Arhivă pentru 7 ianuarie 2015

07
ian.
15

Un suflet care se roagă este un suflet care suferă

ezequiel-scagnetti-monk-neamt-romania-2007De multe ori, atunci cand nu mai simtim o placere in rugaciune, cand mintea noastra nu se poate concentra suficient, cand atentia ne lipseste, cand ne intristam, cand ne deprimam si intrerupem rugaciunea sub motivul ca nu suntem destul de apti pentru ea, amanand-o pentru alta data si asteptand sa ne vina dorinta de rugaciune, savarsim o mare greseala.

Rugaciunea nu trebuie considerata ca o senzatie placuta si linistitoare, ca pe un farmec al imaginatiei inflacarate, nici ca pe lumina spiritului care ne descopera cu usurinta adevarul, nici ca pe o consolare a suferintelor noastre. Toate acestea sunt daruri exterioare pe care Dumnezeu le acorda din cand in cand alesilor Lui. Totusi, adevarata dragoste pentru Dumnezeu nu cauta aceste daruri, nu asteapta ca sa le aiba si apoi sa-L iubeasca pe Dumnezeu. Aceasta dragoste este adevarata renuntare de sine, ce se agata cu disperare si incredere oarba de Dumnezeu, chiar in ariditatea inimii, in neputinta concentrarii atentiei, in renuntarea la orice suport moral, la orice bucurie si consolare personala. Adevarata dragoste nu asteapta clipe de extaz pentru a vorbi cu Dumnezeu.

Astfel chiar daca in timpul rugaciunii, distractiile involuntare turbura mintea / inima noastra, intentia de a-L adora si a-L iubi pe Dumnezeu, aceea conteaza.

Vointa nu are insa niciodata distractii cand nu vrea sa le aibe, ea cum le observa poate sa le si alunge, sa-si intoarca gandurile si inima catre Dumnezeu. Daca totusi prezenta Lui fuge de noi, aceasta inseamna ca El insusi o doreste tocmai pentru a ne lega si mai strans de El, pentru a ne demonstra ca fara El si lipsiti de El devenim incapabili, neputinciosi. Carapacea corpului nostru constituie o permanenta piedica in a trai mereu cu Dumnezeu, o renuntare la sublima fericire pe care o vom avea numai dupa distrugerea acestei carapace. Atunci abia spiritul nostru va fi de-a pururi liber sa plutesca alaturi de Creatorul sau. Sa-l contemplam fata catre fata, “Ceea ce ochiul n-a vazut si urechea n-a auzit”.

De aceea rugaciunea copiilor, simpla, lipsita de ingrijorare si neincredere este cea mai curata rugaciune.

Un suflet care se roaga este un suflet care sufera, caci rugaciunea prin ea insasi este o mortificare, o suferinta corporala. Exista o pocainta mai meritorie si mai de valoare decat practica neincetata a rugaciunii? Si fara a simti o sensibila consolare? Ce lepadare de sine formidabila este aceea de a se ruga fara cel mai mic gust pentru aceasta, fara a simti vreo atractie, ba dimpotriva, chiar o repulsie pentru rugaciune!

Sublimul exemplu si ultimul efort al omului durerii a fost abandonarea totala si renuntarea la orice consolare in ultima clipa a vietii sale materiale. Agonia corpului omenesc si clipa deprinderii lui definitive de spirit este aceasta senzatie de abandonare totala.

“Parinte, de ce m-ai parasit?”

Cine va putea indura pana la sfarsit aceasta senzatie de abandonare totala, aceasta lipsa de orice consolare sensibila si trupeasca, acela isi va mantui sufletul. Acest lucru este formidabil cu neputinta de indurat si totusi, invierea lui Iisus ne da curajul, increderea si bucuria ca cel ce renunta la el totusi totalmente, acela ce nu-si mai cauta nici o consolare sensibila in minte, nici chiar in rugaciune, acela ce-si pune ultima nadejde in Dumnezeu, chiar cand pare parasit acela a invins moartea, acela voieste ce voieste Dumnezeu.

Niciodata nu ne vom lecui de disperarea spiritului din timpul rugaciunii, prin ingrijorari si reveniri fortate. Daca insa nu dorim aceste distractii si disperari, nu le vom avea. De teama lor ne pierdem si mai mult puterea spirituala.

Cand dupa o rugaciune facuta cu efort si oboseala, constatam ca mintea noastra a alunecat permanent spre alte lucruri, este durerea ca ignoram puterea sacrificiului si ca am fi dorit in mod egoist sa simtim o placere si o alinare in fundul inimii. Dar atunci cand nu renuntam la aceasta dorinta, cand corpul nostru obosit nu permite sufletului sa se inalte, cand inima ramane uscata, iar buzele abia au puterea sa pronunte cuvintele care de multe ori nu mai au sens pentru noi, ah!, ce stare disperata. Dar ce sacrificiu si mortificare totala…

Sa ne rugam deci, sa inlaturam piedicile care constituie de fapt meritul rugaciunii.

pr. Arsenie Boca

07
ian.
15

Cum putem trăi curaţi într-o lume murdară?

pacate-curatiPutem trăi curaţi într-o lume murdară dacă ne curăţim şi păzim inima şi mintea. Toată mizeria lumii în care trăim iese din inima omului. E o mizerie ţâşnită din poftele rele în gândurile murdare, în imaginarul nostru, de unde năvălesc în realitate văzută, zisă exterioară.

De exemplu, gunoaiele, cutiile, pungile şi sticlele de plastic aruncate peste tot în această ţară frumoasă nu sunt decât expresia văzută a nevăzutei mizerii lăuntrice numită, româneşte, nesimţire. Această ne-simţire este o adevărată moarte sufletească. Ea pleacă de la neştiinţă, continuă cu uitarea dacă se întâmplă să aflăm ce nu ştiam şi se desăvârşeşte cu lenea dacă n-am uitat ce se cuvenea să facem…

Şi tot aşa, tot ce vezi urât e urâtul ascuns în noi. Dacă ne vom curăţi şi păzi mintea şi inima prin pocăinţă şi iertare, dacă ne vom vindeca felul în care privim lumea învăţând să iubim, să nu judecăm, să nu facem rău nimănui, să nu mai fim egoişti şi meschini, lumea va arăta altfel. Totul începe cu noi, cu fiecare dintre noi. Poruncile mi se adresează mie, nu lumii!

Aşadar, să învăţăm să ne spălăm de mizeria sufletească şi spirituală aşa cum ne spălăm de cea fizică. Murdăria exterioară se curăţă uşor, cu apă şi săpun. Mereu ne murdărim şi mereu ne spălăm ca să fim curaţi. Murdăria lăuntrică se spală mai greu, pentru că ne e ruşine să recunoaştem că suntem murdari şi nu mai ştim unde şi cum se „curăţă sufletul”, care se spală totuşi uşor şi bine cu pocăinţă şi Spovedanie. Atunci, oricât de murdară ar fi lumea, cel ce se spală nu va fi murdar. E mizerie mare? Ne spălăm mai des!

Apoi, trebuie să învăţăm să şi ocolim mizeria de care ne putem feri. Nu cred că cineva calcă de bună voie şi cu plăcere în mizeria lăsată de câinele de rasă al unui „domn” din vecini tocmai la poarta noastră, nu? O ocoleşte, o ridică în locul „domnului” acela şi rămâne curat. Aşa să învăţăm să ocolim şi locurile cu multă mizerie morală. Iar când nu avem cum ocoli, pentru că trebuie să mergem la şcoală sau la muncă, sau chiar în propria familie şi acolo e poluare mare, ne înarmăm cu iubire, răbdare, rugăciunea spusă în taină şi cu binecuvântarea celor care ne fac rău, cu voia sau fără voia lor, cu ştiinţă sau cu neştiinţă. Binecuvântarea este o armă dumnezeiască. Domnul ne-a dat-o. S-o folosim şi să ne bucurăm de prezenţa Domnului care este şi va fi cu noi până la sfârşit, dacă şi noi rămânem cu El.

Dacă Domnul ne-a adus la viaţă în aceste vremuri ne va da şi putere să-L cunoaştem şi să ne bucurăm de iubirea Lui oricum ar fi vremurile.

07
ian.
15

Minuni de Crăciun, în închisorile comuniste: Arătarea Maicii Domnului lui Valeriu Gafencu

maica domnului valeriu gafencuDin când în când îmi mai aruncam privirea și spre Valeriu. Era vesel, fericit înlăuntrul său, cu pleoapele lăsate, cu capul plecat în piept. Nici el nu se putea odihni. După ce mi-am terminat treaba, am simțit că mă cheama din priviri, că mă roagă să mă duc la el. M-a privit cu o pătrundere cum încă nu simțisem până atunci. Și-a făcut semnul crucii, apoi mi-a luat mâna.

Un fior adânc m-a cuprins. Era foarte concentrat, lucru neobișnuit la el, căci în starea lui duhovnicească putea rămâne destins până și în cele mai cumplite tensiuni prin care ne era dat să trecem. Simteam că are ceva să-mi împărtășească.

– Ioane, tu îmi ești cel mai bun prieten, mi-a zis. Dar nu ca prieten vin la tine, ci ca să-ți cer sfat, să mă supun ție. Vrei să mă asculți?

– Te ascult, am raspuns eu, dar nu știu dacă voi fi vrednic de încrederea ce-mi arăți.

Valeriu a plecat ochii și mi-a spus linistit:

– În noaptea asta am privegheat. Așteptam sa vină cântecul colindei mele. Doream să fie foarte frumos. Îl cântam în mine. Îl deslușeam din cerurile înalte din care coboră. Cam greu pentru mine, căci nu cunosc notele muzicale și trebuie să o fac după ureche. Eram deci treaz, lucid și senin, când deodată am văzut că am în mână fotografia Setei (fata pe care o iubise). Uimit de întâmplare, am ridicat privirea și la capul patului meu am văzut-o pe Maica Domnului, îmbracată în alb, în picioare, vie, reală. Era fără Prunc. Prezența ei mi se părea materială. Maica Domnului era aievea lângă mine. Eram fericit. Uitasem totul. Timpul părea nesfârșit. Atunci Ea mi-a spus:

”Eu sunt dragostea ta. Să nu te temi. Să nu te îndoiești. Biruința va fi a Fiului meu. El a sfințit locul acesta acum pentru cele viitoare. Puterile întunericului cresc și încă vor mai înspăimanta lumea, dar vor fi spulberate. Fiul meu așteaptă pe oameni să se întoarcă la credință. Azi sunt mai cutezători fiii întunericului decât fiii luminii. Chiar de vi se va părea că nu mai e credință pe pământ, să știți că totuși izbăvirea va veni, dar ca prin foc și prin pârjol. Lumea mai are de suferit. Aici însă e multa credință și am venit să vă îmbărbătez. Îndrăzniți, lumea e a lui Hristos!”

Apoi Maica Domnului a dispărut și am rămas copleșit de fericire. M-am uitat în mână, dar nu mai aveam nici o fotografie.

Valeriu vorbea simplu, deschis, fără urmă de părere de sine. Sufletul lui părea un potir din cel mai pur cristal, care se învrednicise a-L primi pe Hristos. Cugetul lui smerit și pacea cu care mi-a vorbit mi-au dat certitudinea că nu fusese o înșelare. Mă simțeam cumva și eu sfințit, înnoit, participând la minune. Cu intensitatea cu care țâșnesc într-o astfel de împrejurare luminile lăuntrice, cu sfială dar și cu convingere i-am spus simplu:

– Dumnezeu ne cercetează. Dacă noi vom cădea, El va birui. Ne trebuie credință, și acum putem avea mai multă. Să ne rugăm!

Am făcut împreună o scurtă rugăciune. Și în tăcerea camerei 4 pentru muribunzi, sufletele noastre s-au făcut pentru o clipă scară către cer.

Din Întoarcerea la Hristos, de Ioan Ianolide, Ed- Christiana, Bucureşti 2006, p.180-181

07
ian.
15

Ce îmi lipseşte mie, părinte?

excursii 2009 188A fost odată ca niciodată, un om. Trăia singur printre mulţi asemeni lui. Viaţa i se părea lipsită de sens şi de rost, şi asta cu toate că avea bani mulţi, casă frumoasă şi curată, mulţi servitori, etc.

Adeseori se uita la servitorii săi. Îi părea rău de ei, simţea milă faţă de ei în inima sa, şi îşi spunea, ce grea trebuia să fie viaţa de sclav… El se bucura zi şi noapte de libertatea sa, de banii săi…. chefuia cu prietenii, avea femei frumoase, mânca mâncărurile cele mai alese.

Aşa îşi trăia el viaţa, în vreme ce servitorii lui duceau o viaţă grea… locuiau în case modeste, sărăcăcioase… zi şi noapte trebuiau să lucreze… aveau legi de-ale lor, un stil al lor de viaţă ce omului nostru i se părea greu de suportat, dar cu toate acestea, pe chipurile lor se întrezarea mai mereu un zâmbet.

Odată, la o petrecere, omul nostru s-a întâlnit cu un vechi prieten. Şi acel prieten, s-a uitat în ochii săi, şi l-a întrebat:

– Amice, care-i rostul vieţii tale?

Şi omul nostru nu a ştiut ce să îi răspundă…

Pe zi ce trece, aceste cuvinte îi răsunau tot mai des în minte… care era rostul vieţii sale…avea de toate, şi totuşi îi lipsea ceva. Nu reuşea să îşi dea seama ce îi lipseşte, şi astfel s-a dus să caute un sihastru, şi să îi caute povaţa.

A urcat din greu pe drumuri şi pe cărări rar bătute, prin hăţişuri întunecate, prin poieni pline de lumină, şi pe costişe abrupte şi îngheţate, unde fiece pas te putea duce jos în hău. Şi în final, a ajuns la grota unde locuia sihastrul…. A intrat înăuntru, s-a aşezat în faţa ascetului, şi l-a întrebat aşa:

– Ce îmi lipseşte mie, părinte?

Sihastrul s-a uitat în ochii săi, şi i-a spus:

– Îţi lipseşte un Stăpân…

07
ian.
15

Dumnezeu știe dinainte cine se va mântui și cine nu?

Parintele-Arsenie-Papacioc-4-foto-Cristina-Nichitus-Roncea– Părinte, Dumnezeu știe dinainte cine se va mântui și cine nu?

Cum să nu? Asta e altceva, că știe. Dar El face orice ca tu să te mântuiești. Dumnezeu ne-a lăsat voință liberă. Nu merge preconceput: „Ăsta se mântuiește, aceștia nu se mântuiesc, că vreau Eu așa!”

Noi avem voință liberă. Iisus Hristos știa că Iuda o să-L trădeze. Și pentru asta, că era iubitor de argint, i-a dat punga, să-l liniștească, să-l scape de gândul ăsta de a avea. Că bogăția nenorocită l-a făcut să-L vândă. Dar Mântuitorul căuta să-l scape, să-l ușureze. Însă, a biruit mai mult diavolul, decât Mântuitorul, pe care, de fapt, L-a trădat, căci au stat alături, au mâncat împreună. Dumnezeu nu are predestinație. Nu există predestinație. El vrea să se mântuiască toată lumea.

Că știe dinainte ce se va întâmpla, asta-i altceva. Și face orice ca tu să nu cazi în ispite. Dar te-a orientat și pe tine. Ți-a dat minte, ți-a dat înțelepciune, ți-a dat cutare. Dacă ești într-o încurcătură, te duci și-L întrebi. Va să zică, cunoaște o conduită a mersului vieții noastre. Cunoaște, dar nu e vinovat El de pierderea vieții noastre. Că dacă n-ar fi voința liberă, noi n-am avea nici un merit. Să avem meritul că de asta ne-a lăsat voința liberă, ca să avem și noi meritul mântuirii noastre.

Bineînțeles că cu faptele noastre nu ne putem mântui. Dar faptul că vrem să ne mântuim și luptăm aici, ne ajută harul lui Dumnezeu: Dai voință, iei putere. Dar dai voință?

Extras din Ne vorbeşte Părintele Arsenie Papacioc, Vol. 4, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 136

07
ian.
15

Ce este Charlie Hebdo, una dintre cele mai cunoscute publicaţii din Franţa

charlie-hebdoCharlie Hebdo este una dintre cele mai cunoscute publicaţii din Franţa, o revistă satirică implicată în mai multe scandaluri de-a lungul timpului, printre care unul pentru publicarea unei caricaturi a profetului Mahomed. Publicaţia a realizat investigaţii privind diferite secte, extrema dreaptă, islamismul, catolicismul.

După atentatele teroriste din 11 septembrie 2001, Charlie Hebdo s-a desolidarizat de anumite curente de extremă stânga care, dintr-un avânt antiamerican, nu i-au condamnat pe islamişti.

Săptămânalul satiric a mai fost victima unui incendiu provocat de o mână criminală în noiembrie 2011, în ziua în care ziarul a publicat un număr special în care publicaţia a fost redenumită „Charia hebdo”, făcând aluzie la legea islamică Şaria.

Franţa găzduieşte cea mai mare comunitate arabă din Europa. Legea franceză interzice statisticile pe criterii etnice, dar conform unor estimări din 2008, persoanele de origine magrebiană (din nordul Africii) reprezentau cel puţin 6,5% din populaţia Franţei în 2008.

Charlie Hebdo, un jurnal satiric şi social, fără publicitate, apare pe piaţa franceză în fiecare miercuri, potrivit enciclopediei online Wikipedia.

În paginile acestui săptămânal sunt publicate caricaturi, relatări, polemici şi glume. Folosind un ton ireverenţios şi nonconformist, Charlie Hebdo are o orientare profund antireligioasă şi de stânga, publicând articole despre extrema dreaptă, catolicism, islam, iudaism, cultură, politică etc.

Potrivit directorului publicaţiei, Stéphane Charbonnier, politica editorială a Charlie Hebdo reflectă „toate elementele pluralismului de stânga”, chiar şi subiectele mai sensibil de abordat.

Publicaţia Charlie Hebdo a fost lansată în 1969 şi a avut o apariţie neîntreruptă până în 1981. Ulterior apariţia a fost suspendată, iar, în decembrie 1982, a mai apărut un număr al acesteia. În 1992, Charlie Hebdo a reînceput să apară cu regularitate, fiind editată de Stéphane Charbonnier, cunoscut sub numele de Charb, un renumit caricaturist şi jurnalist francez. Predecesorii acestuia au fost François Cavanna (în perioada 1969 – 1981) şi Philippe Val (din 1992 până în 2009).

Titlul publicaţiei provine de la numele unui personaj din benzile desenate „Peanuts”, create de Charles M. Schulz.

Potrivit celor mai recente date de difuzare, din 2012, Charlie Hebdo are un tiraj de 45.000 de exemplare. Preţul publicaţiei este de 3 euro.

Charlie Hebdo are şi un site, http://www.charliehebdo.fr, care în prezent este însă nefuncţional.

Sediul publicaţiei satirice Charlie Hebdo din Paris a fost vizat miercuri de un atac cu arme automate, comis de persoane mascate.

Potrivit radioului Europe1, atacul s-a soldat cu cel puţin 12 morţi, dintre care doi poliţişti, şi zece răniţi. Parchetul din Paris anunţase anterior că sunt zece morţi, după ce Primăria din Paris afirmase iniţial că şase persoane au fost grav rănite.

Preşedintele francez, Francois Hollande, a calificat acest atac armat comis la sediul Charlie Hebdo drept „un atentat terorist” de o „excepţională barbarie”.

Sediul ziarului satiric Charlie Hebdo din Paris a fost vizat de un atac cu arme automate, comis de persoane mascate şi soldat cu victime. Cel puţin 12 persoane, dintre care doi poliţişti, au fost ucise şi alte zece persoane au fost rănite, relatează postul Europe1 în pagina electronică.

Sursa: zf.ro

07
ian.
15

Nașterea Domnului – Desen animat

aldashin_1Un desen animat deosebit, ce prezintă cu multa sensibilitate Nașterea Domnului nostru, Iisus Hristos.

Denumire originală: Nașterea Domnului (Rojdestvo)
Anul apariției: 1996
Gen: Animație
Țara apariției: Rusia
Durata: 13:44 min
Regizor: Mihail Aldașin

Descriere: Desenul animat al regizorului și pictorului Mihail Aldașin emană fascinație și bucurie, punându-ne în față Minunea Nașterii Pruncului Hristos. Subiectul nu iese în afara textelor canonice, ci prezintă, într-un mod accesibil și cald, aproape prin ochi de copil, evenimentele legate de Nașterea lui Hristos.

 

07
ian.
15

”Botezul” sacrificiului de sine pe feribotul Norman Atlantic

194181.pPreotul georgian mort pe feribot s-a comportat ca un erou. Părintele Ilia Kartozia i-a salvat pe alţi călători, ajutând la evacuarea feribotului.

Părintele Arhimandrit Ilia Kartozia era unul dintre pasagerii vasului. Intenționa să meargă la Bari, pentru a se închina la moaștele Sfântului Nicolae. În timpul incendiului, s-a remarcat prin eficiența cu care i-a îmbărbătat pe ceilalți pasageri îngroziți de sfârșitul iminent. Unul dintre aceștia, tot de origine georgiană, relatează ziarului italian La Repubblica despre modul în care Părintele Ilia l-a scos din deznădejdea care îl cuprinsese și l-a determinat să-și asume salvarea fiului de nouă ani și a soției lui, cu convingerea că Dumnezeu nu-i va părăsi, ci îi va ajuta în acele clipe cruciale: ”El m-a liniștit și mi-a  zis să am încredere și să mă gândesc la Dumnezeu”. În continuare, compatriotul monahului erou povestește că atunci când a venit rândul părintelui să se urce în barca de salvare, acesta a văzut o femeie cu o fetiță, se pare de origine greacă, și le-a cedat locul, rămânând pe vasul în flăcări. Când, în cele din urmă, a vrut să coboare și părintele, frânghia s-a rupt iar el a căzut în mare. I-au aruncat un colac de salvare, dar nu a reușit să-l prindă și astfel a fost înghițit de valurile imense.

Trupul neînsuflețit a fost găsit ulterior pe țărmul Lecce. Rucsacul plin de icoane pe care îl avea asupra sa confirma ceea ce martori oculari auziseră din gura arhimandritului cu puțin înainte de sfârșitul său: că nu se va despărți de ele niciodată.

Pentru acest ”botez” numit ”sacrificiu de sine”, Dumnezeu să-l odihnească întru Împărăția Sa, alături de toți cei care au dat dovadă de dragoste supremă, jertfindu-se pentru aproapele lor.

Odihnește-te în pace, păstor veritabil al turmei lui Hristos!

07
ian.
15

Arheologii au descoperit la Ierusalim locul în care Iisus a fost judecat de Pilat din Pont

ierusalim-IisusO descoperire arheologică aduce lumină asupra unui loc simbol al creștinătății. În Orașul Vechi al Ierusalimului, arheologii americani au descoperit ruinele Palatului lui Irod, unde, potrivit Noului Testament, Iisus Hristos a fost judecat de Pilat din Pont, înainte de a fi răstiginit.

Conform ziarului La Stampa, săpăturile începute in urmă cu 15 ani pe locul unei clădiri abandonate din Ierusalim, în apropiere de Muzeul Turnul lui David, au scos la lumină ruinele unui palat care ar putea fi cel în care a avut loc procesul lui Iisus, descris în Noul Testament.

Procesul lui Iisus Hristos, descris în Biblie, a avut loc în acest complex, cunoscut ca Palatul lui Irod, despre care se crede că era situat în vestul oraşului, unde se află în prezent muzeul amintit, precum şi o închisoare din perioada otomană a Ierusalimului, susțin oamenii de știință.

După cum indică Biblia, procesul lui Iisus a avut loc „lângă o poartă, cu un pavaj de piatră deteriorat”, potrivit Washington Post, iar aceste detalii se potrivesc cu descoperirile arheologice anterioare din apropierea închisorii.

„Bineînţeles, nu există nicio inscripţie la faţa locului, dar multe dovezi, arheologice, istorice şi biblice, indică acest loc”, a declarat Shimon Gibson, profesor de arheologie la Universitatea Carolina de Nord din Charlotte (SUA).

Presa italiană scrie însă că ruinele nu vor fi incluse prea curând în traseul turistic destinat pelerinilor creştini când vizitează Ierusalimul, dar Muzeul Turnul lui David a demarat planurile de înfiinţare a unui circuit în jurul sitului arheologic şi speră ca acesta să devină un punct de atracţie pentru vizitatori în viitor.

Ruinele au fost descoperite sub o închisoare care a fost folosită în perioada în care oraşul Ierusalim era controlat de Imperiul Otoman.

07
ian.
15

Ce puțini credinciosi sunteți! Cum să vă temeti voi de oameni?

parintele-cleopaUn credincios care divortase, era continuu atacat de rudele fostei sale sotii, persoane foarte influente. Fusese pus sub urmărire si era amenintat de mai multi ofiteri de militie. Atunci s-a dus împreună cu sora lui la Părintele Cleopa să plătească slujbe. Când să plece, s-au întâlnit cu un călugăr, care le-a cerut să-l ajute să-si ducă bagajul la Sihla.

Pe drum, i-au povestit necazurile pe care le aveau cu ofiterii de militie. Ajunsi la Sihla, după ce a auzit cum îl cheamă pe unul dintre militieni, călugărul s-a dat jos, s-a dus în fata bisericii si a făcut trei metanii, zicând: ”Multumesc Tie, Doamne, că mi-ai adus răspuns la întrebarea: De ce mă rog eu pentru Constantin si el are necazuri; eu mă rog mai tare pentru Constantin si el are si mai mari necazuri?”

Constantin era unul dintre militienii care îl prigoneau pe credincios si în ultimul timp sotia i se îmbolnăvise grav, iar fetita îi fusese accidentată de o masină. După ce călugărul l-a sunat si i-a arătat greseala sa, el a devenit unul din cei mai corecti militieni.

Dar prigoana asupra credinciosului a continuat. Rudele fostei sotii au apelat la un colonel care i-a telefonat, spunându-i: ”În cinci zile vei fi în puscărie! Dosarul este pregătit!” ”Fără motiv?” a întrebat crestinul. ”Eu n-am nevoie de motiv, iar din închisoare vei iesi numai mort, cu picioarele înainte” a fost răspunsul colonelului.

Auzind de aceasta, credinciosul a fugit iarăsi împreună cu sora sa la Părintele Cleopa, chiar în toiul noptii, si i-a spus de amenintare. Bătrânul i-a primit, dar i-a certat:

– Ce putini credinciosi sunteti! Cum să vă temeti voi de oameni?

– Da, părinte, dar ne-a dat termen precis: cinci zile!

– Lăsati-l în pace, că va fi el în trei zile în puscărie!

Într-adevăr, după trei zile, au aflat de la un judecător, că ofiterul fusese arestat. De atunci, credinciosul nu a mai fost amenintat. Când s-au dus din nou la Părintele Cleopa, el le-a spus:

”Niciodată să nu vă temeti, dar nu de câtiva ofiteri, nici de mii de ofiteri, nici de milioane, nici de miliarde. Chiar dacă stau cu arma la ochi, cu glontul pe teavă si degetul pe trăgaci; nici o puscă nu va lua foc, nici un glonte nu vă va nimeri, dacă sunteti drepti înaintea lui Dumnezeu”.

Ioanichie Balan, Viata Parintelui Cleopa, Editura Doxologia, Iasi, 2011

07
ian.
15

În fiecare omuleţ e o tresărire, o întrebare, un licăr de nădejde

3163411_bOriginea răului în viaţa omului, a fiecăruia în parte este aderarea liberă la sugestia îngerului căzut că Dumnezeu e undeva departe, sus, că nu e „chiar aşa de bun şi iubitor”, ba, uneori e de-a dreptul sever şi răzbunător şi că El urmăreşte să ne pedepsească de fiecare dată când greşim şi, mai ales, să ne lase fără nici o plăcere şi bucurie pământească. De exemplu, El ar putea fi duşmanul plăcerii mele vinovate de a zăbovi duminica dimineaţă în pat până la prânz, după o săptămână aşa de grea şi stresantă!

Dacă am urmări motivele pentru care nu ne rugăm sau nu ne ducem la biserică, am vedea că ne recunoaştem în motivele „arhetip” ale celor care au refuzat să se ducă la ospăţul de nuntă al Fiului de Împărat! Ce au aceste motive în comun? Lipsa credinţei că Acela e Împăratul şi că viaţa mea are vreo legătură cu Ospăţul Lui. Ospăţul Lui pare un moft, pur şi simplu o pierdere de timp, pe lângă problemele mele! Şi aşa este şi va fi, până când omul se va dumiri că viaţa lui este darul Acestui Împărat şi că i s-a dat ca să facă din ea un Ospăţ de nuntă şi nu să-şi cumpere boi şi să-şi are ţarina… Boii, ţarina, plăcerea de a fi cu nevasta cea tânără şi iubitoare şi toate celelalte „probleme” ale omului sunt derizorii dacă nu sunt pregătire şi prelungire a Ospăţului de Nuntă!

Cum să facem noi să pricepem asta? Inima mea plânge de durere că am putea muri alergând după boi, sau jucându-ne cu mireasa sau mirele, fără să fi bănuit măcar sensul real al vieţii noastre aici, pe pământ!

Dar nu deznădăjduiesc pentru că, iată, în fiecare omuleţ e o tresărire, o întrebare, un licăr de nădejde că ar putea să se convingă pe sine să lase toate şi să urmeze Celui Ce ne-a adus Bucuria pe care nimeni şi nimic nu o mai poate lua de la noi dacă ne îndurăm să intrăm în ea.

Ce să facem pentru asta?

Să ascultăm glasul durerii, al neliniştii, al angoaselor şi depresiilor noastre şi, încetând să ne mai acuzăm pe noi înşine şi unii pe alţii, să lăsăm toate şi să luăm în serios făgăduinţele pe care ni le face Dumnezeul de Care fugim.

Monahia Siluana Vlad, Gânduri din încredinţare, Editura Doxologia, Iaşi, 2012, p. 30-31

07
ian.
15

Pestera Sfantului Ioan Botezatorul

Pestera Sfantului Ioan BotezatorulPestera Sfantului Ioan Botezatorul este un loc de pelerinaj relativ nou din Tara Sfanta – Israel. Multi arheologi au cercetat locul si datele acestuia, pronuntandu-se mai apoi asupra autenticitatii lui. Astfel, arheologul Shimon Gibson este cel ce a descoperit locul si tot cel ce sustine neincetat autenticitatea lui. Mai multi cercetatori insa sunt circumspecti in a pronunta asa usor o atat de mare descoperire: descoperirile sunt prea putine, datele nu sunt clare, iar legatura cu Sfantul Ioan este mai mult ghicita decat indicata.

Pestera Sfantului Ioan Botezatorul

Arheologul Shimon Gibson a descoperit locul in anul 1999, in cadrul unor ample cercetari arheologice. Pentru a ajunge aici, pelerinii pot lua autobuzul numarul 183, din Ierusalim, spre Ein Karem; de aici si pana la pestera sfantului nu mai sunt decat vreo patru kilometri.

Sfantul Ioan Botezatorul – ultimul profet al Vechiului Testament – a avut o misiune dumnezeiasca greu de inchipuit: el, robul, a trebuit sa-si boteze Stapanul, pe Iisus Hristos. Insa pana ce s-a apropiat vremea Botezului Domnului, Ioan s-a nevoit in pustie cu o nevointa si o ravna nespus de mare.

Sfantul Ioan Botezatorul

Inca de la Nasterea Sfantului Ioan, copilul a fost vazut ca o lucrare a lui Dumnezeu si ca o mare taina. In gura celor de aproape ai lui, se auzeau cuvintele: „Ce va fi, oare, acest copil? Caci mana Domnului era cu el.” (Luca 1, 61) Nimeni nu stia ce va sa se intample cu acest copil, chiar daca insusi tatal sau, Preotul Zaharia, s-a umplut de Duh Sfant si a proorocit, zicand:

„Binecuvantat este Domnul Dumnezeul lui Israel, ca a cercetat si a facut rascumparare poporului Sau; si ne-a ridicat putere de mantuire in casa lui David, slujitorul Sau, precum a grait prin gura sfintilor Sai prooroci din veac; mantuire de vrajmasii nostri si din mana tuturor celor ce ne urasc pe noi. Si sa faca mila cu parintii nostri, ca ei sa-si aduca aminte de legamantul Sau cel sfant; de juramantul cu care S-a jurat catre Avraam, parintele nostru, ca, fiind izbaviti din mana vrajmasilor, sa ne dea noua fara frica, sa-I slujim in sfintenie si in dreptate, inaintea fetei Sale, in toate zilele vietii noastre. Iar tu, pruncule, prooroc al Celui Preainalt te vei chema, ca vei merge inaintea fetei Domnului, ca sa gatesti caile Lui, sa dai poporului Sau cunostinta mantuirii intru iertarea pacatelor lor, prin milostivirea milei Dumnezeului nostru, cu care ne-a cercetat pe noi Rasaritul cel de Sus, ca sa lumineze pe cei care sed in intuneric si in umbra mortii si sa indrepte picioarele noastre pe calea pacii.” (Luca 1, 68-79)

Pestera Sfantului Ioan Botezatorul

Pestera Sfantului Ioan Botezatorul – Tara Sfanta

Evanghelia nu ne marturiseste prea multe despre viata Sfantului Ioan, acesta vietuind in aceeasi perioada cu Mantuitorul Hristos, spre care se concentreaza toate. Ea incheie insa, zicand: „Iar copilul crestea si se intarea cu duhul. Si a fost in pustie pana in ziua aratarii lui catre Israel.” (Luca 1, 80)

Se crede ca pestera numita „a Sfantului Ioan Botezatorul” este locul din „pustie” in care sfantul a vietuit pana sa iasa la propovaduire si la botezare. Locul pietros, ce pastreaza inca si astazi vechea pestera, se afla pe pamanturile kibbutz-ului Tzuba, care este cea mai apropiata asezare de renumitul Ein Karem (locul unde s-a nascut Sfantul Ioan Botezatorul), putin mai spre vest de Ierusalim.

Pestera Sfantului Ioan Botezatorul          Pestera Sfantului Ioan Botezatorul

O istorie interesanta a locului este si urmatoarea, in care se zice ca aici s-a refugiat Elisabeta cu pruncul Ioan, in seara in care nebunul Irod a ordonat omorarea tuturor pruncilor din tinutul sau, de la doi ani in jos (Matei 2, 16). O pestera asemanatoare acesteia se afla infatisata pe un suvenir din epoca bizantina – faurit in Tara Sfanta si aflat astazi in Italia. Acesta este un disc gravat cu o imagine si cuvintele: „Binecuvantarea Domnului de la refugiul Sfintei Elisabeta.”

In cadrul secolelor IV-V, calugarii bizantini au sfintit pestera si au folosit-o ca loc sfintit, inchinat Sfantului Ioan Botezatorul. Pe peretii interiori ai pesterii se afla unele dintre cele mai vechi desene crestine (scene din viata sfantului, un trup de barbat, un cap fara trup, cruci si alte simboluri crestine).

Trupul de barbat sta in picioare, cu un brat ridicat si cu un toiag de pastor in mana, avand niste haine saracacioase – acesta se crede ca este Sfantul Ioan Botezatorul. Desenele aghiografice pastrate inca si astazi pe peretii de stanca ai pesterii indica existenta aici a unui mare predicator crestin.

Pestera Sfantului Ioan Botezatorul          Pestera Sfantului Ioan Botezatorul

In anul 800, pestera a fost folosita pentru prima data drept rezervor de pastrare a apei. S-a descoperit cum ca si spre sfarsitul primului secol, pestera a fost folosita ca loc de imbaiere si curatire rituala. Aceasta este una dintre cele mai mari de acest gen din intregul Israel.

Legat de autenticitatea acestui loc si legatura lui cu persoana Sfantului Ioan Botezatorul sunt pareri pro si contra printre specialisti. Astfel, sunt si unii care spun ca locul este o foarte veche cisterna de apa, datand inca din Epoca Fierului, care mai tarziu a fost locuita de sihastri. Pana la legatura acestui lui cu persoana sfantului mai e cale lunga, zic acestia. Altii spun inca si mai direct cum ca orice loc legat de vreo persoana biblica este o sursa inestimabila de venit.

 

Pestera Sfantului Ioan Botezatorul

07
ian.
15

Gatiti calea Domnului

Gatiti calea Domnului Sfântul Ioan a propovăduit înaintea Domnului, și a făcut-o atât de bine încât mulți se întrebau dacă nu cumva el este Hristosul, Mesia cel așteptat de poporul ales ca să îl scoată din robie. A trebuit să le spună însă, celor ce veneau la el, că este doar un Înaintemergător, că el doar pregătea terenul pentru cel ce avea să vină după el, „Căruia nu era vrednic să-i dezlege cureaua încălțămintei” (Ioan 1, 27), și care va fi adevăratul semănător, al semințelor vieții veșnice. Vedem că Ioan își asumă un rol de o mare smerenie, o umilință liber asumată. Își înțelege foarte bine locul și rostul, nevrând nimic pentru sine, nici măcar prețuirea pe care oamenii care veneau la el i-o arătau. Știa că va veni Hristos, chiar dacă nu îl cunoștea ca persoană, și știa că atunci când va întinde mâna spre El și va spune: „iată Mielul Domnului, cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29) misiunea lui se va fi încheiat. Până aici era menirea lui, iar de aici încolo trebuia să scadă. Până și adepții, cei ce îl urmau pe Ioan, îi îndreaptă către Hristos.

De ce veneau oamenii la Ioan? Nu le spunea nimic din ceea ce ar fi vrut ei să audă, nu le menaja deloc orgoliul, liniștea, împăcarea cu sine. Le spunea „pui de năpârci” (Matei 3, 7), pentru că năpârca era animalul cel mai detestat din Vechiul Testament. Iar Ioan le arăta celor ce veneau la el toate neputințele, păcatele, ororile, atât cele din lume cât și cele din sufletele lor. Este un mesaj de o duritate extremă, mai ales în comparație cu blândețea lui Hristos care, la prima venire, smerită, doar a predicat, a învățat, a curățat și vindecat pe om. A lăsat pentru a Doua Venire, când va judeca lumea, asprimea.

Ce rost avea propovăduirea lui Ioan, și de ce oamenii totuși veneau la el, cu toate că nu erau menajați deloc? Ioan le spunea astfel de cuvinte, pentru că doar ele puteau duce la starea de pocăință, singura în care mesajul lui Hristos ar fi fost primit. Iar oamenilor care li se vorbea atât de dur li se ridica, în fine, glasul conștiinței. Era momentul în care ei puteau să își dea seama de păcatele pe care le săvârșeau și să încerce să scape de ele.

Veneau și saducheii și fariseii să îl asculte pe Ioan. Erau, pesemne, fascinați pe figura lui, chiar dacă nu îl urmau precum ucenicii. Nu îl urmau pentru că ei aveau deja învățătura, nu le mai trebuia altceva, erau conducătorii poporului, învățătorii lui. Luau aminte totuși la el, intrau în dialog. Ce le lipsea lor? Îndoiala, căutarea, instalarea prea comodă în adevărurile credinței, care deveneau astfel simple instrumente de acomodare la lume, de dominare a ei. Erau încredințați că, avându-l părinte pe Avraam, se vor mântui. Cam același lucru îl facem și noi care, fiind creștini ortodocși, suntem convinși că deținem adevărul absolut, iar Dumnezeu ne va mântui automat, în timp ce pe cei de altă credință, orice ar face, îi vor paște chinuriule iadului.

Mesajul profeților Vechiului Testament era : „pocăiți-vă!”. Ioan face un pas mai departe: „pocăiți-vă că s-a apropiat Împărăția Cerurilor”, prin care reia mesajul cel vechi, dar îl completează și îl duce către cel nou. Hristos reia mesajul exact din punctul în care l-a lăsat Ioan, îl repetă chiar, dar aduce și ceva în plus, cu El Împărăția nu doar se apropie, ci chiar vine. Acesta este mesajul nou și esențial pe care îl aduce Hristos, dar care n-ar fi putut fi primit dacă nu pregătea terenul Ioan Botezătorul.

În ce constă îndreptarea căii Domnului? Golind inima și mintea omului de patimi și de păcate, curățind-o de tot conținutul mincinos, curățind locul în care avea să se așeze Împărăția. Arătând că Hristos nu este nici asta, nici asta, neidentificându-l cu vreuna din realitățile lumii, nelăsând nimic din frumusețea aparentă neatins, nepermițând vreo identificare falsă, vreo iluzie, nelăsând vreo comoditate să se instaleze. De aceea și are limbajul atât de dur, e atât de rigorist.

Ioan se situează la terminarea lumii vechi, care simte chemarea celei noi, dar încă nu a ajuns la ea. Trăim în lumea veche cât timp, chiar dacă auzim de Dumnezeu, nu îl întâlnim, nu mergem pe cărările Lui, nu facem voia Lui. Am fost botezați însă, putem spune că am intrat în lumea cea nouă. Dar avem capacitatea de a face ca botezul să fie nelucrător. Să nu ne bazăm pe numele de creștin pe care-l purtăm, căci, așa cum Hristos poate scoate din pietre fii ai lui Avraam, poate scoate și creștini pravoslavnici.
Propovăduirea lui Ioan are loc în pustiu, loc identificat în Vechiul Testament cu răul. Dealtfel, și Hristos va merge în pustiu, după botezul lui Ioan, ca să fie ispitit de diavol. Și totuși, în acel loc neprimitor și ostil vin oameni, vrând să-l asculte pe cel ce le vorbea despre viața lor. Pustiul este acela al lumii, dar este, la fel de bine, al sufletului nostru părăsit de orice urmă de har, însetând însă după el.

Hristos spune niște cuvinte enigmatice despre Ioan: „Nu s-a ridicat între cei născuţi din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul; totuşi cel mai mic în împărăţia cerurilor este mai mare decât el.” (Matei 11, 11) Ce face Ioan? Critică lumea, are chiar cele mai dure cuvinte la adresa ei. Această atitudine s-a repetat de atunci de mii și mii de ori, se va mai repeta, probabil, încă pe atât. O regăsim în orice critică socială, politică, economică, în literatura care arată rapacitatea lumii de azi, mercantilismul ei, nimicnicia chiar, neputința de a oferi un sălaș adecvat viețuirii umane. Asta este faza de pregătire, echivalentul laic la ceea ce a făcut Ioan, și constă în depărtarea de lume, în părăsirea ei. Iar el este cel mai mare dintre cei născuți din femeie pentru că vede lumea în adevărata ei lumină, cu patimile și dezbinarea ei nesfârșită. Dar nu este suficientă pentru că această critică, cu toate că e necesară pentru a părăsi lumea de aici, nu-ți arată în ce constă lumea spre care te cheamă Dumnezeu. La nivelul lor, și ceilalți critici fac același lucru, uzând de mijloacele specifice diverselor științe sociale, de limbajul literaturii și al artei.

Este, pe de altă parte și o critică pozitivă, de pildă în fizică, în medicină, în psihologie, acolo unde se arată că omul nu este numai organismul care se mișcă și are dorințe, că nu poate fi limitat la un animal superior, că există un „dincolo” pe care știința nu-l poate numi, dar nu poate nici să-l ignore. E și asta tot o cărare deschisă, o invitație, chiar dacă cel ce o propune nu a mers încă pe ea și chiar dacă, nici aici, nu știm în ce constă acel ceva intuit.

Dar, în același timp, acest nivel nu este suficient. Rămâne cel mai mic în împărăție dacă nu face pasul dincolo, către Hristos și urmarea Lui. Critica lumii, a stării de lucruri existente, oricât de impecabilă științific, de măiastră literar, oricât ar fi de convingătoare, oricât ar fascina pe cei ce o văd, nu e decât un prim pas. Iar cuvintele lui Hristos, „cel mai mic din împărăția cerurilor” ni se adresează nouă, celor ce suntem critici acerbi ai realităților dezastruoase ai lumii noastre, sau lăsăm să se întrevadă o altă realitate fără însă să o numim, și credem că astfel ne-am făcut datoria. Căci Sfântul Ioan este arătat, în icoana Deisis, stând în stânga tronului lui Hristos ca împărat, în timp ce în dreapta easte Maica Domnului. Este mic cel ce rămâne la nivelul criticilor, oricât de corecte și de profunde ar fi, și nu face pasul mai departe.

Între sfântul Ioan și criticii lumii acesteia sunt asemănări puține și palide. Asta însă nu înseamnă că ele trebuie ignorate căci, dacă e să învățăm ceva din cărțile sfinte, o facem numai raportând cele scrise acolo la situația și oamenii timpului nostru. Oricât de puține ar fi asemănările, iar asta vine din puținătatea credinței și faptelor noastre, e tot ce putem face și putem afla. În plus însă, ele ne dau și calea pe care putem merge.

„Gătiți calea Domnului” înseamnă, așadar, atât să arăți patimile și păcatele lumii, cât și faptul că lumea nu-și este suficientă sieși, că înăuntrul ei trebuie să mai fie ceva care te duce dincolo de ea. Dar făcând aceasta ești „cel mai mic în Împărăție”. Așa că mai trebuie un lucru: să umbli tu însuți pe calea pe care o pregătești, să te afli în permanență pe ea și să îi chemi și pe alții cu tine.

07
ian.
15

Sfantul Ioan Botezatorul

Sfantul Ioan BotezatorulIn fiecare an, pe 7 ianuarie, sarbatorim Soborul Sfantului Ioan Botezatorul, zi in care il cinstim pe cel care l-a botezat pe Hristos in Iordan. Sfantul Ioan Botezatorul s-a nascut in cetatea Orini, in familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendenta a semintiei lui Aaron. Nasterea prorocului Ioan s-a petrecut cu sase luni inaintea nasterii lui Iisus. Nasterea sa a fost vestita de catre ingerul Gavriil lui Zaharia, in timp ce acesta slujea la templu. Pentru ca nu va da crezare celor vestite de ingerul Gavriil, Zaharia va ramane mut pana la punerea numelui fiului sau.

Cum ajunge sa-L cunoasca Sfantul Ioan Botezatorul pe Hristos?

Potrivit Sfintei Scripturi, Ioan Botezatorul a saltat in pantecele maicii sale, in momentul in care Elisabeta se intalneste cu Fecioara Maria atunci cand aceasta Il purta in pantece pe Domnul. Desi a saltat in pantece, Ioan afirma ca „nu-L stia pe Domnul” (Ioan 1, 31). Aceasta marturisire a lui Ioan este adevarata, caci el nu putea cunoaste din proprie experienta ca Cel purtat in pantecele Mariei este Fiul lui Dumnezeu. Parintele Dumitru Staniloae, comentand acest episod, spune ca Ioan „a simtit venind din Acela o lumina, sau de la Duhul Sfant din El, care l-a facut sa salte de bucurie. Sunt cunostinte care apar in noi in chip tainic, fara niciun efort al nostru de a le castiga”.

Raspunsul la intrebarea „Cum ajunge sa-L cunoasca Sfantul Ioan Botezatorul pe Hristos?”, il gasim la Evanghelistul Ioan (In 1, 34), care reda marturia Botezatorului: „Cel ce m-a trimis pe mine sa botez cu apa, Acela mi-a spus: Peste care vei vedea Duhul pogorandu-Se si ramanand peste El, Acesta este Cel ce boteaza cu Duhul Sfant. Si am vazut si marturisit ca El este Fiul lui Dumnezeu” (In 1, 33-34). Parintele Dumitru Staniloae, talcuieste acest eveniment astfel: „Dumnezeu il poate face pe om sa auda in forma omeneasca ceea ce vrea El sa-i spuna, si sa vada in forma in care vad ochii omenesti vointa Sa dintr-un anumit moment. Ioan a fost proroc cand Dumnezeu i-a spus cum va cunoaste pe Fiul Sau intrupat, si a fost apostol cand a vazut pe Duhul Sfant pogorat peste Hristos si a auzit glasul Tatalui cu privire la El. Cum putea vorbi omeneste Fiul lui Dumnezeu intrupat, asa si Tatal Lui a putut „vorbi” sau face pe Ioan sa-L auda vorbind. Se arata si in aceasta ca omul este dupa chipul lui Dumnezeu”.

Misiunea Sfantului Ioan Botezatorul

Sfantul Ioan Botezatorul a inceput sa predice in al cincisprezecelea an al domniei Cezarului Tiberiu, pe cand Pontiu Pilat era procuratorul Iudeii (Luca 3, 1-2). El a avut menirea de a pregati poporul pentru primirea lui Mesia si de a-L descoperi pe Acesta si a-L face cunoscut lui Israel. Mesajul principal pe care el il transmitea era: „Pocaiti-va, ca s-a apropiat imparatia cerurilor!”.

Ioan Botezatorul model al smereniei

In conditiile in care, omul cazut in pacat nu mai doreste sa se afirme decat pe sine, se vrea atotputernic si suveran peste tot si toate, Sfantul Ioan Botezatorul, cel care L-a botezat pe Hristos, afirma despre sine: „Nu sunt vrednic, ca plecandu-ma, sa-I dezleg cureaua incaltamintei” (In 1, 27). Desi afirma de doua ori: „Iata Mielul lui Dumnezeu: Cel ce ridica pacatul lumii”, iar dupa botezul Domnului in Iordan: „Am vazut Duhul coborandu-Se din cer ca un porumbel si a ramas peste El”, marturiseste: „Eu trebuie sa ma micsorez, iar El trebuie sa creasca.” Pare nefiresc ca un om sa doreasca sa se micsoreze, cu scopul ca aproapele sau sa sporeasca. Firesc ii este omului cazut din har, sa doreasca a creste si a se imbogati pe seama si in dauna celorlalti. Semenii trebuie sa existe pentru un om cazut in pacat, doar sa-l admire si sa-i slujeasca.

Ioan Botezatorul ne poate fi tuturor indreptar spre a birui mandria. Trebuie sa retinem ca avem capacitatea de a iesi din noi si a ne jertfi pentru aproapele nostru.

Intelesul duhovnicesc al imbracamintei si hranei Sfantului Ioan Boteazatorul

Din Evanghelia dupa Marcu, aflam ca Sfantul Ioan Botezatorul era imbracat in haina din par de camila, incins cu o curea de piele si ca se hranea cu lacuste si miere salbatica.

Camila poate simboliza atat curatia, cat si necuratia. Daca in Vechiul Testament ea putea fi privita ca un animal curat pentru ca era rumegator, ea putea fi vazuta si ca necurata, daca tinem seama ca avea copita despicata. Daca ramanem la prima semnificatie, cea de animal curat, camila simbolizeaza poporul ales, in timp ce necuratia prefigura neamurile pagane.

Faptul ca Ioan purta o haina din par de camila, semnifica chemarea evreilor si a paganilor la Hristos.

Cureaua, provenita de la un animal mort, semnifica prin incingerea cu ea, omorarea patimilor.

Cat priveste hrana sa, trebuie sa stim ca albinele si lacustele erau considerate a fi curate in Vechiul Testament, semn ca Ioan se hranea doar cu cele placute Domnului.

Moartea Sfantului Ioan Botezatorul

Din Evanghelie cunoastem ca Irod, la un ospat prilejuit de sarbatorirea zilei de nastere, a taiat capul Sfantului Ioan Botezatorul, la cererea Irodiadei. In acea vreme, Sfantul Ioan era intemnitat in castelul lui Irod de la Maherus. Ioan il mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era sotia fratelui sau. In ura ei de moarte, Irodiada a sfatuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase si placuse oaspetilor si indeosebi lui Irod, sa ceara de la acesta capul Botezatorului ca rasplata.

Sarbatorile inchinate Sfantului Ioan Botezatorul

Biserica a inchinat lui Ioan sase sarbatori:

  • zamislirea lui (23 septembrie),
  • nasterea (24 iunie),
  • soborul lui (7 ianuarie),
  • taierea capului (29 august),
  • prima si a doua aflare a capului lui (24 februarie) si a treia aflare a capului sau (25 mai).

La multi ani celor ce poarta numele Sfantului Ioan Botezatorul.

07
ian.
15

Apostolul Zilei : 2015-01-07

Soborul cinstitului, slăvitului Prooroc, Înaintemergătorului şi Botezătorului IOAN

Ap. Fapte 19,

1-8

n zilele acelea, pe când Apollo era în Corint, Pavel, după ce a străbătut părţile de sus, a venit la Efes. Şi găsind câţiva ucenici, a zis către ei: Primit-aţi voi Duhul Sfânt când aţi crezut? Iar ei au zis către el: Dar nici n-am auzit dacă este Duh Sfânt. Şi el a zis: Deci în ce v-aţi botezat? Ei au zis: În botezul lui Ioan. Iar Pavel a zis: Ioan a botezat cu botezul pocăinţei, spunând poporului să creadă în Cel ce avea să vină după el, adică în Iisus Hristos. Şi auzind ei, s-au botezat în numele Domnului Iisus. Şi punându-şi Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt a venit asupra lor şi vorbeau în limbi şi prooroceau. Şi erau toţi ca la doisprezece bărbaţi. Şi el, intrând în sinagogă, a vorbit cu îndrăzneală timp de trei luni, vorbind cu ei şi căutând să-i încredinţeze de împărăţia lui Dumnezeu.
07
ian.
15

EVANGHELIA ZILEI: 2015-01-07

Soborul cinstitului, slăvitului Prooroc, Înaintemergătorului şi Botezătorului IOAN

Evanghelia de la Ioan
(I, 29-34)

n vremea aceea L-a văzut Ioan pe Iisus venind către el şi I-a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii! Acesta este Cel despre Care eu spuneam: După mine vine un bărbat Care înaintea mea S’a plinit, fiindcă mai înainte de mine era. Şi eu nu-L cunoşteam; dar pentru ca El să-i fie arătat lui Israel, de aceea am venit eu botezând cu apă“. Şi Ioan a mărturisit, zicând: „Văzut-am Duhul ca pe un porumbel din cer pogorându-Se şi cum a rămas peste El. Şi eu nu-L cunoşteam, dar Cel ce m’a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Cel peste care vei vedea Duhul pogorându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt. Şi eu am văzut şi am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu“.



Blog Stats

  • 323.353 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte