– Toate faptele omului, toate mişcările lui se înseamnă undeva, într-o nevăzută carte şi se înseamnă şi în sămânţa sa şi cu aceasta îşi trage urmaşii sub povara isprăvilor sale.
Citește în continuare ‘Dumnezeu pe toţi îi trimite înzestraţi şi în stare să fie drepţi …’
Сu ce te vindeci de o iubire neîmpărtăşită? Îţi spui că ai ales prost, asta e! Dar acum ce faci? După, la ce meditezi?
Citește în continuare ‘Luminează-mă, Doamne, cum este mai bine!’
Viaţa nu este benchetuială, aşa cum cred unii care ajung la nuntă şi apoi cad din cer pe pământ. Nunta este o mare întinsă care nu ştii ce-ţi scoate în cale. Te căsătoreşti cu persoana ce-ai ales-o cu frică şi cutremur, cu multă luare-aminte şi după un an, doi ani, cinci ani îţi dai seama că şi-a bătut joc de tine. Este o concepţie greşită să credem că nunta este calea în care trebuie să căutăm fericirea noastră, refuzul Crucii.
Citește în continuare ‘Nunta este o călătorie întretăiată de necazuri şi bucurii’
În căsătorie iubirea se impune şi pentru încă un motiv, să zicem mai bine datorită unei anumite particularităţi. Este vorba de firea femeii, care este creaţia şi rodul iubirii (ea a fost creată din coasta lui Adam, care se afla în partea de lângă inimi) şi, prin urmare, nu se află în starea ei fireasca atunci când e lipsită de iubire. Ea însăşi izvorăşte iubire prin mijlocirea paternităţii ei şi cu dreptate cere să fie iubită, de vreme ce ea însăşi, potrivit firii şi locului ei, iubeşte.
-Relatia, casnicia sunt doar un cadru in care noi ne manifestam, ne desavarsim. Ne exersam iubirea, aceasta capacitate de a iesi din noi insine, de a deveni transparenti, ca Dumnezeu sa se poata manifesta deplin in noi, iar noi sa ajungem la acea patrundere reciproca intre oameni, sa putem iubi tot mai mult. Numai daca ne exersam deschiderea, devenim niste vase largi care pot primi mult mai mult decat pe celalalt. Si atunci pot iubi, prin intermediul lui, pe toti oamenii, intreaga natura si toate animalele, pot cuprinde in inima mea toata creatia lui Dumnezeu. Exersand comuniunea in doi ne pregatim pentru comuniunea cu toti, care va fi in Imparatia Cerurilor.
Citește în continuare ‘Fara harul dumnezeiesc, omul e finit si dragostea lui tine doar o vreme …’
| SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA A NOUĂSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca |
 n vremea aceea Iisus învăţa; şi de faţă şedeau farisei şI învăţători ai legii veniţi din toate satele Galileii şi ale Iudeii şi din Ierusalim; şi puterea Domnului era cu El în aceea că El tămăduia. Şi iată că nişte bărbaţi aduceau pe pat un om care era slăbănog şi căutau să-l ducă înlăuntru şi să-l pună înaintea Lui; dar negăsind pe unde să-l ducă, din pricina mulţimii, s’au suit pe acoperiş, şi prin tavan l-au lăsat cu patul în mijloc, în faţa lui Iisus. Şi văzând El credinţa lor, a zis: „Omule, iertate îţi sunt păcatele“. Iar cărturarii şi fariseii au început a cugeta, zicându-şi: „Cine-i acesta care rosteşte blasfemii? Cine poate ierta păcatele decât singur Dumnezeu?“ Iar Iisus, cunoscând gândurile lor, le-a răspuns, zicându-le: „Ce cugetaţi în inimile voastre? Ce este mai uşor, a zice: Iertate îţi sunt păcatele!, sau a zice: Ridică-te şi umblă!? Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ să ierte păcatele – i-a zis slăbănogului – : Ţie-ţi spun: Ridică-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta!“ Şi’n faţa lor ridicându-se de’ndată şi luându-şi patul pe care zăcuse, s’a dus la casa lui slăvind pe Dumnezeu. Şi uimire i-a cuprins pe toţi şi-L slăveau pe Dumnezeu; şi s’au umplut de frică şi ziceau: „Minunate lucruri am văzut astăzi!“ |
| SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA A NOUĂSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. I Corinteni (XV, 39-45) |
 raţilor, nu toate trupurile sunt acelaşi trup, ci unul este trupul oamenilor şi altul este trupul dobitoacelor şi altul este trupul păsărilor şi altul este trupul peştilor. Sunt şi trupuri cereşti şi trupuri pământeşti; dar alta este slava celor cereşti şi alta a celor pământeşti. Alta este strălucirea soarelui şi alta strălucirea lunii şi alta strălucirea stelelor. Căci stea de stea se deosebeşte în strălucire. Aşa este şi învierea morţilor: se seamănă (trupul) întru stricăciune, înviază întru nestricăciune; se seamănă întru necinste, înviază întru slavă; se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere; se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc. Dacă este trup firesc, este şi trup duhovnicesc, precum şi este scris: «Făcutu-s-a omul cel dintâi, Adam, cu suflet viu; iar Adam cel de pe urmă cu duh dătător de viaţă». |
♱ Oastea Creștin-Ortodoxă 
Comentarii recente