28
ian.
15

Nu se poate fără smerenie nimic

Vedeţi că într-un cuvânt este cuprinsă toată mântuirea? O stare de dispoziţie interioară. De ce să fim trişti? A Înviat Hristos! Suntem botezaţi, avem înger păzitor, Dumnezeu ne învaţă: „Cereţi-Mi, că Eu vă dau. Cine-ţi dă piatră în loc de pâine? Şi Eu să nu vă dau vouă pâine, puţin credincioşilor?” Asta este puţină credinţă! Încercaţi, nu vă lăsaţi deloc! La măsura voastră.

Mulţumiţi-vă cu daruri mici, nu cereţi daruri mari. Este o greşeală! Un dar pe care îl ai nu e mic, este tocmai ce-ţi trebuie ţie! Dar omul, în nesăbuita lui mândrie şi dorinţă, vrea tot cerul într-o clipă! Nu! Tot cerul este al tău dacă eşti prezent şi smerit!  Nu se poate fără smerenie nimic.

Să ştiţi! Există o carte Viaţa Sfântului Nifon. Pe acest sfânt îl caracterizează îndeosebi smerenia. Şi să vedeţi ce descoperire a avut de la Dumnezeu, nici nu vă daţi seama: la moarte au venit sfinţi cuvioşi şi mucenici să-l ia, a venit chiar Mântuitorul. Pentru că el a zis: „Doamne, cât aş fi eu de fericit să vii şi Tu la moartea mea!”. L-au luat dinainte să-şi vadă locul în cer. Toate aceste lucruri le realizează smerenia. Asta-i singura cale. Dar nu vă desconsideraţi, că e cu neputinţă să faceţi ce a făcut Sfântul Nifon. Nu! La măsura ta, străduieşte-te şi tu. Sfântul Apostol Pavel spune: „Împărăţia cerurilor se ia cu năvală”. La un concurs aleargă mulţi, dar cine aleargă sincer nu aleargă degeaba. Cine se duce la concurs să nu se gândească că nu câştigă. Toţi câştigă în final dacă au alergat cinstit, însă numai unii iau premii.

Din Arhim. Arsenie Papacioc, Cuvânt despre bucuria duhovnicească, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2003, p. 204-205


0 Răspunsuri to “Nu se poate fără smerenie nimic”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 332.047 hits

Arhive

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Rusaliile Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: