23
mai
15

Rugăciune pentru fericirea în căsnicie …

fericireDupă Predania bisericească, Sfântul Apostol Simon Zilotul a fost mirele de la nunta din Cana Gaileii, unde Domnul a săvârşit prima Sa minune (In 2, 1-11).

Sfinte, slăvite şi întrutotlăudate Apostole al lui Hristos Simone, cela ce te-ai învrednicit a-L primi în casa Ta din Cana Galileii pe Domnul nostru Iisus Hristos şi pe Preacurata Lui Maică, Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoarea, şi a fi însuţi văzător al preaslăvitei minuni a Domnului! Cu credinţă şi cu dragoste ne rugăm ţie: cere de la Hristos Domnul să prefacă sufletele noastre iubitoare de păcat în vase vrednice ale harului; păzeşte-ne şi ocroteşte-ne cu rugăciunile tale de ispitele diavoleşti şi de căderile în păcat, şi mijloceşte ca să primim de Sus ajutor în vremea trândăvirii, ca să nu ne poticnim de piatra smintelii, ci să umblăm fără abatere pe calea cea mântuitoare a poruncilor lui Hristos, până ce vom ajunge la fericitele locaşuri ale Raiului, unde tu acum sălăşluieşti şi te veseleşti. Aşa, Apostole al Mântuitorului, nu ne ruşina pe noi, cei ce nădăjduim cu tărie la tine, ci fii nouă ajutător şi acoperitor toată viaţa noastră, şi ne ajuta a săvârşi viaţa aceasta vremelnică întru bună credinţa şi cu plăcere de Dumnezeu, a dobândi sfârşit creştinesc și paşnic, a ne învrednici de răspuns bun la Înfricoşata Judecată a lui Hristos, ca scăpând de vămile văzduhului şi de tirania cumplitului stăpânitor al acestei lumi, să moştenim cereasca împărăţie şi să preaslăvim numele cel de mare cuviinţă al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, în vecii vecilor.

Amin.


0 Responses to “Rugăciune pentru fericirea în căsnicie …”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 321.976 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Ajunul Bobotezei Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat ce să fac?” cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: