Duhul tristeţii – de la el încep toate relele …

Tristeţea duce la o stare atât de nesuferită şi chinuitoare, încât omul preferă să leşine sau să moară. Păzeşte-te de duhul tristeţii, căci de la el încep toate relele.

Smerenia le va birui pe ele şi cursele vrăjmaşului nu o vor atinge pe ea …

Sfinţii Părinţi arată că smerenia este rădăcina tuturor virtuţilor. Ea ne apără de toate ispitele, atrage harul lui Dumnezeu asupra noastră. Numai ea are putere să biruiască slava deşartă. Cel smerit nu se mânie, se socoteşte mai prejos decât ceilalţi întrucât îşi vede păcatele sale.

Biserica este şi un spaţiu al pedagogiei în Duhul Sfânt …

Se povesteşte, la un moment dat, că într-o pădure din aceasta indiană se ruga un brahman. O femeie trece grăbită, îl calcă pe picioare şi pleacă mai departe. Era semi-întuneric în pădure şi nu văzuse pe ce excelenţă călcase. După vreun sfert de oră, când abia îi trecu brahmanului supărarea, începu iar să se roage. Femeia apare din nou, cu ceva în cârcă, alergând în direcţia cealaltă. Şi, din nou, calcă peste excelenţă.

Milostenia e ceva mult mai frumos …

Milostenia e ceva mult mai frumos, mai mare decât oricare dar și talent care-ți aduce satisfacții văzute aici, adică pe loc.

Monahul care a scos pe mama lui din iad …

Episcopul Teodorit al Cirului, care a trăit în secolul V, povestește că odată l-a cercetat un monah, cere venea de foarte departe. L-a primit, dându-i să mănânce și să se odihnească. În timp ce mânca, episcopul a observat că monahul folosea numai mâna stângă și că dreapta sa era înfășurată într-o bucată de rasă veche. Episcopul l-a întrebat de ce are mâna înfășurată și mai ales într-o rasă găurită, deși se vedea din toată îmbrăcămintea sa că nu era un monah zdrențăros. Chiar a vrut să-i descopere mâna să vadă, așa cum bănuia, dacă are vreo rană, însă monahul nu l-a lăsat, ci și-a acoperit-o repede, pentru că începuse să iasă o duhoare nesuferită din ea. Apoi monahul i-a povestit următoarele episcopului:

Familia este mediul în care putem învăţa să iubim …

În general viaţa este o şcoală a dragostei. Oriunde putem învăţa să iubim, şi familia este un loc anume dat nouă ca să primim această experienţă, acest har al dragostei. Familia este mediul în care omul poate să-şi dezvolte acest talant.

Rugăciunea, pelerinaj către cer

Sunt oameni care vin la mine și-mi spun că citesc Psaltirea câteva zile pe săptămână, că în patru ore o citesc toată. Cui îi trebuie Psaltirea citită așa? Important e cum te angajezi prin citirea Psalmilor, în dialogul către Dumnezeu.

EVANGHELIA ZILEI: 2015-05-20

MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞASEA DUPĂ PAŞTI Evanghelia de la Ioan (XII, 36-47)

is-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: cât aveţi Lumina, credeţi în Lumină, ca să fiţi fii ai Luminii“. Acestea le-a vorbit Iisus; şi, plecând, S’a ascuns de ei. Şi cu toate că atâtea minuni a făcut El în faţa lor, ei tot nu credeau într’Însul. Ca să se plinească cuvântul profetului Isaia, pe care l-a zis: Doamne, cine i-a dat crezare auzului nostru? Şi cui i s’a descoperit braţul Domnului? De aceea nu puteau să creadă, că a mai zis Isaia: El ochii lor i-a orbit şi inima lor a împietrit-o, pentru ca ei cu ochii să nu vadă şi cu inima să nu’nţeleagă, ca nu cumva ei să-şi revină şi Eu să-i vindec. Pe acestea le-a zis Isaia când I-a văzut slava şi a grăit despre El. Totuşi, şi dintre căpetenii mulţi au crezut într’Însul, dar n’o mărturiseau din pricina fariseilor, ca să nu fie izgoniţi din sinagogă; căci ei au iubit slava oamenilor mai mult decât slava lui Dumnezeu. Iar Iisus a strigat şi a zis: „Cel ce crede în Mine, nu în Mine crede, ci în Cel ce M’a trimis pe Mine. Şi cel ce Mă vede pe Mine Îl vede pe Cel ce M’a trimis pe Mine. Eu, Lumină am venit în lume, pentru ca tot cel ce crede în Mine să nu rămână în întuneric. Şi dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu le păzeşte, Eu nu-l judec; că n’am venit să judec lumea, ci să mântuiesc lumea.

Apostolul Zilei : 2015-05-20

MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞASEA DUPĂ PAŞTI Ap. Fapte 18, 22-28

n zilele acelea, Pavel, coborându-se la Cezareea, s-a suit (la Ierusalim) şi, îmbrăţişând Biserica, s-a coborât la Antiohia. Şi stând acolo câtva timp, a plecat, străbătând pe rând ţinutul Galatiei şi Frigia, întărind pe toţi ucenicii; iar un iudeu, cu numele Apollo, alexandrin de neam, bărbat iscusit la cuvânt, puternic fiind în Scripturi, a sosit la Efes. Acesta era învăţat în calea Domnului şi, arzând cu duhul, grăia şi învăţa drept cele despre Iisus, cunoscând numai botezul lui Ioan. Şi el a început să vorbească, fără sfială, în sinagogă. Auzindu-l Priscila şi Acvila l-au luat cu ei şi i-au arătat, mai cu de-amănuntul, calea lui Dumnezeu. Şi voind el să treacă în Ahaia, l-au îndemnat fraţii şi au scris ucenicilor să-l primească. Şi sosind (în Corint), a ajutat mult cu harul celor ce crezuseră; căci cu tărie şi în faţa tuturor, el înfrunta pe iudei, dovedind din Scripturi că Iisus este Hristos.