Este obligatorie binecuvântarea preotului pentru a citi psaltirea?

Binecuvântarea de la preot pentru citirea Psaltirii este bună și recomandată, dar nu este obligatorie. De regulă, credincioșii cer binecuvântare să citească psalmi de teama ca valul ispitelor să nu se accentueze. Temerea aceasta este însă neîntemeiată.

Părintele Paisie Olaru, vorbind despre puterea rugăciunii însoțite de psalmi asupra duhurilor necurate, spune: „Diavolii se tem de psalmi pentru că, cine se roagă cu psalmi, îi arde pe diavoli ca și cu o sabie de foc. Mare putere are Psaltirea asupra duhurilor rele. Cu acestea părinții de demult făceau minuni și alungau duhurile rele din oameni. Iar dacă unii nu citesc

Psaltirea pentru că se tem de ispite, acestia sunt creștini fricoși, care vor să iasă la lupta cu diavolii fără arme. Or, daca nu avem arme bune la noi, diavolul ne dezarmează și ne ia prizonieri, adică ne face robi ai păcatelor, spre osândă. Psaltirea unită cu postul și smerenia sunt cele mai puternice arme împotriva diavolilor. Cu acestea, sfinții izgoneau diavolii din lume și coborau pe îngeri pe pământ. Că cine citește psalmi imită pe îngeri și cântă împreună cu ei.”

Din arhim. Ioanichie BĂLAN, Convorbiri duhoviceşti, cu pr. Paisie Olaru

Tinerii nu „trăiesc” împreună, ci curvesc împreună

Maica Domnului este mama mamelor, să alergăm la ea cu lacrimi şi să strigăm să se milostivească asupra copiilor noştri, pentru ca ei, cei tineri, să înţeleagă că legătura dintre bărbat şi femeie este binecuvântarea lui Dumnezeu pentru perpetuarea vieţii noastre, nu este un mijloc de plăcere pe care îl faci printr-o învoială.

Tinerii noştri declară că „trăiesc împreună” (nu trăiesc împreună, ci curvesc împreună!) până la momentul în care primesc binecuvântarea lui Dumnezeu. Şi de multe ori părinţii sunt obligaţi să accepte (sau trec cu nepăsare faţă de această situaţie) şi să îi ţină sub ocrotire. Vin unii şi spun: „Ne-am programat nunta peste doi ani.” „Dar de ce peste doi ani?” „Pentru că numai atunci am găsit sală.” „Dar ce faceţi încă doi ani?” „Păi ce am făcut şi în ultimii doi-trei ani, stăm împreună.”

Sunt conştienţi aceştia de ce fac? Vă doriţi să vină lumea la nuntă şi să vă vadă, să vă laude că sunteţi tineri miri, sărmanii de voi, după atâţia ani de „osteneală” zadarnică şi de irosire a vieţii şi a ceea ce este mai frumos din viaţa voastră: tinereţea.

ÎPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului

Apostolat în Țara Făgărașului nr. 52 – mai 2011

Alegerea soţului potrivit pentru familia care să ne facă fericiţi

Când e vorba de alegerea unui par­tener, copilul va lua seamă la părerea părinţilor săi. Cât de des nu simt pă­rinţii un cuţit trecându-le prin inimă, atunci când copiii nu-i întreabă despre cel care le va fi tovarăş în viaţă? Inima de mamă este sen­sibilă, şi nu poate îndura o astfel de lovitură.

Copilul ar trebui să vorbească despre aceste probleme cu părinţii săi, pentru că aceştia au o intuiţie anume, ce le dă putinţa să conş­tientizeze lucrurile care-i îngrijorează. Aceasta nu înseamnă însă că tatăl şi mama ar trebui să facă presiuni asupra copilului. în cele din urmă, el trebuie să fie liber să hotărască de unul singur. Dacă vă veţi împinge copilul spre căsătorie, vă va socoti răspunzător dacă lucru­rile nu vor decurge bine.

Nimic bun nu vine în urma presiunilor. Trebuie să-l ajutaţi, dar trebuie şi să-i îngăduiţi să aleagă persoana pe care o preferă sau pe care o iubeşte — însă nu pe cineva de care i-e milă sau de care-i pare rău. Dacă copilul vostru, după ce se cunoaşte cu cineva, vă spune: „Mi-e milă de săracul om mă voi căsărori cu el”, să stiti că sunteti în pragul unei căsătorii eșuate. Doar o persoană pe care el sau ea o preferă sau o iubeşte poate sta lângă copilul vostru.

Şi bărbatul, şi femeia trebuie să fie atraşi unul de celălalt şi trebuie să vrea cu adevărat, în chip lăuntric, fară grabă, să trăiască împreună. în această privinţă, totuşi, nu putem face presiuni asupra copiilor noştri. Uneori, din dragoste, simţim că ei ne aparţin, că sunt ai noştri, şi că putem face ce vrem cu ei. Şi aşa copilul ajunge o făptură neputincioasă să trăiască – fie căsătorit, fie necăsătorit.De bună seamă, procesul de cunoaştere şi apropiere, o problemă foarte delicată – dar pe care adesea o trecem cu vederea – ar trebui să aibă loc înaintea căsătoriei. Nu trebuie să avem rezerve în a ne cunoaşte unul pe celălalt, mai ales dacă nu suntem siguri de sentimentele noastre. Dragostea n-ar trebui să ne orbească, ci să ne deschidă ochii pentru a-l vedea pe celălalt aşa cum este, cu neputinţele sale. „E mai bine să iei din casa ta o încălţare, chiar dacă-i pingelită”, spune o zicală. Adică e mai bine să iei pe cineva cu care ai ajuns să te cunoşti. Iar cunoaşterea trebuie întotdeauna să fie legată de logodnă, o chestiune la fel de anevoioasă.Atunci când i-am sugerat unei tinere că ar trebui să se gândească serios dacă să-şi ţină logodna, ea mi-a răspuns: „Dac-o să rup logodna, mama mă va omorî”. Dar ce fel de încredinţare e aceasta, dacă nu-ţi dă voie să renunţi la ea? A te logodi nu înseamnă neapărat că te vei căsători. înseamnă că fac o încercare pentru a vedea dacă ar trebui să mă căsătoresc cu persoana cu care m-am logodit. Dacă o femeie n-are posibilitatea să rupă logodna, atunci n-ar mai trebui să se logodească – sau, mai degrabă, n-ar trebui să meargă mai departe cu căsătoria. In răstimpul logodnei, trebuie să avem grijă în chip anume.Cineva a spus cândva că în perioada de cunoaştere a celuilalt trebuie să-ţi ţii inima cu amândouă mâinile, ca pe-o fiară sălbatică. Ştiţi cât de primejdioasă e inima: în loc să te ducă la căsătorie, te poate duce la păcat. Există posibilitatea ca persoana aleasă să te socotească doar o jucărie sau o periuță de dinți bună doar de încercat. Mai apoi, te vei deprima şi vei vărsa multe lacrimi. Dar atunci va fi prea târziu, fiindcă îngerul tău se va dovedi unul de lut.

Nu alegeţi pe cineva care-şi pierde vremea prin cluburi, distrându-se şi aruncându-şi banii pe excursii şi luxuri. N-ar trebui să alegeţi nici pe cineva care, după cum veţi afla mai târziu, îşi ascunde egocentrismul în spatele unor cuvinte de dragoste. Nu alegeţi drept soţie o femeie ca praful de puşcă, care, de îndată ce-i zici ceva, sare în sus. Nu-i o nevastă bună!

Mai mult, dacă vreţi să aveţi o căsătorie cu adevărat izbutită, nu vă apropiaţi de tânăra sau tânărul neputincios să-şi lase părinţii. Porunca lui Hristos este limpede: „va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de femeia sa” (Marcu 10:7). Dar, când îl veţi vedea pe celălalt legat de mama sau tatăl lui, când veţi vedea că îi ascultă cu gura deschisă şl este gata să facă orice-i vor zice, să vă ţineţi departe. Este o persoană bolnavă sufleteşte, imatură psihologic, şi nu veţi izbuti să faceţi cu dânsul o familie. Bărbatul care vă va deveni soţ ar trebui să fie plin de viaţă, însă cum ar putea fi aşa, dacă nu şi-a dat seama, dacă n-a înţeles, dacă n-a conştientizat faptul că bunăoară casa părinţilor nu e nimic altceva decât o glastră în care a fost aşezat, pentru a fi scos mai târziu şi răsădit în alt loc?

De asemenea, când vă veţi alege soţul, încredinţaţi-vă că nu este un om necomunicativ – în care caz nu va avea prieteni. Şi, dacă azi n-are prieteni, mâine va socoti anevoios să vă aibă drept prieten şi tovarăş.

Păziţi-vă de oamenii nemulţumiţi, plângăcioşi şi întunecaţi, ce se aseamănă unor păsări mohorâte.

Păziţi-vă de cei ce se jelesc mereu, zicând: „Nu mă iu­beşti, nu mă înţelegi” şi altele de acest fel. Ceva la aceste făpturi ale lui Dumnezeu nu e în regulă.

Păziţi-vă şi de fanaticii religioşi şi de cei excesiv de evlavioşi; adică de cei ce se supără din pricina unor lucruri mărunte, care critică tot și  sunt hipersensibili. Cum veţi putea trăi cu un astfel de om? Veţi şedea ca pe ghimpi.

Feriţi-vă şi de cei ce socotesc căsătoria ceva rău, ca un soi de întemniţare, de cei ce zic: „Dar niciodată în viaţă nu m-am gândit să mă căsătoresc!”

Păziţi-vă de falşii creştini, care văd în căsă­torie ceva dezgustător, asemenea unui păcat, şi- şi coboară grabnic ochii când aud vorbindu-se despre ea’. Dacă vă veţi căsători cu unul ca acesta, vă va fi un ghimpe în trup — şi o povară pentru mănăstirea sa, dacă se va călugări.

Păziţi- vă de cei ce se cred desăvârşiţi şi nu află greşeală într-înşii, dar găsesc mereu greşeli la ceilalţi.

Păziţi-vă de cei ce se cred aleşi de Dumnezeu ca să-i îndrepte pe ceilalţi!

Mai este o problemă serioasă căreia trebuie să-i daţi atenţie: ereditatea. Căutaţi să-i cu­noaşteţi bine pe tatăl, pe mama, pe bunicul, pe bunica, pe unchiul celuilalt. Trebuie să existe şi minime condiţii materiale. Mai presus de toate, îngrijiţi-vă să aflaţi despre credinţa celuilalt. Are el sau ea credinţă? Are idealuri persoana pe care vă gândiţi să v-o faceţi tovarăş de viaţă? Dacă pentru el Hristos nu înseamnă nimic, cum vei putea să intri tu în inima sa? Dacă n-a fost în stare să II preţuiască pe Hristos, crezi că te va preţui pe tine? Sfânta Scriptură îi spune bărbatului că soţia trebuie să fie a „legământului tău” (Mal. 2:14), adică de credinţa ta, de religia ta, ca să ţi se poată alătura spre Dumnezeu. Doar atunci veţi putea avea, după cum zic Părinţii Bisericii, o căsătorie „cu încuviinţarea episcopului”, adică cu consimţământul Bisericii, şi nu un simplu act formal.

Discută mai înainte lucrurile cu duhov­nicul. Examinează împreună cu el fiecare amănunt, şi el va sta de partea ta ca un prieten adevărat, iar când îţi vei atinge ţinta, căsătoria ta va fi un dar de la Dumnezeu (cf. 1 Cor. 7:7).

Dumnezeu dăruiește fiecăruia în parte darurile Sale. Pe unul îl duce înspre căsătorie, iar pe altul înspre feciorie. Nu că Dumnezeu ar face această alegere zicând „tu du-te aici” şi „tu du-te acolo”, însă ne dă tăria de a alege după dorirea inimii noastre, precum şi bărbăţia şi puterea de a îndeplini această alegere.

Dacă ţi-ai ales astfel soţul, mulţumeşte Domnului! Fă-i cunoştinţă cu duhovnicul tău. Dacă n-ai unul, amândoi ar trebui să alegeţi împreună un duhovnic care să vă fie Stareţ, Părinte, cel ce vă va aminti de Dumnezeu şi vi-L va arăta.

În viaţă veţi avea multe greutăţi. Vor fi o sumedenie de probleme. Grijile vă vor înconjura şi nu va fi uşor să duceţi o viaţă creştinească. însă nu vă temeţi. Dumnezeu vă va ajuta. Faceţi ce vă stă în putinţă. Puteţi citi cinci minute în fiecare zi dintr-o carte duhovnicească? Să citiţi. Vă puteţi ruga cinci minute în fiecare zi? Rugaţi-vă. Şi dacă nu izbutiţi cinci minute, rugaţi-vă două. Celelalte ţin de Dumnezeu.

Când veţi întâmpina greutăţi în căsătorie, când veţi vedea că nu sporiţi în viaţa duhovnicească, să nu deznădăjduiţi. Să nu vă mulţumiţi, însă, nici cu sporirea pe care aţi dobândit-o până acum. înălţaţi-vă inimile către Dumnezeu. Urmaţi celor ce au dat totul lui Dumnezeu şi faceţi ce puteţi ca să vă asemănaţi lor, chiar dacă tot ce puteţi face este să vă doriţi în inimă asemănarea cu ei. Lăsaţi făptuirea în seama lui Hristos. Şi, când veţi urca pe calea aceasta, veţi simţi cu adevărat care este rostul căsătoriei. Altfel, veţi orbecăi în viaţă asemenea unui nevăzător.

Extras din predică ţinută în biserica Sfântului Nicolae din Trikala,

Grecia, la 17 Ianuarie 1971, de Arhimandritul Emilian Simonopetritul – Muntele Athos

Răbdare, răbdare, răbdare!

Înainte de plecarea sa în Banat, au venit la bătrânul doi ucenici – ieromonahul Climent şi monahul Cleopa – şi cu multe lacrimi i-au zis:

– Preacuvioase părinte, în curând vei pleca de la noi şi nu ne vom mai vedea în viaţa aceasta. Spune-ne ultimul cuvânt de folos.

Iar părintele Vichentie, punându-şi mâna pe grumazul părintelui Cleopa şi cu cealaltă lovind uşor in masă, a zis:

– Ascultă, mata, părinte Cleopa, ascultă ce-ţi spune popa. Iată ultimul meu cuvânt: răbdare, răbdare, răbdare! Şi cand ţi se va părea matale c-ai gătit-o, ia-o din nou de la capăt: răbdare, răbdare, răbdare!

– Dar până când, părinte Vichentie?

– Până la uşa mormântului! Apoi, dragii mei, vom merge noi acolo în grădina raiului. Şi acolo cântă păsări aşa de minunat! Şi sunt copaci cu flori şi fructe de aur! Şi pajişti care veşnic înfloresc. Şi sunt izvoare cu ape limpezi! Acolo vom vedea cetele sfinţilor. Acolo vom auzi cântările îngerilor. Acolo vom petrece în veci cu Domnul. Deci, fraţii mei, acolo în rai să ne întâlnim!

Din Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, Neamț, 2005

Diavolul este prost

– Părinte, aghiuţă ştie ce avem în inima noastră?

– Aceasta ar mai lipsi, să cunoască şi inimile! Numai Dumnezeu este cunoscător de inimi şi numai robilor Săi, El le descoperă uneori, pentru binele nostru, ce avem în inimile noastre. Aghiuţă ştie numai vicleniile şi răutăţile ce le sădeşte în uneltele lui; nu ştie gândurile noastre cele bune. Numai din experienţă pricepe unele lucruri, dar şi în acestea de cele mai multe ori greşeşte. Iar dacă Dumnezeu n-ar îngădui să le priceapă nici pe acestea, ar greşi mereu în toate, deoarece diavolul este întunecat. Vizibilitate zero!!! Nu ştie, de pildă, un gând bun de-al nostru.

Dacă am vreun gând rău, pe acela îl ştie, pentru că el însuşi îl sădeşte. Dacă eu vreau să merg să fac o faptă bună undeva, să mântuiesc un om, diavolul nu ştie aceasta. Când însă acela îi insuflă cuiva un gând şi-i spune: „Du-te şi mântuieşte pe cutare om!”- şi îl va broda în acelaşi timp şi cu mândrie, atunci ştie gândul acesta. Prin faptul că omul primeşte mândria, dă drept ispititorului. Lucrurile sunt foarte fine.

Vă aduceţi aminte de întâmplarea cu Avva Macarie? Odată l-a întâlnit pe diavolul, care se întorcea din pustia cea mai apropiată, unde fusese ca să ispitească pe fraţi. Acesta i-a spus: „Toţi fraţii s-au sălbăticit împotriva mea, afară numai de unul care este prietenul meu şi mă ascultă, iar când mă vede se învârte ca un titirez”. „Cine este fratele acela?”, l-a întrebat Avva Macarie. „Teopempt se numeşte”, i-a răspuns acela. Merge Cuviosul şi-l află pe fratele. Printr-un meşteşug a reuşit să-l facă să-i descopere gândurile şi astfel l-a ajutat. Când l-a întâlnit din nou pe diavol, l-a întrebat despre fraţi, iar acela i-a răspuns: „Toţi s-au sălbăticit foarte tare împotriva mea. Şi cel mai rău este că şi acela care îmi era prieten, nu ştiu cum s-a făcut de s-a schimbat, iar acum este cel mai sălbatic dintre toţi!”. Nu ştia că mersese Avva Macarie şi îl adusese pe fratele la calea cea bună, pentru că Avva Macarie lucrase cu smerenie, cu dragoste, şi de aceea diavolul nu a avut nici un drept asupra acelui gând. Dacă Avva Macarie s-ar fi mândrit, ar fi alungat Harul lui Dumnezeu şi diavolul ar fi avut dreptul lui. Atunci el ar fi ştiut aceasta, pentru că el i-ar fi brodat mândria.

Din Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. I, Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, Editura Evanghelismos, București, 2012, p. 56-58

EVANGHELIA ZILEI: 2015-01-02

ÎNAINTE PRĂZNUIREA DUMNEZEIESCULUI BOTEZ şi cel între sfinţi Părintele Silvestru, papa Romei Evanghelia de la Ioan (III, 1-15)

n vremea aceea era un om dintre farisei, cu numele Nicodim, care era fruntaş al Iudeilor. Acesta a venit noaptea la Iisus şi I-a zis: „Rabbi, ştim că de la Dumnezeu ai venit învăţător; fiindcă aceste minuni pe care le faci Tu, nimeni nu le poate face dacă Dumnezeu nu este cu el“. Răspunsu-i-a Iisus şi i-a zis: „Adevăr, adevăr îţi spun: De nu se va naşte cineva de sus, nu va putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu“. Iar Nicodim a zis către El: „Cum poate omul să se nască fiind bătrân? Oare poate el să intre a doua oară în pântecele mamei sale şi să se nască?…“. Iisus i-a răspuns: „Adevăr, adevăr îţi spun, de nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din trup, trup este; şi ce este născut din Duh, duh este. Nu te mira că ţi-am zis: Trebuie să vă naşteţi de sus. Vântul suflă unde vrea şi tu îi auzi glasul, dar nu ştii de unde vine şi nici unde se duce. Aşa este cu tot cel ce e născut din Duhul“. A răspuns Nicodim şi I-a zis: „Cum pot să fie acestea?“ Răspuns-a Iisus şi i-a zis: „Tu eşti învăţătorul lui Israel, şi pe acestea nu le cunoşti? Adevăr, adevăr îţi spun, că noi vorbim ceea ce ştim şi mărturisim ceea ce am văzut, dar voi nu ne primiţi mărturia. Dacă pe cele pământeşti vi le-am spus şi nu credeţi, cum veţi crede de vi le vom spune pe cele cereşti? Nimeni nu s’a suit la cer, decât Cel Care S’a pogorât din cer, Fiul Omului, Cel ce este în cer. Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, tot aşa trebuie să Se înalţe Fiul Omului, pentru ca tot cel ce crede Într’Însul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.“