28
ian.
15

Patriarhia Română: Ora de religie promovează comportamentul paşnic, într-o vreme a mişcărilor extremiste

Ora de religie din România promovează valorile umane perene şi comportamentul paşnic, într-o vreme în care în alte ţări mulţi tineri educaţi în spiritul secularismului se îndreaptă spre mişcări extremiste, arată Biserica Ortodoxă Română.

Potrivit basilica.ro, Patriarhia Română îndeamnă pe toţi cei

„implicaţi în asigurarea educaţiei religioase a copiilor (părinţi, şcoală, parohie) să dea dovadă de maximă responsabilitate şi angajare  în acest proiect de mare valoare spirituală şi culturală, ai cărui beneficiari sunt copiii şi, implicit, societatea românească în ansamblu. Ora de Religie din România promovează valorile umane perene şi comportamentul paşnic, într-o vreme în care în alte ţări mulţi tineri educaţi în spiritul secularismului se îndreaptă spre mişcări extremiste, deoarece lumea secularizată individualistă de azi a pierdut simţul sacrului şi al comuniunii spirituale profunde la nivel  de individ, familie şi societate, după cum remarcă unii sociologi contemporani.”

„În concluzie, motivarea responsabilă, nuanţată şi echilibrată a Curţii Constituţionale corectează orice propagandă alarmistă şi agresivă de discreditare a orei de religie, propagandă oarecum asemănătoare cu cea din timpul comunismului ateu. Cine se înscrie pentru a participa la ora de religie doreşte să cunoască şi să cultive valorile spirituale perene în locul modelor efemere şi nu confundă libertatea cu vidul spiritual. Să-i învăţăm pe copii şi tineri iubirea de Dumnezeu şi de oameni pentru a creşte spiritual în cultura generozităţii”, mai spune Patriarhia Română.

Comunicatul Patriarhiei a fost remis după ce în Monitorul Oficial, partea I, nr. 59/2015, a fost publicată motivarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 669 din 12 noiembrie 2014, privitoare la statutul orei de Religie.

Întrucât decizia nr. 669/2014 a fost percepută în societate ca „o lovitură dată orei de Religie”, în motivarea sa, Curtea Constituţională afirmă în mod pozitiv şi argumentat importanţa orei de Religie, astfel:

– dreptul părinţilor de a asigura educaţia copiilor lor minori potrivit propriilor convingeri (paragraful 19);

– obligaţia Statului Român neutru şi imparţial (paragraful 22) de a asigura predarea Religiei ca parte a trunchiului comun şi de a include această disciplină în planul cadru de învăţământ (paragraful 16);

– şcoala trebuie să fie deschisă pentru idei şi valori religioase şi de aceea statului îi este interzis să adopte soluţii legislative care pot fi interpretate ca fiind lipsite de respect faţă de convingerile religioase sau filosofice ale părinţilor (paragrafele 20-21).


0 Răspunsuri to “Patriarhia Română: Ora de religie promovează comportamentul paşnic, într-o vreme a mişcărilor extremiste”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 332.231 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Rusaliile Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: