Dumnezeu se află în punctul de maximă tensiune, în locul critic, în mijlocul furtunii.

În timpul Revoluției (n.b. din Rusia) L-am pierdut pe Hristosul splendorii liturgice și L-am aflat pe acel Hristos care este vulnerabil așa cum eram și noi, pe Hristos respins și alungat la fel cum eram și noi – L-am aflat pe Hristosul care în ceasul Patimilor nu mai avea nimic, nici măcar prieteni, într-o situație care semăna cu experiența noastră.

Un singur copil dacă vom naşte şi restul îi omorâm

Vă daţi seama că nu vă recomand nici un mijloc de contracepţie. În momentul în care v-aţi căsătorit, v-aţi luat acest jug asupra voastră, chiar dacă staţi într-o garsonieră. Eu sunt convinsă că Dumnezeu vă vede acest neajuns şi poate nu vă dă copii, dar nu vă feriţi.

Vreau să vă spun un lucru: am văzut atâţia tineri şi cu copii şi fără, care au născut toţi copiii pe care i-a dat Dumnezeu, 1, 2, 3, unii mai mulţi. În momentul în care a intervenit îndoiala: uite, nu mai pot, n-am spaţiu, n-am bani, în momentul acela au început să aibă avorturi şi 7 pe an. Rar se poate aşa ceva. În momentul în care vrei avorturi, o să ai. În momentul în care vrei naşteri şi copii, o să ai.Dar Dumnezeu nu-ţi dă mai mult decât poţi. Fiecare copil, după părerea mea, e o cruce şi Dumnezeu îţi dă câte poţi duce. Nu-ţi dă nici 10, nici 20. îţi dă câte poţi. Important este să te laşi în mâna Lui.

Întâlnirea mea cu Dumnezeu poate să fie permanentă?

Din experienţa mea personală aş da următorul sfat: când te găseşti în fundul prăpastiei să nu disperi, iar, dacă ai ajuns în vârful muntelui, să nu ameţeşti. Să ştiţi că această a doua primejdie este mai mare decât prima: să ameţeşti când ajungi sus. Pentru că în fundul prăpas­tiei apelezi la rugăciune, ca izvor de putere, însă când ai ajuns în vârful muntelui uiţi de ea. Aceasta nu înseamnă că trebuie să solicităm veşnic de la Dumnezeu fundul de prăpastie, dar, fatal­mente, într-o groapă adâncă sau mai puţin adâncă aproape fiecare dintre noi cădem o dată sau de două ori în de­cursul unei vieţi. Este important să avem această armă, care este rugăciunea ne­sofisticată, fără pretentii, fără sfinţenie, care, însă, te sfinţeşte prin sfinţenia ei, prin care simţi că nu mai eşti singur, prin care simţi că te însoţeşte în primejdie, că te însoteşte în boală, că-ţi întinde o mână. Este suficient ca tu să fii receptiv.

Cârtirea atrage blestemul.

Cârtirea atrage blestemul. Este ca şi cum omul s-ar blestema pe sine însuşi, după care vine urgia lui Dumnezeu.

Daţi copiilor numele sfinţilor şi ale drepţilor

Vorbind despre nume, mă gândesc că încă din primul ceas după ce i-am dat copilului un nume, să-i dăm împreună cu acesta şi râvna virtuţii. Să nu se grăbească nimeni să boteze copilul ca pe strămoşii săi, tată, mamă, bunic sau străbunic, ci ca pe cei drepţi, martiri, episcopi sau apostoli, încât numele să-i fie un prilej şi un îndemn de a-i imita. Un copil să se numească Petru, altul Ioan, şi tot aşa cu numele celorlalţi sfinţi.

Unui om care s-a asigurat material și crede că poate trăi fără grijă

Eu mă tem pentru dvs. Îmi scrieţi că v-aţi asigurat pe dvs. şi pe copiii dvs. atât de solid, încât acum puteţi trăi fără grijă. Lipsa dvs. de grijă a izgonit, pare-se, din sufletul dvs. frica de Dumnezeu.

Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu…

Să cerem în rugăciune numai mântuirea sufletelor noastre. N-a spus Domnul: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu… şi toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33; Luca 12, 31)

creştinii de azi care îşi murdăresc ochii cu fel de fel de privelişti păcătoase

Un orb cerşea într-un colţ de stradă. Mai mulţi trecători începură a-l compătimi că nu vedea lumea şi lumina.
– O, nu mă compătimiţi pe mine, răspunse orbul, voi sunteţi mai de compătimit decât mine!
– Cum aşa? întrebară trecătorii miraţi, strângându-se grămadă în jurul lui.
– Apoi, dragii mei, începu orbul, eu ascult ce vorbesc cei care trec pe lângă mine şi aud vorbe ca acestea: „Uite ce frumoasă-i aceea şi aceea!… Uite, tu, soro, ce urâtă-i aceea şi aceea, parcă-i mama pădurii!… Uite cât de rău îi stă pălăria!… Uite la nerodul acela şi acela!… Uite la neroada aceea şi aceea!…Uite pe acela şi acela cum mi-l scoate Iuda în drum!“. Şi aşa mai departe, ascult eu despre ce văd oamenii cu ochii lor. Auzind aceste vorbe mă înfior şi mă întreb: oare pentru asta le-a dat Bunul Dumnezeu vederea ochilor? Oare o astfel de vedere nu-i ea o orbie sufletească mai grozavă decât orbia mea cea trupească?
Voi sunteţi, dragii mei, mai de compătimit decât mine, pentru că voi vă mânjiţi şi vă murdăriţi neîncetat ochii cu fel de fel de privelişti păcătoase, pe când eu îmi păstrez vederea ochilor curată până în clipa în care Îl voi vedea pe Scumpul meu Mântuitor. Eu nu văd nimic până în clipa în care Îl voi vedea pe Domnul. Eu îmi cruţ vederea pentru El.
Trecătorii rămaseră ruşinaţi.

Hai să punem şi noi, de acum, început bun…

Deznădejdea, disperarea, e cel mai mare păcat. Nu spune aşa, că „eu n-am să mă mai mântuiesc, că eu degeaba mă rog“, nu. Tu să spui aşa: „De unde-s gândurile astea? Ba nu. Eu, cu ajutorul Măicuţei Domnului, am să mă mântuiesc.“ Uşa raiului e deschisă, tată. Numai noi să vrem să intrăm în el, Dumnezeu nu obligă pe nimeni. Mai aduce pe câte unul şi cu de-a sila, mai trimite o boală, un necaz, dar „pe dătătorul de bunăvoie îl iubeşte Dumnezeu“.

Rogu-mă Ţie, Doamne …

 

Rosteşte cuvintele acestea atât la singular cât şi la plural. Strigă ca orbul Bartimeu: Doamne, miluieşte-mă! Dar strigă şi ca cei zece leproşi: Doamne, miluieşte-ne ! Roagă-te pentru tine, roagă-te şi pentru toţi oamenii.

Patima desfrânării este întrebuinţarea patologică pe care omul o da sexualităţii sale

Patima desfrânării este întrebuinţarea patologică pe care omul o da sexualităţii sale. De la început omul a fost bărbat (Adam) şi femeie (Eva), dar folosirea sexualităţii s-a produs după căderea protopărinţilor noştri în păcat şi nu ţine de originea omului. Abia după cădere şi după izgonirea din Rai, Adam şi Eva s-au dorit şi s-au unit trupeşte (cf. Fac. 3, 16; 4, 1).

„Aminteşte-ţi mereu de Dumnezeu şi mintea ta se va face cer”

Lucrarea rugăciunii lui Iisus nu este doar pentru o zi, do­uă, ci durează vreme îndelungată şi pentru mulţi ani, remarcă dumnezeiescul Hrisostom. „Căci multă luptă şi timp sunt necesare pentru ca diavolul să fie alungat şi pentru ca Hristos să-Şi facă locaş în noi… Dedicaţi-vă rugăciunii, prin urmare, şi aşteptaţi-L pe Domnul, Dumnezeul nostru, până când îşi va face milă cu noi.

Să nu căutaţi altceva decât mila Domnului slavei, cu o inimă smerită şi vrednică de milă. Strigaţi de dimineaţa până seara şi, dacă e posibil, toată noaptea: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”. Şi forţează-ţi mintea să împlinească această lucrare până la moarte. Toţi Părinţii noştri ne dau sfaturi asemănătoare, fiecare în felul său propriu şi cu propriile sale cuvinte, în funcţie de experienţa sa de război şi victorie asupra vrăjmaşului – care este literalmente descurajat şi complet slăbit de neîncetata rugăciune a minţii.

EVANGHELIA ZILEI: 2015-01-21

MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI DOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu (XI, 22-26)

is-a Domnul către ucenicii Săi: „Aveţi credinţă în Dumnezeu. Adevăr vă spun că cel ce i-ar zice muntelui acestuia: Ridică-te şi te aruncă în mare!, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice. De aceea vă spun: Pe toate câte le cereţi rugându-vă, să credeţi că le-aţi şi primit, şi le veţi avea. Iar când staţi de vă rugaţi, iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, pentru ca şi Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greşalele voastre. Iar dacă voi nu iertaţi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta vouă greşalele“.

Apostolul Zilei : 2015-01-21

MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI DOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Iacov 3, 11-18; 4, 1-6

raţilor, oare izvorul aruncă, din aceeaşi vână, şi apa dulce şi pe cea amară? Nu cumva poate smochinul, fraţilor, să facă măsline, sau viţa de vie să facă smochine? Tot aşa, izvorul sărat nu poate să dea apă dulce. Cine este, între voi, înţelept şi priceput? Să arate, din buna-i purtare, faptele lui, în blândeţea înţelepciunii. Iar dacă aveţi râvnire amară şi zavistie în inimile voastre, nu vă lăudaţi, nici nu minţiţi împotriva adevărului. Înţelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, trupească, demonică. Deci, unde este pizmă şi zavistie, acolo este neorânduială şi orice lucru rău. Iar înţelepciunea cea de sus întâi este curată, apoi paşnică, îngăduitoare, ascultătoare, plină de milă şi de roade bune, neîndoielnică şi nefăţarnică. Şi roada dreptăţii se seamănă întru pace de cei ce lucrează pacea. De unde vin războaiele şi de unde certurile dintre voi? Oare, nu de aici: din poftele voastre care se luptă în mădularele voastre? Poftiţi şi nu aveţi; ucideţi şi pizmuiţi, şi nu puteţi dobândi ce doriţi; vă sfătuiţi şi vă războiţi, şi nu aveţi, pentru că nu cereţi. Cereţi şi nu primiţi, pentru că cereţi rău, ca voi să risipiţi în plăceri. Preadesfrânaţilor! Nu ştiţi, oare, că prietenia lumii este duşmănie faţă de Dumnezeu? Cine deci va voi să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş lui Dumnezeu. Sau vi se pare că Scriptura grăieşte în deşert? Duhul, Care sălăşluieşte în noi, ne pofteşte spre zavistie? Nu, ci dă mai mare har. Pentru aceea zice: «Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har».