08
ian.
15

De ne-am împărtăși toți așa…

fotor500Era ajunul Bobotezei anului 2000, când se face Agheasma Mare. În Piliuri, un sat din Epirul de Nord (Albania), preotul coboară din maşina care îl transporta şi se pregăteşte să sfinţească casele. O oră şi un sfert au mers cu maşina pentru a ajunge acolo. Acest sat este ascuns pe nişte munţi frumoşi, însă drumul până acolo este abrupt şi primejdios. Maşina se chinuia să iasă din noroiul făcut de ploaie.

Preotul era nou venit în sat şi fusese hirotonit doar cu două luni înainte. Venise din Grecia împreună cu trei studenţi ca să ajute la strană şi să transporte cele necesare pentru a fi săvârşite slujbele bisericeşti în satele dimprejur şi oriunde mai era nevoie.

Prima lor vizită a fost la biserica ce se află la intrarea în sat. Regimul ateu o transformase în „casă a poporului”, iar mai apoi în magazie. Era o privelişte dureroasă. Treptele erau pline de buruieni, iar uşa zăvorâtă. Nici un semn de viaţă. Ai fi spus că fusese părăsită şi lăsată în paragină ca să se distrugă ceea ce lăsaseră în urma lor ateii. Copiii alergau ca să bată la uşile caselor şi să anunţe venirea noului preot. Peste puţin s-au adunat toţi sătenii. Femeile îşi dădeau una alteia vestea cea mare:

−    Pentru prima oară după atâţia ani a venit preotul ca să ne sfinţească!

Iar acestea le spuneau cu lacrimi în ochi. Altele puneau la intrarea casei covoare, altele tăiau cele mai frumoase flori din grădina lor pentru a-l întâmpina pe preot. Cu toţii aşteptau în poartă. Până şi câinii participau la bucuria sătenilor, căci lătratul lor era acum diferit, plin de bucurie.

„În Iordan botezându Te Tu, Doamne…” răsuna în tot satul. Hainele preotului s au umplut de noroi. Pantofii studenţilor s-au umplut şi ei de noroi, dar cu toate acestea cu toţii se bucurau.

Au trecut trei ore şi jumătate până ce a sfinţit toate casele. Mai rămăsese o casă de la marginea satului care se afla mai departe. Unii s-au oferit să meargă ei ca să ducă şi la acea casă agheasmă, zicând că preotul este obosit. Însă cele două femei, o bătrână şi fiica ei, îl aşteptau pe preot. Când acesta a ajuns, au sărutat cu dor dumnezeiesc Sfânta Cruce. L-au condus pe preot împreună cu toţi însoţitorii săi prin toate camerele casei. Într-una din acestea, o tânără zăcea la pat.

−    Părinte, nepoata mea… Are optsprezece ani. E o copilă foarte bună. Trece printr-o încercare, dar mare este Dumnezeu.

Mama ei se afla alături de ea şi plângea pe înfundate. Amândouă femeile voiau să-i spună ceva preotului, dar şovăiau.

−    Am dori, părinte, să vă cerem ceva. Fata pe care aţi stropit-o în cameră este infirmă, tetraplegică. A fost botezată în urmă cu trei ani. De atunci posteşte aspru şi nu mănâncă carne. Miercurea şi vinerea nu mănâncă nici untdelemn. Se roagă şi aşteaptă de mult timp să vină un preot s-o împărtăşească. Ne gândeam dacă aţi putea s-o împărtăşiţi mâine.

−    Mâine este Boboteaza… este o zi mare. Va fi multă lume… Se vor împărtăşi, iar apoi vom arunca Cinstita Cruce în mare. Înţelegeţi că vom întârzia mult.

−    Nu contează, părinte. Vom aştepta cât este nevoie. Când o să afle fata noastră, va începe de astăzi să postească şi nici apă nu va bea. Aceasta este dorinţa ei fierbinte. Aşadar, ce spuneţi?

A doua zi, pe la amiază, aceeaşi maşină cu aceiaşi oameni se îndreaptă către sat. Nimeni nu vorbeşte pe drum. Au mers destul de mult pe jos până să ajungă la acea casă. În faţă merge cineva cu o lumânare aprinsă. Pe scara lată a casei cele două femei plângeau de bucurie, făcând metanii până la pământ pentru a şi exprima recunoştinţa lor. Îşi fac amândouă în tăcere semnul Crucii şi-l conduc pe preot în camera fetei.

−    Se împărtăşeşte roaba lui Dumnezeu, Elefteria, cu Trupul şi Sângele lui…

Însă înainte de a-i da fetei Preacuratele Taine, preotul s-a oprit. Ceva se întâmplă. Îşi închide ochii, şi-i deschide, de parcă l-ar fi deranjat ceva. După ce a lăsat linguriţa în Sfântul Potir, şi-a frecat ochii, care în acea clipă i se înceţoşaseră. Se întreba întru sine ce se întâmplă. Ochii Elefteriei, care erau aţintiţi la Sfântul Potir, străluceau. Străluceau atât de mult, încât preotul, uimit, nu mai putea distinge chipul fetei. O lumină prea strălucitoare, care creştea mereu în intensitate, se întindea încet-încet în întreaga cameră. Simţea că acea lumină îl învăluie şi-i simţea chiar şi căldura. S-a înfricoşat. Acea lumină nu avea culoarea flăcării, ci era albă, puternică, fină, dar nu orbitoare. Era atât de puternică, încât preotul nu putea vedea faţa şi gura ei.

Fiind copleşit de uimire şi străduindu-se să nu-i tremure mâna, preotul i-a dat fetei Sfânta Împărtăşanie având în minte chipul ei. Şi-a dat seama că a împărtăşit-o doar când a simţit că linguriţa a atins dinţii ei.

−    Vă mulţumesc, părinte! a auzit preotul vocea tinerei copile.

Apoi preotul a vrut să consume Sfintele din Sfântul Potir în camera în care se afla iconostasul familiei, dar i-a fost cu neputinţă. Le-a salutat în tăcere pe gazde, iar studenţilor care îl ajutau, le-a făcut semn că trebuie să plece. Atunci ele l-au rugat ca să rămână acolo peste noapte, preotul însă nu le aude. Ţine strâns în mâna sa cea dreaptă Sfântul Potir şi se îndreaptă în grabă spre adâncul pădurii mici ce se află în apropierea casei. Fiori au străbătut întreg trupul său. Stă şi cugetă la cele petrecute şi consumă în grabă Sfintele Taine.

−    Părinte, vă simţiţi bine? îl întreabă studenţii.

−    Da. Să mergem, căci am întârziat.


0 Responses to “De ne-am împărtăși toți așa…”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 324.988 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: