Din păcate trebuie să discutăm despre acest subiect, deşi am tot evitat să-l abordăm. Perversiunile sexuale care apar în relaţiile intime între soţ şi soţie sunt o problemă reală cu care se confruntă chiar şi credincioşii bine ancoraţi în viaţa Bisericii, şi mulţi sunt curioşi să afle ce părere are Biserica şi Dumnezeu despre acest lucru.
Citește în continuare ‘Soţul şi soţia – Perversiunile sexuale’
În contextul reluării pentru a treia oară în ultimii ani a unei propuneri legislative privind reglementarea parteneriatului civil, până acum respinsă cu largă majoritate parlamentară de fiecare dată, Patriarhia Română reiterează poziția ei constantă în această chestiune:
După cum sună şi titlul meu, da este adevărat l-am cunoscut când aveam 15 ani şi zece luni în cartierul vărului meu. Ne-am plăcut foarte tare numai că părinţii mei nu prea mă lăsau să ies din casă.
Ceea ce evocăm acum e de foarte mare importanţă, deoarece influenţează atitudinea noastră în faţa morţii. Moartea ne lansează o provocare: să creştem la deplina noastră măsură, călăuziţi de o aspiraţie statornică, străduindu-ne necontenit a fi tot ceea ce putem fi, fără vreo nădejde că vom fi mai buni cândva, mai târziu, dacă nu ne îngrijim chiar azi să fim cum trebuie. Dostoievski, în Fraţii Karamazov, spune că iadul poate fi rezumat în două vorbe: prea târziu! Numai amintirea morţii poate să ne motiveze să trăim astfel încât niciodată să nu fie cazul să ne confruntăm cu acest cuvânt înfricoşător, cu această evidenţă înfricoşătoare: „E prea târziu!” Cuvinte ce ar putea fi spuse, gesturi ce ar putea împlini o relaţie, nu mai pot fi făcute. Asta nu înseamnă că trebuie să abandonăm orice intenţie de a mai făptui ceva în acest sens; acestea se vor putea împlini altcumva, dar vor fi scump plătite, cu preţul unei mai mari frământări a sufletului.
Am văzut de multe ori la televizor comentarii referitoare la veșmintele și „crucile de aur” ale preoților și vreau să fac câteva precizări modeste pe această temă.
Veșmintele ierarhilor și preoților ortodocși își au tradiția în istoria Bizanțului. După căderea Constantinopolului în anul 1453 domnitorii și ierarhii Țărilor Române (și nu numai) s-au considerat continuatori ai împăraților și ierarhilor bizantini preluându-le, printre altele și veșmintele (vezi și daniile domnitorilor Țărilor Române către Muntele Athos care până în 1453 primeau ajutor considerabil de la bizantini).
Citește în continuare ‘Despre vesmintele si ‘crucile de aur ale popilor’’
”Voi judecaţi după trup; Eu nu judec pe nimeni.”(Ioan, VII,15)
Despre Duminica Samarinencei s-a scris mult și sunt minunate predicile de la această frumoasă pericopă evanghelică. Un aspect mai puțin dezvoltat (sau poate prea puțin), este răspunsul pe care îl dă Hristos femeii samarinence.
| LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA A CINCEA DUPĂ PAŞTI Evanghelia de la Ioan |
 is-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: „Dacă Dumnezeu ar fi tatăl vostru, M’aţi iubi pe Mine, fiindcă Eu de la Dumnezeu am ieşit şi am venit. Că nu de la Mine Însumi am venit, ci El M’a trimis. De ce nu-Mi pricepeţi vorbirea?: Pentru că nu-Mi puteţi asculta cuvântul. Voi sunteţi din tatăl vostru Diavolul, şi poftele tatălui vostru vreţi să le faceţi. El de la’nceput a fost ucigător de oameni şi nu a rămas întru adevăr, pentru că adevăr nu este întru el. Când el grăieşte minciuna, dintr’ale lui grăieşte, fiindcă el mincinos este, şi tatăl minciunii. Dar pentru că Eu spun adevărul, pe Mine nu Mă credeţi. Cine dintre voi Mă vădeşte de păcat? Dacă Eu spun adevărul, voi de ce nu Mă credeţi? Cel ce este de la Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu; de aceea voi nu ascultaţi, pentru că nu sunteţi de la Dumnezeu“. Au răspuns Iudeii, zicându-I: „Nu zicem noi bine că tu eşti samarinean şi ai demon?“ A răspuns Iisus: „Eu nu am demon, ci Eu Îl cinstesc pe Tatăl Meu şi voi Mă necinstiţi pe Mine. Dar Eu nu caut slava Mea; este Cine s’o caute şi să judece. Adevăr, adevăr vă spun: De va păzi cineva cuvântul Meu, în veac nu va vedea moartea“. |
| LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA A CINCEA DUPĂ PAŞTI Ap. Fapte 12, 12-17 |
 n zilele acelea, gândindu-se Petru la cele petrecute cu el, a venit în casa Mariei, mama lui Ioan, cel numit Marcu, unde erau adunaţi mulţi şi se rugau. Şi bătând Petru la uşa de la poartă, o slujnică, cu numele Rodi, s-a dus să asculte. Şi recunoscând glasul lui Petru, de bucurie nu a deschis uşa, ci, alergând înăuntru, a spus că Petru stă înaintea porţii. Iar ei au zis către ea: Ai înnebunit. Dar ea stăruia că este aşa. Iar ei ziceau: Este îngerul lui. Dar Petru bătea mereu în poartă. Şi deschizându-i, l-au văzut şi au rămas uimiţi. Şi făcându-le semn cu mâna să tacă, le-a istorisit cum l-a scos Domnul pe el din temniţă. Şi a zis: Vestiţi acestea lui Iacov şi fraţilor. Şi ieşind, s-a dus în alt loc. |
♱ Oastea Creștin-Ortodoxă 
Comentarii recente