Arhivă pentru 6 iunie 2016

06
iun.
16

EVANGHELIA ZILEI: 2016-06-06

LUNI
ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞASEA DUPĂ PAŞTI

Evanghelia de la Ioan
(XI, 47-57)

n vremea aceea arhiereii şi fariseii au adunat sinedriul şi ziceau: „Ce facem, că omul acesta face multe minuni?; dacă-l vom lăsa aşa, toţi vor crede în el şi vor veni Romanii şi ne vor lua locul şi neamul…“. Iar Caiafa, unul dintre ei, care în anul acela era arhiereu, le-a zis: „Nu ştiţi nimic; nici nu gândiţi că de folos ne este să moară un om pentru popor, iar nu tot neamul să piară“. Dar pe aceasta n’a zis-o de la sine, ci, fiind arhiereu al acelui an, a profeţit că Iisus avea să moară pentru neam – şi nu numai pentru neam, ci şi ca să adune întru una pe fiii lui Dumnezeu cei împrăştiaţi. Aşadar, din ziua aceea au pus la cale să-L ucidă. De aceea Iisus nu mai umbla pe faţă printre Iudei, ci a plecat de acolo într’un ţinut aproape de pustie, într’o cetate numită Efraim, şi acolo a rămas cu ucenicii Săi. Iar Paştile Iudeilor erau aproape şi mulţi din ţinutul acela s’au suit la Ierusalim mai înainte de Paşti, ca să se curăţească. Deci Îl căutau pe Iisus şi, pe când stăteau în templu, ziceau între ei: „Ce părere aveţi? Oare nu va veni la sărbătoare?…“. Iar arhiereii şi fariseii dăduseră porunci că, dacă va şti cineva unde este, să dea de ştire, ca să-L prindă.
06
iun.
16

Apostolul Zilei: 2016-06-06

LUNI
ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞASEA DUPĂ PAŞTI

Ap. Efeseni

(IV, 7-13)

f-150x1501raţilor, fiecăruia dintre noi i s-a dat harul după măsura darului lui Hristos. Pentru aceea zice: «Suindu-Se la înălţime, a robit robime şi a dat daruri oamenilor». Iar aceea că: «S-a suit» – ce înseamnă decât că S-a pogorât în părţile cele mai de jos ale pământului? Cel ce S-a pogorât, Acela este Care S-a suit mai presus de toate cerurile, ca pe toate să le umple. Şi El a dat pe unii apostoli, pe alţii prooroci, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători, spre desăvârşirea sfinţilor, la lucrul slujirii, la zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos.



Blog Stats

  • 323.482 hits

Arhive

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte