02
mai
15

Strigătul ini­mii suferinde se înalţă necontenit către tronul Atot­puternicului …

cerAşa cum unele plante răspândesc un miros plăcut numai atunci când le frângi sau le striveşti frunzele între degete, şi sufletul omului aduce roade duhovniceşti numai atunci când este supus la grele încercări. Rodul se coace pe ramuri desfrunzite.

Într-o familie creştină iubirea şi armonia se vădesc cu cea mai mare forţă la vreme de suferinţă. De bună seamă că iubirea nu lipsise de acolo şi la vreme de bucurie, dar for­ţele ei proaspete se trezesc la viaţă în timpuri de restrişte. Ca şi cum ar şti că se află în prezenţa lui Dumnezeu, simţă­mintele noastre devin atunci mai profunde şi mai puternice. Când familia trece printr-o încercare teribilă, aleargă la pi­cioarele Mântuitorului cu rugăciune fierbinte, strigătul ini­mii suferinde se înalţă atunci necontenit către tronul Atot­puternicului.

Când, trecând prin suferinţă, ajungem pe Golgota, mi­nunile cereşti ne apar de acolo mai limpezi şi mai pe înţeles, înţelegem mai bine adevăratul sens al vieţii, scopul real al năzuinţelor noastre. De pe acea culme înţelegem mai bine ce înseamnă Crucea, căreia ne închinăm şi ne supunem cu dragoste. În aceasta constă sfinţenia „casei plângerii”, a fa­miliei creştine. Din ea se răspândeşte în jur ceva ca o adiere de fericire din lumea de dincolo.

Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu: 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului, Editura Sophia, p. 390


0 Responses to “Strigătul ini­mii suferinde se înalţă necontenit către tronul Atot­puternicului …”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 325.206 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: