14
feb.
16

De ce nu trebuie să plângem peste măsură pentru cei răposaţi

Despărţirea oamenilor care se iubesc unul pe celălalt pricinuieşte mare întristare şi zdrobire a inimii. Apostolul Pavel, pregătindu-se să meargă la Ierusalim, i-a chemat pe păstorii bisericii din Efes şi, dându-le învăţături ziditoare de suflet, le-a spus: „Şi acum, iată, eu ştiu că voi toţi, printre care am petrecut propovăduind Împărăţia lui Dumnezeu, nu veţi mai vedea faţa mea” (Faptele Sfinților Apostoli 20, 25). Când şi-a încheiat cuvântarea către ei, „mare jale i-a cuprins pe toţi şi, căzînd pe grumazul lui Pavel, îl sărutau, cuprinşi de jale mai ales pentru cuvântul pe care îl spusese, că n-au să mai vadă faţa lui” (Faptele Sfinților Apostoli 20, 37- 38). Atât de tristă şi de dureroasă este despărţirea celor ce se iubesc şi, mai ales, atunci când cei ce se despart nu se mai pot revedea.

Cea mai mare durere este atunci când pe cei ce se iubesc îi desparte moartea; căci moartea înseamnă despărţirea sufletului de trup, de prieteni şi de camarazi. O, cât de dureroasă este această despărţire prin moarte!

Aşadar, nu este îndoială în faptul că despărţirea celui iubit de cei iubiţi şi, mai ales, despărţirea prin moarte, pricinuieşte oamenilor durere: despărţirea unuia de celălalt, a fraţilor de fraţi, a copiilor de părinţi, a părinţilor de copii nu are loc fără plâns amar. Însă în harul cel nou tot aşa trebuie să fie? La această întrebare vreau să dobândesc şi să transmit celor îndureraţi răspunsul Domnului Însuşi din Dumnezeiasca Scriptură.

Spune-ne, Hristoase Mântuitorule, trebuie să ne întristăm peste măsură atunci când cineva dintre cei iubiţi de noi se desparte de noi prin moarte vremelnică cu îngăduinţa Ta? Domnul ne răspunde acelaşi lucru, pe care l-a spus Apostolilor îndureraţi: „Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze” (Ioan 14, 27). Ca şi cum Mântuitorul ar spune aşa: „Să nu vă gândiţi la faptul că Eu vă las şi că Mă desparte de voi moartea ruşinoasă, ci la faptul că Eu Mă duc la Tatăl, că plec din această viaţă plină de durere în viaţa fără de sfîrşit, unde nu există nici durere, nici întristare, nici suspin”.

Iar ceea ce le-a spus El Apostolilor, aceea le spune tuturor celor ce cred în El, ca ei, în necazuri, mai ales în despărţirile pricinuite de moarte, să-şi poată găsi mângâierea în faptul că acela ce crede în Hristos, la orice vârstă şi cu orice fel de moarte ar muri, trece din viaţa aceasta plină de necazuri şi nenorociri la Tatăl Ceresc. „Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze. Aţi auzit că v-am spus: Mă duc şi voi veni la voi. De M-aţi iubi, v-aţi bucura că Mă duc la Tatăl” (Ioan 14, 27-28).

Dacă ne este îngăduit să ne întristăm pentru despărţirea de cel iubit, atunci ne este îngăduit numai în cazul în care cel ce se desparte de noi trece dintr-o stare mai bună într-o stare mai rea. Iar moartea celor ce cred în numele lui Hristos nu este nimic altceva decât despărţirea sufletului de trup, şi odată cu aceasta, eliberarea de necazurile lumii acesteia şi trecerea la bunurile cereşti.

Sfântul Dimitrie al Rostovului,

Viața și omiliile,

Editura Bunavestire, 2003, pag. 162

Doxologia


0 Responses to “De ce nu trebuie să plângem peste măsură pentru cei răposaţi”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 323.283 hits
februarie 2016
L M M J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
29  

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: