcineva din cei legaţi cu tine s-a îmbătat, ori a răpit ceva, umblă la locuri rele, nu se îngrijeşte de sufletul său, jură, minte, ocărăşte-l şi-l pedepseşte, readu-l pe calea cea dreaptă, pune-l în rânduială, şi toate acestea vor fi făcute întru slava lui Dumnezeu. Iar dacă vezi că el a greşit împotriva ta, şi în slujba ta a fost leneş, iartă-l şi tu îl vei ierta întru slava lui Dumnezeu.

Dar, cu părere de rău, mulţi fac cu totul din contra, atât cu cei cunoscuţi, cât şi cu slugile lor. Când aceştia păcătuiesc împotriva noastră, atunci ne facem judecători aspri şi nemilostivi; dimpotrivă, dacă ei au jignit pe Dumnezeu şi şi-au aruncat sufletele lor în pieire, noi nu pierdem nici o vorbă pentru aceasta.

Mai departe. Poate tu trebuie să-ţi faci prieteni. Fă-ţi prieteni pentru Dumnezeu! De trebuie să-ţi faci vrăjmaşi, fă-ţi-i pentru Dumnezeu!

Insă cum putem noi să ne facem prieteni şi vrăjmaşi pentru Dumnezeu?

Să nu căutăm prieteni de la care primim daruri, de care suntem invitaţi la masă şi care ne părtinesc în lucrurile cele pământeşti, ci să ni-i câştigăm pe acei prieteni care totdeauna ţin sufletul nostru în rânduială, ne îndeamnă la datoriile noastre, pedepsesc greşelile noastre, dojenesc încălcările de lege ale noastre; când cădem, iarăşi ne ridică, şi prin sfat şi rugăciune ajută apropierea noastră de Dumnezeu.

Dar şi vrăjmaşi trebuie să-şi facă cineva pentru Dumnezeu. Când tu vezi pe un om destrămat, încălcător de lege, plin de păcate şi de socotinţe rele, care voieşte să te ducă la cădere şi să te amăgească, retrage-te şi fugi, precum a poruncit Hristos să faci, când a zis: „De te sminteşte ochiul tău cel drept, scoate-l şi-l aruncă de la tine” (Matei 5, 29). Prin aceasta, El îţi porunceşte ca şi pe prietenii pe care tu îi iubeşti ca pe ochiul tău, şi care îţi sunt foarte folositori în viaţă, să-i smulgi şi să-i arunci de la tine, când mântuirea ta cere aceasta.

Când te duci în societate şi trebuie să vorbeşti multe, fă şi aceasta pentru Dumnezeu.

Şi când taci, să taci pentru Dumnezeu.

Cum poate însă cineva să facă acestea pentru Dumnezeu?

Când tu, în societate, nu vorbeşti cu alţii despre lucruri pământeşti, despre lucruri deşarte şi nefolositoare, ci despre adevărata înţelepciune, despre cer şi iad; când nu vorbeşti nimic de prisos şi fără de minte, precum: cine a dobândit o dregătorie, cine a fost pedepsit şi pentru ce, cum a câştigat cutare aşa de mult şi s-a făcut aşa de bogat, ce a lăsat celălalt la moartea sa, pentru ce unul nu a moştenit, pe când el socotesti că are cea mai mare nădejde la aceasta, şi altele asemenea.

Despre astfel de lucruri noi nici să nu începem vorba, nici cu alţii să nu vorbim despre ele. Mai vârtos să avem in vedere ca să facem şi să vorbim ceea ce place lui Dumnezeu.

Iarăşi, tu poţi să taci pentru Dumnezeu atunci când vei fi tratat cu îndrăzneală sau ocărât, sau vei suferi mii de necazuri, dar toate acestea le vei îngădui cu nobleţe de suflet şi nu vei răspunde cu nici o vorbă defăimătoare.

Dar noi putem, întru slava lui Dumnezeu, nu numai a lăuda şi a dojeni, nu numai a rămâne acasă şi a ieşi, nu numai a vorbi şi a tăcea, ci putem şi a ne întrista şi a ne bucura spre slava lui Dumnezeu.

Atunci când tu te vezi pe tine sau pe vreun frate căzând în păcat, jeleşte şi te întristează, şi prin această întristare tu vei câştiga mântuirea cea fără de căinţă, după cum zice Apostolul Pavel: „întristarea cea după Dumnezeu aduce pocăinţă spre mântuire, fără părere de rău” (II Corinteni 7, 10).

De asemenea, când vezi pe unul slăvit, nu-l pizmui, ci mulţumeşte lui Dumnezeu ca pentru binele tău propriu, căci El a făcut aşa de slăvit pe fratele tău, şi această bucurie îţi va aduce mare plată.

Căci, spune mie: Poate să fie cineva mai vrednic de jelit decât cel care pizmuieşte, care, în loc de a se bucura şi a trage câştig din bucurie, se întristează când altuia îi merge bine, iar prin această întristare el totodată îşi atrage pedeapsa lui Dumnezeu?

Trebuie, oare, să mai adaug că noi putem şi a cumpăra şi a vinde întru slava lui Dumnezeu? Când? Atunci când, de exemplu, nu cerem preţ mai mare decât cel obişnuit, nu abuzăm de timpurile în care toate sunt scumpe, şi încă atunci dăm săracilor din proviziile noastre. „Cel ce ţine grâul este blestemat…” (Pilde 11, 26), zice Domnul.

Insă ce trebuie să număr toate îndeosebi? Un exemplu poate sluji pentru toate. Precum zidarii, când voiesc a zidi o casă, măsoară din unghi în unghi cu sfoara şi aşa întocmesc zidirea, pentru ca partea ei cea din afară să nu fie nepotrivită, aşa trebuie şi noi, de-a pururea să întrebuinţăm, ca o sfoară, cuvintele Apostolului: „Ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate să le faceţi spre slava lui Dumnezeu” (I Corinteni 10, 31).

Aşadar, de ne rugăm ori de postim, de pedepsim ori iertăm, de lăudăm sau dojenim, de intrăm ori ieşim, sau orice facem, toate să fie spre slava lui Dumnezeu.

Ceea ce nu poate sluji spre slava lui Dumnezeu, nici să facem, nici să grăim.

Iar cuvântul Apostolului totdeauna să-l purtăm cu noi, ca pe un toiag puternic, ca pe o armă sigură şi ca pe o comoară scumpă; să-l înscriem în inima noastră, ca noi toate să le facem, să le grăim, să le săvârşim spre slava lui Dumnezeu, ca să dobândim slavă de la Domnul, atât aici, cât şi la sfârşitul acestei călătorii pământeşti.

Căci El zice: „Cine Mă cinsteşte pe Mine, şi Eu îl voi cinsti pe acela” (I Regi 2, 30). Insă nu numai cu cuvintele, ci şi cu faptele să slăvim totdeauna pe Tatăl, împreună cu Hristos Dumnezeul nostru, căci Lui se cuvine cinstea şi slava şi închinăciunea, acum şi în vecii vecilor. Amin.

31
dec.
14

Dacă noi nu iertăm, nici Dumnezeu nu iartă

malchik-rebenok-sharf-vzglyadNe rugăm lui Dumnezeu să ne ierte: păcatele, greșelile, îngustimea vederilor, prejudecățile, neștiința și un lanț cam lung, care prea cumplit ne strânge. Dacă Dumnezeu ni-l iartă, cade lanțul de pe noi și iarăși suntem liberi. Dar Dumnezeu ne dezleagă lanțul nostru care ne chinuiește, numai dacă dezlegăm, mai întâi noi, lanțul în care ținem legați pe frații noștri.

Dacă noi nu iertăm, nici Dumnezeu nu iartă.

Mai mult: iertarea lui Dumnezeu e de așa fel atârnătoare de iertarea noastră, încât, fără aceasta, rugăciunea noastră ni se întoarce în blestem. Căci zice: ”Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum iertăm și noi greșiților noștri”. Deci dacă noi nu iertăm, neîndurarea noastră întoarce cuvintele rugăciunii pe dos, fără să ne dăm seama, așa: ” Doamne nu ne ierta nouă, căci nici noi nu iertăm greșiților noștri”,- ceea ce e un blestem.

Deci, în această privință, iertarea noastră atârnă mai mult de noi decât de Dumnezeu.

Dacă iubirea e porunca ce rezumă Scriptura, sigur că numai ea e chemată să pună capăt: judecăților, răzbunărilor și a tot războiul cel ucigaș dintre oameni. Porunca aceasta, nu aștepta să o împlinească alții întâi; împlinește-o tu întâi, și după tine se vor lua mulți. Dar trebuie să știi, dragul meu, că-i vorba de o iubire fără margini, o iubire care iartă toate, lăsând judecata în seama lui Dumnezeu. O iubire care nu cade, la oricâte probe s-ar întâmpla s-ajungă.

Primul care a iubit așa a fost Iisus; iar dintre oameni numai aceia în care trăiește Iisus: purtătorii de Dumnezeu. Porunca iubirii era și în Vechiul Testament; dar aceia împlineau mai bucuros legea talionului. Deci pentru că n-a fost împlinită de aceea a zis Iisus:” Poruncă nouă vă dau vouă: să vă iubiți unii pe alții, precum Eu v-am iubit pe voi!” Iar El a împlinit-o între oameni ca nimeni altul. Iisus n-a avut de lepădat pe nimeni- nici pe Iuda, căruia i-a zis ”prieten”, deși venea cu sărutarea trădării. N-a lepădat nici pe călăii care-i băteau piroanele în mâini și picioare și-i îndesau spinii pe cap.

Deci dacă ținem să rămânem creștini, trebuie să iubim pe toți oamenii, ca Iisus, că numai așa-i sigură și e cu putință ”iertarea din inimă” , care, atunci, vine ca de la sine, ușor și simplu, și nici nu mai cade, chiar dacă ura ar răstigni-o pe toate crucile istoriei. – De altfel aceasta și e suprema dragoste și semnul divinității Sale.

Cu această iubire grăia Iisus către oameni.

 

Extras din Părintele Arsenie Boca, Omul, zidire de mare preț, Editura Credința strămoșească, 2002

31
dec.
14

Citiţi-mi mie şi vă faceţi sănătos şi sfinţia voastră!

0_ea54c_f01c7727_origOdată a venit la părintele o bătrână bolnavă să-i citească rugăciuni de sănătate. El i-a răspuns:

– Şi eu sunt bolnav! Cum să-ţi citesc? Iar bătrâna i-a zis:

– Citiţi-mi mie şi vă faceţi sănătos şi sfinţia voastră!

Într-adevăr, după ce i-a citit câteva rugăciuni, s-au făcut sănătoşi şi părintele şi bătrâna, cu darul lui Hristos.

Când pleca vreun părinte din obşte în călătorie şi venea la bătrânul să ia binecuvântare, Părinte Paisie îi spunea:

– Să nu spuneţi nimănui nimic despre mine, nici de bine, nici de rău!

Odată a venit la Mănăstirea Sihăstria un creştin de departe, dorind să cunoască pe Părintele Paisie. Auzind că este în grădină la ascultare, s-a apropiat de intrare şi, văzându-l l-a întrebat chiar pe el:

– Cine este Părintele Paisie, că doresc să vorbesc cu dânsul?

Iar bătrânul, smerindu-se, i-a spus:

– Este un călugăr, neputincios şi bolnav! Ce treabă aveţi cu el?

Dar văzând pe credincios că pleacă întristat de la dânsul, l-a ajuns din urmă, l-a invitat la chilia sa şi mult l-a folosit cu cuvântul său blând şi smerit.

Din Arhimandrit Ioanichie Bălan, Părintele Paisie Duhovnicul, Editura Trinitas, 1993, p. 114

 

31
dec.
14

Cât de prețios este timpul vieții acesteia!

find-more-timeCât de prețios este timpul vieții acesteia! Fiecare minut are valoarea lui, pentru că într-un minut putem să ne gândim la atâtea lucruri, fie bune, fie rele! Pentru că un gând după Dumnezeu ne înalță la ceruri și un gând diavolesc ne coboară în iad! Așadar, iată câtă valoare are și minutul în prezenta viață.

Din nefericire însă, noi nu cugetăm la aceasta și trec orele, zilele și anii fără câștig! Însă doar fără câștig? Câtă pagubă avem de suferit și nu înțelegem, eu cel dintâi. Dar odată, când sufletul nostru urmează să iasă din trup, vom înțelege, dar vai, prea târziu! Atunci nu mai încape îndreptare.

Acum trebuie să conștientizăm înlăuntrul nostru, să înțelegem că putem să punem început! Să exploatăm vremea prețioasă a vieții! Și fericit lucru cel care se silește și pune început, pentru că într-o zi va deveni bogat sufletește.

Niciodată nu este târziu, pentru că Domnul ne așteaptă pe fiecare, când ne vom trezi, ca să ne dăruiască lucrarea. Se străduiește cu orice mijloc ca să ne trezească.

Din Avva Efrem Filotheitul, Sfaturi duhovnicești, Editura Egumenița, 2012, p. 76

31
dec.
14

A mai trecut un an

467538189A mai trecut un an, s-a dus…
Şi-n veci n-o să mai vie
Şi câţi creştini ne-au părăsit
Şi câte suflete-au pornit
Cu el în veşnicie.

Aşa trec anii după ani
Şi duc cu ei la vale
Şi pe bogaţi, şi pe sărmani
Pe mame dragi, lăsând orfani
Şi tot ce afla-n cale.

In anu-acesta poate treci
Şi tu, iubite frate
Vezi zilele cum le petreci
Căci acolo pe unde mergi
Vei fi-ntrebat de toate,

Şi ce folos de-ai caştiga
Aicea lumea toată
Şi sufletul ţi l-ai uitat
Căci pentru el n-ai adunat
Nimica niciodată.

O, Dumnezeule Ceresc
Rugămu-Te fierbinte
Să fii cu noi în orice zi
Şi-n anul care va veni
Să ne ajuţi Părïnte.

Versuri: Traian Dorz

31
dec.
14

Să te rogi şi să iubeşti

cadelnita“Să nu te indignezi, nici măcar în tine, pentru orice acuzaţie nedreaptă ce ţi s-ar aduce. Este un lucru rău. Şi răul începe prin gânduri rele. Când te amărăşti şi te indignezi, fie doar cu gândul, îţi strici atmosfera duhovnicească. Împiedici Sfântul Duh să lucreze şi îngădui diavolului să mărească răul. Tu trebuie să te rogi totdeauna, să iubeşti şi să ierţi, alungând de la tine orice gând rău.”

“Nu trebuie să-ţi duci lupta creştinească cu predici şi contestaţii, ci cu o adevărată iubire ascunsă. Când contestăm, ceilalţi reacţionează. Când îi iubim sunt mişcaţi şi-i câştigăm. Când iubim, credem că noi le oferim ceva celorlalţi pe când, în realitate, întâi ne oferim nouă înşine. Iubirea cere sacrificii. Să sacrificăm cu umilinţă ceva de-al nostru, care în realitate este al lui Dumnezeu.”

“Când te trezeşti noaptea, să nu te întorci pe partea cealaltă pentru a adormi la loc. Să te ridici, să îngenunchezi în faţa Celui Răstignit şi a Sfinţilor şi să te rogi smerit şi cu iubire. O jumătate de oră, un sfert, zece minute, cinci, cât poţi.”

“Astăzi oamenii caută să fie iubiţi şi de aceea eşuează. Corect e să te intereseze nu dacă ei te iubesc, ci dacă tu Îl iubeşti pe Hristos şi pe oameni. Doar astfel sufletul îţi este împlinit.”

“Iubiţi-l pe Hristos. Hristos este totul, este izvorul vieţii. Toate cele frumoase sălăşluiesc în Hristos. Iar departe de Hristos, tristeţea, melancolia, mânia, supărarea, amintirea rănilor ce le-am primit în viaţă, a greutăţilor şi a ceasurilor de agonie. Iubiţi-L pe Hristos şi să nu vreţi nimic în locul iubirii Lui”.

“Fiule, de Hristos trebuie să ne apropiem nu de teamă că nu ştim ce va fi după ce vom muri. Lui Hristos trebuie să-I deschidem inimile noastre şi, aşa cum tragem perdeaua, lăsând soarele să intre în casă, trebuie să-L lăsăm şi pe Hristos să vină la noi şi să-L iubim cu iubire adevărată. În felul acesta ne putem apropia cel mai bine de El”.

“Să nu vă preocupaţi de cele de pe urmă, nici de antihrist, nici de semnele sale, fiindcă să ştiţi că, atâta timp cât Îl avem pe Hristos cu noi, antihristul nu ne poate vătăma cu nimic.”

“Fii atent la mine. Şi iadul şi satana şi Raiul, toate sunt adevărate. Eu însă nu vreau să te temi de ele, sau să te gândeşti la ele aşa cum faci tu. Vreau să-L iubeşti pe Hristos, Care este Totul. Atunci, oriunde te vei afla, nu te vei mai teme de nimic din toate acestea. Vei avea toate lucrurile bune, fie că te afli aici, fie că te afli altundeva. Da, Hristos ne aşteaptă şi, îndată ce ne vom deschide inima cât de puţin, El va pătrunde în ea de îndată şi vom avea parte de toate cele bune. Este întocmai ca soarele. Când tragi fie şi puţin perdeaua, lumina pătrunde imediat în odaie, iar razele sale ne încălzesc.”

Părintele Porfirie Kavsokalivitul

31
dec.
14

EVANGHELIA ZILEI: 2014-12-31

Prea Cuvioasa maica noastră Melania Romana

Evanghelia de la Luca
(VII, 36-50)

n vremea aceea unul din farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce cu el. Şi, intrând în casa fariseului, a stat la masă. Şi iată că era în cetate o femeie păcătoasă; şi aflând că El stă la masă în casa fariseului, a adus un alabastru cu mir şi stând la spate, lângă picioarele Lui, plângând a’nceput să-I ude cu lacrimi picioarele, şi cu părul capului ei le ştergea. Şi-I săruta picioarele şi le ungea cu mir. Şi văzând fariseul care-L chemase, şi-a zis în sine: „Dacă acesta ar fi profet, ar şti cine este şi ce fel de femeie este aceasta care se atinge de el, că este păcătoasă…“. Şi răspunzând Iisus, i-a zis: „Simone, am să-ţi spun ceva“. Iar el I-a zis: „Spune, învăţătorule!“ „Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt cu cincizeci. Dar, neavând ei cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Deci, care dintre ei îl va iubi mai mult?“ Răspunzând Simon, a zis: „Cred că acela căruia i-a iertat mai mult“. Iar El i-a zis: „Drept ai judecat“. Şi întorcându-Se către femeie, i-a zis lui Simon: „O vezi tu pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta şi apă pe picioare nu Mi-ai dat; ea însă cu lacrimi Mi-a udat picioarele şi cu părul capului ei le-a şters. Tu sărutare nu mi-ai dat; ea însă, de când am intrat, n’a încetat să-Mi sărute picioarele. Tu cu untdelemn capul nu Mi l-ai uns; ea însă cu mir Mi-a uns picioarele. De aceea îţi spun: Iertate sunt păcatele ei cele multe, fiindcă mult a iubit. Iar cui i se iartă puţin, puţin iubeşte“. Şi i-a zis ei: „Iertate îţi sunt păcatele!“ Şi cei ce şedeau împreună la masă au început să zică în sinea lor: „Cine este acesta, care şi iartă păcate?“ Şi i-a spus femeii: „Credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace!“
31
dec.
14

Apostolul Zilei : 2014-12-31

Prea Cuvioasa maica noastră Melania Romana

Ap. Evrei 10,

1-18

F-150x150raţilor, Legea, având umbra bunurilor viitoare, iar nu însuşi chipul lucrurilor, nu poate niciodată – cu aceleaşi jertfe, aduse neîncetat în fiecare an – să facă desăvârşiţi pe cei ce se apropie. Altfel, n-ar fi încetat oare jertfele aduse, dacă cei ce săvârşesc slujba dumnezeiască, fiind o dată curăţiţi, n-ar mai avea nici o conştiinţă a păcatelor? Ci prin ele, an de an, se face amintirea păcatelor. Pentru că este cu neputinţă ca sângele de tauri şi de ţapi să înlăture păcatele. Drept aceea, intrând în lume, zice: «Jertfă şi prinos n-ai voit, dar mi-ai întocmit trup. Arderi de tot şi jertfe pentru păcat nu ţi-au plăcut; atunci am zis: Iată vin, în sulul cărţii este scris despre mine, să fac voia Ta, Dumnezeule». Zicând mai sus că: «Jertfă şi prinoase şi arderile de tot şi jertfele pentru păcat n-ai voit, nici nu Ţi-au plăcut», care se aduc după Lege, atunci a zis: «Iată vin, ca să fac voia Ta, Dumnezeule». El desfiinţează deci pe cei dintâi ca să statornicească pe al doilea. Întru această voinţă suntem sfinţiţi, prin jertfa trupului lui Iisus Hristos, o dată pentru totdeauna. Şi orice preot stă şi slujeşte în fiecare zi şi aceleaşi jertfe aduse de multe ori, ca unele care niciodată nu pot să înlăture păcatele. Acesta, dimpotrivă, aducând o singură jertfă pentru păcate, a şezut în vecii vecilor, de-a dreapta lui Dumnezeu, şi aşteaptă până ce vrăjmaşii Lui vor fi puşi aşternut picioarelor Lui. Căci printr-o singură jertfă adusă, a adus la veşnică desăvârşire pe cei ce se sfinţesc; dar şi Duhul cel Sfânt ne mărturiseşte aceasta, fiindcă după ce a zis: «Acesta este aşezământul pe care îl voi întocmi cu ei, după acele zile – zice Domnul: Da-voi legile Mele în inimile lor şi le voi scrie în cugetele lor», şi adaugă: «Dar de păcatele lor şi de fărădelegile lor nu-Mi voi mai aduce aminte». Unde este dar iertarea acestora, nu mai este jertfă pentru păcate.
31
dec.
14

Întâmpinarea Anului Nou: 10 reguli

anul-nouNu întreceţi măsura

O sărbătorire rezonabilă este permisă, dacă aduce bucurie oamenilor. Este important ca toate să fie cu măsură, după sfatul sugerat de cuviosul Ambrozie de la Optina: „Uite, Meliton, ține-te de tonalitatea de mijloc, vei lua mai ridicat, nu-ţi va fi ușor, iar dacă mai jos, poţi aluneca, iar tu, Meliton, ține tonul de mijloc. „

Nu este un păcat această sărbătoare, ci modul în care se serbează ea. Și dacă în noaptea de Anul Nou iniţial te vei ruga, vei încearca să-i ierţi pe toți și nu vei ţine minte răul pricinuit de cineva, atunci, fiind împăcat cu toţi, poţi și să urezi ​un An Nou fericit, și să bei un pahar de șampanie, și să mănânci o felie de mandarină. Văzând fețele noastre fericite, și Domnul se va bucura.

Întâlnirea cu rugăciune

In unele biserici, în noaptea de 31 decembrie are loc privegherea de noapte și imediat după asta – Sfânta Liturghie. Se adună la această Liturghie de noapte oamenii care şi-ar dori să intre în Anul Nou cu Hristos. Va puteți imagina: în jur agitaţie, țipete, explozii,iar în biserică are loc ceva total deosebit – rugăciunea.

Să nu încălcăm nici postul, nici pacea

În cazul în care putem participa la pregătirea mesei de Anul Nou, să gătim bucate de post. Putem servi şi un pahar de şampanie şi poate nu unul singur, doar că ar trebui să ne ghidăm şi de cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva.”

Să medităm la fericire

Ah, dacă oamenii, în goana lor după fericirea instantanee, ar găsi puterea să se oprească, să mediteze şi să privească în adâncurile vieții! Dacă ar auzi ce cuvinte, ce voce li se adresează lor din această adâncime. Dacă ar ști ce este adevărata fericire! „Şi bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi!” Dar oare nu despre această bucurie, pe care nu o mai putem pierde, visăm atunci când bate ceasul? Dar cât de rar medităm la acestea! De parcă ne este frică şi  ​tot amânăm: nu astăzi, dar mâine şi poimâine ne vom ocupa de cele veşnice! Nu astăzi. Există încă timp. Dar este foarte puţin timp! Încă un pic şi săgeata va atinge ultima destinaţie. Atunci ce să mai aşteptăm? Doar uite aici, alături stă: „Iată, eu stau la uşă şi bat”. Şi dacă nouă nu ne-ar fi frică să-L privim şi să-L primim, atunci am descoperi o aşa lumină, bucurie şi plinătate care ne-ar permite să înțelegem ce înseamnă cu adevărat fericirea.

Să dirijăm distracția

În cazul în care la masa de Anul Nou sunt de așteptat glume de prost gust şi vorbe obscene, trebuie să încercăm să luăm inițiativa în mâinile proprii. Dacă este o sărbătoare în familie, şi nu o seară în mijlocul unor oameni despre care se știe că va fi mai puţin cuviincioasă, trebuie să ne pregătim din timp. Găsiţi un film bun, care să fie interesant pentru toţi cei prezenţi, meditaţi la posibilele subiecte de conversație, găsiţi ceva interesant care ar putea fi relatat, pregătiţi o seară care să fie interesantă pentru toată lumea și, totodată, una decentă.

Fără dragoni și crocodili

De transformarea Anului Nou într-o sărbătoare păgână se face vinovată şi asocierea fiecărui an cu un careva animal. Această tradiție s-a înrădăcinat în virtutea beneficiului ei comercial, în special, pentru mulți producători şi vânzători de suvenire. Critic ar trebui să tratăm şi diferite ritualuri legate de Anul Nou, superstiții, înfăptuirea cărora la 31 decembrie, ar aduce un an plin de noroc.

Să facem un bilanţ al anului trecut

Ar fi frumos pentru toată lumea ca în aceste momente să încercăm să acționăm contrar cuvintelor: „Trec anii, anii noștri ca păsările zboară, și nu avem timp să privim înapoi.” Prin aceea e și valoroasă sărbătoarea Anului Nou, de obicei noi într-adevăr nu găsim nici un moment ca să privim înapoi, dar vine o zi când nu mai putem amâna. Ar trebui să părăsim agitația și vârtejul din jur înainte de a trece pragul noului an şi să facem un bilanţ. Iar apoi să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru anul trăit, să-I cerem iertare pentru ceea ce a fost făcut împotriva poruncile Lui şi să-I cerem binecuvântăre pentru anul următor.

Să mi-i uităm pe cei care îngheață

Dacă vedeți o persoana îngheţând în stradă, nu treceţi indiferenţi, sunaţi serviciile de asistenţă medicală sau socială, asigurându-vă de pe acum că știţi numărul de contact al acestora. Astfel puteţi salva viața cuiva!

Donaţi sânge

Este destul de complicat şi pe parcursul anului cu donatorii de sânge. Iar în zilele de Anul Nou vine chiar o catastrofă. Dacă nu aveți contraindicații, atunci sunteţi așteptat!

Să-i felicităm pe acei, pe care nimeni nu-i va felicita

O vecină singuratică? O enoriaşă în vârstă de la biserică, al cărei nume nici nu-l cunoaşteţi? O familie numeroasă, căreia îi este greu să găsească mijloace pentru cadourile copiilor? În jurul nostru sunt o mulțime de oameni pe care nu are cine să-i felicite cu ocazia Anului Nou și a Naşterii Domnului. Iar în zilele de sărbătoare singurătatea este mai grea ca oricând.

sursa pravmir.ru

traducere şi adaptare Natalia Lozan




Blog Stats

  • 328.621 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte