12
iun.
15

NU postaţi toate informaţiile şi întâmplările despre/din viaţa voastră pe Facebook!

Dragostea pentru copii noştri şi admiraţia nemărginită pentru ei, ne determină de multe ori să vrem să ne strigăm în gura mare fericirea pe care o trăim alături de ei, ne face să vrem să vadă o lume întreagă cât sunt de minunaţi şi de speciali. Şi uite aşa unii dintre noi ajung să posteze pe facebook fiecare pas pe care îl face copilul singur, fiecare etapă a dezvoltării celui mic, fiecare nouă provocare. Ce se poate ascunde însă în spatele unor astfel de obiceiuri, ce pericole ne pot aştepta dincolo de ecranul calculatorului…nu ne gândim aproape niciodată.

Poliţişti.ro a lansat o campanile extraordinară de conştientizare a părinţilor asupra implicaţiilor pe care postarea pas cu pas şi expunere exagerată a celor mici, le pot avea asupra vieţii noastre.Un tip vă trimite o cerere de prietenie. Nu-l cunoaşteţi, dar pentru că are o fotografie de profil drăguţă, îi acceptaţi solicitarea şi îl adăugaţi în lista de prieteni.

“E prima zi de şcoală a fetiţei tale şi este atât de drăguţă în noua sa uniformă. Îi faceţi o fotografie pe care o postaţi pe Facebook, pentru ca toţi prietenii şi cunoscuţii să o poată vedea şi aprecia.

Sunteţi atât de încântată şi daţi împreună cu fetiţa un “Check in” pe Facebook la şcoală, scriind: “Nu-mi vine să cred să cred cât de mare a crescut. Semnează o mămică mândră”. Şi Like-urile încep să curgă.

Între timp, tipul misterios a cărui cerere de prietenie v-aţi grăbit să o acceptaţi mai devreme, salvează fotografia postată de dvs. în smartphone-ul său şi o trimite către nişte necunoscuţi împreună cu următorul text: “Fetiţă în vârstă de 5 ani. Păr şaten. Culoarea ochilor căprui. 5 000″

Şi asta nu e tot, poate să ofere o imagine clară a fetiţei tale, poate să-i dea numele complet şi locaţia exactă unde se află la scoală, unui traficant de copii.

Iar când veţi merge după-amiază să vă luaţi fetiţa de la şcoală, vei constata că este de negăsit.

Nimeni nu va şti, că fetiţa voastră a fost vândută unui pedofil de 50 şi ceva de ani, încă de azi-dimineaţă, imediat după ce aţi lăsat-o la şcoală, iar acum e în drum spre o destinaţie necunoscută, cu o pungă pe cap, confuză, îngrozită şi plângând pentru că un om pe care nu l-a mai văzut niciodată a luat-o de la şcoală, iar ea nu ştie unde sunt părinţii ei, asta numai în cazul în care ştie ce se întâmpla cu ea.

NU adăugaţi persoane necunoscute în lista de prieteni pe Facebook!

NU postaţi toate informaţiile şi întâmplările despre/din viaţa voastră pe Facebook!

Vă rugăm să distribuiţi această postare de dragul copiilor şi părinţilor din jurul vostru.

Mulţumim.”


0 Responses to “NU postaţi toate informaţiile şi întâmplările despre/din viaţa voastră pe Facebook!”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 325.279 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: