Arhivă pentru 1 ianuarie 2015

01
ian.
15

Acatistul Sfantului Vasile cel Mare

Rugaciunile incepatoare

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.

Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.

Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.

Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

Condacele si Icoasele

Condacul 1

Pe tine, trambita cea cu dumnezeiasca glasuire si cereasca albina, care din florile invataturilor ai adunat mierea cea facatoare de viata a dogmelor Treimii si o ai lasat Bisericii lui Hristos bogatie neimputinata, din care gustam noi toti, cu dulce cantare te laudam, cantand tie: Bucura-te, mare ierarhe Vasile!

Icosul 1

Cel ce prin curatia mintii tale cea asemenea cu ingerii te-ai ridicat la dumnezeiestile inaltimi si, strabatand printre cetele heruvimilor, ai descoperit dogmele Treimii, pe care le-ai lasat Bisericii comoara nejefuita, Sfinte Vasile, primeste de la noi nevrednicii laudele acestea:

Bucura-te, lauda cea stralucita a arhiereilor;
Bucura-te, dumnezeiescule invatator al dogmelor;
Bucura-te, urmatorul apostolilor cel credincios;
Bucura-te, stalpul Bisericii cel prealuminos;
Bucura-te, al Treimii aparatorule;
Bucura-te, de cele ceresti aratatorule;
Bucura-te, ocarmuitorul corabiei celei duhovnicesti;
Bucura-te, indreptatorul vredniciei arhieresti;
Bucura-te, luminatorul ceresc al preotiei;
Bucura-te, povatuitorul preaintelept al pustniciei;
Bucura-te, desteptatorul pacatosilor catre pocainta;
Bucura-te, mangaietorul celor ce adorm intru dreapta credinta;
Bucura-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 2

Al Pastorului pastorilor de aproape sluga facandu-te, Sfinte Vasile, ai imbogatit Biserica cu inteleptele tale invataturi; pentru care cantam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 2

Ai fost, preasfinte parinte, totdeauna la inaltimile vredniciei arhieresti si intru adancul smereniei; pentru care noi minunandu-ne cantam tie:

Bucura-te, cel ce te veselesti in Biserica biruitoare;
Bucura-te, cel ce de la Imparatul Hristos primesti binecuvantare;
Bucura-te, turn preainalt al privirilor ceresti;
Bucura-te, inteleptul talcuitor al celor teologicesti;
Bucura-te, magistrul stiintelor frumoase;
Bucura-te, ca ti-ai ales pe cele nemincinoase;
Bucura-te, cu serafimii liturghisitorule;
Bucura-te, cu heruvimii de Dumnezeu vazatorule;
Bucura-te, prietenul apostolilor;
Bucura-te, intaistatatorul arhiereilor;
Bucura-te, cu mucenicii impreuna-sezatorule;
Bucura-te, cu proorocii bine-vorbitorule;
Bucura-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 3

Pusu-te-a pe tine, Sfinte Vasile, Dumnezeu-Cuvantul, tarie buna Bisericii Sale, cel ce cu tunetul cuvintelor tale amutesti gurile ereticilor; iar noi credinciosii, bucurandu-ne, cantam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 3

Impotrivindu-te, parinte, lui Iulian prea paganul imparat si marturisind Dumnezeirea lui Hristos, ai rusinat paganatatea lui, facandu-te mucenic de bunavoie; pentru care auzi de la noi:

Bucura-te, sabie ascutita cu focul Duhului;
Bucura-te, marturisitor fara de frica al adevarului;
Bucura-te, propovaduire puternica a Treimii;
Bucura-te, luptator tare impotriva nedumnezeirii;
Bucura-te, predicator mare al Dumnezeirii;
Bucura-te, gura adanc-graitoare a Treimii;
Bucura-te, catre Sfinta Treime al credinciosilor mijlocitor;
Bucura-te, al Bisericii a toata lumea luminator;
Bucura-te, ca pe cei zgarciti, spre indurare i-ai plecat;
Bucura-te, cel ce pe popor de foame l-ai scapat;
Bucura-te, al iubirii de argint sagetatorule;
Bucura-te, la milostenie indemnatorule;
Bucura-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 4

Vazut-ai, mare ierarhe Vasile, pe Nascatoarea de Dumnezeu inconjurata de cetele ingeresti si poruncind mucenicului Mercurie sa nimiceasca pe paganul Iulian, vrajmasul Fiului sau; iar dupa ce te-ai incredintat ca ai fost ascultat, indata ai cantat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 4

Pe Valent cel orbit cu eresul lui Arie, care tulbura Biserica lui Hristos, cu multa barbatie l-ai mustrat, preaintelepte parinte; pentru care te laudam pe tine, zicand:

Bucura-te, ochiul Bisericii cel patrunzator;
Bucura-te, de pleava clevetirilor vanturator;
Bucura-te, al viei lui Hristos intelept lucratorule;
Bucura-te, al tainelor mare invatatorule;
Bucura-te, munte aspru al pocaintei;
Bucura-te, cetate nejefuita a credintei;
Bucura-te, privighetoarea Bisericii cea cu dulce glasuire;
Bucura-te, vulturul teologiei, cel cu inalta suire;
Bucura-te, al preotiei povatuitorule;
Bucura-te, al dascalilor invatatorule;
Bucura-te, mare invatator al fecioriei;
Bucura-te, gradina cea impodobita a curatiei;
Bucura-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 5

Venit-a la tine, Sfinte Ierarhe Vasile, femeia ce fusese nedreptatita de eparhul cetatii, cerand de la tine a-i face milocire; iar tu, infricosandu-l cu judecata lui Dumnezeu , l-ai plecat a-i face dreptate; de care ea, bucurandu-se, ti-a adus multumire, cantand lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 5

Urmator facandu-te Mantuitorului, preaintelepte parinte, te-ai aratat mare aparator celor nedreptatiti; pentru care zicem:

Bucura-te, aparatorul vaduvelor;
Bucura-te, parintele saracilor;
Bucura-te, sprijinitorul celor nedreptatiti;
Bucura-te, bogatia celor lipsiti;
Bucura-te, cel ce pe imparatii cei fara de lege i-ai mustrat;
Bucura-te, ca pe eparhul spre mila l-ai plecat;
Bucura-te, cel ce cununa muceniceasca ai dorit;
Bucura-te, ca marturisitor a fi te-ai invrednicit;
Bucura-te, cel ce bogatie pierzatoare n-ai adunat;
Bucura-te, ca intru saracie lui Hristos ai urmat;
Bucura-te, asemenea lui Ilie ravnitor;
Bucura-te, ca Isaia mare glasuitor;
Bucura-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 6

Primit-ai, mare arhipastorule Vasile, putere de la Dumnezeu asupra diavolului, incat l-ai silit a trimite prin vazduh zapisul tanarului prin care se vanduse; de care minune spaimantandu-ne, cantam lui Dumnezeu, Celui ce te-a preamarit pe tine, cantare: Aliluia!

Icosul 6

Se ingrozesc multimile diavolilor numai auzind de numirea ta, parinte al parintilor Vasile; iar noi credinciosii cantand, aducem tie laudele acestea:

Bucura-te, fulger care arzi pe duhurile satanei celei spurcate;
Bucura-te, tunetul care risipesti sfaturile cele necurate;
Bucura-te, cel ce cu armele duhului te-ai imbracat;
Bucura-te, ca prin acelea pe puterile cele potrivnice le-ai sfaramat;
Bucura-te, cel ce pe fiul imparatului l-ai vindecat;
Bucura-te, ca pe multi din adancul pacatului ai ridicat;
Bucura-te, ca pe cel lepros l-ai tamaduit;
Bucura-te, ca pe cei cu fapte bune prin Duhul i-ai cunoscut;
Bucura-te, ingerul cel pamantesc;
Bucura-te, omul cel ceresc;
Bucura-te, sare tainica a invataturii;
Bucura-te, luminat povatuitor al mantuirii;
Bucura-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 7

Descoperindu-i Dumnezeu viata ta cea plina de sfintenie, parinte Vasile, cuviosul Efrem in pustie vedea un stalp de foc care se inalta la cer si a auzit glas zicand: „In acest fel este Vasile”. De care minunandu-se, a cantat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 7

Avut-ai, preasfinte parinte, inima ta din pruncie locas curat Sfantului Duh, prin care te-ai facut mare intre alesii lui Dumnezeu; pentru care cantam tie:

Bucura-te, sfesnicul luminii celei neinserate;
Bucura-te, fantana scripturilor celor de Dumnezeu insuflate;
Bucura-te, porumbul Domnului cel cu aripi aurite;
Bucura-te, al teologului Grigorie prietene iubite;
Bucura-te, cu Gura de Aur intru Dumnezeu unire;
Bucura-te, cu amandoi a lor pecetluire;
Bucura-te, muza de credinta invatatoare;
Bucura-te, intelepciunea Bisericii trebuitoare;
Bucura-te, ca de intelepciunea ta s-au mirat imparatii;
Bucura-te, ca de frumoasa ta graire au amutit ereticii;
Bucura-te, rau de apele vietii revarsator;
Bucura-te, crin ca de mireasa impodobitor;
Bucura-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 8

Precum cand erai in viata aceasta aduceai jertfa cea fara de sange pentru pacatele poporului, asa acum, prealaludate ierarhe, stand langa scaunul Dumnezeirii, inalta ca o jertfa rugaciunile tale cele bine-primite pentru noi, care te laudam pe tine cantand lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 8

Stalp luminator ai fost pe pamant Bisericii lui Hristos, Vasile, si indrazneala ta catre Hristos o ai dovedit si dupa moarte; pentru care auzi-ne pe noi care zicem tie:

Bucura-te, cu numele imparatiei numite;
Bucura-te, al Bisericii mare parinte;
Bucura-te, diamantul credintei cel nezdrobit;
Bucura-te, aparatorul dogmelor cel nebiruit;
Bucura-te, oglinda descoperirilor celor dumnezeiesti;
Bucura-te, paharul tainelor celor ceresti;
Bucura-te, cerb la izvorul nemuririi alergator;
Bucura-te, celor credinciosi catre aceea povatuitor;
Bucura-te, crinul arhiereilor cel cu dumnezeiasca mirosire;
Bucura-te, faclia cuvantatorilor de Dumnezeu cea cu cereasca stralucire;
Bucura-te, secera apostoleasca, de neghinele eresurilor taietoare;
Bucura-te, roua cereasea de arsita pacatelor racoritoare;
Bucura-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 9

Zis-ai, preaintelepte parinte, ca „filozofia cea adevarata este gandirea la moarte”. Da-ne deci noua cu rugaciunile tale cele bine-primite la Dumnezeu sa trecem fara primejdie prin portile mortii si, ajungand la viata cea fericita, sa cantam impreuna cu tine lui Dumnezeu cantare: Aliluia!

Icosul 9

Impodobit-ai, preaminunate, scaunul arhieriei cu intelepciunea ta preainalta si cu dumnezeiasca sfintenie; pentru care aducem tie laudele acestea:

Bucura-te, ostasul cel ager al armelor celor duhovnicesti;
Bucura-te, slujitorule cu puterile cele ceresti;
Bucura-te, cel ce intru impodobirea Bisericii pe multi ai intrecut;
Bucura-te, ca vestirea ta la margini a strabatut;
Bucura-te, cel ce in norul privirilor ai intrat;
Bucura-te, ca teologului Ioan ai urmat;
Bucura-te, piatra cea scumpa a arhieriei;
Bucura-te, podoaba cea luminoasa a preotiei;
Bucura-te, noule David de la turmele pustnicilor chemat;
Bucura-te, ca prin usa oilor in staul ai intrat;
Bucura-te, cel ce turma la verdeata Scripturilor o ai pascut;
Bucura-te, ca a pastoriei icoana vie te-ai vazut;
Bucura-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 10

Venit-a la tine, parinte, femeia cea pacatoasa si dandu-ti hartia cea pecetluita in care erau scrise pacatele sale, pe care se rusina a le marturisi, tu degrab, alergand la rugaciune catre Dumnezeu, ai facut prin minune a se sterge pacatele ei. Pentru aceea noi, minunandu-ne de indrazneala ta cea mare catre Dumnezeu, cantam: Aliluia!

Icosul 10

Te-ai aratat lui Hristos, prealuminate parinte, zid nebiruit ridicat prin intelepciunea Lui la inaltime; pentru care cu laude ca si cu niste flori te incununeaza pe tine, zicand:

Bucura-te, vioara Duhului cea dulce rasunatoare;
Bucura-te, albina. raiului cea de viata adunatoare;
Bucura-te, muza de cele ceresti cantatoare;
Bucura-te, gradina Scripturilor cea veselitoare;
Bucura-te, al doilea Moise care marea eresurilor despartesti;
Bucura-te, ca a trece prin aceasta pe noul Israel il povatuiesti;
Bucura-te, stalpul credintei cel de viata purtator;
Bucura-te, fagure de miere din izvorul cel incepator;
Bucura-te, hranitorui celor saraci de cunostinta;
Bucura-te, ajutatorul grabnic celor ce te cheama cu credinta;
Bucura-te, cel intai in treimea arhiereilor;
Bucura-te, ca impodobesti ceata pastorilor;
Bucura-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 11

Avut-ai Sfinte Parinte Vasile, semn minunat vazut de venirea Sfantului Duh, in sfintirea dumnezeiestilor Taine. Pentru aceasta, infruntand neluarea aminte a diaconului, ai facut a se desparti prin perdele altarul de adunarea credinciosilor; de care minunandu-ne cantam lui Dumnezeu Celui minunat intru sfintii Sai: Aliluia!

Icosul 11

Minune mare s-a vazut la trecerea ta din viata aceasta, bine-placutule al lui Dumnezeu Vasile, caci sculandu-te de pe patul mortii, ai botezat pe evreul Ioasaf cu toata casa lui; pentru care te laudam, zicand:

Bucura-te, ca dupa a ta cerere, Dumnezeu a primit a-ti prelungi viata;
Bucura-te, ca ti s-a incredintat ca evreul sa dobandeasca credinta;
Bucura-te, cel ce comoara cea din Evanghelie ai aflat;
Bucura-te, ca pe aceasta prin ostenelile arhieresti o ai scapat;
Bucura-te, cerbul cel sprinten al muntilor ceresti;
Bucura-te, inger iubit al puterilor ingeresti;
Bucura-te, cela ce haina cea de nunta prin infranare ti-ai impodobit;
Bucura-te, ca vezi pe Acela pe care L-ai dorit;
Bucura-te, ca acum auzi cantarile ce nu se pot grai cu limbi omenesti;
Bucura-te, ca acum te desfatezi in cantari dumnezeiesti;
Bucura-te, spic ceresc cel cu insutita rodire;
Bucura-te, cel ce insetezi de a noastra mantuire;
Bucura-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 12

Prealuminate ierarhe Vasile, cauta cu milostivire din inaltimea muntilor ceresti spre noi care luptam cu multe necazuri in marea acestei vieti si, primind micile noastre laude, da-ne ajutor cu rugaciunile tale, ca, mantuindu-ne, sa ne invrednicim a canta impreuna cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 12

Aratandu-ti-Se Insusi Mantuitorul cu Sfantii Apostoli, vrednicule de laude parinte, te-a invatat lucrarea dumnezeiestii Liturghii, pe care o ai lasat Bisericii podoaba de mare cuviinta; pentru care, cu smerenie laudandu-te, zicem tie:

Bucura-te, al altarului diamant nepretuit;
Bucura-te, al pastorului fluier aurit;
Bucura-te, cunoscatorul dogmelor si al canoanelor;
Bucura-te, luminatorul pastorilor si al soboarelor;
Bucura-te, smirna cea cu dumnezeisca mireasma a Liturghiei;
Bucura-te, vrednicia cea ingereasca a preotiei;
Bucura-te, a Bisericii faclie luminatoare;
Bucura-te, a celor lenesi trimbita desteptatoare;
Bucura-te, ca Pavel Bisericii luminator;
Bucura-te, ca Petru de ceresca imparatie descuietor;
Bucura-te, gura Cuvantului din cer tunatoare;
Bucura-te, vapaia Duhului de eretici mistuitoare;
Bucura-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 13

O, preaminunate parinte al parintilor, Sfinte Ierarhe Vasile, primind putina noastra cantare, precum Mantuitorul banii vaduvei, soleste pentru noi trecere fara primeidii in ceasul mortii, ca invrednicindu-ne a intra in camara dumnezeiestii imparatii, sa cantam cu tine impreuna cantare lui Dumnezeu: Aliluia!

(acest condac se zice de trei ori)

Apoi se zice iarasi Icosul intai

Cel ce prin curatia mintii tale cea asemenea cu ingerii te-ai ridicat la dumnezeiestile inaltimi si, strabatand printre cetele heruvimilor, ai descoperit dogmele Treimii, pe care le-ai lasat Bisericii comoara nejefuita, Sfinte Vasile, primeste de la noi nevrednicii laudele acestea:

Bucura-te, lauda cea stralucita a arhiereilor;
Bucura-te, dumnezeiescule invatator al dogmelor;
Bucura-te, urmatorul apostolilor cel credincios;
Bucura-te, stalpul Bisericii cel prealuminos;
Bucura-te, al Treimii aparatorule;
Bucura-te, de cele ceresti aratatorule;
Bucura-te, ocarmuitorul corabiei celei duhovnicesti;
Bucura-te, indreptatorul vredniciei arhieresti;
Bucura-te, luminatorul ceresc al preotiei;
Bucura-te, povatuitorul preaintelept al pustniciei;
Bucura-te, desteptatorul pacatosilor catre pocainta;
Bucura-te, mangaietorul celor ce adorm intru dreapta credinta;
Bucura-te, mare ierarhe Vasile!

si Condacul intai

Pe tine, trambita cea cu dumnezeiasca glasuire si cereasca albina, care din florile invataturilor ai adunat mierea cea facatoare de viata a dogmelor Treimii si o ai lasat Bisericii lui Hristos bogatie neimputinata, din care gustam noi toti, cu dulce cantare te laudam, cantand tie: Bucura-te, mare ierarhe Vasile!

Si se face otpustul.

 

01
ian.
15

Sfantul Vasile cel Mare – predica parintelui Cleopa Ilie

Sfantul Vasile cel Mare - predica parintelui Cleopa Ilie Astazi, Sfanta Biserica Soborniceasca praznuieste pe cel mai mare ierarh al Bisericii, pe stalpul cel de foc, pe gura cea de foc a Duhului, pe Marele Vasile, cum ati auzit poate azi, cantandu-se la dumnezeiasca Liturghie. El a fost cel mai ager la minte si cel mai sfant si mai prevazator cu mintea dintre ierarhi. Toate soboarele ecumenice si locale care s-au tinut, in diferite vremi si locuri, au tinut seama de autoritatea canoanelor lui.

Toti l-au citit, mii de sfinti si de ierarhi au pazit hotarele puse de el. Pentru ce? Sfantul Vasile a fost ochiul Bisericii si a ramas ochiul Bisericii pana la sfarsitul veacurilor. Unde s-a nascut? In CezareeaCapadochiei. Parintii lui s-au numit Vasile si Emilia. Tatal sau era din Pont, adica de langa Marea Neagra, unde e Turcia de astazi. Era unul din zece frati. Unul a murit si noua au trait. Dumnezeiescul Grigore de Nazianz, Cuvantatorul de Dumnezeu, zice de familia lui ca a binecuvantat-o Dumnezeu cu Marele Vasile, macar ca nici ceilalti copii n-au ramas mult mai jos decat dansul. Toti cei patru frati si cinci fete din familia lor petreceau cu sfintenie, cu cucernicie, cu milostenie si cu o buna asezare a sufletului. Deci o familie mare de sfinti a fost familia Sfantului Vasile (vezi Viata Sfantului Vasile cel Mare, 1 ianuarie).

Cand s-a nascut Sfantul Vasile, era atat de mic, atat de slab, incat era gata, gata sa moara. Iar maica lui, Emilia, femeie buna si credincioasa si sfanta, s-a aruncat cu fata la icoana Mantuitorului si a zis: „Doamne, daruieste-mi copilul acesta, ca Ti-l dau Tie spre slujba”. Si plangand si luandu-l in brate si rugandu-se, indata copilul s-a intremat si datorita numai rugaciunilor din adancul inimii ale mamei sale a supravietuit acest copil, care a fost la urma un atat de mare vas al alegerii si stalp al Bisericii lui Hristos. Cum am zis, ei au fost patru baieti si cinci fete. Si baietii au fost acestia: Sfantul Grigore de Nyssa a fost cel mai mare si a fost si el Ierarh, iar Sfantul Vasile a fost dupa dansul. Dupa ei au fost Sfantul Naveratie, mare pustnic facator de minuni in pustia Sinaiului, si Sfantul Petru al Sevastiei. Deci, trei Arhierei, trei Episcopi, trei Ierarhi Sfinti si un mare pustnic. Iar dintre fete, cea mai mare a fost Sfanta Macrina, mai mare si decat Sfantul Grigore de Nyssa. Ea ajutat-o pe mama lor Emilia la cresterea tuturor copiilor si ea i-a invatat pe toti, din fasa, dreapta credinta.

Deci mare merit il are in familia sfantului Sfanta Macrina, sora Sfantului Vasile, cuvioasa si sfanta, ce a fost stareta a unei mari manastiri de calugarite de atunci; si ea s-a sfintit, dupa cum arata Sinaxarul la 19 ale lunii iulie. Si a mai avut Sfanta Macrina patru surori, cum am spus, care s-au casatorit, dar au trait cu totul o viata crestineasca si sfanta. La cele dintai invataturi, Marele Vasile a avut dascal si povatuitor chiar pe tatal sau, ce era intr-acea vreme ca un dascal al invataturilor si al faptelor bune pentru intregul Pont. Acesta i-a dat nu numai invatatura inconjuratoare, ci si toata buna credinta, facandu-se astfel incepator al desavarsirii la care avea sa ajunga mai apoi fiul sau.

Iar cand a sosit vremea de scoala, l-a dat la scoala in Cezareea Capadochiei, caci acesta era un oras de cultura, cu scoli multe. Aici, primind tot felul de invatatura – fiind iubitor de osteneala ca si albina care, din tot felul de flori, isi culege cele trebuincioase –, in putina vreme s-a facut slavit si vestit celor mai mari ai cetatii si la tot poporul, covarsind pe multi cu buna sa stiinta si chiar asemanandu-se cu unii din cei mai invatati dascali. Din Cezareea, Vasile s-a dus apoi la studii in Constantinopole, in capitala Imperiului romano-bizantin, unde a studiat si a avut invatatori pe unii din marii retori si filozofi ai vremii, de la care in scurta vreme a adunat, prin ascutimea mintii sale, cele mai inalte invataturi, cu care si-a impodobit sufletul sau.

De la Constantinopol, terminand scoala, Vasile s-a dus la Atena, in capitala Greciei de astazi, unde s-a intalnit cu prea iubitul sau prieten, Grigore de Nazianz, Sfantul Grigore Cuvantatorul de Dumnezeu. Si mare prietenie duhovniceasca a crescut intre dansii, incat erau o minte, un suflet si un gand inaintea lui Dumnezeu. Ei cunosteau la Atena numai doua drumuri: unul care mergea la scoala si unul care ducea la biserica. Lumea era moarta pentru ei, nu vedeau ca sunt in lume. Aveau in minte pe Hristos, Scoala si Biserica. Asa au petrecut ei acolo opt ani de zile.

Tot la Atena, Vasile a aflat si pe Iulian Paravatul, care mai pe urma a fost imparat, mare vrajmas si muncitor al crestinilor, pe Libanius, marele filosof sofist al vremii, pe preainteleptul Eubul, care i-a fost dascal si pe care mai apoi l-a adus la cunostinta lui Dumnezeu. De acesta fiind intrebat care este firea filosofiei, Marele Vasile a dat vestitul raspuns: „Firea filosofiei este pomenirea mortii”, aratand prin aceasta ca cea mai inalta filozofie si intelepciune este deasa cugetare la moarte, prin care tot omul se fereste de rau si se sarguieste spre fapta buna.

Dupa aceea, Vasile si Eubul s-au intors la Cezareea si au infiintat o scoala de retorica, adica de elocventa, de buna vorbire. Dar pentru ca aceasta ii cerea grija multa si raspandire de la rugaciune, mai cu seama dupa sfatul Sfantului Grigore de Nazianz si al surorii sale Macrina, prea inteleapta fecioara, a parasit scoala aceea inalta si, la anul 357, a intreprins o calatorie care a durat un an, in Palestina, Siria, Mesopotamia, Egipt, la Muntele Sinai, in partile Iordanului, la sfintele locuri ale Ierusalimului, in pustia Iudeii, pe unde vietuiau parinti mari cu fapta buna, si in toate partile unde a auzit ca sunt barbati sfinti si pustnici vestiti si mari sihastri. Si s-a straduit in rastimpul acestei calatorii sa afle de la cei mai iscusiti pustnici mestesugul vietii pustnicesti si lepadarea de sine si cele mai inalte virtuti; sa vada din cele ce traiau – nu doar ca vorbeau – facliile lui Hristos raspandite in toate pustiile.

Cand au ajuns la Ierusalim, Vasile si Eubul s-au inchinat lui Dumnezeu cu credinta si cu dragoste, inconjurand toate sfintele locuri. Apoi s-au aratat episcopului cetatii, Maxim, si s-au rugat sa-i boteze in Iordan, caci pe atunci se botezau oamenii mari, Vasile avand la acea data aproape 29 de ani. Episcopul, vazandu-i plini de credinta, le-a implinit dorirea, dupa care intorcandu-se in sfanta cetate, au petrecut intr-insa aproape un an. Dupa aceasta, intorcandu-se spre Capadochia, au trecut prin Antiohia, unde Meletie arhiepiscopul l-a hirotonisit pe Vasile diacon, si acolo a talcuit cuvintele Pildelor lui Solomon.

Cand s-a intors din aceasta calatorie, in Cezareea Capadochiei pastorea episcopul Leontie, care auzind de fapta buna si de intelepciunea lui, l-a hirotesit lector. Atunci era in Biserica si aceasta treapta de slujire, de lector, lectorul fiind un om care se ingrijea de ingroparea celor ce mureau. Trebuia sa spuna un cuvant la groapa, sa aseze slujba inmormantarii, sa faca pomenire celor adormiti la soroacele cuvenite. Deci se ingrijea mai ales de slujba inmormantarii. Dupa Leontie, a venit ca episcop al Cezareei Ermoghen, care l-a hirotonisit preot pe Vasile, randuindu-l a fi povatuitor monahilor.

Dupa Ermoghen arhiepiscopul, era cerut la scaun, ca un vrednic, Sfantul Vasile, dar fugind de cinste, s-a ascuns, si a fost ridicat la arhiepiscopie Evsevie, barbat imbunatatit, dar neiscusit in Sfintele Scripturi si in cele carturaresti, pentru a putea face fata luptelor mari pe care Biserica le dadea cu ereticii in acea vreme. Acesta stiind pe Vasile foarte cinstit si laudat de toti pentru intelepciunea si viata lui sfanta, biruindu-se de zavistie, ca un om neputincios, a inceput a i se arata rauvoitor. Care lucru intelegandu-l Sfantul Vasile, nevrand sa fie pricinuitor de zavistie, s-a dus in pustia Pontului, unde a chemat prin scrisori si pe prietenul sau, pe Sfantul Grigore de Nazianz, si unde, adunand cu dansul multime de monahi, a facut randuiala de viata monahiceasca – fiind luminat de Duhul Sfant – si petrecea viata ingereasca pe pamant.

Acolo a scris si vestita sa carte Hexaimeronul, despre facerea lumii; si purta o haina rupta cu sute de petice, cum arata Sfantul Nicodim Aghioritul, cand ii scrie varului sau, episcopul Ieroteu Naziul, zicand: „Prea Sfintite, sa nu-ti faci haine de matase. Adu-ti aminte de peticele Marelui Vasile, caci si acela a fost episcop, de cojocul Sfantului Serapion. Adu-ti aminte ca aici, in Sfantul Munte, avem mitropoliti care au venit cu traista in spate si nepieptanati si numai cu Hristos in minte; si umbla incaltati cu opinci”. Sfantul Vasile a fost primul – si ca preot, si ca episcop – care a dat episcopilor pilda aceasta. El le arata ca episcopul nu trebuie sa umble luxos, ci smerit, cu haine ponosite, insusi alergand descult, si mai mult cu capul gol facandu-si rugaciunile.

Tot acolo a scris si Asezamintele calugaresti. Deci, conducand marele Vasile obstea aceea in pustia Pontului, le ajuta la o viata ca aceea si fericita Emilia, maica sa, petrecand nu departe de dansii, de cea parte de rau, in sat, ingrijindu-se de hrana lor; apoi ramanand vaduva, toata sarguinta o avea ca sa placa lui Dumnezeu. Cu vremea s-au adunat acolo mai mult de o suta de femei si fecioare, si le conducea Sfanta Macrina si mama ei, Emilia. Sfantul Vasile avand multa grija cu manastirea de calugari, aflata peste rau, a stat acolo patru ani – timp in care a intemeiat-o cu desavarsite randuieli –, dupa care, incredintand conducerea ei fratelui sau Petru, mai tarziu episcop al Sevastiei, el a plecat in pustie, impreuna cu iubitul sau prieten Grigore de Nazianz.

Vreme de cativa ani au vietuit ei in coliba pe care si-au facut-o in pustie, studiind adanc Sfanta Scriptura si petrecand numai in rugaciune si-n meditatie si-n gandiri duhovnicesti. Si cand au plecat de acolo, Marele Vasile a zis: „Frate, sa nu rusinam pe cei ce si-au pus nadejdea in noi! Trebuie sa fim noi intai ochi, ca sa putem lumina pe altii”. Dupa aceasta petrecere si desavarsire in linistea pustiei, cei doi mari prieteni au iesit de acolo ca doi luminatori. Unul – Marele Grigore – a plecat episcop in cetatea Nazianz, spre a ajuta pe tatal sau, ce era episcop acolo si care, fiind batran si neputincios, lupta din greu cu ereticii. Iar Marele Vasile a fost chemat de episcopul Evsevie, care s-a cait foarte de zavistia sa si l-a rugat sa se intoarca si sa ajute Biserica, ce lupta contra arienilor.

Fericitul Vasile, vazand o primejdie ca aceea a Bisericii, si mai mult cinstind trebuinta cea de obste decat viata pustniceasca, a lasat singuratatea si a venit la Cezareea, unde foarte mult a lucrat cu cuvantul si cu scrisul, curatind credinta cea dreapta de eresuri. Apoi episcopul Evsevie si-a dat sfarsitul pe bratele lui Vasile, iar dupa dansul, lucrand Sfantul Duh, Marele Vasile, chiar nevrand, a fost ridicat la scaun, fiind sfintit de multi episcopi, intre care era si batranul Grigore, tatal lui Grigore de Nazianz. Acela, desi era batran si neputincios, a poruncit ca sa-l duca in Cezareea, sa sileasca pe Vasile a veni la arhiepiscopie, ca nu cumva prietenii sa ridice pe cineva dintre ai lor la scaunul acela.

Si dupa ce a luat episcopia, a adus osteneli peste osteneli si Dumnezeu a pus dar asupra lui. Atat de milostiv era, ca in toata Cezareea si in toate partile nu era episcop milostiv ca Marele Vasile. A fost foamete mare in anul 373, iar in foametea aceea el a dat toate averile Episcopiei milostenie in toate partile. El a infiintat, daca ati auzit, in Cezareea Capadochiei, vestitele Vasiliade, niste spitale mari pentru calugari, pentru preoti si pentru popor. Si din averile Episcopiei tinea aceste uriase spitale, si el singur cu mana lui stergea bolnavii si-i ingrijea, si cu rugaciunea ii facea sanatosi.

Umbla din spital in spital si a pus calugari sa slujeasca, cum ingrijeau pe la spitale surorile de caritate. De acolo isi are originea slujirea calugarilor, de la Marele Vasile pogoara obiceiul acesta. Dar erau calugari sfinti si tamaduiau oamenii si cu rugaciunea, si cu medicamentele pe care le luau de la Marele Vasile pe cheltuiala Episcopiei. De vestitele acestea Vasiliade auzind Iulian Apostatul – care intre timp ajunsese imparat – si socotind ca episcopul are averi multe de a facut atatea spitale, l-a cuprins o ura mare, ca se cunosteau deja de la Atena, unde facusera studiile impreuna.

Pe atunci Grigore de Nazianz spusese cu proorocesc glas Marelui Vasile despre Iulian: „Mare rautate tine pamantul Greciei astazi”, caci l-a stiut mai inainte ca o sa ajunga imparat lepadat de credinta. Acela se facuse intai evreu, pe urma pagan si aducea jertfe la idoli, pina ce in sfarsit l-a lovit mania lui Dumnezeu. Iulian Apostatul, auzind de Vasile ca a infiintat niste spitale asa de mari si implineste o misiune asa de mare, ca are sute de manastiri de calugari si de maici si face atata binefacere si asistenta sociala, si-a zis: „Cum un om, un calugar, are atata trecere la popor si atatia bani?!”. Caci poporul ii dadea averile, cum dadeau la Sfintii Apostoli, sa faca atata bine de obste la tot poporul crestinesc. Si i-a trimis Marelui Vasile o scrisoare de la Constantinopol: „Sa vii la mine”. Marele Vasile, stiind de ce e chemat, n-a vrut sa se duca. Daca a vazut ca nu vine, Iulian ii scrise: „Daca nu vrei sa vii (el a spus ca e bolnav), trimite-mi o mie de litri de aur, ca ma duc cu razboi impotriva persilor si am nevoie de cheltuieli de razboi”.

Iar Marele Vasile a raspuns: „Nu! Caci banii care-i am de la Episcopie sunt ai saracilor, ai vaduvelor si ai bolnavilor, nu ti-i dau pentru razboi. Poporul mi i-a dat sa fac spitale si manastiri cu ei”. Atunci Iulian a fost cuprins de o si mai mare furie si a spus: „Eu ma duc cu razboi impotriva persilor, dar cand ma intorc inapoi, pe tine si pe Grigore de Nazianz va voi pierde cu cele mai groaznice munci. Am fost impreuna odata, la scoala, dar acum sa vedeti ca eu sunt imparat!”. Marele Vasile, auzind de furia lui Iulian Apostatul si stiind rautatea lui, a zis catre popor: „Iata, Iulian Apostatul trece peste o luna de zile cu razboi contra persilor pe aici, prin Cezareea, si are sa se abata pe la noi ca sa ne ceara aur”. Si a spus poporul: „Noi ii vom da ceva ca sa-l multumim, dar nu-l multumim, ca are mare ura pe crestini”. Si asa a fost.

Iulian Apostatul a pornit razboi impotriva persilor si a trecut chiar prin Cezareea, pe unde ii era drumul, si cand a ajuns aproape de Episcopia Marelui Vasile a trimis niste soli la sfantul, sa-i trimita atatia litri de aur si atata hrana, pentru cai si pentru armata. Dar tocmai atunci era o seceta mare si o foamete in Cezareea si n-aveau crestinii nici paine. Sfantul Vasile, vazand ca el cere atata aur, a trimis soli inainte si le-a spus: „Eu as vrea sa-i trimet, numai ca n-avem; poporu-i sarac si avem atatia bolnavi si atatea manastiri si atatea biserici”. Cand solii i-au dus stirea lui Iulian, acesta s-a infuriat strasnic: „Ce-a spus, ca n-are? Las’ ca merg eu pana acolo!”. Si a venit mai aproape si a trimis alti soli, ca sa spuna sa-i trimita negresit. Atunci Sfantul Vasile a luat poporul sau si l-a intampinat, cinstindu-l dupa traditie, ca pe imparatul Bizantului, si fiindca nu avea alt dar sa-i aduca, i-a adus trei paini de orz, dintr-acelea din care manca sfantul; caci asa ceruse imparatul, sa-i duca din cele ce mananca el. Deci, primind imparatul darul, a zis slujitorilor lui sa-i rasplateasca dandu-i iarba din livada.

Sfantul vazand o necinste ca aceasta, a zis imparatului: „Noi, o, imparate, ti-am adus din cele din care insine mancam, precum ai cerut; iar imparatia ta, precum se vede, ne-ai rasplatit darul cu cele din care insuti mananci”. Auzind acestea imparatul, s-a maniat foarte si a zis sfantului: „Acum primeste darul acesta, si cand ma voi intoarce din Persia biruitor, voi arde cetatea ta de tot, si pe nebunul popor, cel amagit de tine, il voi robi; caci necinsteste pe zeii carora ma inchin eu, si atunci vei lua si tu rasplatirea ce ti se cuvine!”. Astfel infricosandu-l paganul imparat, s-a dus in Persia. Si s-a dus cu mare manie, iar Marele Vasile, stiindu-i furia si rautatea lui, a adunat tot poporul in biserica Sfantului Marelui Mucenic Mercurie, care era pe un deal, si a zis: „Sa facem multa rugaciune, ca imparatul, cand se va intoarce inapoi, ne pierde pe toti, pentru ca nu i-am dat aur si cele ce a cerut”.

Poporul asculta de Sfantul Vasile, ca de li s-ar fi cerut ca toti sa moara pentru Hristos, ar fi facut-o, asa de mare le era credinta. Si au facut priveghere de toata noaptea si se rugau cu totii ca sa se potoleasca furia imparatului. Iar sfantul se ruga inaintea icoanei Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu, langa care era si chipul Sfantului Marelui Mucenic Mercurie, cu sulita ca un ostas, ca Sfantul Mercurie a fost ostas, ca Sfantul Dimitrie si ca Sfantul Gheorghe. Si deodata a vazut chipul Sfantului Mercurie, cel de langa Prea Curata Nascatoare de Dumnezeu, schimbandu-se si facandu-se nevazut catava vreme.

Atunci a inteles Sfantul Vasile ca Sfantul Mercurie a fost trimis de Prea Curata Maica a Domnului sa se razbune si sa piarda pe vrajmasul lui Dumnezeu, ca Iulian Apostatul, de cand s-a lepadat de credinta, nu-l numea pe Mantuitorul altfel decat “Fiul Mariei” si “Galileeanul”. Si, intr-adevar, s-a dus Sfantul Mercurie, si ajungand unde erau ostirile ziua in amiaza mare, s-a ridicat deasupra ostirilor lui Iulian Apostatul. Si cand a vazut Iulian ca vine Sfantul Mercurie, stralucind ca soarele, a crezut ca-i Hristos si a strigat la generalii sai :„Veniti degraba aproape de mine, puneti mana pe sabii, aparati-ma!”. Dar aceia nu vedeau nimic. „Dar ce-i, imparate?!”. „Galileeanul, Galileeanul vine, ma omoara, ma urmareste in mijlocul taberei mele, nu ma lasati!”.

Si pe cand striga ingrozit, Sfantul Mercurie l-a insulitat in gat, a tasnit sangele in sus si abia a mai putut ingaima : „Ai invins, Galileene… ” Apoi Sfantul Mercurie intr-o clipa s-a intors in biserica. Si cand a venit, poporul a incremenit: chipul s-a asezat la locul sau, iar din sulita sfantului picura sange pe peretele bisericii! Aceasta minune vazand-o poporul, Sfantul Vasile a strigat: „Acum ridicati mainile in sus si strigati cu totii: Doamne miluieste! – ca a facut izbanda Hristos, Dumnezeul nostru, impotriva vrajmasului Bisericii si al Sau”. Imparatul a fost insulitat intr-o poiana, in mijlocul ostirii sale, si pana azi acea poiana se cheama poiana Sfantului Mercurie, pentru ca acolo a fost junghiat vrajmasul adevarului si al lui Dumnezeu, Iulian Apostatul. Dupa Iulian Apostatul a urmat imparatul Valens, care de asemenea se lepadase de dreapta credinta, fiind arian. Marele Vasile a avut mult de lucru si cu acesta. Caci auzind Valens de autoritatea Sfantului Vasile, de sfintenia lui, de minunile lui, a inceput sa se poarte si el cu mare ura, asuprind pe Marele Vasile, de care stia ca e crestin ortodox si tine cu Biserica.

Pe multi alti episcopi dreptcredinciosi el ii izgonise de la scaunele lor si ridicase pe arieni in locurile acelora; iar pe altii, mici la suflet si fricosi, i-a silit sa se invoiasca dupa eresul lui. Deci se mania si se tulbura vazand pe Sfantul Vasile pe scaunul sau fiind fara temere si in credinta nemiscat ca un stalp, iar pe altii sprijinindu-i si sfatuindu-i sa se departeze de eresul arienesc, ca de un lucru urat de Dumnezeu. Pana la o vreme s-a ingrijit imparatul cu dinadinsul sa aduca pe Marele Vasile la unirea cu arienii, indemnandu-l prin oamenii sai cu rugaminti, cu fagaduinte si cu ingroziri, sa faca voia lui; dar acestia nimic n-au sporit, pentru ca nu au gasit un om slab la inima, ci un om hotarat. De aceea nu stia apoi cum sa se razbune pe Sfantul Vasile si cauta sa-l starneasca, doar o zice ceva ca sa-l piarda. In vremea aceea s-a hotarat Valens sa mearga sa viziteze Niceea Bitiniei, unde era o catedrala ortodoxa foarte frumoasa.

Si cand a ajuns acolo, arienii (care pe vremea aceea erau trei parti arieni si o parte ortodocsi, caci dupa soborul intai ecumenic, arianismul a prins mari radacini in partile rasaritului), vazand pe imparatul si stiind ca e de credinta lor, au iesit inaintea lui si au cerut: „Sa ni se dea biserica aceasta, ca suntem multi si n-avem unde ne duce la rugaciune!”. Iar imparatul, fiind de un gand cu dansii, a zis: „A voastra sa fie biserica!”. Si au intrat arienii si au omorat pe unii crestini, iar pe ceilalti i-au izgonit si au inceput a face in biserica soborniceasca de acolo slujbele lor. Iar bietii ortodocsi s-au imprastiat ca potarnichile, fiind putini si neorganizati, cu un episcop si preoti putini, si aceia fricosi. Unde sa se duca? S-au dus la aparatorul Bisericii, la mangaietorul, la stalpul luminii, la Marele Vasile, si i-au spus: „Iata ce ne-a facut imparatul Valens: a venit si ne-a luat biserica cea mare, pe care am facut-o noi in zeci de ani, si a dat-o arienilor, de am ramas pe drumuri si n-avem nici o biserica. Si arienii se lauda ca foarte curand vor distruge biserica noastra si nu vor mai fi ortodocsi”.

Marele Vasile, care pururi isi punea viata pentru Biserica, a zis: „Fiti pe pace, ma duc la Constantinopol”. Si a plecat in calatorie pana la Constantinopol. Si cand l-a vazut imparatul, s-a umplut de furie, iar Marele Vasile l-a intampinat cu aceste cuvinte: „Imparate, «cinstea imparatului judecata iubeste». Oare nu zice Duhul Sfant in psalmi asa? De ce n-ai judecat drept lucrurile? Ai auzit pe Solomon ce spune? «Dreptatea imparatului intru judecata este». De ce ai facut nedreptate?”. Si a inceput sa-l mustre pe Valens. Acesta raspunse: „Ma mustri, Vasile, te-ai intors spre razvratire, vii la curte la mine, la imparatie, si ma mustri pe mine, imparat?!”. Vasile i-a raspuns: „Imparate, pentru dreptate sunt gata sa mor oricand; pentru aceasta am venit, nu ca sa traiesc”. Imparatul isi dadu seama ca nu-i gluma, vazandu-l ca-i hotarat sa moara si stiind ca mai erau cu Vasile si crestini multi de credinta ortodoxa. „Ai facut mare nedreptate, Imparate! Am scapat de un imparat pagan si a venit la conducere altul eretic. Esti arian, te-ai lasat inselat de cei rauslavitori, de cei cu credinta stramba si desarta, si ai dat Biserica noastra soborniceasca. De ce-ai dat-o?”. Si atunci imparatul a zis: „Ce vrei? Acum vei fi izgonit si trimis in surghiun!”. Si a pus mana pe trestie sa iscaleasca izgonirea lui. Dar cand a pus mana pe trestie, s-a sfaramat trestia. A luat o a doua, s-a sfaramat si a doua; si a luat si a treia, s-a sfaramat si a treia. Nu putea sa iscaleasca izgonirea lui Vasile! Si atunci imparatul a cam prins frica. Iar Marele Vasile i-a spus: „Imparate, ai un copil tare bolnav”. „Da – zice –, fiul meu Galatie este pe moarte; daca sunt placute lui Dumnezeu dogmele credintei tale, sa faci sanatos pe fiul meu, cu rugaciunile tale!”. Sfantul raspunse: „De te vei uni, o, Imparate, cu credinta cea dreapta, si de vei darui pace bisericilor, apoi fiul tau va fi viu”.

Imparatul fagaduindu-se sa faca acestea, Marele Vasile a spus: „Ma duc sa ma rog sa se faca sanatos copilul, dar te rog, inainte de a te pedepsi Dumnezeu si pe tine sa faci dreptate, sa ma lasi sa judec eu in legatura cu biserica din Niceea”. Si imparatul, auzind ca-i va vindeca pe copil, s-a bucurat. Sfantul Vasile s-a dus la capul copilului si a facut numai semnul Sfintei Cruci, zicand: „Te vindeca pe tine Iisus Hristos, adevaratul Dumnezeu”. Si s-a sculat copilul sanatos si a zis: „Tata, sa nu-l urgisesti pe acest preot, pentru ca acesta-i mare sfant a lui Dumnezeu. Si cand a zis: «Te vindeca», am vazut o para de foc iesind din gura lui si s-a atins de mine”.

Atunci imparatul Valens s-a umplut de teama. „Ei, ce sa fac, Vasile, ce vrei sa fac, ca trebuie sa-i impac si pe arieni, ca daca incep un razboi, ei sunt mai multi decat voi si slabesc imparatia, si mai ma pot duce eu cu ostire puternica impotriva dusmanilor? Cum sa-i impacam?”. Sfantul Vasile a raspuns: „Lasa-ma pe mine, ca-i impac eu”. „Si cum ai sa faci?”. Sfantul Vasile zise: „De voi judeca cu nedreptate, Imparate, sa ma trimiti si pe mine in surghiun, pe cei de o credinta cu mine sa-i izgonesti, iar biserica s-o dai arienilor. Dar da-mi mie scrisori imparatesti la mana, sa ma duc sa fac dreptate la Niceea, ca-i atata jelanie acolo si atata plangere!”. Si i-a dat imparatul scrisori, in care zicea: „Vasile, Arhiepiscopul Cezareei Capadochiei, are imputernicire de la noi sa mearga sa judece intre arieni si dreptcredinciosi, dupa cum va socoti el. Toata armata de acolo si toata stapanirea din partile acelea, din Niceea si Nicomidia, sa-i dea tot sprijinul!”.

Si a luat Marele Vasile scrisorile imparatului Valens si s-a dus la Niceea. Indata ce a ajuns acolo, au venit bietii crestini si l-au intrebat: „Prea Sfintite Stapane, ai facut ceva?”. „Asteptati – zise – toti in liniste”. Si le-a spus cum a randuit cu imparatul. „Ce i-ai spus imparatului?”. „Iata ce i-am spus: Imparate, eu ma duc la Niceea si adun pe toti mitropolitii arieni, si pe episcopii lor si pe ai nostri, impreuna cu episcopul pe care-l au acum, si iata ce facem. Incuiem biserica din Niceea si punem si noi, si ei sigiliu pe ea, si punem sa se pazeasca de armata biserica sigilata cu plumb, cu ceara si cu peceti. Si biserica fiind astfel incuiata, sa se roage arienii trei zile si trei nopti in fata bisericii, si daca o vor deschide cu rugaciunea lor, sa fie biserica in veac a lor. Si noi ne vom ruga o singura data noaptea – a zis Marele Vasile – si de o vom deschide noi, a noastra sa fie. Iar daca biserica nu se va deschide nici la noi, tot a lor sa fie”.

Si cand a venit Sfantul Vasile si le-a spus crestinilor cum a randuit, multi din ei au inceput a zice: „Dar ce-ai facut, Vasile? Au castigat tot arienii. Cum e asta: Daca, deschid ei cu rugaciunea biserica, sa fie a lor, si daca n-o deschidem noi, tot a lor sa fie?! Ce dreptate este?!”. Dar Sfantul Vasile a zis:„Aveti credinta si nu va mahniti!”. Si avea acolo numai sase preoti si un episcop. Deci in baza ordinului imparatului, s-au inchis usile bisericii, s-au pus sigilii de plumb si au semnat sigiliul si arienii, si ai nostri. Au pus armata la usile incuiate si ferecate, caci erau trei randuri de usi. Si au venit arienii cu mitropolitul, cu episcopii lor, asa ca altadata popii lui Baal, si strigau mereu in fata bisericii, facand slujbele lor, dar la capatul a trei zile si trei nopti nici un semn nu s-a facut cu biserica. Si atunci armata a spus: „La o parte! Sa vie acum Vasile cu ai lui!”.

Sfantul Vasile a inceput o priveghere de toata noaptea, s-a slujit cu cantari toata noaptea si a facut dumnezeiasca Liturghie pana dimineata, si pe urma a pornit cu putinii credinciosi, cati avea el, si cu putinii preoti, la soborniceasca biserica cea pecetluita, cantand :„Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi”. Si cand a ajuns in fata bisericii, Marele Vasile, imbracat in toate vesmintele, a zis catre popor: „Ridicati mainile in sus si strigati cu totii: Doamne miluieste!”. Si zicand asa, a atins usile bisericii, care erau pazite de armata si sigilate; si atingandu-le cu Sfanta Cruce de trei ori, a zis:„Bine este cuvantat Dumnezeul crestinilor, totdeauna acum si pururea si in vecii vecilor”. Si atunci a venit un vant puternic, a rupt pecetile, care au cazut ca fulgerul, s-au deschis si s-au izbit usile de zid, si cele de la pridvor, si cele din interior. Si Sfantul Vasile a inceput a canta si a intrat cu poporul cantand: „Ridicati, boieri, portile voastre, si va ridicati portile cele vesnice, si va intra Imparatul Slavei!”, cum cantam noi la Pasti, si a facut slujba de multumire. Si atunci nenumarata multime de arieni, vazand aceasta, s-a lepadat de acel eres spurcat. Intre acestia erau foarte multi episcopi, stareti de manastiri, chiar foarte multi din cei ce conduceau eresul arienesc, si ziceau: „Adevarata credinta e unde este Vasile”.

Si cand s-a auzit aceasta la curtea imparateasca, s-a cutremurat imparatul si a zis: „Bine am facut ca nu m-am pus cu Vasile, ca putea sa ma piarda si pe mine”. Si a iscalit sa se dea biserica ortodocsilor, iar dupa aceea a slabit pana la o vreme prigoana impotriva celor dreptcredinciosi. Dupa aceasta intamplare, s-a intarit dreapta credinta. Marele Vasile avea cu el multi episcopi si mai ales pe Marele Atanasie din Alexandria, bunul lui prieten, care foarte s-a bucurat atunci cand a auzit ca Sfantul Vasile a ajuns arhiepiscop la Cezareea. Si au inceput sa lupte cu tot mai mare sporire si au curatit Biserica de arieni in toate partile, si multi episcopi arieni s-au cait si au dat anatema eresul lor arian, iar Biserica cea dreptmaritoare a lui Hristos a inflorit iarasi.

Iar in 373 Marele Vasile a cazut in boala, caci se zice ca de atatea osteneli era la fel de slab ca un mort pe care il dezgropi la patru zile. Si avea grija tuturor bisericilor. El randuise asa: atata sa doarma calugarul, in toate manastirile lui, incat sa nu-l apuce miezul noptii dormind. Sa doarma doua-trei ore si cand se scoala, pana in ziua sa nu mai doarma, ci pururi sa se roage si numai o data in zi sa manance paine cu legume si apa. Si o singura haina sa aiba de purtat si una de biserica; acesta era asezamantul lui. Dar el – care era in frunte – implinea toate cu atat mai mult.

Si se zice in dictionarul hagiografic ca era ca un mort dezgropat de patru zile, sau ca un om pe care l-a parasit doctorul si nu mai are ce face cu el. Din cauza infranarii si a marilor nevointe, a cazut in boala la 373 si a zacut patru ani, mai umbland pe picioarele lui, mai slujind, mai invatand. Si foarte mult il oboseau predicile. Caci dupa ce s-a facut episcop, atat de mult vorbea, ca predicile lui nu erau mai mici de patru ore una. Si nu invata poporul numai la biserica, ci si pe camp si pe drumuri. Iar poporul striga mereu sa-i vorbeasca. De aceea se numea el “Imparatul cuvintelor”. Atata dulceata avea in cuvant si atata mangaiere, ca nu-l parasea lumea nicaieri unde se ducea. Fiind slab la trup, vorbea pana cadea jos. Si zicea: „Lasati-ma, ca mor!”. Si ei ziceau: „Macar pe un scaun sa stai, macar culcat, numai sa ne vorbesti!”, atata era de indulcit poporul de cuvintele lui. Si de aceea a slabit asa de tare si a zacut 4 ani, dar inca tot vorbea, inca tot slujea, desi foarte rar.

Iar la 379, in ziua de 1 ianuarie, marele stalp al Bisericii, marele tunet al Cuvantului lui Dumnezeu, ochiul Bisericii si gura cea de foc a Duhului, parintele saracilor si mangaietorul celor necajiti, indreptarea ratacitilor si daramatorul eresurilor, a inchis ochii. Dar inainte de a inchide ochii, s-a facut o minune mare. El avea un prieten, anume Iosif, evreu, care invatase cu dansul in Constantinopole si la scoala de la Atena. Si ii zicea acestuia: „Iosife, de ce nu te botezi?”. „Asculta, Vasile, suntem prieteni, dar pana aici; vreau sa mor in credinta in care m-am nascut”, zicea acela. Iar Marele Vasile i-a proorocit: „Sa ma crezi, Iosife, ca n-am sa mor eu si nici tu pana nu te vei renaste din apa si din Duh, ca fara acea nastere nu poti sa mergi in Imparatia cerului, si-mi pare rau de un prieten ca tine”. Iar acela a zis: „Nu cred ca voi face una ca aceasta”. Si acest Iosif era un doctor tare iscusit. Caci daca-l chema cineva inainte de moarte, sau se afla la patul lui si punea mana pe pulsul mainii, ii spunea cu trei zile mai inainte: „Pregateste-te, ca ai sa mori!”. Ii spunea si ceasul cand va muri, caci cunostea dupa bataia inimii cat a slabit trupul aceluia.

Si asa s-a intamplat in sute de cazuri. Si Marele Vasile, cand a zacut de pe urma suferintei, in boala, s-a facut ca are nevoie de mestesug doctoricesc si a trimis pe diaconul sau: „Du-te si cheama pe Iosif, ca vreau sa ma consulte, ca-s tare bolnav!”. Si cand a venit Iosif si l-a vazut pe Marele Vasile slabit foarte, a inceput sa planga, zicand: „Astazi, Stapane, ne despartim”. „Ia vezi tu – ii zise Sfantul Vasile – cu mestesugul tau mana aceasta! Ce zici, ca tu ai experienta in aceasta?”. Si a luat mana sfantului, care era numai piele si oase, si a zis: „Vasile, prietenia noastra nu mai apuca soarele, nu va rasari soarele si vei fi dus”. Iar Sfantul Vasile i-a zis: „Ce vei zice tu, Iosife, daca maine eu voi sluji Sfanta Liturghie?”. „Maine sa mai faci Liturghie?! Daca faci Liturghie in starea in care esti, eu ma botez cu toata casa mea! Sa mor eu, daca ai sa slujesti!”. „Stiu – a zis Marele Vasile – ca ai sa mori cu adevarat pacatului si ai sa inviezi dreptatii”. Si dupa plecarea lui Iosif, s-a rugat Sfantul Vasile, zicand: „Doamne, Tu, Care esti Stapanul mortii si al vietii, Tu, Care i-ai dat lui Iezechia 15 ani de viata numai pentru ca a suspinat, auzi-ma si pe mine [cum ma rog suspinand] pentru sufletele acestea, ca sa vie la Tine, si-mi lungeste viata pana maine seara, ca sa aduc aceste suflete Imparatiei Tale”. Si indata s-a sculat Sfantul Vasile sanatos si s-a apucat de rugaciune, pregatindu-se pentru Sfanta Liturghie. Si a doua zi i-a spus diaconului: „Stai si pregateste toate, ca acum am sa fac Sfanta Liturghie”. Si cand a auzit Sfantul Iosif ca Sfantul Vasile face Sfanta Liturghie, a zis : „Nu cred. Face Vasile Liturghie?! S-a imbracat Vasile?!”. „Da, hai sa-l vezi!”.

Si cand a venit in biserica si l-a auzit pe Sfantul Vasile tinand predica, si vazand poporul care asculta, a strigat: „Cu adevarat mare este Vasile, cu adevarat ma lepad de credinta mea iudaiceasca! Nu este alt Dumnezeu decat Dumnezeul pe Care-L propovaduieste Vasile!”. Si a cerut botezul; iar Sfantul Vasile, dupa Sfanta Liturghie, l-a botezat pe el, punandu-i numele Ioan, si pe sotia lui, si pe copii lor, iar dupa ce i-a crestinat, i-a impartasit cu Prea Curatele Taine si pe dansii, si pe cei vrednici. A venit apoi acasa, s-a culcat pe pat si le-a spus: „Da, acum, la ceasul al noualea, ma duc la Stapanul Hristos”. Si cand a fost ceasul al treilea dupa-amiaza (ceasul al noualea din zi), au auzit toti care erau in jurul lui cuvantul acesta: „Doamne, in mainile Tale imi dau duhul meu”. Si zicand acestea, a adormit Marele Vasile in ziua de 1 ianuarie, la anul 379, in ceasul al noualea din zi. Si atunci i-a tinut o predica acel Ioan, Iosif evreul care fusese botezat, de a plans toata lumea. A vorbit cu lacrimi si printre altele a spus: „Vasile, Vasile, cu adevarat nici acum n-ai fi murit, daca nu tu singur ai fi voit! Fiindca ai vrut tu ai murit, ca daca nu, puteai sa mai traiesti mult”. Si l-a inmormantat pe Marele Vasile un mare sobor de mitropoliti si de arhierei, si popor fara de numar, cu tamaieri, cu rugaciuni, cu o slujba de inmormantare de mare frumusete.

Dar n-a fost acolo iubitul sau prieten Grigore. El era episcop in cetatea Nazianz, la mare departare, si s-a silit, dar n-a putut ajunge la vreme, caci nu erau mijloace de transport rapide pe atunci, astfel ca a venit mai tarziu cu cateva zile. Si cand a venit, a alcatuit cuvantul acela de la inmormantarea Marelui Vasile, de la mormantul lui, care-i foarte vestit si pe care l-a scris foarte dogmatic si foarte frumos, zicand si acestea: „Vasile, Vasile, nimeni nu poate sa lucreze fapta buna atat cat invata, totdeauna omul invata multe si lucreaza putine, dar la tine, Vasile, cuvantul a fost tunet si viata ta a fost fulger, adica mai mult ai lucrat decat ai invatat!”. Acestea le-a spus Sfantul Grigore si dupa aceea s-a dus in cetatea sa. Iar pe urma a fost ales Patriarh al Constantinopolului. Dar s-a retras la batranete, din pricina pizmei unora. Si-a dat demisia de la Patriarhia Constantinopolului si s-a dus in orasul sau, Nazianz, unde si-a facut o coliba in gradina, a asternut niste crengi de copaci, si acolo a scris cuvintele cele mari si despre alte dogme ale Bisericii. Si in coliba acea s-a sfarsit marele luminator al lumii, Grigore de Nazianz, a caruia praznuire o savarsim la 25 ianuarie, prietenul cel mai de aproape, cel de un suflet si de o minte cu Marele Vasile. Ar mai fi de spus inca multe alte minuni ale Sfantului Vasile, care de care mai frumoase, dar in cadrul Liturghiei cam atat m-am gandit sa va vorbesc, caci nu vreau sa va obosesc prea mult.

Deci intotdeauna, cand va rugati Prea Sfantului Dumnezeu, sa nu uitati sa ziceti: „Sfinte Mare Ierarh Vasile, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!”. Ca mare sfant si mare prieten al lui Dumnezeu Cuvantul este Marele Vasile si de mare binecuvantare si de ajutor de la Dumnezeu se va invrednici acela care cinsteste pe Sfantul Vasile cel Mare, si are icoana lui in casa, si citeste acatistul lui. Amin!

Sursa: “Predici la Sarbatorile de peste an”, Editura Christiana 2001

01
ian.
15

Se citesc Molitfele Sfantului Vasile de ziua sfantului ?

Se citesc Molitfele Sfantului Vasile de ziua sfantului ?Sfantul Vasile cel Mare nu a alcatuit molitfele care ii poarta numele (exorcisme) ca sa fie citite de ziua lui, ci ca sa ajute mult celor demonizati, biruiti de diavol. Traditia de a citi Molitfele Sfantului Vasile cel Mare in ziua de 1 ianuarie nu este una generala in Biserica Ortodoxa, ci numai una locala, fara justificare istorica si liturgica.

In privinta citirii Molitfelor Sfantului Vasile cel Mare in noaptea dintre ani sau imediat dupa Sfanta Liturghie din prima zi a anului, Sinodul Bisericii Ortodoxe Romane, in urma unei dezbateri sinodale din data de 17 februarie 2011, a hotarat: „Episcopii chiriarhi vor adresa clerului indrumarea pastorala si duhovniceasca de a respecta randuiala citirii Molitfelor Sfantului Vasile cel Mare in zile de post, in cazuri individuale si, dupa caz, in legatura cu Taina Sfantului Maslu, atunci cand bolnavul solicita, aceasta randuiala trebuind sa fie insotita de post si spovedanie, atat din partea clericilor, cat si a credinciosilor. Citirea Molitfelor Sfantului Vasile cel Mare in noaptea trecerii dintre ani este o practica regionala, intalnita mai ales in sudul tarii, neaprobata de Sfantul Sinod, inexistenta in alte zone ale tarii si, mai ales, in practica altor Biserici Ortodoxe surori.”

Precum bine se stie, aceste rugaciuni intocmite de Sfantul Vasile cel Mare sunt o serie de blesteme adresate diavolului care poseda un suflet si il chinuie in mod vizibil. Pentru aceasta, aceaste rugaciuni se cade a fi rostite de preot numai persoanelor demonizate, cel mult in prezenta rudelor si a prietenilor impreuna-rugatori.

Mai mult, pregatirea pentru aceste rugaciuni trebuie sa fie una serioasa, atat din partea preotului rugator, precum si din partea celor de fata (demonizatul, daca este cu putinta, si insotitorii acestuia). Astfel, pentru a lua parte la aceste molitfe, fiecare este dator sa posteasca aspru macar o zi (post negru, daca este cu putinta), sa se spovedeasca si sa se impartaseasca.

In aceasta zi a anului, cand calendarul Bisericii Ortodoxe ne spune ca nu se posteste, este oarecum greu ca toti participantii la aceste rugaciuni sa se pregateasca dupa cuviinta. Deoarece intre 25 decembrie si 5 ianuarie nu se posteste si nu se fac metanii, fiind o perioada de mare bucurie, aceste zile nu sunt potrivite pentru savarsirea molitfelor. Desi se poate posti, cu binecuvantarea duhovnicului, se cade insa a nu iesi de sub ascultarea ierarhului zonei, care este cel mai in masura sa se pronunte in asemenea cazuri speciale.

Pentru ca multi preoti citesc fara de randuiala aceste molitfe, adica fara pregatirea necesara si fara binecuvantare din partea duhovnicului lor, asupra lor si a familiilor lor se rasfrang multe efecte negative ale acestei practici, fara a intelege de multe ori cauza.

Daca luam aminte la continutul rugaciunilor Sfantului Vasile cel Mare, precum si la ale Sfantului Ioan Gura de Aur (molitfele), vom observa cu usurinta atacarea directa a diavolului, prin blesteme si juraminte. In aceste rugaciuni nu se fac cereri de izbavire de patimi precum mandria, desfranarea, mania si altele asemenea.

A citi aceste rugaciuni credinciosilor de rand, care nu sunt demonizati, pare a fi un lucru de neinteles. Trebuie stiut faptul ca, a fi stapanit de o patima, nu este totuna cu a fi demonizat (indracit), drept pentru care, a porunci diavolului sa iasa din niste oameni in care el nu este salasluit, nu este mai de folos decat rugaciunea, postirea si spovedirea deasa a celor in cauza. Astfel, oricate patimi ar avea cei ce alearga dupa aceste molitfe, ei trebuie sa stie ca nu sunt demonizati, atata timp cat au mintea intreaga si nu simt in ei prezenta fizica a diavolului.

Pentru cele de mai sus, consider ca Molitfele Sfantului Vasile cel Mare trebuie citite numai in cazuri individuale de indracire, iar nu pentru tot poporul. Pregatirea speciala a preotului si a celor ce participa la aceste rugaciuni este marturisita de multi dintre marii parinti ai Bisericii Ortodoxe, iar rostirea lor fara aceasta pregatire o vad a fi periculoasa, atat pentru preot, cat si pentru cei prezenti.

Este de mare trebuinta pentru credinciosi sa inteleaga faptul ca postul, rugaciunea, Spovedania deasa, participarea activa la Sfanta Liturghie si impartasirea cu Sfintele Taine sunt cele mai puternice arme impotriva diavolului, iar nu citirea nepotrivita a Molitfelor Sfantului Vasile cel Mare. Astfel, aceste molitfe trebuie citite numai persoanelor demonizate, ele nefiind nici atunci formule magice, eficiente fara o autentica traire crestineasca din partea celui demonizat sau a rudelor sale.

01
ian.
15

Taierea imprejur a Domnului

Ce semnifică "Tăierea împrejur cea după Trup a Domnului Iisus Hristos"Taierea imprejur cea dupa Trup a Domnului Iisus Hristos este praznuita pe 1 ianuarie. Este primul praznic imparatesc din noul an civil. Amintim ca ritualul „taierii imprejur” era prevazut de legea lui Moise pentru toti copiii de parte barbateasca. Aceasta taiere imprejur era savarsita de catre preotii Legii Vechi pentru amintirea izbavirii poporului evreu din robia Egiptului. Era si un semn al credintei cea adevarata in Dumnezeu.

Citește în continuare ‘Taierea imprejur a Domnului’

01
ian.
15

Frica de a fi om

tigara– Cum pot să mă las de ţigări? Cum putem să-i întoarcem pe fumători? Dar pe beţivi?

– Fumătorii sunt dependenţi de nicotină, sunt dependenţi de ţigară. Beţivii sunt de două feluri: sunt beţivi vicioşi şi beţivi alcoolici, bolnavi. Există o boală, sigur, este tot un viciu, tot o patimă, dar în care pătimaşul este bolnav, alcoolismul este o boală. Organismul alcoolicului are neputinţa de a metaboliza alcoolul, are neputinţa de a controla băutura.

Alcoolicul zice: „Astăzi am să beau şi eu ca orice om – puţin şi am să mă opresc. Şi el nu se poate opri. Beţivul se poate îmbăta. Zice: „Am făcut-o lată!”; ştie ce a făcut ieri şi poate să nu mai bea o perioadă de timp. Şi astăzi sunt mult mai mulţi. De ce? Noi, oamenii, suntem din ce în ce mai slăbănogiţi de păcat. Şi gândiţi-vă că venim după o vreme în care nu am mai mers la biserică, o vreme în care nu ne-am spovedit, părinţii noştri s-au lepădat de biserică chiar dacă credeau.

Și când am întrebat-o pe mama -Dumnezeu să o odihnească! -, „Mamă, de ce nu îmi spuneai să mă duc la biserica?”, mi-a spus: „Ca să nu-ţi stric dosarul, mama.” Auziţi? Viaţa mea era în dosarul meu. Vedeţi? Şi noi am venit după asemenea vremuri şi avem mult mai multă treabă. Neputinţa noastră faţă de alcool, faţă de cele care vin ca să ne aducă o mângâiere e mult mai mare acum. De ce fumează oamenii? Pentru că nu îndrăznesc să trăiască frica de a fi om, angoasa aceea, neliniştea aceea. Nu fac faţă vieţii.

Şi, cum zic eu câteodată în glumă, dar cu multă durere, ţigara este suzeta diavolului, pe care ne-o bagă în gura: „Ia şi nu mai ţipa! Ia şi nu mai plânge! Ia şi nu te supăra!” Da, şi tragem din acea ţigară, dar ne distruge. Spre deosebire de suzeta aceea de gumă, aceasta ne distruge, ne ucide. Ca să ne lăsăm de fumat trebuie să luăm, să inspirăm ceva cel puţin la fel de aducător de plăcere.

Fumatul îţi aduce o plăcere, îţi aduce o linişte, te calmează, nu? Îţi dă ceva plăcut, că asta este păcatul, altfel nimeni nu l-ar face dacă ne-ar durea. Ne doare după aceea, durerea este după aceea, că plata păcatului e moartea. Şi atunci, noi să fumăm aşa, altă ţigară; am eu nişte ţigări la mine, dacă vreţi, vă dau şi dumneavoastră, şi dacă fumaţi două-trei pachete pe zi, va fi minunat.

Uite aşa:”Doamne Iisus Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătoasa!”. Aşezaţi-vă aşa la aer şi fumaţi câte o ţigară de asta şi o să vedeţi că plăcerea şi bucuria şi puterea ce-o inspirăm când zicem „Doamne, Iisus Hristoase”, e mult, mult, mult mai calmantă, mai liniştitoare, mai mângâietoare, decât mângâierea acea mincinoasă de la ţigară.

Nu putem în golul acela să nu punem nimic. Doamne, ai tu ceva mai mult, mai bun decât ţigara? Şi El are. Apoi, la alcoolic, degradarea este mult mai puternică, pentru că celula nervoasă este lovită, şi este nevoie de o putere mult mai mare. Dar fără să aducem o bucurie spirituală în viaţa celui care s-a agăţat de alcool, pentru că nu poate să trăiasca durerea de a fi om, de a nu fi avut noroc în viaţă, de a nu fi avut noroc în dragoste, fără această prezenţă a lui Dumnezeu pe care o aducem, nu putem să-i întoarcem. Şi apoi, alcoolicii, ca să-i învăţati să-i ajutaţi să scape, mergeţi la Părintele Ignat din Alba-Iulia ( Pr. Nicolae Ignat, consilier social al administraţiei eparhiale n.n.), care are un program care ajută pe cei care sunt în această dependenţă să iasă din coşmar.

Cu adevărat există ieşire. La Cluj este un american ortodox care a fost alcoolic în tinereţe, la 17-18 ani era deja alcoolic, şi a avut un accident de maşină., Şi la tribunal, în statul acela unde era el şi unde este, alcoolicii sunt judecaţi şi li se spune: „Ai făcut acest accident din cauză că eşti alcoolic, deci nu pentru că erai sub influenţa alcoolului, cum e cel care a băut întâmplător. Şi ai două posibilităţi: să-ţi faci pedeapsa pentru fapta ta sau să mergi la o cură, nu de dezalcoolizare, că dezalcoolizarea e doar un proces chimic, de scoatere a acoolului din sânge şi te scoate atunci din criză, deci de ieşire din dependenţă, şi eşti în libertate supravegheată şi dacă nu mai bei, rămâi în libertate. Şi el a făcut asta, a văzut că se poate să nu mai fie dependent de alcool, a renunţat la studiile pe care le făcea şi a făcut psihologie, şi este psiholog şi consilier pentru adicţie şi lucrează mult în ţară, colaborează cu cei care vor să scape de alcoolism.

Apoi există comunitate aceasta a alcoolicilor anonimi care au o metodă pe care au descoperit-o credincioşii americani după ce au renunţat să-i mai dea forma de credinţă, ca să nu-i alunge pe alcoolicii necredincioşi, dar care seamănă cumva cu felul în care creştinul, la începutul apariţiei Bisericii, se adresa lui Dumnezeu cu o naivitate şi cu o credinţă de deznădăjduit, de cel aflat în fundul sacului. Prin aceste metode se poate să-i ajutăm, dar ce ne împiedică este că noi, cei din jurul unui alcoolic, suntem co-dependenţi. Noi avem un comportament care îl stimulează pe alcoolic să continue. Întâi îl acoperim, să nu râdă lumea de noi, apoi îi interzicem să bea şi în felul acesta îi dăm motive să se ducă să bea şi mai mult, pentru că nu-l înţelegem. E o întreagă ştiinţă despre asta şi vă recomand să vă adresaţi şi veţi vedea minuni. Dumnezeu face minuni în felul acesta acum.

 

Maica Siluana Vlad

01
ian.
15

Paşi spre Cununie

2418bbce9908d91fd880299eb5a3d2cdPărinte, cum trebuie să se pregătească doi tineri pentru Cununie?

Astăzi prea puţini tineri se gătesc strict pentru Taina Cununiei, căci cea mai mare atenţie o acordă ceremonialului laic. Luni întregi îi poţi observa cum sunt în griji şi pregătiri legate de sală, vestimentaţie, meniu, foto/video etc. Uneori ceremonia o organizează părinţii şi tot ei decid ce, unde, cum? Alteori îi vezi pe tineri destul de siguri şi ambiţioşi, care ”își fac nunta”.

Rar când se cunosc tinerii din aceeași localitate, de aceea e nevoie de o întâlnire cu preotul, care este una de cunoaștere și de cercetare a vieții tinerilor. Adesea poți depista că cei care solicită cununia nici nu sunt botezați, alții sunt în diverse grade de rudenie… deci au grave impedimente pentru căsătorie. Se mai întâmplă să aflăm că unii vin nu de bunăvoie, alții se iau nu din dragoste sinceră și curată.

Tot necesar este ca solicitanții căsătoriei să urmeze mai întâi procedura de înregistrare a căsătoriei civile, care exclude din start câteva impedimente, după cum ar fi altă căsătorie concomitentă sau dacă persoanele nu sunt certate cu legea.

Este foarte important ca mirii să fie spovediți, împăcați și, dacă nu au piedici canonice, să fie împărtășiți înainte de a li se oficia încă o Taină a Bisericii.

Ce paşi sunt de urmat până la săvârşirea acestei Taine?

În vechime până la Cununie urma Logodna, care astăzi rar când are caracter religios, de binecuvântare a inelelor. Ca regulă Logodna bisericească se săvârșește împreună cu Cununia. Altă logodnă a devenit cea cu caracter laic, când se întâlnesc rudele mirilor și ”pun țara la cale”, când și cum va avea loc ceremonia.

E bună dubla binecuvântare pentru tineri, iar înainte de a primi binecuvântarea Bisericii, aceștia o solicită pe a părinților.

Nu avem pași ”bătuți în cuie” spre Cununie, însă cei care vin în fața altarului trebuie să fie maturi, conștienți, sinceri și dornici pentru o viață de familie cu toate componentele și responsabilitățile.

Care e ziua din săptămână potrivită pentru cununie?

Nu se mai ține cont de ziua când ar fi bine să fie oficiată Cununia. Cea mai recomandată zi este duminica, imediat sau chiar în cadrul Liturghiei. Potrivit practicii și prevederilor Bisericii noastre sunt permise nunți și în zile de luni, miercuri și vineri din afara posturilor, dacă nu sunt în ajunul unor praznice mai importante sau în ajun de hramuri.

Ce trebuie să aducă tinerii cu ei la Biserică în această zi?

Tinerii ce se căsătoresc urmează să-și aducă inima la altarul familiei, celelalte nu sunt obligatorii. Deși în conștiința poporului nostru astfel de ceremonii sunt însoțite cu ceremonialuri și cu obiceiuri de aducere a unor daruri, care variază de la localitate la alta. Însă nu trebuie să ne scufundăm în astfel de mărunțișuri, căci riscăm să ne scape esența.

Pot fi cununaţi tinerii care nu au naşi?

Adesea nășia la Cununie nu mai este o prezență duhovnicească. Nașii sunt luați din interes financiar sau drept decor al ceremoniei. Perfect ar fi să se stabilească o legătură intimă și de rudenie între fini și nași.

Nu în toate Bisericile Ortodoxe locale întâlnim nași de cununie. Unii se căsătoresc având doar martori ai tainei dumnezeiești.

La ce preot să se cunune tinerii? E obligatoriu să aibă ambii acelaşi duhovnic?

Foarte puțini din cei care se spovedesc înaintea Cununiei s-au mărturisit în general în viața lor, iar cei care și-au identificat vre-un duhovnic sunt numărați pe degete. Ar fi bine familia să-și găsească duhovnicul, deci medicul și îndrumătorul duhovnicesc.

Din interviul  pr. Octavian Moşin pentru revista „Mireasa&Mirele”, decembrie, 2014

01
ian.
15

Felul în care putem controla și opri timpul

proseuxi_paidi_4387În încordata viață modernă pe care o trăim, problema chivernisirii timpului este una dintre cele mai importante. Nu am de gând să încerc și să te conving că dispui de foarte mult timp și că te poți ruga dacă vrei; vreau în schimb să-ți vorbesc despre goana vieții.

Te voi scuti de orice descriere a felului în care îți poți face timp; voi spune doar că, dacă vom încerca să risipim mai puțin din el, vom avea mai mult. Dacă am folosi fărâmituri din timpul risipit încercând să construim scurte momente pentru reculegere și reflecție am putea să descoperim că există de fapt destul de mult timp. Dacă te gândești la numărul de minute goale într-o zi, în care facem ceva numai pentru că ne este teamă de vidul lor și de faptul de a rămâne singuri cu noi înșine, vei înțelege că sunt o mulțime de perioade scurte care ne-ar putea aparține în același timp nouă și lui Dumnezeu.

Dar vreau să vorbesc despre un lucru pe care îl consider chiar mai important. Este vorba despre felul în care putem controla și opri timpul. Ne putem ruga lui Dumnezeu numai dacă suntem întemeiați într-o stare de statornicie și pace lăuntrică, în care stăm față către față cu Dumnezeu, iar aceasta ne desprinde de perceperea timpului – nu a timpului obiectiv, de felul celui pe care îl urmărim consultându-ne ceasul, ci în sensul subiectiv, că timpul fuge și că nu ne-a mai rămas timp pentru noi.

Din Mitropolit Antonie de Suroj, Școala rugăciunii, Editura Sofia, București, 2006, p. 107-108

01
ian.
15

Teoria genului a mai făcut o victimă: un tânăr de 17 ani s-a sinucis, considerând că este femeie

alcornUn tânăr de doar 17 ani a murit după ce a fost lovit de un camion în Cincinnati, Ohio. Se pare că este vorba de o sinucidere, după ce s-a descoperit un bilet de adio prin care acesta descrie chinul pe care l-a suportat timp de mai mulţi ani: „Moartea mea trebuie să însemne ceva”, a scris Leelah Alcorn. Înainte de a comite gestul atroce, adolescentul şi-a făcut o poză pe care a urcat-o pe o reţea de socializare.

Leelah Alcorn se simţea singur şi se pare că suferea de depresie. S-a născut băiat, dar în interior spune că simţea că este femeie. „Am simţit asta de la 4 ani. După 10 ani de confuzii am înţeles cine sunt şi am strigat de fericire. I-am spus mamei mele ce simt, dar ea a reacţionat extrem de negativ. Singura cale de a mă odihni în pace este ca într-o zi transgenderii să fie trataţi ca orice alţi oameni”, a scris Alcorn pe reţeaua Tumblr. „Moartea mea trebuie să însemne ceva”, a mai spus adolescentul în postarea programată să apară la o zi după moartea sa.

Autorităţile investighează cazul, plecând de la ipoteza sinuciderii şi caută să afle originea postării.

Teoria genului este o ideologie care porneşte de la înlocuirea sexului biologic al persoanelor cu „genul”, adică un fel de „sex social”. Practic, „genul” sau „sexul social” se bazează pe o anumite calităţi psihosociale dobândite, comportamente şi relaţii. În această viziune, omul are libertatea de-a renunța sexul lui biologic și de a-și alege un „sex/gen social”.

Practic, beneficiarii acestei teorii sunt feministele extremiste şi homosexualii, având în vedere că oamenii sunt învăţaţi să experimenteze tot felul de comportamente, în numele „diversităţii” şi „nediscriminării”. Introducerea acestei teorii în şcolile din Occident, mai ales în Franţa.

În şcolile din Franţa, există deja programul „Ridică Fusta” prin care profesorii şi elevii sunt invitaţi să poarte fuste, pentru a „milita împotriva sexismului”.

01
ian.
15

Simpla pronunțare a cuvântului “Crăciun” este pedepsită cu moartea

crestini-irakieniAtrocitatile islamistilor radicali din teritoriile irakiene si siriace au alarmat populatiile care se afla in vecinatate si nu sunt inca sub controlul takfiristilor.

Conform unor marturii oculare, pe teritoriile ocupate de Statul Islamic simpla pronuntare a cuvantului “Craciun” este echivalat cu predicarea publica a crestinismului si este pedepsita cu moartea. 

Conform lui Suleiman Yusuf, un activist al drepturilor omului, in acest moment, chiar si cel mai mic semn de sarbatoare in casele familiilor crestine din valea Ninivei este periculos. Astfel, activitatile neobisnuite de Craciun pot atrage atentia inspectorilor takfiristi care pretind ca reprezinta legea si se ocupa cu cruzime de “cei care deranjeaza pacea publica”.

“Sute de biserici irakiene nu au mai fost decorate de Craciun: ploaia cade peste ruinele parasite ale unor biserici vechi de secole si peste altarele pangarite”, a mai spus el.

Parintele Maysar Bahnam, de la biserica catolica Sf. Gheorghe din Baghdad, in cadrul unui interviu a combatut mitul sigurantei crestinilor care se afla in capitala Irakului si in afara teritoriilor controlate de militanti: “In jur de 400 de oameni vin la slujbele noastre; dar nu putem face o procesiune cu crucea sau sa organizam altceva pentru sarbatoare in afara bisericii – este foarte periculos acum”.

Zilele Craciunului, lipsite de bucurie pentru cei 250 000 de crestini din valea Ninivei, a devenit o perioada critica pentru credinciosii din Liban. Conform Episcopului Michel Qassari, in medie, o comunitate libaneza a adapostit in jur de 1800 refugiati de la inceputul conflictului din Irak; 25 de noi familii au venit la biserica in fiecare saptamana sa ceara ajutor.“Toate acestea sunt foarte grele. Dar, ca Biserica, facem tot ce putem mai bine pentru a intampina nevoile acestor oameni nefericiti, mai ales in ceea ce priveste alimentatia si educatia”, a spus clericul jurnalistilor.

01
ian.
15

Dumnezeu te iubește pentru lumina din tine

25427În fiecare om există o lumină. Dar pentru fiecare trebuie să vină clipa rânduită de sus, când să te vezi aşa cum eşti şi să-L cauţi pe Hristos.

Dumnezeu te iubeşte pentru ceea ce este în tine lumină, pentru ce ai tu bun, nu pentru păcatele, petele, întunecimile tale. Iar tu nu poţi fi şi cu ale lumii şi cu Dumnezeu: Cine va voi să-şi scape viaţa, o va pierde; iar cine va pierde viaţa sa pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela o va afla (Marcu 8, 35).

Dacă ai iubi cu adevărat pe Hristos, viaţa ta ar fi alta. Ai fi om cu adevărat, ai răspândi în jurul tău lumină şi pace. Ai face din învățătura lui Hristos o învățătură vie, ai trăi-o şi ai fi fericit încă de aici, de pe pământ, înțelegând că nu ai nici un motiv să te tulburi, că necazul, nenorocirea ca şi bucuria ta pe pământ sunt la fel de trecătoare; că viaţa ta, aşa cum e, are un rost dat de Dumnezeu şi că împlinind învățătura Lui vei ajunge să dobândești viaţa veşnică.

 Extras din Lacrimă și har, EdituraBonifaciu, Bacău, 2010, p. 177

01
ian.
15

De ce nu putem ierta?

iertare– De ce nu putem ierta? De ce avem tendința de a răspunde răului cu rău?

– Nu putem ierta pentru că suntem stăpâniți de dorința de a supraviețui; ne iubim viața noastră mai presus de orice. În Epistola catre Evrei, Sfântul Pavel ne spune că cei care au trăit temându-se de puterea morții au crescut în păcate și au îngăduit morții să fie stăpână pe viața lor (cf. Evr. 2, 15). Dar atunci când ne încredem în cuvântul Domnului și mai ales când urmăm pildei lui Hristos, Care nu Și-a cruțat viața pentru mântuirea tuturor, ne putem încumeta să-i iertăm pe cei care ne rănesc. Iertarea semenilor ne deschide calea către Dumnezeu. Când nu iertăm înseamnă că ne iubim pe noi înșine mai presus de orice și atunci rămânem închiși față de harul lui Dumnezeu. Atunci când nu iertăm devenim atât de egoiști încât suntem în stare de orice nelegiuire.

 

Când iertăm credem în cuvântul Domnului care ne vorbește ca și cum am fi egalii Lui: Dacă tu ierți greșeala aproapelui tău, și Eu o să îți iert păcatele (cf. Mat. 6, 14).

Înțelegerea este inegală: ea îl cinstește pe om. Când primim aceasta cinste și încercăm să îl iertăm pe cel care ne-a mâhnit, dobândim harul lui Dumnezeu și începem să înțelegem că un singur lucru este important în viața noastră: ca El să crească prin har în noi, iar noi să ne micșorăm pe noi înșine, să ne micșorăm egoismul.

Precum spunea marele Prooroc și Botezător Ioan: El trebuie să crească, iar eu să mă micșorez (Ioan 3, 30). Și a spus acest cuvânt în ceasul în care slava lui ajunsese la apogeu în Israel; unii îl considerau a fi chiar Mesia (cf. Luc. 3, 15). Și deși era cel mai mare s-a făcut pe sine cel de pe urmă spunând că el nu e vrednic nici măcar să dezlege cureaua încălțămintei Domnului (cf. Ioan 1, 27). Pentru că el s-a considerat pe sine a fi cel mai mic, Dumnezeu l-a înălțat și l-a făcut să fie cel mai mare (cf. Luc. 7, 28).

Din Arhimandrit Zaharia Zaharou, Merinde pentru monahi, Editura Nicodim Caligraful, Sfânta Mănăstire Putna, 2012, p. 41-42

01
ian.
15

Sfaturile Sfântului Teofil tinerilor pentru căsătorie

46257_post_48_1314725129jpgNumele fericitului se bucura de atâta slavă în Kiev şi împrejurimi încât nici unul dintre oamenii evlavioşi şi credincioşi – iar pe atunci erau mulţi – nu începea o treabă însemnată fără binecuvântarea lui. Fiecare cuvânt sau sfat al fericitului, oricât de aspru ori greu de împlinit era primit fără şovăială de închinători, ca un glas proorocesc din cer şi era împlinit întocmai.

În Kiev trăia misitul Ivan N. În tinereţea sa, pe când era vânzător într-un magazin, a vrut să se însoare. Îndelung a căutat el o fată după inima lui şi iată întâmplător, la o adunare negustorească, s-a întâlnit cu Liubocika Z. Privirea i s-a oprit asupra ei. Soarta misitului era hotărâtă: a cerut-o pe Liubocika. S-a pregătit, a mers la părinţii ei acasă şi le-a vorbit despre gândul său dar a primit de la mama fetei următorul răspuns:

-„Liubocika noastră este deja peţită. Mirele ei este tânărul Heinrich N. Cu toate că este luteran, i-am dat cuvântul şi nu putem să-l luăm înapoi…”

-„Ah, Dumnezeule! Dar o iubesc la nebunie pe fata dumneavoastră!”

-„Ce să-i facă? Păcat că n-aţi spus mai devreme”

Misitul era un om priceput şi mintos pe când neamţul, bogat dar uşuratic. Atunci părinţii fetei au făcut consiliu de familie şi au început să se sfătuiască dar cei mai ulţi erau pentru neamţ. Mai înainte de a face pregătirile pentru nuntă s-ai gândit însă că ar fi bine să meargă pe la fericit. Au cumpărat chifle, pâine, tămâie, lumânări şi s-au dus. Fericitul le-a deschis uşa, le-a dat bineţe tuturor şi le-a zis mai înainte de a apuca să scoată ei un cuvânt:

-„După Ivan, după Ivan…Nu cutezaţi să o daţi după Heinrich cel prostovan…”Părinţii au ascultat, Liubocika s-a măritat cu misitul şi a fost toată viaţa fericită.

Iată şi altă întmplare. O târgoveaţă văduvă, Tekla Tarasova, avea o fiică tânără şi frumoasă pe nume Anna. Aceasta era peţită de 2 tineri: unul frumos, semeţ, vesel, căruia îi plăcea să bea şi să se plimbe, iar celălalt cu faţa ciupită de vărsat şi mai posomorât, dar blând la fire şi de nădejde. Primul locuia într-o suburbie a Kievului – Dimievka, iar cel de al doilea – în târguşorul Mâşelovka. Pe cel dintâi Anna îl iubea la nebunie, faţă de celălalt era nepăsătoare şi l-a refuzat. Mama ei stăruia să se mărite în Mâşelovka. Au plecat la Kitaiev să ceară sfat fericitului. Părintele, fără să scoată un cuvânt i-a dat Annei o cobiliţă cu două găleţi şi i-a poruncit să aducă apă din Dimievska. Fata a împlinit porunca. Fericitul a vărsat apă adusă în hârdăul de sub burlanul de scurgere a apei, fericitul i-a dat iar cobiliţa şi i-a poruncit să aducă apă din Mâşelovka. După o jumătate de ceas a venit cu apa.

-„De unde a fost mai greu de cărat?”, a întrebat-o fericitul.

-„Din Dimievka”, a răspuns Anna. „Acolo e departe iar Mâşelovka e aproape”.

-„Atunci adu-ţi aminte…Cobiliţa de pe umeri este viaţa ta. Dacă asculţi de mama ta şi te măriţi în Mâşelovka, viaţa îţi va fi uşoară; dacă nu, o viaţă întreagă ai să blestemi de amar şi de nevoi.”

Înţelepţită de aceste cuvinte Anna a ascultat sfatul părintelui. Toată viaţa nu i-a părut rău.
Dar s-a întâmplat o dată pe dos. La spovedanie, părintele a dat sfat unui tânăr să se cunune cu o văduvă iar tânărul nu l-a ascultat şi s-a însurat cu cea pe care o voia.

-„Ce să ascult eu de moşneag! Oricum, monahul n-o să afle.”, le-a zis el prietenilor.

Atunci când după o săptămână prietenii au mers la Kitaiev şi au trecut pe le fericit pentru binecuvântare, părintele i-a întâmpinat şi le-a dat proapăţilor căsătoriţi un coş vechi, prăpădit, pe fundul căruia era o grămăjoară de gunoi, iar pe gunoi erau două mere…Neputând înţelege pilda, tinerii au mers să se lămurească la duhovnicul Kitaievului. Acesta, după ce i-a ascultat, a spus:

-„Cele 2 mere proaspete sunteţi voi. Grămăjoara de gunoi de sub ele e viaţa nefericită care vă aşteaptă”.
Şi într-adevăr, nu a trecut nici un an, că tinerii au început să se certe şi până la urmă s-au despărţit.

Din Vladimir Znosko, Sfântul Teofil cel nebun pentru Hristos. Viaţa şi Acatistul, Ediția a II-a revizuită, Editura Egumenița, Galați, p. 126-127

01
ian.
15

E păcat se serbezi Anul Nou?

Deşi marea majoritate a oamenilor nici nu-şi pun astfel de întrebări, pentru care Revelionul „e ceva sfânt”, este o bună parte a lumii mai evlavioasă, care are rezerve sau chiar este contra acestei sărbători. Astfel, pe unii îi prinzi în minuţioase pregătiri, alţii, însă, stau închişi şi trec în „opoziţie”.

Cum ar fi corect să procedăm mai creştineşte?

În primul rând, sărbătoarea este una civilă şi nu are tangenţe cu anul bisericesc. Cu toate acestea praznicul influenţează asupra vieţii creştine, căci tot credincioşii noştri se comportă diferit faţă de acest eveniment al trecerii dintr-un an în altul.

Pomenindu-se în faţa unei noi provocări, Biserica încearcă cumva să schimbe duhul sărbătorii, să o facă mai de suflet, de rugăciune. Nu ştiu cât de mult îi reuşeşte?! Oricum, în toiul veseliei şi a bubuiturilor din jur, sunt şi din cei care cu adevărat petrec în linişte un an calendaristic şi cer binecuvântare pentru un Nou An.

În multe biserici răsună cântări şi rugăciuni tocmai la miezul nopţii. Unii primesc Sfintele Taine şi astfel se bucură sufleteşte că Dumnezeu este în viaţa noastră.

În general, viaţa creştinului este asociată cu liniştea şi cu veselia lăuntrică, care aduce armonie, bucurie, zideşte… te odihneşte. Astfel, atât un eveniment din viaţa Bisericii, cât şi unul laic, ar trebui să fie petrecute în linişte, cu gândul la Domnul şi la cei dragi.

Problema omului de astăzi, de multe ori stă în patimile sale, care aşteaptă prilejuri de distracţie.

Astă noapte urmăream peste geam atâtea şi atâtea focuri de artificii. Era ceva foarte frumos! Însă această frumuseţe era cumva lipsită de conţinut. Uitându-mă la aceste lumini care „spărgeau cerul”, mă gândeam la risipa pe care e în stare să o facă omul de dragul aparentelor plăceri. Cât de repede se aprindeau şi se mişcau focurile, atât de repede şi se stingeau, şi rămânea întuneric.

Aşa-i multă lume, preferă întunericul! Câtă lumină ar fi putut aduce celor mai trişti, primind binecuvântare şi mulţumindu-i Domnului pentru toate binefacerile Sale. Lumini şi bucurii care nu se sting, nu se pierd, nu se risipesc, dar zidesc din lăuntru.

Tot aşa gândindu-mă mi-am amintit de copilăria şi adolescenţa mea, când Revelionul era evenimentul anului. Atunci ştiam că totul se permite, e libertate, nu-s restricţii… fă ce vrei! Şi tocmai de la aceste sărbători mi se trag multe neputinţe, am rămas doar cu regrete… Că n-am ştiut măsura şi am uitat de bunul simţ!

Aşa se întâmplă cu fiecare ce-şi dă frâu liber pornirilor trupeşti, uitând şi poate chiar călcând în picioare tot ce a zidit până atunci.

Nu îi judec, dar îi compătimesc şi încerc încă neîndemânatic să mă rog pentru cei care nu se pot stăpâni, care încă n-au găsit drumuşorul spre Domnul, care n-au înţeles ce este fericire, veselie, bucurie…

În aceste clipe, când avem liber de la lucru, de la şcoală… să folosim timpul pentru ceva util, frumos şi veşnic… pentru suflet. Şi nu vom regreta! Să facem din fiecare zi o sărbătoare!

Să petrecem anii vieţii în linişte, în dragoste, cumpătat… şi cu mai multă înţelepciune!

01
ian.
15

Iubind vei învăța să iubești

iubirea-ne-transformaFiecare om are relația sa personală cu Dumnezeu și cu cei din jur. Nu există un șablon de iubire sau de sfințenie prin care toți oamenii să treacă și să bifeze altruismul, iertarea, mântuirea și altele asemenea. Oricine are emoția sa, povestea sa, balada sa, căderea și ridicarea sa. Fiece suflet este un diamant neprețuit. Iubirea cheamă iubire. Orice om poate fi iubit dacă vedem chipul lui Hristos în celălalt. Iubește și iubirea te va învăța să iubești curat.

Iubirea ne face să ieșim din „eul” nostru şi să trăim plenar. Iubirea ne urcă la Dumnezeu și tot iubirea este criteriul Judecății de Apoi. Nu ne va întreba Doamne dacă avem multe „cartoane” și certificări, nici ce funcții am avut, nici prin ce cercuri de oameni ne-am învârtit, nici ce mașină am condus, nici în ce casă am locuit, nici ce vacanțe ne-au odihnit, ci ne va întreba cât am iubit și cât am iertat. Iubirea și iertarea curată transformă într-o liturghie lăuntrică chipul din om. Dragostea are raze puternice care prăjește prin flacăra interioară orice umbră de răutate din exterior, este lumina care alungă întunericul. Iubirea te transformă în ceea ce iubești și trece de orice barieră, de orice graniță. Cine iubește nu are ziduri sau temnițe interioare, ci trăiește bucuria Împărăției Veșnice în starea de grație divină. Iubirea naşte îngeri. Iubirea ne face frumoşi. Iubirea ne face sănătoşi.

Adeseori ne pierdem prin târgul vieții căutând preț la lucruri ce nu au preț. Purtăm lumea în inimă și în minte. Cine nu a găsit ceva bun acolo nu va găsi în exterior. Oamenii sunt ceea ce știm noi să găsim în ei, lumină sau întuneric, slăbiciune sau virtute, bucurie sau durere. Dacă fericirea altora este fericirea noastră atunci ştim că suntem pe drumul iubirii. Iubirea e o artă a inimii, este viaţă, este răbdare şi veşnicie.

Nu pot cuprinde iubirea în aceste smerite rânduri şi nici nu-mi doresc asta, căci i-aş ştirbi din valoare. Iubirea nu se filosofează, nu se poate cuprinde în tratate, ci se simte, se gustă, se trăieşte clipă de clipă. Iubirea îţi taie respiraţia, nu are logică şi este foarte puternică, străbătând munţi, mări, ani, istorie… Iubirea este un curcubeu deasupra sufletului tău.

În bucuria iubirii nu avem nevoie de măşti. Este singurul loc curat şi pur care nu are nevoie de interpretări, de roluri, de scenarii. Cred din toată inima în puterea iubirii. Suntem pe pământ să ne iubim într-o continuă lecţie a iubirii. Uneori luăm notă de trecere, alteori picăm examenele. Până la buza mormântului se dau restanţe la iubire. Dacă oamenii şi-ar umple sufletele cu iubire nu ar mai avea vreme să se plângă pentru nimicurile vieţii. Dacă iubeşti ierţi şi ierţi totul boiereşte, nu doar din vârful buzelor! Iubirea te iubeşte aşa cum eşti, căci în iubire eu sunt tu şi tu eşti eu.

Vocaţia fiinţelor vii este iubirea. Fiecare dintre noi are dreptul să fie iubit. A fi în iubire înseamnă a fi şi a locui în Dumnezeu. Iubesc Iubirea! Tu ce iubeşti?

Mă semnez cu un strop de iubire.

ieromonah Hrisostom Filipescu

01
ian.
15

Unde este Hristos, acolo este bucurie adevărată

vsenoshhnoe_bdenieNumai lângă Hristos găseşti adevărata bucurie, curată, căci numai Hristos dăruieşte bucurie şi mângâiere adevărată. Unde este Hristos, acolo este bucurie adevărată şi veselie paradisiacă.

Toţi cei care sunt departe de Hristos, nu au bucurie adevărată. Pot să-şi facă vise: „Voi face asta, voi face cealaltă, voi merge aici, voi merge dincolo”, pot să se bucure de cinstiri sau să alerge la distracţii şi să se veselească, dar bucuria pe care o simt nu le poate umple sufletul. Această bucurie este materialnică, lumească, dar sufletul nu se simte împlinit cu bucurii lumeşti şi omul rămâne cu un gol în inima sa. Ai văzut ce spune Solomon? „Am zidit case, am sădit vii, am făcut grădini, am adunat aur, am dobândit tot ce a poftit inima mea, dar la sfârşit am înţeles că toate acestea sunt deşarte” (Ecclesiatul 2, 11).

 

Bucuria lumească dăruieşte ceva vremelnic, ceva pentru clipa aceea, nu dă ceea ce dăruieşte bucuria duhovnicească. Bucuria duhovnicească este viaţă paradisiacă.

Din Cuviosul Paisie Aghioritul, Patimi și virtuți, Ed. Evanghelismos, București, 2007, p. 300

01
ian.
15

EVANGHELIA ZILEI: 2015-01-01

împrejur cea după trup a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru IISUS HRISTOS. Şi pomenirea celui între sfinţi, Părintele nostru VASILE cel MARE, arhiepiscopul Cezareei Capadociei

Evanghelia de la Luca
(II, 20-21; 40-52)

n vremea aceea, s’au întors păstorii slăvind şi lăudând pe Dumnezeu pentru toate câte le-au auzit şi le-au văzut aşa cum li se spuseseră. Şi când s’au împlinit opt zile şi a fost să-L taie împrejur, I-au pus numele Iisus, aşa după cum fusese numit de înger mai înainte de a Se fi zămislit El în pântece. Iar Copilul creştea şi Se întărea cu duhul, plin de înţelepciune; şi harul lui Dumnezeu era peste El. Şi părinţii Lui mergeau în fiecare an la Ierusalim de sărbătoarea Paştilor. Iar când era El de doisprezece ani, s’au suit la Ierusalim după obiceiul sărbătorii. Şi dacă s’au sfârşit zilele, în timp ce ei se întorceau, Copilul Iisus a rămas în Ierusalim; şi părinţii Lui nu ştiau. Dar ei, socotind că El este printre călători, au mers cale de o zi; şi L-au căutat printre rude şi cunoscuţi. Şi, negăsindu-L, s’au întors la Ierusalim căutându-L. Şi a fost că după trei zile L-au aflat în templu, stând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi întrebându-i. Şi toţi cei ce-L auzeau se minunau de priceperea şi de răspunsurile Lui. Şi, văzându-L, au rămas uimiţi, iar mama Sa I-a zis: „Fiule, de ce ne-ai făcut una ca asta? Iată, tatăl Tău şi eu Te-am căutat îngrijoraţi“. Şi El le-a zis: „Cum se face că Mă căutaţi? Oare nu ştiaţi că întru cele ale Tatălui Meu trebuie să fiu? “ Şi ei n’au înţeles cuvântul pe care l-a grăit către ei. Şi a coborât cu ei şi a venit în Nazaret şi le era supus. Iar mama Sa păstra toate lucrurile acestea întru inima ei. Şi Iisus sporea cu înţelepciunea şi cu vârsta, şi cu harul la Dumnezeu şi la oameni.
01
ian.
15

2015

ian15

rand15




Blog Stats

  • 323.353 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte