22
ian.
15

Cum îţi învingi ura? Exersind iubirea!

Ce poate fi greu în a ierta, decât ura? Cum îţi învingi ura? Exersind iubirea! Cum exersezi iubirea? Fiind! Creştin înseamnă om care nu poate urî. De aici începeţi să lucraţi. În rest, sigur, putem scrie tratate, doctorate, megadoctorate…

Dar unde dragoste nu e, nimic nu e! Cel mai greu exerciţiu împotriva urii îl faci în momentul în care constaţi că te urăsc cei care tu crezi că te iubesc. „Casnicii tăi te vor vinde” nu e propoziţie de şagă, ci este un dat revelat! Dumnezeu însuşi ne atrage atenţia că s-ar putea să luăm – mă iertaţi de cuvântul neduhovnicesc – nişte „ţepe”, aşa, în viaţa noastră sufletească. Şi atunci cum reuşeşti să învingi ura? Iubind fără limite!

Să ştiţi că e cel mai greu exerciţiu! Vine omul, te înjură pe stradă – eşti în reverendă (dau cazul preoţilor, că la dumneavoastră sigur nu e cazul, nu vă înjură nimeni pe stradă) – şi cică te întorci să-i dai binecuvântare…Aiurea! Singurul mod de a-l iubi e să nu-l bagi în seamă, că dacă începi să-l pomeneşti la rugăciune, paralizează!

Observaţi, este o iubire care pare indeferentă, dar de fapt, neîntrând în jocul lui, îl iubeşti.

Noi tot spunem că trebuie să facem acte eroice, creştineşte vorbind…La o întâlnire cu nişte oameni de presă, le-am spus: „De ce nu puneţi pe prima pagină: Un tânăr a rezistat ispitei să se culce cu prietena lui, până în ziua nunţii!? Păi nu-i subiect de presă…”

Nu e, aşa este! Este subiect de împărăţia Lui Dumnezeu!

 Extras din Tinerii si ispitele modernismului, Editura: Agnos, p.114-115


0 Responses to “Cum îţi învingi ura? Exersind iubirea!”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 325.279 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: