Arhivă pentru 19 februarie 2015

19
feb.
15

Fii atent! Nu-l lăsa la sol pe pilotul vieţii tale!

Viaţa e ca o călătorie cu avionul. Dacă avionul se opreşte în zbor, căderea e inevitabilă, catastrofa iminentă. Cel mai important în această împrejurare e comandantul navei. În cazul unui creştin nu mai e nevoie să întrebăm cine pilotează avionul. Cu El sigur ajungem la destinaţie fără emoţii. Cine crede însă că poate zbura fără pilot se expune la riscuri mari. Citește în continuare ‘Fii atent! Nu-l lăsa la sol pe pilotul vieţii tale!’

19
feb.
15

EVANGHELIA ZILEI: 2015-02-19

JOI
ÎN SĂPTĂMÂNA LĂSATULUI SEC DE BRÂNZĂ

Evanghelia de la Luca
(XXIII, 1-34, 44-56)

n vremea aceea, sculându-se toată mulţimea, L-au dus pe Iisus în faţa lui Pilat. Şi au început să-L pârască, zicând: „Pe acesta l-am găsit răzvrătind neamul nostru şi împiedicându-l să dea dajdie cezarului şi zicând că el este Hristos Împărat“. Iar Pilat L-a întrebat, zicând: „Eşti tu împăratul Iudeilor?“ Iar El, răspunzând, a zis: „Tu o spui“. Iar Pilat a zis către arhierei şi către mulţime: „Nu găsesc nici o vină în omul acesta“. Dar ei stăruiau, zicând că El întărâtă poporul învăţând prin toată Iudeea, începând din Galileea până aici. Iar când Pilat a auzit aceasta, a întrebat dacă omul este galileean. Şi aflând că este sub stăpânirea lui Irod, L-a trimis la Irod, care era şi el în Ierusalim în acele zile. Iar Irod, văzându-L pe Iisus, s’a bucurat foarte, că de multă vreme dorea să-L vadă, fiindcă auzise de El şi nădăjduia să vadă vreo minune săvârşită de El. Şi I-a pus întrebări în vorbe multe, dar El nu i-a răspuns nimic. Şi arhiereii şi cărturarii erau de faţă, învinuindu-L cu înverşunare. Iar Irod, împreună cu ostaşii săi, batjocorindu-L şi luându-L în râs, L-a îmbrăcat cu o haină strălucitoare şi L-a trimis înapoi la Pilat. Şi în chiar ziua aceea Irod şi Pilat s’au făcut prieteni unul cu altul, că mai’nainte erau duşmani unul altuia. Iar Pilat, chemând arhiereii şi căpeteniile şi poporul, a zis către ei: „Pe omul acesta l-aţi adus la mine ca pe unul ce răzvrăteşte poporul; şi iată că eu, cercetându-l în faţa voastră, în omul acesta n’am găsit nici o vină din cele pe care voi le aduceţi împotrivă-i; şi nici Irod, căci l-a trimis îndărăt la noi. Şi iată, El n’a săvârşit nimic vrednic de moarte. Aşadar, după ce-i voi da o pedeapsă, îl voi elibera“. Şi el trebuia ca de praznic să le elibereze un vinovat. Dar ei cu toţii au strigat, zicând: „Ia-l pe acesta şi eliberează-ne pe Baraba!“ – care era aruncat în temniţă pentru o răscoală făcută în cetate şi pentru omor. Iar Pilat, vrând să-L elibereze pe Iisus, le-a vorbit din nou, dar ei strigau, zicând: „Răstigneşte-l! Răstigneşte-l!…“. Iar el le-a zis a treia oară: „Ce rău a făcut acesta? N’am găsit în el nici o vină vrednică de moarte. Aşadar, după ce-i voi da o pedeapsă, îl voi elibera“. Dar ei stăruiau, cerând cu strigăte mari să fie răstignit; şi strigătele lor au biruit. Şi Pilat a hotărât să li se’mplinească cererea. Şi le-a eliberat pe cel aruncat în temniţă pentru răscoală şi omor, pe care-l cereau ei, iar pe Iisus L-a dat la voia lor. Şi pe când Îl duceau, au pus mâna pe un oarecare Simon Cireneul, care venea de la ţarină, şi i-au pus crucea, ca s’o ducă’n urma lui Iisus. Şi-L urmau mulţime multă de popor şi femei care se băteau în piept şi-L plângeau. Şi întorcându-Se către ele, le-a zis: „Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeţi pe Mine, ci pe voi plângeţi-vă şi pe copiii voştri. Că iată, vin zile’n care vor zice: Fericite sunt cele sterpe şi pântecele care n’au născut şi sânii care n’au alăptat! Atunci vor începe să spună munţilor: Cădeţi peste noi!, şi dealurilor: Acoperiţi-ne! Că dacă fac acestea cu lemnul verde, cu cel uscat ce va fi?“ Şi alţi doi erau duşi, făcători de rele, ca să fie omorâţi împreună cu El. Şi când au ajuns la locul ce se cheamă Al-Căpăţânii, L-au răstignit acolo, pe El şi pe făcătorii de rele, unul de-a dreapta şi altul de-a stânga. Iar Iisus a zis: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac!“ Şi şi-au împărţit hainele Lui prin aruncare la sorţi. Şi era acum ca la al şaselea ceas, şi întuneric s’a făcut peste tot pământul până la ceasul al nouălea; şi s’a întunecat soarele; şi catapeteasma templului s’a sfâşiat prin mijloc. Şi Iisus, strigând cu glas mare, a zis: „Părinte, în mâinile Tale Îmi pun Duhul“. Şi aceasta zicând, Şi-a dat duhul. Iar sutaşul, văzând ceea ce se petrecuse, Îl slăvea pe Dumnezeu, zicând: „Cu adevărat, Omul Acesta drept a fost!“ Şi toate mulţimile care veniseră la această privelişte, văzând cele întâmplate, se întorceau bătându-şi pieptul. Şi toţi cunoscuţii Lui, ca şi femeile care-L însoţiseră din Galileea, stăteau departe, privind acestea. Şi iată un bărbat cu numele Iosif, sfetnic fiind, bărbat bun şi drept – acesta nu se învoise cu sfatul şi cu fapta lor –. El era din Arimateea, cetate a Iudeilor, şi aştepta împărăţia lui Dumnezeu; acesta, venind la Pilat, a cerut trupul lui Iisus. Şi l-a coborât şi l-a înfăşurat în giulgiu şi l-a pus într’un mormânt săpat în piatră, în care nimeni niciodată nu mai fusese pus. Şi ziua aceea era vineri şi se lumina spre sâmbătă. Şi femeile care veniseră cu El din Galileea mergeau în urmă şi au văzut mormântul şi cum I-a fost aşezat trupul. Şi după ce s’au întors, au pregătit miresme şi miruri; iar sâmbătă s’au odihnit, după lege.
19
feb.
15

Apostolul Zilei : 2015-02-19

JOI
ÎN SĂPTĂMÂNA LĂSATULUI SEC DE BRÂNZĂ

Ap. Iuda 1,

11-25

f-150x1501raţilor, vai de cei necredincioşi, că au umblat în calea lui Cain şi, pentru plată, s-au dat cu totul în rătăcirea lui Balaam şi au pierit ca în răzvrătirea lui Core. Aceştia sunt ca nişte pete de necurăţie la mesele voastre obşteşti, ospătând fără sfială împreună cu voi, îmbuibându-se pe ei înşişi; nori fără apă, purtaţi de vânturi; pomi tomnatici fără roade, de două ori uscaţi şi dezrădăcinaţi; valuri sălbatice ale mării, care îşi spumegă ruşinea lor; stele rătăcitoare, cărora întunericul întunericului li se păstrează în veşnicie! Dar şi Enoh, al şaptelea de la Adam, a proorocit despre aceştia, zicând: Iată, a venit Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Lui, ca să facă judecată împotriva tuturor şi să mustre pe toţi nelegiuiţii de toate faptele nelegiuirii lor, în care au făcut fărădelege, şi de toate cuvintele de ocară pe care ei, păcătoşi, netemători de Dumnezeu, le-au rostit împotriva Lui. Aceştia sunt cârtitori, nemulţumiţi cu starea lor, umblând după poftele lor; şi gura lor grăieşte lucruri trufaşe, deşi, pentru folos, dau unor feţe mare cinste. Voi, însă, iubiţilor, aduceţi-vă aminte de cuvintele zise mai dinainte de către apostolii Domnului nostru Iisus Hristos, că ei vă spuneau: În vremea de pe urmă vor fi batjocoritori, umblând potrivit cu poftele lor nelegiuite. Aceştia sunt cei ce fac dezbinări, (oameni) fireşti, care nu au Duhul. Dar voi, iubiţilor, zidiţi-vă pe voi înşivă, întru a voastră preasfântă credinţă, rugându-vă în Duhul Sfânt. Păziţi-vă întru dragostea lui Dumnezeu şi aşteptaţi mila Domnului nostru Iisus Hristos, spre viaţă veşnică. Şi pe unii, şovăitori, mustraţi-i, pe alţii, smulgându-i din foc, mântuiţi-i; de alţii, însă, fie-vă milă cu frică, urând şi cămaşa spurcată de pe trupul lor. Iar Celui ce poate să vă păzească pe voi de orice cădere şi să vă pună înaintea slavei Lui neprihăniţi, cu bucurie mare, singurului Dumnezeu, Mântuitorul nostru, prin Iisus Hristos, Domnul nostru: slavă, preamărire, putere şi stăpânire, mai înainte de tot veacul şi acum şi întru toţi vecii! Amin.



Blog Stats

  • 339.262 hits
februarie 2015
L M M J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
232425262728  

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

12 martie - Sfântul Cuvios Simeon Noul Teolog [ TRINITAS TV ] 15 noiembrie - Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț [ TRINITAS TV ] Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iisus Hristos Inaltarea Domnului Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Rusaliile Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Tatăl nostru Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Iartă-mă „Părinte