08
ian.
15

Felician şi îngeraşii

MalichikTrăia odată într-un mic sătuc un băieţel, pe nume Felician. După cum îi spunea şi numele, era un copil tare fericit. Deşi nu avea multe jucării şi nici bănuţi să-şi cumpere jocuri sau jucării preferate, Felician spunea că ceea ce îl face pe el fericit sunt lucrurile pe care le făcea pentru ceilalţi.

– Ştii, mama, îi spunea Felician mamei sale, eu mă simt cu adevărat fericit atunci când îi ajut pe ceilalţi.

– Eu cred, zicea una dintre vecine, vorbind cu mama altui copil, că acest copil are o problemă. Cum se poate să fie el fericit, dacă tot timpul el este cel ce dăruieşte? Eu, de pildă, mai spunea vecina, nu pot fi cu adevărat bucuroasă decât atunci când mi se oferă ceva.

Dar Felician, deşi auzea toate aceste comentarii, nu le da atenţie. El continua să-i ajute pe copiii care poate nu aveau atâta cât el, să dăruiască din puţinul pe care îl avea şi celor necăjiţi. Dacă primea ceva, împărţea şi cu ceilalţi copii, nu oprea nimic pentru el.

S-a întâmplat ca, într-o zi, să sosească în acel sătuc un renumit om de ştiinţă.

– Ştiţi cine va sosi astăzi la noi în sat?, povestea primarul celorlalţi săteni. Va veni domnul Ştietot.

– Da, am auzit şi noi, răspunse un alt sătean. Ştiu că poate să vadă ce este în sufletul omului, poate să citească în stele. Este un om tare iscusit.

– Da, întări spusele alt sătean. Este un om tare inteligent, acest domn Ştietot.

Şi când sosi domnul Ştietot, sătenii au mers la el şi l-au rugat să le spună ce se întâmplă cu un copil de la el din sat, un băiat pe numele Felician. Domnul Ştietot, aflând spusele sătenilor, s-a hotărât să investigheze acest caz. Domnul Ştietot, cu ajutorul unui aparat minuscul, putea vedea în interiorul corpului lui Felician.

– Uimitor!, le-a spus domnul Ştietot sătenilor. N-am mai întâlnit un asemenea caz.

Sătenii erau şi ei foarte curioşi.

– Dar ce vedeţi acolo? întrebau ei.

– Văd, spunea domnul Ştietot, că de fiecare dată când Felician face un lucru bun o mie de steluţe sub forma unor îngeraşi apar în jurul inimii lui. De aceea, copilul emană atâta fericire. De aici şi dorinţa lui de a-i face fericiţi pe ceilalţi.

Atunci sătenii şi-au dat seama că fericirea nu înseamnă numai să primeşti, ci mai ales să dăruieşti.

după o idee de P. P. Sacristan

sursa Ziarul Lumina


0 Responses to “Felician şi îngeraşii”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 325.016 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: