31
ian.
15

Motivul iubirii trebuie să fie porunca lui Dumnezeu!

Atunci ai cele mai mari şanse. Pentru că dacă o ai, de fapt, numai ţi se pare că o ai, te poţi înşela! Când simţi că nu ai dragoste, o ceri şi vei primi. Să spui mereu: „Doamne, iubeşte Tu prin mine! Doamne, mângâie Tu prin mine. Adică, dacă tot mi-ai dat două mâini, dă-mi să mângâi cu ele. Iubeşte Tu!

Câteodată, fiind, după firea mea, mai dură, mai directă, mai aspră, zic: „Doamne, măcar să fie cu folos!”. Mă rog ca şi pe acestea să le folosească Domnul pentru dragoste, pentru zidire, chiar dacă eu greşesc. Să cerem fără încetare iubire şi vom dobândi. Să nu cerem numai dimineaţa şi seara, ci în tot ceasul. Şi cel mai minunat e când cineva ţi-e antipatic. Antipatia asta e un sentiment pe care nu-l putem controla. Ne trezim că cineva nu ne este simpatic deloc. Şi te întrebi: „Doamne, cum să iubesc o asemenea persoană? Te-ai gândit la mine când ai dat porunca asta? Nu vezi cât sunt de neputincios?” Şi El îţi va răspunde: iubeşte-o aşa cum o iubesc eu! Iubeşte cu puterea pe care ţi-o dau eu! Şi vei vedea minuni! Că Dumnezeu încă face minuni, dacă îi cerem! Numai să ne îndurăm să-I cerem!

Apoi, e important să înţelegem că iubirea nu este un sentiment! Porunca este ca mai întâi să-l iubeşti pe aproapele ca pe tine însuţi, nu? Păi ce, eu, mă iertaţi că mă repet, am mai dat exemplul acesta, eu mă iubesc pe mine sentimental? Când mă scol din somn, îmi zic „Te-ai sculat iubire? Hai să ne spălăm. Mmmm, ce te iubesc!”. Da de unde! Ci simplu şi firesc: dacă mă doare capul, mă leg la cap, dacă mi-e foame, mănânc, dacă-mi e sete, beau, dacă-s obosită, mă odihnesc… Uite, aşa ar trebui să-l iubim şi pe aproapele. Fără prea multă emfază. Dacă avem şi sentimente, acestea colorează iubirea, în alb sau în negru, dar nu o motivează. Motivul iubirii trebuie să fie porunca lui Dumnezeu! Dragostea faţă de mama, de exemplu, nu înseamnă să-i spui toată ziua „Mamă, ce mult te iubesc”? Dar dacă o iubeşti, n-o să trânteşti uşa când doarme! N-o să laşi uşa deschisă la frigider, că ştii că se necăjeşte, nu? Ei, închide uşa, şi bei apă, şi-o deschizi şi pui sticla la loc după aceea. Iubirea e făcută din lucruri mici.

În situaţii mari, mulţi oameni se poartă frumos, n-aţi văzut şi deputaţii, până la alegeri se poartă frumos, dar după aceea? În lucrurile mici, acolo-l vezi pe om cum este. Înainte de a te mărita şi înainte de a te însura, să te uiţi cum se poartă prietenul sau prietena cu lucrurile mici, cum a pus paharul, cum a tras scaunul, ei, acolo vei vedea dacă iubeşte şi cum iubeşte!

Iată încă o „metodă” de dobândirea iubirii: Dacă locuieşti la etajul trei, când pleci la şcoală sau serviciu, până la parter să spui „Doamne miluieşte pe Ion, pe Vasile, pe Gheorghe” şi asta e iubire! Nu? Nu Zice nimeni să suni la uşă, să spui „Bună dimineaţa! Te pup, vecine, te iubesc!” Nu e nevoie! Totul e atât de simplu! Numai că pentru asta trebuie să vorbim mereu cu Dumnezeu, să-I cerem să-i mângâie pe cei din jurul nostru prin noi. Un zâmbet poate să salveze viaţa unui om. Noi nu ştim. Şi slavă Domnului că nu ştim. Viaţa noastră este ascunsă, cu Hristos în Dumnezeu.

Monahia Siluana Vlad, Meșteșugul bucuriei, Cum dobândim bucuria deplină, ce nimeni n-o va lua de la noi, Editura Doxologia, 2009


0 Responses to “Motivul iubirii trebuie să fie porunca lui Dumnezeu!”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 322.088 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat ce să fac?” cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: