În timpul Revoluției (n.b. din Rusia) L-am pierdut pe Hristosul splendorii liturgice și L-am aflat pe acel Hristos care este vulnerabil așa cum eram și noi, pe Hristos respins și alungat la fel cum eram și noi – L-am aflat pe Hristosul care în ceasul Patimilor nu mai avea nimic, nici măcar prieteni, într-o situație care semăna cu experiența noastră.
Arhivă pentru 21 ianuarie 2015
Vă daţi seama că nu vă recomand nici un mijloc de contracepţie. În momentul în care v-aţi căsătorit, v-aţi luat acest jug asupra voastră, chiar dacă staţi într-o garsonieră. Eu sunt convinsă că Dumnezeu vă vede acest neajuns şi poate nu vă dă copii, dar nu vă feriţi.
Vreau să vă spun un lucru: am văzut atâţia tineri şi cu copii şi fără, care au născut toţi copiii pe care i-a dat Dumnezeu, 1, 2, 3, unii mai mulţi. În momentul în care a intervenit îndoiala: uite, nu mai pot, n-am spaţiu, n-am bani, în momentul acela au început să aibă avorturi şi 7 pe an. Rar se poate aşa ceva. În momentul în care vrei avorturi, o să ai. În momentul în care vrei naşteri şi copii, o să ai.Dar Dumnezeu nu-ţi dă mai mult decât poţi. Fiecare copil, după părerea mea, e o cruce şi Dumnezeu îţi dă câte poţi duce. Nu-ţi dă nici 10, nici 20. îţi dă câte poţi. Important este să te laşi în mâna Lui.
Citește în continuare ‘Un singur copil dacă vom naşte şi restul îi omorâm’
Din experienţa mea personală aş da următorul sfat: când te găseşti în fundul prăpastiei să nu disperi, iar, dacă ai ajuns în vârful muntelui, să nu ameţeşti. Să ştiţi că această a doua primejdie este mai mare decât prima: să ameţeşti când ajungi sus. Pentru că în fundul prăpastiei apelezi la rugăciune, ca izvor de putere, însă când ai ajuns în vârful muntelui uiţi de ea. Aceasta nu înseamnă că trebuie să solicităm veşnic de la Dumnezeu fundul de prăpastie, dar, fatalmente, într-o groapă adâncă sau mai puţin adâncă aproape fiecare dintre noi cădem o dată sau de două ori în decursul unei vieţi. Este important să avem această armă, care este rugăciunea nesofisticată, fără pretentii, fără sfinţenie, care, însă, te sfinţeşte prin sfinţenia ei, prin care simţi că nu mai eşti singur, prin care simţi că te însoţeşte în primejdie, că te însoteşte în boală, că-ţi întinde o mână. Este suficient ca tu să fii receptiv.
Citește în continuare ‘Întâlnirea mea cu Dumnezeu poate să fie permanentă?’
Cârtirea atrage blestemul.
Cârtirea atrage blestemul. Este ca şi cum omul s-ar blestema pe sine însuşi, după care vine urgia lui Dumnezeu.
Vorbind despre nume, mă gândesc că încă din primul ceas după ce i-am dat copilului un nume, să-i dăm împreună cu acesta şi râvna virtuţii. Să nu se grăbească nimeni să boteze copilul ca pe strămoşii săi, tată, mamă, bunic sau străbunic, ci ca pe cei drepţi, martiri, episcopi sau apostoli, încât numele să-i fie un prilej şi un îndemn de a-i imita. Un copil să se numească Petru, altul Ioan, şi tot aşa cu numele celorlalţi sfinţi.
Citește în continuare ‘Daţi copiilor numele sfinţilor şi ale drepţilor’
Eu mă tem pentru dvs. Îmi scrieţi că v-aţi asigurat pe dvs. şi pe copiii dvs. atât de solid, încât acum puteţi trăi fără grijă. Lipsa dvs. de grijă a izgonit, pare-se, din sufletul dvs. frica de Dumnezeu.
Citește în continuare ‘Unui om care s-a asigurat material și crede că poate trăi fără grijă’
Să cerem în rugăciune numai mântuirea sufletelor noastre. N-a spus Domnul: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu… şi toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33; Luca 12, 31)
Citește în continuare ‘Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu…’
Deznădejdea, disperarea, e cel mai mare păcat. Nu spune aşa, că „eu n-am să mă mai mântuiesc, că eu degeaba mă rog“, nu. Tu să spui aşa: „De unde-s gândurile astea? Ba nu. Eu, cu ajutorul Măicuţei Domnului, am să mă mântuiesc.“ Uşa raiului e deschisă, tată. Numai noi să vrem să intrăm în el, Dumnezeu nu obligă pe nimeni. Mai aduce pe câte unul şi cu de-a sila, mai trimite o boală, un necaz, dar „pe dătătorul de bunăvoie îl iubeşte Dumnezeu“.
Citește în continuare ‘Hai să punem şi noi, de acum, început bun…’
Rogu-mă Ţie, Doamne …
Rosteşte cuvintele acestea atât la singular cât şi la plural. Strigă ca orbul Bartimeu: Doamne, miluieşte-mă! Dar strigă şi ca cei zece leproşi: Doamne, miluieşte-ne ! Roagă-te pentru tine, roagă-te şi pentru toţi oamenii.
Patima desfrânării este întrebuinţarea patologică pe care omul o da sexualităţii sale. De la început omul a fost bărbat (Adam) şi femeie (Eva), dar folosirea sexualităţii s-a produs după căderea protopărinţilor noştri în păcat şi nu ţine de originea omului. Abia după cădere şi după izgonirea din Rai, Adam şi Eva s-au dorit şi s-au unit trupeşte (cf. Fac. 3, 16; 4, 1).
Lucrarea rugăciunii lui Iisus nu este doar pentru o zi, două, ci durează vreme îndelungată şi pentru mulţi ani, remarcă dumnezeiescul Hrisostom. „Căci multă luptă şi timp sunt necesare pentru ca diavolul să fie alungat şi pentru ca Hristos să-Şi facă locaş în noi… Dedicaţi-vă rugăciunii, prin urmare, şi aşteptaţi-L pe Domnul, Dumnezeul nostru, până când îşi va face milă cu noi.
Să nu căutaţi altceva decât mila Domnului slavei, cu o inimă smerită şi vrednică de milă. Strigaţi de dimineaţa până seara şi, dacă e posibil, toată noaptea: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”. Şi forţează-ţi mintea să împlinească această lucrare până la moarte. Toţi Părinţii noştri ne dau sfaturi asemănătoare, fiecare în felul său propriu şi cu propriile sale cuvinte, în funcţie de experienţa sa de război şi victorie asupra vrăjmaşului – care este literalmente descurajat şi complet slăbit de neîncetata rugăciune a minţii.
Citește în continuare ‘„Aminteşte-ţi mereu de Dumnezeu şi mintea ta se va face cer”’
EVANGHELIA ZILEI: 2015-01-21
MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI DOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu |
![]() |
Comentarii recente