25
mart.
16

Icoana Bunei Vestiri

Buna Vestire este praznuita pe 25 martie. Buna Vestire este prima sarbatoare confirmata in documente dintre sarbatorile inchinate Maicii Domnului.

Cea mai veche reprezentare a Bunei Vestiri este fresca din catacomba Priscillei din Roma, datata de arheologi din secolul al II-lea. In aceasta reprezentare Maica Domnului este asezata pe un scaun cu spatar inalt, reprezentat sub forma unui tron imparatesc. Imaginea trimite la faptul ca Fecioara devine „templu” al Celui Preainalt. In fata ei se afla Arhanghelul Gavriil, fara aripi, de la care primeste instiintarea ca-L va naste pe Fiul lui Dumnezeu. Arhanghelul Gavriil este pictat fara aripi din dorinta de a nu fi asemanat cu figurile pagane inaripate.

O alta reprezntare foarte veche a sarbatorii Bunei Vestiri este din anul 440, in mozaic, si se gaseste pe arcul Basilicii „Santa Maria Maggiore” din Roma. Si aici Fecioara Maria este reprezentata sezand, inconjurata de ingeri inaripati purtand nimburi. Deasupra ei zboara Arhanghelul Gavriil, vestindu-i intruparea Fiului de la Duhul Sfant, inchipuit de porumbel alb care coboara peste ea.

Incepand cu secolul al VI lea, Maica Domnului este pictata si in picioare, vorbind. Prin aceasta noua reprezentare este scos in evidenta rolul Maicii Domnului in Intruparea Domnului. Cand Maria a rostit «Fie mie!», „atunci: cuvantul creaturii a adus Creatorul in lume. ” (Mitropolitul Filaret al Moscovei).

Pe umeri si pe cap, pe omoforul brun, Maica Domnului poarta trei stelute, ca semn al fecioriei perpetue: inainte, in timpul si dupa nasterea Fiului.

In fundal sunt cladiri, dispuse in traditionala perspectiva „inversata”, conform careia lucrurile mai indepartate din icoana sunt redate mai sus, astfel incat privitorul le poate vedea concomitent cu obiectele din prim plan. Reprezentarea deformata a cladirilor poate semnifica faptul ca iconarul nu este interesat sa prezinte unde anume are loc evenimentul.

In iconografia ortodoxa traditionala, Buna Vestire apare descrisa astfel: In partea stanga a compozitiei se afla Arhanghelul Gavriil, cu mana dreapta intinsa, binecuvantand-o pe Prea Sfanta Fecioara Maria, care se afla in partea opusa, iar in mana stanga tine un toiag, simbol al autoritatii mesagerului lui Dumnezeu. Arhanghelul Gavriil este infatisat ca si cum ar alerga, cu un picior inainte, cu genunchiul indoit sub vesminte – pentru a ne descoperi ca exprimarea vestii are loc inainte de oprirea sa. Uneori, o aripa se afla inca in aer, iar cealalta lasata in jos.

Gestul de retragere al Maicii Domnului in fata ingerului, arata atitudinea de aparent refuz, de teama ca sa nu fie amagita, asa cum a fost amagita Eva de sarpe. Este si un act de uimire: „Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat?” (Ev. Luca I, 34). Sfantul Iacob Monahul, referindu-se la aceasta, spune: „Maria n-ar fi primit sa fie Maica Mantuitorului, daca prin aceasta urma sa-si calce fagaduinta de feciorie. De aceea, ingerul o linisteste, spunandu-i felul nasterii si cine va fi Cel ce Se va naste”.

Buna Vestire este pictata in bisericile ortodoxe pe iconostas, in registrul praznicelor imparatesti si pe usile imparatesti. Sa nu uitam ca in fata Usilor imparatesti, fiecare persoana botezata primeste Trupul si Sangele lui Hristos, ceea ce ne descopera ca odata cu Bunavestire, Fecioara Maria L-a primit pe Hristos trup si suflet.

Icoana Bunei Vestiri se bazeaza pe o istorisire evanghelica. In primul capitol al Evangheliei dupa Luca citim urmatoarele: „Iar in a sasea luna a fost trimis ingerul Gavriil de la Dumnezeu, intr-o cetate din Galileea, al carei nume era Nazaret, catre o fecioara logodita cu un barbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Si intrand ingerul la ea, a zis: „Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei”. Iar ea, vazandu-l, s-a tulburat de cuvantul lui si cugeta in sine: „Ce fel de inchinaciune poate sa fie aceasta ?” Si ingerul i-a zis: „Nu te teme Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu. Si iata vei lua in pantece si vei naste fiu si vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare si Numele Celui Preainalt se va chema si Domnul Dumnezeu Ii va da Lui tronul lui David, parintele Sau. Si va imparati peste casa lui Iacov in veci si Imparatia Lui nu va avea sfarsit”. Si a zis Maria catre inger: „Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat ?” Si raspunzand, ingerul i-a zis: „Duhul Sfant Se va pogori peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri; pentru aceea si Sfantul care Se va naste din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Si iata Elisabeta, rudenia ta, a zamislit si ea fiu la batranetea ei si aceasta este a sasea luna pentru ea, cea numita stearpa. Ca ia Dumnezeu nimic nu este cu neputinta”. Si a zis Maria: „Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau !” Si ingerul a plecat de la ea” (Lc. 1,26-38).

CrestinOrtodox


0 Responses to “Icoana Bunei Vestiri”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 322.334 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat ce să fac?” cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: