Arhivă pentru 14 ianuarie 2015

14
ian.
15

Când rostiţi rugăciunea lui Iisus, împiedicaţi orice alt gând să vă atace

sofronie-orthodoxphotos„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi”. Când rostim această rugăciune, stabilim cu Hristos o relaţie personală care scapă raţiunii noastre. Viaţa lui Hristos pătrunde treptat în noi.

Unii se roagă cu gândul, cu mintea. Or, nu poate exista rugăciune acolo unde nu e participarea inimii. În rugăciune, inima şi mintea sunt, în mod indisolubil, unite.

 Rugaţi-vă în camera voastră. Unii vor putea să se scoale cu o oră mai devreme, alţii cu o jumătate de oră, alţii cu un sfert de oră sau zece minute. Asta depinde de puterile fiecăruia. Dar trebuie s-o faceţi. Astfel, inima şi mintea voastră se vor obişnui să trăiască mereu şi pretutindeni cu rugăciunea. Când rostiţi rugăciunea lui Iisus, împiedicaţi orice alt gând să vă atace. Cei care sunt începători în viaţa duhovnicească trebuie să înveţe să lupte împotriva poftelor trupeşti.

Rugaţi-vă seara, dimineaţa şi în celelalte clipe ale vieţii voastre de zi cu zi. Rugaţi-vă pentru alţii. Numai prin unitatea în Duhul Sfânt veţi fi capabili să lucraţi mântuirea voastră. Rugaţi-vă pentru semenii voştri şi cereţi lui Dumnezeu să vă binecuvânteze prin rugăciunile lor.

 Extras din Arhimandritul Sofronie, Din viaţă şi din duh, Editura Pelerinul, Iaşi, 1997, p. 61

14
ian.
15

De ce nu daţi atenţie mai multă îngerului păzitor?

angel-hran-fragNoi prin Botez, am primit haruri deosebite, avem şi înger păzitor. De ce nu daţi atenţie mai multă îngerului păzitor? Ştiţi, frăţiile voastre, ce spune într-un loc: “Este cu neputinţă să nu mori dacă vezi un înger în adevărata lui lumină!”.

Îngerul este cu noi, ne păzeşte. Hristos S-a întrupat în chip de om, de vierme, în adâncul mizeriei omeneşti, nu ca să anihileze fiinţa omenească, ci s-o transfigureze. Aţi văzut ce scrie la Canonul îngerului păzitor: “Sfinte îngere, fă rugăciuni de obşte cu îngerii toţi pentru mine, păcătosul!”. Şi îngerul păzitor se roagă cu toţi îngerii, că nu-l refuză, nu-i răspunde: “Nu vreau!”. Adică este o unitate nemaipomenită, Îi place lui Dumnezeu să fie rugăciune şi îngerii toţi sunt una cu plăcerile lui Dumnezeu. 

Dar mai spune într-un loc aşa: “Dacă diavolul s-ar fi întruchipat în om, cu degetul mic ar fi putut răsturna pământul, dacă ar fi avut puterea de la început”. Dar nu mai are putere decât numai vârful cozii mişcă, restul nu mai are, i-a omorât-o Hristos. Dar îi este îngăduit să ne ispitească pe noi, ca, ispitindu-ne, noi să ne încununăm, să ne trezim, să vedem cine suntem. Dracul joacă un rol de mântuire indirect.

Din Arhim. Arsenie Papacioc, Cuvânt despre bucuria duhovnicească, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2003,  p. 199-200

14
ian.
15

Supărarea poate fi transformată în rugăciune

trebuie_sa_rabdamEu nu mă mai încred în ce simt. Simţurile mele sunt robite lumii acesteia. Simţurile mele sunt căzute. Totuşi, în mine este cineva care poate să facă invers decât ce simte. Aceasta este persoana mea, e ipostasul meu. În asta stă libertatea.

Eu te pot urî şi pot simţi nevoia să te lovesc, să te jignesc, dar pot să zic în ciuda acesteia: “Doamne Iisuse Hristoase, binecuvântează!”. Energia supărării e pusă cu acelaşi patos în rugăciune. Aşa îi pot mulţumi fratelui pentru că mă provoacă la supărare.

Să primim orice sentiment ca pe un dar care ne dă puterea să ne rugăm, de care putem profita ca să-l schimbăm în rugăciune. Să ne aducem aminte. Să trăim toate cu Dumnezeu. Spunând rugăciunea ne lepădăm de noi înşine şi facem o jertfă bineplăcută lui Dumnezeu, prin care dobândim harul vindecător şi sfinţitor.

Din Monahia Siluana Vlad, Uimiri, rostiri, pecetluiri, Editura Doxologia, 2012, p. 25

14
ian.
15

Întâlnirea cu…moartea!

9480474-mdO străveche legendă arabă istorisește trista poveste a ienicerului sultanului din Bagdad. Într-o zi, tânărul ienicer se aruncă plin de tristețe la picioarele stăpânului său, care îl îndrăgea mult, cerându-i cu împrumut minunatul său cal care părea că zboară, într-atât era de iute.

– De ce? Îl întrebă sultanul.

– Am văzut moartea în grădină și ea mi-a făcut semn. Cu calul tău, voi putea fugi la Bassara și mă voi ascunde în târgul de acolo. Astfel, moartea nu mă va afla.

Sultanul îi dete tânărului armăsarul său și acesta plecă în galop.

Sultanul coborâ în grădină și văzu cum moartea stătea acolo și aștepta.

– De ce mi-ai amenințat ienicerul? o întrebă.

