Joi 10 octombrie 2013. A doua zi de pelerinaj in Țara Sfântă. După ce ieri, în prima zi, am vizitat Ieruslimul ( sensul pelerinajului aici fiind acela de a-L vizita pe Domnul în însăși casa Sa de pe pamânt), astăzi am mers către zona Bethleemului: Hebron ( la Stejarul din Mamvri, la care, acum aproape 5000 de ani, Sfânta Treime, sub forma celor Trei Îngeri, s-a arătat Patriarhului Avraam si Saarei), impresionantul Pustiu al Iudeii (cu cele două extrem de importante mănăstiri de secol cinci, Lavra Sfântului Sava și cea a Sfântului Teodosie) și, pe final de zi, Bethleem cu Biserica Nașterii Pruncului Iisus, Fiul lui Dumnezeu întrupat pentru iertarea păcatelor noastre, pentru împăcarea lui Dumnezeu cu lumea… Spre seara, primesc un telefon de la Mustafa, colegul meu din Ierusalim (musulman, vorbitor de limba română), care mă întreaba: Maria, nu vrei să mergi diseară cu grupul la Mormântul Sfânt? Sigur că vreau, doar că nu știam că în această noapte, de joi spre vineri, se oficiază Sfânta Liturghie de noapte la Sfântul Mormânt din Ierusalim, este o informație de excepție!
Comentarii recente