– Ba nu l-am amenințat nicidecum, răspunse moartea.

Am ridicat doar brațul a uimire. M-am întrebat:

”Cum poate să fie încă aici, de vreme ce eu am întâlnire cu el peste nici cinci ceasuri în târgul din Bassara…”

Uneori chiar credem, din păcate, că putem păcăli moartea fugind aiurea în sus sau în jos. De cele mai multe ori omul se comportă copilărește față de întâlnirea inevitabilă cu moartea și frica de a da mâna cu veșnicia îi descoperă nimicnicia și neputința. Câți dintre oameni când sunt sănătoși și toate le merg bine sunt ca zmeii în înaltul cerului și-și arată bărbăția? Dar când vreun eveniment al vieții îi pune în fața morții li se descoperă lașitatea și nebărbăția.

Pentru creștinii adevărați, însă, moartea este doar o trecere la fericirea veșnică. Așadar, toți vom muri fizic, negreșit, tocmai de aceea trebuie să fim tot timpul pregătiți sufletește, adică să fim în comuniune cu Dumnezeu, iar în acest sens trebuie să ne clădim o viață încununată de/cu fapte bune, iubire, lumină, bunătate, dărnicie, recunoștină, milă, credință, … căință față de toate faptele rele și mărturisirea lor, a faptelor rele, în fața duhovnicului, pentru dezlegare și îndreptare.

14
ian.
15

Se iartă păcatele mărturisite, dacă nu respecţi canonul primit la spovedanie?

pravila– Se iartă păcatele mărturisite, dacă nu respecţi canonul primit la spovedanie?

– Dragă, nu se poate pune problema aceasta, pentru că păcatele se iartă în condiţiile iertării păcatelor, iar canonul, de fapt, nu e ca să ispăşeşti păcatele, ci canonul este ca să te ajute să scapi de alte păcate asemănătoare.

Faci ce poţi… Eu, de exemplu, mă gândesc la oamenii care ar trebui să aibă o atitudine din aceasta, de împlinire a unui canon, însă în general ştiu că oamenii nu că nu sunt puşi, ci că nu pot să realizeze ceea ce ar dori ei să realizeze… şi de-aceea nu prea dau canoane. Chiar zice câte unul: „Părinte, daţi-mi un canon!”; zic: mă, tu nici ălea pe care le-ai avut până acum nu le-ai făcut! Ce să-ţi mai dau canon?! Fă ălea pe care nu le-ai făcut până acum!

Sursa: Teofil Paraian, Din ospățul credinței, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2007

14
ian.
15

Vrem vindecare!

candela_icoanaOare ce este mai dorit de către fiecare dintre noi decât sănătatea trupească şi su­fletească?!

Adesea conştientizăm că suntem bol­navi şi acesta este un semn al păcatului.

Oricum, trebuie să recunoaştem că, deşi Dumnezeu îngăduie diavolului de a ne zdruncina sănătatea, tot El ne făgă­duieşte vindecarea. Căci prin boală îi pedepseşte pe cei nelegiuiţi şi în acelaşi timp îi aduce la credinţă pe cei ce s-au abătut din calea adevărată.

O problemă a multor oameni este că ei se îngrijesc exclusiv de sănătatea tru­pească şi uită sau chiar o neagă pe cea su­fletească. Nu-şi dau seama că de multe ori viaţa plină de patimi este izvorul bolii şi al suferinţei.

După ce aleargă pe la toţi doctorii unii cad în mrejele „miraculoşilor vindecători” şi în ultimă instanţă ajung să-şi aducă am­inte şi de Domnul. Apoi urmează altă etapă, când Îi cer să primească imediata vindecare. Se întâmplă să afirme că nici nu există vre-un Dumnezeu, căci nu-i aude şi nu-i vindecă chiar în acea clipă.

Şi dacă medicul trupesc îţi admin­istrează anumite medicamente şi este nevoie de timp pentru a ajunge la o sănă­tate trupească, exact acelaşi lucru îl recomandă şi Biserica,

Mulţi merg la biserică, dar puţini se vindecă. Mulţi se numesc creştini, dar puţini au sănătate duhovnicească. Dincolo de toate legile fizice şi biologice, care re­glează viaţa, există şi legile duhovniceşti. Şi anume ele sunt uitate în ultima vreme.

Nu putem înţelege, de ce suntem bol­navi şi de ce suferim şi nici cum trebuie să ajungem la vindecare şi sănătate. Să căutăm mai înainte de toate, care este rădăcina bolii, apoi vom şti, de unde tre­buie să începem tratarea.

O viaţă corectă, lupta cu ispitele, trezvia minţii, trăirea întru Hristos prin primirea Tainelor Sale ne pot asigura o vi­aţă sănătoasă atât trupească, cât şi duhovnicească.

Preot Octavian MOȘIN

14
ian.
15

Cum să ajungem la smerenie şi pocăinţă ?

inchinare._icoana– Cum să ajungem la smerenie şi pocăinţă?

– Cum să ne angajăm pe calea smereniei şi a pocă­inţei? Este dificil să vorbeşti despre asta în mod vala­bil pentru fiecare. Cred însă că iniţiativa îi revine lui Dumnezeu. Mă gîndesc la Sfîntul Pavel pe drumul Damascului. Cunoaşteţi istorisirea: mergea la Damasc pentru a persecuta pe creştinii de acolo şi are această experienţă a întîlnirii nemaipomenite, uluitoare cu Iisus Hristos.

Hristos Şi-a început predica cu îndemnul la pocă­inţă şi convertire.

Cred că în existenţa fiecărui om intervine un ase­menea moment, un drum al Damascului, care are o chemare a lui Dumnezeu de a-L urma. Această che­mare poate să fie un îndemn pozitiv de a-L urma pe Dumnezeu, dar poate fi şi sub forma unei nenorociri, a unei boli, a unei drame din viaţa noastră, care ne pune în faţa unei alegeri decisive şi ultime. Problema este cum să continuăm. Există în viaţa spirituală un fel de lege: la început, omul primeşte harul, dar în mod inevitabil îl pierde, fiindcă în momentul în care primeşte harul nu este pregătit să-l păstreze.

Altfel spus, Dumnezeu vine în întîmpinarea noastră chiar cînd sîntem adînciţi în păcat. Altfel, nu sîntem capa­bili să continuăm viaţa în Hristos.

Părintele Symeon de la Essex

Din Celălalt Noica – Mărturii ale monahului Rafail Noica însoțite de cîteva cuvinte de folos ale Părintelui Symeon, 2004, pag. 145

Doxologia

14
ian.
15

De frumuseţe ţi se face lehamite după patruzeci de zile…

fam„Dacă urmează să călătoreşti, roagă-te o dată, dacă trebuie să mergi la război, roagă-te de două ori; dar dacă urmează să te căsătoreşti, roagă-te de trei ori!”
(Proverb)

„Să vedem dacă ne potrivim…”

Aşa spun astăzi tinerii, când vor să se căsătorească. Şi, sub pretextul acesta, amână căsătoria sau chiar convieţuiesc în păcat, chipurile, poate se vor găsi. Dar cine poate spune că l-a găsit pe celălalt? Sub acest aspect nu ne potrivim nici cu fratele nostru, cu care am crescut şi ne-am dezvoltat în acelaşi mediu familial. Nu ne găsim nici pe noi înşine! (De câte ori afirmăm cu convingere şi repetăm, dar astăzi facem într-un fel, iar mâine în alt fel?!) Şi ne vom potrivi cu o persoană străină?

Ar trebui să cântărim lucrurile bine, căci fiecare om este o personalitate unică şi irepetabilă. Există şase miliarde de oameni? Există şi şase miliarde de personalităţi irepetabile.

Plecând de la aceste premise, oricât ai căuta, nu-ţi vei găsi un tovarăş cu care să te potriveşti la modul absolut, să ai aceeaşi gândire, aceleaşi dorinţe, aceeaşi voinţă! Nu vei găsi! „Nepotrivirea de caracter” (cauza divorţului) este un fapt real.

Criteriile alegerii

Desăvârşit este singur Dumnezeu, chiar şi sfinţii au neputinţe, cu atât mai mult noi, oamenii lumeşti şi pătimaşi. De aceea, să fii sigur că soţul pe care-l cauţi va avea propriile sale patimi şi neputinţe.

Bineînţeles că aceasta nu înseamnă că omul este alcătuit doar din patimi, neputinţe şi nimic altceva (ar fi vai de el!). În paralel, are şi virtuţi înnăscute (Scara, Cuvântul 26, 41) (cu excepţia faptului dacă a încetat să fie om). Şi primele virtuţi de frunte care-l înfrumuseţează sunt smerenia şi bunătatea, mai ales bunătatea: „un dram de bunătate valorează mai mult decât sumedenie de cunoştinţe” (Proverb). Şi iarăşi: „De frumuseţe ţi se face lehamite după patruzeci de zile, de bunătate nu te saturi nici după patruzeci de ani” (Proverb). Omul lipsit de iubire şi de smerenie este nepotrivit (primejdios) pentru familie (şi nu numai pentru ea…!).

„Primeşte sfaturi?”

Un părinte a logodit-o pe fiica sa. Plin de bucurie, a vestit evenimentul unei bătrâne înţelepte în vârstă de optzeci de ani:

– Fiica mea ia un flăcău cu studii, cu serviciu bun!

-???….

– Mamaie, mă auzi? Am logodit-o pe fiica mea. Se căsătoreşte cu un tânăr instruit, cu salariu bun, ce să-ţi spun…

– Primeşte sfaturi? l-a întrebat bătrâna. Pentru că, dacă nu primeşte sfaturi de la părinţi, de la preoţi, de la părinţii duhovnici, este stăpânit de o trufie „exemplară”! Şi va trebui să te temi de un asemenea om!

„Înainte să te căsătoreşti, ochii tăi să fie larg deschişi. Când te căsătoreşti, să fie pe jumătate închişi!” (Proverb).

Să nu fie înainte de nuntă deschişi pe jumătate, şi după aceea larg deschişi!

Extras din Arhimandrit Vasilios Bacoianis, Căsătoria – secretele alegerii, secretele bucuriei, ditura Tabor, Bucureşti, 2010
14
ian.
15

Să nu-ţi pierzi niciodată încrederea în Dumnezeu!

πατήρ-Παΐσιος– Părinte, când mi se spune să fac ceva, pornesc în­totdeauna cu o frică şi o şovăială şi, în cele din urmă, poate din cauza fricii, nu reuşesc să fac lucrul aşa cum trebuie.

– Să-ţi faci cruce, copilul meu cel bun, şi să faci ceea ce ţi se spune! Dacă spui: „Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri”, oare dintre atâţia Sfinţi, unul dintre ei nu te va ajuta?

Să nu-ţi pierzi niciodată încrederea în Dumnezeu! Nu te limita la logica ta omenească şi strâmtă, ca să nu te chinuieşti şi să împiedici astfel ajutorul dumneze­iesc! Atunci când te vei încredinţa pe tine şi lucrarea ta lui Dumnezeu, după ce cu prudenţă vei acţiona ome­neşte, El te va ajuta mult, dar va ajuta şi pe alţii. Încre­derea în Dumnezeu este mare lucru. Odată, trebuia să-mi ia sânge. Erau patru doctoriţe. Vine prima, se chinuieşte, dar nu-mi poate afla vena. Vine a doua, la fel. Vine a treia, care era specializată în aceasta, dar nimic. În clipa aceea trecea pe acolo a patra doctoriţă. A văzut cum mă chinuiau şi a venit să încerce şi ea. Mai întâi şi-a făcut cruce şi imediat a aflat vena, pentru că a cerut ajutorul lui Dumnezeu. Celelalte, într-un anumit fel, aveau încredere numai în ele însele.

Din Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. Editura Evanghelismos, București, 2011, p. 297-298

14
ian.
15

Greutatea păcatelor

clopote_22Trecând prin sat, un preot s-a întâlnit cu un tăran care nu prea venea pe la biserică. Oprindu-l i-a zis:

-Fiule, de ce nu ai venit ieri la slujbă? Ai avut vreun necaz? Pot să te ajut cu ceva?

-Părinte, nu am avut vreme, m-am luat cu una, cu alta si…

-Vai, fiule, nu se poate să nu-ti faci timp să vii la biserică, să aprinzi o lumânare si să spui o rugăciune…! Dacă tu nu te gândesti la Dumnezeu si nu cauti ajutorul Său, cum ai vrea să-ti poarte El de grijă? Orice probleme ai avea, chiar dacă nu le poti rezolva singur, chiar dacă nimeni nu ar fi în stare să te ajute, Dumnezeu poate. El îti dă sănătate, liniste si spor în casă. Însă dacă alegi să faci păcate, mai meriti oare ajutorul Său?

-Dar, părinte, ce păcate am eu? -zise omul cu nedumerire. Nu am decât păcate mici. Sunt acestea atât de grave?

-Fiule – i-a mai spus preotul- orice păcat este grav, fiindcă păcatul, oricât de mic, îti strecoară în suflet răutate. Poate nu par păcatele tale prea mari, dar… ia adu-ti aminte, ieri a plouat?

-Da, părinte, a plouat ceva, dar nu prea mult.

-Si azi, de ce ai putut să iesi din casă?

-E, părinte, pentru că de dimineată a iesit soarele si pământul s-a uscat repede.

-Păi, vezi, fiule? Anul trecut tii minte când au fost inundatiile? A plouat 3 zile în sir. Am mai putut noi să iesim atunci din case?

Păcatul, fiule, este la fel ca picătura de apă. Asa mică ai impresia că nici nu-ti poate face rău. Dacă ai ceva păcate, dar cauti să le îndrepti prin căintă si bunătate, prin rugăciune în sfânta biserică, atunci imediat apare dragostea lui Dumnezeu, care aduce iar liniste sufletului, la fel ca si căldura si lumina soarelui, după o zi cu ploaie. Dar, atunci când ploile se adună si curg unele după altele, când mii si mii de picături, ce par fără putere, se strâng laolaltă, atunci nimic nu mai le poate sta în cale. Tot astfel, dacă se adună păcate peste păcate în sufletele noastre, nu le mai putem sta în cale si devenim tot mai răi si mai egoisti.

Intră în biserică, fiule, cât mai des. Roagă-te si închină-te în fata icoanelor si, atunci, sufletul tău nu va fi chinuit de greutatea păcatelor si viata ta va fi un exemplu pentru cei din jur.

„Nu se poate ca Dumnezeu să nu asculte rugăciunile omului, dacă omul ascultă poruncile Domnului”

(Avva Isaia)

14
ian.
15

Mult ni s-a dat, mult ni se cere

Mult ni s-a dat, mult ni se cere Dumnezeu pune la încercare sufletele în multe şi variate feluri şi aşteaptă să vadă cum lucrează libertatea voinţei fiecăruia. Sunt unii care primesc harul dumnezeiesc foarte uşor şi repede, şi îndată ce devin credincioşi se roagă. Ei trăiesc în lume fără osteneală prea mare. Inţelepciunea lui Dumnezeu cea tainică doreşte să vadă dacă aceştia se bucură şi lucrează pentru El cu ajutorul harului pe care l-au primit fără multă trudă. Mult li s-a dat, mult li se cere. Repede li s-a dat, repede li se cere dovada recunoştinţei. Alţii însă sunt lăsaţi să se obosească mult în fel de fel de nevoinţe, în aşteptare îndelungată, în lacrimi neîncetate de cerere a Duhului Sfânt, şi foarte greu le răspunde Dumnezeu. Nu pentru că nu-i iubeşte – poate chiar pe aceştia îi iubeşte mai mult! -, ci pentru că vrea să le vadă străduinţa, răbdarea, încrederea. In tainica lui înţelepciune, Dumnezeu toate le face după un plan. Acei ce nu primesc harul cu repeziciune se aprind şi mai tare de dorul lui şi, dezlipiţi de lume, lepădaţi de toate, ei nu deznădăjduiesc în acest pustiu de aşteptare. Tocmai acest dor fierbinte vrea Domnul să-l încerce – dacă vor rezista la toate ispitele şi la toate luptele sau vor cădea în indiferenţă şi plictiseală de atâta aşteptare. Aşa se dovedeşte credinţa în Cel ce nu este un înşelător şi care va dărui cu siguranţă ceea ce a făgăduit celor ce-L roagă cu răbdare până la sfârşit.

Pentru cei credincioşi, credincios este Domnul! Aceştia neîncetat se cercetează şi se judecă să vadă cu ce L-au supărat pe Domnul de-i lasă atât de mult timp să aştepte venirea Duhului Sfânt peste ei. Şi neîncetat îşi descoperă greşeli, neînsemnate în fond, dar care în ochii lor par mari. Se căiesc amarnic şi se consideră cu adevărat nevrednici de venirea Duhului peste ei. Pe aceştia îi iubeşte Dumnezeu în ascuns şi îi ajută şi îi apără de răutăţile vicleanului.

Măsura dragostei fiecăruia este foarte variată şi Domnul cântăreşte lacrimile fiecăruia şi drepte sunt judecăţile Sale. El nu se uită la faţa omului, ci la gândurile sale ascunse. Nu evlavia aparentă şi nu practica religioasă exterioară le preţuieşte Dumnezeu mai mult, ci inima curată, înfrântă, duhul smerit; pe acestea le doreşte El.

Fiecare va da socoteală de ceea ce a primit sau de ceea ce i s-a oferit şi n-a primit, de ocaziile ce i s-au dat să afle, să caute, să înveţe şi pe care nu le-a luat în serios, de sfaturile şi îndemnurile Domnului venite prin gura oamenilor aleşi, care însă n-au fost primite, ci au fost dispreţuite. Cel cu adevărat credincios nu va fi niciodată sigur de sine însuşi. Chiar de va fi obţinut harul ceresc, el tot va crede că nu-l are şi nimănui nu va spune lucrul acesta. Toată munca şi tot zelul lui i se vor părea nimic şi veşnic va fi flămând şi însetat de Dumnezeu.

Cel care se compară cu altul şi se crede mai luminat şi mai înălţat spre desăvârşire, acesta – vai! – a şi căzut din smerenie în mândrie, şi toate ostenelile lui sunt zadarnice. Judecarea altora este întotdeauna dovada trufiei din inima celui ce judecă. Numai cel care îi iartă pe toţi, îi apără, abia acela a ajuns la smerenie. Cel care dezvăluie păcatele altora este, de asemenea, plin de mândrie şi toată evlavia lui este o prefăcătorie. Şi nu este suficient ca limba să tacă, să nu mai clevetească, ci trebuie ca mintea însăşi să ajungă să nu mai gândească niciodată rău despre nimeni. Căci păcatul trufiei în minte nu este numai pe limbă. Abia atunci când în gânduri şi în vorbe se face un gol total despre lume şi oameni şi Domnul este singura preocupare a minţii, a limbii, a urechii şi a ochiului, abia atunci sufletul a ajuns la acea fericire a sărăciei Duhului pe care Iisus o pune în fruntea celor nouă fericiri predicate de El.

Un creştin adevărat nu este niciodată sigur de ziua de mâine şi permanent se gândeşte la sfârşitul său, iar nu la cel al fratelui său. El este atent numai la el însuşi, la tot ceea ce se petrece în mintea lui, are mult de lucru cu propriile lui gânduri rele, pe care neîncetat se luptă să le alunge, şi niciodată nu are timp să observe ce face aproapele lui. El nu urmăreşte decât liniştea sufletului său, alungarea poftelor din el, fără să se lase în seama vreunui har special sau să se justifice în vreun fel anume.

Sfantul Macarie Egipteanul

Articol preluat din cartea „Pocainta sau intoarcerea la Dumnezeu”, Editura Bizantina

Cumpara cartea „Pocainta sau intoarcerea la Dumnezeu”

14
ian.
15

13 ianuarie 2015: Cuviosul Paisie Aghioritul a fost trecut în rândul sfinților

Parintele Paisie Aghioritul Parintele Paisie Aghioritul a fost trecut in randul sfintilor. Sfantul Sinod, sub presedintia Sanctitatii Sale, intrunit in sedinta ordinara marti, 13 ianuarie 2015, a aprobat in unanimitate referatul Comisiei Canonice pentru trecerea in randul Sfintilor Bisericii Ortodoxe a monahului Paisie Aghioritul.

Parintele Paisie Aghioritul s-a nascut la 25 iulie 1924, la Farasa, la cateva sute de kilometri de Cezareea. In jurul anului 1950 incep cautarile pentru intrarea in monahism. Ajunge la Sfantul Munte Athos, dar la rugamintea tatalui sau, revine in lume. In a doua sa calatorie la Muntele Athos, va lua hotararea de a ramane definitiv aici. In anul 1953 ajunge la Sfanta Manastire Esfigmenu. Dupa un an este facut rasofor, primind numele de Averchie. Dupa trei ani pleaca la manastirea Filotheu. Aici a primit schima mica si numele de Paisie.

In 1958 se muta la Sfanta Manastire a Nasterii Maicii Domnului, la Stomio – Konita, unde a ramas pana in 1962. In anul 1962, a plecat in peninsula Sinai si a locuit la Chilia Sfintilor Galaction si Epistimi. In 1964, a revenit la Sfantul Munte si s-a stabilit la Schitul Ivironului, la Chilia Sfintilor Arhangheli. Atunci s-a legat si mai mult duhovniceste de sfantul staret Tihon, care vietuia la chilia Cinstita Cruce a Manastirii Stavronikita, unde a primit schima mare, la 11 ianuarie 1966.

Dupa o lunga sedere in spitalul Papanicolau, unde i-a fost extirpata o mare parte dintr-un plaman, a plecat spre Katunakia (1967). Aici s-a asezat la chilia unde vietuise un roman, Ipatie. In anul 1968 ajunge la manastirea Stavronikita. Aici va face o schimbare in ceea ce priveste modul de vietuire al obstei – va face trecerea acesteia de la viata idioritmica la cea chinoviala.

In martie 1969, dupa moartea duhovnicului sau, merge la chilia Sfanta Cruce. Aici vietuieste pana in anul 1979.

Incepand cu anul 1988, starea de sanatate a parintelui Paisie s-a agravat. Paraseste pentru ultima oara Muntele Athos, pe 10 noiembrie 1993. In data de 4 februarie 1994 a fost operat la spitalul Theaghnio din Tesalonic si apoi a fost dus la manastirea „Sfantul Ioan Teologul“ de la Suroti pentru a fi ingrijit.

Parintele Paisie Aghioritul

A trecut la cele vesnice pe 12 iulie 1994. Potrivit dorintei sale, a fost inmormantat la Sfanta Manastire a Sfantului Ioan Teologul de la Suroti (Tesalonic).

Cine a fost Parintele Paisie Aghioritul?

Parintele Paisie Aghioritul a fost om de rugaciune si astfel, un mare teolog. De regula noi ii numim teologi doar pe cei care au studii teologice. Dar Parintele Paisie este teolog in sensul patristic, pentru ca el a fost om al rugaciunii. Parintele Pavel Florensky spunea ca multe se scriu si multe s-au scris, dar putine ajung la sufletele oamenilor. Toate cartile lasate de Parintele Paisie au ajuns la sufletele credinciosilor. Cartile sale nu sunt carti care se citesc doar acum si doar o singura data. Cartile Parintelui Paisie sunt carti care se citesc si se recitesc.

Parintele Paisie a fost un om simplu, dar in acelasi timp un om harismatic, un om care a adunat in el chipul apostolului, al teologului, al omului duhovnicesc, a adunat in el chipul parintelui.

A spus ca cel mai mare dusman al lui a fost numele lui. La un moment dat, cand a venit cineva si a incercat sa-i spuna cat de mare este el in lume si cat de mult il apreciaza oamenii, el a spus: ” Venind spre coliba mea, ati trecut pe langa o gramada de gunoi. Si acolo ati vazut si niste cutii de conserve goale. Si cand v-ati apropiat de ele ati vazut ca straluceau in lumina soarelui. Ei bine, sa stiti ca eu nu sunt altceva decat acele cutii de conserve goale.”

Parintele Paisie Aghioritul – Invataturi

„Incercarile pe care le ingaduie Dumnezeu sunt potrivite cu puterea noastra de a rabda, dar, din pacate, de multe ori la ele se adauga si batjocurile si grosolaniile oamenilor nemilostivi si atunci ne incovoiem. Vantul puternic de obicei rupe copacii sensibili si dezradacineaza pe cei ce nu au radacini adanci. Iar celor ce au radacini adanci le ajuta sa inainteze si sa se inradacineze inca mai adanc.

Bunului Dumnezeu insa nu ii place modul salbatic si nemilostiv prin care unii sunt dezradacinati, iar altii rupti, ci modul milostiv (pentru ca si El este milostiv) prin care sunt ajutati semenii nostri cu dragoste si compatimire, deoarece oamenii nu sunt copaci, ci chipuri ale lui Dumnezeu.

Fireste, nimeni nu poate vatama sufletul omului, decat numai el insusi.

In incercarile pe care le ingaduie Dumnezeu, fiecare este probat si isi vede singur starea lui duhovniceasca. Si astfel este nevoit sa se smereasca, dupa care primeste har de la Dumnezeu, atunci cand in chip smerit primeste incercarile cu bucurie, ca pe niste medicamente pentru sufletul sau si cu rabdare il slaveste si ii multumeste. Bine este noua ca ingaduie Dumnezeu sa fim incercati, pentru ca altfel am fi avut patimi ascunse si pretentii nesabuite in Ziua Judecatii.

Caci daca le-ar trece cu vederea pe acestea si ne-ar lua in rai asa cum suntem, am crea si acolo probleme. De aceea ingaduie aici ispitele, ca sa ne curete de praf, sa se purifice sufletul nostru cu intristarile si plansetele si astfel sa fini nevoiti sa scapam la Dumnezeu si sa ne aflam mantuirea.

Cand pacatul se invecheste in om, diavolul in mod firesc dobandeste mai multe drepturi si ca sa plece, va trebui sa stricam casa veche si sa o zidim pe cea noua.

Cel care cauta dreptatea omeneasca este fara de minte, dar mai neghiob este cel care nu uita nedreptatile pe care i le-au facut altii si binele pe care l-a facut el altora.

Din pacate, duhul lumesc mereu ascute mintea in viclenie, iar cel care nedreptateste pe semenul sau considera aceasta o izbanda. Unuia ca acestuia i se spune: „Acesta este diavol. Pe toate le reuseste”, in timp ce launtric sufera mustrarea constiintei (micul iad).

Nu exista foc mai mare ca arderea launtrica a sufletului de catre constiinta, care il chinuie si-l roade mereu ca un cariu inca din aceasta viata. Iar in cealalta, cea vesnica, il va roade si mai mult viermele cel neadormit, daca omul nu se va pocai in aceasta viata si nu va cauta sa indrepte nedreptatile facute semenilor lui, fie numai si cu buna sa intentie, in cazul ca nu poate in alt fel.

Omul nepocait este cel mai fara de minte din lume, deoarece pe langa faptul ca este chinuit de o necontenita neliniste, pentru ca nu se pocaieste ca sa scape de acest mic iad, care-l va duce in cel mai mare, cel vesnic, se lipseste si de bucuriile paradisiace de pe pamant, care vor fi cu mult mai mari in rai, alaturi de Dumnezeu.”

La Editura Evanghelismos au aparut pana acum mai multe carti cu scrieri ale Parintelui Paisie sau cu marturii despre viata sa minunata:
„Epistole”, Cuviosul Paisie Aghioritul
„Staretul Hagi Gheorghe Athonitul”, Cuviosul Paisie Aghioritul
„Sfantul Arsenie Capadocianul”, Cuviosul Paisie Aghioritul
„Parinti aghioriti”, Cuviosul Paisie Aghioritul
„Cuviosul Paisie Aghioritul – Cuvinte duhovnicesti” – 4 volume
„Parintele Paisie mi-a spus”, Athanasie Rakovalis
„Viata Cuviosului Paisie Aghioritul”, Ierom. Isaac Aghioritul

14
ian.
15

Cine nădăjduieşte în Dumnezeu este iubit de Dumnezeu

188032.pCum trebuie să înţelegem cuvântul din Sfânta Scriptură, care zice: „Blestemat este cel ce-şi pune nădejdea în om” (Ier. 17, 5)?

– În vederea mântuirii, a dobândirii vieţii veşnice, nădejdea noastră trebuie s-o punem numai în Dumnezeu (Ps. 2, 12; 5, 11; 117, 8-9). Nădejdea nu trebuie pusă în om (Ps. 145, 3; Is. 2, 22). Nădejdea celui credincios nu trebuie pusă în trup (Filip. 3, 4); nici în noi înşine (II Cor. 1, 9). Nu trebuie să nădăjduim în dreptatea noastră (Luca 18,19). Omul se aseamănă cu iarba (Ps. 102, 15), cu floarea câmpului, cu umbra, cu trestia cea frântă de vânt , cu pânza păianjenului (Is. 36, 6; Iov 18, 14).

Deci este blestemat omul care nădăjduieşte în om, căci unul ca acela nădăjduieşte în zidirea lui Dumnezeu cea prea mică şi slabă şi nu în Dumnezeul puterilor. Cine nădăjduieşte în Dumnezeu este iubit de Dumnezeu (Ps. 146, 11), iar cine nădăjduieşte în om, nădăjduieşte în deşertăciune, deoarece omul deşertăciunii s-a asemănat şi zilele lui ca umbra trec (Ps. 101,12,143,4; Eccl. 6,12; 8,13).

Blestemat este omul care lasă pe Ziditorul său şi nădăjduieşte în cele deşarte şi stricăcioase şi în om, care este rob al păcatelor

(Ioan 8,34; Rom. 1,24; 3, 9; 7, 5; 14; 23; Efes. 2, 3).

Din Ne vorbește Părintele Cleopa 4, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, p. 41

14
ian.
15

Dacă veţi judeca pe alţii pentru lucruri neînsemnate şi exterioare, veţi pierde totul…

sofronios2Urmaţi atitudinea acestui om pe care Dumnezeu îl iubea atât de mult, Părintele Misail, egumenul Mănăstirii Sfântul Pantelimon, pe vremea când eram eu acolo: “Dacă cineva mi se împotriveşte, eu cedez”.

În compania acelora care vă primesc, aleşii lui Dumnezeu care vă întâmpină şi vă acceptă să-i slujiţi, consideraţi-vă, dincolo de orice, nevrednici şi onoraţi. Atunci viaţa voastră se va schimba. În schimb, dacă veţi judeca pe alţii pentru lucruri neînsemnate şi exterioare, veţi pierde totul…

De asemenea, este fals şi iluzoriu să aştepţi desăvârşirea unui grup decât pe cea a unei persoane. Mai întâi, pentru că noi înşine nu avem o idee adevărată şi dreaptă despre ceea ce înseamnă desăvârşirea. Apoi, pentru că desăvârşirea este starea de asemănare totală cu Dumnezeu.

Respingeţi orice duh de curiozitate. Faceţi-vă munca fără să vă îngrijiţi să aflaţi dacă ceilalţi o fac pe a lor. Când lipseşte curiozitatea, fiecare primeşte de la Dumnezeu ceea ce i se cuvine. Nu putem să-L înşelăm pe Dumnezeu. El este atât de puternic şi atât de drept încât nu putem să-I ascundem nimic.

Din Arhimandritul Sofronie, Din viaţă şi din duh, Editura Pelerinul, Iaşi, 1997, p. 51-52

14
ian.
15

Cea mai puterniсă armă a diavolului

ped_1Dacă ţi-ai pierdut averea, n-ai pierdut nimic, scria un predicator american, Norman Vincent Peale. Dacă ţi-ai pierdut sănătatea, ai pierdut ceva. Dar dacă ţi-ai pierdut speranţa şi curajul, totul e pierdut. Cei mai mulţi pierd totul fiindcă şi-au pierdut speranţa în ultimul moment.

Diavolul mizează adesea pe descurajarea noastră şi pe abandonarea speranţei. De aceea Sfântul Apostol Pavel enumeră speranţa sau nădejdea între virtuţile teologale. Speranţa este fiica răbdării. Scriptura spune că „prin răbdarea voastră veţi câştiga sufletele voastre“ (Luca 21, 19).

Se povesteşte că diavolul s-a hotărât cândva să-şi vândă toate instrumentele cu ajutorul cărora şi-i supunea pe oameni. A făcut o mulţime de pachete, pe fiecare indicând ce conţine: supărare, crimă, minciună, necinste, mândrie şi aşa mai departe. După ce toate pachetele au fost vândute, cineva a observat un pachet care nu fusese pus spre vânzare. L-a întrebat pe diavol de ce. Pentru că aceasta, a zis demonul, este cea mai puternică dintre armele mele şi pe aceasta nu vreau s-o vând. Ea este descurajarea. Pierderea speranţei. Când cineva ajunge la aceasta, atunci sigur îl am în mână!

Adaptare după o pildă din vol. „Tâlcuri noi la texte vechi“, Mitropolit Antonie Plămădeală,

Tiparul Tipografiei Eparhiale, Sibiu, 1989

sursa Ziarul Lumina

14
ian.
15

Mântuirea atâta-i de uşoară dacă suntem noi sinceri…

anywalls.com-39713-600x450Tot omul este mincinos. Adică eu vă îndrum, spun că aşa este bine, dar ştiu eu sigur cum va ieşi ce va ieşi?

Oricât ai vrea să trăieşti, cât e hotărât de Dumnezeu, atâta trăieşti. Nici un minut mai mult.

Nu numărul anilor în mănăstire te mântuieşte – dreapta socoteală şi hotărârea întru cele adevărate.

Mântuirea atâta-i de uşoară dacă suntem noi sinceri, dar dacă suntem vicleni, vai de capul nostru!

Dacă nu facem greşeală înaintea lui Dumnezeu, apoi ne binecuvântează  Dumnezeu şi totdeauna suntem veseli, fiindcă sufletul nu-i supărat, nu-i apăsat.

Să nu spui niciodată: „Am dreptul să fac asta…”  Pentru că este îndreptăţire de sine şi înălţare a minţii şi ajungi să crezi mai mult părerilor minţii tale decât sfatului altuia.

Din Stareţul Dionisie – Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos, Editura  Prodromos, 2009, p. 284-285

14
ian.
15

EVANGHELIA ZILEI: 2015-01-14

MIERCURI
ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI NOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Luca
(XXI, 5-8; 10-11; 20-24)

n vremea aceea, pe când unii vorbeau cu Iisus despre templu că este împodobit cu pietre frumoase şi cu odoare, El a zis: „Veni-vor zile când din ceea ce vedeţi nu va rămâne piatră pe piatră care să nu se risipească“. Şi ei L-au întrebat, zicând: „Învăţătorule, dar când vor fi acestea? Şi care este semnul când ele au să fie?“ Iar El a zis: „Luaţi aminte să nu fiţi amăgiţi; că mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt!, şi: Vremea s’a apropiat!… Nu mergeţi după ei! Atunci le-a zis: „Neam peste neam se va ridica şi’mpărăţie peste’mpărăţie; şi cutremure mari vor fi, şi pe-alocuri foamete şi ciumă; şi spaime vor fi şi semne mari din cer. Iar când veţi vedea Ierusalimul înconjurat de oşti, atunci să ştiţi că s’a apropiat pustiirea lui. Atunci cei din Iudeea să fugă’n munţi şi cei din mijlocul lui să plece şi cei de prin ţarini să nu intre în el. Căci acestea sunt zilele răzbunării, ca să se plinească toate cele scrise. Dar vai de cele ce vor fi însărcinate şi de cele ce vor alăpta în zilele acelea! Că necaz mare va fi pe pământ şi mânie asupra acestui popor. Şi vor cădea sub ascuţişul săbiei şi vor fi duşi robi la toate neamurile, şi Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri, până ce vremile neamurilor se vor plini.
14
ian.
15

Apostolul Zilei : 2015-01-14

MIERCURI
ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI NOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Ap. Evrei 5, 11-14;

6, 1-8

f-150x1501raţilor, despre Melchisedec avem mult de vorbit, şi lucruri grele de tâlcuit, de vreme ce v-aţi făcut greoi la auzit. Căci voi, care de multă vreme s-ar fi cuvenit să fiţi învăţători, aveţi iarăşi trebuinţă ca cineva să vă înveţe cele dintâi începuturi ale cuvintelor lui Dumnezeu şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare. Pentru că oricine se hrăneşte cu lapte este nepriceput în cuvântul dreptăţii, de vreme ce este prunc. Iar hrana tare este pentru cei desăvârşiţi, care au prin obişnuinţă simţurile învăţate să deosebească binele şi răul.

De aceea, lăsând cuvântul de început despre Hristos, să ne ridicăm spre ceea ce este desăvârşit, fără să mai punem din nou temelia învăţăturii despre pocăinţa de faptele moarte şi despre credinţa în Dumnezeu, a învăţăturii despre botezuri, despre punerea mâinilor, despre învierea morţilor şi despre judecata veşnică. Şi aceasta vom face-o cu voia lui Dumnezeu. Căci este cu neputinţă pentru cei ce s-au luminat odată şi au gustat darul cel ceresc şi părtaşi s-au făcut Duhului Sfânt, şi au gustat cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor, cu neputinţă este pentru ei, dacă au căzut, să se înnoiască iarăşi spre pocăinţă, fiindcă ei răstignesc loruşi, a doua oară, pe Fiul lui Dumnezeu şi-L fac de batjocură. Ţarina, când absoarbe ploaia ce se coboară adeseori asupra ei şi rodeşte iarba folositoare celor pentru care a fost muncită, primeşte binecuvântarea de la Dumnezeu; dar dacă aduce spini şi ciulini, se face netrebnică şi blestemul îi stă aproape, iar la urmă focul o aşteaptă.




Blog Stats

  • 323.353 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte